A făcut istorie pe banca tehnică a Craiovei, dar va pleca la o rivală din campionat
Echipa masculină de baschet SCM Universitatea Craiova a încheiat un sezon istoric, în care a urcat în premieră pe podiumul campionatului. Deşi nu a beneficiat de un buget important, formaţia din Bănie a reuşit să termine play-off-ul pe locul 3, cucerind medaliile de bronz în LNMB. Baschetbaliştii antrenaţi de Tudor Costescu au trecut cu 3-1 la general de CSO Voluntari, în sferturile de finală ale play-off-ului, şi au câştigat cu 2-1 seria pentru locul 3 contra lui Dinamo, impunându-se în mod dramatic în meciul decisiv din deplasare. Craiovenii au fost depăşiţi doar de echipa campioană, U BT Cluj, care s-a impus cu 3-0 în seria din semifinalele play-off-ului. „Băieții merită aceste felicitări după cum au luptat. Sigur că e încununarea unui sezon bun, n-am fi ajuns aici fără o constanță oarecare pe parcursul sezonului regulat și și în play-off. În ciuda unor momente mai puțin fericite, am arătat, cred eu, cel puțin intensitate și dorință de a performa și asta cred că s-a văzut și în acest meci”, a declarat Tudor Costescu, antrenorul celor de la SCM Universitatea Craiova, la FRBTV, după finala mică, împotriva lui Dinamo. Antrenorul Tudor Costescu pleacă de la SCM Universitatea Craiova la FC Argeş Performanţa reuşită în acest sezon cu „Leii din Bănie” nu-l va menţine pe antrenorul Tudor Costescu pe banca tehnică a formaţiei craiovene. Tehnicianul de 52 de ani nu-şi va prelungi contractul şi reveni la FC Argeş, unde a mai antrenat în două perioade. Tudor Costescu a câştigat, ca antrenor al lui FC Argeș, Cupa României și Supercupa României în 2012, iar în al doilea mandat, 2020-2022, a ocupat locul 3, respectiv locul 4 la finalul sezonului regular. CSM București, SCM Timișoara, Dinamo Știința București şi Rapid București sunt echipele la care a mai activat Tudor Costescu. În 2024, pe când antrena formaţia giuleşteană, Tudor Costescu a fost agresat de un grup de suporteri ai lui FC Argeş, ieşind destul de şifonat din acel incident. În urma acestuia, primarul Piteştiului, Cristian Gentea, i-a cerut scuze public şi l-a sunat personal pe Tudor Costescu pentru a-i spune că regretă cele întâmplate. „L-am sunat imediat pe antrenorul Tudor Costescu, l-am întrebat în ce mod pot ajuta și mi-am cerut scuze, de o mie de ori, pentru tot ceea ce s-a întâmplat”, a scris, la acea dată, primarul Piteştiului, Cristian Gentea, pe Facebook. Tudor Costescu a antrenat SCM Universitatea Craiova timp de două sezoane, fiind instalat în octombrie 2024, el reuşind în această stagiune cea mai mare performanţă din istoria baschetului craiovean, ocuparea locului 3 şi calificarea în cupele europene. Cele două părţi au negociat continuarea colaborării, dar antrenorul a optat pentru o schimbare, fiind tentat de o a treia aventură la Piteşti.
A doua zi după finala pierdută la Sibiu, Clujul şi-a luat revanşa în faţa Craiovei

Universitatea Craiova a câştigat Cupa României 2025-2026, după finala cu Universitatea Cluj, de la Sibiu, adjudecată de olteni cu 6-5, la loviturile de departajare, scorul fiind 0-0 după 120 de minute. Cele două echipe se vor întâlni din nou, duminică, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în „finala campionatului”, programată în penultima etapă a play-off-ului, meci care este deja sold-out. Ştiinţa e prima în clasament, cu un punct avans faţă de clujeni, iar dacă se va impune, titlul va ajunge în Bănie după 35 de ani. Patru fotbalişti ai Craiovei au asistat la meciul de baschet pierdut de SCMU Craiova cu U BT Cluj După ce a pierdut finala Cupei României la fotbal, „U” Cluj şi-a luat a doua zi revanşa faţă de Universitatea Craiova, în primul meci din semifinalele Ligii Naţionale Masculine de Baschet. Recent eliminată din ABA Cup, formaţia ardeleană, care nu a participat la sezonul regular al LNMB, fiind angrenată în cupele europene, a avut probleme preţ de trei sferturi în Sala Polivalentă din Bănie, dar în cele din urmă s-a impus fără emoţii, scor 85-75 (20-25, 26-20, 21-19, 18-11). Imprecizia la aruncările libere şi mingile pierdute uşor i-au costat pe jucătorii lui Tudor Costescu, în timp ce oaspeţii au profitat de experienţa superioară, deşi au ratat exasperant de „afară”, Russell exagerând la acest capitol. Pentru SCMU Craiova au jucat: Sessoms 26 de puncte, Legget 10, Vida 10, Robinson 9, Dishman 7, Smith 6, Ţîbîrnă 5, Nistor 2. La U BT Cluj au fost pe teren: Creek 20 de puncte, Russell 17, Miletic 14, Molinar Jones 10, Richard 9, Ceaser 9, Woodbury 4, Altit 2, Cepoi, Miron. La nici 24 de ore de când au ridicat Cupa României, Tudor Băluţă, Steven Nsimba, Assad Al Hamlawi şi Mihnea Rădulescu au ţinut să-i încurajeze pe baschetbaliştii Craiovei şi s-au aflat în tribune, aşa cum s-a mai întâmplat pe parcursul acestui sezon. Sâmbătă, de la ora 19.00, se dispută al doilea meci din semifinala SCMU Craiova – U BT Cluj, apoi seria se mută în Ardeal, cel puţin pentru un meci. Prin prezenţa în semifinalele campionatulului, SCM Universitatea Craiova şi-a asigurat participarea în cupele europene în sezonul următor. „Am ținut piept multiplei campioane a României. Într-o semifinală de asemenea nivel, fiecare detaliu face diferența, iar seria este departe de a fi încheiată. Sâmbătă seara avem șansa să recuperăm ceea ce am pierdut astăzi. În formatul «cel mai bun din 5», fiecare meci contează, fiecare atac și fiecare apărare pot schimba cursul seriei. Luptăm împreună, credem în echipă și rămânem alături de Lei până la capăt. Energia tribunelor poate face diferența. Ne vedem sâmbătă!”, a fost mesajul clubului din Bănie, după ce echipa a pierdut primul meci. În cealaltă semifinală a LNMB, CSM CSU Oradea este la egalitate, scor 1-1, cu Dinamo Bucureşti, după primele două meciuri jucate la Oradea, iar seria continuă în Capitală, duminică, de la ora 20.00, fiind programat al treilea meci.
rei meciuri dramatice în Liga Florilor, decise în ultimul minut

Liga Florilor a programat trei partide din etapa a 5-a astăzi: CSM Bucureşti – SCM Rm. Vâlcea, SCMU Craiova – Rapid şi Gloria Bistriţa – Dunărea Brăila. Toate se anunţau atractive, dar dramatismul care le-a acompaniat a întrecut aşteptările. Într-un meci în care au fost implicate echipele a doi din ultimii trei selecţioneri ai României, CSM Bucureşti, pregătită de Adi Vasile, şi SCM Rm. Vâlcea, antrenată de Florentin Pera, campioana s-a impus cu 31-30, după ce a fost condusă cu 14-12 la pauză. Cu Rebeca Necula în formă maximă, oaspetele au pus probleme până la final echipei din Capitală, deconectată cumva, după victoria clară din Champions League împotriva echipei croate Podravka. Dintre handbalistele tricolore, s-au remarcat Daciana Hosu, în poarta gazdelor, şi Rebeca Necula, marcatoare a 10 goluri. Victorie dramatică pentru Craiova, echipa noului selecţioner al României, Ovidiu Mihăilă Noul selecţioner al României, Ovidiu Mihăilă, parcurge o perioadă fastă, după ce echipa sa, SCM Universitatea Craiova, începuse slab campionatul. În săptămâna în care a fost instalat pe banca tehnică a naţionalei feminine, „Coco” Mihăilă a bifat două victorii extrem de importante cu echipa sa de club, în deplasare la Brăila şi acasă cu Rapid Bucureşti. După un meci cu multe răsturnări de scor, în Sala Polivalentă din Bănie, în care învingătoarea a stat sub semnul incertitudinii până în ultimele secunde, Craiova a câştigat cu 31-29 în faţa Rapidului. Aruncarea de la 7 metri transformată de Blazevic cu 9 secunde rămase din joc a decis câştigătoarea. Giuleştencele se află în zona retrogradării, după un început de campionat dezastruos, cu 4 înfrângeri în 5 etape. La Craiova, extremele Pavicevic şi Mozes au intrat excelent, iar cele două portăriţe, veterana Zoqbi de Paula şi Rajcic, au avut intervenţii decisive, mai ales pe final. Dintre tricolore, Alicia Gogîrlă a început bine meciul, dar n-a continuat la fel. Pentru oltence urmează însă o confruntare de dificultate maximă, duminică, în Sala Apollo din Capitală, de la ora 17.30, cu CSM Bucureşti. În sfârşit, într-un alt meci de azi, Gloria Bistriţa a trecut cu 27-26 de Dunărea Brăila, dar finalul a fost incendiar. În ultimele 3 minute şi jumătate nu s-a mai înscris niciun gol, dar oaspetele au ratat o lovitură de la 7 metri când mai erau 25 de secunde de joc. De remarcat prestaţiie Lorenei Ostase, de la gazde, şi Elenei Roşu şi Andreei Popa, de la oaspete, în perspectiva acţunilor echipei naţionale. În schimb, Laslo, Stoica, Bazaliu şi Seraficeanu nu au marcat niciun gol. Trei echipe au câştigat toate meciurile jucate până acum în campionat: Corona Braşov, Gloria Bistriţa şi CSM Bucureşti, cele care au ocupat podiumul şi la finalul sezonului trecut. Clasamentul Ligii Florilor: 1. Corona Braşov 12p (6 meciuri), 2. Gloria Bistriţa 10p (5m), 3. CSM Bucureşti 10p (5m), 4. CSM Slatina 6p (6m), 5. Minaur 6p (6m), 6. SCMU Craiova 6p (5m), 7. SCM Rm. Vâlcea 4p (5m), 8. Dunărea Brăila 4p (6m), 9. CSM Tg. Jiu 4p (5m), 10. Rapid 2p (5m), 11. HC Zalău 2p (6m), 12. CSM Galaţi 0p (6m).
SCMU Craiova, succes la limită în prima etapă a Ligii Florilor. Slatina a produs surpriza în fieful Rapidului
În prima etapă a Ligii Florilor, Sala Polivalentă din Bănie a găzduit un derby al Olteniei, SCMU Craiova – CSM Tg. Jiu, adjudecat mult mai greu decât era preconizat, dar şi cu ajutor din partea arbitrilor, scor 27-26, de echipa gazdă. Cu 7 minute înainte de final, gorjencele aveau avantaj de 2 goluri, scor 26-24, dar pe final Craiova a fost mai inspirată şi împinsă să revină, marcând prin Nikolic, Gogîrlă şi Da Rocha. Au jucat pentru SCMU Craiova: Zoqbi De Paula – Asli Iskit Caliskan 7 goluri, Zeljka Nikolic 6, Gomes da Rocha 5, Alicia Gogîrlă 3, Ivona Pavicevic 2, Ainhoa Hernandez 2, Natalia Nosek 1, Andreea Mihart 1, Orsolya Maria Mozes, Camila Micijevic, Teodora Popescu. De la oaspete s-au remarcat: Gavrilă 8 goluri, Simao 6, Dumbrăvean 5, Zinatullina 4. Erori de arbitraj în favoarea Craiovei „Un succes care aparţine oamenilor care au venit la sală şi au sprijinit echipa în momentele delicate, ei merită mult mai mult. Felicit Târgu Jiul pentru atitudine. Am fost superficiali în situaţiile de unu la unu cu portarul şi nu este permis, dar e bine că am câştigat la un gol şi sper ca atitudinea să se schimbe de la joc la joc, fiindcă altfel va fi greu. Sper ca fetele să conştientizeze la ce echipă sunt” a spus antrenorul SCMU Craiova, Ovidiu Mihăilă. „A fost un meci pe care singure ni l-am făcut greu, poate şi pentru că a fost primul meci oficial împreună, sunt emoţii, dar e bine că am câştigat şi toată lumea e sănătoasă. După pauză ele au fost mult mai montate şi mai agresive. Iubesc Craiova, mereu am iubit-o, am mai fost în această sală şi imi place pozitivitatea oamenilor. Dacă azi nu a mers aproape nimic, la Baia Mare o să ne revanşăm” a declarat interul Craiovei, Alicia Gogîrlă. „Din punctul meu de vedere, arbitrii au făcut 2-3 greşeli pe finalul jocului, a fost o nebunie pe final, o harababură, ambele echipe au greşit. Noi avem un lot restrâns, jucăm în 6-7 fete, suntem outsieri în acest campionat, dar dăm totul în teren. Craiova are un lot numeros şi valoros” a declarat antrenorul gorjencelor, Liviu Andrieş. „Tot timpul ne-am vândut scump pielea mai ales împotriva Craiovei, avem un orgoliu al nostru. Am pierdut pe final din cauza unei greşeli tehnice. Obiectivul nostru este să nu ajungem în baraj, avem un lot tânăr, dar suntem o echipă foarte unită” a declarat Florenţa Ilie Dumbrăvean, de la CSM Tg. Jiu. Într-un alt meci din prima etapă a Ligii Florilor, presărat cu incredibile răsturnări de rezultat, CSM Slatina, într-o formulă schimbată mult în bine faţă de sezoanele anterioare, a câştigat la limită în deplasare cu Rapid Bucureşti, scor 26-25. CSM Bucureşti a trecut şi ea la un singur gol, la fel ca în Supercupă, de Minaur Baia Mare, scor 34-33, iar Gloria Bistriţa n-a avut emoţii cu HC Zalău, scor 35-19. Corona Braşov a demolat-o pe nou-promovata CSM Galaţi, scor 40-20, iar ultimul meci al etapei se joacă azi, Dunărea Brăila – SCM Rm. Vâlcea.
ProSport confirmat: SCMU Craiova a anunţat venirea Aliciei Gogîrlă: Transfer de marcă”. Eşec neverosimil al echipei din Bănie, în ultima etapă din Liga Florilor
Aşa cum ProSport a anunţat în exclusivitate, SCM Universitatea Craiova a parafat transferul Aliciei Gogîrlă, handbalista de 22 de ani semnând cu formaţia din Bănie, după ce şi-a încheiat contractul cu SCM Rm. Vâlcea. Aducerea handbalistei tricolore este considerată „un transfer de marcă” de către conducătorii clubului craiovean, care speră ca în stagiunea următoare să-şi îndeplinească obiectivul de a participa în cupele europene. Alicia Gogîrlă a plecat de la Vâlcea şi a semnat cu SCMU Craiova „Transfer de marcă în Cetatea Băniei! Alicia Gogîrlă, jucătoare de Echipa Națională a României, va îmbrăca armura alb-albastră. Interul de 22 de ani este una dintre cele mai de perspectivă handbaliste ale țării noastre și a jucat ultima dată la SCM Râmnicu Vâlcea. În cariera sa, Alicia a mai evoluat pentru Corona Brașov și CSM București. A participat cu România la ultimul Campionat European, unde a strâns 71 de minute și punctat de 7 ori. Alicia Gogîrla este fiica fostei mare handbaliste Simona Gogîrlă, fostă antrenoare a SCM Universitatea Craiova, în perioada 2015-2016. Mult succes și abia așteptăm să vedem viitorul star al handbalului românesc pe parchetul Sălii Polivalente” este comunicatul SCM Craiova. Clubul din Bănie a mai perfectat transferul interului dreapta Natalia Nosek, slovaca în vârstă de 27 de ani de la Gloria Bistriţa, precum şi achiziţia extremei stânga Ivona Pavicevic, în vârstă de 29 de ani, de la Buducnost, care vine în Bănie pentru a suplini plecarea compatrioatei sale, Dijana Mugosa, care va evolua din stagiunea următoare la Corona Braşov. Eşec neverosimil pentru SCMU Craiova, în ultima etapă de campionat După ratarea participării în cupele europene, în urma eşecurilor cu Dunărea Brăila şi Corona Braşov, echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă a cedat neverosimil, în ultima etapă a Ligii Florilor, pe teren propriu, în faţa ultimei clasate, CSM Iaşi 2012, echipă care nu acumulase niciun punct pe parcursul campionatului, fiind retrogradată de ceva vreme. Înfrângerea suspectă, scor 28-21, a provocat comentariile fanilor, care au insinuat că eşecul are legătură cu cota foarte mare la pariuri pe care a avut-o victoria echipei oaspete. SCM Universitatea Craiova a încheiat campionatul pe locul 7, cu 40 de puncte. Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii … citește mai mult
Baschetbaliştii de la SCMU Craiova, eliminaţi fără victorie în seria de play-off cu Oradea. Trei echipe au acces deja în semifinalele LNMB E
Echipa masculină de baschet SCM Universitatea Craiova a cedat în minimum de partide seria de play-off cu CSM Oradea, cea mai dezechilibrată, conform locurilor ocupate după sezonul regular – 1, Oradea, respectiv 8, Craiova. După cele două înfrângeri înregistrate la Oradea, 72-89 și 87-101, formaţia antrenată de Tudor Costescu a fost învinsă şi în primul şi singurul meci din Bănie, miercuri seara, în Sala Polivalentă, scor 60-65, iar Oradea s-a impus la general cu 3-0. Lipsită de antrenorul principal Tudor Costescu, suspendat după ce a protestat vehement la adresa arbitrilor în meciul al doilea de la Oradea, și de fundașul Marko Sinik, SCMU Craiova a rezistat onorabil, dar n-a reuşit să împingă seria şi în al patrulea meci. Formaţia din Bănie i-a avut în teren pe: Brooks 20 de puncte, Ilie 11, Nikolic 9, Crowley 9, Badiu 6, Dolenc 4, Cabral 1, Vida, Watson. De partea cealaltă, Cristi Achim a mizat pe: T. Williams 22 de puncte, Tarolis 10, Pridgett 10, Richard 8, Brown 6, Torok 3, Petrilevicius 2, Young 2, Nicolescu 2. Se cunosc trei semifinaliste în play-off-ul LNMB Echipa din Bănie va juca acum pentru locurile 5-8, cu învinsa seriei dintre CSO Voluntari și Corona Brașov. În semifinalele Ligii Naționale, CSM Oradea se va duela cu învingătoarea seriei dintre CSO Voluntari și Corona Brașov, în care ilfovenii conduc cu 2-1 la general. În cealaltă semifinală se vor întâlni CS Vâlcea 1924 şi U BT Cluj. U-BT Cluj-Napoca n-a avut nicio problemă în a se impune în minimum de meciuri în seria cu CS Rapid București, campioana câştigând clar cele trei partide: 107-66, 86-67 și 91-73. CS Vâlcea 1924 a câștigat cu 3-0 seria cu FC Argeș Basketball, dar toate cele trei meciuri au fost echilibrate: 77-73, 79-76 şi 76-74 în singurul duel de la Piteşti. Semifinalele Ligii Naționale Masculine de Baschet vor începe pe 17 mai şi se vor juca tot după formatul „cel mai bun din 5 meciuri”. Rezultatele din play-out: CSM Târgu Mureș – CSM Constanța 3-0 (105-64, 90-65, 106-77), SCM Timișoara – CSM Petrolul Ploiești: 3-0 (98-94, 95-84, 84-72), CSU Sibiu – CSM Galați 3-0 (93-81, 96-86, 92-84), CS Dinamo București – CSA Steaua București 2-1 (78-74, 99-81, 85-93). S-a stabilit campioana din baschetul feminin! E al optulea titlu din istorie. Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii … citește mai mult