Scumpirea carburanților lovește în plin agricultura românească. Fermier: „Este o nebunie. Ne bagă în faliment pe toți”
În agricultură, costurile de producție se majorează odată cu scumpirea carburanților. În ultimele luni, prețul benzinei și al motorinei a crescut constant. Astfel, agricultorii din întreaga țară se confruntă cu probleme financiare serioase. În plus, și seceta din ultimii ani a afectat din ce în ce mai mult acest sector. În noiembrie 2025, prețul motorinei a crescut la 8,00 lei/litru, iar benzina se apropie de 7,6 lei/litru. Anul trecut plăteam, în medie, 7,30 lei pentru un litru de motorină și 7,13 lei pentru un litru de benzină. Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari agricultori din țară, a explicat, pentru Gândul, că majorarea prețului la carburanți pune o mare presiune pe agricultori. Muscă punctează că aceste creșteri vin concomitent cu alte probleme din agricultură, precum invazia produselor din import. „Este o nebunie. Au luat-o razna. Fiecare parte scumpește la concurență, unul față de celălalt, în condițiile în care produsele noastre nu se vând mai scumpe. Acum și grâul și porumbul sunt la 0,90 RON kilogramul. Carnea nu se vinde pentru că este o invazie foarte mare din importuri prin supermarketurile acestea care umplu orașele mari. Producătorii români nu au acces cu carnea prin magazine. Este o nebunie întreagă la care toată lumea găsește subterfugii. Faptul că guvernanții, în frunte cu primul ministru, nu văd că s-a vândut atâta pământ din țară pentru firme din afară, pentru străini și, în continuare, se vinde. Totul se va duce spre străini. Nu se face absolut nimic pentru a se opri acest fenomen, vânzarea pământului, și se vând și complexe de animale. Se vinde totul. Ce să vă spun? Este iresponsabilitatea Guvernului”, a explicat Dimitrie Muscă. Scumpirea carburanților lovește agricultura românească „Agricultura este într-un impas” Dimitrie Muscă trage un semnal de alarmă și spune că agricultura din România este într-un impas. „În ceea ce privește creșterea prețului carburanților, noi nu avem ce face. Dacă ai bani, cumperi, dacă nu ai bani, nu cumperi. Agricultura este într-un impas. Să ne ferească Dumnezeu de încă un an secetos. Și așa suntem pe minus la capitolul ploi. În anul 2023 am avut un minus de 160 de litri și anul acesta avem minus 200 de litri față de media multianuală. Așadar, dacă nici nu facem producție, cheltuielile se păstrează la nivelul maxim. Am solicitat să primim apă. Nu departe de noi (n.red. Arad) trece un canal. Se vinde apă în Ungaria. Noi nu am primit apă. Suntem fermieri români și probabil că cineva ne-a crezut mai proști. Sper ca din momentul acesta să începem o cavalcadă pentru a face ceva să primim apă”, a adăugat agricultorul. Muscă spune că, în ciuda creșterii prețurilor, agricultorii își vând cu aceiași bani marfa. „Agricultorul vinde cam cu aceiași bani și ajungem pe pierdere. Dacă analizăm balanțele de venituri și cheltuieli e tragedie. Dacă erau probleme în cinci, zece unități spunem că e prost managerul, dar când e vorba despre un procent de 60-70% din total e o problemă de țară prost condusă. Oricum o să se ajungă la scumpiri foarte mari și la produsele alimentare. Vor fi închise, vor fi vândute ferme, asociații, complexe de animale. Toată conducerea este iresponsabiă. Atât de mult cresc impozitele încât nu le mai putem duce. Ne bagă în faliment pe toți. O să vedeți ce zile grele urmează”, a concluzionat Dimitrie Muscă. RECOMANDAREA AUTORULUI: Fermierii renunță la o cultură esențială pentru România. Promisiunile Ministerului Agriculturii Un tânăr inginer agronom din Iași a transformat visul copilăriei sale într-o afacere de SUCCES: „Iubeam utilajele, câmpul și munca agricolă”
Mânați de scumpiri. Un singur loc de muncă nu mai este suficient în România

Un singur loc de muncă nu mai asigură o viață prosperă în România. În Maramureș, aproximativ 15% dintre angajați au mai multe locuri de muncă, dar nu toți caută activitate constantă, pentru mulți, motivația reprezentând-o veniturile care nu mai acoperă scumpirile din ultima perioadă. Scăderea ușoară a inflației nu oprește creșterea prețurilor, iar românii aleg să muncească suplimentar pentru a se dezvolta personal sau pentru a-și asigura un trai mai bun. Este și cazul Alinei, angajată într-o agenție imobiliară cunoscută din Baia Mare. Aceasta a acumulat experiență internațională muncind ani la rând în străinătate și călătorind. Dorința de a rămâne activă a determinat-o să accepte un al doilea job, uneori chiar și al treilea, pentru a se bucura de un venit binemeritat. „Lucrez în cadrul a două şcoli de şoferi şi, din când în când, ca şi un al treilea job, sunt lector formator în cadrul unui centru de excelenţă din Baia Mare. Şi toate se îmbină pentru că atunci când îţi place ceea ce faci este ca şi cum nu ai munci. Pur şi simplu este real”, a spus aceasta, potrivit Observator. Un caz singular, și nu prea Situația nu este însă, generală. În Maramureș, aproximativ 15% dintre angajați au mai multe locuri de muncă, dar nu toți caută activitate constantă, pentru mulți, motivația reprezentând-o veniturile care nu mai acoperă scumpirile din ultima perioadă. Alți oameni muncesc suplimentar pentru a atinge un nivel de trai imposibil de susținut doar dintr-un salariu. „În ziua de azi toată lumea vrea să fie în pas cu moda sau să aibă cel mai nou telefon […] Consider ca tinerii îşi iau mai multe joburi, pentru că nu au un venit destul de mare din familie”, a spus un localnic. Întrebată ce sfaturi le-ar oferi tinerilor care simt că oscilează cu joburile, Alina a spus că „Să nu se plafoneze, să nu rămână în locuri unde simt că nu este bună energia”. Potrivit sociologilor, pentru a face față la două locuri de muncă nu contează volumul activității, ci absența pauzelor între ele. „Dacă o persoana simte sens, simte control, satisfacţie în ceea ce face, creierul activează acele mecanisme de adaptare care sunt benefice şi acest lucru se numşte ‘eu-stres’. Ei bine, în momentul în care se instalează starea de oboseală cronică, lipsa somnului, burnout, conflictul dintre roluri se numeşte ‘di-stres’, iar acest aspect este negativ, începem atunci să avem anumite probleme psihologice”, a spus psihologa Cecilia. Ardusătan. Doar 12 ore de muncă pe zi Conform statisticilor, pentru aproape 40% dintre oamenii care au mai multe joburi, al doilea loc de muncă aduce 20-30% din salariul principal, iar 13,4% obțin dublarea veniturilor. Pentru 4,3%, jobul part-time sau de weekend este mai bine plătit decât cel principal. În România, legea permite lucrul până la 40 de ore săptămânal. „Europenii au recomandat ca numărul maxim de ore lucrat pe zi să fie 12. Dar în legea românească nu există această limitare decât la acelaşi angajator. […] Sunt state care au micşorat norma de timp, de bază, de opt ore, sunt câteva state europene car au dus norma de 6 ore. În România, a rămas deocamdată pe standardul de opt ore”, a spus inspectorul șef ITM Maramureș, Dragoș Năcuță. Recomandarea autorului: Cele mai căutate locuri de muncă în România. Care este oferta pentru tinerii fără studii superioare
Ungaria se pregătește de criza benzinei după sancțiunile SUA asupra Rusiei

Ungaria a început să se pregătească pentru un deficit de benzină. Guvernul a propus modificări la legea privind stocarea petrolului și a combustibililor importați. Între timp, Ungaria se află în declin economic, iar premierul își joacă soarta politică la alegerile parlamentare din 2026. Dacă sancțiunile SUA vor afecta livrările de petrol rusesc, în țară vor fi deschise benzinării de rezervă pentru „serviciile critice”. Reamintim că în noiembrie, Viktor Orban îl va vizita pe Donald Trump pentru a cere o amânare a renunțării la petrolul rusesc. Orban se așteaptă ca Trump să-l lase să cumpere petrol rusesc în continuare Cu câteva ore în urmă, președintele SUA a declarat că, deși Viktor Orban este prietenul său, SUA nu vor face excepții. Orban a precizat la postul de radio de stat din Ungaria că „problema energetică va trebui discutată în cadrul întâlnirii programate cu președintele american Donald Trump”. Benzinărie a companiei maghiare „MOL” Potrivit premierului maghiar, finanțarea Kievului necesită tot mai multe resurse și împinge continentul european către un conflict militar de amploare. Trump ar urma să se întâlnească cu premierul maghiar pe 7 noiembrie 2025. „Orban a cerut o excepție de la sancțiunile americane asupra petrolului rusesc. Nu i-am acordat-o, dar a cerut-o. Este prietenul meu”, a declarat președintele SUA. Economia Ungariei este în declin. Premierul are alegeri decisive anul viitor Premierul maghiar a subliniat că economia țării sale a stagnat în trimestrul al treilea, creșterea fiind aproape zero, iar inflația persistentă împiedică reducerea dobânzilor. În contextul alegerilor naționale din 2026, Orban a implementat deja reduceri de taxe pentru familii, creșteri salariale și un program masiv de credite ipotecare subvenționate. Viktor Orban a anunțat că guvernul ungar va introduce un supliment de pensii, denumit „a 14-a lună”, pentru pensionarii care primesc deja un bonus anual. Economistul Peter Virovacz de la ING Bank estimează că măsura va costa aproximativ 0,6% din PIB-ul Ungariei. Sursa Foto: Shutterstock/ Profimedia Autorul recomandă: Orban vrea să refacă Grupul de la Visegrad, dar fără Polonia. Cum plănuiește liderul maghiar să-i încurce planurile Ursulei
Cu cât a crescut inflația, de fapt. Gândul a făcut o analiză direct pe bonurile de cumpărături. Unele prețuri s-au triplat
Românii resimt inflația din plin și nu doar în tabelele Băncii Naționale a României (BNR) și Institutului Național de Statistică (INS), ci în fiecare drum la supermarket. O simplă comparație între bonurile de cumpărături din ultimii doi ani și cele din prezent arată o realitate dureroasă: aceleași produse au ajuns să coste dublu sau poate chiar și triplu. În aceeași vreme, inflația raportată de INS, pe ultimele 12 luni, este de sub 10%. Profimedia Gândul a analizat în exclusivitate o serie de bonuri de cumpărături, iar rezultatele nu au arătat deloc bine. Fie că vorbim de alimente de bază, produse de igienă sau articole casnice, prețurile lor au suferit modificări drastice. Am început astfel cu un produs esențial în orice gospodărie: oul. Dacă înainte, un cofrag de 30 de ouă costa 15 lei, astăzi același cofrag se vinde cu 26 de lei. O creștere de peste 70%. Tonul, o sursă bogată de proteine și o opțiune accesibilă pentru o masă rapidă, a devenit și el semnificativ mai scump. De la un preț de 7,50 lei, a ajuns să coste peste 11 lei, adică o scumpire de aproximativ 40%. Băuturile carbogazoase au cunoscut și ele majorări uriașe de preț. O doză de Coca-Cola putea fi cumpărată la prețul de 2,29, iar astăzi o doză de Pepsi, un produs similar, a ajuns să coste puțin peste 4 lei. O creștere de aproape 85%. Chiar și micile plăceri au devenit mai scumpe. O simplă gumă de mestecat Orbit s-a scumpit cu peste 60%. Când vine vorba de produse indispensabile în bucătărie, hârtia de copt și folia de aluminiu au cunoscut cele mai drastice scumpiri. Discurile demachiante, campioane la scumpiri Unul dintre cele mai șocante exemple din comparația Gândul sunt discurile demachiante. Au ajuns să coste de aproape trei ori mai mult. Dacă înainte, orice femeie putea să cumpere un pachet la un preț sub 4 lei, astăzi trebuie să scoată aproape 11 lei din buzunar pentru a-și permite același produs. Inflația reală, dincolo de statistici Guvernul Bolojan a susținut în urmă cu câteva luni că noile măsuri fiscale, inclusiv creșterea TVA-ului, ar trebui să ducă la o creștere „controlată” a prețurilor, de cel mult 10%. Realitatea arată altfel, însă. Multe produse s-au scumpit cu 50%, 100% sau chiar 200%. Salariile românilor, în schimb, au rămas la fel, iar puterea de cumpărare s-a redus semnificativ. Austeritatea a transformat fiecare bon de cumpărături într-o dovadă a unei crize care nu mai e doar economică, ci socială. Surse foto: Profimedia AUTORUL RECOMANDĂ: Adevăratele scumpiri se vor vedea la anul. Ce ne așteaptă în 2026 Noi scumpiri la alimente. Produsele pentru care românii scot din buzunar și cu 32% mai mult Creșterea prețurilor se menține la aproape 10%. Scumpiri în lanț la energie și alimente de bază. Ce anunță BNR pentru finalul de an
Mulți români își fac stocuri de alimente de teama războiului sau a scumpirilor. Unii au început deja căutările după carnea de porc pentru Crăciun
Prețurile din ultima perioadă îi determină pe români să se uite bine în portofele și să cumpere produse doar la reducere. Mulți deja au început căutările pentru porcul de Crăciun, în speranța că vor găsi un kilogram de carne la ofertă. De ce românii au dat năvală peste supermarketuri În final, cheltuiala de acum reprezintă o economie pe termen lung, spun oamenii care își fac stocuri de cumpărături de teama prețurilor în creștere, profitând de promoții. Ceva s-a schimbat: nu cumpără alimente proaspete, ci alimente neperisabile, precum biscuiți, mălai, făină, zahăr, produse la borcan, ulei și conserve cu pește, fasole sau pateu. Însă, magazinele sunt deja aglomerate de români care își fac stocuri de alimente, unii de teama unui eventual război dintre NATO și Federația Rusă, fie de teama unui nou val de scumpiri care ar putea duce la o penurie alimentară, iar alții pentru a avea ce să pună pe masa de Crăciun din timp. Femeile se concentrează pe aprovizionarea cu alimente a gospodăriei, iar bărbații cumpără produse pentru confortul zilnic: detergenți, hârtie igienică și prosoape. „Nu prea facem experiență de genul acesta”, au spus doi pensionari pentru Kanal D. Cu 2 luni înainte de Crăciun, a început vânătoarea după carnea de porc Potrivit Antena 3 CNN , fermierii au vândut în avans toate animalele crescute. Cine așteaptă până în decembrie ar putea avea parte de o surpriză neplăcută, de aceea, mulți români deja au început pregătirile făcând cumpărături de Crăciun. Un crescător local de renume din Rontău, o localitate din Bihor, spune că va sacrifica 20 de porci pentru Crăciun. 10 dintre aceștia au fost deja rezervați, iar prețul porcului poate fi negociat, însă este necesară plata unui avans de 400 de lei. „Porumbul s-a scumpit. Eu l-am luat cu 1,4 lei. Noi nu punem concentrate, doar cereale și mâncare naturală. De aceea și carnea e altfel, are gustul acela adevărat de Crăciun”, a spus fermierul Dorel Pașcalău, pentru Antena 3. Sursa Foto: Envato/Profimdia Sursa Video: Kanal D Autorul recomandă: Creșterea prețurilor se menține la aproape 10%. Scumpiri în lanț la energie și alimente de bază. Ce anunță BNR pentru finalul de an
Mulți români își fac stocuri de alimente de teama războiului sau a scumpirilor. Unii au început deja căutările după carnea de porc pentru Crăciun
Prețurile din ultima perioadă îi determină pe români să se uite bine în portofele și să cumpere produse doar la reducere. Mulți deja au început căutările pentru porcul de Crăciun, în speranța că vor găsi un kilogram de carne la ofertă. De ce românii au dat năvală peste supermarketuri În final, cheltuiala de acum reprezintă o economie pe termen lung, spun oamenii care își fac stocuri de cumpărături de teama prețurilor în creștere, profitând de promoții. Ceva s-a schimbat: nu cumpără alimente proaspete, ci alimente perisabile, precum biscuiți, mălai, făină, zahăr, produse la borcan, ulei și conserve cu pește, fasole sau pateu. Însă, magazinele sunt deja aglomerate de români care își fac stocuri de alimente, unii de teama unui eventual război dintre NATO și Federația Rusă, fie de teama unui nou val de scumpiri care ar putea duce la o penurie alimentară, iar alții pentru a avea ce să pună pe masa de Crăciun din timp. Femeile se concentrează pe aprovizionarea cu alimente a gospodăriei, iar bărbații cumpără produse pentru confortul zilnic: detergenți, hârtie igienică și prosoape. „Nu prea facem experiență de genul acesta”, au spus doi pensionari pentru Kanal D. Cu 2 luni înainte de Crăciun, a început vânătoarea după carnea de porc Potrivit Antena 3 CNN , fermierii au vândut în avans toate animalele crescute. Cine așteaptă până în decembrie ar putea avea parte de o surpriză neplăcută, de aceea, mulți români deja au început pregătirile făcând cumpărături de Crăciun. Un crescător local de renume din Rontău, o localitate din Bihor, spune că va sacrifica 20 de porci pentru Crăciun. 10 dintre aceștia au fost deja rezervați, iar prețul porcului poate fi negociat, însă este necesară plata unui avans de 400 de lei. „Porumbul s-a scumpit. Eu l-am luat cu 1,4 lei. Noi nu punem concentrate, doar cereale și mâncare naturală. De aceea și carnea e altfel, are gustul acela adevărat de Crăciun”, a spus fermierul Dorel Pașcalău, pentru Antena 3. Sursa Foto: Envato/Profimdia Sursa Video: Kanal D Autorul recomandă: Creșterea prețurilor se menține la aproape 10%. Scumpiri în lanț la energie și alimente de bază. Ce anunță BNR pentru finalul de an
Românii strâng cureaua după scumpirilebolojaniste: Am renunțat la Netflix. Am renunțat să mai comand de la Glovo. Am redus ieșirile în oraș
Mulți români nu mai fac față cheltuielilor din România. În timp ce unor români plecați la muncă în Germania le rămân cel puțin 700 de euro din venituri după cheltuieli, în țară, situația a devenit dramatică după majorarea TVA la 24%. Inflația din țara noastră a ajuns la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană, iar puterea de cumpărare a scăzut. Consumul a ajuns la cote minime fiindcă tot mai mulți români au renunțat la produse și servicii, inclusiv la abonamentele pentru platformele de streaming, care și acestea urmează să se scumpească. Românii sunt nevoiți să strângă cureaua și de sărbători, iar perspectivele pentru 2026-2027 nu sunt tocmai optimiste. Mulți tineri se gândesc serios să emigreze. Restaurantele, cluburile, cinematografele și magazinele se plâng că le scad numărul clienților. Urmărirea pieselor de teatru, a concertelor și a filmelor la cinema, călătoriile în străinătate, exercițiile la sălile de fitness ar putea redeveni iar o amintire plăcută pentru mulți români, pentru prima dată de la pandemia de coronavirus din 2020. Mulți se gândesc să renunțe și la Netflix și să se întoarcă la descărcarea filmelor piratate și să renunțe în a mai comanda de la Glovo. Uber sau Bolt? Ce zici de mersul pe jos sau cu bicicleta? Pentru că și tarifele biletelor de călătorie cu mijloacele de transport în comun au crescut? Românii de pe Reddit nu-și anulează abonamentul la Netflix pentru a se revolta împotriva filmelor și serialelor cu „propagandă Woke”, ci pentru că efectiv, nu mai au BANI! Internauții de pe Reddit sunt pesimiști: „Vin ani greu pentru România” Un internaut spune că analizează de trei ori înainte să ia o decizie, de la participarea la un concert sau piesă de teatru la plata unor abonamente pentru platformele de streaming. La cadouri vrea să fie mai puțin generos și încearcă să se scoată mai ieftin în ce privește mâncarea, curățenia și alte aspecte esențiale. „În principiu am redus drastic ieșirile: prețuri mari și mâncarea fadă inclusiv în locuri unde cândva chiar îmi plăcea să mănânc. Analizez de 3 ori dacă merită să dau banii pentru X concert sau Y piesă de teatru (unele prețuri sunt chiar nesimțite), am tăiat din abonamente pentru diverse platforme și am grijă să le închid la timp cât timp nu le folosesc (analizez serios dacă mai merita și Netflixul), la cadouri mă mai temperez ( îmi place să mi surprind plăcut prietenii de ziua lor), la City breakuri (unul pe an până acum și acela chibzuit) și mă uit la prețuri mult mai serios: mâncare, materiale de curățenie, etc. Overall, e groasă, a ajuns să mi fie frică de factura la AC sau gaze. Dacă ne mai bagă și taxarea progresivă, cred că o tai din țară”, scrie un internaut pe Reddit, răspunzând întrebării „Tu la ce ai renunțat?” din cauza prețurilor mari. Prețurile cu 10-15% mai mari l-au determinat pe un altul să reducă la jumătate cumpărăturile și ieșirile în oraș: „Eu am cumpărat cu aproape 50% mai puțin de când s-a mărit TVA-ul. Probabil exagerez, dar stau cu morcovu-n fund și arma la picior că mă aștept la niște ani grei, nu doar scumpiri de 10-15%. Am redus ieșirile în oraș și aproape am renunțat la comenzile de mâncare (1-2 pe lună, caut promoții dacă dau) și, cel mai important, 0 cumpărături de impuls. Dacă pot realmente să spun „am nevoie” cumpăr, dacă nu, la revedere. Astea au redus cel mai mult cheltuielile”, a scris el. Foarte curând, livratorii nepalezi de la Glovo vor avea din ce în ce mai puține comenzi. Internauții de pe Reddit renunță la serviciile de livrat mâncarea la domiciliu din cauza prețurilor prea mari. Internaut: „Am renunțat la Netflix” Un alt internaut spune că a renunțat la abonamentele lunare pentru Netflix și Disney, dar și să mai cumpere apă plată după ce a montat un filtru la robinet. A renunțat la toate produsele care conțin zahăr. „Mănânc acasă, beau acasă. Multicooker, frigider mare și espressor Lelit aveam deja. Am renunțat la Netflix și Disney+. Televizor cu internet aveam deja. Am renunțat să cumpăr apă plata. Mi-am montat un filtru. Cartușul filtrant îl schimb cu 130 de lei la 6 luni. Am renunțat la tot ce conține zahăr și foietaje. Bine, decizia asta o luasem deja”, a completat un altul. După ce Reddit-ul românesc a sărbătorit victoria lui Nicușor Dan, acum începe să se vaite Majoritatea internauților de pe Reddit au votat cu Nicușor Dan la alegerile prezidențiale reluate în mai și au fost în culmile fericirii când liberalul orădean Ilie Bolojan a devenit prim-ministru. La 5 luni de la instalarea lui Nicușor Dan la Cotroceni și la 3 luni de la instalarea lui Bolojan la Palatul Victoria, votanții lor încep să aibă regrete când au fost loviți de măsurile liberalilor. Din cauza scumpirilor, ajung să renunțe la ieșiri, socializare, relaxare și la normalitate. Normalitatea de care ar trebui să aibă parte orice tânăr român într-o țară membră europeană condusă de un guvern liberal. Probabil că milenialii din România asta primesc când resping un program de „hrană-apă-energie” și votează pentru „blugi-banane-vacanțe scumpe”. Despre vacanțe, internauții se plâng că nici nu-și permit nici măcar de vreun city-break ieftin. „De ce oamenii obișnuiți trebuie mereu să strângă cureaua, în timp ce cei care conduc par să trăiască fără griji. Totuși, renunțarea completă la lucrurile care ne fac bine psihic și fizic, cum sunt ieșirile, socializarea, relaxarea, nu e o soluție reală. De fapt, exact aceste lucruri ne ajută să rezistăm stresului. Nu e normal să renunțăm la echilibrul nostru psihic doar pentru că statul nu-și face treaba. Renunțând la ele, doar pentru că statul își face prost treaba, nu rezolvăm nimic, doar devenim mai obosiți. Vreau normalitate. Să pot munci cinstit și să-mi permit o vacanță, o ieșire, o zi fără griji. Dar în țara asta, dacă vrei un pic de liniște, trebuie ori să pleci afară, ori să te „descurci”. Poate cu mai multe job-uri. Cei care ne conduc huzuresc pe banii noștri, iar nouă ni se spune să
Benzina și motorina s-au ieftinit la Petrom. Este a doua reducere de PREȚ din luna octombrie. Cât costă carburanții
Prețurile la benzină și motorină au scăzut cu 4 bani pe litru la Petrom, liderul pieței carburanților din România, conform analizei Economedia. În Capitală, la stațiile Petrom, un litru de benzină standard costă între 7,40 lei și 7,46 lei, iar un litru de motorină standard, între 7,61 lei și 7,66 lei, conform peco-online. Prețurile au mai scăzut și pe 1 octombrie, atunci când Petrom a ieftinit benzina și motorina cu câte 5 bani pe litru. Pe de altă parte, pe 26 septembrie, Petrom a scumpit benzina și motorina cu câte trei bani pe litru. Totodată, după o serie de patru scumpiri, pe 23 septembrie, Petrom a aplicat prima reducere de prețuri din lună. În luna septembrie, Petrom a mai majorat prețurile carburanților pe 4, 10 și 17 septembrie, când prețurile benzinei standard și ale motorinei standard au urcat, de fiecare dată, cu câte 4 bani pe litru. În data de 1 august 2025, Petrom a crescut prețul benzinei standard cu 42 de bani pe litru, iar pe cel al motorinei standard cu 40 de bani pe litru. La începutul anului viitor este așteptată încă o creștere semnificativă a prețurilor carburanților, potrivit e-nergia. RECOMANDAREA AUTORULUI: Alexandru Chirilă, la „Pastila Financiară”. „Scumpirea carburanților este o zonă care nu va avea impactul dorit” Sezonul de GRIPĂ a început mai devreme. Medic infecționist: „Am avut un mic val de COVID-19” Bucureștiul, inundat pe mai multe artere principale. Tramvaiele oprite pe Maica Domnului. Ploaia continuă în rafale și la această oră
România, campioană la SCUMPIRI! Statul ne-a dat lovitura de grație

Statul ne-a dat lovitura de grație. A liberalizat piața de energie, a crescut TVA și alte taxe, a majorat accizele la carburanți și nu numai. Rezultatul? O inflație de 10%, echivalentă cu reducerea puterii de cumpărare pentru fiecare român. Tanczos Barna, vicepremierul României: „A fost nevoie de o stopare, pe de o parte, a risipei, de reprioritizare a investițiilor și de regândire a încasărilor statului”. Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR: „Inflația are o singură cauză internă fundamentală, iar ea se numește deficit bugetar”. Deficit care a explodat anul trecut și a ajuns la 9,3% din PIB, cel mai mare din UE. Suma e aproape dublă, față de acum doi ani, informează Observator Antena 1. Datoria publică de 1.000 de miliarde de lei determină ca fiecare om care se află în câmpul muncii la noi în țară are de achitat 180.000 de lei (36.000 de euro). „Cifre mari încontinuu” Andreea Nica, analist financiar: „Din septembrie până în vara anului viitor vom avea astfel de cifre mari încontinuu. De la lună la lună se va anunța inflație 9%, 8%, 10%.” Suntem campioni europeni la scumpiri. România are cea mai mare creștere a prețurilor din UE, 8,5%. Mai apare un fenomen, shrinkflation, pe scurt la raft poate unele prețuri rămân nemodificate, dar se umblă la gramaj. De asemenea, retailerii au majorat adaosul la alte produse. Dincolo de toate, avem și noi vina noastră. Adrian Asoltanie, consultant financiar: „Românii aruncă 30% din mâncarea pe care o cumpără. Uneori, risipa se ascunde în zona cheltuielilor opționale: haine pe care nu le purtăm, gadget-uri pe care nu le folosim, jucării cu care copiii noștri nu se mai joacă”. Autorul recomandă:
CNAS respinge informațiile privind scumpiri masive la medicamentele compensate

După apariția unor informații potrivit cărora pacienții ar urma să suporte creșteri semnificative ale contribuției personale pentru medicamentele compensate, de ordinul a 500–600 lei/lună/medicament, Casa Națională de Asigurări de Sănătate precizează că ANMDMR1 a evaluat în anul 2024 18 medicamente (substanțe active – DCI2) care au îndeplinit criteriile, potrivit legii, pentru modificarea nivelului de compensare al acestora. Scopul acestei evaluări a fost de a eficientiza utilizarea bugetului FNUASS3 și a permite accesul unui număr mai mare de pacienți la medicamentele de care aceștia au nevoie, la momentul optim, în cadrul aceluiași buget alocat. CNAS a propus Ministerului Sănătății o serie de criterii suplimentare pentru modificarea nivelului de compensare al medicamentelor evaluate, astfel încât impactul real asupra contribuției personale datorate de asigurați să fie cât mai moderat. 13 medicamente vizate de schimbarea nivelului de compensare Ca urmare, la ora actuală doar în cazul a 13 medicamente se preconizează schimbarea nivelului de compensare, astfel: – Trecerea la nivel de compensare de 20% (mutarea din sublistele A și B în sublista D) pentru medicamentele (DCI): Indapamidum, Metoprololum, Bisoprololum, Combinații (Perindoprilum + Indapamidum), Candesartanum Cilexetil, Rosuvastatinum, Nebivololum, Rilmenidinum și Atorvastatinum – Trecerea la nivel de compensare de 50% (mutarea din sublista A în sublista B) pentru medicamentele (DCI): Fenofibratum, Omeprazolum, Combinații (Spironolactonum + Furosemidum) și Amoxicillinum + Acidum Clavulanicum. „Astfel, în situația în care s-ar pune în aplicare deciziile ANMDMR, contribuția personală ar crește în medie față de cea din prezent cu aproximativ 9 lei/cutie pentru un medicament prescris din cele 13 menționate. Categoriile vulnerabile de populație nu ar fi afectate, menținându-se nivelul actual de compensare de 100% din prețul de referință al medicamentelor pentru copii, tineri (18 – 26 ani) care studiază și nu obțin venituri, gravide, lăuze și beneficiari de legi speciale, și de 90% pentru pensionarii beneficiari ai programului de compensare a prețului medicamentelor din sublista B. CNAS reafirmă că pacienții din România nu vor fi împovărați cu contribuții personale excesive, iar afirmațiile vehiculate în spațiul public privind costuri suplimentare de sute de lei pe lună pentru aceste medicamente compensate sunt false și creează panică inutilă”, transmite CNAS.