A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei

O afaceristă din Iași, acuzată că a prejudiciat bugetul statului cu aproape jumătate de milion de lei, a fost salvată de prescripția răspunderii penale. Femeia a formulat apel, nemulțumită de hotărâre, fiind obligată să achite prejudiciul, iar bunurile sale rămân sub sechestru pentru recuperarea pagubei, întrucât i-a fost respins apelul. La sfârșitul săptămânii trecute, magistrații Curții de Apel Iași au pronunțat hotărârea definitivă în dosar. Acesteia i-a fost pus sechestru pe bunuri. A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Pe 31 iulie a anului în curs, judecătorii Curții de Apel Iași au respins apelul formulat de inculpata Lăcrămioara Felicia Munteanu împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Iași și au menținut în totalitate hotărârea primei instanțe. „Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata Munteanu Lăcrămioara Felicia împotriva sentinţei penale nr. 758/19.12.2025, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. 4393/99/2021, sentinţă pe care o menţine. Conform art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă pe apelantă la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat”, se arată în hotărârea definitivă a instanței. Prin această decizie, Curtea de Apel Iași a confirmat soluția pronunțată de Tribunalul Iași la data de 19 decembrie 2025, punând astfel capăt procesului. În urmă cu mai bine de șapte luni, Tribunalul Iași a stabilit că, deși faptele reținute în sarcina inculpatei au existat, procesul penal nu mai poate continua, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale. „Constată că legea penală mai favorabilă inculpatei este Codul penal, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, şi Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare în aceeaşi perioadă, dispune încetarea procesului penal privind pe inculpata Munteanu Lăcrămioara Felicia, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală”, se precizează în sentința Tribunalului Iași. I s-a pus sechestru pe bunuri Astfel, deși nu a mai fost aplicată o pedeapsă penală, instanța a analizat în continuare latura civilă a cauzei și a dispus măsuri pentru recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat. Judecătorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de Lăcrămioara Felicia Munteanu, măsura urmând să rămână în vigoare până la recuperarea integrală a prejudiciului. Potrivit hotărârii Tribunalului Iași, sechestrul a fost instituit până la concurența sumei de 456.804,81 lei, reprezentând debitul principal, la care se adaugă dobânzile și celelalte obligații fiscale accesorii, calculate conform legislației în vigoare. „Dispune luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei Munteanu Lăcrămioara Felicia, în vederea recuperării despăgubirilor civile acordate în cauză, până la concurenţa sumei de 456.804,81 lei, reprezentând debitul principal, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii aferente, calculate conform legislaţiei fiscale, începând de la scadenţa obligaţiilor de plată şi până la achitarea integrală a debitului principal, dispoziţie care este executorie”, se mai arată în hotărâre. Trebuie să achite prejudiciul produs statului Prin urmare, chiar dacă răspunderea penală s-a stins prin intervenirea prescripției, obligația de acoperire a prejudiciului rămâne în vigoare, iar statul poate recupera sumele datorate prin executarea bunurilor aflate sub sechestru. Nemulțumită de soluția Tribunalului Iași, afacerista a declarat apel, încercând să obțină modificarea hotărârii. Demersul său a fost însă respins de Curtea de Apel Iași, care a apreciat că sentința primei instanțe este legală și temeinică. Hotărârea pronunțată la data de 31 iulie 2026 este definitivă și pune capăt litigiului. Lăcrămioara Felicia Munteanu, o afaceristă din Iași acuzată că a prejudiciat bugetul statului cu aproape jumătate de milion de lei, a fost salvată de prescripția răspunderii penale.
Verdict final în cazul statul român vs. Gabriel Resources. ANAF pune sechestru de 9 milioane de euro pentru recuperarea cheltuielilor de judecată
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat astăzi verdictul final în procesul dintre Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și compania Gabriel Resources, firma implicată în controversatul proiect minier de la Roșia Montană. ICCJ a decis definitiv ca acțiunile Gabriel Resources să fie puse sub sechestru asigurator, ca măsură de garanție pentru recuperarea sumei de 46.779.769 lei, cheltuieli de arbitraj suportate de statul român. Măsura administrativă fusese dispusă de ANAF, dar contestată de companie în instanță. Recursul a fost respins astăzi, iar decizia este definitivă. „Efectul deciziei este acela că, în situația în care Gabriel Resources nu achită suma de 46.779.769 lei în termenele prevăzute de lege, acțiunile acestuia sechestrate pot fi executate silit și trecute în patrimoniul statului”, anunță ICCJ. AUTORUL RECOMANDĂ: Scandalul exploatării AURULUI de la Roșia Montană continuă. România respinge acuzațiile Gabriel Resources privind legăturile neadecvate între arbitri România poate executa silit Gabriel Resources în cazul Roșia Montană. Suspendarea executării hotărârii a încetat
Horațiu Potra pus sub urmărire penală de Parchetul General. I s-a pus sechestru pe conturi, aur și imobile
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat, miercuri, că s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și luarea de măsuri asigurătorii față de patru suspecți. Este vorba despre Horațiu Potra și trei apropiați ai acestuia. Urmărirea penală, declanșată de Parchetul General împotriva lui Potra, vizează infracțiuni de evaziune fiscală, delapidare cu consecințe deosebit de grave și – spălarea banilor, toate în formă continuată. Dată fiind gravitatea faptelor ce fac obiectul anchetei, procurorul de caz a pus sub sechestru 12 imobile pe care Horațiu Potra le deține în București și Sibiu, aproape 29 de kilograme de aur și zeci de milioane de lei. „În ceea ce îl privește pe acest suspect, procurorul de caz a dispus măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani și bunuri: suma de 24.222.086 lei (reprezentând echivalentul cumulat al valutelor aflate în diferite conturi la o bancă), cantitatea de 28,91 kg de aur, suma de 1.714.843,17 lei (conturi deschise la o altă bancă), un imobil din București, 11 imobile și apartamente în județul Sibiu”, precizează Parchetul General. Toată această avere a fost obținută, spun procurorii în Congo, acolo unde au fost trimiși să lupte mercenarii lui Potra „Aceste venituri au obținute în perioada iunie 2023 – noiembrie 2024 din prestarea pe teritoriul Republicii Democrate Congo a unor servicii de management al securității și au fost transferate ulterior, printr-o serie de circuite comerciale şi financiare fictive, în conturile personale sau ale unor entități juridice, înregistrate în Emiratele Arabe Unite. În acest mod, a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 7.256.082 lei (echivalentul a 1.440.203 euro)”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului General. Cu referire la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada decembrie 2022 – aprilie 2023, în calitate de administrator al unei societăți, suspectul, beneficiind de ajutorul celui de al treilea suspect, şi-a însușit din patrimoniul societății suma de 12.200.725,79 lei, prin crearea şi implementarea unui circuit comercial fictiv. Acesta a constat în încheierea unui acord de consultanță, având ca obiect „servicii de consultanță şi instruire în domeniul securității”, în baza căruia au fost emise 22 de facturi fiscale, în valoare de 18.979.804,53 lei, decontate integral printr-un număr de 22 transferuri bancare. În ceea ce privește infracțiunea de spălarea banilor în formă continuată, din cercetări a reieșit că, în perioada martie 2023 – noiembrie 2024, suspectul, beneficiind de ajutorul suspectului nr. 3, a disimulat, prin încheierea unor acte juridice bilaterale fictive, adevărata natură a provenienței în patrimoniul său (2.538.865 USD), dar şi în cel al societății sale (477.600 USD) a sumei totale de 3.016.465 USD (echivalentul a 13.583.468,94 lei), obținute anterior din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.