Mai mulți petrecăreți din Sectorul 4 au atacat o mașină de poliție cu pietre. Ce au făcut oamenii legii

Un incident tensionat a avut loc duminică, 26 aprilie 2026, în Sectorul 4 al Capitalei, unde mai multe persoane aflate la o petrecere au devenit violente și au atacat o autospecială de poliție. Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Capitalei, oamenii legii au fost sesizați că pe o stradă din Sectorul 4 are loc o petrecere, iar participanții tulbură liniștea publică prin muzică dată la volum ridicat. La fața locului a fost trimis de urgență un echipaj din cadrul Secției 26 Poliție. În momentul intervenției, situația a degenerat rapid. Persoanele vizate au devenit recalcitrante și au aruncat cu pietre și alte obiecte dure în autospeciala poliției. Mașina a suferit avarii, constând în deformarea capotei motor și avarierea aripii din dreapta față. Intervenția SAS Conform comunicatului transmis, pentru gestionarea situației, la fața locului au intervenit, în sprijin, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, conflictul fiind aplanat fără a se înregistra alte incidente. La scurt timp, în zonă s-au adunat mai multe persoane, însă acestea nu au manifestat un comportament agresiv față de forțele de ordine. Ancheta este în curs de desfășurare În urma verificărilor, polițiștii au identificat mai mulți participanți implicați în scandal, care au fost conduși la sediul subunității de poliție pentru audieri și continuarea cercetărilor. Autoritățile precizează că ancheta este în desfășurare, urmând să fie stabilite toate persoanele implicate și măsurile legale care se impun. Poliția Capitalei reiterează faptul că tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și orice formă de violență sau distrugere a bunurilor, sunt sancționate conform legislației în vigoare, iar intervențiile forțelor de ordine au ca scop protejarea cetățenilor și menținerea siguranței publice. Recomandarea autorului: Mărturia româncei Tamila Cristescu care s-a aflat la evenimentul lui Trump, unde a avut loc atacul armat: „A fost o experiență groaznică. În momentul în care au răsunat focurile de armă, totul s-a transformat în panică” Două tentative de asasinat în același loc la 45 de ani distanță. Hotelul Washington Hilton, locul unde președintele Ronald Reagan a fost împușcat
Daniel Băluță: Taxa de dezvoltare urbană a fost revocată!”. Cetățenii din Sectorul 4, sprijin financiar de 600 de lei pentru achiziția de carburanți
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat miercuri, pe pagina sa de Facebook, că taxa de dezvoltare urbană a fost revocată. Cetățenii vor beneficia de un sprijin financiar de 600 de lei pentru achiziția de carburanți. Ambele măsuri au fost adoptate în ședința Consiliului Local și vor intra în vigoare de la 1 aprilie 2026. Daniel Băluță a explicat că aceste decizii vin ca răspuns la contextul dificil cu care se confruntă România, afectată de scumpiri și creșteri rapide ale prețurilor. „Cert este că oamenii au nevoie de ajutor! România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, iar solidaritatea nu este doar o opțiune, ci o responsabilitate. În acest context, deciziile adoptate astăzi în Consiliul Local al Sectorului 4 nu sunt întâmplătoare, ci măsuri ferme și necesare pentru sprijinirea oamenilor în fața scumpirilor accelerate care afectează nivelul de trai.”, a scris edilul. Băluță a mai precizat că va detalia procedura și condițiile de acordare a acestui sprijin financiar într-o conferință de presă programată pentru luni, 30 martie. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi este un semnal clar, și anume acela că noi nu așteptăm, ci acționăm. Sunt convins că, dacă rămânem uniți, putem să depășim și acest moment dificil, așa cum am demonstrat de fiecare dată.”, a anunțat acesta.
Primarul Sectorului 4 promite că returnează diferențele de impozit: Asta este cel mai important lucru”

Băluță a spus că va returna diferențele de bani încasate în plus față de noua formulă de calculare a taxelor și impozitelor. „Asta este cel mai important lucru”, a declarat el. Chestionat dacă Sectorul 4 va merge pe pragul minim de impozitare, Băluță a spus: „Pe minim vom merge, asta este o garanție”. El a explicat decizia prin situația economică dificilă a locuitorilor. „Viața a devenit insuportabilă pentru oameni, grație creșterii TVA, a inflației și a tuturor celorlalte taxe”, a spus primarul. PSD, la limita răbdării în coaliție Referitor la întârzierea cu care au fost corectate impozitele majorate, Băluță a recunoscut că PSD duce „o luptă de gherilă” în interiorul coaliției. El a precizat că partidul a intrat la guvernare tocmai pentru a corecta excesele partenerilor de coaliție. „Drumul acesta este unul foarte greu, foarte anevoios”, a spus el. Întrebat dacă PSD mai poate continua în actuala formulă de guvernare, primarul a admis că situația este tensionată. A dezvăluit că președintele Grindeanu i-a adus aproape de momentul în care vor consulta din nou colegii de partid pentru a decide dacă mai pot continua. Bugetul pe 2026, inexistent Pus față în față cu întrebarea cum și-a făcut calculul de buget pe 2026 în condițiile în care impozitele se modifică din nou, Băluță a recunoscut că Sectorul 4 nu are nicio estimare bugetară pentru acest an. „Din păcate, până la ora asta nu există niciun fel de estimare”, a spus el, precizând că are discuții cu Ministerul Finanțelor. El a subliniat însă că prioritatea rămâne protejarea cetățenilor. „Indiferent că votează sau nu, indiferent din ce partid sunt, oamenii trebuiesc protejați de această situație economică deosebită”, a conchis Băluță.
Daniel Băluță: Este o realitate că Guvernul nu ne-a plătit nimic pentru lucrările la Planșeul Unirii
Întrebat, vineri seara, la România TV, în ce stadiu este proiectul planșeului și ce comunicare are Primăria Sectorului 4 cu guvernul pe acest proiect, Daniel Băluță a spus că cel mai important lucru este că lucrările se dăsfășoară „în ritmul pe care ni l-am propus”, însă Guvernul nu a făcut nicio plată pentru aceste lucrări. „Împreună cu constructorii și cu băncile din România am găsit posibilități optime pentru finanțare, pentru că, din păcate, este o realitate că Guvernul României nu ne-a plătit absolut nimic pentru lucrările pe care le-am derulat la Planșeu. Singura plată făcută a fost pentru proiectul tehnic, în rest pentru nimic din ceea ce înseamnă construcție, plățile nu s-au efectuat. Dar am convingerea că, într-un interval de timp rezonabil, această problemă va fi rezolvată”, a spus Băluță, , care este candidat PSD pentru funcția de primar al Capitalei. Despre contractul pentru această lucrare, dintre Primăria Sectorului 4 și Guvern, Băluță a spus că „este un contract care, din păcate, nu este respectat”. Băluță a mai spus că Sectorul 4 are extrem de multe lucrări: „Avem 30 de șantiere deschise pentru școlile, liceele, grădințele din sector. Avem planșeul unirii. Am început să construim stații de pompieri, am început să lucrăm la o școală nouă. Toate lucrurile astea au nevoie de finanțările corespunzătoare, pentru că sunt contracte ferme pe care le avem”. El este convins că „guvernul ne va da în cele din urmă banii”. „Avem pârghiile legale necesare pentru a recupera sumele pe care trebuie să le investim pentru copii, pe de-o parte, pentru siguranța bucureștenilor, pe de alta parte. Și, dacă vreți, la fel de importantă, apropo de reabilitarea termică, pentru scăderea costului la factoriile oamenilor”, a mai spus Băluță.
Restricții de circulație în zona Fântânii din Piața Unirii. Începe o nouă fază a lucrărilor la Planșeul Unirii
Primarul Sectorului 4 a explicat că extinderea zonei de lucru și instituirea devierilor temporare ale traficului sunt necesare pentru eficientizarea lucrărilor. „Evoluția rapidă a lucrărilor ne determină să acționăm în termeni de eficiență, atât din punct de vedere al costurilor, cât și a duratei de execuție. Și tocmai pentru că suntem într-o zonă centrală a orașului, este obligatoriu să fructificăm acest avantaj al timpului și să tragem cât de mult se poate, atâta timp cât vremea ne va mai permite să lucrăm”, a declarat Băluță. Constructorii au finalizat deja trei din cele patru etape ale proiectului, fiind forați 161 din totalul de 254 de piloți, integrați cu peste 650 de tone de armătură și 4.000 de metri cubi de beton. Băluță afirmă că lucrările ar putea fi finalizate înainte de termen „În total, muncitorii au integrat până acum peste 650 de tone de armătură în piloții forați și peste 4.000 de metri cubi de beton turnat, ceea ce înseamnă că, în scurt timp, vom putea turna și prima secțiune a noului planșeu. Sunt convins că, dacă vom reuși să menținem acest ritm, vom încheia lucrările mai devreme decât a fost stabilit inițial”, a adăugat primarul. Băluță a prezentat și planurile pentru un pasaj pietonal subteran care va conecta stațiile de metrou Piața Unirii 1 și Piața Unirii 2, precum și interconectarea liniei de tramvai între Piața Sf. Gheorghe și Piața Unirii. „Odată ce aceste investiții vor fi finalizate, tramvaiul și metroul vor fi conectate, după modelul care deja funcționează la Eroii Revoluției, prin scări, lifturi și escalatoare, astfel încât oamenii care ajung cu tramvaiul la Piața Unirii să poată ajunge la metrou, în subteran, chiar din refugiul stației de tramvai și invers”, a explicat edilul. El a subliniat importanța implicării comunității și a mulțumit locuitorilor pentru răbdare: „Poate părea dificil, însă este clar că o astfel de facilitate va încuraja utilizarea transportului public, va crește gradul de siguranță al călătorilor în Piața Unirii și, nu în ultimul rând, va scurta timpii de deplasare. Pentru asta, avem nevoie de sprijinul oamenilor care locuiesc în această zonă și le mulțumesc, încă o dată, pentru răbdare și înțelegere”. Șoferii sunt sfătuiți să urmeze rutele alternative stabilite de Comisia Tehnică de Circulație, iar restricțiile de circulație vor fi menținute pe durata lucrărilor de refacere a Planșeului Unirii și de implementare a pasajului pietonal și a conexiunii tramvai-metrou.