Lovitură de teatru în despărțirea dintre Sorana Cîrstea și fiul lui Ion Țiriac

Lovitură de teatru în despărțirea dintre Sorana Cîrstea și fiul miliardarului Ion Țiriac. Campioana de la Transylvania Open ar fi anunțat separarea, printr-un mesaj „codificat”, chiar în timpul discursului pe care l-a ținut la festivitatea de după victoria cu Emma Răducanu. Pentru jucătoarea aflată pe locul 35 WTA, acesta este ultimul sezon din cariera sa, în care a cucerit zece titluri WTA, patru de simplu și șase de dublu, cel mai recent la WTA 1.000 Madrid, alături de Anna Kalinskaya. Lovitură de teatru în despărțirea dintre Sorana Cîrstea și fiul lui Ion Țiriac, după cinci ani de relație. Jucătoarea, care se află la ultimul său sezon în circuit, ar fi anunțat de la Cluj această separare, într-un mesaj „codificat”, în discursul pe care l-a ținut în cadrul festivității de premiere și în care le mulțumea celor care au ajutat-o în cariera sa de peste două decenii. „Aș vrea să îi mulțumesc prietenului meu, care a crezut în mine când eu nu mai credeam. Și domnului Țiriac pentru suportul din ultimii ani și pentru modul în care m-a încurajat”, a spus Sorana Cîrstea, potrivit sport.ro. Alexandru Ion Țiriac a fost prezent în tribuna din BT Arena, iar după încheierea finalei WTA 250 Transylvania Open, prima câștigată de o jucătoare din România, Sorana Cîrstea ar fi primit doar o strângere de mână din partea acestuia, conform sursei menționate anterior. De altfel, faptul că Sorana Cîrstea l-a numit pe Țiriac jr. „prieten” denotă că cei doi s-au despărțit în termeni buni și au rămas „amici”, după cum a spus și Alexandru Ion pentru Cancan.ro, confirmând despărțirea de fostul număr 21 WTA. Sorana Cîrstea, pregătiri pentru „double-sunshine” Pentru Sorana Cîrstea (35 de ani) acesta este ultimul sezon în circuit. După câștigarea turneului de la Cluj, românca a ajuns în turul al treilea la WTA 1.000 de la Dubai, iar acum se pregătește pentru turneele Indian Wells (4-15 martie) și Miami (17-29 martie), ambele de câte 1.000 de puncte, cunoscute și ca „double-sunshine”. La Indian Wells, cel mai bun rezultat al Soranei Cîrstea a fost cel din 2023, când a ajuns în sferturile de finală, pe care le-a pierdut în fața polonezei Iga Swiatek, liderul WTA la acel moment. La Miami, în 2023, Sorana Cîrstea a jucat semifinala cu cehoiaca Petra Kvitova (la acea vreme pe locul 12 WTA), cea mai bună performanță a româncei din acest turneu.
Patrick Mouratoglou s-a separat de soția din perioada colaborării cu Simona Halep. Mesaj public al noii iubite fotomodel

Patrick Mouratoglou (55 de ani), fostul antrenor al Serenei Williams (44 de ani) și al Simonei Halep (34 de ani), a făcut o nouă schimbare în viața personală. Reputatul tehnician s-a despărțit și de a doua sa soție, Ada Mouratoglou, începând o relație cu fotomodelul german Linda-Caroline Nobat, care este cu 15 ani mai tânără decât Patrick. Moruatoglou și femeia cu care era căsătorit în perioada colaborării cu Simona Halep au împreună două fiice. Anterior, el a mai avut o căsătorie cu designerul Clarisse Mouratoglou, mariaj terminat în 2013, din care au rezultat tot două fete. Patrick Mouratoglou s-a despărțit și de a doua soție! Noua iubită, mai tânără cu 15 ani decât el: „A rămas nemărturisită o lungă perioadă” La final de an, noua parteneră a lui Patrick Mouratoglou a transmis un mesaj public în care a vorbit și despre relația lor. Textul a însoțit o imagine cu Linda și Patrick: „Această primă fotografie a fost făcută pe 31 decembrie 2024. A rămas nemărturisită o lungă perioadă. Un an care s-a dovedit a fi mai semnificativ decât mi-aș fi putut imagina vreodată. 2025 a fost un an plin de iubire. Un an de învățare, creștere și de a deveni mai mult eu însămi. Am renunțat la oameni care nu mai erau meniți să-mi fie alături și, făcând asta, am găsit mai multă pace, mai multă claritate și mai multă fericire. Am călătorit mult, am adunat amintiri și am învățat să avem încredere că lucrurile se aranjează cu adevărat atunci când trebuie. Am primit în viața noastră doi câini noi, haotici, obositori și profund iubiți. Ei ne-au învățat răbdarea, prezența și bucuria în cele mai simple momente. Mai presus de toate, acest an mi-a arătat cum totul se aliniază treptat atunci când alegi să te pui pe tine pe primul loc, să-ți asculți inima și să trăiești viața pe care ți-o dorești. Recunoscătoare pentru ce a fost, entuziasmată pentru ce va veni. Noroc și un an nou fericit tuturor!”, a scris Linda Nobat pe contul ei de Instagram. După ce un urmăritor i-a comentat „Oh, am crezut că e aceeași femeie cu care are două fiice”, noua iubită a lui Mouratoglou a răspuns tăios: „Evident, oamenii se mai și despart în zilele noastre. Ce surpriză!”. Linda Nobat, noua iubită a lui Patrick Mouratoglou, a apărut pe coperta revistei Playboy Germania. Fotomodelul cu care s-a cuplat Patrick Mouratoglou a mărturisit că și-a găsit dragostea Linda Nobat a fost desemnată Miss MGO Hessen în 2018, iar în 2021 a participat la sezonul 11 al reality-show-ului „Der Bachelor”. Un an mai târziua, a apărut pe coperta revistei germane Playboy și în alte 15 pagini. Vedeta TV a postat recent și o serie de fotografii în care este însoțită de antrenorul de tenis, la Oktoberfest-ul din Munchen. În una dintre instantanee, cei doi zâmbesc îndrăgostiți îmbrăcați în costume tradiționale. „Am găsit dragostea și am umplut o halbă de bere”, a comentat nemțoaica. Patrick Mouratoglou a antrenat-o pe Simona Halep în anul 2022, iar românca a sărbătorit alături de el victoria de la Toronto. La scurt timp însă, Halep a picat testul anti-doping de la US Open, după ce i s-a administrat un supliment contaminat cu roxadustat, recomandat de Mouratoglou.