Șerban Pavlu, despre diferențele dintre teatru și film: La film există o plasă de siguranță, pe scenă nu te poate opri nimeni
Confortul dublelor și libertatea scenei Șerban Pavlu, într-un dialog cu Adrian Artene a explicat că filmul și teatrul presupun abordări foarte diferite, atât din punct de vedere tehnic, cât și psihologic. „La filmare, așa cum bine știe toată lumea, dacă nu sunt cazuri cu totul speciale, există aceste duble, cum se spune, care sunt limitate ca timp. Ele sunt limitate, ele sunt programate în așa fel încât să se poată repeta și filma de mai multe ori și simpla idee că tu poți relua întregul din nou, scena respectivă, dacă s-a greșești ceva, e o plasa de siguranță care se instalează și în creierul tău undeva. Ideea că poți relua este foarte confortabilă pentru actor”, a declarat actorul, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, găzduit de Gândul. În același timp, Pavlu a subliniat că platoul de filmare este un mediu mult mai tehnic, mediu la care actorul trebuie să se adapteze. „ În același timp, procesul e mai tehnic un pic, ești în fața colegului tău, să spunem, dacă ar fi o scenă așa între două personaje, dar de față mai sunt încă 10, 12 oameni care se ocupă de cameră, de sunet, de lumină, regizorul care vine și pleacă, oamenii de la machiaj, de la costum, care vin și fac tot felul de reglaje”, susține actorul. „În teatru, sigur, la ora 7 ai pășit, ai zis prima replică și uneori ești la nouă jumate de pe scenă, timp în care nu te poate opri nimeni, regizorul nu poate veni să spună că joci prost și atunci ești o parte bună și o parte rea”, a mai spus Pavlu. Cum gestionează actorii momentele în care își uită replica? De asemenea, actorul a vorbit și despre cea mai mare frică a unui actor, anume să își uite replica. „Nu am trăit niciodată, nici eu personal, nici n-am fost martor la situații fără ieșire. Mă întreabă cunoscuți, dar cum reușiți să țineți minte atâtea lucruri? Sunt mai simple și mai complicate decât par. Mai simple în sensul că noi ne pregătim pentru lucru”, spune Pavlu. Actorul a mai spus că momentele de „blank” pot fi gestionate cu ușurință e pe scenă. „există repetițiile împreună cu colegii tăi la teatru. ne așezăm la o masă, exact cum stăm noi doi acum și începem să citim, începem să discutăm, începem ușor, ușor să înțelegem și să dezbatem și să cădem de acord despre ce e vorba în scenă, cum s-ar spune, intențiile din spatele replicilor”, dezvăluite Pavlu. Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:
Șerban Pavlu, despre succesul regizorilor Radu Jude și Cristian Mungiu: Există un tip de performanță care vorbește de la sine
Actorul Șerban Pavlu a evidențiat diferența dintre susținerea materială a regizorilor români și impactul lor cultural uriaș pe plan mondial. „Lumea nu înțelege foarte clar că niște băieți de aici, din România, cu niște mijloace minime și în cazurile fericite minime, reușesc, an după an, să lase o dâră foarte adâncă la cele mai mari festivaluri de cinema din lume”, spune Șerban Pavlu, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, găzduit de Gândul. „Există un tip de performanță care vorbește prin ea însăși te duce la cele mai mari. Sunt 3-4 festivaluri mari. Nu sunt altele pe planetă. Nu e ca și cum. Lasă Domnule, că pe cealaltă parte a planetei mai sunt altele. Cannes sau Berlin sau Veneția, alea sunt. Locarno și Toronto, alea sunt. Nu există alt festival mai mare decât Cannes”, continuă actorul. În acest context, Șerban Pavlu a vorbit și despre influența imensă a regizorului Radu Jude asupra cineaștilor internaționali. „Sunt foarte mulți regizori și foarte multe producții, și spun producții separat în sensul unui efort de producție, care înseamnă bani de promovare, care doresc să fie acolo. Radu Jude, care e primit la Berlin, e un fel de mentor al festivalului”, spune Pavlu. Declarațiile lui Pavlu vin după ce Cristian Mungiu a obținut în 2026 al doilea Palme d’Or din carieră, pentru filmul „Fjord”. Astfel, regizorul român a intrat în cercul select al regizorilor care au câștigat de două ori Palme d’Or, alături de alți nouă norocoși. Printre aceștia se numără, de exemplu, Coppola sau Ruben Östlund. Regizorul român a primit primul său Palme d’Or în 2007 pentru filmul „Patru luni, trei săptămâni și două zile”. Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:
Șerban Pavlu, despre actorii care i-au fost o a doua școală: Privindu-l pe Victor Rebengiuc, înveți despre meseria asta niște lucruri
Actorul Șerban Pavlu a vorbit, în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, despre actorii mari alături de care a avut șansa să joace și care i-au marcat cariera. El spune că Victor Rebengiuc, Marcel Iureș, Mariana Mihuț și Tamara Buciuceanu-Botez au reprezentat pentru el „o a doua școală”. Marii actori, „o a doua școală” pentru Șerban Pavlu „Am și avut la cine să mă uit, am jucat cu niște actori care au fost, de fapt, o a doua școală, e reală. Meseria asta este și un meșteșug în măsura în care este o artă. Este o artă și un meșteșug în sensul că arta, în realitate, nu se fură, dar meșteșugul da”, a spus Șerban Pavlu. Actorul a explicat că experiența de a lucra lângă mari actori îi poate oferi unui artist lecții pe care nu le poate primi doar din școală. „Privindu-l, de exemplu, pe Victor Rebengiuc, de-a lungul a 20 de ani pe scenă, uneori de foarte aproape, în exercițiu funcțional, ca să mă exprim așa, înveți despre meseria asta niște lucruri. Privindu-l pe Marcel Iureș, în timp ce face Hamlet, în repetiții, înveți ceva despre meseria asta. Privindu-o pe Mariana Mihuț, privindu-o pe Tamara Buciuceanu. Am avut șansa să joc cu oamenii ăștia”, a declarat Pavlu. Șerban Pavlu a mai spus că prezența unui actor foarte mare poate fi, în același timp, o lecție și o formă de presiune pentru cei din jur. „Deodată vezi un om, un maestru, în sensul oriental al termenului, mișcând piesele pe tablă. Îți luminează și îți stabilește și niște limite ale tale”, a spus actorul. Presiunea de a juca lângă mari actori Întrebat dacă prezența unui asemenea actor îi poate inhiba pe ceilalți, Pavlu a răspuns: „Ba da, uneori da”. „Există măcar o presiune a bunului-simț. Să-ți dai seama că ești prost, să-ți dai seama că ești mediocru, să-ți dai seama că ești limitat”, a afirmat Șerban Pavlu. Actorul a comparat lucrul lângă un mare artist cu o alergare în care, la un moment dat, diferența de ritm devine evidentă. „E ca și cum pleci cu cineva într-o alergare. Ușor, ușor, partenerul tău, cu care ai schimbat poate și câteva vorbe la începutul cursei, este simpatic. Dar pe măsură ce se lungește pasul, tu cam începi să gâfâi. El îți mai spune un banc, te mai întreabă de sănătate, dar tu nu mai poți să ții pasul. După care omul se lansează într-un sprint și deodată spui: «Eu nu mă pot ține după tine!»”, a mai spus Pavlu. „Pentru cine are ochi să vadă, are ce vedea. Pentru cine are urechi să audă, are ce auzi”, a mai spus Șerban Pavlu Podcastul integral:
Șerban Pavlu, apel către spectatorii de teatru: Închideți telefoanele mobile. Este îngrozitor
Șerban Pavlu a vorbit despre conduita spectatorilor în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, unde a fost întrebat dacă există oameni care dau replici în timpul spectacolelor sau comentează cu voce tare. „Sunt spectatori cărora le sună telefonul, sunt spectatori care foșnesc pungi. Am asistat la o situație, și de fapt nu la una, în care o doamnă foșnea o pungă plângând în același timp, atât de impresionată de ceea ce se întâmpla pe scenă”, a spus Șerban Pavlu. Actorul a explicat că, la teatru și la cinema, ar trebui să existe o anumită conduită a spectatorului. Șerban Pavlu a transmis și un apel către public, spunând că telefoanele mobile care sună în timpul spectacolelor strică experiența pentru care spectatorii au plătit bilet. „Închideți telefoanele mobile. Este îngrozitor. Vă stricați experiența pentru care ați plătit. Vă distrugeți experiența pe care ați plătit bilet să o urmăriți”, a spus actorul. El a explicat că, la teatru, un telefon care sună nu este doar un zgomot deranjant, ci poate afecta direct concentrarea actorilor. „E cu totul altceva la teatru decât la cinema. Și la cinema e urât să sune telefonul, dar la teatru produci în cei care joacă o abatere”, a mai spus Pavlu. Actorul a vorbit și despre relația dintre public și spectacol, spunând că spectatorii pot influența energia unei reprezentații. „Odată intrat în sală, ajuți spectacolul. Trebuie să mă credeți pe cuvânt: un public talentat, un public generos ridică spectacolul. Actorii se simt urmăriți, se simte liniștea, concentrarea spectatorilor”, a declarat Șerban Pavlu. El a adăugat că actorii nu sunt roboți și că zgomotele din sală îi pot scoate din ritm. „Ar fi ideal să fim ca niște roboți, fără greșeală: poți să dai drumul la muzică, poți să foșnești pungi, poți să vorbești cu bunica la telefon, eu joc la fel. Nu suntem roboți, suntem oameni și telefoanele deranjează”, a spus actorul. Podcastul integral:
Șerban Pavlu mărturisește că s-a gândit să renunțe la actorie: Uneori mi-e greu. Tragi în jug
Șerban Pavlu a vorbit în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene” despre presiunea meseriei de actor. Întrebat dacă s-a gândit vreodată să renunțe la actorie, Pavlu a răspuns: „Da”. Actorul a explicat că astfel de gânduri au apărut „în ultimii ani”, în perioadele în care a avut multe proiecte și spectacole. Presiunea din spatele meseriei de actor „În ultimii ani, când am fost încărcat de sarcini actoricești, în diferite momente, mult prea încărcat. Uneori simți că e foarte greu să te plângi ca actor”, a spus Șerban Pavlu. „Actorii care se plâng, dacă nu ești distribuit sau nu găsești de lucru, până la urmă un critic mai aspru îți poate spune că ești slab, mai ales după o anumită vârstă (…) Dacă lucrezi mult și te plângi: «Băi, dar acum tu lucrezi, ce te plângi că ești chemat?» Mi-am dat seama că, de fapt, actorii sunt cam ridicoli când se plâng. În ambele ipostaze”, a spus Pavlu. Șerban Pavlu a spus că încearcă să nu se plângă, dar că meseria vine cu o presiune constantă și cu obligații clare. „Am încercat să nu mă mai plâng, dar m-am gândit. Da, uneori mi-e greu. Mi-e greu pentru că tragi în jug. Există niște obligouri aici. Eu trebuie să știu că mâine seară am spectacol la ora 7 seara, mă duc. Eu trebuie să fiu la 7 fără 5. Îmi place, nu-mi place, cum se zice așa, te duci la oglindă, îți dai două palme și haida. Hai. Nu-i așa simplu”, a declarat actorul. Întrebat către ce zonă s-ar îndrepta dacă ar lăsa actoria, Șerban Pavlu a spus că i-ar plăcea să facă regie de televiziune. „Să fac regie la televiziune, de exemplu. Deci nu un proiect personal. Pentru că acolo ai senzația că ai acumulat niște lucruri pe care acum le poți folosi. Dar și acolo există niște obligouri. Și acolo există un control al calității. Mi-ar plăcea să fac un lucru în care miza personală să nu mai fie atât de mare. Să mi se folosească cunoștințele, dar să nu mai mor acolo de emoție”, a mai spus Șerban Pavlu. Podcastul integral: