Serbia reține 11 persoane acuzate că au plasat capete de porc la moschei din Paris

serbia-retine-11-persoane-acuzate-ca-au-plasat-capete-de-porc-la-moschei-din-paris

Conform AP, poliția sârbă a anunțat marți reținerea a 11 persoane suspectate că au organizat și desfășurat acțiuni de incitare la ură și discriminare pe teritoriul Franței și Germaniei, în perioada aprilie-septembrie. Printre incidente se numără plasarea de capete de porc în fața a nouă moschei din regiunea Parisului, cinci dintre acestea purtând numele președintelui Emmanuel Macron. Potrivit autorităților franceze, aceste acțiuni au fost catalogate drept o tentativă de ingerință străină menită să „provoace tulburări în inima națiunii”. Deși nu a fost nominalizată vreo țară, incidentele poartă trăsături similare altor tentative atribuite Rusiei și rețelelor sale de influență. Suspecții conduceau o mașină cu numere de Serbia Ancheta din Franța a pornit după ce un fermier din Normandia a declarat că a vândut 10 capete de porc unor bărbați care conduceau o mașină cu numere de Serbia. Vehiculul a fost surprins ulterior pe camere de supraveghere în Paris, în timp ce doi indivizi plasau capetele în fața lăcașurilor de cult, înainte de a părăsi țara. Telefonul mobil folosit de aceștia, înregistrat pe o rețea din Croația, a fost localizat la granița cu Belgia. Presupusul organizator al grupului nu a fost încă reținut Poliția sârbă a precizat că presupusul organizator al grupului, care ar fi acționat la instrucțiunile unui serviciu străin de informații, nu a fost încă reținut. Reținerea vine la doar câteva zile după o altă operațiune, în care doi suspecți au fost arestați în Serbia pentru implicarea în antrenarea a peste 100 de străini cu scopul de a provoca revolte în timpul alegerilor din Moldova. Incidentele din Franța amintesc de alte acte de vandalism cu tentă antisemită, precum profanarea, în mai 2024, a unui memorial dedicat celor care au salvat evrei în timpul ocupației naziste. Un raport al serviciilor franceze de informații a atribuit atunci atacul agenției ruse FSB.

Elevii din Serbia protestează în tăcere împotriva corupției

elevii-din-serbia-protesteaza-in-tacere-impotriva-coruptiei

Mii de elevi de liceu au mărșăluit luni prin capitala Serbiei, aceasta fiind cea mai recentă demonstrație din ultimele luni care pune presiune pe președintele Aleksandar Vucic . Mitingul – desfășurat în tăcere – s-a desfășurat pașnic, spre deosebire de cele de la mijlocul lunii august, care au degenerat în violență din cauza a ceea ce protestatarii au numit tactici dure din partea loialiștilor guvernului și a poliției. Manifestațiile obișnuite au început din cauza prăbușirii acoperișului unei gări în urmă cu 10 luni. Tragedia din noiembrie 2024, care a ucis 16 persoane în orașul Novi Sad, din nordul țării, a devenit rapid un simbol al corupției înrădăcinate în națiunea balcanică. Deși acestea au dus la demisia prim-ministrului și la prăbușirea guvernului său, Vucic a rămas sfidător în funcție. Până acum, el a respins cererile de alegeri anticipate și susține că demonstrațiile fac parte dintr-un complot străin. Protestul nu a inclus sloganuri, dar a fost marcat de tăcerea simbolică în memoria victimelor. Protestatarii au organizat, de asemenea, marșuri comemorative în orașele Kragujevac și Novi Sad.

Pericol la Wimbledon. Novak Djokovic nu s-a antrenat, după ce a alunecat și s-a accidentat în sferturi

pericol-la-wimbledon.-novak-djokovic-nu-s-a-antrenat,-dupa-ce-a-alunecat-si-s-a-accidentat-in-sferturi

Novak Djokovic trece prin emoții mari înainte de marea semifinală cu Jannik Sinner, de la Wimbledon, sârbul fiind accidentat. Novak Djokovic a decis să nu se antreneze astăzi, după ce miercuri a suferit o accidentare care a ridicat semne de întrebare, în timpul meciului din sferturile de finală de la Wimbledon. Emoții pentru Novak Djokovic! Sârbul nu s-a antrenat înainte de marele meci cu Jannik Sinner din semifinale Campionul cu 24 de titluri de Grand Slam în palmares a avut parte de un moment dificil în confruntarea cu Flavio Cobolli, chiar înainte de a-și asigura victoria. Djokovic a alunecat urât pe iarbă și apoi a acuzat dureri la piciorul stâng. Totuși, a reușit să ducă meciul la capăt, câștigând următoarele două puncte și închizând partida cu scorul 6-7 (6), 6-2, 7-5, 6-4, obținând calificarea în semifinale la Wimbledon. În conferința de presă de după meci, Djokovic a recunoscut că este îngrijorat în privința accidentării. Iar acum, potrivit jurnalistului sârb de tenis Sasa Ozmo, Djokovic nu va ieși la antrenament joi, cu o zi înainte de semifinala cu Jannik Sinner. „Conform celor mai recente informații, Novak nu se va antrena astăzi pe terenurile de la Wimbledon”, a transmis Ozmo pe platforma de socializare X. „A fost o căzătură urâtă. Foarte ciudată. Se întâmplă pe iarbă. Am mai avut astfel de momente de-a lungul carierei mele pe această suprafață. Evident, corpul meu nu mai este același ca înainte, așa că probabil adevărata reacție la ce s-a întâmplat o voi simți mâine. Vom vedea. Sper ca în următoarele 24-48 de ore severitatea acestei accidentări să nu fie mare, astfel încât să pot juca la cel mai bun nivel și fără dureri peste două zile”, declara Novak Djokovic miercuri, după victoria din sferturi. Novak Djokovic s-a accidentat în sferturile de finală de la Wimbledon Sârbul Novak Djokovic a reușit o nouă performanță senzațională și s-a calificat în semifinalele de la Wimbledon, după ce l-a învins în 4 seturi pe Flavio Cobolli, cap de serie nr. 22, scor 6-7 (6), 6-2, 7-5, 6-4. Meciul a fost unul foarte intens și a durat trei ore și 13 minute de joc. În cele din urmă, Novak Djokovic a fost cel care s-a bucurat de calificarea în semifinale, acolo unde îl va întâlni pe italianul Jannik Sinner. Totuși, meciul nu a fost deloc unul lipsit de emoții pentru Nole, care s-a accidentat serios în ultimul game al meciului. Novak Djokovic a alunecat și a rămas întins pe teren, dar, din fericire, a reușit să încheie meciul cu succes. „Mă simt foarte proaspăt. Trebuie să spun, felicitări lui Flavio pentru un turneu excelent și pentru lupta de astăzi. Am jucat o dată cu el, ne-am antrenat des pe diferite suprafețe, dar niciodată pe iarbă. Servește foarte bine, destul de rapid, are lovituri bune și este un jucător excelent, mă aștept la multe de la el în viitor. Îi doresc tot binele”, a declarat Novak Djokovic după meciul din sferturi.

Analiza Institutului Robert Lansing: Ce avem de reținut din discursul premierului ungar, Viktor Orban, în Transilvania – Budapesta revendică subtil teritoriile pierdute la Tratatul de la Trianon

analiza-institutului-robert-lansing:-ce-avem-de-retinut-din-discursul-premierului-ungar,-viktor-orban,-in-transilvania-–-budapesta-revendica-subtil-teritoriile-pierdute-la-tratatul-de-la-trianon

Recentele declarații ale premierului ungar Viktor Orban în Transilvania pe tema relației dintre România și Ungaria ar indica faptul că Budapesta revendică într-un mod subtil teritoriile pierdute la Tratatul de la Trianon. Este ideea principală a unei analize amănunțite a Institutului Robert Lansing, care a caracterizat recentul discurs al lui Orban în România drept „controversat”. În discursul său, premierul ungar a reiterat sprijinul neclintit al Budapestei pentru etnicii maghiari din afara granițelor – un limbaj de tip „soft power”, dar care, în realitate, ascunde binecunoscutul narativ iredentist: glorificarea autonomiei, autodeterminării și a identității etnicilor maghiari din străinătate și, în același timp, critica tentativelor de „asimilare” a acestora în corpul identitar al țărilor vecine. Nu sunt noi aceste idei, însă experții Insitutului Robert Lansing spun că este necesară o analiză atentă a fiecărei idei din discursul lui Orban, în care se identifică „o politică paralelă de patronaj etnic informal și iredentism soft: Discursul lui Orbán întărește suspiciunea că Ungaria își reafirmă subtil pretențiile asupra fostelor teritorii pierdute prin Tratatul de la Trianon din 1920, fără a recurge la revizionism oficial. Acesta reflectă o ambiguitate strategică menită să mențină mobilizată baza naționalistă de acasă, subminând în același timp suveranitatea statelor vecine din interior”. În analiză sunt identificate moduri prin care Ungaria ar putea opera în România, în acest sens: 1) informațional – amplificarea narativului discriminării minorității maghiare în presă și în forurile internaționale, 2) interferență politică – susținerea partidelor pro-maghiare (UDMR) cu scopul de a promova agende agresive privind autonomia, 3) penetrare economică – direcționarea de fonduri prin consulate maghiare, precum și prin alte entități, pentru loializare și încurajarea dependenței economice, 4) război cibernetic / propagandistic – promovarea de conținut iredentist și naționalist pe rețelele sociale, după exemplul tacticilor folosite de Rusia în Crimeea și Donbas, 5) educație și diplomație culturală – intensificarea influenței soft power prin instituții finanțate de Ungaria și revizionism istoric în școlile din Transilvania. Cine ar avea de câștigat de pe urma degradării relațiilor dintre România și Ungaria Experții Institului Robert Lansing  descriu, în analiză, scenarii posibile în care relațiile diplomatice dintre România și Ungaria se degradează – un context din care Rusia ar avea și ea de câștigat. Astfel, posibilele scenarii ar presupune, potrivit analizei: Presiune pentru autonomie – UDMR face presiuni legislative pentru autonomia Ținutului Secuiesc, Bucureștiul reacționează ferm, rezultând tensiuni diplomatice între cele două țări Criza cetățeniei – Ungaria eliberează pașapoarte maghiare etnicilor maghiari din Transilvania, România protestează și invocă încălcarea suveranității naționale și riscul unei loialități duble Interferență electorală – Ungaria spriină pe ascuns politicieni români, care susțin agenda ungară – se subminează coeziunea națională a României Simbolism de frontieră – Politicieni maghiari care comemorează public Tratatul de la Trianon, fie la granița Ungariei cu România, fie chiar în Transilvania, stârnind proteste naționaliste în România Incident de securitate – arborarea de steaguri maghiare pe frontispiciile instituțiilor românești, presupuse cazuri de hărțuire a vorbitorilor de limbă maghiară, acțiuni care să justifice „protecția” maghiarilor în România Analiza face referire la implicațiile geostrategice în regiune ale degradării relațiilor dintre România și Ungaria. Un câștigător colateral ar fi Rusia, care ar putea să folosească tema iredentistă în stimularea unor sentimente separatiste similare în Moldova (Găgăuzia, Transnistria). Serbia ar putea, de asemenea, să urmeze acest exemplu cu Republica Srbska din Bosnia și chiar Slovacia. Rezultatul – o Europă Centrală și de Est destabilizată. De asemenea, tensiunile dintre România și Ungaria ar putea, potrivit analizei, duce la o divizare și la slăbirea NATO, rezultând într-o perturbare a planificării apărării comune și a coordonării militare în regiune. Un alt avantaj ar fi fragmentarea UE – prin provocarea României, Ungaria ar putea bloca acțiuni comune privind sancțiunile, coordonarea în domeniul apărării, politica energetică. Imitând războiul hibrid, Ungaria ar putea reproduce aspecte ale exemplului rusesc în Crimeea – distribuirea de cetățenii, manipulare media, exploatarea nemulțumirilor culturale, normalizând strategiile din „zona gri” în interiorul granițelor NATO, se specifică în analiză. Concluzii În concluzii se atrage atenția că discursul lui Orban în Transilvania este mai mult decât o afirmare a identității etnice, el poate fi începutul unei campanii pe termen lung. Se atrage atenția că România trebuie să știe să recunoască tiparul și să se pregătească în consecință. România trebuie să-și consolideze reziliența internă, să intensifice monitorizarea UE asupra politicilor Ungariei privind minoritățile, serviciile de informații ar trebui să urmărească finanțările din Ungaria, încurajarea evaluărilor comune, a României și a Ungariei, pentru a elimina orice suspiciune într-o eventuală criză. La finalul analizei, experții atrag atenția că declarațiile lui Orban în România indică o strategie în evoluție, care deși soft acum, este de natură să ridice semnale de alarmă în privința stabilității în regiune.

Proteste masive în SERBIA pentru a doua noapte la rând. Mii de persoane blochează drumurile principale din țară

proteste-masive-in-serbia-pentru-a-doua-noapte-la-rand.-mii-de-persoane-blocheaza-drumurile-principale-din-tara

Mii de protestatari au blocat drumurile principale din Belgrad și din alte orașe sârbe, informează AFP. Demonstranții cer alegeri anticipate. A fost a doua noapte consecutivă de proteste, după mitingul uriaș de sâmbătă, 28 iunie, când aproximativ 140.000 de persoane s-au adunat în centrul Belgradului. Corturi instalate lângă autostradă Protestul a fost cel mai recent dintr-o serie de demonstrații declanșate de prăbușirea acoperișului unei gări în orașul Novi Sad în noiembrie. Accidentul a ucis 16 persoane și a fost atribuit unei construcții de proastă calitate care rezultă din corupția înrădăcinată. Activiștii anticorupție au făcut apel la acțiuni mai intense ca răspuns la arestarea unui „număr mare de cetățeni” în urma protestului de sâmbătă, iar mii de persoane au răspuns blocând mai multe drumuri în jurul capitalei sârbe. La intersecția-cheie Autokomanda, protestatarii au instalat corturi pregătindu-se să rămână peste noapte, potrivit unui fotograf AFP. Ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic, a declarat pentru postul local Pink TV că autoritățile monitorizează situația din țară. CITEȘTE ȘI: PROTEST de amploare în Serbia. Peste 140.000 de oameni au cerut alegeri anticipate / Vucic acuză „puteri străine” în spatele demonstrației Țara vecină României care se pregătește de război. Reintroduce serviciul militar OBLIGATORIU: „Garanțiile internaționale nu mai funcționează!” Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele

În ciuda presiunilor Uniunii Europene, președintele Serbiei și premierul Slovaciei vor fi prezenți la parada de 9 mai de la Moscova

in-ciuda-presiunilor-uniunii-europene,-presedintele-serbiei-si-premierul-slovaciei-vor-fi-prezenti-la-parada-de-9-mai-de-la-moscova

Președintele Serbiei Aleksandar Vucici a declarat miercuri că nu s-a răzgândit cu privire la prezența sa la marea paradă a victoriei de 9 mai de la Moscova, în ciuda presiunilor mari din partea Uniunii Europene. Oficialii europeni îl avertizaseră pe președintele sârb că vizita sa la Moscova cu ocazia comemorării victoriei în al Doilea Război Mondial ar fi o încălcare a criteriilor de aderare pentru potențialii noi membri și ar putea deraia ambițiile declarate ale țării de a adera la UE. Vizita ar echivala efectiv cu o demonstrație de sprijin pentru Vladimir Putin și războiul Rusiei împotriva Ucrainei, conform Associated Press. Vucici, care și-a exprimat adesea opiniile pro-ruse, a declarat că una dintre unitățile militare ale Serbiei va participa la parada din 9 mai din Piața Roșie din capitala rusă. El a mai spus că pentru prima dată Serbia participă la organizarea „comună” a paradei. Vucici, însoțit la Moscova de Robert Fico și de liderul separatist sârb bosniac Milorad Dodik Vucici a declarat că va călători la Moscova împreună cu premierul slovac Robert Fico. Liderul separatist sârb bosniac Milorad Dodik a declarat că va fi și el prezent la Moscova. „În perioada următoare, vom fi sub presiune în ceea ce privește evenimentul de la Moscova la care ne-am anunțat participarea”, le-a spus Vucici reporterilor. La începutul acestei săptămâni, șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat că Uniunea „a indicat foarte clar că nu dorim ca nicio țară candidată să participe la aceste evenimente de pe 9 mai la Moscova”. La rândul său, Robert Fico a calificat drept „lipsite de respect” remarcile lui Kallas care îi avertizau pe liderii europeni să nu călătorească la Moscova. Deși susține că vrea ca Serbia să devină parte a UE, Vucici a păstrat relații strânse cu Rusia și a refuzat să introducă sancțiuni împotriva Moscovei, politici care au blocat aproape complet negocierile de aderare a Serbiei cu Uniunea Europeană. Miercuri, Parlamentul sârb a aprobat un nou Guvern dominat de miniștri anti-UE, inclusiv ministrul Informațiilor Boris Bratina, care a fost filmat recent dând foc unui steag UE și scandând „nu vrem UE, vrem unire cu Rusia”. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Prinsă între SUA și Gazprom, Serbia se confruntă cu întreruperea importurilor de PETROL Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele

Victor Ponta se declară VICTIMĂ a unei campanii electorale murdare. Cum adică, dacă-s sârbi, îi lăsăm să se înece?

victor-ponta-se-declara-victima-a-unei-campanii-electorale-murdare.-cum-adica,-daca-s-sarbi,-ii-lasam-sa-se-inece?

Candidatul independent la alegerile prezidențiale din luna mai, Victor Ponta, susține că este victima unei campanii electorale murdare. După ce a spus că în 2014, când era premier, a dat ordin „peste structurile românești” să fie inundate sate din România, pentru a salva Belgradul, Ponta spune într-un interviu la RFI că s-a exprimat greșit. „Nici eu nu știu în numele căror oameni vorbiți dvs., celor care poate stau în centrul Bucureștiului și beau o cafea scumpă cât zece litri de lapte și s-au învățat să urască”, răspunde fostul premier la remarca realizatorului că nu-l crede nimeni și că se încurcă în propriile declarații. „Am câștigat foarte mult din partea oamenilor de bună credință. Am fost chiar ieri acolo, în toate zonele de la Dunăre, oamenii au spus că am făcut foarte bine, că am salvat vieți omenești, că nu am pus în pericol nici o secundă nici un român, nu s-a inundat nici o gospodărie, nu a fost nici un animal mort. A fost o campanie foarte murdară, în special din partea adversarilor politici, dar în care oamenii au văzut până la urmă că trebuie să fim oameni, că trebuie să ne ajutăm la nevoie, că e normal să salvăm vieți. Cum adică, dacă sunt sârbi, îi lăsăm să se înece? (…) Atacurile politice m-au întărit”, afirmă Ponta. „Au fost multe minciuni, că au murit oameni” Întrebat dacă nu și-a oferit singur muniție adversarilor politici, Ponta a replicat: „E o armă murdară, pe care ei au folosit-o în mod incorect. Au fost multe minciuni, că au murit oameni, s-a dovedit că n-a murit nimeni. Eu am fost acolo, între oameni. De aici, din fața televizorului sau a tastaturii, au aruncat cu minciuni asupra mea. Oamenii au văzut cât de frică le e celor de la Putere de mine și asta mi-a adus foarte mult suport”. Fostul premier afirmă că nu el a deschis ecluzele, ci că decizia a fost luată de specialiștii Hidroelectrica, în baza unui acord româno-sârb din 1977. „Singurul lucru pe care eu l-am spus, poate nu m-am exprimat bine, dar în nici un caz nu era un păcat, faptul că a fost vineri noapte, vineri după ora 12 noaptea, că am convocat la Guvern toți specialiștii, toți specialiștii m-au asigurat și au avut și dreptate, că nu există nici un pericol pentru vreun cetățean român sau pentru vreo gospodărie românească și că trebuie să-i ajutăm pe vecinii sârbi. Fuseseră deja 60 de morți lângă Belgrad. Încă o dată, nu deschide premierul ecluzele, le deschid numai specialiștii, în baza acordurilor și expertizelor tehnice”, explică el. „Eu vă mai spun încă o dată cum au fost faptele. Cu siguranță, eu le știu, dvs. nu. Vineri noapte, la ora 1 noaptea, m-am deplasat la sediul Guvernului, au venit toți specialiștii, toți specialiștii au spus foarte clar că este un pericol foarte mare pentru zona din amonte de Porțile de Fier, de inundații, că deja au murit oameni, că în zona de aval nu există nici un pericol, în afară de posibila inundare a unor terenuri și decizia pe care am luat-o atunci toți, conform legii, a fost decizia corectă de a salva vieți omenești, fără să punem în pericol pe nimeni pe partea românească. Din acest motiv, eu, dvs. probabil că stăteați acasă ieri la masa de Florii, eu am fost acolo la Maglavit, la Cetate, în toată zona de la Porțile de Fier și oamenii mi-au spus că în 2014 nu au avut absolut nici o pagubă, că ei au o relație extraordinară cu vecinii lor și că așa trebuie să ne purtăm de fiecare dată, să-i ajutăm pe vecini, când sunt la nevoie”, mai spune Ponta. Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX  CITEȘTE ȘI: Victor Ponta nu exclude o colaborare cu AUR și POT / „Așa cum nimeni nu are monopolul COMPETENȚEI, nimeni n-are monopolul prostiei” Victor Ponta reacționează la scandalul INUNDAȚIILOR: Am salvat mii de vieți omenești / Sunt pregătit pentru atacurile murdare ale Rețelei „Soros” Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele

Prinsă între SUA și Gazprom, Serbia se confruntă cu întreruperea importurilor de petrol

prinsa-intre-sua-si-gazprom,-serbia-se-confrunta-cu-intreruperea-importurilor-de-petrol

Serbia se confruntă cu perspectiva întreruperii importurilor de petrol, deoarece discuțiile menite să împiedice impunerea de sancțiuni americane asupra singurei rafinării de petrol din țară nu au avut niciun rezultat, potrivit președintelui Serbiei Aleksandar Vucici. Departamentul Trezoreriei al Statelor Unite a cerut companiei de stat ruse Gazprom și subsidiarei sale Gazprom Neft să-și vândă participația majoritară la rafinăria sârbă NIS ca parte a eforturilor de a „viza sursa principală de venituri a Rusiei”, sau să se confrunte cu impunerea de sancțiuni, conform Financial Times. Termenul limită prelungit pentru ca proprietarii ruși să renunțe la NIS expiră vineri, iar Vucici a spus că nu se așteaptă la o înțelegere de ultim moment care ar permite evitarea crizei. Serbia are rezerve de petrol pentru aproximativ 80 de zile Majoritatea importurilor de țiței ale Serbiei sosesc printr-o conductă deținută de Janaf din Croația, care ar trebui să-și suspende afacerile cu NIS pentru a evita încălcarea restricțiilor americane. „Am vorbit cu americanii, cu rușii, cu toată lumea”, a declarat Vucic. „Nu am văzut nicio schimbare în atitudinea americană”. Vucici a recunoscut că „nu este sigur că Janaf va înceta să transfere petrolul” vineri și a recunoscut necesitatea ca Serbia – care are rezerve pentru aproximativ 80 de zile – să ajungă la un acord. Proprietarii ruși au refuzat să-și vândă participația cumulată de 56% la NIS, deși au schimbat structura de acționariat, astfel încât nici Gazprom, nici Gazprom Neft nu dețin o majoritate în rafinărie. „Atitudinea rusă este că vor să o păstreze cu orice preț”, a spus Vucici. Anterior, el spus că exclude naționalizarea NIS sau a pachetului de acțiuni deținut de ruși ca o modalitate de a evita sancțiunile. „În cele din urmă, trebuie să avem o piață de petrol pe deplin securizată în țara noastră, ceea ce înseamnă aprovizionarea completă cu petrol a rafinăriei noastre și a pieței noastre de benzină”, a spus Vucic. Președintele Serbiei a adăugat că prețul nu este o problemă și că problema ar putea fi rezolvată „cu ușurință” dacă s-ar ajunge la o înțelegere privind transferul de proprietate asupra NIS. MOL a refuzat să discute o achiziție a participației ruse la NIS O posibilă soluție ar fi ca grupul petrolier maghiar MOL să intervină și să cumpere participația rusească la NIS. MOL a refuzat să discute problema, iar Vucici a spus că problema nu a fost ridicată în timpul unei convorbiri telefonice cu premierul ungar Viktor Orban miercuri. Întrebat în ce măsură problema NIS face parte dintr-o discuție mai amplă ruso-americană în contextul încheierii războiului din Ucraina, Vucic a spus: „Cred că este o problemă minoră pentru ei”. El a adăugat: „Dacă sancțiunile vor intra în vigoare, va trebui să vedem reacția din partea rusă cât mai curând posibil și apoi va trebui să reacționăm și noi”. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Financial Times: Un fost AGENT Stasi, prieten cu Putin, încearcă să coopteze oameni de afaceri AMERICANI pentru repornirea Nord Stream 2 Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele