Anunț despre revenirea Serenei Williams în WTA. Venus Williams a rupt tăcerea despre sora ei

anunt-despre-revenirea-serenei-williams-in-wta.-venus-williams-a-rupt-tacerea-despre-sora-ei

Venus Williams a vorbit despre posibila revenire în tenisul profesionist a surorii sale, Serena Williams. Zilele trecute au circulat zvonuri potrivit cărora Serena Williams ar fi gata de o revenire în circuitul WTA, la 44 de ani. Jurnalistul Ben Rothenberg a stârnit un val de reacții când a anunțat că sportiva a fost reinclusă în ITIA. Fanii americancei au fost uimiți de veste, dar chiar ea a anunțat pe rețelele de socializare că nu se pune problema să mai joace tenis. Chiar și sora fostului lider mondial a anunțat că Serena nu se mai antrenează de multă vreme, astfel că e puțin probabil să mai fie în forma de altă dată. Venus Williams, prima reacție despre revenirea Serenei pe terenul de tenis: „Nu se antrenează” Serena Williams este foarte implicată în viața de familie și afacerile sale, după ce a renunțat la tenis. Nu a mai fost zărită pe teren de foarte multă vreme. Chiar sora sa, Venus Williams, a dezvăluit că nu mai reușește să o convingă să joace tenis. Venus Williams a fost protagonista unui meci demonstrativ cu Madison Keys la Charlotte Invitational. La capătul meciului pierdut în fața campioanei en-titre de la Australian Open, a pus capăt zvonurilor privind revenirea Serenei Williams „în iarbă”. Fosta sportivă a dat de înțeles că Serena nu se antrenează de multă vreme și că nu crede că ar mai avea motivația necesară să joace la 44 de ani. „Pot vorbi doar în numele meu. Tot ce știu este că nu reușesc s-o scot pe teren, nu se antrenează, așa că mie mi se pare foarte puțin probabil”, a spus Venus Williams pentru Channel 9. Serena Williams s-a retras din tenisul profesionist în 2022, după ce a încercat la US Open să cucerească al 24-lea turneu de eGrand Slam. A părăsit competiția în turul 3, iar de atunci nu a mai jucat, deși în 2023 s-a gândit pentru câteva momente să revină pe teren. Serena Williams a pus rapid capăt speculațiilor: „Zvonurile se răspândesc nebunește” Deși s-a zvonit că ITIA a reintrodus-o în programul de testare anti-doping, Serena Williams a anunțat pe X că nu se pune problema să mai revină în circuit. Ea a pus capăt tuturor speculațiilor și s-a arătat uimită de cât de repede a ajuns toată lumea să vorbească despre revenirea sa. „Omg, oameni buni, NU revin. Zvonurile astea se răspândesc nebunește”, a scris fosta campioană de 23 de ori la turneele de Grand Slam pe X.

Serena Williams, dezvăluiri neașteptate despre fizicul jucătoarelor din perioada în care se duela cu Simona Halep

serena-williams,-dezvaluiri-neasteptate-despre-fizicul-jucatoarelor-din-perioada-in-care-se-duela-cu-simona-halep

Serena Williams (44 de ani), cea mai titrată jucătoar de tenis din Era Open, a făcut dezvăluiri fără perdea din perioada în care își domina adversarele din punct de vedere fizic. Mult mai relaxată după retragerea din tenis, campioana americană vorbește astăzi cu ușurință despre un subiect care a măcinat-o în anii de activitate: diferența dintre fizicul ei și al celorlalte sportive. Serena Williams a devenit mult mai suplă după ce a agățat racheta în cui, iar acum a pozat pentru revista Porter, oferind o declarație neașteptată Serena Williams, dezvăluiri fără perdea: „Toate sportivele erau super plate, corpul meu era diferit” Serena Williams a rememorat că diferența dintre formele sale voluptoase și fizicul adversarelor cu care se duela în circuitul profesionist era uriașă: „Corpul meu era diferit. Aveam sâni mari, aveam posterior mare. Toate sportivele erau super plate, foarte slabe și frumoase, dar într-un alt fel. Iar eu, ca atletă, nu înțelegeam cum să gestionez asta”, a mărturisit Serena Williams, susținând că s-a confruntat timp de 15 ani cu această provocare. Serena Williams s-a întâlnit de 12 ori în carieră cu Simona Halep, scorul meciurilor directe fiind 10-2 pentru americancă. Halep s-a impus însă într-o partidă memorabilă, scor 6-2, 6-2 în finala de la Wimbledon 2019. Ce investiții a mai făcut Serena Williams Serena Williams a luat parte la o ședință foto pentru revista Porter, în ciuda faptului că nu se simțea prea bine în ziua respectivă. Americanca a lansat recent și un podcast, alături de sora ei Venus: „Indiferent dacă simțim sau nu, există competiție între noi două. Este ceva înnăscut, subconștient… Așa că mi se pare benefic să ne deschidem. În cadrul podcastului am aflat atâtea lucruri una despre cealaltă”, a spus Serena. Firma de investiții a fostei campioane, Serena Ventures, a strâns „peste 100 de milioane de dolari capital extern”, a declarat ea. „Nu investim doar în femei, ci și în persoane de culoare, iar femeile de culoare reprezintă doar fracțiuni dintr-un procent. Așa că investim în fondatori subreprezentați”, a adăugat Serena, potrivit sursei citate.

Simona Halep, pusă să aleagă între titlul revendicat de Serena Williams și cel de la Roland Garros

simona-halep,-pusa-sa-aleaga-intre-titlul-revendicat-de-serena-williams-si-cel-de-la-roland-garros

Simona Halep (34 de ani), campioana tenisului care s-a retras din activitate în acest an, a primit o întrebare de baraj în cadrul unei conferințe la care a participat recent. Simona Halep a fost pusă să aleagă între titlul de la Wimbledon 2019, revedicat de Serena Williams în timpul cazului de dopaj al româncei, și trofeul de la Roland Garros 2018. Sportiva din Constanța a răspuns fără să stea pe gânduri! În ciuda faptului că triumful reușit pe zgura pariziană a fost primul din carieră în turneele de Grand Slam, „Simo” prețuiește mai mult trofeul de la Wimbledon. Simona Halep,pusă să aleagă între titlul de la Wimbledon și cel de la Roland Garros! Românca a răspuns fără ezitare: „Cel mai bun meci din viața mea” Întrebată care dintre cele două momente este mai important pentru ea, Simona Halep l-a ales pe cel de la Wimbledon, unde a făcut instrucție cu Serena Williams în meciul pentru trofeu, scor 6-2, 6-2. „Aș spune Wimbledon, finala, pentru că a fost cel mai bun meci din viața mea. Nu am avut emoții negative, nu am avut stres înainte de meci. Am fost foarte stabilă mental și am reușit să pun în joc tot ce știam”, a fost răspunsul oferit de Simona, în cadrul evenimentului Impact Bucharest 2025.  Serena Williams ar fi vrut să intre în posesia titlului de la Wimbledon 2019, după ce Simona Halep a fost suspendată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA): „8 e un număr mai bun!”, a fost reacția Serenei Williams, care și-a încheiat cariera cu 7 trofee pe iarba londoneză. Simona Halep dezvăluie că a învățat mai multe din înfrângeri decât din victorii  Halep a mai primit o întrebare inedită în cadrul evenimentului la care a luat parte ca speaker: „Ai învățat mai multe din victorii sau din înfrângeri de-a lungul carierei?” Iar Simona a răspuns și de această dată fără ezitare: „Cred că înveți mai mult din înfrângeri, pentru că după meci analizezi totul împreună cu antrenorul și echipa ta. Analizezi ce ai făcut bine și ce trebuie să îmbunătățești. Foarte rar, după un meci câștigat, m-am întors pe teren să exersez ceea ce nu a funcționat. După victorie, sărbătorești. După înfrângere, te întorci la muncă și te antrenezi mai tare”, a precizat Simona Halep, sportivă care a strâns 40,2 milioane de dolari din premiile la turnee.

Serema Williams i-a luat-o înainte Simonei Halep! Decizia americancei

serema-williams-i-a-luat-o-inainte-simonei-halep!-decizia-americancei

Serena Williams (44 de ani) a făcut senzație cu ultima apariție pe terenul de tenis, care o înfățișează în postura de… antrenoare! Campioana din SUA își învață fiica cea mică să joace tenis. Simona Halep (34 de ani) a declarat că visează să întemeieze o familie și, într-o zi, poate să devină antrenoare. În schimb, Serena Williams a ajuns deja acolo, depășind-o pe rivala din România atât la capitolul copii, cât și în rolul de antrenoare pentru fiica ei. Serena, deținătoare a 23 de titluri de Grand Slam, a revendicat titlul româncei de la Wimbledon 2019, în timpul scandalului de dopaj în care a fost implicată Simona. Serena Williams i-a luat-o înainte Simonei Halep și a devenit antrenoare pentru fiica sa de doi ani Serena Williams a decis să o învețe tenis pe mezina familiei, Adira River Ohanian, deși aceasta are numai doi ani! Americanca a postat o serie de fotografii în care își învață fiica să lovească mingea de tenis, uimindu-i pe jurnaliștii din SUA: „Serena Williams a „rupt internetul” cu fotografiile în care își învață fiica de 2 ani să joace tenis”, a titrat publicația Tennis.com. Serena a transmis că își „împarte pasiunea” cu Adira, predându-i acesteia lecția de tenis pe un teren improvizat în curtea casei sale. Peste 81.000 de oameni au apreciat imaginile, iar un fan a spus, mai în glumă, mai în serios, că Adira va câștiga US Open 2040! „Cred că ea este cea care va duce mai departe măreția familiei și își va construi propria moștenire”, a comentat altcineva. Sursa citată mai scrie că un alt internaut a întrebat dacă Olympia, care are acum 8 ani, mai joacă tenis. În anul 2023, Serena a recunoscut că cealaltă fiică a ei și a lui Alexis Ohanian Jr. „nu prea iubește tenisul”, deși „este chiar foarte talentată”: „Încercăm să găsim o modalitate prin care să o facem să se joace puțin mai des”, a spus Serena Williams la CBS News. Simona Halep spunea că își dorește trei copii Simona Halep, jucătoarea care a spulberat-o pe Serena Williams cu 6-2, 6-2 în finala de la Wimbledon 2019, a mărturisit într-un interviu acordat Barbarei Schett, că își dorește trei copii:  „Eu îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii. Anul viitor va fi nunta tradiţională, cea de la biserică. Am timp suficient să aleg rochia de mireasă… Un an mai exact! Încă nu știu de care să îmi iau, una voluminoasă sau una mai simplă”, spunea Halep în timpul căsniciei cu Toni Iuruc. Cei doi au divorțat însă la mai puțin de un an de la căsătorie, lăsându-i mască pe apropiați.

Maria Sharapova a rupt tăcerea despre momentul în care Serena Williams a introdus-o oficial în Hall of Fame

maria-sharapova-a-rupt-tacerea-despre-momentul-in-care-serena-williams-a-introdus-o-oficial-in-hall-of-fame

Maria Sharapova și Serena Williams au împărțit scena tenisului feminin mondial pentru foarte multă vreme. Cele două au cucerit numeroase titluri de Grand Slam, ducând tenisul feminin la cel mai înalt nivel posibil. În luna august, Maria Sharapova a fost inclusă în International Tennis Hall of Fame, la cinci ani după ce s-a retras oficial din sportul care făcut-o celebră. Sharapova a avut o carieră extraordinară, în cursul căreia a devenit doar a zecea femeie din istorie care reușește Career Grand Slam. Rusoaica a oferit una dintre cele mai impresionante povești din istoria tenisului la Wimbledon, în 2004, când a câștigat turneul la doar 17 ani. Interesant este faptul că Serena Williams, marea ei rivală, a fost cea care a introdus-o în Hall of Fame și a ținut un discurs la ceremonia de includere. Maria Sharapova a dezvăluit ce a simțit în acel moment. „Stânjenitor nu este cuvântul potrivit. A fost emoționant și palpitant. I-am spus că nu mi-aș dori pe nimeni altcineva lângă mine pe scenă în afară de ea, iar ea mi-a răspuns că este onorată. Dar putea să fie și invers. A fost incredibilă. A fost foarte atentă. Discursul ei a fost foarte puternic, dar și foarte personal. A existat acel moment, când a urcat pe scenă, de vreo cinci–zece secunde, în care s-a așternut o liniște și o uimire în rândul publicului, și atunci mi-am zis: cred că am reușit exact ceea ce ne-am propus”, a declarat Maria Sharapova, potrivit sportskeeda.com. Maria Sharapova a vorbit despre marea diferență între ea și Simona Halep: „Nu vreau să fiu o versiune tristă a mea” Maria Sharapova (38 de ani) și Simona Halep (34 de ani) au mai multe puncte comune în cariera lor, iar unul dintre acestea este suspendarea pentru dosare de dopaj. Recent, fosta campioană de Grand Slam a oferit un interviu, iar printre temele abordate a fost și cel legat de retragerea definitivă din lumea tenisului. Astfel, Sharapova, cea cu care Halep a jucat prima sa finală majoră, la Roland Garros, în 2014, a vorbit de diferența dintre ea și rivala sa. „Cred că un răspuns sincer este că nu vreau să fiu o versiune tristă a mea. Știam că ceea ce îmi plăcea la acest sport era rapiditatea, reactivitatea și puterea lui. Când nu mai joci de mult timp, nu mai ai aceste lucruri”, a declarat Maria Sharapova, citată de SportsKeeda.

Serena Williams vrea să demonstreze că e o forță a naturii

serena-williams-vrea-sa-demonstreze-ca-e-o-forta-a-naturii

Serena Williams face încă o demonstrație de ambiție, deși și-a încheiat cariera în tenis. La 44 de ani, americanca se pregătește pentru participarea la primul ei maraton. Fosta campioană a dezvăluit pe Instagram că, la începutul anului, a decis să revină la antrenamente serioase pentru a-și recăpăta forma fizică și pentru a participa într-un semi-maraton programat în februarie. Serena Williams se pregătește de primul ei maraton Totul mergea bine până în momentul în care a suferit o accidentare la picior, care a oprit complet procesul de pregătire. „Nu știu ce s-a întâmplat cu mine în ultima vreme. M-am cam lenevit. Mă antrenam pentru un semi-maraton, mergea bine, apoi m-am accidentat la picior. Au trecut patru, poate cinci luni, în care n-am mai făcut deloc cardio. Dar m-am reapucat. Semi-maratonul e în februarie și cred că pot să-l fac. Trebuie doar să mă iau în serios”, a spus Serena pe pagina ei de Instagram. Chiar dacă accidentarea i-a dat planurile peste cap, Serena Williams a revenit treptat la programul de pregătire. Serena Williams, probleme de sănătate după numeroasele scutiri medicale primite în carieră!? Serena Williams, cea mai importantă jucătoare de tenis din Era Open și deținătoare a 23 de titluri de Grand Slam, a avut recent o apariție ce a stârnit îngrijorare printre fanii săi. Fosta tenismenă retrasă din activitate în anul 2022, a fost surprinsă zilele trecute cu un dispozitiv medical atașat pe brațul drept, asemănător celor folosite de persoanele care suferă de diabet. Imaginea cu Serena Williams a stârnit valuri de reacții în mediul online, mulți fani susținând că fosta rivală a Simonei Halep ar putea avea probleme de sănătate din cauza substanțelor pe care le-ar fi utilizat cu scutiri medicale de-a lungul carierei. „Am observat, la ultima ei apariție publică, că avea pe partea din spate a brațului drept dispozitivul rotund alb folosit în mod obișnuit de persoanele care suferă de diabet. Este posibil să fi dezvoltat diabet din cauza administrării de medicamente destinate acestei afecțiuni (pentru a slăbi)?”, a întrebat un fan.

Maria Sharapova a spus cu sinceritate de ce n-a putut fi prietenă cu Simona Halep și Serena Williams

maria-sharapova-a-spus-cu-sinceritate-de-ce-n-a-putut-fi-prietena-cu-simona-halep-si-serena-williams

Maria Sharapova (38 de ani) nu a avut o relație de prietenie cu nicio sportivă din circuitul WTA, incluse fiind aici și rivalele Simona Halep (34) cu Serena Williams (44), iar într-un interviu acordat recent au fost prezentate și argumentele din spatele deciziei rusoaicei. De-a lungul impresionantei cariere din „sportul alb”, Sharapova a izbutit să câștige nu mai puțin de cinci titluri de Grand Slam, anume Wimbledon 2004, US Open 2006, Australian Open 2008 și Roland Garros 2012, 2014. Maria Sharapova, brutal de sinceră! De ce a exclus din start o relație de prietenie cu Simona Halep sau Serena Williams Maria Sharapova a debutat în tenisul profesionist în aprilie 2001, la vârsta de doar 14 ani, și a rămas pe scena „sportului alb” până în ianuarie 2020, când s-a retras în urma unei înfrângeri cu Dona Vekic de la Australian Open. Chiar dacă ultima parte a carierei ei nu a mai fost la fel de prolifică, fiind implicată și într-un scandal de dopaj, care s-a soldat cu o suspendare, „Masha” a rămas în istoria tenisului drept una dintre cele mai valoroase jucătoare din secolul XXI. Printre cele 36 de titluri WTA pe care le-a câștigat la simplu, Sharapova și-a adjudecat și cinci trofee de Grand Slam, unul cucerit chiar în fața Simonei Halep, Roland Garros 2014. Referitor la rivalitate, marea adversară a rusoaicei a fost Serena Williams, cu care s-a luptat de 22 de ori. Palmaresul? Americanca s-a impus de 20 de ori, inclusiv în patru finale de Grand Slam și în ultimul act de la Jocurile Olimpice Londra 2012. În schimb, în fața Simonei Halep, Maria Sharapova a avut palmares pozitiv. Mai exact, 7 la 2 în totalul de 9 întâlniri pe care le-au avut cele două. Într-un interviu recent pe care l-a acordat pentru The David Rubenstein Show, Maria Sharapova a vorbit despre oponentele ei din circuitul WTA și de ce a exclus din start o potențială relație de prietenie cu acestea: „Am fost destul de sinceră în ceea ce privește posibilitatea de a fi prietenă cu o altă jucătoare. Întotdeauna am găsit acest lucru foarte dificil de realizat. Cum ar fi să ieșim la o băutură sau să luăm cina împreună, să împărțim un aperitiv. Ar fi ceva de genul: „Da, încerc cu adevărat să te bat în ziua următoare și o să îți dau un pumn în față, dar apoi pot să te îmbrățișez?”. E ceva… Pur și simplu nu a făcut niciodată sens pentru mine”, a declarat Maria Sharapova, citată de Sports Keeda. Nici în cadrul turneeleor nu dorea să dialogheze cu rivalele În continuare, Maria Sharapova a dezvăluit că nici măcar în cadrul turneelor, atunci când se intersecta cu alte jucătoare de tenis, nu dorea să stea prea mult la dialog. „Să fiu sinceră, nu a fost niciodată specialitatea mea să vorbesc cu cineva despre lucruri mărunte. Mereu eram foarte concentrată și vestiarul meu era mai degrabă biroul meu. Și, știi, nu petreceam foarte mult timp acolo. Doar intram și ieșeam. Tratam totul ca pe o profesie foarte importantă”, a completat Maria Sharapova. Rusoaica a ocupat pentru prima oară locul 1 mondial în clasamentul WTA la data de 22 august 2005.

Serena Williams, ținută curajoasă: o fustă scurtă pentru a-și etala noua ținută după ce a slăbit zeci de kilograme

serena-williams,-tinuta-curajoasa:-o-fusta-scurta-pentru-a-si-etala-noua-tinuta-dupa-ce-a-slabit-zeci-de-kilograme

Serena Williams (44 de ani), fostul lider mondial al tenisului feminin, uimește tot mai mult prin ținutele curajoase pe care le poartă în ultima vreme, care îi etalează corpul după ce a slăbit zeci de kilograme. Williams are un palmares impresionant, cu 98 de trofee, din care 23 de Grand Slam (simplu), 14 de dublu (alături de Venus Williams) și două de dublu mixt. De asemenea, Serena Williams are în portofoliu și patru medalii olimpice de aur (din care una la simplu). Sportiva din SUA s-a retras din activitatea sportivă în 2022, după ce a pierdut în turul al treilea la US Open, în fața Ajliei Tomljanovic, după mai multe încercări de a atinge recordul de titluri majore, 24, stabilit de Margaret Court în 1973. Serena Williams s-a retras din circuit în 2022, iar timpul liber i-a permis să adopte un alt stil de viață și a uimit cu aparițiile sale incredibile după ce a slăbit zeci de kilograme. Cea mai recentă postare de pe social media o arată pe Serena Williams într-o ținută curajoasă, cu o fustă scurtă, care îi pune evidență picioare lungi, dar și talia. „Ținută business casual (n.r. elegant-lejer) sau casual business (n.r. lejeră cu tentă de ținută de birou)?”, a scris Serena Williams în descrierea de pe Instagram, unde s-a afișat într-o ținută care a „furat” privirile internauților. „Uimitoare ca întotdauna”, „Superbă”, „Mama suplă! Arăți bine, Serena!”, „Depinde de ce afacere! Glumesc! Arăți fantastic”, „Oricum ar fi, te iubesc”, „Fato, arăți superb în fiecare zi. Ține-o tot așa”, „Cui îi pasă, arăți minunat”, sunt câteva dintre comentariile lăsate de urmăritorii Serenei. Pe de altă parte au fost și câțiva care au făcut referire la formele pe care fosta jucătoare de tenis le avea pe când se afla în circuit. Postarea Serenei Williams a strâns zeci de mii de reacții și sute de comentarii. Cum a slăbit Serena Williams Fostul număr 1 WTA a trecut printr-o transformare majoră, folosind medicamente în acest sens. Asta pentru că după două sarcinii, deși era o fire activă și atletică, doar din diete și exerciții fizice nu reușea să ajungă la greutatea dorită. „Ca sportivă și ca persoană care a făcut totul, pur și simplu nu reușeam să ajung la greutatea ideală pentru a fi sănătoasă. Fac totul în afară de a alege calea ușoară”, a declarat Serena Williams într-un interviu acordat emisiunii Today, notează NBC News. Totodată, Serena Williams susține că au existat și alte considerente legate de sănătate, asta pentru că în familia sa diabetul este o afecțiune frecventă. În plus, fosta jucătoare a sperat că această scădere în greutate să ia din presiunea asupra genunchilor, o problemă cu care se confruntă mare parte din cei supraponderali. „Am avut multe probleme cu genunchii, mai ales după ce am născut. Sincer să fiu, acest lucru a avut cu siguranță un efect asupra unor victorii pe care le-aș fi putut obține în cariera mea”, a mai spus Serena Williams, pentru sursa menționată anterior. Recent, fostul lider mondial a dezvăluit ce a sacrificat pentru imperiul financiar pe care îl deține. Serena Williams este căsătorită din 2017 cu Alexis Ohanian, antreprenor și investitor american, cunoscut ca fiind co-fondatorul Reddit, iar împreună au două fiice, Alexis Olympia (8 ani) și Adira River (2 ani). Serena Williams are o avere netă de 300 de milioane de dolari și este cea mai valoriasă sportivă din toate timpurile, cu un câștig de 94,5 milioane de dolari, notează CelebrityNetWorth.

Bomba momentului în tenis! Marea campioană din SUA revine în circuit la 45 de ani:Unica

bomba-momentului-in-tenis!-marea-campioana-din-sua-revine-in-circuit-la-45-de-ani:unica

Venus Williams sfidează vârsta și revine în circuitul de tenis profesionist la 45 de ani, începând cu sezonul 2026! Americanca a participat la numai trei turnee anul acesta și puțin mai credeau că va mai continua să joace tenis pentru cel puțin încă un sezon. Marea campioană a tenisului mondial Venus Williams plănuiește să joace pentru al 33-lea sezon consecutiv în circuitul WTA, începând cu turneul de la Auckland din luna ianuarie. Organizatorii ASB Classic din Noua Zeelandă au anunțat miercuri că sportiva în vârstă de 45 de ani va participa la competiția programată între 5 și 11 ianuarie. Participarea lui Venus Williams la turneul de la Auckland sugerează că deținătoarea a șapte titluri de Grand Slam la simplu se pregătește și pentru Australian Open, turneu programat mai târziu în aceeași lună. Venus a disputat două finale la Australian Open în carieră. Venus Williams, sora mai mare a Serenei Williams (44 de ani), și-a făcut debutul în circuitul profesionist în anul 1994, la Oakland (California), jucând cel puțin două turnee WTA în fiecare sezon de atunci, au precizat reprezentanții circuitului, conform AP. Ultima apariție a lui Venus Williams în circuitul de simplu a fost pe 26 august, la US Open, când a pierdut în trei seturi în primul tur, în fața Karolinei Muchova, cap de serie numărul 11. Aflată pe locul 570 WTA, Williams este cu cinci ani mai în vârstă decât următoarele cele mai bătrâne jucătoare din clasament, Naoko Eto (Japonia) și Bethanie Mattek-Sands (SUA), ambele în vârstă de 40 de ani. „Unica și inconfundabila! Schimbătoarea regulilor jocului” Organizatorii turneului de la Auckland au anunțat în mod spectaculos revenirea lui Venus Williams în Noua Zeelandă! Legenda americană va lua din nou startul la ASB Classic 2026, iar mesajul transmis de organizatori a fost unul inedit: „Statut de legendă! Unică, inconfundabilă, schimbătoarea regulilor jocului, una dintre cele mai mari din toate timpurile… Venus Williams va reveni la #ASBClassic26”, au transmis organizatorii turneului din Auckland. Venus Williams, câștigătoare a șapte titluri de Grand Slam, a acumulat 42,86 milioane de dolari din premii de-a lungul carierei, depășind-o cu aproximativ 600.000 de dolari pe Simona Halep la acest capitol. În fruntea ierarhiei all-time rămâne sora sa, Serena Williams, cu câștiguri impresionante de 94,8 milioane de dolari din tenis.

Vestea că Simona Halep va fi ambasadoare în Arabia Saudită a ajuns și la americani

vestea-ca-simona-halep-va-fi-ambasadoare-in-arabia-saudita-a-ajuns-si-la-americani

Simona Halep, fost lider mondial, cu cinci prezențe la Turneul Campioanelor, revine pe scena tenisului, de data aceasta ca ambasadoare în Arabia Saudită, iar vestea a ajuns și la americani care au amintit de una dintre cele mai usturătoare înfrângeri suferite în fața legendarei Serena Williams. Arabia Saudită este pentru al doilea an consecutiv gazdă pentru Turneul Campioanelor, competiție în care intră cele mai bune opt jucătoare din lume, după rezultatele obținute în acest an. Turneul este programat pentru perioada 1-8 noiembrie. Simona Halep, ambasadoarea Turneului Campioanelor. Vestea a ajuns și la americani Simona Halep (34 de ani) a revenit în atenția publicului iubitor de tenis după ce a postat un video în care și-a anunțat prezența la Riad, dar fără a preciza în ce postură, având în vedere că s-a retras din circuit în acest an. Vestea a ajuns și la americani, care au amintit despre înfrângerea dureroasă cu Serena Williams, din finală WTA Race 2014, prima ediție la care a participat jucătoarea din România. „Simona Halep, retrasă din activitate, numită ambasadoare a WTA Finals de la Riad. Simona Halep a fost anunțată ca parte a grupului de ambasadori ai turneului WTA Finals și va fi prezentă la Riad în calitate de fostă jucătoare. Fostul lider mondial a participat de cinci ori la WTA Finals de-a lungul carierei, cea mai bună performanță fiind finala din 2014, pierdută în fața Serenei Williams”, au scris amercianii de la TennisUpdate. Românca a fost calificată la Turneul Campioanelor în 2014-2017 și 2019. Simona Halep și Serena Williams s-au confruntat de-a lungul timpului de 12 ori, singurele victorii ale româncei fiind în faza grupelor la Turneul Campioanelor din 2014, 6-0, 6-2, respectiv în finala Wimbledon 2019, 6-2, 6-2. În finala pe cate o menționează americanii, Serena Williams s-a impus cu 6-3, 6-0. Simona Halep s-a retras din activitate la începutul acestui an, după meciul pierdut în turul inaugural al turneului WTA 250 Transylvania Open Cluj-Napoca, din februarie. Cele opt jucătoare calificate la ediția din acest an a Turneului Campioanelor sunt: Aryna Sabalenka (Belarus), Iga Swiatek (Polonia), Coco Gauff (SUA), Amanda Anisimova (SUA), Jessica Pegula (SUA), Madison Keys (SUA), Jasmine Paolini (Italia) și Elena Rybakina (Kazahstan). Campioana en-titre este Coco Gauff, care s-a impus dramatic în fața chinezoaicei Qinwen Zheng, medaliata cu aur la JO Paris 2024. Unde s-a desfășurat Turneul Campioanelor în ultimele decenii Din 2024, Turneul Campioanelor se desfășoară în Arabia Saudită, la Riad. În 2023, acesta a avut loc în Mexic, la Cancun, locul fiind anunțat cu numai câteva săptămâni înainte de start, iar organizarea evenimentului a fost un dezastru, cu terenuri neterminate înainte de sosirea jucătoarelor, probleme legate de calitatea suprafeței de joc, dar și de condițiile meteorologice dificile, care au perturbat multe meciuri. Turneul a fost câștigat de Iga Swiatek. Ediția din 2022 a Turneului Campioanelor a avut loc în SUA, la Fort Wort, și a fost câștigată de Caroline Garcia. Din 1979 până în 2000, WTA Finals s-a desfășurat în SUA, la New York, apoi a fost mutată prin lume, pentru o mai mare accesibilitate a spectatorilor. Astfel, în 2001 s-a disputat în Germania (Munchen), 2002-2005 în SUA (Los Angeles), 2006-2007  în Spania (Madrid), 2008 -2010 în Qatar (Doha), 2011-2013 în Turcia (Istanbul), 2014-2018 în Singapore, 2019 în China (Shenzhen) și 2021 în Mexic (Guadalajara). Ediția din 2020 nu a avut loc, din cauza pandemiei, în acel an fiind anulate sau amânate multe dintre turneele din circuit, inclusiv Jocurile Olimpice de la Tokyo, care s-au desfășurat în 2021.