Surpriză maximă! Luka Modric a fost la meciul Soranei Cîrstea

O surpriză maximă la Miami Open, unde legendarul Luka Modric a fost prezent la meciul Soranei Cîrstea, din optimile de finală, pierdute cu Coco Gauff. Jaqueline Cristian, la rândul său, ajunsă în această fază a turneului, a dat întâmplător peste câștigătorul Balonului de Aur din 2018. Modric se află în Florida, unde naționala Croației va disputa două meciuri amicale, cu reprezentativa Columbiei (27 martie) și cu cea a Braziliei (pe 1 aprilie). Potrivit ” target=”_blank” rel=”noopener”>presei din Croația, Modric a fost în tribune și la partida dintre Marin Cilic (37 de ani) și Alexander Zverev (28 de ani), din turul 3 al turneul ATP 1.000 Miami Open, pierdut de croat, fost număr 3 mondial. Sorana Cîrstea (locul 35 WTA), care a pierdut în fața lui Coco Gauff (locul 4 WTA) în optimile de finală de la Miami Open, a fost urmărită din tribune de legendarul Luka Modric (40 de ani). Jaqueline Cristian (locul 36 WTA), eliminată și ea în optimi, de americanca Jessica Pegula (locul 5), a dat peste Modric întâmplător. Imaginile au fost surprinse de jurnalistul ProSport, Ilie Pavel, pe un teren de fotbal de lângă complexul de tenis. Din aceste imagini se vede cum Jaqueline Cristian, cu termobag-ul în spate, trece pur și simplu pe lângă Luka Modric, care se afla într-o discuție cu o doamnă. Abia după câteva momente a realizat că a trecut pe lângă legendarul fotbalist, emblema lui Real Madrid, unde a jucat în perioada 2012-2025. După sezonul de hard nord-american urmează cel de zgură, cu turneul WTA 500 de la Charleson (SUA), apoi cele din Europa, între care Roma, Madrid (ambele WTA 1.000) și Roland Garros. „Abia aștept să înceapă sezonul de zgură, am feeling-uri și amintiri plăcute de anul trecut și cred că am îmbunătățit și jocul pe zgură foarte mult cu ei (n.r. staff-ul său tehnic,experți în tenisul pe zgură), dar este un avantaj că am crescut pe zgură și sunt un pic mai familiarizată cu suprafața, dar cred că la nivelul acesta trebuie să poți să te adaptezi pe toare suprafețele și cred că facem lucrurile înspre acea direcție încât să nu te mai surprindă nicio schimbare”, a declarat Jaqueline Cristian, în exclusivitate pentru ProSport. Modric, două decenii la naționala Croației  Mijlocașul lui AC Milan, despre care s-a zvonit că ar putea ajunge la Inter Miami, unde mai evolează și alte legende ale fotbalului internațional, se află în SUA, în această perioadă. Iar motivul este legat de echipa națională a Croației, care va juca două meciuri amicale, pe teren neutru, cu selecționata Columbiei (27 martie), respectiv cu cea a Braziliei (1 aprilie). Ambele meciuri vor avea loc la Orlando. Modric a debutat la naționala Croației în urmă cu două decenii, iar până în prezent a jucat în 194 de meciuri, din care 47 au fost amicale, cu 28 de goluri înscrise și 31 de pase decisive. Potrivit sursei menționate, Modric s-a întâlnit și cu Casemiro, colegul său de la Real Madrid, iar zona unde se află celebrul glob al Universal Studios Florida a devenit instant un punct de atracție.

Jurnaliştii de la Gazzetta dello Sport au reacționat după ce l-au văzut pe Chivu la Madrid

jurnalistii-de-la-gazzetta-dello-sport-au-reactionat-dupa-ce-l-au-vazut-pe-chivu-la-madrid

Cristi Chivu (45 de ani) i-a surprins într-o oarecare măsură pe jurnaliștii italieni de la Gazzetta dello Sport, după ce în pragul derby-ului Inter – AC Milan, programat pe 23 noiembrie, de la ora 21:45, în etapa 12 din Serie A, a ales să meargă la Madrid. Talentatul antrenor român și-a făcut apariția pe celebrul stadion „Santiago Bernabeu”, unde putea ajunge și din postura de fotbalist, atunci când se afla în apogeul carierei. Cristi Chivu, cap de afiș în Gazzetta dello Sport. Ce au scris jurnaliștii italieni înainte de Inter – AC Milan Cristi Chivu este lider în Serie A după 11 etape, cu 24 de puncte, tot atâtea câte are și formația de pe locul secund, anume AS Roma. Podiumul din Italia e completat de AC Milan, cu 22 de puncte, care o are imediat în spate, cu același număr de puncte, pe Napoli. Urmează apoi Bologna și Juventus, cu 21, respectiv 19 puncte. Pe 23 noiembrie, în runda 12 din Serie A, pentru Cristi Chivu și Inter urmează un test extrem de important, în compania rivalei AC Milan. „Nerazzurrii” vor fi gazde la această ediție a celebrului „Derby della Madonnina”, iar dacă vrea să fie sigur de menținerea primei poziții, Cristi Chivu trebuie să câștige în fața propriilor suporteri. Așadar, un meci extrem de tare pentru tehnicianul român, care cu doar câteva zile înainte de fluierul de start a ales să părăsească Italia și să meargă la Madrid, în capitala Spaniei, pentru a-și îndeplini un mic capriciu. Aparent, Chivu este mare pasionat de fotbal american, iar duminică, 16 noiembrie, la Madrid s-a disputat partida Miami Dolphins – Washington Commanders, din runda cu numărul 11 a National Football League (NFL). Confruntarea între cele două echipe americane a avut loc pe stadionul „Santiago Bernabeu”, unde Cristi Chivu putea ajunge și în timpul carierei de fotbalist, sub forma unui transfer. „Cristi Chivu a mers pe Bernabeu ca să urmărească NFL. Derby-ul cu Milan poate aștepta”, au titrat jurnaliștii italieni de la prestigioasa publicație Gazzetta dello Sport. 84.000 de oameni au urmărit duelul din NFL Confruntarea dintre Miami Dolphins și Washinton Commanders a fost una pe cinste, iar la finalul timpului regulamentar tabela a indicat scorul de 13-13. Ulterior, după prelungiri, Miami a izbutit să se impună cu 16-13. Potrivit sursei menționate mai sus, Cristi Chivu a urmărit partida de fotbal american într-o atmosferă de senzație, creată de nu mai puțin de 84.000 de suflete: „Antrenorul nerazzurrilor nu și-a ascuns niciodată pasiunea pentru fotbalul american și acum a mers la Madrid pentru a urmări meciul dintre Miami Dolphins și Washington Commanders. S-a numărat printre cei 84.000 de norocoși care au putut urmări mult așteptata etapă spaniolă din NFL. Românul urmărește fenomenul îndeaproape de ceva vreme și nu face un secret din asta. „Nu mă uit la Juve-Milan, pentru că sunt liber în seara asta și este NFL la televizor”, a spus Chivu anul acesta, care iubește să studieze un sport atât de drag lui și din care continuă să se inspire. În mintea lui, fotbalul și fotbalul american nu sunt atât de diferite. De fapt, chiar se îmbină bine, deoarece au la bază un stil vertical, ofensiv și cu scopul de a cuceri constant teritoriu prin pressing”, mai informează sursa citată. Cristi Chivu a bifat 19 partide la cârma primei echipei de la Inter Milano, în care a înregistrat 14 victorii, un egal și doar 4 înfrângeri. Pe rivala AC Milan, Inter nu a mai învins-o din aprilie 2024, atunci când s-a impus în deplasare cu scorul de 2-1. De la acel duel au urmat trei victorii pentru AC Milan și două remize.

Simona Halep a pus ochii pe Cristi Chivu! Gest neașteptat al constănțencei

simona-halep-a-pus-ochii-pe-cristi-chivu!-gest-neasteptat-al-constantencei

Simona Halep, fosta campioană a tenisului în vârstă de 34 de ani, a rămas impresionată de performanțele reușite de antrenorul român Cristi Chivu (45 de ani), la Inter Milano. În ciuda faptului că până acum nu urmărea oameni din lumea fotbalului pe rețelele de socializare, Simona Halep a făcut o excepție, impresionată fiind de parcursul lui Cristi Chivu în Italia. Weekendul trecut, formația antrenată de Chivu a devenit lider în Serie A, în urma unei noi victorii importante, 2-0 contra celor de la Lazio Roma. Simona Halep a pus mâna pe telefon și a început să îl urmărească pe Cristi Chivu după ce a dus-o pe Inter pe primul loc în Serie A Ținând cont că și ea a ocupat locul 1 la un moment dat, în circuitul profesionist de tenis, se pare că Simonei Halep i-a stârnit emoții performanța obținută de compatriotul ei. După ce Cristi Chivu a devenit lider cu Inter în Serie A, Halep a pus mâna pe telefon și i-a dat follow bărbatului pe Instagram. Astfel, românca dorește să fie la curent cu tot ce face Cristi în următoarea perioadă pe banca nerazzurrilor. Chivu nu i-a impresionat doar pe conaționalii săi, ci și pe jurnaliștii italieni, care sunt de părere că tehnicianul român a reușit să-l facă uitat pe Simone Inzaghi la Milano. Simona Halep nu exclude posibilitatea de a deveni și ea antrenoare Simona Halep a devenit mai activă pe rețelele de socializare, după ce în luna februarie a acestui an a agățat racheta în cui. „Simo” chiar a fost întrebată recent dacă intenționează să antreneze, iar românca nu exclude această posibilitate în următorii ani: „Chiar acum, nu, nu mă gândesc la asta. Probabil mă voi gândi în ultimii ani. Nu am energia de a face asta acum, ar însemna să călătoresc mult, din nou. Acum vreau să petrec mai mult timp acasă”, le-a declarat Simona Halep americanilor de la Tennis Channel.  Halep a abordat subiectul antrenoratului în timp ce se afla la Turneul Campioanelor de la Riad, unde a primit funcția de ambasadoare oficială din partea organizatorilor.