Medicii de familie, în discuții cu CNAS | Ce vor de la Casa de Asigurări

medicii-de-familie,-in-discutii-cu-cnas-|-ce-vor-de-la-casa-de-asigurari

Organizațiile medicilor de familie au discutat, marți, cu conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) mai multe modificări ale Contractului-cadru și ale normelor de aplicare, inclusiv trecerea de la calculul trimestrial la unul semestrial al mediei consultațiilor și plata consultațiilor efectuate de medicii înlocuitori peste media cabinetului, potrivit unei comunicări a Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie. La consultările din 8 septembrie au participat reprezentanții AREPMF, FNPMF, SNMF și UPIMF, alături de președintele CNAS, Horațiu Moldovan, și întreaga conducere a instituției. Propunerile medicilor Potrivit informării organizațiilor medicilor de familie, CNAS a precizat că sunt acceptate și alte propuneri decât cele aflate deja în transparență decizională. Printre modificările discutate se află introducerea colesterolului HDL în pachetul de analize decontate pentru consultațiile de prevenție, pentru calcularea scorurilor SCORE2 și SCORE2-OP, precum și introducerea CT-ului low-dose ca metodă de screening pentru cancerul pulmonar la pacienții cu risc. A fost discutată și plata consultațiilor realizate de medicul înlocuitor în perioadele de absență ale titularului, peste media serviciilor efectuate pe propria listă de pacienți. Reintroducerea regularizării la 11 luni Medicii au propus ca media consultațiilor care determină plata per serviciu să fie calculată semestrial, nu trimestrial, argumentând că în anumite perioade, în special în lunile de iarnă, numărul consultațiilor crește semnificativ. O altă propunere vizează plata pentru performanță, care ar urma să fie calculată procentual în funcție de numărul pacienților eligibili de pe lista fiecărui medic. Organizațiile au cerut și reintroducerea regularizării la 11 luni, astfel încât fondurile din asistența medicală primară să rămână în acest segment. Alte solicitări ale medicilor de familie Medicii au mai solicitat prelungirea de la 60 la 90 de zile a perioadei de absență pentru convențiile de înlocuire, însă propunerea nu a fost acceptată de CNAS. Printre celelalte solicitări s-au numărat posibilitatea ca medicii de familie cu o a doua specializare să contracteze o jumătate de normă și pe aceasta, precum și introducerea unei convenții de înlocuire de urgență pentru situații de forță majoră. Niciuna dintre cele două propuneri nu a fost acceptată la această etapă. HPV și FRAX Medicii au cerut și decontarea teleconsultațiilor și a urgențelor medico-chirurgicale prin plata per serviciu, în contextul reducerii ponderii plății per capita, estimată la 20% în 2027. În cadrul discuțiilor s-a convenit și reformularea obligației privind HPV, astfel încât medicii de familie să ofere consiliere privind testarea HPV, și nu să urmărească frecvența testării. De asemenea, medicii au propus ca testul FRAX să fie punctat în cadrul consultațiilor preventive pentru depistarea riscului de fractură osteoporotică.

Listele de așteptare din spitalele europene: țara în care pacienții așteaptă aproape doi ani pentru o operație

Datele provin din raportul „Health at a Glance 2025” al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), care analizează timpii de așteptare din mai multe sisteme medicale europene, mai scrie Euronews. Una dintre cele mai îngrijorătoare situații este înregistrată în Marea Britanie, unde 11% dintre pacienți au raportat că au așteptat mai mult de un an pentru o consultație la un medic specialist. 11 mai 2026, Regatul Unit, Londra: Regele Carol al III-lea al Marii Britanii vizitează Centrul de Inovație King’s College London de la Centrul de Oncologie al Spitalului Guy’s din centrul Londrei pentru a marca cea de-a 300-a aniversare a spitalului. Foto: Eddie Mulholland/Daily Telegraph/PA Wire/dpa Chiar și în țări cu sisteme medicale bine finanțate, precum Franța și Germania, există întârzieri semnificative. Aproximativ 43% dintre pacienții francezi și 22% dintre cei germani au declarat că au așteptat între două luni și un an pentru a ajunge la un specialist. În Suedia, procentul este de 29%, iar în Regatul Unit de 32%. Consultațiile medicale de bază nu mai sunt întotdeauna rapide Raportul arată că și accesul la medicii de familie sau la asistenții medicali poate presupune perioade semnificative de așteptare. În Suedia, 23% dintre pacienți așteaptă mai mult de o săptămână pentru o consultație, procentul fiind de aproximativ 20% în Franța și Germania și de 18% în Marea Britanie. Dacă sunt incluse și persoanele care așteaptă între șase și șapte zile, procentele cresc la 30% în Suedia, 28% în Franța, 27% în Regatul Unit și 26% în Germania. Operațiile de cataractă, afectate încă de efectele pandemiei Pandemia de COVID-19 continuă să lase urme în sistemele sanitare europene. În Norvegia, 81% dintre pacienții care aveau nevoie de o operație de cataractă au așteptat mai mult de trei luni între evaluarea specialistului și intervenție. Finlanda urmează cu 71%. Situația este dificilă și în Marea Britanie și Portugalia, unde 58% dintre pacienți au depășit pragul de trei luni, precum și în Spania, unde procentul este de 53%. În schimb, Polonia, Ungaria, Suedia și Italia au raportat niveluri semnificativ mai reduse. Slovenia, record european la protezele de șold Cele mai lungi liste de așteptare sunt observate în cazul operațiilor de protezare a șoldului. În Slovenia, timpul median de așteptare a ajuns la 667 de zile în 2024, echivalentul a aproape doi ani. Pe următoarele locuri se află Polonia, cu 343 de zile, Ungaria cu 209 zile și Regatul Unit cu 174 de zile. Fiind vorba despre valori mediane, jumătate dintre pacienți au așteptat chiar mai mult decât aceste intervale. Timpi de așteptare pentru o operație la șold în țări europene. Sursa foto: OECD Potrivit OECD, listele de așteptare apar atunci când cererea de servicii medicale depășește capacitatea sistemului de sănătate. Specialiștii indică mai multe cauze: deficitul de personal medical, investițiile insuficiente, îmbătrânirea populației și creșterea cererii generate de noile tehnologii și tratamente disponibile. Expertul Luigi Siciliani, de la Universitatea York, atrage atenția că timpii de așteptare pentru serviciile medicale non-urgente au devenit una dintre cele mai importante probleme de politică publică din numeroase sisteme de sănătate europene. O problemă cu impact direct asupra sănătății pacienților Raportul OECD avertizează că amânarea tratamentelor înseamnă prelungirea perioadelor de durere și dizabilitate și poate duce la rezultate medicale mai slabe după intervenție. În plus, datele Eurostat arată că timpul de așteptare reprezintă una dintre principalele cauze pentru care europenii nu primesc la timp îngrijirile medicale de care au nevoie.