Cine transmite la TV Sorana Cîrstea – Mirra Andreeva

Sorana Cîrstea (locul 18 WTA) și Mirra Andreeva (locul 8 WTA) se vor confrunta în sferturile de finală de la Roland Garros, turneul de Grand Slam dotat cu premii totale de peste 29 de milioane de euro. Meciul dintre cele două va fi transmis la TV de Eurosport și este programat marți, 2 iunie 2026, de la ora 12:00 (ora României), potrivit site-ului oficial al competiției. Meciul dintre Sorana Cîrstea (36 de ani) și Mirra Andreeva (19 ani), din sferturile de finală de la Roland Garros, deschide sesiunea de zi de pe Arena Philippe-Chatrier și va fi transmis la TV de postul Eurosport, marți, 2 iunie, de la ora 12:00. Aflată în ultimul său sezon în circuit, Sorana Cîrstea are un parcurs de excepție pe zgura pariziană, unde nu a cedat niciun set, ba mai mult, a și reușit să facă un meci perfect în fața Solanei Sierra (Argentina, locul 68), pe care a învins-o, în turul 3, cu scorul 6-0, 6-0. Sorana Cîrstea, joc fără presiune După calificarea în sferturile de finală, Sorana Cîrstea a vorbit foarte deschis despre lipsa presiunii pe care o resimte în acest ultim sezon al său. Acest lucru a fost de altfel constatat și de alte jucătoare din circuit, cu care s-a confruntat la recentele turnee, precum Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 31 WTA), pe care a învins-o la Roma. „Am avut ambiție, pasiune, iubesc în continuare acest sport. Mă bucur că am alături de mine familia, prietenii sunt aproape. Simt că societatea ne etichetează, dar în viață cred că ai dreptul să faci ceea ce îți dorești. Iată-mă aici, la 36 de ani. Mulțumesc publicului pentru sprijin! Am pus mai multă presiune pe mine în ultimii ani, dar da, am pus mai puțină presiune aici. Îmi aduc aminte de momentele când am colaborat (n.r. – către Marion Bartoli, care îi lua interviul pe teren) și îți mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-ai oferit. Mă bucur când intru pe teren. Până la urmă, e vorba de pasiune, iar pasiunea mea este tenisul și nu pot fi decât recunoscătoare pentru ceea ce mi se întâmplă”, a declarat Sorana Cîrstea după victoria care i-a adus calificarea în sferturile de finală de la French Open. Sorana Cîrstea – Mirra Andreeva, a doua confruntare în câteva luni Meciul din sferturile de la Roland Garros este al doilea meci direct dintre Sorana Cîrstea și Mirra Andreeva, după cel din sferturile de la WTA 500 Linz, din 10 aprilie 2024, câștigat de tânăra rusoaică, în trei seturi, scor 7-6 (4), 4-6, 6-2. Mirra Andreeva s-a declarat „superentuziamată” de noua confruntare cu Sorana Cîrstea, un „meci fantastic” în opinia sa în fața unei adversare care „joacă cel mai bun tenis din viața ei în acest moment”, fără a pune însă în umbră performanțele pe care le-a avut în trecut. Sorana Cîrstea, din nou în sferturile de finală după 17 ani Sportiva din România a atins sferturile de finală de la Roland Garros după 17 ani și scrie istorie pe zgura pariziană. În 2009, la a doua sa prezență pe tabloul principal de la Paris, Sorana Cîrstea ajungea în sferturi, pe care le-a pierdut în fața australiencei Sam Stosur, locul 32 WTA la acea vreme. Printre adversarele pe care le-a eliminat în 2009 s-au aflat Alize Cornet (cap de serie 21), Caroline Wozniacki (favorita 10) și Jelena Jankovic (cap de serie 5). Dacă trece de Andreeva, adversara din semifinale va fi o ucraineancă, Elina Svitolina (locul 7 WTA) sau Marta Kostyuk (locul 15 WTA). Kostyuk a oferit una dintre surprizele acestei ediții, după ce a eliminat-o pe Iga Swiatek (locul 3 WTA), campioana de patru ori la Roland Garros (2020, 2022, 2023 și 2024).
Sorana Cîrstea și-a aflat adversara: joacă în sferturile Roland Garros cu Mirra Andreeva

Calificată pentru a doua oară în carieră la Roland Garros, Sorana Cîrstea (36 de ani) va avea o misiune mai mult decât dificilă. Următoarea adversară e rusoaica Mirra Andreeva (19 ani). S-au terminat toate meciurile din optimile de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului feminin de simplu de la Roland Garros. Singura reprezentantă a României este Sorana Cîrstea, învingătoare cu 6-3, 7-6 (4) în fața chinezoaicei Xiyu Wang, venită din calificări. Ea va juca în continuare cu una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului, Mirra Andreeva, aflată pe locul 8 în clasamentul mondial. Rusoaica a câștigat singurul meci direct, jucat chiar în acest an, în sferturile de finală de la Linz, după care a trecut în semifinale de altă româncă, Gabriela Ruse. Andreeva a ajuns în sferturi după ce a controlat aproape în totalitate meciul cu jucătoarea elvețiană Jil Belen Teichman (28 de ani). Aceasta din urmă a revenit în circuitul WTA după o pauză de 7 luni se află pe locul 170, dar are clasamentul protejat pentru poziția 89. Mirra s-a aflat permanent la conducere, cu o exingură excepție, în primul set, când și-a pierdut serviciul la 2-1, după care adversara a trecut în avantaj. Dar lucrurile au reintrat rapid pe făgașul normal. Din acel moment, Andreeva a câștigat 4 game-uri la rând, convertind în punct prima minge de set. Andreeva a irosit 3 mingi de meci înainte de a se califica în sferturile de finală de la Roland Garros Partea a doua a confruntării nu a avut istoric și se putea încheia mult mai repede. Mirra s-a distanțat rapid la 5-1 și a ratat 3 mingi de meci pe serviciul adversarei. Ulterior, însă, a fructificat-o pe prima, chiar dacă Teichmann s-a ținut scai de ea pe tot parcursul a ceea ce avea să fie ultimul game al confruntării. Va fi al doilea meci direct dintre Mirra și Sorana. Rusoaica s-a impus chiar în acest an, pe 10 aprilie, în sferturile de finală de la Linz. Meciul de la Roland Garros se va juca, cel mai probabil, marți, 2 iunie, în contextul critic al tenisiunilor generate de drona de producție rusească prăbușită joi noapte la Galați, pe un bloc. În ceea ce privește turneul de simplu al juniorilor, România are 3 reprezentanți în turul secund, două fete și un băiat. Maia Ilinca Burcescu și Giulia Safina Popa s-au calificat după meciuri de două seturi cu americancele Thea Frodin (6-1, 6-3), respectiv, Sarah Ye (6-1, 6-1), venită din calificări. Însă Matei Todoran a întâmpinat mai greutăți ca să tgreacă de francezul Timeo Trufelli, beneficiar al unui wildcard. Românul a păierdut primul set cu 3-6, l-a câștigat pe următorul cu 6-4, iar în decisiv a ratat nu mai puțin de 10 mingi de meci, toate pe propriul serviciu. În ultimul set al confruntării, Matei s-a desprins la 5-2, când a urmat cel mai lung game al confruntării. S-au jucat 26 de puncte, 3 dintre acestea fiind minge de meci ale românului. La 5-4, Matei a ratat alte 3 mingi de meci, iar la 6-5 a condus cu 40-0, dar și pe acestea le irosit, plus alta după ce a avut avantaj. Cu toate acestea, Todoran a rămas concentrat și, la 9-4 în tie-break, a câștigat punctul care l-a dus în turul 2, unde-l are adversar pe germanul Jamie Mackenzie, al treilea favorit.
Sorana Cîrstea primește un CEC generos după ce și-a spulberat adversara și a ajuns în sferturi la Roma!

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 27 WTA) primește un CEC generos după ce și-a spulberat adversara, pe cehoaica Linda Noskova (21 de ani, locul 13 WTA) și a ajuns în premieră în sferturile de finală de la Roma. Fostul număr 21 WTA a trecut de Noskova în două seturi, scor 6-2, 6-4, în numai 82 de minute de joc. Pentru acest succes, Sorana Cîrstea va primi 215 puncte WTA și un premiu de peste 175.000 de dolari, potrivit WTA Tennis. Sorana Cîrstea s-a calificat, în premieră, în sferturile de finală de la Roma, după un meci perfect în care și-a spulberat adversara, pe Linda Nosckova, cu care s-a confruntat pentru a patra oară în acest an, fiind a treia victorie în fața favoritei 13. Pentru succesul obținut în numai 82 de minute de joc, Sorana Cîrstea primește un CEC generos de 175.436 dolari, precum și 215 puncte WTA. „Cred că puterea, ambiția și să înveți cum să suferi. Cred că este ceva foarte important în sport. Uneori nu ne gândim la asta, dar nu fiecare zi decurge bine. Trebuie să accepți asta, sunt lucruri pe care le-am învățat după mulți ani în circuit. Este o bucurie să fiu aici, mă simt ca acasă și sunt foarte fericită că voi avea parte de încă un meci aici, în sferturi”, a declarat Sorana Cîrstea la finalul meciului. Întrebată dacă ține cont de promisiunea pe care a făcut-o în urmă cu două zile, când a obținut cea mai importantă victorie din carieră, învingând liderul mondial, adică o posibilă revenire asupra deciziei de retragere, Sorana a punctat simplu: „o promisiune rămâne o promisiune”. Totodată, Sorana Cîrstea a precizat că mai are în față încă patru meciuri înainte de a pune mâna pe trofeu, cel care ar putea-o face să se răzgândească în privința retragerii din circuit. Cu cine va juca Sorana Cîrstea în sferturi Adversara Soranei Cîrstea din sferturile de la Roma va fi învingătoarea dintre Anna Kalinskaya (27 de ani, locul 24 WTA) și Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 36 WTA). Cîrstea o conduce cu 2-1 pe Kalinskaya, iar cea mai recentă victorie a fost la US Open 2023. Singura victorie a rusoaicei a avut loc la Cincinnati 2020. Cele două au fost partenere și la dublu, cu trofeu câștigat la Madrid Open 2025. Jelena Ostapenko a câștigat patru dintre cele șapte meciuri directe jucate cu Sorana Cîrstea, iar cea mai recentă victorie a fost la Adelaide 2024. Românca s-a impus la Brisbane 2026, Wuhan 2025 și Wimbledon 2023. Meciul dintre Kalinskaya și Ostapenko are loc luni, 11 mai.
NEBUNIE! România s-a calificat în sferturile Campionatelor Mondiale după o partidă dramatică

Echipa României a rămas în cursa pentru o medalie la Campionatul Mondial, după ce s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale competiției. În aceste zile este în plină desfășurare Campionatul Mondial de tenis de masă de la Londra. „Tricolorele” s-au calificat în sferturi, deși au fost conduse de Egipt cu 1-2 în decisiv. Calificarea după o partidă dramatică în sferturile Campionatelor Mondiale ține România în lupta pentru medalii Performanță excelentă obținută de echipa feminină de tenis de masă a României! Bernadette Szocs, Andreea Dragoman și Elizabeta Samara au învins Egipt cu 3-2, revenind de la 1-2 în meciul decisiv, iar vineri vor lupta pentru calificarea în semifinale! Adversara se va alege dintre Franţa – Italia. În caz de victorie, echipa țării noastre va da în penultimul act peste un colos mondial, China sau Coreea de Sud. La ora partidei din OVO Arena Wembley, cele două echipe erau vecine în clasamentul mondial, România pe 7 și Egipt pe 8. Prima care a intrat la masa de joc a fost cea mai valoroasă jucătoare a noastră, Bernadette Szocs, care nu a stat prea mult la discuții cu Dina Meshref, învingând-o cu 3-0 (11-9, 11-6, 11-8). A urmat partida dintre Andreea Dragoman şi Hana Goda, care a avut nevoie de set decisiv pentru a fi decisă învingătoarea. Românca a început bine şi a luat primul set, însă în următoarele două a scăzut ritmul. Andreea a câștigat setul 4 cu 11-6, dar Goda a dat senzația că se află singură la masă în decisiv, cedând doar două puncte. Primul set al confruntării dintre Elizabeta Samara şi Farida Badawy a fost și cel mai ecrilibrat. S-a ajuns la 10-10 și a mai fost de 6 puncte pentru ca una dintre sportive să fie în avantaj. La adăpostul acestui mic avantaj, Samara a jucat mult mai relaxată în continuare și a câștigat fără emoții celelalte manșe. România va juca în sferturi cu Franța, iar în caz de victorie dă în semifinale peste China, liderul mondial de peste 4 ani, sau Coreea de Sud Calculele hârtiei au fost confirmate la meciul dintre Goda și Szocs. Egipteanca se află 6 poziții mai sus în clasamentul mondial, 20- față de 26, iar acest lucru s-a văzut la masa de joc. Și-a adjudecat primul set cu 11-6, Bernie l-a câștigat pe al doilea cu același scor, după care nu a mai făcut dață stilului adversarei. Practic, echipa calificată în sferturile de finală avea să se decidă după meciul decisiv, cel în care de o parte și de alta au fost Andreea Dragoman (locul 57 mondial) și Dina Meshref (50). Iar ca tensiunea să fie și mai mare, s-a ajuns în decisiv. Egipteanca a condus permanent la seturi pe tabela de marcaj, prima manșă fiind decisă cu 19-17. Andreea a egalat după un 11-6 scurt, Meshref a egalat câștigând setul al treilea cu același scor și, la acel moment, mai avea nevoie de un singur set pentru a duce Egipt în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Numai că Dragoman nu a dat înapoi nici măcar un singur pas. Sușținută de pe margine de colegele ei de lot, Andreea a dat tot ce avea mai bun și s-a impus cu 11-9, respectiv, 11-8. Dacă trece de Franța. România va juca în semifinale împotriva Chinei sau a Coreei de Sud. Indiferent de adversar, va fi o reeditare a confruntării din Grupa 1 preliminară, când China s-a impus cu 3-0 în meciul de deschidere, după care România a învins Coreea de Sud cu 3-2, după ce asiaticele au condus cu 2-1.
Sorana Cîrstea continuă anul fabulos. E în sferturi la Rouen după ce adversara s-a accidentat

Sorana Cîrstea, sportivă în vârstă de 36 de ani, care ocupă locul 26 WTA, continuă parcursul fabulos pe care îl are în acest an și a reușit să se califice în sferturi la Rouen, după ce adversara s-a accidentat. Românca s-a întâlnit cu Xinyu Wang, în vârstă de 24 de ani, locul 32 WTA, în optimile de finală, dar problemele medicale au împedicat-o pe chinezoaică să termine partida. Sorana Cîrstea a obținut calificarea în sferturile de finală de la Rouen, după ce a eliminat-o pe Xinyu Wang, sportivă mai tânără cu 12 ani, care ocupă locul 32 în clasamentul WTA. În timpul primului set, chinezoaica a acuzat probleme musculare și a mers la vestiare. În cele din urmă, partida s-a reluat, iar Sorana conducea la momentul respectiv cu scorul de 4-3. La scorul de 5-3 în favoarea Soranei, Xinyu Wang și-a dat seama că nu mai poate continua disputa și a abandonat. Astfel, Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală, unde va da peste învingătoarea dintre Anna Bondar și Oleksandra Oliynykova. Pentru a ajunge în optimile de finală, Sorana Cîrstea, a doua favorită a turneului, a trecut de franţuzoaica Fiona Ferro cu 6-3, 6-7 (5/7), 7-6 (7/2). De cealaltă parte, Xinyu Wang a trecut de Chloe Paque (31 de ani, 241 WTA) în trei seturi: 3-6, 6-4, 6-3. De menționat este că acesta a fost primul duel dintre Sorana Cîrstea și chinezoaica Xinyu Wang. Cum poate ajunge Sorana Cîrstea pe locul 23 WTA În cazul în care ar reuși să cucerească titlul la Rouen, Sorana Cîrstea ar ajunge la aproximativ 1.692 de puncte WTA, notează eurosport.ro. Astfel, aceste scenariu ar putea să o propulseze pe sportiva din România până pe locul 23 mondial. Cu toate acestea, scenariul este unul mai complex iar Sorana Cîrstea are nevoie și de puțin noroc. Pentru ca românca să ajungă pe locul 23, este nevoie ca Leylah Fernandez (25 WTA) să nu treacă de sferturi la WTA Stuttgart, Jelena Ostapenko (28 WTA) să nu își apere titlul la WTA Stuttgart iar Alexandra Eala să nu câștige turneul din Germania.
Sorana Cîrstea, devastatoare la Cluj-Napoca!

Desemnată a treia favorită la Tranylvania Open, Sorana Cîrstea a fost devastatoare la Cluj-Napoca, calificându-se în sferturi, după ce a cedat un singur game. Meciul dintre Sorana Cîrstea și clovena Tamara Zidansek a durat doar 54 de minute, iar jucătoarea română aflată pe locul 36 a cedat un singur game. Sorana Cîrstea a dat de pământ cu slovena Tamara Zidansek, la Cluj-Napoca Desemnată a treia favorită la Tranylvania Open, turneu organizat la Cluj-Napoca, jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (36 WTA) nu a avut niciun fel de emoții în turul 2. Ea a avut nevoie de doar 54 de minute pentru a trece de Tamara Zidansek (153 WTA), venită din calificări, în fața căreia a cedat un singur game. Slovena a egalat la 1 în setul de debut, după care Cîrstea a avut o serie de 11 game-uri câștigate la rând. Zidansek a ajuns pe tabloul principal de simplu deși a pierdut în ultimul tur al calificărilor, cu 1-6, 7-5, 0-6, în fața italiencei Lucrezia Stefanini, a treia favorită a acestei faze a competiției. Slovena a beneficiat de faptul că sportiva columbiană Camila Osorio s-a retras, după tragerea la sorți a tabloului. În faza următoare, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe favorita 5, Anastasia Potapova (58 WTA), deținătoarea trofeului. Scorul meciurilor directe este 1-1. Jucătoarea născută la Saratov, în Rusia, dar care reprezintă Austria din decembrie 2025, s-a impus cu 6-4, 6-7 (5), 7-5, în 2019, în sferturi la Budapesta, iar Sorana a învins în 2021, în optimi la Istanbul, cu 7-6 (6), 6-4. Jaqueline Cristian și Gabi Ruse s-au calificat în semifinale la dublu Într-un alt meci, jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu, principala favorită a competiției, s-a calificat și ea în sferturi, după ce a dispus de alt slovenă, Kaja Juvan, cu 7-5, 6-1. Condusă cu un incredibil 5-0 în primul set, Răducanu (30 WTA) a câștigat, din acel moment, 12 game-uri și a mai cedat unul singur, la 4-0, când sportiva d epe locul 97 în lume a realizat break. Umilită la simplu de ucraineanca Daria Snigur, venită din calificări, în fața căreia a câștigat un singur game, Jaqueline Cristian și-a revenit din pumni și, alături de Gabi Ruse, s-a calificat în semifinale la dublu. Cele două le-au învins pe Eudice Chong și En-Shuo Liang (Hong Kong, Taipei) cu 6-2, 7-5. Următoarele adversare sunt tot două sportive din Asia, chinezoaicele Xinyu Wang și Saisai Zheng, care le-au eliminat pe Irina Maria Bara și Ekaterine Gorgodze (Georgia) cu 7-5, 6-3. Rezultatele înregistrate miercuri: Simplu, optimi de finală: Răducanu – Kaja 7-5, 6-1, Maja Chawlinska (Polonia) – Olga Danilovic (Serbia, cs 7) 6-1, 1-6, 6-2, Xinyu Wang (China, cs 4) – Rebeka Masarova (Elveția) 6-4, 6-2, Anastasia Potapova (Rusia, cs 5) – Anastasia Zaharova (Rusia) 1-6, 6-4, 6-3, Cîrstea – Tamara Zidansek 6-1, 6-0, Snigur – Cristian (cs 2) 6-1, 6-0 Dublu, sferturi de finală: Xinyu Wang, Saisai Zheng – Irina Bara, Ekaterine Gorgodze 7-5, 6-3, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse – Eudice Chong, En-Shuo Liang 6-2, 7-5, Veronika Erjavec, Tiantsoa Sarah Rakotomanga Rajaonah (Slovenia, Franța) – Dalila Jakupovic, Nika Radisic (Slovenia) 7-6 (5), 3-6, 10-6. În această fază a competiției se va mai juca meciul Chwalinska, Kamilla Rakhimova, Sara Sorribes Tormo (Uzbekistan, Spania; cs 3). Programul sferturilor de finală, la simplu: Răducanu – Chawlinska, Wang – Oleksandra Oliynykova (Ucraina), Potapova – Cîrstea, Yue Yuan (China) – Snigur.
Jaqueline Cristian, calificare facilă în sferturile de la Adelaide

Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 37 WTA) a reușit o calificare facilă în sferturile turneului WTA 500 de la Adelaide, după ce s-a impus în fața Dariei Kasatkina (28 de ani, locul 48 WTA), scor 6-4, 6-0, într-o oră și 31 de minute de joc. Pentru cea mai bună româncă a momentului, aceasta a fost prima victorie în disputele directe cu jucătoarea din Rusia, care de anul trecut reprezintă Australia. În runda următoare, Jaqueline Cristian o va avea ca adversară pe Kimberly Birrell (27 de ani, locul 107 WTA). Pentru calificarea în sferturile de finală, Jaqueline Cristian va primi 195 de puncte WTA și și-a asigurat un premiu de 33.470 de dolari. Jaqueline Cristian, victorie categorică și calificare în sferturile de la Adelaide Jaqueline Cristian (locul 37 WTA) s-a impus fără probleme în fața Dariei Kasatkina (locul 48 WTA) în optimile de finală la Adelaide, turneu de WTA 500, scor 6-4, 6-0. Kasatkina a fost dublă finalistă a acestei competiții (2023 și 2024) și a câștigat toate meciurile directe pe care le-a avut cu jucătoarea din România. Ambele seturi au fost intens disputate, în ciuda scorului. În setul inaugural, Jaqueline Cristian a urmărit-o constant pe Daria Kasatkina, iar desprinderea s-a făcut pe serviciul româncei, în gameul șapte, pe care l-a câștigat la zero. Adversara sa a mai reușit să smulgă un game, însă finalul setului i-a aparținut lui Cristian, care a închis setul cu a treia minge de set. În actul secund, Cristian a avut trei mingi de break, reușind un total de opt break-uri pe parcursul întregului meci. „Înainte de meciul de miercuri, era corect să ne întrebăm dacă Jaqueline Cristian are o problemă cu Daria Kasatkina. În cele două întâlniri anterioare, românca pierduse de fiecare dată, deși Kasatkina era la vremea respectivă clasată mult mai sus în ambele ocazii. De data aceasta, rolurile s-au inversat. Cristian a intrat în meci de pe locul 37 mondial, în timp ce Kasatkina a ajuns în prezent pe locul 48 în lume, ca urmare a dificultăți recente pe care le-a avut. Și, încă o dată, jucătoarea cu cel mai bun clasament a avut câştig de cauză. Cristian a supraviețuit unui prim set haotic, care a inclus nouă break-uri – inclusiv șase consecutive la începutul meciului -, înainte de a câștiga cu 6-4, 6-0, în 1 oră și 31 de minute. Cristian i-a spart serviciul Dariei Kasatkina de opt ori, transformând opt din cele 18 mingi de break ale sale. De partea cealaltă, Daria s-a chinuit enorm la serviciu, terminând cu nouă duble greșeli. Rezultatul i-a adus lui Cristian a doua victorie la rând în seturi consecutive, după ce a învins-o pe Ekaterina Alexandrova, cap de serie numărul 4, în prima rundă,”, au scris cei de la WTA Tennis pe site-ul oficial. Jaqueline Cristian, o nouă adversară din Australia În sferturile de finală, Jaquelin Cristian o va întâlni pe Kimberly Birrell (locul 107 WTA), o altă jucătoare din Australia, care a avansat în această fază a competiție după ce Marketa Vondrousova s-a retras din cauza unei accidentări înaintea meciului din turul 2. Cristian și Birrell s-au mai întâlnit de două ori, fiecare dintre cele două a câștigat un meci. Birrell în 2024, la Hobart (hard), iar Cristian în 2025, la Roland Garros (zgură). Pentru Jaqueline Cristian acesta este al doilea an în care participă la Adelaide, iar în premieră se află pe tabloul principal. Anul trecut a pierdut în turul inaugural al calificărilor. În acest sezon, Jaqueline Cristian a jucat și la Brisbane, însă a pierdut încă din primul tur.
Sorana Cîrstea trăiește o a doua tinerețe în tenis! S-a calificat în sferturi la Cleveland după o victorie convingătoare
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, care la finalul acestui sezon se retrage din activitate, s-a calificat fără emoții în sferturi la Cleveland. Aflată pe locul 112 mondial, Sorana Cîrstea a avut nevoie de numai 61 de minute pentru a trece de elveţianca Jil Teichmann, a 85-a jucătoare a lumii. Cîrstea a ajuns în sferturi la Cleveland, după ce a cedat doar două game-uri Competiția de la Cleveland reprezintă o ultimă repetiție pentru toate jucătoarele înainte de US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, care începe pe 24 august. Sorana Cîrstea, aflată pe locul 112 WTA, s-a calificat la pas în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Cleveland, competiție dotată cu premii totale de 275.094 de dolari. Venită din calificări, românca a dispus de elvețianca Jil Teichmann (85 WTA) 6-1, 6-1. Cîrstea a început slab partida, cedându-și serviciul în chiar primul game, dar le-a câștigat pe următoarele 10, cu mențiunea că în 3 nu a cedat niciun punct. La 4-0 în setul secund, Sorana a avut 40-15 pe serviciul adversarei, dar nu a fructificat niciuna dintre cele două mingi de break. Acest lucru nu a contat prea mujlt în economia partidei, deoarece la 5-1 a convertit în punct prima minge de meci. Sorana Cîrstea poate reveni în Top 100 WTA Prin calificarea în sferturile de finală de la Cleveland, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un premiu de 6.820 de dolari şi 54 de puncte WTA, la care se adaugă și 18 puncte din calificări. Datorită acestui succes, românca se află pe locul 103 în clasamentul virtual WTA, iar o altă victorie o propulsează, din nou, în Top 100. Luna trecută, Teichmann a fost finalistă la turneul de la Iași, iar acum ea și Cîrstea sunt la egalitate în ceea ce privește meciurile directe, 4-4. Pe 19 iulie, elvețianca se impunea în semifinalele de la competiția organizată în Moldova cu 6-4, 6-3. Adversara Soranei în sferturi la Cleveland se alege dintre principala favorită, rusoaica Liudmila Samsonova (19 WTA), și chinezoaica Yafan Wang (202 WTA), venită din calificări. Pentru Sorana Cîrstea urmează, așadar, US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al carierei. Cea mai bună performanță a realizat-o în 2023, când a ajuns în sferturi, eliminată fiind de sportiva cehă Karolina Muchova cu 0-6, 3-6, după ce trecuse de jucătoarea americană Kayla Day, rusoaica Anna Kalinskaya, kazaha Elena Rybakina și elvețianca Belinda Bencic. Anterior, s-a oprit de două ori în calificări, de trei ori în turul 1, de 8 ori în turul 2 și de 3 ori în turul 3. Tragerea la sorți a meciurilor pentru tabloul principal, atât la masculin, cât și la feminin, are loc pe 21 august.
Scene tari la Roland Garros, cu Ion Țiriac în prim – plan. Cum l-a ajutat miliardarul român pe Alexander Zverev chiar în meciul cu Novak Djokovic
Miliardarul Ion Țiriac a fost protagonistul unui moment inedit la Roland Garros, în timpul meciului dintre Alexander Zverev (28 de ani, locul 3 ATP) și Novak Djokovic (38 de ani, locul 6 ATP), în sferturile de finală ale Open-ului francez. În debutul setului inaugural, imediat după primul game câștigat de german, acesta a vrut să trimită una dintre rachete echipei sale, pentru a fi reparat mânerul, dar cum nu putea părăsi terenul în timpul meciului a apelat la un voluntar, însă acesta ar fi trebuit să treacă prin loja miliardarului român. Astfel, Zverev i-a întins racheta lui Țiriac, care i-a înmânat-o voluntarului, iar momentul a fost apreciat de public printr-o rafală de aplauze. Djokovic, fostul lider mondial, se află la două victorii de doborârea recordului de trofee majore, pe care l-a atins în 2023, la US Open. Ion Țiriac în prim-plan la Roland Garros. Miliardarul l-a ajutat pe Zverev Interacțiunea dintre sportiv și miliardar a fost apreciată de către public și a devenit virală pe social media. Setul de debut al sfertului de finală a fost dominat de Zverev, care s-a impus cu 6-4, în 47 de minute, însă în următoarele seturi, Djokovic a arătat un tenis de înaltă calitate, câștigându-le cu 6-3, 6-2, 6-4. Acesta a fost al doilea sfert de finală câștigat de Djokovic, la Roland Garros, în fața lui Zverev, după cel din 2019. Djokovic deține recordul de titluri majore, la masculin, 24, din care cele mai multe au fost la Australian Open, zece (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021 și 2023). La Wimbledon s-a impus de șapte ori (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021 și 2022), la US Open are patru titluri (2011, 20115, 2018 și 2023), iar la Roland Garros vrea să îl cucerească pe cel de-al patrulea (2016, 2021 și 2023). În semifinala din acest an se va confrunta cu Jannik Sinner (23 de ani), liderul mondial, iar dacă va trece de italian se întâlnește cu învingătorul dintre Carlos Alcaraz (22 de ani, locul 2 ATP) și Lorenzo Musetti (23 de ani, locul 8 ATP). Cu un succes în finală, Djokovic poate doborî recordul de trofee de Grand Slam, un record stabilit de australianca Margaret Court, în 1973, și pe care l-a atins în 2023, când a cucerit US Open.
Irina Begu e în sferturi la Roland Garros, după un meci de două ore și jumătate

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu de la Roland Garros, după un meci care a durat două ore și jumătate. Românca, alături de belgianca Yanina Wickmayer, au trecut de perechea Kamilla Rahimova/Anna Siskova (Rusia/Cehia), scor 4-6, 6-4, 6-3. Irina Begu a ajuns în sferturile probei de dublu de la Roland Garros, după un meci maraton Jucătoarea de tenis Irina Begu a acces în sferturile de finală ale probei de dublu de la Roland Garros, după un meci care a durat aproximativ două ore și jumătate. Sportiva noastră a făcut cuplu cu Yanina Wickmayer, din Belgia, cele două trecând de perechea Kamilla Rahimova/Anna Siskova (Rusia/Cehia), scor 4-6, 6-4, 6-3. În această fază a competiției de la Paris, Irina Begu şi Yanina Wickmayer vor da piept cu perechea Ulrikke Eikeri/Eri Hozumi (Norvegia/Japonia), una dintre marile specialiste ale probei de dublu. Irina Begu a avut parte de un ghinion incredibil în proba individuală la French Open. Românca s-a retras la scorul de 0-6, 7-5, 3-0 pentru Leolia Jeanjean, acuzând probleme de medicale. Totuși, Irina s-a refăcut la timp și a impresionant în proba de dublu. Cele trei victorii bifate alături de Yanina Wickmayer în proba de dublu le-au adus până acum un cec total de 80.000 de euro. Dacă perechea româno-belgiană va accede în penultimul act, atunci fiecare va încasa 74.000 de euro. 2025 poate fi al doilea an la rând în care România trimite o semifinalistă în proba de dublu la Roland Garros. Anul trecut, Gabriela Ruse și Marta Kostyuk au pierdut în trei seturi în semifinale, contra cuplului italian Jasmine Paolini și Sara Errani. Al treilea sfert de finală în capitala Franței Partida a debutat cu un game care a durat 26 de minute, în care Begu și Wickmayer au avut 10 șanse de a face break-ul, s-au înregistrat 16 egalități și șase mingi de game pentru Rakhimova și Siskova. Adversarele perechii româno-belgiene au bifat primul set în 74 de minute, cu trei break-uri reușite pe serviciul româncei. În setul secund, românca și-a ridicat considerabil nivelul și a dominat cu loviturile de pe linia de fund, ea și Wickmayer impunându-se după 44 de minute de luptă. S-a ajuns în decisiv, unde Irina și partenera sa au dominat categoric disputa și au obținut o victorie pe deplin meritată. Pentru Irina Begu va fi al treilea sfert de finală la Roland Garros din carieră, după cele din 2017 și 2021. Ea a ajuns în semifinale acum patru ani. Românca este la al șaselea sfert de finală în turneele de Grand Slam, reușind să treacă de această fază în 2018 la Australian Open. În schimb, pentru Yanina Wickmayer este prima performanță de acest gen la dublu. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult