Motivul pentru care un bărbat a pierdut ajutorul social, doar pentru că a aduna sticle reciclabile din gunoaie

motivul-pentru-care-un-barbat-a-pierdut-ajutorul-social,-doar-pentru-ca-a-aduna-sticle-reciclabile-din-gunoaie

Un german din Hamburg a declarat banii pe care i-a câștigat din valorificarea sticlelor reciclabile adunate din gunoaie și, astfel, s-a trezit că autoritățile i-au tăiat ajutorul social de care beneficia până atunci. Bărbatul, un pensionar cu venit minim, care primea suplimentar și un ajutor social, trăia la limita subzistenței, astfel că încerca să-și suplimenteze bugetul cu sticlele returnabile pe care le aduna din gunoaie. Doar că a trecut în declarația fiscală și acest venit, iar oficiul de asistență socială din Altona i-a anulat ajutorul social, notează hinzundkunzt.de. „Pentru a-mi suplimenta pensia”, este cel mai frecvent motiv invocat de colectorii de sticle returnabile pentru această activitate, a constatat institutul YouGov, la cererea inițiativei „Pfand gehört daneben”, în primăvara trecută. Conform acestui studiu, una din patru persoane care colectează sticle returnabile primește pensie. Aceasta era  și situația bărbatului din Altona a cărui pensie este atât de mică încât primește suplimentar „ajutor social pentru vârstnici”. Însă nici acesta nu este suficient pentru a trăi, iar î luna septembrie el a adunat sticle din gunoi pentru a-și putea permite mâncarea, medicamentele și reparația bicicletei. În 15 ore a reușit să strângă 58,25 euro și a procedat legal, declarând suma la oficiul de asistență socială. Ulterior, s-a trezit că suma respectivă i-a fost scăzută din ajutorul social. FOTO – Caracter ilustrativ Biroul districtual din Altona a confirmat pentru sursa citat că și veniturile obținute din colectarea sticlelor sunt luate în calcul la stabilirea ajutorului social. „În Altona, și veniturile din colectarea sticlelor cu garanție sunt luate în considerare la calcularea prestațiilor și sunt scăzute din ajutor”, a transmis administrația districtuală. Autoritățile locale susțin că legislația în vigoare nu prevede excepții clare pentru astfel de venituri, dar – după publicarea cazului – revista Hinz&Kunzt a cerut un punct de vedere oficial de la Ministerul Federal al Muncii și Afacerilor Sociale din Germania. Instituția a confirmat că, în principiu, orice venit trebuie declarat și calculat, dar a subliniat că există excepții. Potrivit Ministerului, colectarea sticlelor intră în categoria veniturilor foarte mici, care pot fi exceptate de la scădere. În acest sens, există chiar și o decizie judecătorească din anul 2020, într-un caz în care era vorba despre 100 de euro obținuți din garanții pentru sticle. Până acum, însă, Autoritatea Socială din Hamburg nu a oferit un punct de vedere oficial în cazul pensionarului din Altona. Autorul mai recomandă: SGR-iștii au adus România pe podiumul reciclării în lume. Țara noastră este dată drept exemplu de presa internațională pentru succesul programului SGR Studiu socio-economic ASE: Impactul SGR în economia României a atins 1,49 miliarde de lei prin contribuții directe, indirecte și induse, în 2024 Soluția revoluționară inventată de un tânăr din Iași în colectarea PET-urilor. Reciclare rapidă cu sacul și banii virați direct pe card

SGR pentru borcane și sticle de oțet sau borș? Proiect de lege depus în Parlament pentru extinderea listei ambalajelor care se pot returna

sgr-pentru-borcane-si-sticle-de-otet-sau-bors?-proiect-de-lege-depus-in-parlament-pentru-extinderea-listei-ambalajelor-care-se-pot-returna

Deputatul liberal Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, a anunțat luni că a depus un proiect de lege prin care se cere extinderea Sistemului Garanție-Returnare (SGR) și la borcane, sticle de oțet, borș sau apă distilată, începând cu 1 ianuarie 2027. „Am depus, astăzi, un proiect de lege care modifică legislaţia primară în ceea ce priveşte ambalajele, legat de extinderea sistemului de garanţie-returnare. Practic, ducem SGR-ul şi în cămară, pentru că pe lângă toate categoriile cu care ne-am familiarizat deja, urmează să extindem sistemul şi la borş, la oţet, la apă distilată, la cafea sau produse pe bază de cafea. Totodată, mai am o veste foarte bună, respectiv faptul că începând cu 1 ianuarie 2027 sperăm să avem sistemul de garanţie-returnare şi la borcane, fie că discutăm despre borcane cu capac din metal sau de plastic, de compot, de zacuscă sau de murături”, a afirmat Mircea Fechet, la Parlament. În acest sens, dacă proiectul de lege va trece, recipientele și ambalajele menționate mai sus vor putea fi returnate la punctele de colectare în schimbul garanției de 50 de bani oprită la cumpărare. Fechet a spus că acest sistem de garanţie-returnare va fi şi pentru ambalajul reutilizabil. „Astăzi, SGR-ul este doar pentru ambalaj de unică folosinţă. Auziţi, probabil, ori de câte ori introduceţi o sticlă într-un RVM cum este, fie spartă, dacă discutăm despre sticlă, sau presată în cazul unui unei doze sau în cazul unui pet. Pentru ambalajul reutilizabil şi sticla se poate refolosi şi de 50 de ori şi de 60 de ori, fiind spălată pentru sucuri, pentru apă plată sau minerală, băuturi răcoritoare, bere şi aşa mai departe să putem să ne folosim de aceeaşi infrastructură şi pentru gestionarea ambalajului reutilizabil”, a conchis Fechet.