Prestigiosul clasament Shanghai spulberă șansele universităților românești
În România anului 2025 – în care guvernanții vorbesc despre reformarea educației – dar „uită” să aloce bani pentru investiții și pentru a susține performanța – clasamentul Shanghai reduce la tăcere învățământul din România. Mai exact, universitățile din țara noastră apar doar de 15 ori în cel mai nou clasament global după domenii de studiu, Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2025, dat publicității marți. Rezultatul este cu atât mai îngrijorător, cu cât este mult mai slab decât cel din ultimii doi ani – 22 de apariții în 2024, 19 în 2023 – în condițiile în care clasamentul este realizat pentru 57 de domenii de studiu, cu liste de până la 500 de poziții pentru fiecare și în care sunt rezultate circa 2000 de universități din lume. „În cercetare, totul pornește de la finanțare, pentru că cercetarea trebuie finanțată” Ovidiu Pânișoară, directorul Departamentului de Formare a Profesorilor de la Universitatea din București și expert în educație, susține, într-o analiză pentru Gândul, că cercetarea nu se face pe ochi frumoși, ci prin alocarea de fonduri și un interes continuu pentru a ajunge în „liga” mare, printre cei mai buni dintre cei mai buni. „Există proiecte care sunt finanțate – nu sunt foarte multe și, de exemplu, sunt domenii cuprinse în clasamentul Shanghai care nu există pe listă – care nu sunt finanțate în România. Nu există finanțări pentru acele zone sau domenii, mă refer la finanțările naționale ale cercetării. Și atunci tu vrei să dezvolți un proiect de țară, dar neintroducând bani. În momentul în care universitățile nu au o bază pentru a face cercetare de înaltă calitate, clasamentul Shanghai se bazează exact pe asta. Trebuie să produci un flux de cunoaștere la nivel internațional. Acest flux de cunoaște la nivel internațional se bazează, evident, pe niște cercetări care trebuie să spună ceva ca să poată fi publicate acolo. Sunt foarte greu de făcut pe sistemul de lup singuratic. Sau se pot face, dar nu au aceeași anvergură. Și atunci – în aceste condiții în care nu poți să faci cercetare la standardele la care se face cercetare în alte universități din afară – este mai greu să îndeplinești criteriile prin care poți să fii vizibil cu anumite studii la nivel internațional. Nu spun că nu le avem, le avem și noi, dar într-o măsură mai mică. În orice sistem, cât investești, atât primești, nu poți să aloci puțin și să obții mult, este împotriva firii și este un mit. Pot să am pe cineva care are idei, care este foarte bun, dar are nevoie de infrastructură pentru a deveni relevant”, susține expertul în educație. „Noi continuăm cu toții să publicăm articole, dar o facem pe timpul nostru liber” Ovidiu Pânișoară mărturisește că și în România există cercetători buni care performează în diverse domenii – însă care nu sunt susținuți financiar – cercetarea reducându-se la ideea de „lup singuratic”, dar care nu are nivelul scontat pentru a intra în prestigiosul clasament Shanghai, la care aspiră toate universitățile lumii. „Nu înseamnă că acele domenii trecute în clasamentul Shanghai nu sunt stăpânite în România, dar nu există o forță de impact atât de mare ca în alte țări. Adică, avem cercetători singuratici buni, avem oameni în toate aceste domenii care performează. Numai că – nu sunt atât de mulți la nivelul unor instituții – pentru că instituțional vorbind, ar trebui să fie o cultură a cercetării, susținută de către universități și de către minister. Nefiind această cultură a sprijinului pentru cercetare, rămân oamenii care fac lucruri individuale. Noi avem cercetători care apar în diferite clasamente internaționale, avem cercetători care au publicate materiale, care se încadrează și joacă în aceeași ligă cu mulți alți cercetători din lume, dar nu sunt cantitativ la fel de mulți ca cei din străinătate. Acolo există o politică întreagă, există laboratoare de cercetare în care se investește continuu. Cercetarea face parte din jobul tău și ajunge să fie ușor de făcut în condiții optime și cu infrastructura potrivită. La noi în România, din păcate, cercetarea rămâne un element de lup singuratic. Dacă vreți, putem merge mai departe, că mai există o problemă în sistemul de învățământ universitar și anume faptul că finanțarea – și acest lucru s-a rupt la un moment dat, în urmă cu mulți ani – se face pe numărul de studenți și nu pe grupa de studenți, pe unitate, astfel încât universitățile au tot interesul să aibă cât mai mult studenți, ceea ce reduce nivelul de timp pentru cercetare pe care îl are profesorul universitar respectiv. Noi continuăm cu toții să publicăm articole, dar o facem pe timpul nostru liber, nu ne este retribuită efectiv această cercetare. ” Specialistul în educație recunoaște, în contextul publicării clasamentului Shanghai – că fără investiții nu putem vorbi despre o cercetare care să atingă performanța și care să devină un punct de reper pentru universitățile din afară. „Infrastructura noastră este la pământ” În plus, Ovidiu Pânișoară susține că infrastructura din România este la pământ, lucru care nu permite extinderea cercetării și lucrul student – profesor pe teme de cercetare care ar putea să devină emblematice și care ne-ar da șansa să intrăm în marile clasamente ale lumii. „Există o cultură și un demers pe care noi am putea să le imprimăm la nivel de educație universitară. Dar, ca să imprimăm această cultură și acest demers trebuie să-i și faci loc. Cu alte cuvinte, trebuie să și tragi țevile ca să curgă apa. Infrastructura noastră este la pământ. Și vă mai spun un lucru fundamental și anume faptul că în marile universități ale lumii cercetarea nu o fac numai profesorii, aceștia coordonează cercetări care sunt făcute de către doctoranzi, de către masteranzi și chiar de către studenții care-și dau licența. Poate că am studenți foarte buni, dar unde să facă cercetarea, când la noi nici profesorii nu au unde să stea toți când vin la facultate. Darămite să existe laboratoare pentru studenți în care să facă cercetări individuale. Nu poți să faci cercetare pe ochi frumoși sau se poate face,