România cere Ucrainei să păstreze școlile cu predare în limba română. Discuții la nivelul ministerelor de Externe

romania-cere-ucrainei-sa-pastreze-scolile-cu-predare-in-limba-romana.-discutii-la-nivelul-ministerelor-de-externe

Secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a avut vineri consultări politice cu Oleksandr Mișcenko, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei. Potrivit unui comunicat al MAE, discuțiile au vizat situația de securitate regională, evoluțiile războiului din Ucraina și perspectivele de consolidare a cooperării dintre cele două țări. România cere păstrarea școlilor cu predare în limba română „În ceea ce privește educația în limba română în Ucraina, partea română a subliniat necesitatea asigurării continuității, sustenabilității și accesului adecvat la educația în limba română la toate nivelurile”, se arată în comunicatul MAE. Ministerul a precizat că această solicitare include „păstrarea rețelei tradiționale de școli cu predare în limba română și evitarea oricăror măsuri regresive în contextul reformei educației din Ucraina”. De asemenea, partea română „a reiterat importanța unei consultări regulate, transparente și substanțiale a reprezentanților minorității române, inclusiv în perspectiva modificărilor legislative aflate în discuție”. România reafirmă sprijinul pentru Ucraina În cadrul consultărilor, România a reafirmat sprijinul pentru Ucraina și importanța continuării cooperării în domeniul securității regionale. „Partea română a reafirmat sprijinul ferm și multidimensional al României pentru Ucraina și a subliniat importanța continuării eforturilor comune pentru consolidarea rezilienței și securității în regiune, inclusiv în fața amenințărilor convenționale și hibride ruse. A fost evidențiată în acest context relevanța cooperării în domeniul securității cibernetice și al combaterii amenințărilor hibride”, a transmis MAE. Discuțiile au reconfirmat disponibilitatea celor două țări de a continua dialogul politic și cooperarea în domeniile de interes comun, în spiritul Parteneriatului Strategic. În domeniul conectivității, au fost salutate progresele recente, inclusiv deschiderea noului punct de trecere a frontierei și a podului peste Tisa de la Sighetu Marmației. Totodată, a fost subliniată necesitatea continuării proiectelor de infrastructură, transport și energie dintre România, Republica Moldova și Ucraina.

România va deschide un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina

romania-va-deschide-un-nou-punct-de-trecere-a-frontierei-cu-ucraina

România va avea un nou punct internațional de trecere a frontierei cu Ucraina, în zona Sighetu Marmației, după ce Guvernul a aprobat actul normativ privind deschiderea punctului Sighetu Marmației II – Bila Țerkva. Noul punct de trecere a frontierei va permite traficul rutier și transportul de mărfuri și pasageri, dar și trecerea pietonală. Noua infrastructură va avea regim de funcționare permanent. Deschiderea efectivă este însă condiționată de realizarea infrastructurii necesare, asigurarea personalului și a utilităților pentru desfășurarea traficului de frontieră.  Loading … Traficul va fi deschis în trei etape Deschiderea punctului de trecere nu se va face într-o singură etapă. Autoritățile au stabilit un calendar gradual, în funcție de lucrările necesare pentru ca noul punct să poată funcționa în condiții normale. Astfel, în primă fază, noul punct de frontieră va putea fi folosit de autoturisme și alte vehicule destinate transportului de persoane cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone. A doua etapă va permite și accesul autovehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv al autobuzelor. În ultima etapă va fi permis și traficul pietonal. Potrivit actului normativ, data deschiderii finale a punctului internațional de trecere a frontierei Sighetu Marmației II este stabilită pentru 31 decembrie 2027. Personalul și spațiile pentru controale vor fi asigurate de instituțiile implicate Instituțiile care vor activa în noul punct de frontieră vor trebui să asigure necesarul de personal. Pentru Poliția de Frontieră și Autoritatea Vamală Română, posturile vor fi acoperite prin redistribuirea unor funcții din schema deja aprobată. În cazul CNAIR, numărul de posturi necesare pentru controalele specifice va crește. De asemenea, Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, va pune la dispoziție instituțiilor implicate spațiile necesare pentru activitatea de control. Printre acestea se numără și cele destinate Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș. Fiecare instituție va suporta din propriul buget costurile pentru personal, echipamente și serviciile necesare funcționării punctului de frontieră, în limita fondurilor aprobate.

Bolojan și Korețki, acord pe drone și drumul Suceava-Siret

bolojan-si-koretki,-acord-pe-drone-si-drumul-suceava-siret

Premierul demis Ilie Bolojan a avut, marţi, o convorbire telefonică cu prim-ministrul Ucrainei, Sergii Koreţki. Discuţia a vizat evoluţiile de securitate din regiune şi principalele direcţii ale cooperării dintre România şi Ucraina. România şi Ucraina urmăresc dezvoltarea unor proiecte comune privind producţia de drone şi infrastructura necesară consolidării conectivităţii dintre cele două ţări, transmite Guvernul. România pregătește noi proiecte cu Ucraina prin programul SAFE Potrivit comunicatului transmis de Guvern, Ilie Bolojan a reafirmat solidaritatea şi sprijinul României pentru Ucraina şi a transmis aprecierea pentru sacrificiul poporului ucrainean în faţa agresiunii ruse. România va continua să sprijine Ucraina atât bilateral, cât şi în cadrul NATO, al Uniunii Europene şi al Coaliţiei de Voinţă.  Loading … „Cei doi premieri au discutat despre consolidarea cooperării în domeniul securităţii şi apărării, inclusiv prin dezvoltarea unor proiecte comune în industria de apărare şi prin utilizarea oportunităţilor oferite de programul SAFE. În acest context, România şi Ucraina urmăresc dezvoltarea unor proiecte comune privind producţia de drone şi infrastructura necesară consolidării conectivităţii dintre cele două ţări”, se arată în comunicat. Sursa foto: Mediafax Un accent important al discuţiei a fost pus pe infrastructura transfrontalieră. „Prin programul SAFE este avut în vedere proiectul de infrastructură rutieră care consolidează legătura cu Ucraina, inclusiv Paşcani-Suceava-Siret. În context, a fost abordată şi finalizarea punctului de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei”, precizează sursa citată. Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre cooperarea în domeniul energiei, facilitarea tranzitului de mărfuri ucrainene şi continuarea proiectelor de interconectare energetică. Ilie Bolojan a subliniat importanţa continuării dialogului privind comunitatea românească din Ucraina şi a identificării unor soluţii la solicitările acesteia. Bolojan și Koreţki au convenit să continue dialogul şi cooperarea strânsă pentru consolidarea relaţiilor bilaterale şi pentru promovarea proiectelor de interes comun, mai annţă Guvernul.

627 lei în plus la pensie pentru pensionarii din aceste orașe din România

627-lei-in-plus-la-pensie-pentru-pensionarii-din-aceste-orase-din-romania

Peste 840.000 de pensionari din România nu ating o pensie minimă de 1.281 de lei. Statul completează diferența, conform Legii nr. 360/2023, pentru a le asigura un venit minim decent celor care au muncit ani buni, dar au avut salarii mici sau stadii scurte de cotizare. Pensii suplimentate în Maramureș Județul Maramureș se află în fruntea clasamentului: 28.554 de pensionari primesc în medie 627 de lei lunar pentru a ajunge la pensia minimă. Aceasta este cea mai mare completare medie din țară și reprezintă un sprijin esențial pentru vârstnicii care au avut salarii mici sau stadii de cotizare scurte, conform Newsweek. Orașele cu cei mai mulți beneficiari sunt Baia Mare, Sighetu Marmației, Borșa și Vișeu de Sus. Autoritățile locale explică că aceste completări le permit pensionarilor să acopere cheltuielile de bază, în contextul inflației și al creșterii prețurilor. Ce motivează aceste completări Pensionarii care primesc suplimente au, de regulă, pensii contributive foarte mici din câteva motive principale: Stagiu redus de cotizare: mulți au muncit doar perioada minimă de 15–20 de ani. Salarii mici: industriile precum turismul, textilele sau confecțiile au adus venituri reduse pe parcursul vieții active. Lipsa muncii în condiții speciale: majoritatea nu au lucrat în domenii care oferă punctaje suplimentare la pensie. Probleme cu plata contribuțiilor: angajatorii nu au achitat întotdeauna integral contribuțiile, diminuând astfel pensia finală. Alte județe cu completări semnificative Și în alte județe completările sunt semnificative. De exemplu, în Caraș-Severin, 11.956 pensionari primesc 601 lei mediu, iar în Hunedoara 16.183 de persoane beneficiază tot de 601 lei. În Alba, completarea medie este de 546 lei, în Vaslui de 547 lei, iar în Iași 543 lei. Alte județe cu valori mari includ Neamț (520 lei) și Timiș (519 lei). La polul opus se află Tulcea, cu 438 lei mediu, cea mai mică completare din țară. Diferențele reflectă variațiile salariilor și stagiilor de cotizare din diferite regiuni. Recomandarea autorului: Alimentul preferat al tuturor românilor, redus cu 40% în LIDL, începând de astăzi. Costă doar 10.29 lei Cât costă să scoți o femeie la date în 2026, în funcție de oraș. Am făcut calculul complet: cină + flori