Victor Ponta nu crede că avem Opoziție reală. Simion nu este o alternativă

Victor Ponta nu crede că avem, în momentul de față, o Opoziție reală și nu crede că Simion este o idee bună de Opoziție. El și-a exprimat această opinie într-un podcast „Gândul”, unde a mai declarat, de altfel, că intenționează să facă Opoziție, dar din toamnă: „O să fac eu Opoziție din toamnă, că acum, sincer, eu mai lipsesc pe capul oamenilor să încep eu să le vorbesc de politică”, a spus acesta. Ce înseamnă Opoziție pentru Victor Ponta? „O să încerc să arăt că există alternativă. Simion nu e o alternativă”, a răspuns acesta. Victor Ponta este deputat de Dâmbovița și intrat în Parlament pe listele PSD. El a fost exclus din PSD în 12 martie, în ziua în care și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale. În mai, fostul premier Victor Ponta anunța tot la „Gândul” că vrea să adune cât mai mulți parlamentari, printre care și membri PSD, pentru a forma „un pol rațional”.
George Simion: Sperăm să avem guverne suveraniste în Polonia, dar și în România

Într-o emisiune transmisă live de Gândul, George Simion, liderul AUR, a comentat posibila vizită secretă a șefului serviciului de informații externe din Franța, dar și evoluțiile geopolitice recente din regiune. Simion a vorbit despre relațiile internaționale, sprijinul american și slaba influență a României în raport cu marile puteri. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Marius Tucă a amintit despre zvonul cum că șeful serviciului francez de informații externe s-a aflat pe teritoriul României. „Faptul că nu au confirmat prezența respectivului șef al spionajului extern francez într-o vizită oficială nu înseamnă că n-a fost.”, afirmă Simion. „Prin revenirea la democrație vom avea guverne suveraniste în România și Polonia” Discuția a continuat pe tema relațiilor externe ale României, în special în contextul trilateralei România–Turcia–Polonia și a poziționării conservatorilor europeni. Hartmann l-a întrebat direct pe Simion cum vede evoluția axei regionale și implicarea grupărilor conservatoare. Liderul AUR a răspuns printr-o „promisiune” politică. „Prin revenirea la democrație, și în Polonia în curând, și sperăm în curând și în România, vom avea guverne suveraniste care vor accentua flancul estic al NATO, relația specială cu Statele Unite și vom reveni la normalitate.”, spune Simion. George Simion: „Voi avea o vizită în Statele Unite” Întrebat de ce România nu beneficiază de același sprijin american ca Polonia, Simion a discutat despre comunitățile de români și de polonezi din America. El admite lipsa unei tradiții de lobby românesc, dar subliniază că lucrează la schimbarea acestui fapt. A anunțat o nouă vizită la Washington pentru întărirea relațiilor bilaterale. „În Statele Unite trăiesc aproape nouă milioane de polonezi. Din păcate, trăiesc sub jumătate de milion de români. Nu avem influența necesară pe lângă Congres, pe lângă Departamentul de Stat. Noi nu avem această tradiție. Din fericire, de miercuri începând, voi avea o vizită în Statele Unite unde mă întâlnesc din nou cu înalți oficiali de la Washington și această relație nu va fi văduvită de actualul președinte numit la Cotroceni.”, afirmă liderul AUR. Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele
Camera Deputaților, precizări referitoare la afirmațiile lui Ilie Bolojan: „Partidul AUR este partid parlamentar, iar președintele AUR este deputat”
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Constantin Șerban, a transmis o precizare referitoare la declarația recentă a președintelui interimar, Ilie Bolojan. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat, miercuri, la Cotroceni, că „a fost o decizie neinspirată” să i se permită unui partid politic să își organizeze conferința de presă la Palatul Parlamentului, duminică seară, după încheierea alegerilor prezidențiale. Bolojan nu a numit explicit AUR, însă George Simion a fost cel care și-a ținut discursul acolo după închiderea urnelor, abătându-se de la tradiția mesajelor transmise de la sediul de campanie. În acest context, Ciprian Constantin Șerban face următoarele precizări. Partidul AUR este partid parlamentar, iar președintele AUR este deputat. Cererea pentru eveniment a fost depusă la Secretariatul Camerei Deputaților și a urmat procedurile regulamentare. Mai mult, locația a fost pe scările din zona C, în exterior, iar angajații Direcției Afaceri Interne (DAI) au fost prezenți și au supravegheat conferința de presă. Am fost anunțat că există anumite tensiuni între jurnaliștii prezenți și echipa de pază a lui George Simion, dar că acestea s-au petrecut pe holurile Senatului și nu la Camera Deputaților. În lumina celor prezentate, consider că domnul președinte interimar ar fi trebuit să se informeze de la mine — mai ales că am vorbit la telefon pe alte subiecte — în loc să preia niște afirmații apărute în presă. Pe parcursul campaniei electorale, clădirea Parlamentului a găzduit mai multe dezbateri televizate, unde candidații și-au putut prezenta punctele de vedere și nimeni nu a considerat atunci acest lucru inoportun. Rămân un om al dialogului, gata oricând să lămuresc opinia publică. În calitate de președinte al Camerei Deputaților, am datoria să tratez egal partidele și parlamentarii, indiferent de doctrină sau culoare politică. Să nu uităm că fiecare a ajuns în Parlament în urma unui vot dat de cetățenii români”, a transmis președintele Camerei Deputaților. CITEȘTE ȘI: Ilie Bolojan: „Nu e recomandat să îți tai pașaportul, că trebuie să ți-l refaci” CCR a respins sesizarea lui George Simion. Decizia, luată cu unanimitate de voturi / Nicușor Dan își va prelua mandatul de președinte Ședință solemnă la CCR. Curtea validează alegerile prezidențiale. Nicușor Dan și Ilie Bolojan, prezenți A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele
Georgescu și Simion sub tirul lui Tucă. Georgescu: „Nu schimbăm oamenii, ci schimbăm sistemul”. Simion: „Reprezentăm o mișcare de la firul ierbii”
Marius Tucă a intervenit în emisiunea de la Realitatea Plus în timpul interviului comun Georgescu-Simion. Tucă, sigur pe victoria cuplului politic, a lansat două întrebări candidatului și mentorului său, privat de intrarea în competiția pentru Cotroceni. Prima întrebare este pentru domnul Călin Georgescu, a lansat Tucă. Domnule Călin Georgescu, ați vorbit ultimul interviu despre felul în care Victor Ponta a făcut posibil ca să scăpați de Marcel Ciolacu. Spuneți-mi, vă rog, dacă, în ideea că va ieși președinte George Simion, și va ieși președinte, dacă vă gândiți la un parteneriat pe termen lung, la un parteneriat în primul rând cu cei care au susținut ideea de suveranism, mă rog, și ideile pe care le-ați susținut atât dumneavoastră, cât și George Simion în campania electorală, chetionează Tucă. George întrebarea mea este cât se poate de simplă Ai un parteneriat cu Călin Georgescu, practic, dar și datorită lui Călin Georgescu, împreună ați ajuns aici și eu cred că nu mai ești astăzi protejatul lui Călin Georgescu. Ești partenerul lui Călin Georgescu. Având în vedere tot ce s-a întâmplat, spune-mi, ce garanții ne oferiți, domnule George Simion, că acest parteneriat va fi între domnia voastră și domnul Călin Georgescu, va fi unul de durată și că toate lucrurile pe care le-ați spus și le spuneți aici se vor întâmpla? Și apropo de asta, eu Marius Turcă, ce garanție am că acest sistem va fi restructurat? Călin Georgescu: „Sincer, îmi doresc să fie și opoziție” Mulțumesc, OK. În primul rând, suveranismul nu este izolaționism, înseamnă demnitate, înseamnă hotărârea noastră, decizia noastră de a ne stăpâni singur soarta. Prin urmare, oricine este binevenit în această acțiune, pentru poporul român, cu poporul român, oricine ușa este deschisă și sincer, îmi doresc să fie și opoziție, pentru că pe asta voi lupta mereu să existe mereu să se pună întrebări, mereu să existe reticență, mereu să fim trași de mânecă și să fim întrebați despre ce este vorba. Dar, în principiu, această acțiune de suv ranitate este deschisă pentru oricine dorește să intre în această dimensiune a demnității. Nu schimbăm oamenii ci schimbăm sistemul. George Simion: „Eu și domnul Călin Georgescu reprezentăm o mișcare de la firul ierbii” Eu și domnul Călin Georgescu reprezentăm o mișcare de la firul ierbii, cred eu, îndelung așteptată de români și ca mișcare și ca unitate, garanția, cinstea și onoarea pe care noi o avem și care este cel mai de preț lucru. Citiți și: George Simion:”Voi răspunde la TELEFON. Nu mă voi închide într-un birou”
George Simion: „Maia Sandu nu cred că a ales corect”

George Simion se declară foarte îngrijorat de cursul procesului electoral din Moldova, unde prezența surprinzătoare la urne îi trezește suspiciuni. Candidatul este convins că Maia Sandu a ales greșit. Ne interesează în mod deosebit ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova. Maia Sandu, care astăzi nu cred că a ales corect. Lumea îmi scrie că în Moldova au senzația că se fraudează votul, pentru că sunt duși cu forța la vot foarte mulți oameni. Am văzut aproape de patru ori mai mult față de cât au fost la alegerile trecute. Simion îndeamnă aparatul de partid și observatorii să păzeazcă urnele, chiar și pe întuneric. Se întâmplă doar în Moldova. Vin tineri basarabeni cu viză de reședință, de exemplu în Cluj, cu acte de identitate temporare. Ne-au semnalat chestiunea asta mai mulți colegi din secțiile din diaspora și vreau să-i rog pe colegii din diaspora…. Știu că e noapte, știu că vine întunericul, să aibă grijă de urne. Votul românilor din Spania, Italia, Anglia, Germania va fi decisiv, de aceea nu trebuie să existe, pentru că au fost, și dacă am dat în prima parte a emisiunii exemple de cazuri fericite, de ambasadori profesioniști care nu au accesat la ideea aceasta de a ne denigra, de a ne izola în spațiul public românesc, am văzut ambasadorii din Cipru domnul Mihalache, din Israel, domnul Ioanid și din Statele Unite, domnul Muraru, care efectiv au călcat în picioare fișa postului și respectul față de cetățenii. Citiți și: George Simion: „Îi cer Maiei Sandu să OPREASCĂ turismul electoral din Republica Moldova. Frauda nu este o valoare europeană!”
Viziunile unui părinte de la Athos: „Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare”
Un călugar de la Muntele Athos au avut o viziune referitoare la alegerile prezidențiale din România. Părintele athonit a avut o revelație care, conform postării oficiale, este decisivă pentru viitorul țării. Călugării susțin că mesajul de mai jos și vedenia din Athos sunt adevărate. Circulă pe net un mesaj provenit de la o persoană necunoscută legată de o vedenie a unui părinte athonit, o vedenie legată de alegerile de duminică. Mesajul pe care îl redăm mai jos și vedenia sunt adevărate, este postarea părinților. M-a binecuvântat Maica Domnului și am ajuns în sfântul munte! Am participat într-o seară la chilia părintelui Pimen Vlad la o discuție în foișor cu părintele Theologos, au fost multe persoane, s-au pus întrebări și au fost discuții cu folos. Printre ele s-a discutat și tema alegerilor. Ni s-a spus ca s-au făcut vrăji și sunt implicate entități demonice. Un părinte athonit (nu a vrut să i dea numele) s-a rugat să i se arate care este cel mai bun dintre cei doi candidați și a avut descoperire de la Duhul Sfânt. A spus ca Simion are două patimi însă nu îi pot afectată judecata și abilitatea de a fi președinte, iar pe Nicușor Dan l-a văzut alb, inert iar în spatele lui era o fiară mare! Cred ca trebuie acum să ne implicăm cu toții, cei care conștientizăm pericolul să nu ajungem sau să rămânem în ghearele fiarei! Da, este adevărat că am spus că s-au făcut vrăji. Știm asta din surse foarte sigure. Referitor la vedenie, ne-am rugat mai mulți și pentru dl. Nicușor Dan și pentru dl. George Simion, însă nu ne-am rugat neapărat să vedem care este mai bun, ci pur și simplu ca să ajute bunul Dumnezeu situația care a deraiat foarte mult și să arate Domnul ce este de făcut. Într-adevăr, unui părinte pe care îl cunosc (nu o să dau numele) și care nu este la prima experiență de acest gen, i s-au descoperit de la Dumnezeu următoarele: George Simion are două patimi-știm care, însă din delicatețe nu le vom dezvălui pentru că nu sunt distrugătoare de neam. Nicușor Dan a fost văzut mic, alb „inert, ca peretele”, lipsit de har, fără nicio expresie, iar în spatele lui o fiară foarte mare și întunecată. Personal nu mă surprinde deloc această descoperire de la Dumnezeu pentru că este cunoscut faptul că sistemul care a dat lovitura de stat de catifea prin anularea alegerilor, interzicerea unor candidați, abolirea democrației și instaurarea tiraniei s-a (r)aliat cu dl. Nicușor Dan. Este evident că dacă „sistemul” este validat, atunci în viitor nu va mai exista libertate și alegerile vor fi anulate până când iese cine trebuie. Nu trebuie să ne fie frică și nici nu trebuie să ne învrăjbim, ci să ieșim la vot și să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne lumineze pe fiecare dintre noi pentru că numai așa vom birui fiara. Din această cauză vă oferim mai jos o foarte frumoasă rugăciune pentru neam a fericitului întru pomenire părintele Gheorghe Calciu pe care vă recomandăm să o citim cu toții până duminică: Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat. Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima. Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul! Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc.Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta. Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre. Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi. Redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive. Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta! Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!
Ziariștii francezi l-au întrebat pe George Simion de Călin Georgescu/ „Trebuia sa fie președintele României. E dreptul lui să aleagă ce funcție vrea”
Liderul AUR, George Simion, a declarat presei franceze, vineri, că acela care trebuia să fie președintele României este Călin Georgescu. Întrebat de ziariștii francezi despre Călin Georgescu, candidatul AUR la prezidențiale a spus că, odată ce românii l-au ales în primul tur, de anul trecut, „e dreptul lui să aleagă” ce funcție vrea să ocupe la conducerea României. „Domnul Georgescu trebuia sa fie președintele României. E dreptul lui să aleagă ce funcție vrea să ocupe la conducerea României. Nu pot eu să fac asta, ci este dreptul poporului român să decidă cui vrea să-i dea votul. Așa că, pas cu pas, odată ce voi ajunge la Cotroceni, o să numesc oameni în instituții care nu ascultă ordine și, așa cum trebuie făcut într-o democrație, voi întreba poporul”, a răspuns Simion. Vineri, liderul AUR a organizat o conferință de presă, în timpul vizitei în Franța. George Simion a fost însoțit de Marion Maréchal, nepoata lui Marine Le Pen și este membră a Parlamentului European și a Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), acolo unde George Simion este vicepreședinte CITEȘTE ȘI: Cum a evoluat relația Călin GEORGESCU – George SIMION în ultimii ani. De la propunerea AUR de premier la „PROTEJATUL meu mai tânăr” Călin Georgescu: „Un președinte nu trebuie să fie un matematician, ci trebuie să fie o poezie a vorbelor bune către poporul său” A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele
ÎNTREBAREA lui Simion pentru Nicușor: Cine este persoana care a DONAT 600 de mii de lei pentru campanie
George Simion îi adresează trei întrebări contracandidatului său la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, în dezbaterea electorală de la Euronews România. „Domnule Nicușor Dan, susțineți că pentru dumneavoastră transparența este foarte importantă. Întrebarea mea este (…) cu nume și prenume, care sunt donatorii din campania dumneavoastră electorală pentru București și actuala campanie prezidențială?”, îl întreabă Simion pe primarul Capitalei. Nicușor Dan îl invită pe Simion să se „ducă pe site-ul ANI, unde va găsi declarația de avere”. „Este blurat. Nu este nicio identitate, nicio persoană nu poate fi identificată. De ce vă temeți? Cu nume și prenume. Numele donatorilor. Asta este transparența lui Nicușor Dan. Asta este onestitatea lui Nicușor Dan”, răspunde Simion. Apoi, candidatul AUR pune punctul pe i: cine este persoana care a dat 600 de mii de lei. „Vrem să știm numele. Asta e transparență”, completează acesta. „Să donezi într-o campanie electorală din buzunarul tău pentru un candidat, asta este democrație, domnule Simion. Pentru că eu sunt un candidat independent care nu are bani de partid, așa cum aveți dumneavoastră”, este replică lui Nicușor Dan. CITEȘTE ȘI:
George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii prezidențiale organizate de Euronews. „Voi nominaliza un român, un om care iubește pacea, după ce reușim să revenim la atributele constituționale, la democrație și la voința poporului român. Nu voi face o nominalizare, ci v-am spus un guvern de largă majoritate națională care să asigure ieșirea României din crizele suprapuse în care se află”, răspunde candidatul AUR la întrebarea cu cine va face majoritate în Parlament pentru viitorul Guvern. La rândul său, Nicușor Dan susține că își dorește un guvern din care să facă parte cele patru partide pro-occidentale plus minoritățile naționale, condus de Ilie Bolojan. „Îmi doresc ca acest guvern să fie condus de o persoană care a dovedit că știe să facă reformă, adică să taie cheltuieli, persoană care a dovedit că are viziunea de dezvoltare. Mi-l doresc foarte mult, nu-i o surpriză pe domnul Bolojan, numai că nu vreau să promit ceva ce nu este exclusiv în decizia mea. Deci, imediat, în ipoteza în care românii mă votează, imediat după preluarea mandatului, voi chema la discuții cele patru partide pro-occidentale și minoritățile naționale și voi desemna un prim-ministru care să ducă România într-o cultură a legii, într-o cultură a prosperității”, răspunde candidatul independent. CITEȘTE ȘI:
George Simion „Mi-am răspuns la cele 25 de minute. Când va veni domnul Nicușor, completați cu cele 25 de minute ale mele”
George Simion nu l-a mai așteptat pe contracandidatul său Nicușor Dan la dezbaterea de la Prima TV. Minuntele de dezbatere i le-a oferit cadou adversarului. Simion a acuzat oboseala în urma maratonului între televiziuni și a motivat că este așteptat de familie. Vă mulțumesc, ați început emisiunea uitând să spuneți că eu am venit aici să particip la o dezbatere. Mi-am răspuns la cele 25 de minute când va veni domnul Nicușor, completați cu cele 25 de minute ale mele. Mulți mizează că eu voi obosi, sunt la de la opt dimineața, Nicușor a vorbit în cei patru ani cât a fost la primărie și…Am plecat din sânul familiei, am plecat de la alte angajamente…, și-a abandonat Simion audiența. Citiți și: George SIMION și Nicușor Dan, unul lângă altul la evenimentul organizat de BNS. Când vor avea loc dezbaterile prezidențiale Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele