Simona Halep, îngândurată la shopping

Simona Halep a fost surprinsă de către fotoreporterii ProSport într-un mall din București, iar „ședința” de cumpărături a fost generoasă, judecând după pungile pe care i le căra șoferul. Halep, fost număru unu WTA, s-a retras din circuit, dar va reveni pe teren într-un meci demonstrativ ce se anunță un adevărat show. La evenimentul de la Cluj vor participa și alte nume mari ale tenisului, printre care Elina Svitolina, Gael Monfils, Andrei Pavel sau Darren Cahill, antrenorul alături de care sportiva din Constanța a cunoscut cea mai bună perioadă a carierei, câștigând zece turnee. Simona Halep, cufundată în gânduri la shopping Până la spectacolul de pe teren atunci Simona se ocupă de afaceri, ea investind în domenii diverse, de la imobiliare, la HoReCa, dar trece și pe la medicul estetician, așa cum s-a întâmplat recent când s-a întâlnit cu doctorul Constantin Stan la clinică acestuia. „Este un profesionist desăvârșit, care impresionează încă de la prima întâlnire prin calmul, blândețea și empatia sa autentică. Este un om care nu doar își cunoaște meseria la cel mai înalt nivel, ci pune și suflet în tot ceea ce face. Modul în care comunică și atenția pe care o oferă pacientului inspiră încredere și siguranță. Sunt onorată și bucuroasă că am avut ocazia să îl cunosc. Este genul de medic care face diferența nu doar prin competență, ci și prin omenie” explica Simona. Și acum, la shoppingul de la Băneasa Shopping City, Halep a vorbit mult la telefon, dar a avut un ajutor de nădejede. Șoferul a cărat pungile cu cumpărături, pe care se „citeau” branduri scumpe, a plătit parcarea, a pus bagajele în portbagaj și a dus-o pe Halep în siguranță la destinație. Așezată pe bancheta din spate al limuzinei albe, model nou al unui producător german, fosta mare campioană a continuat convorbirile telefonice. Recent, Halep a fost prezentă la finala Țiriac Open, semn că îi lipsește tenisul, dar în principal acum se focusează pe afaceri, deși mesajele pe care le transmite pe rețelele sociale ar arăta o stare emoțională fragilă. „E drumul meu, e viața mea, E timpul încrustat în amintiri, A fost o clipă, poate un veac. Printre iubiri și-amăgiri. E drumul meu, e viața mea, Și rănile din piept încă mai cresc, A fost ușor, a fost și greu, Ah, viață, viață, mult te mai iubesc”, a distrubuit fostul număr unu WTA un text al lui Cornel Palade. Simona Halep a câștigat 24 de titluri WTA la simplu, printre care două de Grand Slam, Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019).
Cum arată noua viață pe care Simona Halep o are după retragere: M-am săturat atâția ani de avioane și de hoteluri. EXCLUSIV
Simona Halep s-a retras din tenis în primăvara acestui an, după ce a încercat în zadar să revină la forma de dinaintea suspendării nedrepte pentru dopaj. În EXCLUSIVITATE pentru ProSport, fostul lider al ierarhiei feminine mondiale dezvăluie că noua sa viață se împarte acum între odihnă și vacanțe, fiind sătulă până peste cap avioane și hoteluri. Ce viață duce Simona Halep după retragere: „Mă bucur de ceea ce nu am avut în anii în care am jucat” Simona Halep a spus stop tenisului în primăvara lui 2025, după ce a depus toate eforturi supraomenești ca să revină la forma de dinaintea suspendării pentru dopaj. În zadar! Accidentările și problemele fizice au împiedicat-o să mai joace la un nivel de top. În EXCLUSIVITATE pentru ProSport, fostul lider al circuitului WTA poveștește că noua sa viață se împarte în momentul de față între afaceri, vacanțe și odihnă, exact ce i-a lipsit în anii în care a jucat, fiind sătulă până peste cap zborurile săptămânale de la un turneu la altul și hotelurile unde era cazată. „(Ai mai mult timp pentru a cunoaște locurile în care călătorești?) Nu am mai călătorit așa mult. Prefer să stau puțin fără avioane, fără hoteluri, m-am săturat atâția ani. Când prind momentul, mă duc. Am avut vacanțe anul acesta, încerc să mă odihnesc cât pot de mult și să mă bucur de ceea ce nu am avut în anii în care am jucat” a declarat Simona Halep pentru ProSport. FOTO: Instagram @ Simona Halep Cum a răspuns fostul lider mondial WTA la întrebarea: „Vrei să te întorci în circuit?” Simona Halep şi-a încheiat cariera prestigioasă în luna februarie a acestui an, la doar 33 de ani. În urma sa rămâne un palmares de invidiat: 24 de trofee, dintre care două de Mare Șlem, şi 64 de săptămâni petrecute la șefia WTA. Românca a fost întrebată recent dacă ar vrea să se întoarcă în circuit, însă a răspuns instant că nu are de gând să ia o astfel de decizie, fiind mult prea fericită cu viața sa actuală, „de legendă” a tenisului mondial. „Cineva m-a întrebat astăzi: `Simona, ai vrea să te întorci în circuit sau îţi place prea mult viaţa de legendă?`. Sincer… Mi-e bine cu această viaţă de legendă”, a scris Halep pe Instagram.
Americanii au dat-o de gol pe Simona Halep

Simona Halep s-a retras din tenis în luna februarie a acestui an, dar în continuare vrea să se facă dreptate în cazul de doping. Fosta mare jucătoare de tenis nu poate accepta ideea că imaginea i-a fost afectată fără vina ei, iar acum caută dreptatea în justiție. Simona Halep nu a renunțat la lupta pentru a-și dovedi nevinovăția după ce a fost suspendată pentru dopaj. Fosta campioană încearcă acum să obțină despăgubiri, susținând că a fost tratată incorect de compania Quantum Nutrition. Procesul are loc în Statele Unite, la Curtea Districtuală din zona de sud a New York-ului. Potrivit publicației americane Tennis Temple, Simona consideră că are motive întemeiate să ceară daune, deoarece susține că suspendarea i-a afectat grav cariera și imaginea publică, fără ca ea să aibă o vină în acest sens. Rămâne de văzut dacă fostul număr unu mondial va avea câștig de cauză în instanță. „Fosta jucătoare profesionistă nu renunță la disputa cu compania canadiană Quantum Nutrition, producătoarea suplimentului alimentar, o pudră proteică destinată creșterii rezistenței. În apărarea sa, dubla campioană de Grand Slam a susținut că nu a consumat niciodată substanțe interzise de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) și că responsabilitatea aparține companiei Quantum Nutrition, din cauza neglijenței acesteia privind produsul, care fusese considerat legal de firma nord-americană. Astfel, în urmă cu câteva luni, Halep a deschis un proces împotriva Quantum Nutrition, solicitând despăgubiri de 10 milioane de dolari. Avocații sportivei au contraatacat în ultimele ore și cer companiei probe suplimentare”, scriu americanii de la Tennis Temple. Simona Halep, felicitată de Nadia Comăneci cu ocazia împlinirii vârstei de 34 de ani! Ce mesaj i-a transmis „Zeița de la Montreal” Simona Halep a împlinit 34 de ani pe 27 septembrie, fiind prima zi de naștere pe care a putut să o sărbătoarească departe de terenul de tenis, ea luând decizia de a se retrage din „sportul alb” în luna februarie a acestui an. Așa cum era de așteptat, nume uriașe din sportul românesc i-au transmis mesaje de felicitare dublei câștigătoare de Grand Slam. Una dintre primele persoane care au felicitat-o pe Simona de ziua ei a fost Nadia Comăneci, „Zeița de la Montreal”. Ea a postat o fotografie în care apare alături de Halep și i-a transmis un mesaj special: „La mulți ani, dragă Simona Halep!”. De asemenea, melodia de fundal este „La mulți ani!”, a formației Direcția 5.