Mi-au distrus viața. Jucătoarea de tenis care a trecut prin același calvar ca Simona Halep e devastată

mi-au-distrus-viata.-jucatoarea-de-tenis-care-a-trecut-prin-acelasi-calvar-ca-simona-halep-e-devastata

Jucătoarea de tenis britanică Tara Moore rupe tăcerea după suspendarea de patru ani primită și spune că viața ei a fost „distrusă” de acest proces și verdict final. Sportiva, trecută prin același purgatoriu ca și Simona Halep, susține ferm și fără să-i mai pase de alte urmări că sistemul antidoping este „defect”. Tara Moore este devastată după ce a fost suspendată până în 2028 Jucătoarea de tenis britanică Tara Moore rupe tăcerea după suspendarea de patru ani primită, scrie thesun.co.uk. Fosta jucătoare britanică de dublu a primit sancțiunea pentru dopaj la începutul acestei luni. Moore, în vârstă de 32 de ani, a primit inițial interdicția în 2022, în urma unor teste pozitive pentru substanțele interzise nandrolon și boldenonă. Ulterior, ea a reușit să obțină ridicarea interdicției după 19 luni, după ce un tribunal independent a constatat că „nu a avut nicio vină sau neglijență”, deoarece s-a argumentat că a ingerat substanțele respective în carnea contaminată. Cu toate acestea, interdicția sa a fost confirmată de Curtea de Arbitraj Sportiv. Această decizie a fost luată în urma unui apel al Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului. Foto: FacebookTara Moore Sportiva britanică spune că sistemul antidoping este „defect” Interdicția înseamnă că Moore nu va putea concura cel puțin până la începutul sezonului 2028. Acest lucru se datorează faptului că a executat deja primele 19 luni ale pedepsei. „A fi nevinovat și a fi nevoit să dovedești asta este un proces incredibil de extenuant. Dacă ești nevinovat, nu știi imediat. Chiar și atunci, ești presupus vinovat și trebuie să lupți pentru viața ta împotriva cuiva care are mai mulți bani și resurse decât tine. Ultimii trei ani și jumătate m-au sfărâmat în bucăți. Pe măsură ce familia și prietenii mei s-au grăbit să adune cioburile sparte din mine, m-au lipit la loc sub forma unei alte persoane. Mi-au distrus viața, pentru că organizațiile și oamenii aflați la putere nu au făcut ceea ce era corect. Nu am nevoie de un comitet care să-mi spună că sunt nevinovată. Știu că sunt nevinovată. Poate că mi-au luat lupta pe teren, dar lupta mea nu s-a terminat, nici pentru mine, nici pentru alții ca mine. Sistemul antidoping este defect. Sunt o dovadă a acestui lucru. Trebuie să-l reparăm. Nu pentru mine, pentru că este prea târziu, ci pentru viitoarele jucătoare care se vor afla în această situație nefericită”, a spus Moore. CAS transmite că sportiva nu a putut dovedi că substanțele interzise proveneau din carnea contaminată consumată Tara Moore a susținut că substanțele interzise au fost descoperite în proba ei de urină după ce a mâncat carne de porc și de vită în timp ce se afla în Columbia. CAS a anunțat că Moore nu a putut dovedi că nandrolonul provenea din carne. „După analizarea dovezilor științifice și juridice, majoritatea completului CAS a considerat că jucătoarea nu a reușit să demonstreze că concentrația de nandrolon din proba sa era compatibilă cu ingerarea de carne contaminată. Completul a concluzionat că dna Moore nu a reușit să demonstreze că încălcarea ADRV (Regulilor Antidoping) nu a fost intenționată. Prin urmare, apelul ITIA este confirmat, iar decizia pronunțată de Tribunalul Independent este anulată”, a transmis CAS. Moore a revenit în turneele ITF în aprilie 2024 și a fost calificată la Wimbledon și la US Open. De asemenea, a participat la Australian Open în ianuarie anul acesta.

Britanicii nu au uitat nedreptatea împotriva Simonei Halep: „Ați observat că nimeni nu vorbeşte despre asta?”

britanicii-nu-au-uitat-nedreptatea-impotriva-simonei-halep:-„ati-observat-ca-nimeni-nu-vorbeste-despre-asta?”

Jurnaliștii britanici au discutat despre nedreptatea la care a fost supusă Simona Halep de ITIA. Printre altele, oamenii din „Regat” punctează că reputația sportivei noastre a fost afectată grav din cauza unei simple contaminări. Scandalul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep încă este subiect de discuție în presa internațională. Decizia forurilor din tenis de a o exclude pe sportivă la momentul testului de doping picat i-a atras numai probleme. În cele din urmă, „Super Simo” s-a retras, deoarece nu a reușit să mai ajungă la nivelul care a consacrat-o. Jurnaliștii britanici reamintesc de nedreptatea Simonei Halep În timpul turneului US Open 2022, Simona Halep a picat un test de doping, fiind depistată cu o substanță interzisă, roxadustat. Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a suspendat-o rapid pe sportivă, care a primit în primă fază o suspendare de 4 ani! Ulterior, suspendarea a fost redusă la doar 9 luni. „Cariera și reputația Simonei Halep au fost efectiv distruse de un caz autentic de contaminare, confirmat de TAS în câteva zile. Ați observat că niciunul dintre jurnaliștii de tenis nu vorbește vreodată despre ea sau despre nedreptatea cazului ei? A avut și avocați de top”, a spus jurnalistul britanic Pavvy G pe social media. După ce și-a ispășit pedeapsa, Simona Halep nu a mai reușit să revină la un nivel optim. Chinuindu-se să ajungă în TOP 1000 pentru a putea participa la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, constănțeanca s-a suprasolicitat și a suferit o accidentare la genunchi, care a ținut-o departe de teren luni bune. În cele din urmă, Simona Halep a luat decizia de a se retrage în luna februarie a acestui an, cu ocazia turneului Transylvania Open. Ultimul meci al sportivei a fost împotriva Luciei Bronzetti, pe care l-a pierdut cu 2-0 (6-1, 6-1). Simona Halep militează pentru dreptate în cazurile de doping din tenis Simona Halep militează pentru o judecată etică în cazurile de doping din tenis. Fosta sportivă a fost o aspră contestatară a lui Jannik Sinner sau a Igăi Swiatek, deoarece consideră că ITIA a judecat diferit cazurile lor de doping. Cei doi au primit suspendări infime, de doar 1-3 luni, deoarece s-a considerat că tot procesul de contaminare a fost involuntar. Multe voci din tenis au apărat-o pe româncă în ultimul an, mai ales Nick Kyrgios sau Novak Djokovic. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult

Cazul Simona Halep, urmat de retragere, plus dosarele controversate ale Igăi Swiatek şi Jannik Sinner au forțat ITIA să ia o decizie fără precedent

cazul-simona-halep,-urmat-de-retragere,-plus-dosarele-controversate-ale-igai-swiatek-si-jannik-sinner-au-fortat-itia-sa-ia-o-decizie-fara-precedent

Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis a luat o decizie fără precedent, după ce scandalurile de dopaj au dus-o la retragere pe Simona Halep, iar controversele se ține lanț de Iga Swiatek și Jannik Sinner. Tenisul este într-un moment critic din punct de vedere al scandalurilor de doping, iar numele mari ale acestui sport reacționează. Novak Djokovic a fost unul dintre primii contestatari ai ITIA, despre care a spus că a judecat prea ușor cazurile lui Swiatek și Sinner, comparativ cu al Simonei Halep. ITIA reacționează după scandalurile de doping din tenis ITIA a reacționat după ce scandalurile de doping au luat amploare. Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis propune o îmbunătățire a sistemului de depistare antidoping, prin educație. Reprezentanții spun că 30% din contaminări sunt provenite din neștiință, din suplimente, astfel acestea ar putea fi evitate prin educarea jucătorilor. „Cazul lui Jannik Sinner a ridicat invariabil numeroase întrebări despre procesul antidoping în tenis. Noi, alături de fondatorii noştri, suntem determinați să răspundem la acestea şi să acționăm cu înțelegere profundă asupra muncii pe care o facem în sport. Complexitatea sistemului este unul dintre numeroasele motive care ne arată de ce este important să continuăm împreună cu membri noştri şi cu părțile implicate în tenis pentru a construi încrederea”, a spus Karen Moorshouse, conform Flashscore. „Ultimele 12 luni au reconsolidat provocările pentru jucători şi pentru echipele lor de sprijin. Circa 30% din încălcările antidoping în tenis din ultimii 15 ani pot fi atribuite suplimentelor contaminate. Rămâne perspectiva noastră asupra faptului că majoritatea vastă a jucătorilor concurează corect, iar procentajul mare de cazuri din programul antidoping din tenis (TADP) implică un dopaj neintenționat”, a mai spus Nicole Sapstead, o altă reprezentantă ITIA, conform sursei citate. Deciziile ITIA, contestate de jucători Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA) a depus o plângere împotriva organismelor care conduc tenisul. Forul jucătorilor consideră că Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis încalcă drepturile private ale jucătorilor, având în vedere sistemul de alegere al celor care susțin testele antidoping. Conform ITIA, numărul testelor antidoping a crescut cu 26% în 2024, comparativ cu anul 2023, cu un total de 9.151 teste realizate. Decizia care i-a făcut pe jucătorii de tenis să facă acești pași a fost o atitudine favorizantă față de Sinner și Swiatek. Jannik Sinner a primit o suspendare de doar trei luni, după ce a fost prins de două ori dopat cu clostebol. El a fost lăsat să joace până la aflarea sentinței, contrar a ceea ce s-a întâmplat în cazul Simonei Halep, care a fost exclusă imediat. Iga Swiatek a primit o suspendare de doar o lună, după ce a folosit trimetazidină, o substanță interzisă. Poloneza s-a aparat spunând că a avut loc o contaminare prin intermediul unor pastile de somn. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult