Simona Halep, dezlănțuită după ce a fost reprimită oficial în lumea bună a tenisului!

simona-halep,-dezlantuita-dupa-ce-a-fost-reprimita-oficial-in-lumea-buna-a-tenisului!

Simona Halep (34 de ani) s-a dezlănțuit pe rețelele de socializare, după ce a revenit în prim-planul tenisului mondial, fiind cooptată în organizarea Turneului Campioanelor de la Riad (Arabia Saudită). Simona Halep are în sfârșit parte de vești excelente, sportiva din Constanța revenind în lumea bună a tenisului datorită organizatorilor Turneului Campioanelor (1-8 noiembrie). La scurt timp după marele anunț, Halep a postat un citat memorabil al legendarului tenismen american Arthur Ashe. Cu puțin timp în urmă, în cursul zilei de luni, dubla campioană de Grand Slam a anunțat că revine oficial în circuitul de tenis profesionist, dar nu ca jucătoare, ci în echipa care organizează Turneul Campioanelor.  Simona Halep se inspiră acum de la fostul rival al lui Ilie Năstase, Arthur Ashe, care a spus: „Succesul este o călătorie, nu o destinație. Faptele, pașii și efortul de pe drum contează adesea mai mult decât rezultatul final”.  Citatul redistribuit de Simona Halep pare să reflecte cariera constănțencei, care s-a încheiat trist, în urma unui scandal de dopaj. Totuși, realizările sale rămân înscrise în istoria tenisului feminin: două titluri de Grand Slam, dar și locul 1 în ierarhia WTA, pe care l-a ocupat timp de 64 de săptămâni. Arthur Ashe, bărbatul legendar care o inspiră acum pe Simona Halep, a avut o carieră remarcabilă. Ashe a fost primul bărbat afro-american care a cucerit trei titluri de Grand Slam la simplu (Australian Open, Wimbledon și US Open). Halep, într-o postură oficială la Turneul Campioanelor 2025 Simona are o stare de spirit excelentă după ce luni a făcut un anunț cu adevărat spectaculos! Într-un videoclip publicat pe contul oficial de X al Turneului Campioanelor, „Simo” a anunțat că va fi prezentă la Riad, într-o postură oficială: „Bună, tuturor. Aici Simona Halep. Sunt încântată să fac parte din Turneul Campioanelor de la Riad în acest an. Este un eveniment atât de special, care reunește cele mai bune jucătoare de tenis, pe o scenă nouă. Asigurați-vă că vă luați biletele și veniți să experimentați acest turneu fantastic alături de noi”, a precizat Simona Halep. Organizatorii Turneului Campioanelor au ales-o pe româncă să promoveze ediția din acest an, a doua consecutivă desfășurată la Riad: „Simona Halep abia așteaptă să ia parte la acțiunea de la Riad”, se arată în descrierea filmulețului.

Agenția care a ruinat-o pe Simona Halep lovește din nou, la 8 luni după retragerea româncei

agentia-care-a-ruinat-o-pe-simona-halep-loveste-din-nou,-la-8-luni-dupa-retragerea-romancei

Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a anunțat un nou caz de dopaj, declanșat ca urmare a unui test pozitiv depistat la US Open, același turneu care i-a adus suspendarea și româncei Simona Halep. Continuă scandalurile de dopaj în lumea tenisului, iar turneul de la US Open pare să fi devenit un coșmar pentru jucători! După ce Simona Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, a venit rândul unui sportiv din Argentina să fie prins în cadrul Grand Slam-ului american. ITIA a anunțat că Facundo Bagnis, tenismen cunoscut din circuitul ATP, fost număr 55 mondial, a ales să intre voluntar în stare de suspendare provizorie, lucru pe care Halep l-a refuzat. ITIA, agenția care i-a ruinat cariera Simonei Halep, a precizat că jucătorul argentinian Facundo Bagnis a ales să intre într-o suspendare provizorie voluntară în baza Programului Antidoping din Tenis (TADP): „Agenția de integritate i-a transmis sportivului, pe 2 octombrie 2025, o notificare preliminară privind încălcarea regulamentului antidoping, în temeiul Articolului 2.1 din TADP (prezența unei substanțe interzise în eșantionul prelevat) și/sau Articolului 2.2 (utilizarea unei substanțe interzise fără o scutire de uz terapeutic TUE valabilă)”, a anunțat ITIA. Bagnis, în vârstă de 35 de ani, fost număr 55 mondial în noiembrie 2016, a furnizat o probă antidoping în timpul competiției, în cadrul turului de calificări al US Open, la New York (SUA), pe 18 august 2025. Proba a fost împărțită în eșantioanele A și B, iar analiza ulterioară a relevat că eșantionul A conținea hidroclorotiazidă, substanță interzisă de TADP, încadrată la categoria diureticelor și agenților mascanți (secțiunea S5 din Lista Interzisă WADA 2025). „Hidroclorotiazida este o substanță specifică, iar Bagnis nu deținea o scutire de uz terapeutic (TUE) valabilă pentru aceasta. Deși substanțele specifice nu impun automat suspendarea provizorie, sportivul a ales, pe 18 octombrie 2025, să intre voluntar în această perioadă de suspendare. Timpul petrecut sub suspendare provizorie va fi dedus din orice eventuală sancțiune viitoare. Pe durata suspendării, Bagnis are interdicție să joace, să antreneze sau să participe la orice eveniment de tenis autorizat sau sancționat de membrii ITIA (ATP, ITF, WTA, Tennis Australia, Federația Franceză de Tenis, Wimbledon și USTA), precum și de orice federație națională”, se arată în comunicatul ITIA, organism independent creat de structurile din tenis pentru a promova, proteja și consolida integritatea competițiilor profesioniste din acest sport. Ce greșeală a făcut Simona Halep după testul pozitiv de la US Open Tot la US Open, dar în anul 2022, a fost depistată pozitiv și Simona Halep, cazul româncei devenind însă mult mai complicat. Asta din cauză că Halep a omis în două rânduri să menționeze că a luat suplimentul despre care mai târziu a susținut că este contaminat: atât în formularul de control anti-doping, cât și la un interviu pe care l-a avut ulterior cu reprezentanții ITIA. Simona a venit prea târziu cu explicația privind suplimentul de colagen și chiar dacă suspendarea i-a fost redusă de TAS de la patru ani la 9 luni, românca nu și-a mai putut reintra în formă, retrăgându-se din activitate în februarie 2025. Constănțeanca a acuzat ITIA ca a gestionat cu rea-credință întregul caz: „Stau şi încerc să înţeleg, dar îmi este realmente imposibil să înţeleg aşa ceva. Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţă de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă in ciuda evidenţei. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aş fi putut imagina că se poate dori”, a afirmat Simona, susținând că a experimentat stări de depresie din cauza calvarului prin care a trecut. 

Momente grele pentru urmașa Simonei Halep! A transmis un mesaj de pe patul de spital

momente-grele-pentru-urmasa-simonei-halep!-a-transmis-un-mesaj-de-pe-patul-de-spital

Anca Todoni (21 de ani, locul 119 WTA) trece printr-un moment delicat al carierei, sportiva considerată de mulți drept urmașa Simonei Halep suferind o intervenție chirurgicală la umăr. În urma accidentării pe care a suferit-o la umărul drept, Anca Todoni a fost nevoită să se opereze, astfel că va sta departe de teren în perioada următoare. Todoni a postat o imagine de pe patul de spital, fiind consolată de mai multe colege din circuitul WTA, inclusiv de Sorana Cîrstea. Anca s-a accidentat în luna septembrie, la turneul de la San Sebastian (Spania), unde a abanadonat înaintea partidei din optimile de finală. Anca Todoni a transmis și un mesaj emoționant, la finalul sezonului în care a cucerit două turnee de tip WTA 125, disputate la Antalya și Bari. Sportiva din Timișoara a explicat de ce a trebuit să se opereze și a promis că va reveni pe teren în 2026: „Așa cum mulți dintre voi deja știți, a trebuit să închei sezonul mai devreme decât mi-am dorit, din cauza durerilor persistente la umăr. După consultări cu specialiști, a devenit clar că operația era singura opțiune pentru a mă recupera corect și pentru a putea continua drumul în sportul pe care îl iubesc. Nu acesta este finalul de sezon pe care mi l-am imaginat, însă aleg să-l privesc ca pe un nou început. Sunt hotărâtă să revin mai puternică și mai motivată ca niciodată. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe parcursul acestei perioade. Echipei de medici, fiziokineterapeuți și antrenori – vă mulțumesc pentru că m-ați împins să-mi depășesc limitele, ați crezut în mine și m-ați ajutat să cresc atât pe teren, cât și în afara lui. Familiei mele – vă mulțumesc pentru încurajările voastre fără sfârșit, pentru răbdare și pentru iubirea oferită în momentele dificile. Iar prietenilor și tuturor celor care mi-au trimis mesaje și m-au sprijinit – cuvintele voastre au însemnat enorm și m-au ajutat să rămân pozitivă. 2025, nu ai fost cel mai bun an pentru mine, dar îți mulțumesc pentru lecții. Ne vedem in 2026!”, a scris Anca Todoni pe Instagram, iar Sorana Cîrstea i-răspuns cu mai multe emoticoane ce transmit susținere și îmbrățișări pentru timișoreancă.

Bărbatul celebru surprins în ipostaze tandre cu Simona Halep s-a trezit cu telefonul plin de mesaje

barbatul-celebru-surprins-in-ipostaze-tandre-cu-simona-halep-s-a-trezit-cu-telefonul-plin-de-mesaje

Juan Martin Del Potro (37 de ani), tenismenul celebru care are o relație apropiată cu românca Simona Halep (34 de ani), a trecut printru-un moment incredibil, după apariția unei știri bizare în Argentina. Din cauza știrii potrivit căreia ar fi devenit tată, Del Potro a fost asaltat cu mesaje de felicitare. Campionul de la US Open 2009 a ținut să clarifice totul printr-o postare pe „X”, punând capăt zvonurilor. În urmă cu mai mulți ani, Juan Martin Del Potro și Simona Halep au fost protagoniștii unui moment care i-a uimit pe fani. În timpul turneului de la Roland Garros, Simona și Juan au fost surprinși în ipostaze tandre, conform Libertatea. Mai mult, sportiva din România a luat loc în loja sud-americanului și imediat s-au pornit speculații despre relația celor doi. Juan Martín del Potro a avut o dimineață de vineri cel puțin ciudată, după ce mai multe persoane din agenda fostului tenismen i-au trimis mesaje de felicitare pentru faptul că ar fi devenit tată. Asta după ce în Argentina au început să circule zvonuri potrivit cărora tenismenul care a ocupat locul 3 ATP în trecut ar avea un copil pentru prima oară. Iar câțiva dintre prietenii lui Del Potro chiar au crezut vestea. După ce a realizat ce se întâmplă, starul tenisului argentinian a apelat la rețelele de socializare pentru a dezminți informația: „Astăzi m-am trezit cu mai multe mesaje de felicitare, pentru că aș fi devenit tată. Vă spun că știrea este complet FALSĂ!!! Nici măcar nu o cunosc pe acea persoană, haha. Salutări tuturor și mulțumesc oricum pentru urări și gândurile bune”, a transmis Juan Martin Del Potro. Fanii au făcut haz de necaz și i-au răspuns argentinianului: „Credeam că ai deja un fiu și că este Novak Djokovic”, i-a comentat un urmăritor. Hoy me desperté con varios mensajes felicitándome porque iba a ser papá 😂 Les cuento que la noticia es totalmente FALSA!!! Tampoco conozco a esa persona, jaja. Saludos a todos y gracias igual por los buenos deseos 🤗 — Juan M. del Potro (@delpotrojuan) October 23, 2025 Juan Martin Del Potro a interacționat inclusiv recent cu Simona Halep, campionul argentinian luându-i apărarea constănțencei în timpul scandalului de dopaj. Del Potro a salutat reducerea suspendării Simonei de la patru ani la 9 luni, imediat după verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS). Gesul lui „Delpo” a fost intens comentat de fani, care au remarcat chimia dintre cei doi, sugerând că ar forma un cuplu perfect: „Trebuie să o ceri în căsătorie”, i-a comentat un internaut lui „Delpo”.

Cristina Halep, nepoata Simonei Halep, performanță extraordinară la gimnastică ritmică! A luat 4 medalii

cristina-halep,-nepoata-simonei-halep,-performanta-extraordinara-la-gimnastica-ritmica!-a-luat-4-medalii

Cupa Balcanică de gimnastică ritmică de la Belgrad s-a încheiat performanță extraordinară a Cristinei Halep, nepoata Simonei Halep. Legitimată la CSS 1 Constanța, Cristina Halep a urcat de 4 ori pe podium la Cupa Balcanică de la Belgrad. Nepoata Simonei Halep a câștigat aurul la minge, argintul la individual compus și la panglică și bronz la cerc. Componentă a lotului național de senioare al României, Cristina Halep este una dintre sportivele de mare perspectivă din gimnastica ritmică de la noi din țară. „Felicitări, Cristina, pentru performanțele extraordinare! Mult succes la Cupa României, competitie ce va avea loc la în data de 2 noiembrie, la București și la care vor participa cele mai bune 6 gimnaste la nivel național!”, a transmis CSS 1 Constanța, pe facebook. La Campionatul Balcanic, CSM Cluj-Napoca a câștigat 6 medalii (4 de aur, una de argint și una de bronz), CSM Arad a luat 3 (două de aur și una de argint), iar CSS Unriea Iași 3 (două de argint și una de bronz). De asemenea, la Cupa Balcanică, CSS Unirea Iași a câștigat 5 medalii (două de aur, una de argint, două de bronz), iar CSS 1 Constanța 4, toate ajungând la gâtul Cristinei Halep, În noiembrie, nepoata Simonei Halep va participa la Cupa României, competiție care va avea loc la București și va reuni cele mai bune gimnaste ale României. Momentele groaznice prin care a trecut Cristina Halep în mai 2024 Cristina Halep face gimnastică ritmică de la 6 ani și visează ca într-o zi să ajungă și ea campioană. În vârstă de 15 ani, ea a spus care este marele vis la care muncește. „Să ajung la Jocurile Olimpice. Gimnastica face parte din copilăria mea și îmi place. La Cupa Irina Deleanu am luat două medalii de aur. Gimnastica face parte din copilăria mea și îmi place. La Cupa Irina Deleanu am luat două medalii de aur”, a declarat Cristina Halep. Ea a spus că mult mai celebra ei mătușă o felicită și susține la fiecare concurs și este conștientă de faptul că nu poate ajunge sus peste noapte, dar cu ambiție și muncă va reuși. Nu doate au fost frumoase pentru Cristina Halep. Oficialii Federației Române de Gimnastică Ritmică au suspendat-o pe viață pe antrenoarea Maria Gîrbea, după ce au apărut imagini video în care o trăpgea de păr chiar pe nepoata Simonei Halep. Filmulețul a fost făcut în mai 2024, iar în ianuarie 2025 6 colege ale Cristinei Halep au povestit chinurile la care au fost supuse, într-un videoclip postat pe YouTube de Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor (ARADS).

Prietena Soranei Cîrstea din WTA, la ora adevărului după ce Simona Halep a acuzat-o că a votat împotriva ei

prietena-soranei-cirstea-din-wta,-la-ora-adevarului-dupa-ce-simona-halep-a-acuzat-o-ca-a-votat-impotriva-ei

Donna Vekic (29 de ani, locul 79 WTA), una dintre cele opt sportive acuzate de Simona Halep că au votat împotriva ei în Consiliul Jucătoarelor WTA, este protagonista unui interviu special. Donna Vekic, prietenă și fostă parteneră de dublu a Soranei Cîrstea, a vorbit despre latura mai puțin plăcută a circuitului profesionist, atingând subiecte inedite în interviul acordat Elle Croația. Alături de Victoria Azarenka (Belarus), Caroline Garcia (Franța), Madison Keys (SUA), Jessica Pegula (SUA), Daria Saville (Australia), Gabriela Dabrowski (Canada) și Aleksandra Krunic (Serbia), Vekic a fost acuzată de Simona Halep că i-a blocat revenirea în top. Românca susține că votul acestora a făcut imposibilă recuperarea locului pierdut de constănțeancă din cauza suspendării. Donna Vekic, una dintre dușmancele Simonei Halep, a participat la o ședință foto spectaculoasă, prilej cu care a atins mai multe subiecte interesante. Ea a vorbit despre ritmul infernal la care sunt supuse jucătoarele de tenis: „De obicei, când mă trezesc, primul lucru pe care îl fac este să văd dacă mă doare ceva. Asta e unul dintre lucrurile pe care abia aștept să le trăiesc după ce mă voi retrage din tenis: să mă trezesc și să nu conteze dacă mă doare puțin gâtul sau spatele. Să știu că nu trebuie să mă îngrijorez dacă voi putea duce la capăt toate antrenamentele zilei”, a declarat Donna. Croata a explicat și cât de important este staff-ul din spatele ei, spunând că lucrează cu mai mulți preparatori fizici: „În echipa mea am antrenor de tenis, preparator fizic, mai mulți fizioterapeuți și medici. Fără ei, nu aș putea face față”, a afimat Vekic, dezvăluindu-și apoi ritualurile de zi cu zi: „Indiferent dacă sunt sau nu în turneu, dimineața mea începe cu o cafea. Îmi plac diminețile lente, iar dacă nu sunt la competiții, încerc să-mi organizez ziua în acest ritm. Urăsc antrenamentele de dimineață, așa că, dacă pot, mă antrenez după ora 11, ca să beau cafeaua în liniște, să iau micul dejun și abia apoi să încep ziua”. Reporterul i-a adresat apoi o întrebare indiscretă Donnei: „Tu îți permiți lucruri interzise? Să te îmbeți, să ajungi acasă în zori, să mănânci junk food, să joci jocuri video, să dansezi până la epuizare, să sari în apă cu capul înainte, să te plimbi cu motorul?”. Donna a răspuns zâmbind: „Nu sunt genul ‘party girl’, îmi place cel mai mult să ies la cină cu prietenii. Dar iubesc spicy margarita și un vin bun. Totuși, e important pentru mine să mă culc la timp și să mă trezesc bine a doua zi. Ultima dată când am ieșit serios a fost la Paris, după medalie”, a dezvăluit Donna Vekic.

Simona Halep a speriat concurența! Cât costă o masă la restaurantul din Poiana Brașov al fostului lider WTA

simona-halep-a-speriat-concurenta!-cat-costa-o-masa-la-restaurantul-din-poiana-brasov-al-fostului-lider-wta

Simona Halep, fosta campioană a tenisului în vârstă de 34 de ani, s-a orientat și mai mult către afacerile din Horeca dupa ce a agățat racheta în cui la începutul sezonului. După ce a fost numărul 1 în tenis, Simona Halep își propune să facă același lucru și în afaceri, mai ales că acum are timp să se implice direct. „Simo” a investit puternic în domeniul Horeca, uimind atât cu serviciile oferite în hotelurile și restaurantele sale, cât și prin prețurile practicate. Având în vedere că începe sezonul sejururilor la munte, Halep își concentrează atenția pe atragerea turiștilor în hotelul său de patru stele din Poiana Brașov, care îi poartă numele, dar și la restaurantul complexului. Simona Halep propune un meniu variat la restaurantul „SiHA”, cu preparate atât românești, cât și internaționale. Iar prețurile nu se numără printre cele mai mari din Poiana Brașov, situându-se mai degrabă la un nivel mediu. Spre exemplu, un șnițel de pui cu cartofi prăjiți costă 54 de lei, pulpe de pui la ceaun cu sos de usturoi și mămăliguță tot 54 de lei, iar pentru o porție de carne la garniță cu mămăliguță și sos de usturoi, turiștii care îi trec pragul Simonei trebuie să scoată din buzunar 65 de lei. Halep a inclus în meniu și preparate mai sofisticate, cu prețuri pe măsură: un antricot black angus cu hribi la tigaie costă 179 de lei, bibanul la cuptor cu capere, roșii confiate, broccoli și cartofi gratinați are un preț de 108 lei, iar cotletele de berbecuț cu barot de fistic, cartof zdrobit și piure de mazăre cu mentă costă 139 de lei în restaurantul Simonei Halep de la Poiana Brașov. Cum arată restaurantul Simonei Halep: „Pune accent pe confort” Restaurantul se află în incinta Hotelului Simona Halep din Poiana Brașov, fiind decorat cu tablouri care o înfățișează pe campioana tenisului: „Designul restaurantului pune accent pe confort și pe crearea unei atmosfere în care te poți destinde cu adevărat. Cu scaune comode, spațiu generos și o ambianță caldă, SiHA este locul în care te simți bine de la prima vizită. Fiecare detaliu al restaurantului contribuie la o experiență gastronomică plăcută. Restaurantul nostru este perfect pentru momentele în care îți dorești o pauză de la agitația cotidiană, fie că ești oaspetele nostru de la hotel sau vizitator. Meniul nostru diversificat aduce împreună preparate internaționale și rețete tradiționale reinterpretate cu un strop de creativitate. De la aperitive savuroase și supe aromate până la feluri principale consistente și deserturi irezistibile, fiecare farfurie spune o poveste gastronomică unică. Pentru o experiență completă, recomandăm specialitățile casei, pregătite cu pasiune de bucătarii noștri”, este mesajul de prezentare al restaurantului Simonei Halep. Fostul lider WTA a strâns 40,2 milioane de dolari din premiile la turnee în carieră, iar o bună parte i-a reinvestit în afacerile din domeniul Horeca pe care le derulează atât la mare, cât și la munte.

Aroganță incredibilă făcută de compania care a distrus-o pe Simona Halep, înaintea deciziei în procesul de 10 milioane de dolari!

aroganta-incredibila-facuta-de-compania-care-a-distrus-o-pe-simona-halep,-inaintea-deciziei-in-procesul-de-10-milioane-de-dolari!

Compania acuzată de Simona Halep (34 de ani) că i-a distrus reputația, Quantum Nutrition Inc, care deține brandul Schinoussa Superfoods, nu pare speriată de procesul de despăgubiri intentat de româncă. În timp ce Simona Halep așteaptă cu sufletul la gură decizia judecătorilor în procesul de 10 milioane de dolari, după ce s-a plâns că și-a pierdut plăcerea de a trăi, compania de suplimente a luat o decizie incredibilă. Schinoussa Superfoods comercializează un nou supliment de colagen marin, produs pe care Halep l-a achiziționat la US Open 2022, dar modul în care îl promovează este cel puțin controversat, în contextul procesului deschis de constănțeancă la New York. Compania canadiană nu doar că nu a retras de pe piață suplimentele din categoria celui consumat de Halep, ci a decis să le promoveze și mai intens. Noul supliment de colagen comercializat de Schinoussa Superfoods promite, pe lângă susținerea sănătății părului, pielii, unghiilor și articulațiilor, și… Efecte de înfrumusețare fizică. „Transformă-ți frumusețea din interior cu Beautiful Marine Collagen! Obținut din tilapia sălbatică, pentru un colagen pur și ușor asimilabil. Susține sănătatea părului, pielii, unghiilor și articulațiilor. Întărește țesuturile conjunctive și favorizează flexibilitatea. Fără organisme modificate genetic (Non-GMO), ideal pentru un aspect luminos și tineresc”, este mesajul care însoțește reclama postată pe contul oficial de Instagram al companiei de suplimente. Mai mult, pe eticheta produsului scrie „Beautiful marine colagen (colagen marin frumos)”. Reprezentanții firmei canadiene nu și-au recunoscut în niciun moment vina pentru testul pozitiv al Simonei Halep, ba dimpotrivă. În cadrul procesului, aceștia au jucat dur și au cerut mutarea cazului de la Curtea Supremă a statului New York la Curtea Districtuală a SUA, însă dosarul a rămas până la urmă la prima instanță. Ce conținea suplimentul pe care Patrick Mouratoglou și fizioterapeuta franceză i l-au comandat Simonei Halep  Keto MCT, suplimentul care i-a adus inițial Simonei Halep o suspendare de patru ani, redusă ulterior la 9 luni, a fost comandat de fizioterapeuta Candice Gohier, la recomandarea antrenorului francez Patrick Mouratoglou. Acesta conține următoarele ingrediente: 1. Trigliceride cu lanț mediu (MCT) din ulei de cocos, sub formă de pulbere; 2. Colagen din pește; 3. Inulină – o fibră prebiotică solubilă din plante care ajută la sănătatea intestinului; 4. Vitamina C (acid ascorbic). Din declarațiile celor implicați reiese că „în luna august 2022, doamna Halep, domnul Mouratoglou și doamna Gohier au revizuit suplimentele nutriționale ale doamnei Halep. Ea (n.r. Gohier) și domnul Mouratoglou au recomandat înlocuitori pentru unele dintre suplimentele ei pentru că aveau prea mult zahăr. Doamna Gohier i-a cerut domnului Lefebvre (n.r. – Frederic Lefebvre, directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglou) opinia despre suplimente, iar acesta a recomandat trei suplimente deja menționate mai sus, inclusiv Keto MCT. Doamna Gohier a trimis un mesaj text și a comandat produsele, care au ajuns în New York la 23 august 2022. Ea și domnul Mouratoglou le-au verificat și au fost de acord, produsele nu conțineau substanțe interzise și erau sigure pentru doamna Halep. Doamna Halep a folosit apoi Keto MCT timp de șase zile, între 23 și 28 august. Cele două declarații ale martorilor domnului Mouratoglou au confirmat implicarea sa în recomandarea de a înlocui suplimentele luate de doamna Halep”, scrie în motivarea tribunalului Sport Resolutions.

Rivala Simonei Halep o acuză pe fosta campioană de la Wimbledon că și-a înscenat retragerea

rivala-simonei-halep-o-acuza-pe-fosta-campioana-de-la-wimbledon-ca-si-a-inscenat-retragerea

Un scandal imens s-a iscat în tenisul feminin, după ce Karolina Pliskova, fosta rivală a Simonei Halep din circuitul mondial, a lansat acuzații fără precedent. Karolina Pliskova, ex-lider al clasamentului WTA, o acuză pe Marketa Vondrousova, fostă campioană a turneului de la Wimbledon, că s-a prefăcut accidentată în această săptămână, la turneul de la Tokyo. Replica Vondrousovei nu s-a lăsat așteptată, sportiva din Cehia răspunzându-i conaționalei sale pe rețelele de socializare. Atât Pliskova, cât și Vondrousova sunt vechi cunoștințe ale Simonei Halep, acestea confruntându-se de multe ori cu constănțeanca în meciuri oficiale. După ce Marketa Vondrousova (34 WTA) s-a duelat de două ori în două turnee consecutive cu o altă sportivă din Cehia, Karolina Muchova (21 WTA), Karolina Pliskova a făcut comentarii controversate la adresa pierzătoarei. Vondrousova a cedat săptămâna trecută în fața Muchovei la turneul de la Ningbo, scor 4-6, 3-6 în primul tur, pentru ca luni să abandoneze la Tokyo, când tabela indica 2-6, 0-1. Pliskova crede că Vondrousova a mimat accidentarea și a preferat să iasă de pe teren, știind că nu are nicio șansă să câștige meciul cu Muchova: „Am văzut ambele meciuri ale Karolínei Muchova împotriva Marketei Vondrousova, disputate în ultimele zile. Nu e niciodată plăcut să joci de două ori la rând cu aceeași adversară, pur și simplu nu îți dorești asta. Ambele se antrenează la Stvanice și sunt prietene. Pentru Marketa a fost extrem de inconfortabilă. A pierdut în fața Karolinei acum la Tokyo, la Ningbo, dar și într-un meci important la Indian Wells. Astăzi, din punctul meu de vedere, Marketa n-a avut absolut nicio șansă. Tot respectul pentru Karolina Muchova, a jucat excelent. Și, din nou, despre retragere: îmi pare rău, dar cred că putea duce meciul până la capăt azi. Pentru mine, situația a fost similară cu cea a lui Tomas Machac la Shanghai. Poate că Marketa a avut dureri, dar cred că și-a dat seama că nu are nicio șansă și, din acest motiv, s-a retras. Probabil o să fiu criticată din nou, dar trebuia să spun asta”, a afirmat Pliskova în podcastul Rakety. Replica Marketei Vondrousova nu s-a lăsat așteptată: „Ar trebui să știe ce înseamnă o accidentare” Marketa Vondrousova s-a arătat deranjată de afirmațiile compatrioatei sale, expunându-și punctul de vedere pe contul ei de Instagram. Marketa o contrazice pe Karolina, spunând că aceasta ar trebui să știe ce înseamnă o accidentare: „Oricine a jucat vreodată cu o accidentare știe că uneori pur și simplu nu poți continua. După operația la umăr, am înțeles acest lucru și mai bine. Nu pot înțelege cum cineva care ar trebui să știe cel mai bine poate pune asta la îndoială”, a fost mesajul Marketei Vondrousova, care nu a ratat ocazia de a o ironiza pe Karolina Pliskova, postând o imagine cu trofeul de la Wimbledon, însoțită de textul „Nu îl poți atinge”.  Vondrousova a cucerit turneul de Grand Slam de la Wimbledon 2023, după 6-4, 6-4 în finala cu Ons Jabeur din Tunisia, devenind prima jucătoare din istorie care triumfă pe iarba de la All England Club fără să beneficieze de statut de cap de serie. 

Fosta parteneră de antrenament a Simonei Halep face acuzații: Unele au un nivel mai ridicat de testosteron”

fosta-partenera-de-antrenament-a-simonei-halep-face-acuzatii:-unele-au-un-nivel-mai-ridicat-de-testosteron”

Ucraineanca Marta Kostyuk (23 de ani), sportivă care i-a fost parteneră de antrenament Simonei Halep (34 de ani) în perioada de suspendare, stârnește controverse aprinse cu ultimele declarații. Marta Kostyuk a încercat să își explice înfrângerile suferite în fața polonezei Iga Swiatek (24 de ani) și bielorusei Aryna Sabalenka (27 de ani), dar modul în care a ales să o facă i-a șocat pe jurnaliștii străini. Sportiva aflată pe locul 27 mondial susține că deși a încercat să fie cât mai competitivă atunci când le-a înfruntat pe cele două, nu le-a putut face față, subliniiind că nivelul de testosteron al adversarelor a jucat un rol important. La doar 23 de ani, Marta Kostyuk îi surprinde pe fanii tenisului atât prin evoluțiile sale, cât și cu ultimele declarații. Ucraineanca, o prietenă a jucătoarelor din România în contextul interacțiunilor cu Simona Halep, dar și cu Gabriela Ruse, alături de care joacă la dublu, a pus înfrângerile suferite în carieră cu Swiatek și Sabalenka pe seama unui motiv neașteptat. Marta nu crede că abilitățile tehnice ale celor două a făcut diferența, ci faptul că acestea ar fi avantajate de un nivel mai ridicat de testosteron: „Împotriva Igăi Swiatek, când am jucat cu ea, nu eram deloc pregătită să joc. Am înfruntat-o acum mai bine de un an și a fost foarte puternică. Cu Aryna, știu că este mereu o luptă grea. Am propriile mele abilități, dar, până la urmă, toate sunt mult mai mari decât mine, mult mai înalte decât mine, mult mai puternice decât mine. Toți avem propria noastră structură biologică. Unele au un nivel mai ridicat de testosteron, altele mai scăzut”, a declarat Kostyuk pentru Tennis365. „Este pur și simplu natural și asta ajută cu siguranță. Mă simt mai mică decât ele. Încerc să văd cum pot să le înving pe aceste jucătoare cu abilitățile de tenis pe care le am, dar trebuie să muncesc mai mult pentru a câștiga puncte. Trebuie să alerg mult mai mult decât ele pentru a câștiga puncte”, a adăugat sportiva din Ucraina. Testosteronul este principalul hormon sexual masculin, dar există și în corpul femeilor, doar în cantități mult mai mici, crescând forța și rezistența. În sportul feminin, nivelul prea ridicat de testosteron este interzis de unele federații, iar administrarea artificială a acestuia este considerată dopaj.