Americanii au dat-o de gol pe Simona Halep

Simona Halep s-a retras din tenis în luna februarie a acestui an, dar în continuare vrea să se facă dreptate în cazul de doping. Fosta mare jucătoare de tenis nu poate accepta ideea că imaginea i-a fost afectată fără vina ei, iar acum caută dreptatea în justiție. Simona Halep nu a renunțat la lupta pentru a-și dovedi nevinovăția după ce a fost suspendată pentru dopaj. Fosta campioană încearcă acum să obțină despăgubiri, susținând că a fost tratată incorect de compania Quantum Nutrition. Procesul are loc în Statele Unite, la Curtea Districtuală din zona de sud a New York-ului. Potrivit publicației americane Tennis Temple, Simona consideră că are motive întemeiate să ceară daune, deoarece susține că suspendarea i-a afectat grav cariera și imaginea publică, fără ca ea să aibă o vină în acest sens. Rămâne de văzut dacă fostul număr unu mondial va avea câștig de cauză în instanță. „Fosta jucătoare profesionistă nu renunță la disputa cu compania canadiană Quantum Nutrition, producătoarea suplimentului alimentar, o pudră proteică destinată creșterii rezistenței. În apărarea sa, dubla campioană de Grand Slam a susținut că nu a consumat niciodată substanțe interzise de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) și că responsabilitatea aparține companiei Quantum Nutrition, din cauza neglijenței acesteia privind produsul, care fusese considerat legal de firma nord-americană. Astfel, în urmă cu câteva luni, Halep a deschis un proces împotriva Quantum Nutrition, solicitând despăgubiri de 10 milioane de dolari. Avocații sportivei au contraatacat în ultimele ore și cer companiei probe suplimentare”, scriu americanii de la Tennis Temple. Simona Halep, felicitată de Nadia Comăneci cu ocazia împlinirii vârstei de 34 de ani! Ce mesaj i-a transmis „Zeița de la Montreal” Simona Halep a împlinit 34 de ani pe 27 septembrie, fiind prima zi de naștere pe care a putut să o sărbătoarească departe de terenul de tenis, ea luând decizia de a se retrage din „sportul alb” în luna februarie a acestui an. Așa cum era de așteptat, nume uriașe din sportul românesc i-au transmis mesaje de felicitare dublei câștigătoare de Grand Slam. Una dintre primele persoane care au felicitat-o pe Simona de ziua ei a fost Nadia Comăneci, „Zeița de la Montreal”. Ea a postat o fotografie în care apare alături de Halep și i-a transmis un mesaj special: „La mulți ani, dragă Simona Halep!”. De asemenea, melodia de fundal este „La mulți ani!”, a formației Direcția 5.
Cât costă o cameră, de 1 decembrie, la hotelul de lux al Simonei Halep din Poiana Brașov

Liberul de Ziua Națională a României îi atrage pe mulți către stațiunile montane, însă puțini își permit să se orienteze spre unitățile exclusiviste. Un exemplu este chiar hotelul de cinci stele din Poiana Brașov deținut de Simona Halep, unde prețurile pentru 1 decembrie sunt extrem de ridicate. Majoritatea turiștilor nu își permite să stea acolo, după cum remarcă mulți în comentariile postate pe Facebook. Cât plătești pentru o noapte la hotelul lui Halep După ce s-a retras din tenis, fosta mare campioană a investit o parte din banii câștigați în sport în domeniul imobiliar și turistic, asigurându-și, astfel, stabilitatea financiară. Complexul hotelier pe care Simona Halep îl deține în stațiunea Poiana Brașov este foarte apreciat pentru facilitățile oferite, dar tarifele pornesc de la aproximativ 700 de lei/noapte pentru cea mai ieftină cameră. Dacă vorbim de variantele superioare, prețul urcă la mai mult de 1.200 de lei/noapte. Cei care aleg să rezerve un sejur complet pentru perioada 29 noiembrie – 2 decembrie trebuie să se pregătească să scoată din buzunar sume de peste 3.000–4.000 de lei pentru patru nopți de cazare. Prețurile sunt mai ridicate în weekend și tind să crească pe măsură ce se apropie data respectivă. Situat la doar câțiva kilometri de principalele atracții din zonă, hotelul lui Halep oferă condiții comparabile cu cele ale marilor resorturi europene. Astfel, oaspeții care se cazează aici au la dispoziție: restaurant propriu, sală de fitness, saună și jacuzzi, club de noapte, room-service și mic dejun continental sau italian, camere dotate cu minibar, seif, TV cu ecran plat, aparat de cafea/ceai și baie privată complet utilată. Proprietatea se află la 9,4 km de Dino Parc, la 11 km de Piața Sfatului și de Turnul Negru, iar Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se găsește la aproximativ 21 km. Dar, ca la majoritatea hotelurilor de lux, tarifele se modifică în funcție de perioada rezervării. Cei care își asigură din timp camera beneficiază de prețuri mai avantajoase. În schimb, dacă lăsați totul pe ultima sută de metri, tarifele pot ajunge să fie mult mai mari pentru aceeași cameră. RECOMANDAREA AUTORULUI: Imagini de decembrie în mai multe zone din țară. Stratul de zăpadă măsoară deja câțiva centimetri. Unde ninge în România Vacanțe fără stres pentru iubitorii de animale. Un mare aeroport din Europa inaugurează primul HOTEL de lux pentru câini. Cât cost o noapte de cazare Cât costă o noapte de cazare la Băile Felix, acum, în 2025. Ce decizie au luat hotelierii, după majorarea TVA
Simona Halep, strălucitoare de ziua ei. Apariția cu care a tăiat respirația celor din jur

Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din România, a strălucit de ziua sa. 27 septembrie, ziua în care Simona Halep a împlinit 34 de ani, a fost marcată și pe social media, unde au curs valuri de postări care au avut-o ca protagonistă pe dubla campioană de Grand Slam. Mesajele de felicitate au venit din partea admiratorilor, cei care o urmăresc pe rețelele de socializare, dar și din partea oamenilor din sport, precum Nadia Comăneci. Și organizatorii turneului de la Madrid, pe care Simona Halep l-a cucerit de două ori, au felicitat-o pe fosta mare jucătoare într-o postare făcută pe conturile oficiale, amintind de edițiile la care a triumfat, 2016 și 2017. Simona Halep s-a retras din activitatea sportivă în februarie, în timpul turneului WTA 250 Transylvania Open, după ce a pierdut în turul inaugural. Simona Halep a împlinit 34 de ani, iar momentul a fost marcat printr-o serie de postări făcute pe social media. Simona Halep apare într-o ținută care a tăiat respirația celor din jur. Este vorba de o rochie neagră, care i-a pus în vedere trupul lucrat în toți anii în care a făcut sport de performanță. Simona Halep, două titluri de Grand Slam Simona Halep a devenit lider mondial în octombrie 2017, după turneul WTA 1.000 de la Beijing (China Open), poziție pe care s-a clasat timp de 64 de săptămâni, iar în palmaresul său are 24 de titluri, din care două sunt majore. Halep a câștigat primul său Grand Slam în 2018, la Roland Garros, după finala cu Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1. Al doilea titlu de Grand Slam a fost cel de la Wimbledon, din 2019, după o finală spectaculoasă în fața legendarei Serena Williams, scor 6-2, 6-2. Primul titlu WTA l-a câștigat în 2013, la Nurnberg (WTA 250), iar ultimul pe care și l-a pus în „cont” a fost în 2022, la Toronto (WTA 1.000). Celelalte trofee WTA pe care le-a câștigat Simona Halep de-a lungul carierei sunt: ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, în 2013; Doha și București, în 2014; Shenzhen, Dubai și Indian Wells, în 2015; Madrid, București și Montreal, în 2016; Madrid, în 2017; Montreal și Shenzhen, în 2018, la acesta din urmă a câștigat și în proba de dublu, alături de Irina Begu; Dubai, Praga și Roma, în 2020; Melbourne, în 2022. Simona Halep a fost o figură emblematică și pentru echipa României, cu care a participat la Jocurile Olimpice Londra 2012, respectiv la Fed Cup (competiția pe echipe, care în prezent se numește Billie Jean King Cup), în 2010, 2012 și 2014-2019. Cel mai bun rezultat pe echipe a fost consemnat în 2019, când România a fost la doar un singur pas de finala competiției, după ce a pierdut, dramatic, în meciul decisiv, cu reprezentativa Franței. Foto Simona Halep instagram
Nadia Comăneci n-a uitat-o pe Simona Halep

Fosta mare jucătoare de tenis Simona Halep a împlinit 34 de ani, iar Nadia Comăneci nu a uitat de ziua campioanei. Retrasă din carieră la începutul lunii februarie, după ce a fost învinsă în primul tur la Transylvania Open, Simona Halep a împlinit 34 de ani pe 27 septembrie. Născută la Constanța, Simona Halep poate să-și serbeze ziua de naștere cum dorește, având în vedere că nu mai este implicată în circuitul WTA. Cât timp era jucătoare, în această perioadă a anului participa la turneele din circuitul asiatic. Una dintre primele persoane care au felicitat-o pe Simona de ziua ei a fost Nadia Comăneci, „Zeița de la Montreal”. Ea a postat o fotografie în care apare alături de Halep și i-a transmis un mesaj special: „La mulți ani, dragă Simona Halep!”. De asemenea, melodia de fundal este „La mulți ani!”, a formației Direcția 5. Imediat după miezul nopții, dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem, la Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. „Viața e la fel de dulce ca deserturile de pe masa mea, iar acest nou an din viața mea se simte deja la fel de dulce”, este textul care însoțește fotografia cu Simona toată un zâmbet, în timp ce pe masă se văd trei deserturi, două cești de cafea și o cupă cu șampanie. Simona Halep a fost lider WTA timp de 64 de săptămâni I-au mai transmis gânduri bune marii campioane prietenele ei Georgiana Herda și Irtina Antonie, realizatorii TV Andi Moisescu și Gabriel Morariu, Lavinia Chican, care mult timp s-a ocupat de imaginea Simonei în presă, organizatorii Sports Festival, jucătoarea de tenis Alexandra Cadanțu-Ignatik, Patrick Ciocirlă, directorul turneului Transylvania Open, dar și cei doi copii ai fratelui ei. De-a lungul zilei, Simona a pus pe secțiunea story a contului de facebook o parte din cadourile primite, la loc de cinste fiind buchete superbe de trandafiri, dar și baloane care, alăturate, compuneau vârsta ei. Simona Halep a început tenisul de la vârsta de 4 ani, sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. A debutat în circuitul ITF pe 27 iunie 2006, când a beneficiat de abandonul braziliencei Vivian Segnini, când o conducea cu 6-2, 2-0. Meciul a contat pentru turul 1 al competiției de la Galați, iar în runda următoare avea să fie învinsă de rusoaica Varvara Timofeeva cu 6-2, 3-6, 6-7 (3). De-a lungul timpului, ea a câștigat 24 de titluri, inclusiv cele două de Mare Șlem. În plus, a devenit lider WTA pe 9 octombrie 2017 și a stat, în total, în fruntea ierarhiei trimp de 64 de săptămâni, adică aproximativ un an și 3 luni.
Simona Halep n-are nicio apăsare. Și-a dezvăluit de ziua ei noua viață, după ce americanii au scris că are probleme
Simona Halep a împlinit 34 de ani și a postat un mesaj prin care le dă peste nas celor care au criticat-o recent. După retragerea ei din tenis, jurnaliștii americani au scris că fostul număr 1 mondial ar avea mari probleme în a se adapta la viața departe de terenul de tenis. Totuși, realitatea este cu totul și cu totul alta. După retragerea din luna februarie, Simona Halep s-a dedicat afacerilor, construind un adevărat imperiu în domeniul antreprenoriatului alături de familia sa. Mai mult decât atât, acum, cu ocazia zilei sale de naștere, dubla câștigătoare de Grand Slam a postat o fotografie cu ea în timp ce servește un desert, iar descrierea postată contrazice masiv afirmațiile americanilor, dovedind că Simona este foarte liniștită după retragere. „Viața e la fel de dulce ca desertul de pe masa mea, iar acest nou an din viața mea se simte la fel de dulce. Niciodată nu uitați să zâmbiți”, a scris Simona Halep, la InstaStory. Reamintim faptul că Simona Halep s-a retras din tenis în luna februarie a acestui an, după un eșec dur la Transylvania Open, chiar în primul tur, în fața italiencei Lucia Bronzetti, scor 1-6, 1-6. Foto: Instagram Ce au scris americanii despre Simona Halep Deși au lăudat-o pentru performanțele uriașe din tenis, ea fiind foarte multă vreme numărul 1 mondial și cucerind două titluri de Grand Slam, jurnaliștii de la tennisuptodate.com au înțepat-o pe româncă, scriind că „se luptă să se adapteze la viața departe de teren”. De asemenea, americanii au amintit și de perioada complicată prin care a trecut Simona Halep atunci când a fost suspendată din cauza testării pozitive la roxadustat, o substanță interzisă în circuitul WTA. „Simona Halep a luminat terenul de tenis când a pășit pe el, câștigând două titluri de Grand Slam și rămânând numărul unu mondial timp de 64 de săptămâni. Acum retrasă, se confruntă cu dificultăți și se luptă să se adapteze la viața departe de teren. Românca și-a confirmat retragerea din sport la începutul acestui an, după ce a încercat să revină după o suspendare pe care a primit-o din cauza dopajului. Aceasta nu a mai reușit să revină la nivelul la care era odată și a decis să renunțe după înfrângerea suferită în runda de deschidere de la Transylvania Open”, au scris jurnaliștii de la tennisuptodate.com.
La scurt timp după ce americanii au scris despre Simona Halep că are dificultăți, românca a postat asta
Fosta mare jucătoare de tenis Simona Halep a cerut să nu fie numită norocoasă, la scurt timp după ce americanii au scris că are dificultăți. În urmă cu o săptămână, jurnaliștii americani scriau că Simona Halep se luptă să se adapteze la viața departe de teren, iar românca a reacționat. Mesajul categoric al Simonei Halep, despre care americanii au scris că se luptă să se adapteze la viața departe de teren Retrasă din activitate în luna februarie a acestui an, după ce a fost învinsă în primul tur de la Transylvania Open, Simona Halep a pus tenisul pe plan secund. Se ocupă mult mai mult de ea și desfășoară activități care-i fac plăcere. Pentru că, spre deosebire de alte foste jucătorare care au ales fie să antreneze, fie să devină analiste TV, nu a rămas în fenomen, jurnaliștii americani au tras concluzia că deținătoarea a doua titluri de Mare Șlem se luptă să se adapteze la viața departe de teren. „Să nu mă numiți norocoasă. Am eșuat de mai multe ori decât ați încercat voi”, a transmis fostul lider WTA, pe secțiunea story a contului ei de instagram. Mai mult, chiar, a doua zi după apariția materialului din Tennis Up To Date, Simona Halep, aflată în vizită la via tatălui său, a postat mai multe fotografii pe Instagram. Stere Halep e pasionat de vinuri și se ocupă cu producerea lor, iar fosta mare jucătoare a dorit să transmită bucuria tatălui ei. Americanii recunosc că Simona Halep a fost un model pentru mulți oameni din întreaga lume În materialul din Tennis Up To Date, jurnaliștii americani scriu, printre altele, că Simona Halep a luminat terenul de tenis când a pășit pe el, având în palmares două titluri de Mare Șlem și 64 de săptămâni în fruntea clasamentului WTA. Românca și-a confirmat retragerea din sport la începutul acestui an, după ce a încercat să revină în urma unei suspendăre primită din cauza dopajului. Halep nu a mai reușit să revină la nivelul la care era odată și a decis să renunțe după înfrângerea suferită în fața italiencei Lucia Bronzetti, cu 1-6, 1-6. „Prezentă la evenimentul Impact Bucharest 2025, Halep a vorbit despre retragerea sa din sport, spunând: «Faima pentru mine nu a fost lucrul care m-a ținut să joc mult timp. Îmi place să fiu mai discretă și asta mă face să mă simt mai confortabil. Dar, desigur, nu este ușor să iei o astfel de decizie. Îți trăiești viața… Deci, a fost toată viața mea până la pensionare. Tot ce știam și făceam era doar tenis. De aceea mi-a fost greu să mă retrag. Acum este momentul să descopăr». Jucătoarea de 33 de ani a realizat multe lucruri mărețe în carieră, inclusiv transformarea într-un model pentru mulți oameni din întreaga lume. Privește în urmă cu mândrie profesia, dar drumul până acolo a fost greu”, recunosc americanii.
Cea mai frumoasă declarație despre Simona Halep de la retragerea ei din tenis

Simona Halep s-a retras oficial din tenis în luna februarie a acestui an, după eșecul din primul tur de la Transylania Open. Performanțele ei remarcabile rămân în istoria tenisului românesc, iar tinerii jucători o iau drept exemplu. Cezar Crețu, un tânăr jucător român de tenis în vârstă de 24 de ani, aflat în prezent pe locul 432 în clasamentul ATP, a vorbit recent despre Simona Halep. La aproape 8 luni după ce a spus adio tenisului, Simona Halep a primit cea mai frumoasă declarație despre tot ce a făcut în tenisul mondial, iar ea vine chiar de la tânărul jucător. Cezar Crețu a subliniat cât de mult a însemnat ea pentru tenisul din România și cât de mare este influența ei asupra generațiilor care vin din urmă. „Lecția pentru mine este devotamentul ei și ambiția pe care a avut-o. Nu știu cine ar fi crezut că, din România, poate să ajungă cineva să fie din nou locul unu în lume. Performanțele pe care ea le-a obținut sunt mai presus de orice am putea noi spune sau adăuga. E o femeie care a adus un alt nivel de performanță în România, un nivel care mai rar poate fi întâlnit. Cu siguranță, e un lucru atât de frumos care s-a întâmplat tenisului românesc încât îi vom fi recunoscători multe generații de acum încolo”, a declarat numărul 432 mondial, conform sport.ro. Simona Halep le dă peste nas americanilor care au scris că se adaptează greu la viața după retragerea din tenis După ce s-a retras din tenis, Simona Halep a luat serios drumul antreprenoriatului. Fosta campioană de la Wimbledon și Roland Garros se concentrează acum pe viața de afaceri și încearcă lucruri noi. Recent, Simona a decis să investească în domeniul viticulturii. Surprinzător sau nu, ea vrea să construiască o cramă în satul Culmea, din județul Constanța. Documentele necesare pentru începerea proiectului au fost deja depuse, iar Protecția Mediului din Constanța și-a dat acordul, potrivit money.ro. Simona spune că această inițiativă este „bucuria tatălui ei”, semn că noua afacere are și o valoare sentimentală pentru familia Halep, tatăl ei Stere fiind un mare fan al acestui proiect. Astfel, dubla câștigătoare de Grand Slam le dă peste nas americanilor care au scris despre ea că se adaptează cu greu la viața departe de terenul de tenis. În realitate, situația e cu totul și cu totul alta.
Simona Halep își face o nouă afacere în satul Culmea și le dă americanilor peste nas

Simona Halep se descurcă excelent după ce s-a retras oficial din tenis, dându-le peste nas unor jurnliști din Statele Unite ale Americii. Recent, aceștia au scris despre fosta mare jucătoare de tenis că are mari probleme de adaptare la noua viață, una departe de terenul de tenis. Simona Halep s-a retras oficial din tenis în luna februarie a acestui an, după o înfrângere dură suferită în primul tur la Transylvania Open. După ce s-a retras din tenis, Simona Halep nu stă degeaba. Fosta campioană se concentrează acum pe viața de afaceri și încearcă lucruri noi. Recent, Simona a decis să investească în domeniul viticulturii. Surprinzător sau nu, ea vrea să construiască o cramă în satul Culmea, din județul Constanța. Documentele necesare pentru începerea proiectului au fost deja depuse, iar Protecția Mediului din Constanța și-a dat acordul, potrivit money.ro. Simona spune că această inițiativă este „bucuria tatălui ei”, semn că noua afacere are și o valoare sentimentală pentru familia Halep, tatăl ei Stere fiind un mare fan al acestui proiect. Pe lângă viitoarea cramă, Simona mai are investiții și în domeniul imobiliar și în turism, fiind cu adevărat un om de succes și în domeniul antreprenoriatului. Astfel, dubla câștigătoare de Grand Slam le dă peste nas americanilor care au spus despre ea că se descurcă foarte greu după retragerea oficială din circuitul WTA. Ce au scris jurnaliștii americani după retragerea din tenis a Simonei Halep: „Se luptă se se adapteze la viața departe de teren!” Deși au lăudat-o pentru performanțele uriașe din tenis, ea fiind foarte multă vreme numărul 1 mondial și cucerind două titluri de Grand Slam, jurnaliștii de la tennisuptodate.com au înțepat-o pe româncă, scriind că „se luptă să se adapteze la viața departe de teren”. „Simona Halep a luminat terenul de tenis când a pășit pe el, câștigând două titluri de Grand Slam și rămânând numărul unu mondial timp de 64 de săptămâni. Acum retrasă, se confruntă cu dificultăți și se luptă să se adapteze la viața departe de teren. Românca și-a confirmat retragerea din sport la începutul acestui an, după ce a încercat să revină după o suspendare pe care a primit-o din cauza dopajului. Aceasta nu a mai reușit să revină la nivelul la care era odată și a decis să renunțe după înfrângerea suferită în runda de deschidere de la Transylvania Open”, au scris jurnaliștii de la tennisuptodate.com.
Un nou început împreună. Simona Halep și fiul milionarului căruia i-a trimis inimioare de ziua lui au făcut anunțul momentului
Simona Halep, fostul lider la tenisului feminin, și Patrick Ciorcilă, fiul milionarului pe care l-a felicitat recent, trimițându-i mesaje cu inimioare, au făcut anunțul momentului. Simona Halep și Patrick Ciorcilă au o legătură de ani de zile, acesta din urmă fiind directorul turneului de tenis WTA 250 Transylvania Open, dar și co-fondatorul Sports Festival, eveniment la care în 2026 va avea loc meciul de retragere al celei mai cunoscute jucătoare de tenis din România. Simona Halep a fost prezentată ca imagine pentru banca unde Horia Ciorcilă, tatăl lui Patrick, este președinte al Consiliului de Administrație, iar susținerea față de fostul lider mondial a fost arătată chiar și în perioadele sale cele mai neplăcute, când era suspendată. Astfel, colaborarea dintre Sports Festival, co-fondată de Patrick Ciorcilă, și Simona Halep este una firească. „Un nou început împreună! Grupul Sports Festival o va reprezenta pe Simona Halep. De-acum înainte, noi vom fi echipa care va avea grijă de proiectele ei cu aceeași pasiune pe care am avut-o mereu, urmărind-o în timp ce făcea istorie pe parcursul carierei sale”, a anunțat Sports Festival, într-o postare comună cu Simona Halep, făcută pe contul de Instagram. Simona Halep și Patrick Ciorcilă au fost pozați în timp ce semnează contractul de colaborare. „Grupul Sports Festival, echipa care organizează cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, va prelua managementul imaginii Simonei Halep. Parteneriatul cu fostul lider mondial WTA a fost semnat la finalul săptămânii trecute, la București. Colaborarea vine firesc, ca urmare a unei relații construite în timp, prin proiecte și momente memorabile care au legat-o pe Simona Halep de Cluj și de echipa Sports Festival. Sports Festival va gestiona de acum înainte parteneriatele strategice ale Simonei Halep, colaborările de imagine și procesul de negociere a contractelor”, au transmis reprezentanții într-un comunicat. Simona Halep, meci de retragere la Cluj Oficial, Simona Halep s-a retras din activitate după turul inaugural de la turneul WTA 250 Transylvania Open Cluj-Napoca, din februarie 2025. La scurt timp de la acel moment, fostul lider mondial a anunțat că vrea să aibă parte de un meci de retragere, la care să fie prezenți cei care i-au urmărit cariera și au susținut-o de-a lungul timpului. Iar Sports Festival 2026 este cea mai bună ocazie pentru a realiza acest lucru. „O să vă bucure ce urmează să vă spun. La anul mi-aș dori să sărbătorim împreună retragerea mea. Va fi un moment emoționant și vă aștept să fim împreună la poate cel mai important moment din viața mea. Vă simt lipsa și vă mulțumesc din suflet pentru toată susținerea din cariera mea”, a afirmat Simona Halep, la Cluj, la ediția din acest an a Sports Festival.
Simona Halep are prețuri doar pentru cei înstăriți la hotelul din Poiana Braşov. Cât costă o cameră în decembrie
Simona Halep are prețuri piperate, doar pentru cei înstăriți, la hotelul de lux pe care îl deține în Poiana Brașov, iar ProSport vă prezintă cât costă o cameră în luna decembrie. Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. Astfel, foarte mulți români au început deja să caute cele mai bune cazări pentru Crăciun și Revelion, în stațiunile montane din România dar și din străinătate. Cât costă să te cazezi în hotelul Simonei Halep Sezonul rece se apropie cu pași repezi. Astfel, foarte mulți români au început deja să caute cele mai bune cazări pentru vacanțele de Crăciun și de Revelion, în stațiunile montane din România dar și din străinătate. Printre hotelurile de top de la noi din țară se numără și cel deținut de Simona Halep, în Poiana Brașov. Cei care își doresc să se cazeze în hotelul fostului lider WTA în luna decembrie vor fi nevoiți să scoată din buzunare sume importante de bani, întrucât prețurile sunt destul de piperate. Conform informațiilor oferite de jurnaliștii de la Click, cei care doresc să se cazeze la hotelul Simonei Halep, din Poiana Brașov, în luna decembrie, vor fi nevoiți să achite sume cuprinse între 975 și 1.530 de lei, pe noapte, pentru două persoane, cu mic dejun inclus. Hotelul Simonei Halep oferă condiții de lux Hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov se află la la aproximativ 9,4 km de Dino Parc și la 11 km de The White Tower. Proprietatea, una de lux, le pune la dispoziție clienților un restaurant, precum și o sală de fitness, o saună și cadă cu hidromasaj. Totodată, hotelul sportivei din Constanța dispune de club de noapte, room-service și servește mic-dejun de tip bufet, continental sau italian. „Acest hotel pune la dispoziția oaspeților camere care includ aer condiționat, un birou, un ibric electric, un minibar, o cutie de valori, un televizor cu ecran plat și o baie proprie cu duș. Baia proprie oferă articole de toaletă gratuite. La Hotel Simona Halep – Poiana Brasov, fiecare cameră include lenjerie de pat și prosoape. Acest hotel se află la 11 km de The Black Tower și la 11 km de Piaţa Sfatului. Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se află la 21 km”, se arată în descrierea hotelului deținut de Simona Halep.