Simone Biles, anunțul momentului despre participarea la JO Los Angeles 2028

Simone Biles (29 de ani) a făcut anunțul momentului despre participarea sa la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Iar pentru a ajunge la cea de-a patra sa prezență la JO, cea mai titrată gimnastă din lume a subliniat că un rol major îl are sănătatea mentală. Gimnasta americană a fost desemnată „Sportiva Anului 2025” în cadrul Galei Academiei Laureus, unde Nadia Comăneci a fost premiată pentru întreaga sa carieră, la 50 de ani de când a atins perfecțiunea la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Cea mai titrată gimnastă din istorie, americanca Simone Biles, a făcut anunțul momentului despre participarea la Jocurile Olimpice 2028 de la Los Angeles, când va avea deja 31 de ani. Dacă din punct de vedere fizic, al formei pe care o are, lucrurile sunt clare, cheia deciziei pe care trebuie să o ia, cât mai repede, stă la capitolul mental, despre care spune că are un rol important pentru prezența sa la cea de-a patra ediție a Jocurilor Olimpice. „Am impresia că șansele sunt încă 50-50 și că suntem în continuare presați de timp având în vedere că suntem deja aproape de jumătatea anului 2026. Va trebui să luăm aceste decizii destul de repede. Sănătatea mentală joacă un rol important în acest sens, deoarece, din punct de vedere fizic, antrenorui mei mp vor ajuta să fiu în formă. Pot să mă pun singură în formă. Credem în aceatsă capacitate. Suntem foarte recunoscători că sunt încă sănătoasă. Totul este mental și necesită multă dedicație, deoarece drumul nu este ușor. Este lung, dar avem totuși de muncă”, a declarat Simone Biles într-un interviu pentru CNN. Simone Biles a fost una dintre sportivele care au adus în atenția publicului problemele legate de sănătatea mentală, cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, inclusiv pe parcursul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, care au fost amânate cu un an din cauza pandemiei de Covid-19. La acea ediție a JO, Simone Biles a fost nevoită să renunțe la mai multe dintre probele la care evolua, inclusiv la finala pe echipe, din cauza „twisties”, o boală care este frecventă în rândul gimnastelor, după cum a explicat Nadia Comăneci. „Simt că asta mi-a arătat autenticitatea, pentru că toată lumea credea că sunt un robot, că nu sunt reală, dar, în esență, sunt exact ca voi. Sunt reală”, a mai spus Biles, amintindu-și momentul în care a vorbit despre sănătatea mentală în rândul sportivilor de performanță. Simone Biles, un palmares impresionant în gimnastica mondială Simone Biles are 11 medalii olimpice (șapte de aur, două de argint și două de bronz). Trei dintre titlurile olimpice au fost obținute la JO Paris 2024 (sărituri, individual compus și cu echipa), iar patru au fost la JO Rio 2016 (sol, sărituri, individual compus și cu echipa). La JO Tokyo 2020 a câștigat medalia de argint (cu echipa) și pe cea de bronz (bârnă). Biles a fost nominalizată de Academia Laureus la „Revenirea anului 2022” și „Revenirea anului 2024”, dar a câștigat doar în al doilea an. De asemenea, Biles a fost nominalizată de patru ori pentru „Premiul Sportivul anului” și a câștigat de fiecare dată, în 2017, 2019, 2020 și 2025.
Simone Biles a rupt tăcerea despre operația de mărire a sânilor şi problemele de după: Imenşi. Păreau extratereştri
Simone Biles (28 de ani), cea mai decorată gimnastă din istoria Statelor Unite ale Americii, deținătoare a 41 medalii olimpice și mondiale, a rupt tăcerea despre operația de mărire a sânilor. Legendara sportivă de peste ocean a prezentat deschis problemele cu care s-a confruntat imediat după, iar una dintre ele ar putea părea surprinzătoare. Pe scurt, chiar după intervenția chirurgicală, Biles i-a spus medicului să intervină din nou pentru că implanturile sunt prea mari și o fac să arate ca un „extraterestru”. Prin ce clipe a putut să treacă Simone Biles imediat după operația de mărire a sânilor. Chirurgul, nevoit să intervină din nou Simone Biles, cea mai medaliată gimnastă din întreaga istorie a SUA, deținătoare a unei averi de peste 40 de milioane de dolari, și-a surprins recent fanii cu o decizie controversată. Pe scurt, Simone Biles și-a mărit sânii și a recurs la alte două operații estetice, una pentru a-și anihila cearcănele de sub ochi, care o supărau teribil, și una pentru a-și reface lobul urechii, pe care îl avea rupt încă din perioada copilăriei, din cauza faptului că un cercel i s-a desprins accidental. Dacă ultimele două operații estetice nu par neapărat surprinzătoare, decizia de a-și mări sânii a stârnit ceva semne de întrebare, deoarece nu multe foste sportive recurg la o astfel de intervenție. Însă, Biles și-a dorit enorm să aibă un piept mai impunător, motiv pentru care s-a și pripit în momentul în care a discutat cu medicul chirurg. Americanca a ales niște implanturi cu un volum prea mare de silicon, iar când s-a ridicat de pe masa de operație a avut un șoc. Sânii erau mult prea mari și o făceau să arate ca un „extraterestru”: „Îmi ajungeau până în gât și am fost terifiată. Așa că imediat după am avut o discuție cu medicul meu. I-am spus să îi scoată, că trebuie să fie mai mici, că arată ca niște extratereștri”, a transmis Simone Biles, citată de Sport.es. Medicul i-a îndeplinit dorința, iar Simone Biles a fost foarte mulțumită de rezultatul celei de-a doua intervenții la sâni: „Acum sunt perfecți”, a completat americanca. A picat la pat și soțul a avut grijă de ea ca de un copil Totodată, Simone Biles a vorbit și despre momentele prin care a trecut la câteva zile după operație, care au fost mult mai grele decât anticipa: „M-au mințit în privința perioadei de recuperare… M-a durut atât de tare încât nici nu puteam să mă mișc. Așa că mi-am luat două săptămâni libere, dar sunt bucuroasă, nu regret, pentru că a fost cu adevărat greu. Cred că am mai multă masă musculară decât cele mai multe fete care recurg la o astfel de intervenție, iar presiunea pe care implanturile au pus-o pe mușchi a determinat această durere groaznică. În prima zi (n.r. – de după operație), Jonathan (n.r. – soțul ei) a trebuit să mă ridice din pat, la propriu, și să mă ducă la baie”, a completat Simone Biles. Simone Billes a cucerit 11 medalii olimpice de-a lungul carierei, 7 de aur, două de argint și două de bronz. De asemenea, are nu mai puțin de 30 de medalii câștigate la Campionatele Mondiale, dintre care 23 de aur.
Simone Biles și-a mărit sânii. Cea mai medaliată gimnastă din istorie a dezvăluit că și-a făcut 3 operații estetice
Fabuloasa Simone Biles, medaliata numărul 1 din gimnastica mondială, și-a anunțat admiratorii că de curând a apelat la trei operații estetice. Gimnasta din Statele Unite ale Americii și-a mărit sânii și și-a întrebat urmăritorii de pe rețelele de socializare ce părere au despre decizia sa. Decizie radicală. Simone Biles și-a mărit bustul! Multipla medaliată Simone Biles și-a surprins total admiratorii când a anunțat că apelat la trei operații estetice. Sportiva de peste Ocean și-a mărit sânii și, după o foarte scurtă perioadă de convalescență, și-a întrebat fanii de pe social media ce părere au despre acest lucru. Cea mai „decorată” sportivă din istorie, cu 11 medalii olimpice și 23 de medalii de aur la campionatele mondiale, Simone a dezvăluit că a suferit o intervenție chirurgicală de mărire a sânilor și alte două proceduri pentru a corecta cearcănele și lobii urechilor, conform sport.es. „Am avut trei operații estetice. N-ai ghici niciodată două. Pune-ți pariurile”, a spus ea pe TikTok la sfârșitul lunii octombrie. „Am făcut o blefaroplastie inferioară pentru că aveam cearcăne groaznice sub ochi și o operație la lobul urechii pentru că, atunci când eram mai tânără, mi-am rupt lobul urechii când mi s-a desprins un cercel”, a mai spus campioana olimpică. Foto: Mediafax Foto Sănătatea mintală, retragerea temporară și incertitudinea ce planează asupra participării la Olimpiada de la Los Angeles Simone Biles s-a căsătorit în 2023 cu Jonathan Owens, jucător de fotbal american la echipa Chicago Bears din NFL. Trei ani mai devreme, la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, ea a decis să se retragă din finala pe echipe și din mai multe competiții individuale pentru a se concentra pe sănătatea mintală, afectată brusc și în același timp de crize de anxietate și de un blocaj care o împiedica să-și coordoneze corpul cu mintea. La începutul lunii octombrie a acestui an, la un eveniment organizat la Buenos Aires, ea a menținut incertitudinea cu privire la participarea sa la următoarele ediție a Jocurilor Olimpice, cele de la Los Angeles, din 2028. Chiar dacă a spus că ia în prezent o pauză de la gimnastică, deoarece consideră că „este esențial ca sănătatea fizică să fie la egalitate cu sănătatea mintală”, ea a lăsat de înțeles că va fi prezentă „într-un fel sau altul” la Olimpiada de la ea de acasă de peste doi ani și jumătatate, fără a specifica dacă va concura sau va lua loc în tribune.
Gimnastele din SUA, fără vedetele Simone Biles și Jordan Chiles, început chinuit la Campionatele Mondiale de la Jakarta
Echipa de gimnastică feminină a SUA, din care lipsesc vedetele Simone Biles și Jordan Chiles, a avut un început chinuit la Campionatul Mondial de gimnastică de la Jakarta. Din lotul SUA, pentru actuala ediție a CM de gimnastică, fac parte Leanne Wong (22 de ani), Joscelyn Robertson (19 ani), Skye Blakely (20 de ani) și Dulcy Caylor (17 ani). Competiția este una foarte bună pentru Sabrina Voinea, care și-a asigurat prezența în două finale, la bârnă și la sol. Din lotul de gimnastică al SUA, care participă la CM de la Jakarta, lipsesc vedetele Simone Biles (28 de ani), multiplă campioană, și Jordan Chiles (24 de ani), iar acest lucru pare să aibă impact asupra perfomanțelor obținute de gimnastele coordonate de Chellsie Memmel, medaliata cu argint, pe echipe, la Jocurile Olimpice 2008 de la Beijing. „A fost greu. Au fost câteva momente foarte bune, dar au fost și momente dificile. Nu am simțit că au fost foarte agresive în probele lor și în abilitățile lor, în general. Au fost și lucruri bune, dar mai avem de lucru”, a declarat Memmel, citată de Olympics. Potrivit lui Memmel, această ediția a Campionatului Mondial este o „schimbare de gardă”, mai ales că din lotul SUA lipsesc medaliatele cu aur de la JO Paris 2024. De asemenea, o absență important este cea a lui Hezly Rivera (17 ani), campioana en-titre a SUA, care se află încă în perioada de recuperare după o accidentare. Căderi și greșeli pentru gimnastele din SUA Leanne Wong, veterana lotului, vicecampioana mondială la individual compus în 2021, a avut o zi solidă până la sărituri, unde o greșeală la prima încercare, cea care contează pentru totalul său la individial compus, a dus la un scor de 11.733. În urma acestei erori, Wong a coborât pe locul 6 în clasament. Dulcy Caylor, mezina lotului, a căzut de la paralele în exercițiul de deschidere, dar a revenit la următoarele trei aparate și a ocupat locul al treilea la individual compus după cinci din cele zece subdiviziuni. În ceea ce le privește pe Joscelyn Robertson și Skye Blakely, medaliatele cu aur pe echipe, acestea au revenit în circuit după accidentări suferite în 2023 și au avut o prestație bună la Jakarta. Blakely a obținut punctajul de 14.166 la paralele, locul 2 în clasament, în timp ce Robertson a intrat în cursa pentru un loc în finala la sărituri. La ediția CM din 2023 de la Anvers, Simone Biles a câștigat la individial compus, acela fiind al șaselea titlu mondial din carieră.
Cum a făcut Simone Biles o avere de peste 40 de milioane de dolari: Am avut şi un stand cu limonadă când eram mai tânără”
Simone Biles, cea mai mare gimnastă din toate timpurile, a povestit despre primele sale „afaceri” și despre drumul incredibil spre succes. Deși acum are o avere de peste 40 de milioane de dolari, începuturile nu au fost deloc simple pentru americancă. Povestea modului în care Simone a reușit să depășească un început de viață dificil și să ajungă să câștige 11 medalii olimpice, dintre care 7 de aur, este cu adevărat impresionantă. Americanca Simone Biles, considerată de mulți drept cea mai bună gimnastă din istorie, a dezvăluit că primul ei „loc de muncă” a fost să aibă grijă de sora ei mai mică în casa de plasament unde au fost duse împreună. Sportiva a recunoscut că a avut inclusiv un stand de limonadă pentru a putea face bani în copilărie. „În afară de asta, am avut și un stand de limonadă când eram mică”, a spus Simone Biles, potrivit realestate.com. Legenda în vârstă de 28 de ani avea doar 3 ani când ea și frații ei au fost plasați în sistemul de protecție a copilului, din cauza problemelor mamei cu dependențele. Mai târziu, toți copiii au fost adoptați de bunicii lor. La vârsta de 6 ani, pe când era încă la grădiniță, Biles a fost observată de un antrenor care a văzut-o imitând alți gimnaști și și-a dat seama că are talent. Așa a fost invitată să participe la cursuri, iar de acolo a început povestea fantastică în gimnastică. Simone Biles are astăzi o avere de peste 40 de milioane de dolari! Astăzi, Biles are o avere estimată la peste 40 de milioane de dolari, câștigând aproximativ 5 milioane pe an din contracte de publicitate. Este căsătorită cu Jonathan Owens, jucător de fotbal american la Chicago Bears, și are peste 10,2 milioane de urmăritori pe Instagram. Ea și soțul ei construiesc în prezent o vilă pe malul unui lac din Texas, evaluată la aproximativ 3 milioane de dolari. Prima ei locuință, însă, a cumpărat-o la doar 21 de ani, pentru aproximativ 600.000 de dolari. Biles a vorbit și despre experiența de la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, unde a câștigat cinci medalii, patru de aur și una de bronz. Avea doar 19 ani și participa pentru prima dată la o olimpiadă, devenind însă, odată cu acea performanță, un star absolut în gimnastica mondială. „Eram pe podium, copleșită de emoție – a fost cu adevărat un vis devenit realitate. Mă simțeam ca o prințesă într-un castel și eram extrem de recunoscătoare că am adus o medalie acasă pentru țara mea”, a mai spus Biles, potrivit sursei menționate anterior.