Europa nu mai este o prioritate pentru fondul de investiții al guvernului din Singapore

europa-nu-mai-este-o-prioritate-pentru-fondul-de-investitii-al-guvernului-din-singapore

Fondul suveran al guvernului din Singapore și-a regândit strategia de investiții în Europa, invocând incertitudinile comerciale și încetinirea creșterii economice europene, la doar un an de la deschiderea biroului din Paris. Înființată în 1974, Temasek Holdings este o companie de investiții deținută în totalitate de guvernul singaporez, prin Ministerul de Finanțe, care administrează un portofoliu vast de active în întreaga lume. Recent, compania a devenit mai precaută față de firmele europene, la numai un an după ce anunțase investiții de 19 miliarde de dolari în regiune, prin biroul său din capitala Franței. „Există un sentiment de incertitudine comercială accentuată” Decizia vine pe fondul tensiunilor comerciale globale și al temerilor privind impactul tarifelor impuse de SUA asupra Europei, impact care ar putea afecta serios creșterea economică: „Există un sentiment de incertitudine comercială accentuată, care ar putea influența traiectoria de creștere a Europei”, a explicat Lim Ming Pey, unul dintre coordonatorii strategiei corporative în cadrul fondului, citat de Financial Times. Deși Europa a fost istoric o regiune-cheie în portofoliul Temasek, ponderea sa a scăzut, în timp ce expunerea fondului la piețe precum China, India și SUA este în creștere. Printre investițiile europene actuale ale statului Singapore, prin fondul Temasek, se numără participații semnificative în banca britanică Standard Chartered, specializată în piețele emergente, în compania olandeză de tehnologie financiară Adyen, folosită de marii comercianți precum Facebook, Uber, Microsoft, LinkedIn, și în gigantul farmaceutic german Bayer, inventatorul aspirinei. Valoare record a portofoliului Fondul a raportat o creștere de peste 11% a valorii nete a portofoliului, ajungând la aproape 339 miliarde dolari. Jumătate din portofoliu este format din active nelistate, după ce compania a reevaluat în creștere aceste investiții cu 35 miliarde dolari singaporezi: „Când vedem că alți investitori caută lichiditate și activele sunt valoroase, intervenim proactiv” a explicat directorul de investiții Rohit Sipahimalani. Focus pe Orientul Mijlociu Pe măsură ce devine mai rezervat față de Europa, fondul guvernului din Singapore încurajează companiile din portofoliu, printre care Singapore Airlines, banca DBS sau SP Group, să caute oportunități în Orientul Mijlociu, considerând că regiunea Golfului are un potențial ridicat, deși este deja bogată în capital datorită fondurilor suverane locale. Anul trecut, o delegație de afaceri formată din reprezentanți ai companiilor din portofoliul Temasek a vizitat Orientul Mijlociu, iar două subsidiare singaporeze au deschis deja birouri în Abu Dhabi.

Din altă dimensiune! Americanii au făcut anunțul despre lupta dintre David Popovici şi Zhanle Pan la 100 de metri: Bătălia titanilor

din-alta-dimensiune!-americanii-au-facut-anuntul-despre-lupta-dintre-david-popovici-si-zhanle-pan-la-100-de-metri:-batalia-titanilor

Campionatul Mondial de natație are loc la Singapore, între 11 iulie și 3 august, iar americanii au prefațat duelul dintre David Popovici şi Zhanle Pan la 100 de metri. Pentru prima dată în istorie, trei sportivi care au înotat distanța de 100 de metri sub 47 de secunde vor concura la Campionatul Mondial. Ce au scris americanii despre dintre David Popovici şi Zhanle Pan la 100 de metri La competiția din Singapore vor fi prezenți șapte dintre cei opt sportivi care au concurat în finala olimpică de la 100 de metri. Singurul absent este americanul Chris Guiliano, clasat doar pe locul 3 la campionatul național și, pe cale de consecință, a ratat calificarea la CM. De precizat că 5 din primii 10 cei mai rapizi din istorie pe acea distanță, David Popovici, Pan Zhanle, Jack Alexy, Kyle Chalmers și Gui Caribe, vor lupta pentru aurul mondial. „Pan Zhanle și David Popovici dețin 9 din cei mai buni 12 timpi din istorie la 100 metri, patru pentru Popovici și cinci pentru Pan. Sunt singurii înotători cu mai multe probe terminate în mai puțin de 47 de secunde. Cei doi au pus un monopol aproape total în vârf, Caeleb Dressel și Jack Alexy fiind singurii care le pot contesta supremația, fiind, încă, în activitate”, scriu americanii Swim Swam. Americanii punctează faptul că David Popovici este în cea mai bună formă a sa Pan a rescris o nouă paginăn ceea ce privește recordurile mondiale anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Paris, doborându-și în finală propriul record mondial cu 4 zecimi de secundă. A fost a doua cea mai bună performanță a lui în 2024, depășind performanța lui Popovici, de 46,80. De asemenea, a reușit un timp extraordinar de 45,92 la ștafeta mixt a Chinei, devenind primul sportiv din istorie care înoată distanța sub 46 de ani. Această performanță nu este considerată record mondial, deoarece a fost stabilită într-o probă mixtă, nu individuală. La aceasta se adaugă prima lui medalie de aur la CM de la Doha, ceea ce îl face campion mondial și olimpic în exercițiu, lucru care îi dă moral în perspectiva concursurului de la Singapore. Cel mai bun timp din acest sezon este de 47,77. La acest capitol, Popovici stă mai bine, deoarece a stabilit record continental la Campionatul European U23 de la Samorin, noul barem fiind 46,71. „Popovici a terminat pe locul doi în spatele lui Pan la Paris, dar acum se află la aproximativ două sutimi de cel mai bun timp personal. La Jocurile Olimpice a fost mai lent cu 6 zecimi, fiind singurul înotător care și-a îmbunătățit timpii de la acea finală. Și în acest sezon este în formă maximă, dominând Campionatele Europene U23 cu al doilea cel mai rapid înot din istorie. Acesta a inclus cel mai rapid 50 de metri din istorie, 23,98, și pare să fie din nou în cea mai bună formă a sa în această vară”, mai scriu jurnaliștii de peste Ocean. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Se schimbă totul pentru David Popovici, care pleacă în Singapore. A recunoscut-o și el: Are o altă greutate

se-schimba-totul-pentru-david-popovici,-care-pleaca-in-singapore.-a-recunoscut-o-si-el:-are-o-alta-greutate

David Popovici (20 de ani) va pleca în Singapore, unde în intervalul 11 iulie-3 august 2025 sunt programate Campionatele Mondiale de Natație. La Europenele U23 de la Samorin, Slovacia, talentatul sportiv român a cucerit trei medalii: două de aur, la 200 și 100 de metri liber, plus una de bronz, la 50 de metri liber. Greul abia acum urmează! Ce a spus David Popovici înainte de plecarea la Mondialele din Singapore David Popovici și-a adăugat în palmares trei noi medalii, două de aur și una de bronz, după ce a triumfat în probele de 200 și 100 de metri liber de la Europenele U23 din Slovacia, iar în cursa de 50 de metri liber a completat podiumul. Talentatul sportiv român s-a bucurat din plin de succese, însă e conștient că în perioada imediat următoare îl așteaptă o provocare și mai mare. David Popovici se va lupta cu chinezul Zhanle Pan, dar și cu alți înotători de calibru, precum Kyle Chalmers, la Campionatele Mondiale de la Singapore, competiție programată în intervalul 11 iulie-3 august 2025. După ultimul triumf pe care l-a bifat la Europenele U23, în proba de 100 de metri liber, David Popovici a tras linie și a vorbit sincer despre ce îl așteaptă: Încerc să-l văd (n.r. – Mondialul de la Singapore) exact cum am urmărit și competiția asta, ca fiind doar o altă competiție. Până la urmă am doar câteva curse. La sfârșitul zilei nu e nimic diferit, numai că se schimbă titlurile. Ok, campion mondial, dar are o altă greutate, are o altă însemnătate clar, dar la sfârșitul zilei e doar o altă cursă. Și dacă reușesc să o gândesc strict așa, e bine”, a declarat David Popovici. David Popovici are timp să se pregătească pentru competiția de la Singapore. Când va intra în bazin Așa cum am precizat deja, Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore debutează la data de 11 iulie 2025. Însă, probele de înot sunt programate să înceapă tocmai în data de 27 iulie și vor dura până pe 3 august. Așadar, de la ora redactării acestui articol, David Popovici are aproape o lună să se pregătească pentru competiția la care îl va avea drept rival pe chinezul Zhanle Pan, deținătorul recordului mondial în proba de 100 de metri liber. La Mondialele de la Singapore, România va fi reprezentată și de Denis Popescu (22 de ani), înotător care la Campionatele Europene U23 din Slovacia a câștigat două medalii. Popescu și-a adjudecat aurul în proba de 100 de metri fluture și bronzul la 50 de metri fluture. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site … citește mai mult