Acuzații grave la adresa organizatorilor protestelor în justiție: Mi-a sugerat să mint. Denunț public solicitările. ONG-ul se delimitează de scandal

Un tânăr antreprenor din Cluj, care activează în domeniul IT, și care zilele acestea s-a implicat în controversa creată de protestele în justiție, acuză unul dintre presupușii membri ai ONG-ului care organizează astfel de manifestații că i-a sugerat să mintă public. Potrivit lui Ștefan Deleanu, mulți dintre cei care participă la proteste nu ar cunoaște exact care sunt de fapt problemele în justiție, și s-ar lăsa manipulați. Tânărul chiar a mers la protestul de la Cluj, unde i-a întrebat pe participanți pentru ce protestează, iar mulți nu ar fi știut ce să răspundă. Tânărul din Cluj a realizat o postare cu aceste aspecte, iar unul dintre presupușii membri ai Declic i-a reproșat că nu i-a selectat pe cei care au răspuns la întrebări. „Un om din echipa extinsă Declic mi-a sugerat PUBLIC să mint prin postările mele pentru a le ajuta demersurile. Denunț public aceste solicitări. (Actualizări în subsol) Astăzi, am fost abordat de un membru din echipa extinsă Declic, întâi prin replici la o postare în care aduc în vederea publicului ieșirile publice ale doamnei Panioglu (importante pentru a reliefa credibilitatea să că martor) în contextul reportajului Recorder, iar apoi prin sugestii PUBLICE de a minți oamenii care au încredere în ce postez. Am încercat în conflictul între societatea civilă și CSM / ICCJ să fiu moderat și corect – să lupt pentru adevăr, cu încrederea că doar acesta poate precedă soluțiile efectiv”, își începe postarea Ștefan Deleanu. Mai departe, tânărul din Cluj îl acuză pe unul dintre presupușii membri ai Declic de faptul că i-ar fi cerut să-i manipuleze pe cei care îl urmăresc pe rețelele sociale. Protestele în Justiție, „vax populi” Deleanu a mers vineri seară la protestul de la Cluj, unde a realizat mai multe mini-interviuri cu participanții de la manifestație, pe care i-a întrebat de ce protestează. Tânărul sugerează astfel că mulți dintre cei care ies la proteste nu ar cunoaște exact unde este realitatea în ceea ce privește controversele din Justiție, denumind postarea „vax populi”. Ei bine, la această postare, un bărbat care participă frecvent la astfel de proteste i-a reproșat faptul că nu-i selectează pe cei care vorbesc despre problemele în justiție. „Când presezi pentru reacția de moment și nu selectezi. D-asta Cioran nu dădea interviuri, sper să mai reflectezi!”, este unul dintre comentariile bărbatului care participă frecvent la manifestațiile Declic. „Crezi ca daca selectez doar unele persoane, nu e cumva asta tocmai manipulare pentru ca selectez ce sa aduc in vedere publicului? Reacția lui Deleanu nu întârzie: „Crezi ca daca selectez doar unele persoane, nu e cumva asta tocmai manipulare pentru ca selectez ce sa aduc in vedere publicului? Cu 4 oameni am vorbit, toti 4 ii ai acolo sus. Cu tot ce au zis. Sunt video-uri lungi, nu scurtmetraj sa zici ca am taiat. Ti-am aratat tot coada cap”, este răspunsul tânărului. Potrivit acestuia, Declic s-ar delimita de scandal. „Un răspuns preliminar pe Reddit din partea DECLIC ar clarifica că domnul nu e asociat cu ONG-ul, însă nu am înțeles dacă au verificat strict la Cluj sau și în București”, a mai scris Ștefan Deleanu.
Directorul CNAIR și Ilie Bolojan: Mobilizare foarte bună a constructorului român între Suplacu de Barcău și Chiribiș pe tronsonul A3

Cristian Pistol, Director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis vineri pe pagina sa de Facebook un mesaj important alături de premierul Ilie Bolojan. „Împreună cu premierul Ilie Bolojan Bolojan pe șantierul A3: mobilizare foarte bună a constructorului român între Suplacu de Barcău și Chiribiș!”, a scris Pistol. „Astăzi am verificat în teren, alături de prim-ministru, stadiul lucrărilor pe această secțiune cu o lungime de 26,35 km. Este un șantier cu o istorie complicată, care acum, prin contractul derulat cu antreprenorul român (Construcții Erbașu), evoluează rapid.”, a mai afirmat el. Cifrele prezentate de Cristian Pistol arată o estimare a puterii de muncă din acest moment. Sunt 505 muncitori și 237 de utilaje lucrează pe șantier. „Stadiul fizic a depășit 60%, iar evoluția pe structurile critice este vizibilă.”, a mai scris directorul CNAIR. Podul peste lacul de acumulare, situat la km 6+655, este „structura emblematică a acestui tronson” și va intra în faza finală: pe o parte se va aplica vopseaua anticorozivă, iar pe cealaltă suprastructura este gata. Conform lui Pistol, la viaductul Valea Saldabagiului, „s-au montat grinzile pe 3 deschideri și s-au consolidat fundațiile”. Viaductele de la km 16 și km 17 (Valea Honțiu) au grinzile ridicate (24, respectiv 40 de bucăți) iar acum „se lucrează la armarea și cofrarea plăcii de suprabetonare”. „Obiectivul nostru este să deschidem această secțiune anul viitor. Asta înseamnă că, în 2026, vom putea circula pe 200 de km din cei 270 km ai Autostrăzii Transilvania!” a precizat Pistol. Investiția, de 884 milioane lei (fără TVA), este asigurată prin Programul Transport (PT). „Demonstrăm că se poate construi rapid și în România, cu constructori români”, a mai spus Cristian Pistol.
Harta gripei în România la începutul sezonului rece – cazurile de îmbolnăviri s-au dublat în ultima săptămână / Care sunt cele mai afectate județe

În săptămâna 1–7 decembrie 2025, România a raportat 81.174 cazuri de infecții respiratorii, cu 28,2% mai multe față de săptămâna anterioară, marcând debutul oficial al sezonului gripal, după ce rata de pozitivitate pentru același tip de virus gripal a depășit pragul de 10%, potrivit INSP. Creștere puternică a cazurilor de gripă clinică Au fost înregistrate 3.018 cazuri de gripă clinică, aproape dublu față de săptămâna precedentă (1.504) și de patru ori mai multe decât în aceeași perioadă a sezonului trecut (794). Cazurile au fost raportate în 39 de județe, cele mai multe fiind în: București – 534 Botoșani – 581 Iași – 328 Suceava – 282 Cluj – 210 Brașov – 208 Situația infecțiilor respiratorii acute severe În aceeași perioadă, au fost raportate 22 cazuri de SARI (infecții respiratorii acute severe), cu 12 mai puține față de săptămâna anterioară, dar cu 19 mai multe față de aceeași săptămână din sezonul precedent. Cazuri confirmate de gripă și circulația virusurilor Laboratoarele au confirmat 28 de cazuri de gripă în ultima săptămână: 12 cu virus gripal AH3 2 cu virus gripal AH1 14 cu virus gripal A nesubtipat De la începutul sezonului, totalul cazurilor confirmate de laborator a ajuns la 80, dintre care: 51 cu virus gripal A nesubtipat 21 cu virus gripal AH3 5 cu virus gripal AH1 3 cu virus gripal B Nu a fost raportat niciun deces confirmat cu virus gripal. Informații de context Numărul total al infecțiilor respiratorii este cu 16,8% mai mic față de aceeași săptămână a sezonului trecut și cu 9% sub media ultimelor sezoane pre-pandemice (2018–2025, excluzând anii pandemici), când media era de 89.177 de cazuri. Vaccinarea antigripală Până la 7 decembrie 2025, în Registrul Electronic Național de Vaccinări au fost înregistrate 1.198.569 de vaccinări antigripale, dintre care: 1.175.429 pentru persoanele eligibile pentru vaccin gratuit 5.488 realizate în farmaciile comunitare autorizate Autoritățile de sănătate publică recomandă continuarea vaccinării, luând în considerare evoluția sezonului gripal și creșterea semnificativă a cazurilor din ultima săptămână.
Liderul grupului AUR în ECR s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea

O delegație de europarlamentari din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) a avut privilegiul să fie primită la Palatul Apostolic din Roma de Sfinția Sa Papa Leon al XIV-lea. Eurodeputatul Adrian Axinia, liderul grupului AUR în ECR, a luat parte la întâlnire, unde au fost discutate perspectivele Europei Unite. La eveniment a participat și europarlamentarul Gheorghe Piperea. „A fost o onoare și o mare bucurie să-l întâlnesc pe Sfinția Sa Papa Leon al XIV-lea. Am fost cu atât mai emoționat cu cât această întâlnire a avut loc în Postul Crăciunului, atunci când așteptăm vestea a nașterii Mântuitorului. Chiar dacă sunt creștin-ortodox practicant, visez la momentul Marii Reconcilieri și cred că lucrurile care ne unesc sunt infinit mai multe decât cele care ne despart. În aceste momente de inflexiune a istoriei în care proiectul european cunoaște o cumpănă, e important să privim creștinismul ca un liant și ca o valoare imuabilă pe care s-a construit Europa Unită. Noi, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, credem că rolul Bisericii trebuie să fie activ și că munca noastră este complementară. Lumea Credinței și Lumea Rațiunii trebuie să ofere un răspuns omului în căutarea fericirii”, a declarat Adrian Axinia, eurodeputat AUR/ECR. „Unele evoluții importante ale civilizației occidentale”, a remarcat Papa Leon al XIV-lea în discursul său, arată „o legătură intrinsecă între creștinism și istoria europeană, o istorie care trebuie apreciată și serbată”. „În mod specific, mă gândesc la bogatele principii etice și la modelele de gândire care constituie patrimoniul intelectual al Europei creștine. Acestea sunt esențiale pentru a salvgarda drepturile dăruite de Dumnezeu și demnitatea inerentă a oricărei persoane umane, de la concepere până la moartea ei naturală. Ele sunt fundamentale, de asemenea, pentru a răspunde la provocările prezentate de sărăcie, excluziunea socială, lipsurile economice, precum și de criza climatică, violența și războiul în curs de desfășurare. A se asigura că vocea Bisericii continuă să fie auzită, nu în ultimul rând prin intermediul doctrinei ei sociale, nu înseamnă a reface o epocă din trecut, ci a garanta faptul că resurse fundamentale pentru cooperarea viitoare și pentru integrare nu vor fi risipite”, a declarat Papa Leon al XIV-lea. În ultimele sale cuvinte din discurs, Papa a declarat că este foarte important dialogului dintre ceea ce Benedict al XVI-lea numea „lumea rațiunii și lumea credinței – lumea secularității raționale și lumea crezului religios”. „Înalț rugăciunea mea”, a spus Papa Leon al XIV-lea, „pentru ca voi să faceți partea care vă revine angajându-vă de o manieră pozitivă în acest important dialog, nu doar pentru binele oamenilor din Europa, dar și pentru binele întregii familii umane”.
Premierul Italiei va scoate la licitație o parte din cadourile primite în străinătate. Care este motivul

Premierul italian Giorgia Meloni va scoate la licitație o parte din cadourile primite în timpul călătoriilor sale oficiale în străinătate. Valoarea totală estimată este de aproximativ 800.000 de euro, relatează La Reppublica. Lista cadourilor care vor licitate nu a fost încă dezvăluită. Totuși, sunt peste 270 de cadouri, care sunt păstrate în prezent într-o cameră din Palazzo Chigi, mai relevă sursa citată. Statui, costume tradiționale și covoare, pe lista cadourilor care vor fi la licitație La Reppublica trece în revistă câteva cadouri mai importante, care vor fi la licitație. Printre acestea se află și cel din partea premierului indian Narendra Modi, respectiv o rochie tradițională a femeilor din Kerala. Aceasta a fost dăruită Giorgiei Meloni în noiembrie 2022, la summitul G20 de la Bali. De asemenea, și statueta lui Javier Milei cu un ferăstrău cu lanț în mână, cadou din partea președintelui argentinian în vizită la Roma, va fi scoasă la licitație. Alte cadouri de pe listă sunt un sac de orez din Pakistan, dar și aproximativ 15 covoare primite în timpul călătoriilor în Libia și în alte țări arabe. Și câteva bijuterii primite de Giorgia Meloni în timpul vizitelor sale vor fi la licitație: două brățări din metal, patru tablouri, o farfurie din metal, un colier, un inel și cercei. Pentru licitație au fost alese obiecte în valoare de peste 300 de euro, întrucât legea prevede că premierul nu le poate păstra pentru sine.
Cât a ajuns să coste un simplu langoș la un târg de Crăciun din România. Cât plătesc vizitatorii pentru jumări și șorici

În această perioadă, tot mai mulți localnici și turiști vizitează târgurile de Crăciun organizate de autoritățile locale sau de privați în orașele din țară. În anumite cazuri, vizitatorii trebuie să-și pregătească un buget propriu pentru a-și face „poftele” la astfel de evenimente. Iată, de exemplu cât a ajuns să coste un simplu langoș la un târg de Crăciun din România, dar și când plătesc clienții pentru jumări și șorici, precum și pentru o simplă felie de pâine cu untură. Vizitatorii târgurilor de Crăciun trebuie să bage adânc mâna în buzunar pentru o ieșire cu familia sau prietenii. Pentru diverse produse tradiționale care se vând la astfel de evenimente, aceștia ajung să plătească zeci de lei per porție. În unele cazuri, prețurile se mențin ridicate și pentru alte preparate dulci sau băuturi. Cât costă un langoș la Târgul de Crăciun din Timișoara? De data aceasta, în atenție se află prețurile practicate la Târgul de Crăciun din Timișoara, care este deschis din 30 noiembrie 2025. Pentru un simplu langoș, vizitatorii plătesc chiar și 15 lei. În cazul unui langoș cu brânză sau ciocolată, prețul crește. Spre deosebire de piețe sau alte spații în care se vinde langoșul, prețul perceput la târg este chiar și de 3 ori mai mare. Vezi AICI ce preț are o felie de pâine cu untură și ceapă la Târgul de Crăciun din Timișoara. Alte variante de langoș (cu brânză / ciocolată) sunt mai scumpe / foto: Shutterstock Prețurile se mențin ridicate și pentru alte produse tradiționale, la târg. De pildă, un kilogram de şorici de porc sau urechi de porc costă 150 de lei. Practic, prețul este mai mare decât kilogramul de carne de vită Angus, arată Observatornews.ro. Autorul recomandă: Cât a dat această bucureșteancă pentru un langoș și un vin fiert, la Târgul de Crăciun 2026 din Drumul Taberei Cât a plătit un român pe 2 ture la carusel și una cu sania VR a lui Moș Crăciun. Prețul pentru 9 minute de distracție Cât costă un pahar de vin fiert și o turtă dulce la târgurile de Crăciun din București PREȚURILE de la Târgul de Crăciun din Viena. Cât costă o cană cu vin fiert sau cârnații tradiționali Sursă foto: Shutterstock / Mediafax Foto/Alexandru Dobre
Una dintre marile puteri ale lumii face pregătiri de război. Oficial: Trebuie să fim pregătiți, războiul este la ușa Europei

Marea Britanie „dezvoltă rapid” planuri de pregătire pentru război, a anunțat secretarul Apărării, Al Carns, potrivit Sky News. El a avertizat asupra unei „umbre de război” la ușa Europei, deoarece activitatea de informații ostilă Marii Britanii a crescut cu peste 50% în ultimul an. Marea Britanie face planuri pentru a pregăti întreaga țară pentru o posibilă izbucnire a războiului, a explicat oficialul în subordinea căruia se află forțele armate. Subliniind rolul pe care civilii trebuie să îl joace într-un conflict major, Al Carns a spus că armata, marina și forțele aeriene răspund la crize, dar „societățile, industriile și economiile câștigă războaie”. „Umbra războiului bate din nou la ușa Europei. Aceasta este realitatea. Trebuie să fim pregătiți să-l descurajăm”, a adăugat Carns. Activități ostile împotriva britanicilor Marea Britanie a dezvăluit vineri că nivelul activității de informații ostile, cum ar fi spionajul, hacking-ul și amenințările fizice, împotriva forțelor sale armate și a Ministerului Apărării, a crescut cu peste 50% în ultimul an. Rusia, China, Iranul și Coreea de Nord sunt principalii suspecți. Comentariile britanicului au apărut după ce șeful NATO le-a spus joi aliaților că Europa trebuie să se pregătească pentru o confruntare cu Rusia. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat că Europa trebuie să se pregătească de un război asemănător celui din timpul bunicilor și să crească rapid cheltuielile pentru apărare. „Suntem următoarea țintă a Rusiei”, a spus oficialul. NATO „este deja în pericol” Mark Rutte a declarat, într-o conferință la Berlin, că NATO „este deja în pericol”. „Mă tem că prea mulți se complac în tăcere. Prea mulți nu simt urgența. Și prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este așa. Acum este momentul să acționăm”, a spus șeful NATO. Potrivit lui Rutte, „cheltuielile și producția aliate în domeniul apărării trebuie să crească rapid”. „Forțele noastre armate trebuie să aibă ceea ce le trebuie pentru a ne menține în siguranță”, a precizat șeful NATO.
Se fac jocuri la Primăria Capitalei: cine va fi mâna dreaptă a lui Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu se pregătește ca peste câteva zile să-și preia mandatul de primar, după ce a câștigat alegerile de pe 7 decembrie pentru Primăria Capitalei. Ciucu îl va înlocui în funcție pe colegul său de partid, Stelian Bujduveanu, care este în prezent primar general interimar. Cei doi vor lucra în continuare împreună, iar Bujduveanu, care va reveni pe funcția de viceprimar, va fi mâna dreaptă a noului primar ales în București. Pe de altă parte, USR este pe care să-și piardă cea mai importantă funcție la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu, încă primar general interimar, va reveni pe funcția de viceprimar 1, după ce penelistul Ciprian Ciucu își va prelua mandatul de primar general. Stelian Bujduveanu a fost ales viceprimar de către Consiliul General al Municipiului București, iar postul îl poate pierde doar dacă CGMB va vota alt consilier pe această funcție. „Într-o logică administrativă, și în contextul în care consiliul nu se schimbă, Bujduveanu nu are cum să fie dat la o parte. Ca atare, Ciprian Ciucu va trebui să lucreze cu el. Practic, Bujduveanu va fi mâna dreaptă a lui Ciucu la Primăria Capitalei”, au precizat surse politice pentru Gândul. Stelian Bujduveanu, la vot/Foto: Mediafax Jocuri la Primăria Capitalei: Lui Lucian Judele (USR) îi expiră mandatul Pe de altă parte, USR este pe cale să-și piardă cea mai importantă poziție în Primăria Capitalei. Lui Lucian Judele, city-managerul Bucureștiului, îi va expira mandatul odată cu plecarea lui Stelian Bujduveanu din funcția de primar general interimar. Lucian Judele Potrivit legii, city-managerul unei localități este numit de către primar. Ca atare, funcția celor de la USR va rămâne în aer și va depinde de Ciprian Ciucu, dacă îi va prelungi sau nu mandatul lui Judele. În calitate de Administrator Public al Capitalei, Lucian Judele avea în coordonare: Direcția generală servicii publice; Direcția de Mediu, mai puțin Serviciul avize și acorduri; Direcția generală management proiecte cu finanțare externă; Direcția relația cu ONG-uri, Sindicate și patronate; Direcția relații externe și protocol; Administrația Lacuri Parcuri Agrement București (ALPAB); Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB); Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB); Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București (Proedus); Administrația Străzilor București; Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane; Administrația Parcului Natural Văcărești. Funcționarii se tem că Ciprian Ciucu va face concedieri și va tăia salarii Gândul a dezvăluit recent că este panică printre miile de angajați ai Primăriei Capitalei, după ce Ciprian Ciucu a câștigat alegerile pentru funcția de primar general. Ciucu a fost susținut de Ilie Bolojan – premierul austerității și politicianul care vrea să taie în carne vie. Surse administrative au precizat pentru Gândul că oamenii din PMB se tem pentru funcțiile lor și cred că noul edil va dori o reorganizare a Municipalității. Liderul de sindicat al PMB a declarat pentru Gândul că se așteaptă la o reorganizare, dar „nu la abuzuri”. În ceea ce-l privește pe Ciprian Ciucu, acesta a câștigat alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei cu peste 36% din voturi și a fost susținut, oficial, de către premierul Ilie Bolojan – liderul Partidului Național Liberal. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bolojan anunță că bugetul României va fi votat “cel mai devreme” la finalul lunii ianuarie 2026 Surse guvernamentale: „Salariul minim va fi înghețat anul viitor”
Bărbatul acuzat de uciderea lui Charlie Kirk apare pentru prima dată în instanță, în contextul unei dispute privind accesul presei

Bărbatul acuzat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a avut joi prima apariție fizică într-o sală de judecată din Utah, în timp ce judecătorul analiza nivelul de acces pe care îl vor avea mijloacele de informare în masă în acest caz, scrie BBC. Judecătorul cântărește transparența, în timp ce apărarea cere limitarea camerelor Avocații inculpatului, Tyler Robinson (în vârstă de 22 de ani), și Biroul Șerifului din comitatul Utah au solicitat instanței interzicerea camerelor, argumentând că mediatizarea extinsă ar putea influența negativ un potențial juriu. O coaliție de instituții media naționale și locale, alături de văduva lui Kirk, a cerut ferm transparență. Judecătorul a decis că camerele vor fi permise în sala de judecată, deși unele restricții rămân în analiză. Cazul de mare profil ar putea duce la pedeapsa cu moartea Robinson se confruntă cu mai multe capete de acuzare, inclusiv omor calificat, și ar putea primi pedeapsa cu moartea dacă va fi găsit vinovat. El nu a formulat încă un răspuns la acuzații. Autoritățile spun că s-a predat după o amplă urmărire la nivel național, fiind convins de tatăl său, care l-a recunoscut în imaginile făcute publice. La apariția de joi, Robinson a sosit cu mâinile și gleznele încătușate, dar purtând haine civile, și a zâmbit scurt membrilor familiei aflați în sala de judecată. Dispută continuă privind accesul la o audiere închisă din octombrie Organizațiile media și văduva lui Kirk solicită în continuare publicarea unei înregistrări audio și a transcrierii unei audieri din octombrie, care a fost închisă publicului. Judecătorul Tony Graf a declarat că trebuie să analizeze cu atenție ce poate fi desecretizat legal și a amânat o decizie finală până la 29 decembrie pentru a asigura acuratețea. De asemenea, el a emis un ordin care interzice avocaților să facă declarații publice în afara procedurilor oficiale. Următoarea apariție fizică a inculpatului în instanță este programată pentru 16 ianuarie.
Cristian Tudor Popescu, despre dezvăluirile Recorder: N-am mai trăit așa ceva de la momentul tălăzuirii mulțimii din Piața Palatului

„Până în clipa de față, documentarul Recorder a realizat ceva important: câțiva magistrați au crăpat tăcerea din Justiție, câteva mii de oameni au ieșit să protesteze împotriva caracatiței din zisa Justiție. E un început bun, dar dezmembrarea monstrului poate fi realizată doar prin măsuri operative”, scrie jurnalistul Cristian Tudor Popescu pe contul personal de socializare, ca reacție la ancheta Recorder, pe care, într-un text anterior, o clasificase drept „unul dintre cele mai importante acte jurnalistice din ultimii 35 de ani”. În opinia jurnalistului, dezvăluirile Recorder seamănă cu momentul din decembrie ’89, când, la meetingul de la fostul Senat, mulțimea refuzase să mai scandeze sloganuri comuniste, iar la tribună, Ceaușescu era vizibil speriat, în timp ce-și plimba ochii peste furia de sub tribune. „Alo, alo, așezați-vă liniștiți la locurile voastre!” „N-am mai trăit așa ceva de la momentul tălăzuirii mulțimii în Piața Palatului, în vreme ce N. și E. Ceaușescu își roteau ochii furioși și speriați în toate părțile. Aidoma CPEx, în spatele președintei CAB Arsenie au fost aliniați 3 bărbați și 6 femei care au tăcut mâlc. Intervenția judecătoarei Raluca Moroșanu, hotărâtă, curajoasă, întristată, precisă mi-a adus lacrimi în ochi. A spus doar atât: cu toată viața și cariera mea de 26 de ani în magistratură, confirm că tot ce a spus judecătorul Laurențiu Beșu este adevărat, suntem terorizați de conducere. Din sală s-au auzit destule aplauze, dar cred că au fost ale jurnaliștilor. Apoi, la tirul de întrebări care a urmat, singurul răspuns al lui Arsenie a fost: „Alo, alo, așezați-vă liniștiți la locurile voastre!”. O încercare disperată, cum nu credeam să văd într-o sală a Justiției române, a fost redarea, pe un laptop, a unui dialog dintr-un proces, care era menită s-o scoată isterică pe judecătoarea Daniela Panioglu; a fost oprită la jumătate, din gâtul mâinii, de Arsenie, pentru că arăta limpede că Panioglu avea dreptate. Arsenie a pus capăt în forță conferinței de presă, condusă în stil Florin Iordache Altăntrebare, refuzând să răspundă întrebărilor tuturor jurnaliștilor înscriși pe listă. Nu îndrăznesc să sper că pentru caracatiță va urma ce s-a întâmplat cu regimul ceaușist”, a comentat acesta. „Corupția e peste tot, dar cea din Justiție e cea mai periculoasă” În opinia jurnalistului, documentul Recorder ar fi trebuit realizat la inițiativa președintelui și cu mijloace logistice superioare: „Președintele Dan (…) nu ne-a spus decât că magistrații români muncesc mai mult decât cei din Europa. Că a văzut el cum vine grefiera cu căruciorul de supermarket plin cu dosare. Și nu l-a susținut pe Bolojan în încercarea de a tăia pensiile bestiale ale magistraților. Documentarul Recorder ar fi trebuit realizat din inițiativa președintelui la un nivel logistic mai ridicat, cu mijloace instituționale mult mai puternice decât ale jurnaliștilor. De pildă, e de crezut că SRI, de care președintele nu se atinge, nu știa tot ce e în ancheta Recorder? Corupția e peste tot, dar cea din Justiție e cea mai periculoasă, căci Justiția e puterea care poate pedepsi corupția”. „Rar am văzut ceva mai lipsit de sens” CTP consideră că reacția președintelui la documentarul Recorder e „lipsită de sens”, pentru că toate întrebările lansate de acesta în spațiul public își au răspunsul chiar în materialul citat. „Rar am văzut ceva mai lipsit de sens: răspunsul la toate aceste întrebări este în chiar documentarul Recorder: dictatura Savonea. N. Dan nu a rostit niciodată acest nume până a-l scrie acum pe net. Întrebările ar fi avut rost dacă le-ar fi adresat direct CSM, participând imediat la o ședință, așa cum l-a sfătuit gratis concediatul Ludovic Orban”, scrie jurnalistul. Ca să spargi „monolitul Savonea”, îți trebuie „un pickhammer din afară”, crede CTP, care înaintează o potențială soluție: „Secția Specială de investigare a infracțiunilor comise de magistrați. Bineînțeles, nu cu cei doar 35 de procurori pe care îi are acum. Reorganizată, înzestrată cu procurori valoroși profesional, curajoși și onești (mai există, trebuie doar să-i cauți), subordonată direct Procurorului General care va fi numit de președintele Dan. Această Secție Specială ar putea ancheta cel puțin cazurile din documentarul Recorder. Președintele Dan poate face asta. Sau altceva. Dar SĂ FACĂ, și repede, ceva cu cap și coadă. Altfel, va fi doar un postac pe facebook care „a văzut documentarul Recorder cap-coadă”.