Care este cel mai bun moment pentru administrarea vaccinului antigripal

care-este-cel-mai-bun-moment-pentru-administrarea-vaccinului-antigripal

Virusurile gripale care caracterizează sezonul 2025 – 2026 și care sunt atent monitorizate de Agenția Europeană a Medicamentului sunt de tip A H1N1, AH3 N2 și B. Preponderența în Europa, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, este A (H1N1). Cele mai multe cazuri confirmate în România aparțin sub-tipului A. Cea mai bună perioadă pentru administrarea vaccinului antigripal sunt lunile octombrie – noiembrie, adică înainte de debutul circulației intense a virusurilor. În perioada de două săptămâni de după administrarea vaccinului are loc devoltarea anticorpilor, care asigură imunizarea optima pe toată durata iernii. Categoriile cărora li se recomandă vaccinul Vaccinurile antigripale pot fi, totuși, administrate și mai târziu, în plin sezon gripal. Vaccinurile antigripale sunt recomandate tuturor, însă există câteva categorii vulnerabile în fața virusurilor. Acestor categorii li se recomandă virusul cu preponderență: persoane de peste 65 de ani, copii mici, femei însărcinate, pacienți cu boli cornice (diabet, insuficiență renală, boli autoimune). Vaccinurile antigripale scad riscul de îmbolnăvire, în cazul în care, totuși, virusul a fost luat, manifestările sunt mai puțin severe. De asemenea, administrarea vaccinurilor antigripale limitează riscul de răspândire a virusului în comunități. Ce tip de vaccinuri sunt indicate anul acesta Pentru sezonul 2025 – 2026, Agenția Europeană a Medicamentului sugerează vaccinurile trivalente. În România, în sezonul gripal precedent se înregistraseră aproximativ 134.000 de cazuri de gripă (inclusiv pneumonii), aproape dublu față de sezonul anterior. La începutul anului (adică la sfârșitul sezonului gripal anterior), Ministerul Sănătății a anunțat 22 de decese cauzate de virusurile gripale.

Benzina și motorina s-au ieftinit la Petrom. Este a doua reducere de PREȚ din luna octombrie. Cât costă carburanții

benzina-si-motorina-s-au-ieftinit-la-petrom-este-a-doua-reducere-de-pret-din-luna-octombrie.-cat-costa-carburantii

Prețurile la benzină și motorină au scăzut cu 4 bani pe litru la Petrom, liderul pieței carburanților din România, conform analizei Economedia.  În Capitală, la stațiile Petrom, un litru de benzină standard costă între 7,40 lei și 7,46 lei, iar un litru de motorină standard, între 7,61 lei și 7,66 lei, conform peco-online. Prețurile au mai scăzut și pe 1 octombrie, atunci când Petrom a ieftinit benzina și motorina cu câte 5 bani pe litru. Pe de altă parte, pe 26 septembrie, Petrom a scumpit benzina și motorina cu câte trei bani pe litru. Totodată, după o serie de patru scumpiri, pe 23 septembrie, Petrom a aplicat prima reducere de prețuri din lună. În luna septembrie, Petrom a mai majorat prețurile carburanților pe 4, 10 și 17 septembrie, când prețurile benzinei standard și ale motorinei standard au urcat, de fiecare dată, cu câte 4 bani pe litru. În data de 1 august 2025, Petrom a crescut prețul benzinei standard cu 42 de bani pe litru, iar pe cel al motorinei standard cu 40 de bani pe litru. La începutul anului viitor este așteptată încă o creștere semnificativă a prețurilor carburanților, potrivit e-nergia. RECOMANDAREA AUTORULUI: Alexandru Chirilă, la „Pastila Financiară”. „Scumpirea carburanților este o zonă care nu va avea impactul dorit” Sezonul de GRIPĂ a început mai devreme. Medic infecționist: „Am avut un mic val de COVID-19” Bucureștiul, inundat pe mai multe artere principale. Tramvaiele oprite pe Maica Domnului. Ploaia continuă în rafale și la această oră

Alexandru Rogobete, despre declarațiile lui Costel Alexe privind Spitalul Sfânta Maria din Iași: dovadă de inconștiență și lipsă totală de responsabilitate

alexandru-rogobete,-despre-declaratiile-lui-costel-alexe-privind-spitalul-sfanta-maria-din-iasi:-dovada-de-inconstienta-si-lipsa-totala-de-responsabilitate

„Am urmărit acum, târziu, declarațiile făcute la Consiliul Județean Iași și trebuie să spun răspicat: este o dovadă de inconștiență și lipsă totală de responsabilitate! Cum să prezinți public planuri de reabilitare care prevăd grupuri sanitare și chiuvete în fiecare salon ATI și să afirmi că ele există, când realitatea din teren arată exact contrariul?”, afirmă Alexandru Robobete. El spune că a fost acolo personal și a văzut: în saloanele ATI de la Iași nu există nicio chiuvetă. „Poate există în planuri și în facturi, dar în realitate nu sunt acolo. Întrebarea este simplă și gravă: s-a semnat recepția unor lucrări diferit față de ce există în realitate? Dacă da, vorbim despre o situație extrem de gravă, care nu mai ține doar de administrație defectuoasă, ci de punerea în pericol a vieții pacienților. Ne mai jucăm mult de-a politica pe viața oamenilor? Refuz să accept ca pacienții și medicii să fie victimele unor jocuri administrative sau politice. Nu personalul medical trebuie să fie tras la răspundere, ci cei care au girat și validat astfel de nereguli. Responsabilitatea nu se pasează, ci se asumă”, încheie Rogobete. Ce a declarat Costel Alexe Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a negat, vineri, informațiile potrivit cărora în ATI sau în saloanele de la Spitalul „Sfânta Maria” nu ar fi chiuvete. „În spațiul public s-a rostogolit informația că în secția ATI sau că în Spitalul ‘Sfânta Maria’ nu ar fi grupuri sanitare sau nu ar fi chiuvete. Acesta este planul etajului 3, unde practic funcționează secția ATI. În toate saloanele sunt grupuri sanitare, evident, cu chiuvetă. La fel, sunt cabinete medicale care, de asemenea, au chiuvetă prevăzută. (…) Se vede foarte clar că acolo sunt grupuri sanitare cu chiuvetă, evident, avizate de DSP, și la faza Dali, și ulterior, la faza de autorizație de funcționare”, a declarat, într-o conferință de presă, președintele CJ Iași. Șapte copii internați la ATI a spitalului din Iași au murit infectați cu bacteria Serratia marcescens.

Ministru ucrainean: Europa trebuie să ia în serios amenințarea reprezentată de Rusia

ministru-ucrainean:-europa-trebuie-sa-ia-in-serios-amenintarea-reprezentata-de-rusia

„Sunt sigur că Putin obține satisfacție emoțională, dacă nu fizică, umilind Occidentul prin demonstrarea a ceea ce el percepe ca fiind superputerea sa”, a declarat Kyslytsia, adăugând că acțiunile imprudente ale președintelui rus riscă să antagonizeze Casa Albă, care pare să se răcească față de el. „Este un efect de bumerang”, a spus Kyslytsia. Ce va face Rusia în continuare depinde de faptul dacă Europa și administrația Trump vor da dovadă de hotărâre colectivă, a sugerat el. Fără un răspuns transatlantic decisiv, Putin va „urca escaladarea”, a prezis el, cu mai multe acțiuni menite să perturbe și să paralizeze continentul. În ultimele săptămâni, Rusia a trimis drone-momeală peste graniță în Polonia și a trimis avioane de vânătoare care au încălcat spațiul aerian al Estoniei. Incidentele cu drone care au restricționat zborurile la aeroporturile din München și Copenhaga au stârnit temeri privind implicarea Rusiei. Moscova a negat responsabilitatea, potrivit The Guardian. Kyslytsia a afirmat că Rusia a infiltrat țări din UE cu „agenți și cârtițe” care, potrivit lui, sunt responsabili pentru zborurile cu drone deasupra aeroporturilor din Danemarca și Germania, precum și deasupra bazelor militare aliate. El i-a descris ca fiind konservy, literalmente „cutii de conserve” în ucraineană, care pot fi activate sau „deschise” de Moscova atunci când este nevoie. Săptămâna aceasta, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu liderii UE la un summit la Copenhaga, unde prim-ministrul danez, Mette Frederiksen, a declarat că Europa se confruntă cu cea mai dificilă și periculoasă situație de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și că toate țările sunt afectate de „războiul hibrid rus”. Mulți nu au conștientizat amenințarea Kyslytsia a declarat că, în general, liderii europeni au conștientizat amenințarea, dar a adăugat că mulți alții, inclusiv experți și profesioniști din Europa de Vest, nu au înțeles-o încă. El a afirmat că este nevoie de o mai bună educare pentru a răspândi mesajul, în fața unui „adversar nemilos și fără scrupule”. „În secolul XXI nu ai nevoie de tancuri pentru a pune în genunchi țările avansate din punct de vedere tehnologic. Războiul cibernetic este o realitate. Nu este nevoie de obuziere pentru a paraliza sistemul bancar. Folosind drone în mod inteligent, poți atinge obiectivele mai bine decât cu o bombă nucleară”. Vorbind la Ministerul de Externe din Kiev, Kyslytsia a spus că relațiile Ucrainei cu administrația SUA s-au îmbunătățit din primăvară, când Donald Trump l-a certat pe Zelenski în timpul întâlnirii celor doi lideri din Biroul Oval, în februarie. Atitudinea Washingtonului față de război a fost „emoționantă”, cu o mai mare înțelegere a faptului că Putin era principalul obstacol în calea păcii, a spus Kyslytsia. În ultimele luni, Ucraina a desfășurat o campanie din ce în ce mai reușită pentru a paraliza producția de petrol a Rusiei, prin lovituri de lungă distanță folosind drone fabricate în țară. Potrivit Wall Street Journal, SUA au acceptat săptămâna aceasta să împărtășească informații pentru a ajuta Kievul să coordoneze atacurile asupra țintelor aflate în interiorul Rusiei. Vice-ministrul de externe a sugerat că războiul se îndreaptă în favoarea Ucrainei, în ciuda faptului că trupele ruse continuă să avanseze, deși încet, în mai multe părți ale câmpului de luptă. El a menționat schimbările pozitive de la Washington, discuțiile „mai serioase” din Europa și eșecul Rusiei de a realiza o breșă militară în ofensiva sa de vară.

Atacul de la sinagoga din Manchester: Atacatorul era eliberat pe cauțiune pentru un presupus viol

atacul-de-la-sinagoga-din-manchester:-atacatorul-era-eliberat-pe-cautiune-pentru-un-presupus-viol

Sirianul, cunoscut pentru alte condamnări penale, dar necunoscut serviciilor antiteroriste, a fost împușcat mortal. Atacatorul care a lovit joi sinagoga Heaton Park Hebrew Congregation din Manchester, ucigând doi bărbați și rănind grav mai multe persoane, era cercetat pentru un presupus viol și se afla sub control judiciar la momentul atacului, potrivit unor surse citate de The Guardian. Jihad al-Shamie, în vârstă de 35 de ani, născut în Siria, avea condamnări pentru alte fapte penale, însă nu fusese vizat de anchete antiteroriste și nu era în atenția MI5 sau a programului Prevent de deradicalizare. El a fost împușcat de polițiștii înarmați la scurt timp după ce a încercat să pătrundă cu forța în sinagogă, în timpul slujbei de Yom Kippur. Unul dintre decedați, împușcat accidental de forțele de ordine Poliția din Manchester a confirmat că unul dintre cei doi morți, Adrian Daulby, 53 de ani, și Melvin Cravitz, 66 de ani, ar fi fost împușcat accidental de forțele de ordine, iar un alt credincios rănit grav ar fi fost și el lovit de gloanțe în timpul intervenției. Ancheta verifică și dacă al-Shamie a fost autorul unui mesaj de amenințare trimis în 2012 unui fost deputat conservator, în care semnatarul, „Jihad Alshamie”, spunea că „oameni ca tine merită să moară”.

Un medic exclus din profesie în Marea Britanie profesează acum într-un spital public din Cluj-Napoca

un-medic-exclus-din-profesie-in-marea-britanie-profeseaza-acum-intr-un-spital-public-din-cluj-napoca

Deși sancțiunile primite în Marea Britanie sunt extrem de grave, autoritățile medicale din România refuză să intervină, invocând lipsa unui cadru legal clar. Potrivit Știri de Cluj, Iuliu Iosif Marian Stan, în vârstă de 43 de ani, activează în prezent ca medic ortoped la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. În 2024, el a fost radiat din registrul medical al Marii Britanii și Irlandei de Nord, după ce o instanță profesională a constatat că, timp de cinci ani, a supus pacienții unor „proceduri invazive, intime și inutile” fără justificare medicală. Intervenții nejustificate, majoritatea pe pacienți bărbați Autoritatea de judecată a Colegiului Medicilor din UK a documentat 278 de astfel de cazuri, în 277 fiind vorba de pacienți bărbați. Potrivit concluziilor din decizia tribunalului medical britanic, dr. Iuliu Stan se face vinovat de „o abatere profesională gravă”: el a administrat în mod repetat și nejustificat din punct de vedere clinic supozitoare pe cale rectală pacienților săi. Tribunalul a stabilit că aceste intervenții erau „inutile” și „motivate de gratificare personală”: „Dr. Stan a abuzat de încrederea pacienților și de poziția sa de autoritate pentru a impune tratamente invazive fără justificare clinică”, se arată în hotărârea instanței medicale din Regatul Unit. Proceduri forțate, fără explicații Unul dintre pacienții săi, un tânăr britanic, a povestit într-o investigație realizată de Public Record și rețeaua internațională OCCRP cum a ajuns la spital cu un deget rupt și umărul dislocat și a fost supus unei astfel de proceduri fără să i se ofere explicații: „Am întrebat dacă există o altă variantă. Mi-a răspuns: «Trebuie să procedez așa». A fost un moment umilitor. M-am simțit de parcă eu făcusem ceva greșit”, a declarat pacientul. Ulterior, spitalul britanic i-a trimis o scrisoare oficială de scuze, confirmând că medicul a fost exclus din sistemul medical. Forul medical din Cluj: fără plângeri, nu avem ce investiga Colegiul Medicilor din Marea Britanie a transmis notificarea privind sancțiunile impuse medicului Iuliu Stan către omologii din România. Doctorul Ion Cosmin Puia, președintele Colegiului Medicilor din Cluj, a declarat pentru Public Record că, atât timp cât medicul are drept de liberă practică în România și nu există plângeri înregistrate în sistemul local, forul medical clujean nu poate interveni: „Nu avem ce investigație să facem noi de aici despre ce s-a întâmplat în urmă cu nu știu cât timp în Marea Britanie”. „Doctorul Stan are drept de liberă practică în România. Vă pot spune că, în România, până acum s-a comportat absolut fără probleme”, a explicat șeful Colegiului Medicilor din Cluj.â Medici excluși din profesie în alte țări, activi în România Cazul medicului Iuliu Stan este doar unul dintre zecile de exemple identificate într-o anchetă amplă a rețelei Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), care a documentat peste 100 de medici sancționați în diferite țări europene și care profesează în prezent în alte state membre. Printre cazurile documentate în investigație se numără un ortoped suspendat în Regatul Unit pentru rasism și incompetență, care profesează în prezent într-o clinică privată din Timișoara, un nefrolog căruia i-a fost retras dreptul de practică în Suedia din cauza lipsei de competențe profesionale, dar care tratează pacienți în continuare la Spitalul de Urgență din Călărași. De asemenea, un ginecolog declarat inapt să profeseze în Marea Britanie figurează în mod activ în Registrul Medicilor din România. Doar 7 țări publică numele medicilor sancționați Doar șapte țări europene fac publice listele medicilor sancționați, iar în multe state, inclusiv România, autoritățile invocă protecția datelor personale pentru a refuza accesul la aceste informații, spune autorii investigației. „Dacă un doctor își pierde licența pentru abuzuri sau pentru că pune în pericol pacienții, atunci va fi la fel de periculos în orice altă țară”, a declarat Sjur Lehmann, șeful Autorității de Supraveghere a Sănătății din Norvegia, pentru OCCRP. Ancheta penală continuă în Marea Britanie Potrivit casei britanice de avocatură Enable Law, în luna martie Royal Cornwall Hospital și-a asumat răspunderea pentru acțiunile medicului Iuliu Stan, inclusiv pentru administrarea de medicație rectală, utilizarea de catetere urinare și alte proceduri intime efectuate de medic care implicau atingerea zonelor genitale, fără să fie necesare. O parte din foștii pacienți ai medicului român au inițiat acțiuni legale împotriva spitalului, în legătură cu abuzurile medicale la care au fost supuși. Poliția britanică a confirmat că desfășoară o anchetă penală privind acuzațiile de agresiune asupra pacienților comise de Iuliu Stan. Spitalul Royal Cornwall, din Truro – Marea Britanie, unde Iuliu Stan a lucrat între 2015 și 2020, a anunțat că sprijină poliția, că a notificat pacienții afectați și le-a oferit sprijin individual.

George Simion le cere tuturor românilor să își anuleze abonamentul la Netflix. Explicația fenomenului „cancel Netflix”

george-simion-le-cere-tuturor-romanilor-sa-isi-anuleze-abonamentul-la-netflix.-explicatia-fenomenului-„cancel-netflix”

George Simion afirmă că Netflix ar promova „propagandă woke și pro-transgender” și a îndemnat publicul să îi urmeze exemplul. „Tocmai mi-am anulat abonamentul Netflix și îi îndemn pe toți să facă la fel. Netflix nu este altceva decât o platformă pentru propagandă woke și pro-transgender. Gata!”, a scris Simion în mesajul publicat pe X. El a publicat și o captură din formularul prin care și-a justificat renunțarea la abonament, unde a bifat motivul „Transgender propaganda”. George Simion s-a alăturat astfel valului internațional de critici la adresa Netflix. Decizia vine în contextul unui boicot lansat de Elon Musk, care acuză platforma de promovarea unei „agende woke și transgender”. Miliardarul Elon Musk și-a îndemnat urmăritorii să își anuleze abonamentele la platformă, invocând o presupusă „agendă transgender woke”. Miliardarul a scris pe X: „Anulați Netflix pentru sănătatea copiilor voștri”, acuzând compania de promovarea acestei direcții ideologice. Controversa este legată de reacțiile conservatoare față de un serial animat produs de Netflix, „Dead End: Paranormal Park”, care are un personaj transgender. Serialul a fost anulat în 2023, după două sezoane. Creatorul său, Hamish Steele, a răspuns ulterior pe rețeaua socială Bluesky, unde a calificat situația drept „o zi ciudată” și a apărat show-ul ca fiind o producție „despre personaje bune și pline de empatie”. Netflix nu a comentat situația, însă analiștii financiari au subliniat că reacțiile din mediul online nu vor afecta semnificativ compania, notează CNBC. Netflix avea la finalul lui 2024 peste 301 milioane de abonați și o capitalizare bursieră de aproximativ 490 miliarde de dolari, acțiunile crescând cu peste 60% în ultimul an. Deși acțiunile au scăzut cu 4% în această săptămână, specialiștii consideră că impactul boicotului va fi unul limitat și temporar.

Care este simptomul Covid care poate persista pe viață? Dezvăluirea oamenilor de știință

care-este-simptomul-covid-care-poate-persista-pe-viata?-dezvaluirea-oamenilor-de-stiinta

Un studiu realizat de Institutul Național de Sănătate din Marea Britanie a concluzionat că, la doi ani după infectarea cu virusul Covid-19, 80% dintre persoanele care au raportat modificări ale simțului mirosului au obținut rezultate slabe la un test clinic de detectare a mirosurilor. Studiul a descoperit, de asemenea, că dintre cei care au observat o schimbare, aproximativ unul din patru avea simțul mirosului grav afectat sau își pierduse complet capacitatea de a mirosi, scrie The Independent. Pierderea simțului mirosului a fost de la început un simptom specific infectării cu virusul Covid-19, care provoacă inflamații în sistemul olfactiv. „Reconfigurarea” răspunsului creierului la mirosuri Coautoarea studiului, dr. Leora Horwitz, a avertizat totuși că recuperarea simțului mirosului ar putea să nu fie posibilă niciodată: „Poate dura mult timp – poate pentru totdeauna, nu știm – dar este absolut posibil ca oamenii să nu-și recupereze simțul olfactiv”. Studiul a mai inclus și modalități de restabilire a simțului mirosului pacienților după Covid, care ar putea include suplimente de vitamina A sau „antrenament olfactiv pentru a „reconfigura” răspunsul creierului la mirosuri”. Rezultatele studiului vin în contextul în care o nouă tulpină de Covid, numită Stratus, se răspândește în Marea Britanie și se crede că este responsabilă pentru majoritatea cazurilor din țară. Noua tulpină are două variante, XFG și XFG.3.

Şeful Ryanair avertizează că 100.000 de pasageri ar putea avea zboruri anulate săptămâna viitoare. Care este motivul

seful-ryanair-avertizeaza-ca-100000-de-pasageri-ar-putea-avea-zboruri-anulate-saptamana-viitoare.-care-este-motivul

Directorul executiv al Ryanair, Michael O’Leary, a declarat pentru blogul Money că acţiunea sindicală ar putea costa compania sa aproximativ 20 de milioane de lire sterline. El a adăugat faptul că deşi compania îşi poate permite să suporte costul, în cele din urmă clienţii vor fi cei mai afectaţi de greva din Franţa. Membrii SNCTA vor intra în grevă de marţi, 7 octombrie, până vineri dimineaţa, 10 octombrie, din cauza unei dispute privind salariile şi condiţiile de muncă, potrivit Sky News. Greva va afecta zborurile interne dar şi pe cele internaţionale. De asemenea, va afecta avioanele care folosesc spaţiul aerian francez. De aceea, şeful Ryanair a cerut ca zborurile din spaţiul aerian francez să fie protejate de grevă, spunând că perturbarea acestora reprezintă un abuz asupra pieţei unice libere. Michael O’Leary estimează că în doar două zile de grevă Ryanair ar putea fi nevoită să anuleze aproximativ 600 de zboruri afectând circa 100.000 de pasageri. „Este vorba de aproximativ 100.000 de pasageri ale căror zboruri vor fi anulate inutil miercurea şi joia viitoare”, a spus O’Leary. El a sugerat ca în timpul grevei, activităţile controlorilor de zbor să fie preluate Eurocontrol, o organizaţie civil-militară care sprijină managementul traficului aerian în întreaga Europa. Mai multe alte companii aeriene europene, precum EasyJet, British Airways, Vueling şi Lufthansa, s-ar putea confrunta cu probleme în timpul grevei de săptămâna viitoare.

Tratament revoluționar pentru fracturi: adezivul osos repară oasele rupte cu o singură injecție, prin lipirea fragmentelor

tratament-revolutionar-pentru-fracturi:-adezivul-osos-repara-oasele-rupte-cu-o-singura-injectie,-prin-lipirea-fragmentelor

Se spune că substanța, numită „adeziv osos”, repară oasele rupte cu o singură injecție, prin lipirea fragmentelor. Potrivit rapoartelor din mass-media locală, procesul poate fi finalizat în câteva minute. Lin Xianfeng, cercetător principal și chirurg ortoped asociat la Spitalul Sir Run Run Shaw, a explicat că adezivul poate realiza o fixare precisă în doar două-trei minute, chiar și într-un mediu bogat în sânge. În mod tradițional, pacienții cu astfel de leziuni ar fi supuși unei intervenții chirurgicale care implică o incizie și utilizarea de plăci și șuruburi de oțel. Cu toate acestea, primele teste ale Bone 02 sugerează un rezultat mult mai rapid: într-un caz, adezivul a fixat cu succes fractura în mai puțin de trei minute, potrivit Indy. Studiile de laborator au arătat că substanța are un scor ridicat atât în ceea ce privește siguranța, cât și eficacitatea, potrivit rapoartelor. Adezivul a atins o forță maximă de lipire de peste 400 de livre, cu o rezistență la forfecare de aproximativ 0.5 MPa și o rezistență la compresiune de aproape 10 MPa. Alternativă la implanturile metalice convenționale Conform raportului, aceste rezultate indică faptul că adezivul ar putea servi ca alternativă la implanturile metalice convenționale, reducând în același timp riscul de reacții la corpuri străine și infecții. Potrivit Interesting Engineering, cercetătorii s-au inspirat din stridii, în special din abilitatea naturală a moluștelor de a se agăța de suprafețe subacvatice, lucru cu care adezivii convenționali se confruntă cu dificultăți. Publicația a remarcat că, spre deosebire de adezivii standard, substanța produsă de stridii creează legături rezistente la presiune și eroziune, chiar și în condiții de umiditate, sare, umezeală și mișcare. „Wow, asta schimbă complet regulile jocului în chirurgie”, a scris o persoană când au apărut primele rapoarte. „China va deveni cu siguranță centrul medical și tehnologic al lumii”, a promis altcineva. Cercetările privind eficacitatea și impactul său sunt încă în curs de desfășurare, dar este cu siguranță un subiect de urmărit.