Sofia Vicoveanca a fost internată de urgență la spital / Cântăreața a suferit un infarct

sofia-vicoveanca-a-fost-internata-de-urgenta-la-spital-/-cantareata-a-suferit-un-infarct

Sofia Vicoveanca, interpreta de muzică populară extrem de iubită de români, a suferit un infarct miocardic în timpul nopții, relatează monitorulsv.ro. Ea a fost preluată cu ambulanța de un echipaj medical și transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava. Potrivit declarațiilor medicului Tiberius Brădățan, preluat de publicația citată, purtătorul de cuvânt al spitalului, Sofia Vicoveanca este, la această oră, în stare stabilă. Cine este Sofia Vicoveanca Sofia Vicoveanca este născută în Cernăuți (astăzi – Ucraina), unde a trait drama refugiului cu mama sa, după ce Bucovina de Nord a fost anexată de Uniunea Sovietică și tatăl ei a fost luat prizonier. Mai târziu, s-a stabilit cu familia ei la Vicovu de Jos (județul Suceava). De aici și-a luat și numele de scenă – Vicoveanca – un semn de iubire și de respect pentru pământul care a adoptat-o. O carieră de peste 60 de ani Sofia Vicoveanca (84 de ani) are o carieră muzicală de peste 60 de ani. A început în 1959 ca solistă a ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava. În 1965 și-a lansat primul său album. Actriță și poetă În repertoriul său sunt incluse o gamă largă de stiluri tradiționale –  de la doină și balade la cântece de nuntă, de leagăn, colinde, piese de bucurie. Sofia Vicoveanca a jucat în câteva filme românești și a publicat mai multe volume de versuri și proză, inspirate din viața și tradițiile satului. Esența românismului autentic Pe parcursul impresionantei sale cariere, a susținut numeroase concerte și turnee în țară și în străinătate: SUA, Franța, Danemarca, Germania, Israel, etc..). Sofia Vicoveanca este una dintre ultimele redute ale cântecului popular românesc. În muzica ei se concentrează esența folclorului românesc, spiritul viu și arzător al bucovineanului authentic, al românului autentic.