De ce a fost vitală pentru Coco Gauff o victorie cu Sorana Cîrstea. Jucătoarea din SUA are un obiectiv clar

Coco Gauff a obținut victoria cu Sorana Cîrstea în semifinale la Roma, însă americanca nu poate avansa în clasamentul feminin mondial. Sportiva de peste Ocean, locul 4 în ierarhia WTA, nu o poate depăși pe Iga Swiatek, poloneza urmând a evolua în această seară în penultimul act la turneul italian. Coco Gauff rămâne aproape de podiumul WTA după succesul cu Sorana Cîrstea de la Roma Americanca a trecut destul de ușor de Sorana Cîrstea în semifinale la Roma, însă, în ciuda succesului, sportiva de peste Ocean nu poate urca în ierarhia feminină, scrie the-express.com. Gauff, aflată pe poziția a 4-a în clasamentul WTA, nu poate trece peste Iga Swiatek, poloneza urmând a întâlni în această seară, de la ora 21.30, pe Elena Svitolina, în semifinalele competiției din Peninsulă. Coco Gauff a fost aproape de eliminare și a avut nevoie de cinci mingi de meci pentru a o învinge pe Mirra Andreeva cu 4-6, 6-2, 6-4. Gauff, vicecampioana turneului Italian Open din 2025, care i-a adus 650 de puncte, a avansat la 6.489 de puncte în clasamentul WTA după victoria sa asupra Andreevei în sferturile de finală. Acum, Gauff a acumulat 6.749 de puncte cu victoria asupra Soranei Cîrstea în semifinale și poate ajunge până la 7.033, dacă va câștigă turneu de la Roma. Americanca avea nevoie ca Iga Swiatek să cedeze în sferturi, dar acest lucru nu s-a întâmplat. De șase ori câștigătoare de Grand Slam, aceasta a învins-o lejer pe Jessica Pegula în meciul din sferturile de finală. Swiatek a intrat la Openul Italiei cu 6.948 de puncte. Calificarea în semifinale i-a garantează un minim de 390 de puncte și îi ridică totalul la 7.243. Totalul punctelor WTA ale jucătoarei poloneze în vârstă de 24 de ani va urca la 7.533 dacă va ajunge în finală și la 7.883 dacă va obține triumful final. FOTO: Profimedia 28.03.2026 Reacția WTA. „A jucat la un nivel înalt” La scurt timp după finalul disputei, WTA a titrat o singură frază pe rețelele sociale în care au subliniat evoluția net superioară a Coco Gauff din acest meci împotriva Soranei Cîrstea. „Coco Gauff a jucat la un nivel înalt și a învins-o pe Cirstea în două seturi!”, au scris cei de la WTA. „A fost o săptămână dificilă. Sunt fericită pentru victorie, că am câștigat în două seturi, să revin în finală. Primele tururi au fost foarte grele, am fost la un pas de eliminare. În aceste condiții, eu sunt foarte fericită că am ajuns în finală. Toate meciurile au fost grele. Și când nu jucam bine, eu găseam soluții”, a spus Coco Gauff, la finalul meciului cu Sorana Cîrstea.
Sorana Cîrstea – Coco Gauff Live Text Online în semifinale la Roma

Sorana Cîrstea, 36 de ani, locul 21 WTA, joacă în semifinale la Roma cu Coco Gauff, 22 de ani, locul 4 WTA. Meciul e programat joi, 14 mai, după ora 16:00, fiind al doilea pe Terenul Central. Duelul Sorana Cîrstea – Coco Gauff e în format Live Text Online pe www.prosport.ro și în direct la Digi Sport 1. Dacă ajunge în finală, românca va urca pe locul 18 WTA, ceea ce ar însemna cea mai bună clasare a carierei. Sorana Cîrstea a trecut de liderul WTA Aryna Sabalenka, Linda Noskova sau Jelena Ostapenko până în această fază și acum se va lupta cu Coco Gauff, care s-a impus în sferturi în fața Mirrei Andreeva, 4-6, 6-2, 6-4. În primul tur la Roma, Sorana Cîrstea a învins-o pe Tatjana Maria, 6-2, 6-0 „Sorana e o jucătoare foarte puternică, mi-a fost greu să o înving la Madrid, au fost trei seturi, meciul a fost strâns, acum mă bucur că sunt în semifinale. Voi vedea ce tactică voi adopta”, a spus Coco Gauff, la Eurosport, despre confruntarea cu Sorana Cîrstea. „Are parte de un ultim sezon excelent. E o jucătoare grozavă și evident e ultimul ei sezon așa că joacă fără să aibă nimic de pierdut. Voi ieși pe teren și mă aștept la o altă bătălie dură. Voi fi pregătită și sper că voi putea să mă calific în finală”, a completat sportiva americană, la Tennis Channel. Sorana Cîrstea: „Simt că pot să câștig” Sorana Cîrstea are un sezon foarte bun pe zgură, reușind zece victorii, iar acum e gata de semifinala de la Roma, după care urmează Roland Garros. De partea cealaltă, Coco Gauff a avut un traseu mai ușor ca „Sori” la Roma, trecând de Tereza Valentova, Solana Sierra, Iva Jovic și Mirra Andreeva. „Coco este o luptătoare incredibilă, mentalitatea pe care o are este uimitoare. Anul acesta am jucat de două ori cu ea, la Miami și Madrid. Ambele meciuri s-au încheiat după trei seturi, în ambele meciuri am avut șansele mele, dar ea a sfârșit prin a câștiga. Simt că pot să câștig, dar trebuie să fiu mai curajoasă. Asta am făcut cu Aryna. M-am pus în acea poziție și am luptat pentru șansele mele, nu am așteptat-o pe ea să greșească. Tenisul e un proces de învățare. Chiar și acum în ultima parte a carierei simt că am ce învăța în fiecare zi”, a declarat Sorana Cîrstea, la Eurosport. Meciul de azi e al patrulea între Sorana Cîrstea și Coco Gauff, iar jucătoarea din SUA a câștigat primele trei dueluri În cealaltă semifinală de la Roma joacă Iga Swiatek și Elina Svitolina