Sorana Cîrstea a vorbit despre retragerea din tenis după eliminarea de la Wimbledon

sorana-cirstea-a-vorbit-despre-retragerea-din-tenis-dupa-eliminarea-de-la-wimbledon

Sorana Cîrstea a oferit o reacție emoționantă după eliminarea dramatică din turul al treilea de la Wimbledon.  Jucătoarea română a fost la un singur punct de calificarea în optimile de finală, însă Linda Noskova a salvat mingea de meci și s-a impus la capătul unei confruntări extrem de echilibrate. Sportiva din Cehia a câștigat (2-6, 6-3, 7-5) după un tie-break încheiat cu 11-9. Sorana Cîrstea a recunoscut că înfrângerea este greu de acceptat, mai ales după ce a fost atât de aproape de victorie. „Din păcate, uneori sportul nu este corect. Astăzi s-a jucat la o minge. Am avut minge de meci, au fost multe momente importante, dar, per total, a fost un meci extrem de bun și un nivel foarte ridicat din partea amândurora. Din păcate, nu s-a terminat bine pentru mine și este normal să doară. Am avut și minge de meci, dar acesta este sportul. Mergem înainte”, a declarat Sorana Cîrstea pentru ProSport. Românca a dezvăluit că a evoluat și cu o problemă medicală. O accidentare la abdomen a obligat-o să își modifice serviciul și să încerce să compenseze prin plasament. „Am o accidentare la abdomen și a trebuit să schimb puțin serviciul. Am încercat să plasez mai mult decât să lovesc tare. A fost și vânt, care se schimba permanent. Am luptat cu tot ce am avut. Când ai minge de meci înseamnă că ai fost aproape. Nu este un sentiment plăcut și nu îl doresc nimănui”, a explicat sportiva. Ce reprezintă Wimbledon pentru Sorana Cîrstea Sorana a vorbit și despre apropierea retragerii. La 36 de ani, aceasta încearcă să se bucure cât mai mult de atmosfera marilor turnee și de sprijinul publicului, cel puțin până la finalul anului când se va retrage. „A fost o atmosferă extraordinară. Am vrut să câștig și pentru suporteri. Când mi-au scandat numele, simțeam că pot să joc oricât. Wimbledon înseamnă multă istorie. Este un Grand Slam special, un eveniment atipic, unde simți istoria. Sunt foarte bucuroasă că am jucat aici și că am putut arăta un nivel bun pe o suprafață pe care nu mă simt mereu în largul meu”, a spus Cîrstea. „Îmi vor lipsi emoțiile după ce mă voi retrage. Multe lucruri îmi vor lipsi și încerc să mă bucur cât mai mult de ele”, a adăugat românca. Pentru parcursul de la Wimbledon, Sorana Cîrstea a obținut 215.000 de euro și 130 de puncte WTA. O calificare în optimile de finală i-ar fi adus un premiu de 350.000 de euro.

Sorana Cîrstea e speranța României și la Wimbledon! Românca a trecut în turul 2 după meciul cu Bejlek

sorana-cirstea-e-speranta-romaniei-si-la-wimbledon!-romanca-a-trecut-in-turul-2-dupa-meciul-cu-bejlek

Sorana Cîrstea a obținut prima victorie românească la ediția din acest an a turneului de la Wimbledon și s-a calificat în turul al doilea după un meci câștigat în minimum de seturi în fața cehoaicei Sara Bejlek. Cea mai bine clasată jucătoare din România s-a impus cu scorul de 6-1, 7-6 (6), după o partidă care a durat o oră și 32 de minute. Sorana a controlat autoritar primul set, iar în actul secund a fost nevoită să lupte până în tie-break pentru a închide meciul. Joc foarte bun făcut de Sorana Românca a început foarte bine partida și nu i-a oferit adversarei prea multe șanse în primul set. Cu un joc agresiv și sigur, Cîrstea s-a desprins rapid și a cedat un singur game. În setul al doilea, Sara Bejlek, ocupanta locului 45 în clasamentul mondial, a ridicat nivelul jocului și a reușit să o pună în dificultate pe sportiva noastră. Sorana a rămas însă concentrată și a gestionat mai bine momentele importante ale tie-break-ului. Succesul îi aduce lui Cîrstea a zecea calificare în turul al doilea la Wimbledon. Cel mai bun rezultat al său la competiția londoneză rămâne prezența în turul al treilea, performanță pe care a reușit-o de cinci ori, în 2009, 2012, 2017, 2021 și 2023. În runda următoare, Sorana Cîrstea o va întâlni pe australianca Kimberly Birrell, aflată pe locul 72 WTA. Aceasta a trecut în primul tur de Alina Korneeva, scor 6-3, 0-6, 6-2. Sorana a devenit astfel singura jucătoare din România care continuă parcursul pe tabloul de simplu feminin. Jaqueline Cristian a fost eliminată de Iva Jovic, iar Irina Begu a pierdut confruntarea cu Katie Swan. Prezența Soranei la Wimbledon fusese pusă sub semnul întrebării după problemele fizice acuzate la turneul de la Queen’s, unde a pierdut în fața Emmei Răducanu. Românca a decis să nu participe la competițiile de la Berlin și Bad Homburg pentru a se recupera complet înaintea Grand Slam-ului londonez. Și-a anunțat retragerea din tenis După un sezon excelent făcut de Sorana, în care a ajuns cel mai sus în clasamentul WTA, sportiva a anunțat totuși că nu ia în considerare să își amâne retragerea, deja anunțată la începutul anului: „Nimic nu s-a schimbat în decizia mea de a fi ultimul meu Grand Slam. Sunt foarte recunoscătoare pentru anul acesta și pentru felul în care am jucat” a spus Sorana.

Sorana Cîrstea a răbufnit la aeroport când i s-a pus această întrebare

sorana-cirstea-a-rabufnit-la-aeroport-cand-i-s-a-pus-aceasta-intrebare

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 27 WTA) a răbufnit la aeroport când i s-a pus din nou întrebarea legată de o posibilă răzgândire cu privire la retragerea din circuit anunțată pentru finalul sezonului. Cu un parcurs excelent în circuit, în special la Roma, după ce a trecut de liderul mondial, Aryna Sabalenka (28 de ani) și a ajuns în semifinale, unde a pierdut în fața lui Coco Gauff (22 de ani, locul 4 WTA), subiectul revenirii a fost unul intens dezbătut în spațiul public. În acest an, Sorana Cîrstea a reușit să își pună în palmares două trofee, WTA 250 Transylvania Open Cluj Napoca (simplu) și WTA 125 Linz (dublu). Sorana Cîrstea a revenit în țară după turneul reușit de la Roma, cel mai bun din cariera sa la Foro Italico, însă a avut o răbufnire pe aeroport, când i s-a pus din nou întrebarea legată de retragerea sa din tenis, o retragere pe care a anunțat-o încă din decembrie 2025 pentru finalul acestui an. Fără presiunea apărării punctelor, Sorana Cîrstea a etalat un tenis extraordinar, după cum a remarcat și Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 36 WTA), pe care a învins-o în sferturile de finală. „A fost un turneu extrem de plăcut, foarte mulţumită de nivelul pe care l-am arătat şi de toate emoţiile şi de tot ce am trăit în aceste zile la Roma. Am început anul fără presiune din punct de vedere al clasamentului, presiunea a fost pe lucrurile de îmbunătăţit din punct de vedere al jocului. Încerc să continui în aceeaşi manieră, să nu mă gândesc la clasament şi să îmbunătăţesc lucrurile care depind de mine. (n.r. Te mai retragi?) În fiecare zi aud asta, de la fiecare persoană. Aşa cum am spus, mă bucur de fiecare zi în parte, e un an extraordinar pentru mine, mult peste aşteptări şi mă bucur de ceea ce trăiesc. Sunt foarte recunoscătoare acestui sport şi suntem nici la jumătatea anului şi sper să continui aşa. Cel mai important este să fiu sănătoasă, pentru că restul lucrurilor vor veni”, a declarat Sorana Cîrstea, pe aeroport, citată de AS. Sorana Cîrstea și-a egalat propriul record Pentru parcursul său de la Roma, Sorana Cîrstea a primit un cec generos, de 338.142 dolari și 390 de puncte WTA, potrivit site-ului oficial. Cu aceste puncte în cont, în clasamentul WTA Live, Sorana Cîrstea a urcat până pe locul 21 WTA, cea mai bună clasare din carieră, la același nivel ca în august 2013, când a fost finalistă la Rogers Cup (Toronto). Sorana Cîrstea se bucură de numai câteva zile libere, asta deoarece marți, 19 mai, va pleca spre Paris, unde va participa la turneul de Grand Slam Roland Garros (24 mai – 7 iunie). Pe zgura pariziană, cel mai bun rezultat al Soranei Cîrstea a fost în 2009, când juca în sfert de finală cu australianca Samantha Stosur (42 de ani), locul 32 WTA la acea vreme.

Cum s-a distrat Țiriac jr. în timp ce Sorana Cîrstea, fosta iubită, uimea Roma

cum-s-a-distrat-tiriac-jr.-in-timp-ce-sorana-cirstea,-fosta-iubita,-uimea-roma

Ion Ion Țiriac (49 de ani) pare că trece cu bine de despărțirea de Sorana Cîrstea (36 de ani) și se distrează din plin, în timp ce fosta iubită a uimit la Roma, unde a ajuns în semifinalele turneului WTA 1.000, ultimul turneu mare înainte de Roland Garros. Cei doi au s-au separat la începutul acestui an, iar anunțul a luat prin surprindere multă lume, mai ales că s-a pus capăt unei relații de lungă durată. Ce făcea Ion Ion Țiriac în timp ce Sorana Cîrstea juca în turneul de la Roma Ion Ion Țiriac, fiul legendarului și miliardarului Ion Țiriac, se distrează într-o locație de lux, semn că a trecut cu bine peste despărțirea de Sorana Cîrstea. Jucătoare de tenis, fosta iubită a lui Țiriac jr., a uimit la Roma, unde a făcut senzație, atingând în premieră semifinala turneului WTA 1.000, câștigat în 2020 de Simona Halep. De altfel, după despărțirea de Sorana Cîrstea, Ion Ion Țiriac a avut mai multe postări pe social media, din care a dat de înțeles că toată atenția sa este acum îndreptată spre familie. „Trece prin cea mai bună perioadă a carierei în sezonul ei de final” Pentru Sorana Cîrstea, acest sezon a fost anunțat ca fiind ultimul din carieră, însă succesul pe care l-a avut la turneul WTA 1.000 de la Roma a adus în discuție o posibilă revenire asupra deciziei, mai ales după victoria entuziasmantă obținută împotriva liderului mondial. Pe parcursul său până în semifinala pierdută cu Coco Gauff (22 de ani, locul 4 WTA), Sorana Cîrstea (locul 27 WTA), a trecut de Tatjana Maria (38 de ani, locul 54 WTA), Aryna Sabalenka (28 de ani, locul 1 WTA), Linda Noskova (24 de ani, locul 13 WTA) și Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 36 WTA). „Jucătoarea de 36 de ani din România trece prin cea mai bună perioadă a carierei în sezonul ei de final. De când a anunțat că 2026 va trage cortina peste o carieră de 20 de ani, Cîrstea a câștigat un turneu în țara natală – Transylvania Open – și a învins un lider mondial în premieră, urmând să se claseze pe locul 21 în ierarhia WTA”, au titrat americanii de la New York Times. Această poziție, locul 21 WTA, este cea mai bună din carieră și o trimite pe Sorana Cîrstea în timp, în august 2013, când a atins-o prima dată, după finala de la Rogers Cup (Toronto), când pierdea în fața Serenei Williams, liderul tenisului feminin de la acea vreme. Sorana Cîrstea va participa la Roland Garros (24 mai – 7 iunie), iar după al doilea Grand Slam al anului, în pregătirea pentru Wimbledon (29 iunie – 12 iulie), va juca la WTA 500 Queen’s Club, potrivit Spotmedia. Acest turneu va avea loc începând cu 8 iunie și marchează debutul sezonului de iarbă.

Cum a numit-o controversata Jelena Ostapenko pe Sorana Cîrstea înaintea meciului direct din sferturi

cum-a-numit-o-controversata-jelena-ostapenko-pe-sorana-cirstea-inaintea-meciului-direct-din-sferturi

Controversata Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 36 WTA) a vorbit despre Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 27 WTA) înainte de meciul direct din sperturile de finală de la Roma, partidă care va avea loc marți, 12 mai, de la ora 14:00 (ora României). Cunoscută pentru ieșirile pe care le are la adresa adversarelor, jucătoarea din Letonia a surprins și a afirmat că Sorana Cîrstea este „o persoană foarte drăguță”, dar și că se așteaptă la un meci bun cu aceasta. Letona conduce cu 4-3 în meciurile directe, însă cele mai recente victorii au fost consemnate în dreptul Soranei Cîrstea, care s-a impus la Wuhan 2025 și Brisbaine 2026. Jelena Ostapenko, una dintre cele mai controversate jucătoare din circuit, cunoscută pentru atitudinea sa „plângăcioasă”, a vorbit despre Sorana Cîrstea înaintea meciului direct din sferturi la WTA 1.000 Roma. După ce a numit-o „drăguță” pe sportiva care și-a anunțat retragerea din circuit la finalul anului, Ostapenko a surprins afirmând că tocmai acest lucru îi oferă „un pic de libertate” româncei, care joacă fără presiune. „E o persoană foarte drăguță. Cred că joacă foarte bine anul acesta. Am jucat de multe ori împreună și cu siguranță va fi un meci bun. Cred că faptul că 2026 este ultimul an al lui Cîrstea îi oferă un pic de libertate, într-un sens pozitiv, pentru că nu mai are presiunea de a-și apăra punctele și alte lucruri de genul acesta. De asemenea, muncește foarte mult. A fost accidentată de câteva ori, iar revenirea după accidentări este foarte dificilă”, a declarat Jelena Ostapenko, potrivit WTA Tennis. Jelena Ostapenko și Sorana Cîrstea au jucat un singur meci direct pe zgură, tot la Roma, în 2023, în turul secund, iar cea care s-a impus a fost letona, în trei seturi, 6-3, 3-6, 6-2.  La acel moment Sorana Cîrstea era pe locul 34 WTA, în timp ce Ostapenko se afla pe poziția 20 în ierarhia mondială. Cea mai recentă victorie a Jelenei Ostapenko a fost la Adelaide 2024, când și-a luat revanșa față de eșecul de la Wimbledon 2023. Cele două au fost și partenere la dublu, ultima dată în 2019, la Australian Open. Sorana Cîrstea, în sferturi după două victorii în fața unor jucătoare de top Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi după ce s-a impus în fața cehoaicei Linda Noskova (24 de ani, locul 13 WTA), iar în turul precedent a reușit victoria carierei sale, după ce a eliminat-o pe Aryna Sabalenka (27 de ani), liderul mondial. Victoria a fost una entuziasmantă, iar parcursul extraodinar pe care l-a avut în acest an, în care a câștigat două titluri (WTA 250 Cluj, simplu, și WTA 500, Linz, la dublu) a adus în discuție o posibilă revenire asupra deciziei de a-și încheia cariera la finalul anului. După succesul cu Noskova, Sorana Cîrstea a afirmat că „promisiunea e o promisiune”, făcând referire la momentul în care va lua o decizie în acest sens. Momentul este finala de la Roma, dar mai ales câștigarea trofeului. Adversara din semifinală este câștigătoarea dintre Coco Gauff (22 de ani, locul 4 WTA) și Mirra Andreeva (19 ani, locul 7 WTA). Meciul dintre Gauff și Andreeva are loc marți, 12 mai, imediat după cel dintre Cîrstea și Ostapenko. Sorana Cîrstea a mai jucat de două ori în acest an cu Gauff, în optimi la Miami și turul 3 la Madrid, ambele meciuri fiind câștigate de americancă. La acestea se mai adaugă și partida de la Australian Open 2020, câștigată tot de Gauff. Pe Andreeva a confruntat-o o singură dată până acum, la Linz 2026, turneu pe care rusoaica l-a câștigat.

Ce dezastru pentru Sorana Cîrstea! A abandonat înainte de semifinalele de la Rouen

ce-dezastru-pentru-sorana-cirstea!-a-abandonat-inainte-de-semifinalele-de-la-rouen

Sorana Cîrstea a fost nevoită să se retragă de la turneul WTA 250 de la Rouen. Românca nu a mai intrat pe teren în semifinală, după ce a acuzat probleme la piciorul stâng chiar înaintea meciului. Decizia a venit cu puțin timp înainte de startul partidei, iar locul ei în finală a fost luat de adversara sa, Veronika Podrez. Sorana Cîrstea s-a retras înaintea semifinalei de la Rouen Cîrstea urma să joace pentru un loc în finală împotriva jucătoarei din Ucraina Veronika Podrez, una dintre surprizele turneului. Meciul era programat în cursul serii, însă accidentarea a făcut imposibilă prezența româncei pe teren. Astfel, Podrez s-a calificat direct în finala competiției, unde va întâlni câștigătoarea duelului dintre Marta Kostyuk și Tatjana Maria. Până în momentul retragerii, Sorana Cîrstea arătase un nivel bun de joc la Rouen. În sferturile de finală, românca a trecut de Anna Bondar, scor 7-6, 6-2, după un meci controlat în mare parte. Calificarea în semifinale i-a adus un premiu de 12.331 de euro și 98 de puncte WTA, dar mai ales șansa de a ataca o nouă finală în circuit, a noua din carieră. De partea cealaltă, Veronika Podrez a impresionat la acest turneu. Venită din calificări, jucătoarea din Ucraina a eliminat adversare importante, inclusiv pe Sloane Stephens, și a ajuns pentru prima dată într-o semifinală WTA. După meciul cu Anna Bondar, Sorana Cîrstea a menționat că își dorea o nouă finală: „Meciul a fost greu, a fost complicat. Anna e o jucătoare bună. Sunt fericită că m-am impus în minimum de seturi. Primul a fost strâns. Sunt fericită că am câștigat și că mă voi întoarce (n.r. sâmbătă) pe teren. Scopul este să ajung în finală. Orice partidă capătă în această perioadă a carierei o importanță specială. De asta mă lupt să obțin victoria. M-ar bucura o nouă finală. Sper să meargă bine”. Sorana Cîrstea se va muta din România după retragerea din tenis Sorana Cîrstea a recunoscut că se va muta din România după retragerea din tenis. „Sigur voi păstra timpul o casă aici, în România. Pentru mine, acasă este România, aici îmi este familia, îmi sunt prietenii și indiferent unde voi fi pe lumea asta, mereu acasă va fi România. O bucată din an sunt sigură că o voi petrece aici”, a declarat Sorana Cîrstea, la Centrul Național de Tenis „Simona Halep”.

Sorana Cîrstea s-a refugiat în cuibul lui Ion Țiriac după scandalul cu Naomi Osaka

sorana-cirstea-s-a-refugiat-in-cuibul-lui-ion-tiriac-dupa-scandalul-cu-naomi-osaka

Sorana Cîrstea a revenit în țară după eliminarea din turul doi al Australian Open și a ales să se relaxeze la Stejarii Country Club, locație cunoscută drept unul dintre locurile frecventate de sportivii de top din România. Jucătoarea de tenis a postat pe rețelele de socializare imagini realizate în complexul situat în zona Băneasa, la scurt timp după revenirea de la Melbourne, semn că a ales un cadru discret pentru a se reîncărca după parcursul de la primul turneu de Grand Slam al anului. Poza a fost insoțită de mesajul „Acasă”!  Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul secund al Australian Open Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul secund al Australian Open de Naomi Osaka, scor 3-6, 6-4, 2-6, la capătul unui meci în care românca a reușit să revină în setul al doilea, dar nu a mai putut menține ritmul în decisiv. După partidă, sportiva a recunoscut că nu a gestionat bine anumite momente-cheie și că nivelul adversarei a fost foarte ridicat. „A fost un meci bun pe alocuri, dar cu anumite momente pe care n-am știut să le gestionez bine. Am avut acel început de meci foarte bun, apoi am pierdut un pic momentumul la 2-0, am avut mingi de 3-0, puteam să am un anumit avânt. Mi-am regăsit apoi jocul puțin în setul doi, însă n-am reușit să mențin până la final. Un meci cu suișuri și coborâșuri. Îmi pare rău că n-am reușit să găsesc soluții, la fel și în setul decisiv am avut anumite șanse. La nivelul ăsta se joacă pe fiecare punct și fiecare moment contează. Astăzi, ea a gestionat mai bine momentele importante. În setul doi chiar eram foarte încrezătoare și pentru setul trei, însă apoi ritmul a fost un pic sacadat și a devenit complicat. Sunt lucruri acceptate și trebuia să gestionez mai bine acele minute de joc. Din nou, cred că puteam să joc mai bine setul decisiv. Mi s-a părut un nivel mult mai ridicat de turul 2 azi și îmi pare rău că n-am reușit să câștig”, a declarat Sorana Cîrstea, pentru ProSport. Naomi Osaka, despre conflictul cu Sorana Cîrstea Naomi Osaka și Sorana Cîrstea au avut un schimb dur de replici în momentul întâlnirii de la fileu, iar japoneza a comentat incidentul. „Sunt puțin confuză. Cred că emoțiile au fost foarte puternice pentru ea. Vreau, de asemenea, să îmi prezint scuze. Cred că primele lucruri pe care le-am spus la interviul acordat pe teren au fost lipsite de respect. Nu îmi place să îi desconsider pe oameni. Nu asta fac eu. Așa că da, dacă vrea să vorbească despre asta, atunci e bine. Dar atunci când mă motivez pe mine însămi, în mintea mea nu mă gândesc: «Ok, acum o să-i distrag atenția adversarei». Este pur și simplu pentru mine”, a declarat Naomi Osaka.

Sorana Cîrstea şi-a anunțat decizia finală prin intermediul ProSport: Mă retrag! E definitiv

sorana-cirstea-si-a-anuntat-decizia-finala-prin-intermediul-prosport:-ma-retrag!-e-definitiv

Sorana Cîrstea și-a anunțat hotărârea finală în privința carierei sale prin intermediul ProSport, singura publicație căreia sportiva i-a acceptat un interviu față în față. Nora magnatului Ion Țiriac susține că după ce va agăța racheta în cui se va relaxa, se va dedica familiei și prietenilor apropiați și exclude ferm o revenire în tenis peste un anumit timp. E gata! Sorana Cîrstea și-a anunțat decizia pe final de carieră într-o declarațe oferită în EXCLUSIVITATE pentru ProSport. Iubita lui Ion Ion Țiriac spune că după ce va spune stop definitiv, la sfârșitul acestui sezon, se odihni cât va putea de mult și se va axa, în principal, pe timpul petrecut alături de familie, rude și prietenii apropiați. Totodată, sportiva în vârstă de 35 de ani neagă vehement că, după un anumit timp, ar putea să se răzgândească și să revină în „sportul alb”. „În momentul de față e greu să mă gândesc la ce voi face după. Sunt multe emoții pe care le simt acum, e ultimul Australian Open după 20 de ani de carieră. În primul rând cred că îmi voi lua ceva timp să mă odihnesc, acesta va fi planul. Mă voi concentra pe familie, pe prietenii apropiați, și apoi voi vedea exact în ce direcție merg. Primul lucru va fi să mă odihnesc. La mine nu va fi cazul să încerc să revin într-un an sau doi, dacă am zis că mă retrag, e definitiv. De asta am și jucat atât de mult pentru că am știut că odată ce mă retrag decizia e definitivă”, a declarat Sorana Cîrstea, pentru ProSport. FOTO: Profimedia 18.01.2026 Obictivul pe 2026. „Vreau să ies din tenis pe ușa din față și să termin cu fruntea sus” Sorana Cîrstea spune că, de-a lungul carierei sale îndelungate, s-a străduit cât a putut să facă lucrurile „corect și disciplinat”, pentru ca în meciurile oficiale să poată da 100%. Sportiva și-a fixat ca obiectiv în acest ultim an al său în tenis „să iasă pe ușa din față și cu fruntea sus”. „Tot timpul am încercat să fac lucrurile corect, disciplinat și am știut că atunci când joc, joc 100%. Însă, în viață vine un moment în care e important să știi când să pui stop și să faci lucrurile care te fac fericit. Vreau să ies din tenis pe ușa din față și să termin cu fruntea sus, cât încă joc bine”, a conchis „Sori” pentru ProSport.

Sorana Cîrstea, încărcătură emoțională puternică. Iubita lui Ion Ion Țiriac, în fața unui moment important

sorana-cirstea,-incarcatura-emotionala-puternica.-iubita-lui-ion-ion-tiriac,-in-fata-unui-moment-important

Sorana Cîrstea se pregătește pentru începutul sezonului 2026, care va fi și ultimul din cariera sa profesionistă.  Sportiva în vârstă de 35 de ani, ocupantă a locului 43 WTA, a publicat pe rețelele sociale o imagine de la antrenamente, însoțită de mesajul „pentru ultima dată” – în contextul participarii sale la Australian Open. Sorana Cîrstea și-a anunțat deja retragerea La începutul lunii decembrie 2025, Sorana Cîrstea și-a anunțat public decizia de a se retrage din tenis la finalul sezonului competițional 2026. Până atunci, jucătoarea română și-a stabilit obiectivele pentru debutul anului. Pentru Sorana Cîrstea, ediția din 2026 a Australian Open va reprezenta a 18-a prezență pe tabloul principal al turneului de la Melbourne și, totodată, ultima participare din carieră la competiția australiană. Australian Open 2026 se va desfășura în perioada 18 ianuarie – 1 februarie. România va avea trei jucătoare calificate direct pe tabloul principal: Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse. Sorana Cîrstea își va încheia cariera la finalul sezonului 2026, după peste două decenii petrecute în circuitul profesionist. Sorana Cîrstea, ultimul an în circuitul WTA În 2024, dupa mai multe probleme de sănătate care au impus o intervenție chirurgicală, Sorana Cîrstea se gândea serios să pună punct carierei la finalul sezonului. Lucrurile au evoluat însă mult mai bine decât se aștepta sportiva: recuperarea a decurs excelent, iar rezultatele din circuit au confirmat revenirea sa, cu două titluri cucerite în 2025: unul la dublu, la Madrid, și altul la simplu, la Cleveland. Aceste performanțe au determinat-o să-și schimbe planurile, astfel că jucătoarea aflată în prezent pe locul 43 WTA va continua să evolueze și în 2026. Totuși, a confirmat că va fi ultimul ei an într-un mesaj postat pe Instagram. „Iubesc tenisul… Iubesc disciplina, rutina, munca grea. Competiția și adrenalina îmi hrănesc sufletul. Dar ca orice lucru ăn viață, trebuie să ajungă la un sfârșit. Anl viitor va fi al 20-lea în turneu ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți de pe teren și m-au făcut să continui. Acestea fiind spuse, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an în circuit. Când iubești ceva atât de mult, nu e ușor să spui «la revedere»”, a scris Sorna Cîrstea pe contul său de socializare.

Cum au numit spaniolii decizia Soranei Cîrstea de a se retrage din tenis în 2026 și a fi mai aproape de Ion Ion Țiriac și familie

cum-au-numit-spaniolii-decizia-soranei-cirstea-de-a-se-retrage-din-tenis-in-2026-si-a-fi-mai-aproape-de-ion-ion-tiriac-si-familie

Jurnaliștii spanioli au reacționat după anunțul retragerii din carieră făcut de Sorana Cîrstea și susțin că decizia româncei este una „înțeleaptă”. Ajunsă la 36 de ani, iubita lui Ion Ion Țiriac a decis că e momentul să pună racheta în cui în 2026 și să petreacă mai mult timp alături de familia sa. Ce a scris presa din Spania despre decizia Soranei Cîrstea de a pune stop tenisului anul viitor Ziariștii iberici de la Puntodebreak titrează că anunțul retragerii din carieră făcut de Sorana Cîrstea a venit la momentul oportun și transmit că decizia luată de tenismenă este una „înțeleaptă”. Iubita lui Ion Ion Țiriac a decis că în 2026, după 20 de ani în circuitul WTA, a venit momentul să lase racheta deoparte și să stea mai mult alături de partenerul de viață și de familia sa. „Mai avem un an să ne bucurăm de Sorana Cârstea. Profesionistă încă din sezonul 2006, românca a anunțat că 2026 va fi ultimul ei an calendaristic activ, o decizie înțeleaptă după două decenii în circuitul feminin, unde a câștigat trei titluri individuale și a fost aproape de a ajunge în top 20 în mai multe rânduri. Românca va împlini 36 de ani în aprilie, așa că probabil va începe să aibă alte planuri în afara terenului de joc. Îi urăm mult succes în această ultimă aventură, sperând că va putea profita la maximum de retragerea sa și va pleca mulțumită de performanța sa de la final”, a scris sursa citată. Foto: Sport Pictures Mesajul emoționant postat de sportivă „Iubesc tenisul… Iubesc disciplina, rutina, munca grea. Competiția și adrenalina îmi hrănesc sufletul. Dar ca orice lucru în viață, trebuie să ajungă la un sfârșit. Anul viitor va fi al 20-lea an în turneu ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți pe teren și m-au făcut să continui. Acestea fiind spuse, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an în circuit. Când iubești ceva atât de mult, nu e ușor să spui «la revedere». Deocamdată nu este un rămas bun, ci un «ne mai vedem o dată». Încă mai am multe lucruri pe care vreau să le perfecționez, am obiective și ambiții, așa că sper să pot realiza unele dintre ele anul viitor și să închei această carieră minunată într-o notă înaltă și în termenii mei. Ador tenisul și sunt foarte norocoasă și recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit și m-a învățat. Acest sport i-a permis unei fetițe de 4 ani, ținând racheta pentru prima dată, să-și trăiască visul. Un vis frumos în care toate sacrificiile au meritat din plin. Aștept cu drag toți fanii, prietenii și cei dragi alături de teren pentru un ultim dans în jurul lumii. Mulțumesc Tenis, îți voi rămâne dator pe veci. Ne vedem în 2026 și vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul necondiționat!”, a fost mesajul postat de Sorana Cîrstea pe Instagram.