Camerele TV au insistat asupra unui spectator român la meciul Soranei Cîrstea de la Australian Open

Meciul Soranei Cîrstea (41 WTA) cu Eva Lys (39 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-3 în primul tur la Australian Open, a fost trăit intens de spectatorii români, pe Terenul 13 de la Melbourne Park. Ambele jucătoare au avut parte de susținători în meciul disputat marți dimineață, dar cei care au ieșit în evidență au fost fanii români. Camerele TV au surprins momente inedite cu aceștia. Totodată, Cîrstea a fost împinsă de la spate de public, reușind o revenire cu adevărat spectaculoasă, după ce Lys părea că se află în controlul total al partidei. Un spectator român a atras toate privirile la meciul Soranei Cîrstea de la Australian Open În timpul meciului dintre Sorana Cîrstea și Eva Lys, regizorul transmisiei a insistat cu mai multe cadre asupra unui spectator român, care a atras atenția tuturor prin ținuta sa inedită. Susținătorul Soranei Cîrstea a fost surprins în tribunele Australian Open purtând un lanț gros de aur, așezat peste tricoul naționalei de fotbal a României. Duelul dintre Sorana Cîrstea și Eva Lys a putut fi urmărit în România la Eurosport, televiziunea care transmite cele patru turnee de Grand Slam în țara noastră. Sorana Cîrstea a revenit de la 6-3, 3-1 pentru adversară și s-a calificat în turul doi la Australian Open Sorana Cîrstea a dat totul pe teren contra celei mai bune jucătoare a Germaniei, adjudecându-și victoria după două ore și 11 minute de joc. Eva Lys a condus la un moment dat cu 6-3, 3-1, dar sportiva noastră a revenit spectaculos, scor final 3-6, 6-4, 6-3. Antrenată de Adrian Cruciat, Sorana se află la ultimul sezon al carierei în circuitul profesionist de tenis. Ea și-a asigurat un premiu de 151.448 de dolari, urcând pe locul 35 WTA după debutul victorios de la Australian Open. În turul al doilea, Cîrstea o va întâlni cu câștigătoarea partidei dintre Naomi Osaka (Japonia, 17 WTA) și Antonia Ruzic (Croația, 65 WTA). Osaka este dublă campioană a turneului din Melbourne, adjudecându-și trofeul în cadrul edițiilor din 2019 și 2021.
Sorana Cîrstea, debut victorios la ultimul Australian Open din carieră!

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a învins-o, marți, pe Eva Lys (Germania, 39 WTA) și s-a calificat în turul doi al turneului de Grand Slam de la Australian Open: 3-6, 6-4, 6-3. Sorana Cîrstea a câștigat dramatic duelul cu jucătoarea numărul 1 a Germaniei, după ce sportiva noastră a fost condusă cu set și break. Lupta dintre Cîrstea și Lys s-a întins pe durata a două ore și 11 minute, experiența româncei făcând diferența. Sorana are o motivație suplimentară la Australian Open 2026, ținând cont că se află pentru ultima oară în carieră la Melbourne. Jucătoarea în vârstă de 35 de ani a anunțat că își va încheia cariera la finalul sezonului. Sorana Cîrstea a revenit spectaculos în fața Evei Lys și s-a calificat în turul doi la Australian Open 2026 Sorana Cîrstea a fost condusă cu 6-3 și 3-1 de Eva Lys, într-un meci desfășurat pe Terenul 13 de la Australian Open! Românca și-a găsit însă ritmul la timp, a egalat la 3, iar apoi a început să-și domine adversara în schimburile din spatele liniei de fund. „Sori” s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-3, iar victoria reușită împotriva Evei este cu atât mai valoroasă cu cât nemțoaica avea multe puncte de apărat la Melbourne. Ea și-a început ascensiunea în circuitul WTA anul trecut, chiar la Australian Open, ajungând în optimile de finală din postura de lucky loser. În turul secund de la Australian Open, Sorana Cîrstea ar putea disputa un meci de gală, contra japonezei Naomi Osaka. Cvadrupla campioană de Grand Slam, aflată pe locul 17 WTA, debutează după ora 12:00, contra Antoniei Ruzic (Croația, 65 WTA). Sorana și-a luat revanșa în fața Evei Totodată, Sorana Cîrstea și-a luat revanșa în fața Evei Lys, care câștigase precedentul meci contra sportivei din România, 6-3, 6-3 în primul tur la Transylvania Open 2023. Înaintea partidei de la Australian Open, Lys era încrezătoare că o poate învinge pe Cîrstea: „Acela a fost un meci bun pentru mine. Sunt sigură că stilul ei de joc mi se potrivește foarte bine. Am un sentiment bun”, a afirmat sportiva în vârstă de 24 de ani. Pentru calificarea în manșa secundă de la Australian Open, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec consistent, în valoare de 151.448 de dolari. Ea i se alătură în turul doi Gabrielei Ruse (79 WTA), victorioasă de asemenea la debut, scor 6-4, 7-5 cu Dayana Yastremska (Ucraina, 28 WTA).
Ce a declarat jucătoarea numărul 1 a Germaniei la adresa Soranei Cîrstea înaintea duelului de la Australian Open

Eva Lys (39 WTA), cea mai bună jucătoare de tenis a Germaniei, s-a declarat încrezătoare înaintea duelului cu Sorana Cîrstea (România, 41 WTA), de la Australian Open. Meciul contra Evei Lys ar putea fi ultimul din cariera Soranei Cîrstea la Australian Open, ținând cont că sportiva noastră a anunțat că va agăța racheta în cui la finalul acestui sezon. Duelul dintre româncă și germancă a fost programat marți dimineață, după ora 07:00, pe Terenul 13 de la Melbourne Park. Lys a oferit câteva declarații „războinice” înaintea meciului. Jucătoarea numărul 1 a Germaniei susține că stilul Soranei Cîrstea o avantajează, înaintea duelului din primul tur la Australian Open Ținând cont de faptul că a câștigat singura confruntare directă cu Sorana Cîrstea, scor 6-3, 6-3 în primul tur la Transylvania Open 2023, Eva Lys consideră că stilul de joc al româncei îi este favorabil: „A fost un meci bun pentru mine. Sunt sigură că stilul ei de joc mi se potrivește foarte bine. Am un sentiment bun”, a afirmat sportiva în vârstă de 24 de ani, potrivit Flashscore. Sorana este cu 11 ani mai în vârstă decât Eva, aflându-se la sezonul cu numărul 20 în circuitul profesionist. Câștigătoarea meciului dintre Sorana Cîrstea și Eva Lys ar putea avea parte de un duel de gală în turul doi la Australian Open, contra japonezei Naomi Osaka (17 WTA). Fostul lider WTA debutează la Grand Slam-ul Australian împotriva Antoniei Ruzic (Croația, 65 WTA). Eva Lys a ajuns în optimile de finală ale ediției de anul trecut, după ce a intrat pe tablou ca lucky loser Prima adversară a Soranei Cîrstea de la Australian Open are o motivație suplimentară în fața româncei, întrucât trebuie să apere un număr considerabil de puncte în clasamentul mondial. Nemțoaica și-a început ascensiunea în tenisul mondial chiar la Melbourne, după ce a intrat pe tabloul principal ca lucky loser, ajungând până în optimile de finală (0-6, 1-6 cu Iga Swiatek): „Desigur, acest gând există mereu și aduce cu sine o anumită presiune. Nu m-am uitat niciodată cu adevărat la puncte, iar atunci când am făcut-o, am jucat cel mai bine”, a precizat Eva Lys.
Sorana Cîrstea a primit cadou o brățară de 4.500 de dolari. Cine a răsfățat-o

Sorana Cîrstea (35 de ani) participă pentru ultima dată în carieră la turneul de Grand Slam de la Australian Open. Momentul nu a trecut neobservat, iar fostul număr 21 mondial a primit un cadou neașteptat, o brățară în valoare de 4.500 de dolari. Iubita lui Ion Țiriac jr a fost răsfățată de buna sa prietenă din circuitul de tenis, croata Donna Vekic (29 de ani, locul 72 WTA), cu care s-a confruntat în șapte meciuri de-a lungul carierei sale, dar și alături de care a făcut pereche în urmă cu doi ani. În ciuda rivalității din teren, unde Cîrstea conduce cu 5-2, cea mai recentă victorie fiind la Cincinnati, în 2025, cele două au o relație aparte de prietenie, care se consumă nu doar prin mesaje sau comentarii pe social media, ci și prin timp petrecut împreună. Sorana Cîrstea (locul 41 WTA) se pregătește pentru ultima participare la Australian Open, turneu la care a debutat în 2009, iar momentul i-a fost marcat de un cadou neașteptat. o brățară de 4.500 de dolari. Iubita lui Ion Țiriac jr a fost răsfățată cu acest cadou de către prietena sa Donna Vekic, care este co-fondatoare a mărcii Dash Diamonds. „Mulțumesc, Dash Diamonds. Mulțumesc, Donna Vekic pentru minunata brățară”, a scris Sorana Cîrstea într-o postare de timp InstaStory. „Pentru mine, bijuteriile au avut întotdeauna o încărcătură emoțională. Am purtat diamante în momentele de victorie, în momentele de înfrângere, în zilele lungi de antrenament și în unele dintre cele mai importante momente ale carierei mele. Ele mă fac să mă simt puternică, plină de energie și cu picioarele pe pământ, chiar și atunci când miza este mare. Purtarea diamantelor pe teren nu a fost o alegere vestimentară. A fost o parte din ceea ce sunt”, a declarat Donna Vekic pentru wtatennis. în legătură că prezența mărcii sale la primul turneu de Grand Slam al anului. Când va juca juca Sorana Cîrstea la Australian Open România are trei reprezentative la Australian Open: Gabriela Ruse (locul 79 WTA), Jaqueline Cristian (locul 37 WTA) și Sorana Cîrstea (locul 41 WTA). Ruse s-a calificat deja în turul secund, după ce a învins-o pe Dayana Yastremska, iar Jaqueline Cristian va juca în această noapte, împotriva Karolinei Moukova, semifinalista de la Melbourne în 2021. Cehoaica Muchova conduce cu 3-0 în meciurile directe. Sorana Cîrstea o va întâlni pe nemțoaica Eva Lys (locul 39 WTA), iar meciul este programat pe 20 ianuarie, de la ora 2:00, ora României. Cele două s-au mai confruntat o singură dată, în 2023, la Transylvania Open Cluj Napoca, meciul fiind câștigat de jucătoarea din Germania.
Sorana Cîrstea, încărcătură emoțională puternică. Iubita lui Ion Ion Țiriac, în fața unui moment important

Sorana Cîrstea se pregătește pentru începutul sezonului 2026, care va fi și ultimul din cariera sa profesionistă. Sportiva în vârstă de 35 de ani, ocupantă a locului 43 WTA, a publicat pe rețelele sociale o imagine de la antrenamente, însoțită de mesajul „pentru ultima dată” – în contextul participarii sale la Australian Open. Sorana Cîrstea și-a anunțat deja retragerea La începutul lunii decembrie 2025, Sorana Cîrstea și-a anunțat public decizia de a se retrage din tenis la finalul sezonului competițional 2026. Până atunci, jucătoarea română și-a stabilit obiectivele pentru debutul anului. Pentru Sorana Cîrstea, ediția din 2026 a Australian Open va reprezenta a 18-a prezență pe tabloul principal al turneului de la Melbourne și, totodată, ultima participare din carieră la competiția australiană. Australian Open 2026 se va desfășura în perioada 18 ianuarie – 1 februarie. România va avea trei jucătoare calificate direct pe tabloul principal: Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse. Sorana Cîrstea își va încheia cariera la finalul sezonului 2026, după peste două decenii petrecute în circuitul profesionist. Sorana Cîrstea, ultimul an în circuitul WTA În 2024, dupa mai multe probleme de sănătate care au impus o intervenție chirurgicală, Sorana Cîrstea se gândea serios să pună punct carierei la finalul sezonului. Lucrurile au evoluat însă mult mai bine decât se aștepta sportiva: recuperarea a decurs excelent, iar rezultatele din circuit au confirmat revenirea sa, cu două titluri cucerite în 2025: unul la dublu, la Madrid, și altul la simplu, la Cleveland. Aceste performanțe au determinat-o să-și schimbe planurile, astfel că jucătoarea aflată în prezent pe locul 43 WTA va continua să evolueze și în 2026. Totuși, a confirmat că va fi ultimul ei an într-un mesaj postat pe Instagram. „Iubesc tenisul… Iubesc disciplina, rutina, munca grea. Competiția și adrenalina îmi hrănesc sufletul. Dar ca orice lucru ăn viață, trebuie să ajungă la un sfârșit. Anl viitor va fi al 20-lea în turneu ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți de pe teren și m-au făcut să continui. Acestea fiind spuse, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an în circuit. Când iubești ceva atât de mult, nu e ușor să spui «la revedere»”, a scris Sorna Cîrstea pe contul său de socializare.
Cu cine joacă Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse în primul tur la Adelaide

Sorana Cîrstea (41 WTA), Jaqueline Cristian (38 WTA) și Gabriela Ruse (85 WTA), cele trei românce care au ajuns pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Adelaide (Australia), și-au aflat adversarele din primul tur. Dintre reprezentantele noastre, Jaqueline Cristian va avea cea mai grea misiune, ea înfruntând-o pe Ekaterina Alexandrova (Rusia, 10 WTA), a patra favorită a competiției dotate cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. De asemenea, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse se vor confrunta cu adversare puternice la competiția care precede Grand Slam-ul de la Australian Open (18 ianuarie – 1 februarie). Cine sunt adversarele Soranei Cîrstea, Jaquelinei Cristian și Gabrielei Ruse în primul tur la WTA 500 Adelaide Prima jucătoare română care va debuta pe tabloul principal de la Adelaide este Gabriela Ruse. Bucureștanca o va înfrunta pe Anna Kalinskaya (Rusia, 33 WTA), într-o partidă programată luni dimineață, în jurul orei 04:00. Ruse și Kalinskaya nu s-au mai duelat până acum în circuitul WTA, dar au mai jucat un meci direct într-un turneu ITF, la Bad Salgau 2017, Gabi câștigând cu 6-3, 6-0. În aceeași zi, după ora 06:30, va avea loc meciul dintre Jaqueline Cristian și Ekaterina Alexandrova. Cele două s-au mai întâlnit și anul trecut, în optimile de finală ale turneului de la Tokyo, rusoaica impunându-se fără emoții, scor 6-1, 6-2. Sorana Cîrstea va intra pe teren marți dimineață, iar adversară îi va fi ucraineanca Dayana Yastremska, ocupanta locului 27 WTA. Cîrstea și Yastremska au mai jucat o singură dată una împotriva celeilalte, în semifinale la Lyon 2022, Sorana pierzând atunci cu 7-6(5), 4-6, 6-4. Toate cele trei românce au reușit să câștige în calificări Uimitor este că toate cele trei jucătoare din România au reușit să treacă de meciurile din calificări, obținând duminică dimineață biletele pentru tabloul principal de la Adelaide. Jaqueline Cristian, favorita principală a calificărilor, a răpus-o pe Anastasia Potapova (Austria, 55 WTA), cu scorul de 6-1, 6-3. Sorana Cîrstea s-a impus tot în două seturi în finala calificărilor, 7-6(5), 6-3 cu Kamila Rakhimova (Uzbekistan, 91 WTA), în timp ce Gabriela Ruse a revenit spectaculos în fața Katerinei Siniakova (Cehia, 47 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-2. Ruse a trecut prin focurile calificărilor și la primul turneu din 2026, cel de la Brisbane, însă pe tabloul principal a cedat în runda inaugurală, 4-6, 6-4, 3-6 cu Sofia Kenin (SUA, 28 WTA). Singura sportivă din țara noastră câștigătoare pe tabloul principal al unui turneu WTA din 2026 este Sorana Cîrstea: după ce le-a învins pe Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA) și Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), românca s-a oprit în optimi la Brisbane, 3-6, 3-6 cu Aryna Sabalena (Belarus, 1 WTA).
Sorana Cîrstea, învinsă de Aryna Sabalenka în optimi la Brisbane! Reacția jurnaliștilor străini

Aryna Sabalenka (Belarus), ocupanta locului 1 WTA, a fost prea puternică pentru Sorana Cîrstea (România, 41 WTA), în meciul contând pentru optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Duelul dintre Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka, disputat joi dimineață, a durat o oră și 20 de minute, fiind adjudecat cu 6-3, 6-3 de către favorita principală a competiției. După ce a trecut de sportiva din România, Sabalenka își continuă cursa de apărare a trofeului la Brisbane, iar în sferturile de finală o va înfrunta pe câștigătoarea partidei Diana Shnaider (Rusia, 21 WTA) – Madison Keys (SUA, 7 WTA). Sorana Cîrstea i-a luat 6 game-uri Arynei Sabalenka în optimi la Brisbane Sorana Cîrstea și-a creat două mingi de break în fața Arynei Sabalenka, jucătoarea noastră câștigând o singură dată pe serviciul liderului mondial. De partea cealaltă, bielorusa a beneficiat de nu mai puțin de 13 mingi de break, valorificând 4 dintre ele. Sabalenka a practicat același tenis ofensiv care o caracterizează, reușind să fructifice prima minge de meci pe care și-a creat-o, scor final 6-3, 6-3. Pentru prezența în optimile de finală de la Brisbane, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu 19.909 dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA. Jurnaliștii americani de la Tennis Channel au avut o reacție elocventă la finalul partidei dintre Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka, subliniind că jucătoarea din Belarus și-a păstrat nivelul ridicat și în noul sezon: „An nou, aceeași Sabalenka! Numărul 1 mondial ajunge în primul său sfert de finală al sezonului 2026 după ce a învins-o pe Sorana Cârstea cu 6-3, 6-3”, au scris americanii pe contul oficial de X. Sabalenka are acum 2-1 în meciurile directe cu Cîrstea În urma victoriei de la Brisbane, Aryna Sabalenka a făcut 2-1 în meciurile directe cu Sorana Cîrstea. Totodată, Aryna și-a adjudecat ultimele două dueluri contra româncei, care s-a impus în prima confruntare, scor 6-4, 6-4 în sferturi la Miami 2023. În ciuda înfrângerii, Sorana a arătat un nivel ridicat în startul sezonului 2026, ultimul pentru ea în circuitul profesionist. Cîrstea a învins-o în primul tur pe Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA), cu 6-3, 6-1, iar apoi a eliminat-o pe Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), scor 6-2, 7-6(5). Cîrstea, care este antrenată de Adrian Cruciat, rămâne pe locul 41 în ierarhia mondială după ce a părăsit în optimile de finală turneul de la Brisbane, dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari.
Ce a spus Aryna Sabalenka despre Sorana Cîrstea la finalul meciului de la Brisbane: Nu îmi aduc aminte

Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA) a oferit o reacție plină de fair-play la finalul confruntării cu Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) din optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane. După ce a învins-o joi dimineață cu cu 6-3, 6-3 pe sportiva din România, Aryna Sabalenka a comentat în stilul caracteristic, făcând și o autoironie în timpul interviului acordat pe teren. Sabalenka a dus la 2-1 scorul întâlnirilor cu Cîrstea, liderul WTA având nevoie de o oră și 20 de minute pentru a obține calificarea în sferturi la Brisbane. Aryna Sabalenka, reacție plină de fair-play după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea: „Ea e o jucătoare foarte bună” Aryna Sabalenka a spus, în glumă, că nu își amintește de precedentul meci contra Soranei Cîrstea disputat pe hard (n.r. – românca a învins-o în sferturi la Miami 2023). Totodată, Aryna a făcut o declarație plină de fair-play, spunând că Sorana este „o jucătoare foarte bună”: „Nu îmi aduc aminte de ultimul nostru meci pe hard, probabil că e de bine (n.r. – râde). Da, ea este o jucătoare foarte bună și mereu mă face să dau tot ce e mai bun din mine. În special în setul doi a fost un nivel ridicat. Mă bucur că am putut să închid meciul în două seturi. M-am concentrat pe tenisul meu”, a declarat Aryna Sabalenka la finalul partidei cu Sorana Cîrstea, transmisă de Digisport 2. Sabalenka și Cîrstea, schimb de break-uri în startul partidei Sorana Cîrstea a început promițător duelul cu Aryna Sabalenka: deși și-a cedat serviciul în startul meciului, românca și-a luat break-ul înapoi în game-ul imediat următor. Liderul WTA s-a dezlănțuit însă și a realizat un nou break la 3-2, intrând în contrul partidei. Chiar dacă manșa secundă a fost mai echilibrată, tot Sabalenka a avut inițiativa, scor final 6-3, 6-3. „An nou, aceeași Sabalenka! Numărul 1 mondial ajunge în primul său sfert de finală al sezonului 2026 după ce a învins-o pe Sorana Cârstea cu 6-3, 6-3”, au scris jurnaliștii de la Tennis Channel la finalul partidei, pe contul oficial de X.
Surprize anunțate de organizatorii turneului la Cluj! Emma Răducanu revine în România, iar Ana Bogdan își reia cariera

Turneul WTA 250 de la Cluj-Napoca (31 ianuarie – 7 februarie 2026) va marca mai multe momente interesante pentru fanii tenisului. Emma Răducanu, Ana Bogdan sau Sorana Cîrstea se află printre jucătoarele care și-au anunțat prezența în Ardeal. Transylvania Open WTA 250 revine în 2026 cu o ediție puternică și aduce la Cluj jucătoare de top mondial, inclusiv pe Emma Răducanu (29 WTA), fosta campioană de la US Open. Emma a mai venit în România în anul 2021, imediat după triumful de la Flushing Meadows, fiind răpusă de Marta Kostyuk în sferturile de finală, scor 6-2, 6-1. De asemenea, Sorana Cîrstea (41 WTA), sportivă aflată la ultimul sezon al carierei, revine la Cluj-Napoca pentru o nouă participare, după ce a declarat că s-a simțit excelent în fața publicului din BTarena. Anastasia Potapova este deținătoarea trofeului Transylvania Open, iar sportiva de origine rusă, care acum reprezintă Austria, se întoarce la Cluj-Napoca pentru a-și apăra titlul. Emma Răducanu revine în România pentru a juca la turneul Transylvania Open de la Cluj, iar Ana Bogdan își reia cariera la aceeași competiție Potrivit unui comunicat al organizatorilor, o prezență aparte va fi cea a Emmei Răducanu, campioană de Grand Slam, care va evolua pentru a doua oară la Transylvania Open. Cu origini românești, Emma se bucură de o susținere aparte în țara noastră. Tabloul principal va include și alte jucătoare române, precum Jaqueline Cristian, Ana Bogdan sau Gabriela Ruse. Jaqueline Cristian a încheiat anul trecut pe cel mai bun loc al carierei, 39 WTA, în timp ce Gabriela Ruse a revenit în top 100, pe locul 83, după ce a câștigat turneul de la Trnava. În schimb, Ana Bogdan și-a pus cariera pe pauză în luna iulie a anului trecut, dar și-a propus să își relanseze cariera în fața propriilor fani, la turneul dotat cu premii în valoare totală de 283 347 de dolari. Reacția directorului turneului: „Ne bucură în mod special revenirea Emmei Răducanu” Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open, sponsorizat de Kaufland România, a declarat: „Aducem din nou la Cluj-Napoca un turneu de tenis de top, cu un tablou principal puternic, care reunește jucătoare de clasă mondială și multe sportive române ce merită din plin susținerea publicului. Revenirea Emmei Raducanu după cinci ani ne bucură în mod special, mai ales știind cât de iubită este în România. Ne onorează faptul că suntem un turneu la care jucătoarele aleg să revină an de an, pentru atmosferă, pentru condițiile excelente și pentru publicul extraordinar din BTarena. În acest an, am investit și mai mult în experiențele din afara terenului, pentru ca turneul să fie o experiență completă atât pentru public, cât și pentru jucătoare”, a precizat Ciorcilă. Cea de-a șasea ediție a Transylvania Open WTA 250 se va desfășura pe hard, în BTarena din Cluj-Napoca. Lista jucătoarelor acceptate pe tabloul principal la WTA 250 Transylvania Open 2026: EMMA RADUCANU (EX) (locul 29, GBR) JAQUELINE CRISTIAN (locul 38, ROU) SORANA CIRSTEA (locul 41, ROU) ANASTASIA POTAPOVA (locul 55, AUT) XINYU WANG (locul 57, CHN) OLGA DANILOVIC (locul 67, SRB) DONNA VEKIC (locul 69, CRO) ANTONIA RUZIC (locul 70, CRO) ANNA BONDAR (locul 73, HUN) VARVARA GRACHEVA (locul 75, FRA) CAMILA OSORIO (locul 76, COL) ELISABETTA COCCIARETTO (locul 81, ITA) PETRA MARCINKO (locul 82, CRO) ELLA SEIDEL (locul 84, GER) ELENA-GABRIELA RUSE (locul 85, ROU) SARA SORRIBES TORMO (locul 85, ESP) OLEKSANDRA OLIYNYKOVA (locul 90, UKR) KAMILLA RAKHIMOVA (locul 91, UZB) KAJA JUVAN (locul 99, SLO) VERONIKA ERJAVEC (locul 103, SLO) ANASTASIA ZAKHAROVA (locul 104) LUCIA BRONZETTI (locul 105, ITA) MAYAR SHERIF (locul 107, EGY)
Dezvăluirea Arynei Sabalenka după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea: Le-am spus asta celor de la Nike!

Aryna Sabalenka se află în centrul atenției la turneul WTA 500 de la Brisbane, unde liderul mondial a eliminat-o pe Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) în optimile de finală, scor 6-3, 6-3. În ziua meciului cu Sorana Cîrstea, campioana din Belarus și-a prezentat și echipamentul pentru Austrlalian Open, turneu de Grand Slam programat în perioada 18 ianuarie – 1 februrie 2026. Apoi, în timpul interviului acordat pe teren, după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea, bielorusa a dezvăluit sursa de inspirație pentru designul ținutei realizate de Nike. Aryna Sabalenka, dezvăluiri la interviul acordat pe teren după victoria cu Sorana Cîrstea: echipamentul pentru Australian Open, inspirat de la Maria Sharapova și Serena Williams Având în vedere că la finalul anului trecut afirma că Nike nu îi va mai crea un echipament personalizat pentru Australian Open, dezvăluirea Arynei Sabalenka i-a luat prin surprindere pe fani. Se pare că gigantul american și-a schimbat planurile, iar liderul WTA va purta o ținută specială la Melbourne. Echipamentul Arynei Sabalenka pentru Australian Open combină nuanțe de portocaliu și roz, inspirându-se din aparițiile avute de Maria Sharapova și Serena Williams la Grand Slam-ul de la Melbourne: „A fost fie Serena… Fie cred că a fost colecția Mariei, o rochie într-o nuanță deschisă de piersică. Le-am spus celor de la Nike că vreau să readuc acele culori, iar ei au făcut-o. Acum este rochia mea preferată”, a precizat Aryna Sabalenka după victoria reușită joi contra Soranei Cîrstea. Aryna Sabalenka says Sharapova inspired her 2026 Australian Open kit “It was either Serena… or I think it was Maria’s collection that was a light peach dress. I told Nike I want to bring those colors back & they did it. Now it’s my favorite dress” ❤️ pic.twitter.com/bvmQDiVJKs — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) January 8, 2026 Aryna Sabalenka a primit șansa revanșei cu Madison Keys la Brisbane După ce a trecut de Sorana Cîrstea, jucătoarea din Belarus se va confrunta în sferturi la Brisbane cu Madison Keys (SUA, 7 WTA), într-o reeditare a finalei de anul trecut de la Australian Open. Campioana din SUA s-a calificat în sferturile de finală după ce a câștigat un meci maraton cu Diana Shnaider (Rusia, 21 WTA), scor 6-7(5), 7-6(5), 7-6(4). Astfel, Sabalenka are șansa revanșei, după ce anul trecut a fost răpusă de Keys în meciul pentru trofeul de la Australian Open, cu scorul de 6-3, 2-6, 7-5.