Sorana Cîrstea, anunț de ultim moment! Românca a decis în privința retragerii din tenis

sorana-cirstea,-anunt-de-ultim-moment!-romanca-a-decis-in-privinta-retragerii-din-tenis

Sorana Cîrstea (35 de ani) a luat o decizie extrem de importantă pentru cariera ei, după ce, nu cu mult timp în urmă, mărturisea că se gândește serios la retragere la finalul acestui sezon. Sorana și-a reanalizat planurile și le-a oferit o veste excelentă fanilor ei: va continua să evolueze în circuitul de tenis profesionist în sezonul 2026. Cîrstea a revenit asupra deciziei inițiale datorită formei remarcabile din ultimele luni. Sportiva din Târgoviște a cucerit în luna august al treilea titlu WTA al carierei, la Cleveland, iar recent a ajuns până în semifinalele turneului de la Osaka, unde a fost învinsă în trei seturi de Leylah Fernandez. În timpul participării la turneul de la Hong Kong, Sorana Cîrstea a anunțat că nu se mai retrage și se pregătește să atace un nou sezon: „La începutul anului am crezut că acesta va fi ultimul meu sezon, dar după felul în care am jucat, voi continua și în 2026”, a declarat Sorana pentru publicația South China Morning Post.  „Sori” a explicat că experiența acumulată în circuitul mondial o ajută enorm în această fază a carierei: „Cu cât am înaintat în vârstă, cu atât am găsit mai multă bucurie în tenis. De aceea sunt încă aici și pot juca la un nivel bun. Nu aș putea face ceea ce fac la vârsta mea dacă nu aș iubi atât de mult acest sport. Îmi place să muncesc din greu și sunt într-o formă fizică excelentă. Am fost mereu o jucătoare agresivă și m-am potrivit bine cu adversarele mele, chiar și cu generația nouă. Sunt destul de receptivă la antrenamente, ceea ce ajută, pentru că tenisul evoluează și trebuie să te adaptezi”, a mai precizat sportiva aflată pe locul 45 mondial. Sorana Cîrstea, elogiată de americani Sorana Cîrstea este tot mai apreciată de experții străini, care remarcă nivelul impresionant pe care românca îl menține la vârsta de 35 de ani: „Este octombrie în Hong Kong, iar Sorana Cîrstea este încă aici. Încă joacă. Încă mai câștigă. Și, cumva, la 35 de ani, s-ar putea să joace cel mai bun tenis din viața ei. În momentul scrierii acestui articol, Cîrstea este calificată în optimi la Hong Kong (n.r. – între timp, Sorana a acces în sferturi). Nu este un lucru care să atragă atenția în sine, dar ceea ce îl face remarcabil este parcursul mai larg al anului ei. A început să să se apropie de locul 200 în clasament în 2025. Astăzi, e pe locul 44 în clasamentul LIVE. Nu este o greșeală de scriere. Patruzeci și patru. Pentru majoritatea profesioniștilor, acest tip de revenire își are locul într-un documentar Netflix, nu pe site-ul oficial WTA. E revenirea pe care nimeni nu a comandat-o, dar pe care toată lumea ar trebui să o aprecieze. Ceea ce face ca această revenire să fie atât de interesantă este că nimeni nu a cerut-o cu adevărat. Cîrstea există dintotdeauna. A devenit profesionistă înainte ca majoritatea jucătoarelor din top 10 de astăzi să aibă smartphone-uri. A fost un fenomen în adolescență, o femeie în călătoria ei, o favorită și, ocazional, jucătoarea care elimină o vedetă și apoi pierde în liniște din runda următoare. Dar a doua jumătate a anului 2025 a fost semnificativ diferită. Performanța ei la Cleveland a fost ceva special. Nu a fost vorba doar de faptul că a câștigat titlul, ci și de modul în care a reușit asta. Raliuri puternice de la linia de fund, retururi precise și o aură de compoziție care părea complet nouă. Cîrstea nu arăta ca cineva care așteaptă o ultimă lovitură. Arăta ca cineva eliberat, în sfârșit, de așteptări”, a notat publicația Tennisuptodate.com. 

Sorana Cîrstea, momente de necrezut la Hong Kong după ce și-a acuzat adversara din sferturi că simulează

sorana-cirstea,-momente-de-necrezut-la-hong-kong-dupa-ce-si-a-acuzat-adversara-din-sferturi-ca-simuleaza

Sorana Cîrstea (România, 45 WTA) a fost scoasă din sărite de gesturile Leylei Fernandez (Canada, 22 WTA), în timpul meciului din sferturile turneului WTA 250 de la Hing Kong, scor 4-6, 4-6. Leylah Fernandez a fost mai bună decât Sorana Cîrstea, în meciul disputat vineri, contând pentru faza sferturilor de finală ale turneului de la Hong Kong. Cum jocul nu i-a ieșit așa cum și-ar fi dorit, nervozitatea Soranei Cîrstea a fost amplificată de atitudinea adversarei. Leylah Fernandez a făcut un gest care a scos-o din sărite pe „Sori”, iar sportiva noastră s-a plâns arbitrei de scaun. Sorana Cîrstea, momente incredibile la Hong Kong! După ce a oprit jocul și a răbufnit la adresa adversarei din sferturi, românca a fost ironizată de Leylah Fernandez În momentul în care era condusă cu set și break, Sorana Cîrstea a oprit jocul, reclamându-i arbitrei de scaun că adversara ei simulează intenția de a servi. Concret, în timp ce românca aștepta să returneze, Leylah Fernandez și-a ridicat mingea deasupra capului, dar nu a mai executat serviciul, oprindu-se brusc. Momentul s-a repetat de mai multe ori, astfel că Sorana nu a mai suportat: „E a 5-a oară când face asta!”, a strigat sportiva antrenată de Artemon Apostu Efremov, solicitându-i arbitrei să ia măsuri. Apoi, la scorul de 4-6, 1-5, când Sorana servea pentru a rămâne în meci, s-a produs o altă fază tensionată. Leylah Fernandez a așteptat-o la cotitură pe Cîrstea, întorcându-i reproșul, ironic, în momentul în care Sorana a ezitat să servească. Sorana Cîrstea și-a regăsit calmul, dar nu a putut duce revenirea la bun sfârșit Sorana Cîrstea și-a regăsit calmul și s-a apropiat spectaculos la 4-6, 4-5, însă nu a putut duce revenirea la bun sfârșit. Leyla Fernandez și-a adjudecat victoria cu 6-4, 6-4, iar în semifinale la Hong Kong se va duela cu conaționala Viktoria Mboko (Canada, 21 WTA). Cealaltă semifinală a competiției dotate cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari le va pune față în față pe Cristina Bucsa (Spania, 68 WTA) și Maya Joint (Australia, 32 WTA). Sorana Cîrstea își încheie astfel parcursul la turneul de la Hong Kong, după un traseu solid care i-a adus un cec în valoare de 6.815 dolari, corespunzător calificării în sferturile de finală. Românca evoluat pe tabloul principal datorită unui wild card oferit de organizatori.

Sorana Cîrstea, eliminată în sferturi la Hong Kong după ce a reclamat gesturile nepotrivite ale adversarei

sorana-cirstea,-eliminata-in-sferturi-la-hong-kong-dupa-ce-a-reclamat-gesturile-nepotrivite-ale-adversarei

Sorana Cîrstea (România, 45 WTA) a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong: 4-6 , 4-6 cu Leylah Fernandez (Canada, 22 WTA). Partida dintre Sorana Cîrstea și Leylah Fernandez a fost plină de momente tensionate, iar nervii Soranei au cedat în setul secund, când românca a oprit jocul pentru a reclama comportamentul adversarei. Cîrstea s-a plâns arbitrei de scaun că Fernandez făcea gesturi nepotrivite înaintea serviciului, derutând-o intenționat. Situația a degenerat, iar canadianca a reacționat ironic, întorcându-i reproșul româncei. Partida a fost presărată cu momente de tensiune, cele două jucătoare având chiar și un schimb de replici pe teren. Într-un moment de frustrare, Sorana a oprit jocul și i s-a adresat arbitrei de scaun, acuzând-o pe adversară că recurge la gesturi provocatoare: „E a cincea oară când face așa!”, a strigat „Sori”, vizibil iritată. Leylah Fernandez a ridicat în mai multe rânduri mingea deasupra capului, simulând serviciul, dar oprindu-se brusc, ceea ce a făcut-o pe Cîrstea să piardă ritmul. După reacția româncei, canadianca a răspuns ironic. La scorul de 6-4, 5-1, Leylah a sugerat că și Sorana a procedat la fel înainte de a servi, moment care a amplificat tensiunea dintre cele două. Sorana Cîrstea a reușit o serie spectaculoasă în setul al doilea, dar Leylah Fernandez s-a impus până la urmă  Schimburile de mingi au fost intense, dar Sorana a alternat momente de joc excelente cu greșeli neforțate. Cîrsea a câștigat o singură dată pe serviciul adversarei, în timp ce Fernandez și-a adjudecat trei break-uri. Sorana a impresionat cu o serie spectaculoasă în setul al doilea, când a revenit de la 1-5 la 4-5, dar canadianca a rămas concentrată, reușind un game de serviciu solid, scor final 4-6, 4-6. În semifinale la Hong Kong, Leylah Fernandez se va întâlni cu compatrioata Viktoria Mboko (Canada, 21 WTA), în timp ce Cristina Bucsa (Spania, 68 WTA) se va duela cu Maya Joint (Australia, 32 WTA).

Americanii vor să prezinte povestea unei românce pe Netflix: Își are locul într-un documentar!”

americanii-vor-sa-prezinte-povestea-unei-romance-pe-netflix:-isi-are-locul-intr-un-documentar!”

Povestea Soranei Cîrstea (35 de ani) i-a impresionat pe jurnaliștii americani, care consideră că viața româncei ar merita transpusă într-un documentar pe platforma Netflix. Publicațiile din Statele Unite remarcă transformarea spectaculoasă a sportivei din Târgoviște, stabilită la Dubai, care a reușit o revenire de senzație după o perioadă dificilă. În prima parte a sezonului, Sorana se afla la un pas de a părăsi Top 200 WTA, însă acum a urcat până pe locul 45 mondial, practicând un tenis solid și spectaculos. Într-un articol eveniment, americanii au încercat să descifreze secretul succesului Soranei, mergând până la a propune ca povestea ei de viață să fie ecranizată pe Netflix. Site-ul Tennisuptodate.com i-a dedicat un material amplu Soranei Cîrstea, sportivă care a găsit un echilibru perfect între carieră și viață personală. „Sori”, proaspăt calificată în sferturile turneului de la Hong Kong, este sprijinită constant de Ion Țiriac Jr., partenerul ei de viață și cel care i-a fost alături în momentele grele: „Este octombrie în Hong Kong, iar Sorana Cîrstea este încă aici. Încă joacă. Încă mai câștigă. Și, cumva, la 35 de ani, s-ar putea să joace cel mai bun tenis din viața ei. În momentul scrierii acestui articol, Cîrstea este calificată în optimi la Hong Kong (n.r. – între timp, Sorana a acces în sferturi). Nu este un lucru care să atragă atenția în sine, dar ceea ce îl face remarcabil este parcursul mai larg al anului ei. A început să să se apropie de locul 200 în clasament în 2025. Astăzi, e pe locul 44 în clasamentul LIVE. Nu este o greșeală de scriere. Patruzeci și patru. Pentru majoritatea profesioniștilor, acest tip de revenire își are locul într-un documentar Netflix, nu pe site-ul oficial WTA. E revenirea pe care nimeni nu a comandat-o, dar pe care toată lumea ar trebui să o aprecieze. Ceea ce face ca această revenire să fie atât de interesantă este că nimeni nu a cerut-o cu adevărat. Cîrstea există dintotdeauna. A devenit profesionistă înainte ca majoritatea jucătoarelor din top 10 de astăzi să aibă smartphone-uri. A fost un fenomen în adolescență, o femeie în călătoria ei, o favorită și, ocazional, jucătoarea care elimină o vedetă și apoi pierde în liniște din runda următoare. Dar a doua jumătate a anului 2025 a fost semnificativ diferită. Performanța ei la Cleveland a fost ceva special. Nu a fost vorba doar de faptul că a câștigat titlul, ci și de modul în care a reușit asta. Raliuri puternice de la linia de fund, retururi precise și o aură de compoziție care părea complet nouă. Cîrstea nu arăta ca cineva care așteaptă o ultimă lovitură. Arăta ca cineva eliberat, în sfârșit, de așteptări. Ce s-a schimbat? Este tentant să arăți un factor extern. Un antrenor nou. O rachetă nouă. O dietă nouă, un câine sau o aplicație de mindfulness nouă. Dar urmăriți-o pe marginea terenului și vă veți da seama că transformarea este în mare parte internă. Am văzut-o antrenându-se în persoană. Nu este mare, poate 170 de centimetri, dar se comportă ca și cum ar fi mult mai mare. Există o densitate în energia ei, o sfidare tăcută în modul în care se resetează între puncte. Ceea ce iese cu adevărat la iveală este tăria ei de caracter. Constă în modul în care gestionează deciziile greșite. Cum refuză să renunțe după un set pierdut. Cum se poate uita la boxa ei, cum poate respira repede și o poate lua de la capăt ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Într-un sport care venerează perfecțiunea, Cîrstea radiază umanitate”, sunt cuvintele mari folosite de jurnaliștii americani la adresa Soranei Cîrstea. „Sorana Cîrstea îmbătrânește diferit” Aceștia au continuat să vorbească la superlativ despre româncă: „Mai există un alt aspect aici: vârsta. La 35 de ani, ar trebui să se relaxeze. Toate adversarele sunt devin mai tinere, mai rapide, mai axate pe analiză. Dar tenisul în 2025 este o cu totul altă poveste. Granițele dintre apogeul fizic și relevanța competitivă au devenit estompate. Venus și Serena au redefinit longevitatea. Wozniacki s-a întors din maternitate dând lovituri ca și cum nu ar fi plecat niciodată. Și acum o avem pe Cîrstea, demonstrând că un deceniu de experiență poate depăși precizia algoritmică a adversarelor de douăzeci și ceva de ani. Adevărul este că jucătoare precum Cîrstea îmbătrânesc diferit pentru că au învățat să fie selective. Nu urmărește fiecare turneu sau fiecare punct. Joacă mai inteligent, nu mai dur, e strategică în programarea sa, răbdătoare în selecția loviturilor. Nu mai luptă împotriva jocului; colaborează cu el.cRevenirile în tenis nu sunt niciodată doar fizice. Sunt acțiuni psihologice. Cea mai grea parte nu este să învingi adversarele, ci să te convingi că merită încă să încerci. De aceea, ceea ce face Sorana pare subtil revoluționar. În timp ce multe jucătoare de vârsta ei s-au orientat către cabine de comentariu sau posturi de antrenorat, Cîrstea încă se luptă pe hard și zgură, adesea departe de lumina reflectoarelor. Nu este aici pentru nostalgie. Este aici pentru că încă mai crede că poate câștiga. Și anul acesta, a dovedit asta. Să micșorăm imaginea. În martie, clasamentul ei se apropia de locul 200. Acesta este echivalentul purgatoriului în tenis – suficient de bun pentru a se califica la unele evenimente de nivel foarte scăzut, dar nu suficient de bun pentru a intra direct în cele mai importante. De acolo, a acumulat victorii împotriva unor jucătoare de rang superior, s-a adaptat la diferite suprafețe și a construit o linie statistică greu de ignorat”, mai scrie sursa citată.

Sorana Cîrstea, așa cum nu a mai fost văzută! Ce gest a putut face la antrenament

sorana-cirstea,-asa-cum-nu-a-mai-fost-vazuta!-ce-gest-a-putut-face-la-antrenament

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 45 WTA) a recurs la un gest mai puțin obișnuit pentru o jucătoare de top, în timpul antrenamentului efectuat înaintea sferturilor de finală de la Hong Kong. Ploaia torențială a udat serios terenurile de la Hong Kong, făcând pentru Sorana Cîrstea imposibilă desfășurarea sesiunii de antrenament în condiții normale. În loc să aștepte ajutorul organizatorilor, Sorana a decis să se descurce singură și a trecut „la munca de jos”, punând mâna pe mop pentru a usca suprafața de joc. Sorana Cîrstea a luat mopul și a șters terenul de apă, iar faptul că nu a fost ajutată de organizatori nu a părut să o deranjeze: „Face parte din job”, a spus Sorana, cu autoironie, într-o postare pe Instagram. Româncei i s-a alăturat și grecoaica Maria Sakkari, care i-a fost parteneră de pregătire Soranei Cîrstea, iar cele două au glumit în timp ce munceau cot la cot pentru curățarea terenului. Gestul Soranei Cîrstea a stârnit simpatia fanilor, care au apreciat modestia jucătoarei române. Ea urmează să lupte vineri, în jurul orei 14:00, pentru calificarea în semifinalele turneului dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Victorii spectaculoase pentru Sorana Cîrstea la Hong Kong Sorana Cîrstea are un parcurs excelent la Hong Kong, învingându-le pe Dalma Galfi (Ungaria, 96 WTA), scor 7-5, 6-3 în primul tur, și Ajla Tomljanovic (Australia, 86 WTA), scor 4-6, 6-4, 6-3 în optimile de finală. „Un meci foarte greu. Mi-e foarte bună prietenă, nu e ușor să joci împotriva cuiva de care ești foarte apropiat. Mă bucură victoria, dar îmi pare rău ca a trebuit să joc împotriva ei. Nu a fost ușor să trec peste faptul că am jucat foarte bine, dar am pierdut primul set. Serviciul m-a ajutat în momentele dificile. N-a fost ușor să revin. Sunt pentru prima oară aici, mă bucur că pot juca împotriva oamenilor de aici, ne-au susținut pe amândouă. Atmosfera a fost extraordinară astăzi, sunt încântată că pot juca la Hong Kong”, a declarat Sorana Cîrstea după calificarea în sferturi la Hong Kong.

Sorana Cîrstea, surprinsă alături de fostul om de încredere al Simonei Halep: l-a angajat în secret!

sorana-cirstea,-surprinsa-alaturi-de-fostul-om-de-incredere-al-simonei-halep:-l-a-angajat-in-secret!

Sorana Cîrstea (45 WTA) a surprins lumea tenisului la turneul WTA 250 de la Hong Kong, acolo unde a acces în sferturile de finală după o victorie muncită, 4-6, 6-4, 6-3 cu Ajla Tomljanovic (Australia, 86 WTA). Pe lângă calificarea obținută, românca a atras atenția și printr-o mișcare neașteptată în staff. Sorana Cîrstea l-a angajat pe antrenorul Artemon Apostu-Efremov, cel care a colaborat cu Simona Halep, fost lider WTA, într-o perioada extrem de importantă a carierei sale. Mutarea a fost făcută în secret, ținând cont că Sorana nu a anunțat că va lucra cu Artemon. Cei doi au apărut împreună săptămâna aceasta, la turneul de la Hong Kong. Sorana Cîrstea l-a angajat în secret pe fostul om de încredere al Simonei Halep: cum au fost surprinși la Hong Kong, după calificarea în sferturi. Mutarea făcută de Sorana Cîrstea a fost ușor de realizat, prin prisma faptului că Artemon Apostu-Efremov s-a implicat în mai multe proiecte comune cu Adrian Cruciat, cel care a pregătit-o mulți ani pe „Sori”. După victoria reușită miercuri, în fața Ajlei Tomljanovic, românca a postat un filmuleț în care apare alături de „Arti”, semn că îi este recunoscătoare pentru sfaturile oferite la meciul contra australiencei. Astfel, aventura continuă pe Sorana Cîrstea și Artemon Apostu-Efremov la turneul dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Pentru un loc în careul de ași, Cîrstea se va duela vineri dimineață cu Leylah Fernandez (Canada, 22 WTA), a doua favorită a competiției. Sorana are statut de cap de serie 7, fiind acceptată pe tabloul principal grație unui wild card. Apostu-Efremov, noul antrenor al Soranei Cîrstea, a mai colaborat pentru o scurtă perioadă cu jucătoarea din Târgoviște în 2022, el lucrând mai mulți ani cu Irina Begu. Dar cea mai cunoscută colaborare a sa rămâne cea cu Simonei Halep. Artemon i-a ținut locul lui Darren Cahill la diverse turnee, atunci când australianul nu o putea însoți pe „Simo” în circuit. Artemon Apostu-Efremov, surprins atunci când Simona Halep a renunțat la serviciile sale: „Nu pot găsi un motiv evident” Colaborarea dintre Simona Halep și Artemon Apostu Efremov s-a întrerupt brusc, spre surprinderea tehnicianului, care a afirmat că ruptura s-a produs fără un motiv clar: „Nu pot găsi un motiv evident, ci mai degrabă este o colaborare care a ajuns la sfârșit, după multe provocări legate atât de programul competițional, cât și de restricții legate de pandemie. O colaborare cu un jucător de asemenea calibru este o experiență fenomenală și sper să fi reușit să o învăț atât de multe pe cât am învățat eu fiind în această echipă. Darren  este un mare antrenor și să îl am alături a fost o inspirație majoră”, a explicat Artemon Apostu-Efremov după despărțirea de Simona Halep, la AS.ro Live.

Reacția campioanei olimpice la tenis când a văzut-o pe Sorana Cîrstea într-o rochie decoltată

reactia-campioanei-olimpice-la-tenis-cand-a-vazut-o-pe-sorana-cirstea-intr-o-rochie-decoltata

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 45 WTA) a profitat din plin de câteva zile libere, sportiva din Târgoviște atrăgând toate privirile cu apariția din acest weekend. După ce în urmă cu o săptămână juca în semifinalele turneului WTA 250 de la Osaka (1-6, 6-2, 4-6 cu Leylah Fernandez din Canada), Sorana Cîrstea impresionează și în afara terenului de tenis. Cîrstea a beneficiat de o pauză de o săptămână în circuit, pe care a ales să o petreacă în orașul ei preferat, Dubai (Emiratele Arabe Unite). Sorana s-a mutat aici în urmă cu mai mulți ani, motivând că are condiții mai bune de antrenament în sezonul rece. Sorana Cîrstea, a doua „rachetă” a României în circuitul WTA, după Jaqueline Cristian (42 WTA), a făcut senzație în mediul online după ce a urcat pe Instagram o poză într-o rechie albă, decoltată. Văzând-o pe Sorana în această ipostază spectaculoasă, Monica Puig (32 de ani), campioana olimpică de la Rio 2016, a pus mâna pe telefon și i-a comentat imediat româncei: „Ești splendidă”, a fost complimentul pe care Sorana l-a primit din partea Monicăi, prima portoricană medaliată cu aur în istoria Jocurilor Olimpice. Iar Monica Puig nu a fost singura vedetă din lumea tenisului impresionată de apariția Soranei Cîrstea. Donna Vekic, o altă prietenă a româncei din circuit, i-a lăsat o inimioară lui „Sori” în secțiunea de comentarii. Sorana Cîrstea a îmbinat utilul cu plăcutul la Dubai Sorana Cîrstea a îmbinat utilul cu plăcutul la Dubai, ținând cont că a efectuat și o sesiune de antrenament, sub supravegherea lui Peter Wessels, fost tenismen profesionist, actualmente antrenor. Cîrstea nu și-a încheiat încă sezonul 2025, ea urmând să concureze săptămâna viitoare la turneul WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Sorana, beneficiară a unui wild card, va debuta la Hong Kong împotriva Dalmei Galfi (Ungaria, 93 WTA). Pentru prezența pe tabloul principal al competiției, Cîrstea are asigurat un cec de 2.075 de dolari, în timp ce calificarea în optimile de finală i-ar putea aduce un premiu de 4.160 de dolari.

Ce cadou a cerut Sorana Cîrstea, după revenirea în Top 50 WTA!

ce-cadou-a-cerut-sorana-cirstea,-dupa-revenirea-in-top-50-wta!

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 45 WTA) a primit un cadou special, la scurt timp după revenirea printre cele mai bune 50 de jucătoare de tenis ale lumii. Sorana Cîrstea se află pe val în cicrcuitul WTA și chiar dacă la începutul sezonului lua în calcul retragerea, evoluțiile solide o fac să își continue aventura în sportul alb. Profitând de forma excelentă, Cîrstea le-a cerut un wild card organizatorilor turneului WTA 250 de la Hong Kong, iar aceștia au acceptat solicitarea româncei fără să stea pe gânduri. Dorință împlinită! Sorana Cîrstea a primit cadou un wild card din partea organizatorilor de la Hong Kong Sorana Cîrstea va participa, astfel, la turneul Hong Kong Tennis Open, în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, iar sportiva antrenată de Adrian Cruciat și-a aflat deja adversara din primul tur. Cîrstea se va duela pentru un loc în optimile de finală ale competiției cu Dalma Galfi din Ungaria, ocupanta locului 93 WTA. Sorana va participa la Hong Kong prin prisma unui wild card, după ce săptămâna aceasta a luat o pauză de la tenis, nedorind să evolueze și la WTA 500 Tokyo. „Sori” și-a încărcat bateriile la Dubai (Emiratele Arabe Unite), acolo unde își petrece cea mai mare parte a timpului. Cîrstea și-a luat rezidență la Abu Dhabi, dar locuiește la Dubai. Sorana a ajuns sâmbătă la Hong Kong, arătându-și entuziasmul după acceptarea pe tabloul principal: „Bucuroasă să fiu aici”, a transmis românca într-un Instastory, alăturând și un scurt videoclip de la antrenament. Sorana Cîrstea a revenit în Top 50 WTA după un an de așteptare Sorana Cîrstea are statut de cap de serie numărul 7 la turneul de la Hong Kong, desfășurat pe hard și dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Favorită principală este Belinda Bencic (Elveția, 13 WTA), calificată și în finala turneului de la Tokyo, ce va avea loc duminică. Dacă va trece de Dalma Galfi, în optimile de finală de la Hong Kong, Sorana Cîrstea va da peste câștigătoarea meciului dintre Ajla Tomljanovic (Australia, 89 WTA) și o sportivă venită din calificări. Sorana a revenit săptămâna aceasta în Top 50 WTA după o așteptare de o lună. Cîrstea a realizat un salt de șase poziții, până pe 45 WTA, grație semifinalei atinse la Osaka (1-6, 6-2, 4-6 cu Leylah Fernandez din Canada).

Momente grele pentru urmașa Simonei Halep! A transmis un mesaj de pe patul de spital

momente-grele-pentru-urmasa-simonei-halep!-a-transmis-un-mesaj-de-pe-patul-de-spital

Anca Todoni (21 de ani, locul 119 WTA) trece printr-un moment delicat al carierei, sportiva considerată de mulți drept urmașa Simonei Halep suferind o intervenție chirurgicală la umăr. În urma accidentării pe care a suferit-o la umărul drept, Anca Todoni a fost nevoită să se opereze, astfel că va sta departe de teren în perioada următoare. Todoni a postat o imagine de pe patul de spital, fiind consolată de mai multe colege din circuitul WTA, inclusiv de Sorana Cîrstea. Anca s-a accidentat în luna septembrie, la turneul de la San Sebastian (Spania), unde a abanadonat înaintea partidei din optimile de finală. Anca Todoni a transmis și un mesaj emoționant, la finalul sezonului în care a cucerit două turnee de tip WTA 125, disputate la Antalya și Bari. Sportiva din Timișoara a explicat de ce a trebuit să se opereze și a promis că va reveni pe teren în 2026: „Așa cum mulți dintre voi deja știți, a trebuit să închei sezonul mai devreme decât mi-am dorit, din cauza durerilor persistente la umăr. După consultări cu specialiști, a devenit clar că operația era singura opțiune pentru a mă recupera corect și pentru a putea continua drumul în sportul pe care îl iubesc. Nu acesta este finalul de sezon pe care mi l-am imaginat, însă aleg să-l privesc ca pe un nou început. Sunt hotărâtă să revin mai puternică și mai motivată ca niciodată. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe parcursul acestei perioade. Echipei de medici, fiziokineterapeuți și antrenori – vă mulțumesc pentru că m-ați împins să-mi depășesc limitele, ați crezut în mine și m-ați ajutat să cresc atât pe teren, cât și în afara lui. Familiei mele – vă mulțumesc pentru încurajările voastre fără sfârșit, pentru răbdare și pentru iubirea oferită în momentele dificile. Iar prietenilor și tuturor celor care mi-au trimis mesaje și m-au sprijinit – cuvintele voastre au însemnat enorm și m-au ajutat să rămân pozitivă. 2025, nu ai fost cel mai bun an pentru mine, dar îți mulțumesc pentru lecții. Ne vedem in 2026!”, a scris Anca Todoni pe Instagram, iar Sorana Cîrstea i-răspuns cu mai multe emoticoane ce transmit susținere și îmbrățișări pentru timișoreancă.

Prietena Soranei Cîrstea din WTA, la ora adevărului după ce Simona Halep a acuzat-o că a votat împotriva ei

prietena-soranei-cirstea-din-wta,-la-ora-adevarului-dupa-ce-simona-halep-a-acuzat-o-ca-a-votat-impotriva-ei

Donna Vekic (29 de ani, locul 79 WTA), una dintre cele opt sportive acuzate de Simona Halep că au votat împotriva ei în Consiliul Jucătoarelor WTA, este protagonista unui interviu special. Donna Vekic, prietenă și fostă parteneră de dublu a Soranei Cîrstea, a vorbit despre latura mai puțin plăcută a circuitului profesionist, atingând subiecte inedite în interviul acordat Elle Croația. Alături de Victoria Azarenka (Belarus), Caroline Garcia (Franța), Madison Keys (SUA), Jessica Pegula (SUA), Daria Saville (Australia), Gabriela Dabrowski (Canada) și Aleksandra Krunic (Serbia), Vekic a fost acuzată de Simona Halep că i-a blocat revenirea în top. Românca susține că votul acestora a făcut imposibilă recuperarea locului pierdut de constănțeancă din cauza suspendării. Donna Vekic, una dintre dușmancele Simonei Halep, a participat la o ședință foto spectaculoasă, prilej cu care a atins mai multe subiecte interesante. Ea a vorbit despre ritmul infernal la care sunt supuse jucătoarele de tenis: „De obicei, când mă trezesc, primul lucru pe care îl fac este să văd dacă mă doare ceva. Asta e unul dintre lucrurile pe care abia aștept să le trăiesc după ce mă voi retrage din tenis: să mă trezesc și să nu conteze dacă mă doare puțin gâtul sau spatele. Să știu că nu trebuie să mă îngrijorez dacă voi putea duce la capăt toate antrenamentele zilei”, a declarat Donna. Croata a explicat și cât de important este staff-ul din spatele ei, spunând că lucrează cu mai mulți preparatori fizici: „În echipa mea am antrenor de tenis, preparator fizic, mai mulți fizioterapeuți și medici. Fără ei, nu aș putea face față”, a afimat Vekic, dezvăluindu-și apoi ritualurile de zi cu zi: „Indiferent dacă sunt sau nu în turneu, dimineața mea începe cu o cafea. Îmi plac diminețile lente, iar dacă nu sunt la competiții, încerc să-mi organizez ziua în acest ritm. Urăsc antrenamentele de dimineață, așa că, dacă pot, mă antrenez după ora 11, ca să beau cafeaua în liniște, să iau micul dejun și abia apoi să încep ziua”. Reporterul i-a adresat apoi o întrebare indiscretă Donnei: „Tu îți permiți lucruri interzise? Să te îmbeți, să ajungi acasă în zori, să mănânci junk food, să joci jocuri video, să dansezi până la epuizare, să sari în apă cu capul înainte, să te plimbi cu motorul?”. Donna a răspuns zâmbind: „Nu sunt genul ‘party girl’, îmi place cel mai mult să ies la cină cu prietenii. Dar iubesc spicy margarita și un vin bun. Totuși, e important pentru mine să mă culc la timp și să mă trezesc bine a doua zi. Ultima dată când am ieșit serios a fost la Paris, după medalie”, a dezvăluit Donna Vekic.