Cum arată vilele RA-APPS pentru care se plătesc cele mai mari chirii

Cele mai mari chirii plătite de persoane fizice care locuiesc în vile RA-APPS sunt în jurul valorii de 2.500 de euro pe lună, în vile aflate în cea mai râvnită zonă a Capitalei. Este vorba de mai multe apartamente situate pe Șoseaua Pavel Kiseleff, foarte aproape de Arcul de Triumf. De asemenea, lângă Arc se află și una dintre intrările în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău). De afară, blocurile în care se află cele mai scumpe apartamente cu chirie din proprietatea statului nu arată spectaculos. Imobilele sunt construite încă de pe vremea comunismului însă locațiile sunt de lux, iar spațiile din interior sunt foarte generoase. Cele patru apartamente au între 123 și 218 metri pătrați, iar chiria pe lună pentru fiecare locuință este de până la 2.675 de euro. Cele mai scumpe locuințe RA-APPS, la doi pași de Herăstrău Pe lângă faptul că sunt extrem de aproape de intrarea în Herăstrău, proprietățile statului beneficiază de foarte mult spațiu verde, dar și de parcări private. Pentru fiecare loc de parcare se plătește suma de 86 de euro pe lună. Guvernul României, prin Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a publicat, miercuri, lista cu chiriașii regiei. Potrivit deciziei, RA-APPS trebuie să publice semestrial pe pagina proprie de internet, în datele de 10 iunie și 10 decembrie ale fiecărui an și menține publicată timp de 6 luni lista tuturor imobilelor proprietate publică și privată a statului aflate în administrarea regiei. PNL plăteşte o chirie de 0,05 euro/mp, în buricul târgului bucureştean În documentele publicate de regie se regăsesc, pe lângă chiriile pentru persoanele publice, și cele pe care asociaţiile, fundaţiile, partidele politice şi firmele le plătesc statului român. De exemplu, PNL plăteşte 1.000 de euro statului pentru 20.000 de metri pătraţi, potrivit datelor oficiale RA-APPS. La rândul ei, Uniunea Salvaţi România plătește statului român pentru sediul de partid din Şoseaua Kiseleff 204,09 euro, în timp ce partidul condus până mai ieri de premierul desemnat Eugen Tomac, PMP, achită 2.803,47 euro. Pe de altă parte, au ieșit la iveală noi spații din proprietatea statului român care sunt ocupate de societatea Humanitas, deținută de filozoful Gabriel Liiceanu. Este vorba de trei contracte pentru trei spații în Casa Presei din nordul Bucureștiului, dar și de mai multe locuri de parcare – toate aceste locații fiind în administrarea RA-APPS (Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat). Firmele deținute de scriitor plătesc aproximativ 6 euro pe metru pătrat pe lună pentru spațiile din Casa Presei. În medie, un spațiu comercial în zona de nord a Bucureștiului se închiriază cu sume chiar și de trei ori mai mari.
Ilie Bolojan, supărat pe RA-APPS: „Nesimțirea este mare”

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că există o clădire istorică pe Șoseaua Kiseleff din București pe care Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a închiriat-o unui privat, iar acesta a subînchiriat-o, ”cu zeci de mii de euro lunar”, unei bănci de stat. Ilie Bolojan a spus că este mult loc de bine la RA-APPS, asta ca părere generală, arătând că de când i-a lăsat, în 2008, nu mai ştie ce au făcut. ”Administrarea unor active de stat s-a dovedit că se face destul de prost” Premierul a făcut referire la o ”clădire frumoasă” a RA-APPS, unde funcţionează o bancă de stat, care însă nu plăteşte chirie la RA-APPS, ci unui privat. Bolojan a mai spus că nesimţirea este mare în multe locuri şi în foarte multe companii de stat este mult loc de mai bine. „Cred că e mult loc de bine la RA-APPS, asta ca părere generală. De când i-am lăsat eu, din 2008, nu mai ştiu ce-au făcut. Dar v-aş da un exemplu de zilele astea. Pe Șoseaua Kiseleff, există o clădire frumoasă a RA-APPS, unde funcţionează o bancă de stat. Credeţi că banca de stat a închiriat sediul de la RA-APPS? Nu. RA-APPS a închiriat unui privat. Şi privatul, cu câteva zeci de mii de euro lunar, de foarte mulţi ani, a închiriat-o unei bănci de stat. Încă nu m-am întâlnit cu directorul de la RA-APPS, dar pe cel de la bancă l-am întrebat: «Totuşi, la un salariu de 20.000 de euro net, nu v-aţi interesat de ce plătiţi unui intermediar sume exorbitante, lună de lună»? Aţi făcut vreo adresă la RA-APPS să-i spui: «Dragă Regia statului, o bancă a statului vrea să-ţi plătească o chirie mai mare. Nu vrei să mă anunţi când se încheie contractul privatului?». Deci, cum să vă spun, cred că e loc de bine de peste tot. Vă rog să înmulțiți, nu știu, 60-70 de mii de euro, ori 12 luni, ori X ani. Dar nesimțirea e mare în multe locuri, să știți. Și cred că în foarte multe companii de stat este mult loc de bine. Și întotdeauna administrarea unor active de stat, din păcate, s-a dovedit că se face destul de prost, când acolo nu sunt puse niște criterii corecte și cinstite, și tendința de a le da la prieteni sau la un nivel de chirie sub cel de piață este destul de mare”, a afirmat Ilie Bolojan. Palatul Kiseleff, închiriat de RA-APPS unui privat și subînchiriat de Exim Banca Românească Pe Șoseaua Kiseleff este Exim Banca Românească, care are ca acționar majoritar statul român. Ministerul Finanțelor deține 98,86% din capitalul social, restul acțiunilor fiind în posesia acționarilor minoritari persoane fizice si juridice. Exim Banca Românească, fostă Banca de Export-Import EximBank, anunța în 2013 că Sucursala București și Centrala vor funcționa într-un nou sediu, în Palatul Kiseleff, situat pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea nr. 6A. Înainte, clădirea a fost închiriată unei alte bănci. Construită în urmă cu peste 100 de ani și locuită câțiva ani de familia lui Alexandru Candiano-Popescu, fost membru fondator al PNL, casa a fost cumpărată în 1907 de boierul Iarca, fost primar de Buzău, iar în 1910 a intrat în posesia Casei Regale. Fosta casă boierească a fost transformată de arhitectul Grigore Cerchez în stil neoromânesc și a devenit palatul Prințului Moștenitor al tronului României, Carol al II-lea. În Palatul Kiseleff și-a petrecut copilăria Regele Mihai, care îşi alterna sejururile cu mama sa între acesta şi Palatul Elisabeta. După abdicarea Regelui Mihai, palatul a devenit centru cultural al Ambasadei Sovietice. Ulterior, a fost transformat în cămin studenţesc. După 1989, clădirea a fost reabilitară și închiriată de la RA-APPS de o firmă cu afaceri în domeniul imobiliar, care la rândul ei, a subînchiriat spaţiul. Din 1996 până în 2011, Palatul Kiseleff a fost închiriat băncii olandeze ING. Ulterior, în 2013, Palatul Kiseleff a fost închiriat EximBank, actuala Exim Banca Românească. La momentul semnării contractului, banca a închiriat o suprafață de 3.800 mp, pentru care ar fi plătit o chirie anuală de aproximativ 700.000 – 800.000 de euro, în condiţiile în care preţul solicitat era cuprins între 17 şi 20 de euro/mp lunar, potrivit estimărilor făcute atunci de Ziarul Financiar. Proprietatea cu o suprafaţă de 6.000 mp se afla la momentul semnării contractului cu Exim Banca Românească în administrarea firmei Magnus Imobiliar Consult, controlată de societatea Atlanta B.V., înregistrată în Olanda. Palatul se află în portofoliul RA-APPS, care percepea atunci o chirie lunară de 67.400 de euro de la Magnus Imobiliar Consult, potrivit ZF. Sursă foto: Alexandra Pandrea CITIȚI ȘI: Ilie Bolojan anunță ce va cuprinde viitorul pachet de măsuri fiscale. Eliminarea unor sporuri, reașezarea TVA, creșterea accizelor Restaurantul RA APPS a fost închis temporar de comisarii ANPC. Au găsit gândaci și mâncare expirată, în bucătărie și saltele murdare, în camere Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele