Cât plătește la factura de energie o româncă stabilită în Malaga. În apartament e un frig de mori

O româncă stabilită în Malaga, Spania a explicat cât plătește la factura de energie. Ea mărturisește că locuința sa nu are sistem de încălzire, motiv pentru care utilizează calorifere electrice cu scopul de a se încălzi. Acest aspect, însă, îi aduce facturi mari. În zonele de coastă (Murcia, Andaluzia, Comunitatea Valenciană), există doar câteva săptămâni pe an în care temperaturile sunt mai scăzute. Tânăra explică faptul că în sezonul rece se înregistrează circa 15 grade Celsius afară. Deși plimbarea poate fi perfectă, statul în casă devine o provocare, deoarece „e un frig de mori”. Pentru a încălzi locuința, românca folosește calorifere electrice și aer condiționat. Aparatele, însă, consumă mult, iar acest aspect este sesizat pe factura de energie. „Locuințele din Spania nu au calorifere, iar iarna te încălzești cum poți și cu siguranță o să simți la buzunar. Noi locuim în Malaga și în sezonul rece sunt cam 15 grade afară, cu mult soare. Când ieși din casă, pui o geacă subțire pe tine și poți să stai liniștit la terasă și să bei un suc. Dar în apartament e un frig de mori. Noi ne încălzim cu calorifere electrice și aerul condiționat. Dar nu e nici pe departe suficient de cald pentru mine”, spune o româncă într-un clip video postat pe contul de TikTok „Bugetista”, notează Libertatea. Românca stabilită în Spania plătește o mică avere pe factura de energie / foto: Shutterstock 400 de euro la factura de curent Tânăra a susținut că a ajuns să plătească și 400 de euro pe lună doar la factura de energie (ianuarie 2026). În decembrie 2025, a plătit 280 de euro. Pe internet, românca stabilită în Malaga a adresat o întrebare celor care locuiesc în Spania: „Voi cu ce vă încălziți iarna?”. Ce alte reacții au fost stârnite în urma declarațiilor: „Eu la curent plătesc 70-100 de euro la lună, dar pentru încălzire am calorifere și centrală pe peleți”; „Eu locuiesc în Roquetas de Mar, aici la fel nu sunt calorifere. Am plătit curentul 320 de euro”; „În Sabadell avem centrala pe gaz și plătim gazul în jur de 200 euro”; „Almería – climă (aer condiționat prin conductă). Afara sunt 17-20°, în casa 18-19°. Apartament de 85 mp. Programăm clima câte doua ore de trei ori pe zi așa că tot timpul avem în casa 24 de grade. Ultima factura a fost de 180 euro, consumul a fost pe noiembrie și decembrie”; „Eu stau în Benidorm. În camera unde dorm eu nu încălzesc cu nimic. La copil am calorifer electric de mic consum. Curentul e maxim 45 de euro pe lună, dar în schimb am plapume din pene și nu mi-e frig deloc”. Autorul recomandă: Calorifere aproape reci, dar facturi mari la întreținere. Mulți bucureșteni ar putea plăti chiar și 1.000-1.200 de lei pe căldura care nu prea există Cum putem păstra căldura în locuințe. Soluții practice pentru toate bugetele Bărbatul care a ajuns să trăiască pe străzi după ce a fost înșelat la locul de muncă. Gruia Andrei doarme acum într-o biserică Cum a ajuns un bărbat din Botoşani să nu mai existe oficial în acte, după două certificate greșite și un act de identitate provizoriu Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ
Se scumpește uleiul de măsline în 2026. Vali Tătar, specialist din Iași: Asta va duce la reducerea consumului de ulei de măsline de calitate superioară

Potrivit lui Vali Tătar, specialist în ulei de măsline și somelier, produsul alimentar se va scumpi din cauza producției mici, la nivel global, ceea ce va duce la un consum crescut de uleiuri contrafăcute, de o calitate slabă. Uleiul de măsline – produs mai puțin consumat de români – se scumpește în 2026 Încep să se vadă scumpiri la tot mai multe produse alimentare din Iași. Unul dintre acestea, care va suferi modificări la prețuri, este uleiul de măsline. Din cauza producției mici de pe piață, prețurile vor crește. UE, cel mai mare producător mondial de ulei de măsline, reprezentând aproximativ 60% din producția globală, va produce anul acesta aproximativ 2 milioane de tone, față de 2,1 milioane de tone anul trecut, și cu 3% mai mică decât media ultimilor cinci ani, potrivit unui raport al Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA). În România se consumă 0,3 litri de ulei de măsline pe cap de locuitor, țara noastră fiind ultima țară europeană din acest punct de vedere, la același nivel cu Cehia, Ungaria, Lituania. Specialiștii din domeniu susțin că și măsurile fiscale impuse în acest an vor genera creșteri ale prețurilor. „Cu siguranță va crește prețul, nu doar din cauza producției mici, dar și a taxelor noi impuse de Guvern. Din păcate, asta va duce la reducerea consumului de ulei de măsline de calitate superioară, în detrimentul uleiurilor comerciale de măsline – care sunt de o calitate foarte slabă, greu de controlat și contrafăcute, în mare parte”, susține Vali Tătar, specialist în ulei de măsline și somelier. Scumpirile la diverse produse au fost făcute încă din 2025. Nu există ulei de măsline universal, potrivit specialiștilor din Iași Dacă analizăm uleiul de măsline comercializat în supermarketurile din Iași, în prezent, la Lidl, o sticlă de ulei de măsline extravirgin de 500 de ml este 52,99 lei; la Selgros, uleiul de măsline extravirgin de 1 litru – 50,58 lei, uleiul de măsline extravirgin de 5 litri – 303 lei, iar la Kaufland, uleiul de măsline extravirgin de 500 de ml costă 25,44 lei. În ceea ce privește Mega Image, uleiul de măsline extravirgin de 500 ml costă 39,90 lei, iar cel de 750 de ml – 55,99 de lei. Prețurile pot fi mai mari dacă uleiul de măsline este achiziționat din magazine de specialitate, fiind ambalat în cutii de peste 3 litri, care costă peste 300-400 de lei. Din acest an, însă, prețurile vor crește cu cel puțin 5%, potrivit specialiștilor. În Uniunea Europeană, Spania generează singură aproximativ 45% din piața mondială de ulei de măsline și 65% din producția UE, urmată de Italia, Grecia și Portugalia. Într-o măsură mult mai mică, producția de ulei de măsline există și în Franța, Cipru, Croația și Slovenia. Vali Tătar, degustător din Iași, specialist în ulei de măsline, oferă sfaturi despre cum să alegem corect produsele de calitate. „Nu există ulei de măsline universal, ci folosit pentru diverse preparate. Uleiul extravirgin de măsline, pe care ar trebui să-l căutăm, este cel mai bun, care nu trebuie să aibă defecte, trebuie să aibă parfumul acela specific, de verde, de iarbă, de roșii, de frunze de roșii. Deci trebuie să aibă cel puțin 1, pe o scară de la 1 la 10, deci să simți parfumul respectiv. Cel puțin 1 la amar, cel puțin 1 la iute, pe o scară de la 1 la 10. Astea sunt cele trei caracteristici de care trebuie să se țină cont. Ca și într-o degustare profesională de ulei de măsline, se ține cont de parfum, gradul de picant și gradul de iute”, susține Vali Tătar. Se scumpește uleiul de măsline în acest an. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Guvernul României, solidar cu Spania după accidentul de tren din Andaluzia

„Guvernul României își exprimă solidaritatea cu poporul spaniol, urmare a accidentului de tren care a avut loc în Andaluzia. Gândurile noastre se îndreaptă către toți cei afectați și către familiile lor în aceste momente extrem de dificile”, a transmis premierul Ilie Bolojan. De asemenea, au fost transmise condoleanțe familiilor celor care și-au pierdut viața în tragicul accident. Bilanțul victimelor accidentului feroviar din Spania a ajuns la 39 de morți, relatează Sky News. De asemenea, aproximativ 170 de persoane au fost rănite. „Trenul Iryo 6189 Malaga, spre Madrid, a deraiat la Adamuz și a ajuns pe linia alăturată. Trenul care circula din Madrid spre Huelva, aflat pe linia adiacentă, a deraiat la rândul său”, a transmis administratorul infrastructurii feroviare spaniole, Adif, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale. MAE anunță că, prin Consulatul General al României la Sevilla, a întreprins demersuri pe lângă autoritățile spaniole în urma accidentului pentru a verifica dacă se află cetățeni români printre victime.
Nicușor Dan transmite condoleanțe după accidentul feroviar din Spania

„Am fost profund îndurerat de tragicul accident feroviar care a luat atât de multe vieți în Spania. Le doresc tuturor celor răniți o recuperare completă. Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de familiile victimelor și de cei dragi lor în aceste momente dificile”, a scris Nicușor Dan, pe platforma X. „Transmit condoleanțe sincere Majestății Sale Regelui și poporului spaniol”, a adăugat șeful statului. Cel puțin 39 de persoane au murit și zeci au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit în sudul Spaniei, potrivit autorităților spaniole. Autoritățile au anunțat că 122 de persoane au primit îngrijiri medicale, iar 48 sunt încă internate, inclusiv cinci copii. Ministrul Transporturilor, Óscar Puente, a declarat că bilanțul „nu este încă final” și că a fost deschisă o anchetă asupra cauzelor accidentului. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că, prin Consulatul General al României la Sevilla, s-a autosesizat după accidentul feroviar din regiunea Córdoba. „Până la acest moment nu sunt informații despre victime și nu avem solicitări consulare. Dar situația este complicată la fața locului cu operațiunile încă în desfășurare”, a precizat MAE.
Două trenuri de mare viteză au deraiat în Spania. Cel puțin două persoane au murit

Mai multe persoane sunt blocate după ce două trenuri de mare viteză au deraiat duminică în sudul Spaniei, a anunțat poliția spaniolă. Numărul acestora este, deocamdată, necunoscut. Todos los vídeos e imágenes que tenga estarán en este hilo. Si alguien tiene familiares y no puede contactar con ellos que me escriba por favor, aunque esto es una locura ahora mismo. pic.twitter.com/HyErECgYfj — Carmen (@eleanorinthesky) January 18, 2026 Accidentul s-a produs în Adamuz, lângă Cordoba. Un număr necunoscut de pasageri au fost răniți, a declarat Garda Civilă. Unul dintre trenuri plecase din Málaga și se îndrepta spre Madrid când a deraiat. Un al doilea tren, cu destinația Huelva și care circula pe o linie adiacentă, a deraiat și el în urma incidentului. Amploarea incidentului nu este deocamdată clară. Incidentul s-a produs în jurul orei 19:45, potrivit informațiilor furnizate de Adif pe canalele sale oficiale. A avut loc când trenul 6189 al companiei Iryo, care efectua cursa Málaga – Madrid, la doar zece minute după începerea călătoriei, trecea prin devierea de intrare pe linia 1 a gării Adamuz. Atunci a ieșit de pe șină și a ajuns pe șina adiacentă. A provocat astfel deraierea unui tren Alvia al Renfe (nr. 2384) care circula pe șina adiacentă, care efectua cursa Madrid-Huelva. Potrivit surselor din sectorul feroviar, citate de El Economista, pasagerii au fost evacuați prin ferestre.
Spaniolii se răzbună pe aducătorii de vești rele. Meteorologii din Spania sunt puși la zid pe X pentru că prognozează prăpădul climatic

Meteorologi și cercetători din Spania afirmă că sunt atacați și jigniți pe rețelele sociale doar pentru că explică fenomenele meteo și schimbările climatice. Ministrul mediului avertizează că aceste mesaje de ură, răspândite mai ales pe X, nu îi afectează doar pe specialiști, ci și pe oamenii care ajung să nu mai știe ce informații sunt reale și în cine pot avea încredere atunci când vine vorba de vreme sau climă, scrie The Guardian. Spania a fost puternic afectată de schimbările climatice în 2025. În august anul trecut, cel mai grav val de incendii al secolului a devastat aproape 400.000 de hectare, mai mult decât suprafața statului Mallorca, în timp ce temperaturile extreme au făcut ca această vară să fie cea mai fierbinte de când au început înregistrările și ultimii patru ani cei mai fierbinți din istorie. În același timp, ploile torențiale au stabilit și ele recorduri, iar inundațiile continue au prăpădit Regatul. Nu trageți în pianist! Ministrul mediului din Spania a transmis procurorilor un avertisment privind o „creștere alarmantă” a discursului instigator la ură și a atacurilor din mediul online îndreptate împotriva comunicatorilor din domeniul științei climatice, meteorologilor și cercetătorilor. Într-o scrisoare trimisă miercuri procurorilor specializați în infracțiuni motivate de ură, Sara Aagesen a precizat că mai multe rapoarte recente analizate de minister au identificat o „creștere semnificativă” a limbajului ostil la care sunt supuși experții în climă pe platformele digitale, preia A3CNN. Ministrul a spus că un studiu a constatat că 17,6% dintre mesajele ostile publicate pe rețeaua de socializare X conțineau „discurs instigator la ură, atacuri personale și denigrare îndreptate împotriva profesioniștilor care lucrează pentru a transmite informații științifice corecte și verificate”. Aagesen, care este și unul dintre cei trei vicepremieri ai Spaniei, a arătat că cercetarea relevă „o intensificare a atacurilor în ceea ce privește gravitatea, frecvența și violența acestora, atacuri care îi vizează atât pe meteorologi, cât și pe alți profesioniști implicați în comunicarea științifică”. Ministrul a explicat că a sesizat procurorii din cauza „rolului social important pe care acești profesioniști îl au în lupta împotriva dezinformării climatice”. Un studiu privind discursul instigator la ură îndreptat împotriva agenției meteorologice de stat din Spania, Aemet, a arătat că aceste atacuri influențează percepția publică asupra meteorologiei și au un impact direct asupra activității științifice. „Acest efect de descurajare poate limita progresul cunoașterii științifice și poate restrânge accesul publicului la informații corecte și de înaltă calitate. În plus, răspândirea teoriilor conspiraționiste despre controlul climei și manipularea vremii afectează direct percepția asupra stării actuale de alertă climatică. Negarea faptului că fenomenele meteo extreme sunt rezultatul încălzirii globale găsește sprijin în aceste teorii, subminând eforturile globale de atenuare și de răspuns la schimbările climatice”, se precizează în același document. Un alt studiu, realizat în 2024, a arătat că negarea urgenței climatice este deosebit de răspândită pe X, fiind identificată în 49,1% dintre postări, iar discursul instigator la ură legat de climă în 17,6% dintre postări. Recomandarea autorului: Anul 2025, unul fără precedent în Europa. Incendii devastatoare și inundații catastrofale în Spania. Ne vom obișnui cu dezastrele climatice?
Salariul uriaș primit de această româncă în Spania, la cules de fistic. Câți euro ia Andreea pe oră

O tânără româncă în Spania, Andreea, munceșe la o fermă uriașă, acolo unde culege fistic. Cel puțin pe teritoriul spaniol, domeniul agriculturii se confruntă cu o lipsă tot mai vizibilă de forță de muncă. Românca Andreea, însă, în mediul online, a dorit să transmită un mesaj clar, reliefând realitatea de la locul de muncă, precum și nevoia urgentă de oameni dispuși să lucreze într-o astfel de fermă de o mie de hectare. De altfel, iată câți euro încasează pe oră pentru o astfel de activitate. Pe o platformă de socializare, tânăra româncă s-a adresat publicului larg, vorbind despre necesitatea forței de muncă la ferma de fistic din Spania, precum și despre realitatea din teren. Andreea, românca stabilită în provincia Albacete, a transmis un mesaj fără artificii, direct și clar, despre jobul pe care îl face. Ea mărturisește că există „doar 3 persoane pentru toată exploatația”. Ferma este întinsă pe mai bine de 1.000 de hectare și pentru ca producția să fie favorabilă, lucrările de sezon sunt esențiale. Totuși, expune o problemă tot mai evidentă. Și anume, lipsa forței de muncă la fermă. Pentru întreaga exploatație sunt doar trei persoane. „Tunderea este foarte importantă pentru calitatea fructului”, a spus Andreea. Andreea lucrează la o fermă de fistic din Spania și vorbește despre locul de muncă, în mediul online Plata este de 12,50 euro/oră Tânăra a mai relatat faptul că este plătită la oră. Pentru o oră de muncă, încasează 12,50 euro, contractual. În alte situații, în multe campanii agricole, plata se face la normă, aspect care ar putea să declanșeze presiune și inechități. „Aici nu se plătește la copac, se plătește la oră”, a spus ea. Andreea mai atrage atenția asupra unui aspect la fel de important. Și anume, faptul că pentru lucrările actuale la fermă, ar fi o nevoie crescută de forță de muncă – cel puțin 30-40 de persoane care să lucreze. De asemenea, durata angajării poate ajunge la 4 luni. Mai mult decât atât, ferma se va extinde cu încă 200 de hectare. La momentul actual, ar fi tot mai dificil să fie găsiți oameni care să lucreze în agricultură în Spania, existând un dezechilibru considerabil între cerere și ofertă. Acest dezechilibru este alimentat și de îmbătrânirea populației și de dezinteresul tinerilor pentru munca fizică sezonieră. „Putem avea de lucru luni întregi, fără pauză. (…) Nu contează naționalitatea, contează să ai actele în regulă. (…) Nu găsesc spanioli care să vrea să muncească”, a mai relatat ea, arată Ziarulromanesc.de. Autorul recomandă: O afacere inspirată care explodează de Sărbători. Cum profită fermierii de această oportunitate de sezon Ce salariu primește un îngrijitor de animale care lucrează la stat. Sunt incluse cazarea și sporul de toxicitate Sursă foto: Tik Tok Andreea Marinela
Rogobete, despre gărzile din spitale, după vizita de lucru în Spania: Sunt probleme asemănătoare cu cele din România

Rogobete a precizat că a discutat alături de omologul spaniol, Mónica García Gómez, despre problematica gărzilor și mecanismul de realizare a gărzilor în spitalele din Spania. „Sunt probleme asemănătoare cu cele din România. Am expus inițiativele pe care le avem noi pe masa discuțiilor și anume reducerea timpului de gardă de la 24 de la 12 ore, realizarea a trei componente, a trei tipuri de gărzi: gardă la domiciliu, gardă de monitorizare și gardă de urgență cu tarife diferențiate. Pare că ne aliniem într-un model european, și în Spania există aceeași viziune cu privire la organizarea și la reorganizarea gărzilor în spitalele publice”, a declarat Rogobete. Declarația a fost dată cu prilejul înceierii vizitei desfășurate în Spania, acolo unde Rogobete a avut întâlniri cu oficiali în Sănătate, dar și din domeniul farmaceutic. „Au fost întâlniri din care au rezultat concluzii importante. O mare parte din ele, începând din perioada următoare, vor fi aplicate și în România, în special în zona de sănătate mintală – dezvoltarea acestei componente importante”, a declarat Alexandru Rogobete. Joi, Rogobete a anunțat că Spania pune la dispoziție strategii de realizare pentru dezvoltarea centrelor de sănătate mintală, afirmând că ministerul Sănătății din România va începe o colaborare cu partea spaniolă. Inițiativa vine în contextul situației controversate de la Spitalul Județean de Urgență Constanța, acolo unde managerul unității, Raluca Ștefan, a acuzat faptul că există medici scutiți de gărzi din motive medicale, care lipsesc de la serviciu făcând alte activități.
Țările din Europa în care ești plătit să te muți dacă te-ai săturat de costurile vieții din România

Economia din 2025 a fost dură pentru majoritatea europenilor. Valul de scumpiri care a dus la creșterea costurilor vieții și la problema accesibilității i-a determinat pe mulți să-și facă planuri pentru emigrare. Există soluții din fericire, iar unele țări europene chiar îi plătesc pe imigranți pentru a-i încuraja să-și cumpere locuințe și să se stabilească permanent. Radincondoli și Sardinia (Italia): subvenții de 15.000 – 20.000 euro Aflat la sud de Florența, la o oră de mers, Radicondoli, un orășel medieval, oferă un pachet de stimulente pentru chiriași și cumpărători de locuințe. Orășelul din provincia Siena cu numai 937 de locuitori speră la creșterea populației.Potrivit CNN Travel, primarul local Francesco Guarguaglini oferă 400.000 euro anul acesta noilor rezidenți. Oferă inclusiv subvenții pentru cumpărarea locuinței și subsidii pentru prosumatori și studenți. Primăria se oferă să plătească jumătate din chirie pentru noii rezidenți care aplică din decembrie 2025 până în prima parte a anului 2026. Dar pentru a fi eligibili, cumpărătorii de locuințe trebuie să garanteze că vor locui cel puțin 10 ani, iar chiriașii 4 ani.De la introducerea stimulentelor, orășelul a primit 60 de noi rezidenți. În secolul trecut, populația orășelului era de 3.000 de locuitori și a scăzut dramatic din cauza fenomenului de „îmbătrânirea populației”. În așezări precum Ollolai și Nulvi din insula Sardiniei, autoritățile sunt dispuse să ofere locuințe la fel de ieftine ca un espresso. Programul sardinian vizează numai satele cu populații sub 3.000 de locuitori, iar rezidenții primesc stimulente dacă cumpără și renovează o locuință și dovedesc că sunt dispuși să rămână acolo între 3 și 5 ani. Subvențiile sunt până la 15.000 de euro. Persoanele interesate pot primi ajutoare sociale de 600 de euro pentru primul copil, plus 400 euro lunar pentru fiecare copil care are sub 5 ani.De asemenea, pot primi până la 20.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri în sate cu populații mai mici de 3.000 de locuitori. Ponga (Spania) În Spania, primăriile multor sate oferă stimulente pentru relocare, inclusiv Ponga în Asturia și altele din regiunea Extremadura, scrie Euronews. Însă, sunt cu greu de accesat prin consiliile locale. Sunt derulate totuși două proiecte majore menite să atragă oameni interesați să locuiască în regiunile rurale ale Spaniei. Holapueblo tocmai a început cel de-al șaselea program de relocare, fiind deschis pentru întreprinzătorii care vor să deschisă o afacere în comunități mici. Organizația caută noi locuitori în afara municipalităților și oferă locuințe confortabile, sprijin financiar și servicii. Pentru a fi eligibil, aplicantul trebuie să aibă o idee de afacere solidă și să aibă dreptul legal de a trăi și de a munci în Spania. O altă platformă similară este Volver al Pueblo care caută să atragă persoane interesate să muncească, să facă afaceri și să locuiască în zonele rurale ale Spaniei. Satele din Irlanda: Subvenții de 50.000 – 70.000 euro Irlanda a lansat din 2023 un program de stimulente generoase pentru oamenii interesați să locuiască în case vacante sau să închirieze proprietăți în comunitățile de pe coastă. Inițiativa se numește „Our Living Islands”, prin care guvernul irlandez încearcă să crească populația insulelor irlandeze prin comunități sustenabile. Guvernul irlandez este dispus să ofere subvenții standarde de 50.000 euro și chiar de 70.000 de euro în numerar dacă bugetul este depășit, însă numai pentru persoanele care sunt dispuse să salveze și să restaureze proprietățile abandonate de pe insulele irlandeze. Sunt însă două condiții – rezidenții trebuie să dețină sau să cumpere o proprietate pe una dintre insule, și în plus, trebuie să fie clădiri construite dinainte de 2007 sau abandonate de mai bine de 2 ani. Banii trebuie cheltuiți doar pentru redecorare, renovare și termoficare. Handa (Scoția) – 5.000 euro lunar Există și o opțiune pentru cei care nu vor să cumpere proprietăți sau să-și schimbe rezidența. Pe insula scoțiană Handa de lângă coasta Sutherland, inițiativa Scottish Wildlife Trust asigură un salariu în valoare de 5.000 de euro pe lună celor dispuși să aplice pentru postul de pădurar. Programul le asigură celor interesați cazarea gratuită într-o cameră confortabilă. Tot ce trebuie să facă este să supravegheze rezervația naturală de pe Handa, un paradis cu zeci de mii de păsări marine, să monitorizeze populațiile de păsări, să înregistreze natalitatea, să raporteze orice formă de perturbare sau amenințare. În plus, pentru proviziile de bază, spălătorie și aprovizionarea cu gaz, pădurarul trebuie să facă o deplasare cu barca spre Scoția continentală. Numai dacă vremea permite. Postul nu e pentru oricine, dar admirarea peisajelor cu plaje pustii, stânci și Oceanul Atlantic este la fel de satisfăcătoare ca salariul. Sursa Foto: Envato/Site-urile programelor de relocare Autorul recomandă: Tărâmul de BASM din Europa unde primești 28.000 de euro pentru a te muta. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a primi banii
Reportaj Gândul. Cum au petrecut Crăciunul românii dintr-o comunitate de lângă Barcelona. Acasă este despre familie și despre rădăcini

Dacă ajungi în comunitățile de români de peste graniță, în zi de Crăciun, înțelegi cel mai bine cum arată acasă. Acasă este despre familie și despre rădăcini. Niciunde, ca peste hotare, nu înțelegi atât de repede cum arată dezrădăcinarea. Românii și-au creat în Spania, ca peste tot în lume, un acasă al lor pe care îl recrează de fiecare dată când se întâlnesc în comunitate. Biserica este locul care-i adună laolaltă și le conservă sentimentul că încă aparțin României și românilor. Crăciunul în biserica din Sabadell, un orășel de lângă Barcelona, înseamnă o comunitate de mai bine de 1.000 de români. Într-un lăcaș improvizat dintr-o hală, pe o străduță unde funcționează mai multe afaceri, românii vin la rugăciune în zi de Crăciun. Vin să petreacă și să celebreze împreună Nașterea Domnului. Poate că, spre casă, românii mai rătăcesc drumul, dar spre Dumnezeu, niciodată, pentru că Dumnezeu se împarte tuturor la fel. Daruri pentru toată lumea Un brad înalt frumos împodobit, slujbă și colinde de Crăciun înseamnă România. N-ar trebui să ne fie teamă că românii își vor pierde identitatea în lume. Steagul tricolor e pus în biserica din Sabadell chiar și sub cutia milei. Biserica ziditoare, de peste graniță, este aceea care unește și ține vii obiceiurile și credințele. În afară de faptul că românii o mai rupeau uneori și pe spaniolă, mai ales copiii, slujba nu se deosebea cu nimic de una obișnuită de duminică sau din zi de sărbătoare, din oricare biserică din țară. Crăciunul în Diaspora. Sărbători cu fast în comunitatea de români din Spania Răspunsurile la strană, învățate la școala de duminică, ieșeau firesc rostite de pe buzele enoriașilor, chiar și de copii. Unii dintre cei mici au vrut să știe sigur dacă Moșul este venit din România cu cadouri. După slujbă și colinde, a venit și Moșul. Cu multe cadouri și niște elfi ceva mai actuali, a cărui față era ascunsă de o barbă falsă și o pereche de ochelari de soare, Moșul a împărțit daruri și s-a pozat cu toți. După ce s-a miruit toată comunitatea, au plecat spre casă unde îi aștepta familia, masa de Crăciun plină cu mâncăruri tradiționale, gătite în ajun: sarmale, salate de boeuf, ciorbe, piftii, cârnați, fripturi etc. Sărbători feerice în sânul comunității românești din Spania Spaniolii nu au grija asta în Ajun. Românii o duc cu ei oriunde în lume. Oricât de risipiți în lume ar fi, masa de Crăciun îi adună. Poate de aceea nu trebuie să existe teama că se vor dezbina. Și poate că, uneori, chiar de asta e nevoie: să te îndepărtezi puțin de tine ca să redescoperi frumosul de-acolo de unde ai uitat cum e. Aici, în bisericuța improvizată din orășelul spaniol, am mai înțeles un lucru: că trebuie să avem încredere în români și că oriunde ar merge în lume vor duce cu ei România. Important este ca țara lor să fie sigură că educația pe care le-a oferit-o, încă de mici, este una de calitate. Autorul recomandă: Ce spune un român stabilit în Italia despre ostilitatea conaționalilor din Diaspora față de Uniunea Europeană și Occident. „Este absurd” Alexandrina s-a stabilit de mai mulți ani în Marea Britanie. Ce a dezvăluit despre englezi: „Acolo nu există” Ce salarii câştigă românii din Diaspora. Leafa poate ajunge şi la câteva mii bune de euro pentru lucrătorii din aceste domenii Mica Românie din Torino. Ce pondere în afaceri are diaspora din Piemont