Sponsorul Simonei Halep are un plan mamut de dezvoltare

sponsorul-simonei-halep-are-un-plan-mamut-de-dezvoltare

Sponsorul Simonei Halep, Banca Transilvania (BT), cea mai bancă din România, are un plan mamut de dezvoltare pentru următorii ani, acela de ajunge la „active de 100 de milarde de euro”. Dezvăluirea acestui plan a fost făcută de Horia Ciorcilă, co-fondatorul BT, iar potrivit ZF, la finalul semestrului 1 al acestui an, activele BT erau de 42 de miliarde de euro. BT, sponsorul Simonei Halep, obiectiv important pentru următorii ani  Banca Transilvania, sponsorul Simonei Halep de aproape opt ani, și-a anunțat obiectivul pe care și l-a fixat pentru perioada următoare. Concret, Horia Ciorcilă, co-fondatorul băncii, a afirmat că până la finalul acestui deceniu vrea ca activele BT să se dubleze față cele care sunt în prezent. „Vrem să ajungem la active de 100 de miliarde de euro. Analizăm în continuare oportunități de creștere prin achiziții, însă doar acolo unde există complementaritate și unde putem aduce valoare suplimentară prin acționari, investitori, clienți și economie”, a declarat Ciorcilă într-un interviu acordat ZF. Termenul pe care și l-a fixat pentu atingerea acestui obiectiv este anul 2030, iar pentru asta BT vrea să continue pe aceeași direcție ca în prezent. „Intermedierea financiară este încă mică în România, nevoie de finanțare a economiei și migrarea spre o economie mai industrializată este însă mare și vom continua să captăm mai mult din potențialul viitor de creștere a țării. Avem o platformă întreagă de produse și soluții financiare, vom crește accelerat prin intermediul subsidiarelor noastre de investiții, lesing și microfinanțare”, a mai spus Horia Ciorcilă. Fiul co-fondatorului BT, managerul Simonei Halep La finalul lui 2018, Simona Halep semna contractul de sponsorizare cu BT, iar în 2024 devenea ambasadorul colosului bancar din România. „Pentru mine este o mare bucurie să anunț astăzi parteneriatul cu Banca Transilvania pentru că a fost de-a lungul timpului, pentru mine, mai mult decât un partener, ci și un prieten, care mi-a fost alături la bine și la rău. Împărtășim aceleași valori – curaj, ambiție, sacrificii și perseverență – și avem deja o istorie împreună, în care s-a văzut că ne potrivim și facem treabă bună împreună”, se arată în comunicatul de presă al BT, din vara lui 2024, la scurt timp după ce Simona Halep revenise în circuit. Pe Simona Halep și Patrick Ciorcilă, fiul co-fondatorului BT, îi leagă o frumoasă prietenie. De altfel, Patrick Ciorcilă, prin intermediul grupului Sports Festival, este managerul fostului lider mondial și se ocupă de imaginea dublei campioane de Grand Slam (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019). „Sports Festival va gestiona de acum înainte parteneriatele strategice ale Simonei Halep, colaborările de imagine și procesul de negociere a contractelor”, au transmis reprezentanții grupului fondat de Patrick Ciorcilă.

Frații Pavăl au dat lovitura secolului în afaceri cu banii de la sponsorul Simonei Halep

fratii-paval-au-dat-lovitura-secolului-in-afaceri-cu-banii-de-la-sponsorul-simonei-halep

Frații Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat lovitura secolului în afaceri cu banii de la sponsorul Simonei Halep, fost lider mondial al tenisului feminin. Este vorba de achiziționarea Carrefour România de către frații Pavăl, tranzacție finalizată în urmă cu câteva zile și pe care Banca Transilvania o consideră „cea mai mare investiție din istoria sa”, prin care se contribuie la o consolidare a capitalului românesc. Frații Pavăl, cei mai bogați patroni din fotbalul românesc, au dat lovitura secolului prin achiziționarea rețelei Carrefour România cu banii celor de la Banca Transilvania, sponsorul Simonei Halep, fostul număr 1 WTA timp de 64 de săptămâni. Potrivit unui comunicat de presă al Bănci Transilvania, această tranzacție „contribuie la consolidarea capitalului românesc într-un sector-cheie al economiei” și este „cea mai mare finanțare din istoria sa”, dar și „din piața finanțărilor bilaterale din România”. De asemenea, „achiziția este un pas strategic pentru Pavăl Holding, care își extinde prezența într-un domeniu esențial pentru viața de zi cu zi și pentru dinamica pieței de retail din România”. „Este un moment de referință inclusiv pentru Banca Transilvania, care confirmă capacitatea noastră de a susține campioni locali și proiecte de anvergură. Suntem pregătiți să sprijinim proiecte cu impact direct asupra a milioane de clienți și a întregului mediu de afaceri. Mulțumim clientului nostru Pavăl Holding pentru încredere și pentru parteneriatul pe care l-am construit în timp, împreună”, a declarat Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, citat în comunicatul menționat anterior. Pavăl: „Lucrurile importante și valoroase se construiesc în timp” Karina Pavăl, vicepreședintele Pavăl Holding, a ținut să le mulțumească partenerilor de la BT pentru implicarea acestora în realizarea tranzacției de achiziționare a Carrefour România, a cărui valoare este de 823 de milioane de euro. „Le mulțumim partenerilor de la Banca Transilvania pentru seriozitatea și implicarea de care au dat dovadă pe tot parcursul acestui proces. Credem că lucrurile importante și valoroase se construiesc în timp, prin încredere și parteneriate solide, iar această colaborare este un bun exemplu în acest sens”, a declarat Karina Pavăl, citată de BT. BT, alături de Simona Halep din 2018 Din iulie 2014, la scurt timp după prima sa finală de la Roland Garros, Simona Halep a semnat primul contract de sponsorizare cu Dedeman, compania de bricolaj cu capital integral românesc. La finalul lui 2018, BT s-a alăturat fostei jucătoare de tenis, locul 1 WTA la acea vreme. „Noi, BT, am decis să-i fim alături. Facem acest lucru pentru că credem în valorile pe care le promovează – în ambiție, modestie, performanță, sacrificii și curaj. O vedem pe Simona ca pe un model de urmat, un exemplu pentru noi și pentru toți românii. Credem în toate aceste valori și în modul de a face lucrurile cum trebuie și am decis să devenim susținători și prieteni ai Simonei”, au transmis la acea vreme cei de la BT. Frații Pavăl, între cei mai bogați români din lume Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl se numără printre cei mai bogați români din lume, cu o avere estimată de Forbes de 3,5 miliarde de dolari (cumulat, în timp real). Pe lângă rețeaua magazinelor de bricolaj, înființată în 1992, la Bacău, frații Pavăl mai au în portofoliu și afaceri imobiliare, care generează sume importante (din închirierea de birouri), dar și participații semnificative la companii precum Transelectrica și Electrica (domeniul eneregetic), Alro Slatina (producător de aluminiu) sau Purcari (producător de vinuri).