Trump vrea să redenumească fotbalul american: jocul cu o minge rotundă este singurul fotbal adevărat

trump-vrea-sa-redenumeasca-fotbalul-american:-jocul-cu-o-minge-rotunda-este-singurul-fotbal-adevarat

„Avem un mic conflict cu un alt lucru numit fotbal, dar când te gândești… acesta este fotbal, nu există nicio îndoială. Trebuie să găsim un alt nume pentru NFL (Liga Națională de Fotbal American)”, a declarat Trump la tragerea la sorți a Cupei Mondiale, potrivit France24. „Chiar nu are sens când te gândești la asta.” Pentru americani, cuvântul „fotbal american” se referă la fotbalul american, un sport jucat în principal cu mâinile – complet diferit de ceea ce restul lumii numește fotbal. Aproape întreaga țară urmărește în fiecare an finala campionatului NFL, Super Bowl-ul, iar președintele FIFA, Gianni Infantino, a subliniat vineri americanilor că Cupa Mondială din 2026 va fi echivalentul a 104 Super Bowl-uri. Un pasionat de sport, Trump a dezvoltat o afecțiune deosebită pentru fotbal, care continuă să crească pe măsură ce se apropie Cupa Mondială din 2026, care va avea loc vara viitoare în Statele Unite, Mexic și Canada.

Ionuț Stroe solicită intervenția lui Nicușor Dan în cazul Legii Novak. Petiție susținută de cluburi din Superliga | Reacția lui Eduard Novak

ionut-stroe-solicita-interventia-lui-nicusor-dan-in-cazul-legii-novak.-petitie-sustinuta-de-cluburi-din-superliga-|-reactia-lui-eduard-novak

„Am transmis Președintelui României, domnului Nicușor Dan, o petiție semnată de reprezentanți ai celor mai importante cluburi sportive din România. Mesajul principal e clar: legea discriminatorie care afectează valoarea echipelor românești pe criterii de cetățenie trebuie oprită!”, a scris Ionuț Stroe pe Facebook. Legea Novak modifică regulile din competițiile sportive naționale, stabilind că echipele trebuie să includă minimum 40% sportivi români care pot evolua efectiv pe teren. Stroe menționează că pețiția a fost semnată și de oficiali importanți din Superligă: Mihai Rotaru (Universitatea Craiova), Iuliu Mureşan (CFR Cluj), Andrei Nicolescu (Dinamo), Mihai Stoica (FCSB), Cristian Munteanu (Oţelul Galaţi), Valeriu Iftime (FC Botoşani) și Dan Şucu (Rapid). Stroe afirmă că legea afectează autonomia sportului „Cei mai mulți oameni din sport spun limpede că politicul nu are ce căuta în vestiar și că autonomia sportului trebuie respectată”, a adăugat Stroe. El mai susține că măsura riscă să afecteze competitivitatea internă și să izoleze sportul românesc pe plan internațional. „Această lege nu protejează sportul românesc, ci dimpotrivă, îl slăbește și îl izolează internațional (…) Pentru a se dezvolta, sportul românesc are nevoie de investiții, sprijin financiar, academii puternice pentru copii și juniori, școli de antrenori și management sportiv adevărate, facilități acordate investitorilor în sport, programe naționale și competiții sportive școlare, reguli europene corecte, liberă competiție și autonomie în raport cu decizia politică, nu de pașapoarte numărate în vestiar după bunul plac al parlamentarilor. Când statul impune prin lege, după modelul țărilor nedemocratice, cine are voie să intre pe teren și cine nu, înseamnă că, în plan sportiv, am pierdut deja meciul ca națiune, cel puțin în competițiile europene”, a subliniat deputatul liberal. Replica lui Eduard Novák Fostul ministru al Sportului Carol Eduard Novák a reacționat dur, acuzându-l pe Stroe de lipsă de rezultate în mandatul său și de faptul că nu ar avea experiența necesară pentru a evalua impactul legii. „Fostul Ministru al Sportului, domnul Ionuț Stroe, cel mai vehement contestatar al Legii Novak, vorbește despre motivele pentru care consideră că această reglementare nu este benefică pentru sportul românesc. Sincer, pot spune că, în afară de faptul că ați apărut la televizor într-o stare incomodă, nu ați reușit să obțineți nimic semnificativ în calitatea dumneavoastră de ministru al sportului pentru România”, a scris Novak pe pagina sa de Facebook. Novak susține că parlamentarul reprezintă cluburi care investesc masiv în sportivi străini, în detrimentul celor români, și afirmă că poziția lui Stroe ridică semne de întrebare. „Toți cei pe care îi reprezentați sunt cluburi care cheltuiesc bugetul statului pe sportivi străini, iar sportivii români sunt adesea sabotati în acest proces. Acțiunile dumneavoastră sunt foarte ciudate, având în vedere faptul că ați fost ministru al sportului și sunteți unul dintre puținii parlamentari care nu a semnat legea. Este foarte dubios ce motiv vă ghidează și pentru cine acționați în acest sens”, a mai spus Novák.

Presa daneză, despre meciul cu Danemarca: România a creat momente de confuzie și stres/ Căpitanul selecționatei daneze: Româncele sunt excentrice

presa-daneza,-despre-meciul-cu-danemarca:-romania-a-creat-momente-de-confuzie-si-stres/-capitanul-selectionatei-daneze:-romancele-sunt-excentrice

Cotidianul danez Jyllands-Posten, scrie că România „a făcut tot posibilul pentru a zgudui Danemarca”, care, însă, și-a găsit ritmul în repriza a doua, câștigând detașat. Jurnaliștii danezi au mai precizat că selecționata lui Mihăilă „a creat momente de confuzie și stres în rândurile Danemarcei, când cele două „națiuni” s-au întâlnit într-o finală de grupă „palpitantă” la CM de Handbal. Publicația a remarcat jocul româncelor: „Când româncele au marcat patru goluri consecutive imediat după pauză și au preluat conducerea”, danezele „și-au revenit și le-au învins pe românce în mod categoric”, relatând și scorul meciului, de 31 – 39. România a fost numită „cel mai puternic adversar de până acum” întâlnit de selecționata feminină daneză. Publicația nordică relatează că meciul, din perspectiva danezelor, „a fost caracterizat de prea multe atacuri defensive lungi și ample”. Jurnaliștii din Danemarca au mai notat că „atunci când adversarul devine agresiv nu este suficient să încasezi atât de multe goluri”. Trine Østergaard, Danemarca: Româncele sunt excentrice și individualiste purternice Golurile româncelor au fost remarcate și de jurnaliștii cotidianului BT.  Ei au precizat că „la începutul reprizei a doua, româncele au preluat conducerea după patru goluri consecutive”.  Situația a provocat „o stare de neliniște” printre daneze, au mai adăugat. Căpitanul selecționatei daneze, „Trine Østergaard”, care a jucat primul meci după accidentarea sa la gleznă, a precizat că româncele sunt „excentrice, dar individualiste puternice”. „De fapt, ne-a cuprins un sentiment de panică. Știam că va fi dificil, pentru că româncele sunt excentrice și individualiste puternice. Prima repriză și începutul reprizei a doua au fost dificile, dar după aceea cred că am dat dovadă de moral și caracter și am strălucit în toate aspectele”, a precizat extrema dreaptă pentru BT. Publicația a mai notat și că: „după începutul șocant al reprizei a doua, Helle Thomsen a cerut time-out „și a creat calm în rândul echipei”, cu ajutorul căpitanului. Ekstra Bladet, o altă publicație daneză, a comentat dificultatea meciului, scriind că echipa lui Helle Thomsen „a fost invitată să danseze, dar s-a dovedit a fi prea puternică spre finalul meciului”.

Gala Mari Sportivi ProSport 2025 | Irina Deleanu, șefa Federației Române de Gimnastică Ritmică: Aș vrea să fim lăsați să construim în continuare

gala-mari-sportivi-prosport-2025-|-irina-deleanu,-sefa-federatiei-romane-de-gimnastica-ritmica:-as-vrea-sa-fim-lasati-sa-construim-in-continuare

Irina Deleanu, șefa Federația Română de Gimnastică Ritmică, a vorbit la Gala Mari Sportivi ProSport despre realizările din 2025 din această ramură sportivă, dar și despre obiectivul pentru următorul an. Deleanu, care a câștigat medalii la Campionatele Mondiale şi Europene de gimnastică ritmică, se poate lăuda acum cu performanțele Amaliei Lică. În vârstă de doar 16 ani, tânăra sportivă a câștigat medalia de argint la măciuci, la Campionatele Mondiale de la Rio de Janeiro, iar în acest an a obținut și bronzul la individual compus la Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție ce s-a desfășurat în Japonia. De asemenea, a cucerit trei medalii la Cupele Europene, bronz la panglică la Baku, argint la măciuci și bronz la cerc la Burgas. „Clar, da (2025 a fost un an bun pentru gimnastica ritmică?-n.r.). Cu acest titlu de vicecampioană mondială la seniori Amalică Lică și-a spus povestea din nou și mi-a adus mie ca manager, ca președinte de federație, o bucurie imensă. Știți cum se spune…atunci când elevii își depășesc profesorii este minunat. Și faptul că după 33 de ani de la medalia adusă de mine, ea a adus o medalie mai strălucitoare României e un rezultat extraordinar. Obiectivul pentru 2026? Aș vrea să fim lăsați să construim în continuare, aș vrea să se mai liniștească un pic lucrurile în gimnastica ritmică, dacă se poate… Dacă nu, ne-am obișnuit și cu greul și încercăm în continuare să fim în finale, să ne clasăm pe locuri fruntașe”, a declarat Irina Deleanu la Gala Mari Sportivi ProSport 2025.

Gala Mari Sportivi ProSport 2025 Ι Președintele de la Farul, Gică Popescu, mesaj războinic înainte de meciul cu FCSB: Avem șanse mari să câștigăm

gala-mari-sportivi-prosport-2025-Ι-presedintele-de-la-farul,-gica-popescu,-mesaj-razboinic-inainte-de-meciul-cu-fcsb:-avem-sanse-mari-sa-castigam

Președintele clubului Farul Constanța, prezent la Gala Mari Sportivi ProSport 2025, a transmis un mesaj războinic către cei de la FCSB, înainte de meciul direct de duminică (ora 20:30). Mai exact, fostul internațional român nu s-a ferit să admită că își dorește ca elevii lui Mihai Pintilii și Elias Charalambous să vină obosiți la meci, după partida pierdută la Belgrad, 1-0 cu Steaua Roșie Belgrad. „Avem șanse mari să câștigăm, dacă se întâmplă asta!”, a spus el. Partida ar putea cântări decisiv la finalul sezonului regulat, când se trage linie pentru a stabili echipele participante în play-off. Conștient de miza întâlnirii, Gică Popescu știe că elevii lui Zicu trebuie să se agațe de orice pentru a câștiga, astfel că nu s-a ferit să spună că își dorește ca jucătorii lui Gigi Becali să vină obosiți la jocul de duminică, după deplasarea de la Belgrad. „Farul e una dintre activitățile pe care le fac cu drag, cu plăcere. Pun mult suflet și sunt foarte bucuros când avem și rezultate. (despre Farul – FCSB-n.r.) Este foarte multă lume care face această greșeală și o consideră pe FCSB ieșită din cursa pentru play-off. O echipă cu jucători așa cum are FCSB este periculoasă cât timp matematica le permite să spere la un loc în play-off. Eu cred că va face parte din primele 6 echipe, deoarece e o echipă cu, poate, cei mai valoroși jucători din Liga 1, o echipă care a dominat campionatul în ultimii trei ani. Chiar dacă a avut aceste rezultate proaste, pentru nivelul cu care ne-a obișnuit, e o echipă care oricând poate să facă rezultate. Le urez să vină obosiți la Constanța (n.r. după deplasarea de la Belgrad), pentru că avem șanse mai mari să câștigăm dacă sunt obosiți”, a declarat Gică Popescu, la Gala Mari Sportivi ProSport 2025. VEZI AICI VIDEO CU INTERVIUL ACORDAT DE GICĂ POPESCU

Mircea Lucescu, acuzat că a distrus un fotbalist de la Rapid. Nu știu de ce nu l-a băgat. A însemnat foarte multă suferință

mircea-lucescu,-acuzat-ca-a-distrus-un-fotbalist-de-la-rapid-nu-stiu-de-ce-nu-l-a-bagat.-a-insemnat-foarte-multa-suferinta

Pentru suflarea rapidistă, numele lui Mircea Lucescu rămâne sinonim cu renașterea clubului din Grant, care la mijlocul anilor ’90 începea să devină cu adevărat o forță în România. Totuși, există și personaje care în prezent îl acuză pe „Il Luce” pentru selecția făcută la echipa națională. Fost colaborator al lui Lucescu, Grigore Sichitiu este de părere că acesta i-a distrus moralul unei „vedete” de la Rapid, prin neconvocarea la echipa națională. Sichitiu: „Șters total, l-a afectat neconvocarea” Fost președinte al grupării „feroviare”, Sichitiu a declarat, în exclusivitate pentru PROSPORT, că Alex Dobre este puternic marcat de ce s-a întâmplat la lotul național, acolo unde Mircea Lucescu nu mai contează pe el. Grigore Sichitiu afirmă că decizia selecționerului l-a afectat foarte mult pe golgheterul Rapidului. De altfel, acest lucru s-a văzut și în ultima etapă, la Cluj, Dobre fiind printre cei mai slabi jucători de pe teren în CFR – Rapid 3-0. „Dobre, șters total! Cred că l-a afectat neconvocarea la națională pentru că el era pe val, a fost chemat o dată. Nu știu de ce nu l-a băgat nea Mircea în meciul ăla de acasă. Și, după aia, nu l-a mai chemat. Pentru el a însemnat foarte multă suferință”, a declarat Grigore Sichitiu. Alex Dobre nu a fost în lot pentru ultimele două meciuri din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal, cu Bosnia și San Marino. România așteaptă duelul cu Turcia La Zenica, fără rapidistul Dobre în lot, România a pierdut cu 1-3 o partidă pe care o începuse excelent, cu deschidere de scor prin Bîrligea. Ulterior, în ultima etapă din grupă, „tricolorii” au trecut de San Marino, 7-1, la Ploiești. România a terminat pe 3 preliminariile pentru C.M. 2026, dar merge la play-off-ul de calificare grație succesului din Liga Națiunilor, acolo unde și-a câștigat grupa din care a făcut parte. În martie, prima reprezentativă va juca un meci de baraj, cu Turcia, în deplasare. Dacă trec de „otomani”, elevii lui Mircea Lucescu vor întâlni câștigătoarea duelului Slovacia – Kosovo, tot în deplasare. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ion Crăciunescu, DESFIINȚAT după ce l-a ironizat pe Mircea Lucescu. „Nu te lega de vârsta cuiva. Tu puteai să mori la 31 de ani” Mircea Lucescu, reacție după ce România va întâlni Turcia la barajul de calificare la CM 2026 Nicolae Stanciu la RAPID? Mâna dreaptă a lui Dan Șucu, dezvăluiri de la întâlnirea cu directorul sportiv al clubului Genoa: „Se ajută”

Rapid pregătește prima lovitură din mercato: Mauro Pederzoli a mers în Italia să negocieze cu un mijlocaș de top din Serie A

rapid-pregateste-prima-lovitura-din-mercato:-mauro-pederzoli-a-mers-in-italia-sa-negocieze-cu-un-mijlocas-de-top-din-serie-a

Rapidul lui Dan Șucu pregătește prima lovitură pe piața transferurilor din „mercato” de iarnă. Directorul sportiv Mauro Pederzoli a mers în Italia zilele trecute, acolo unde s-a dus să negocieze cu un mijlocaș de top din Serie A. Din câte se pare, giuleștenii urmăresc să aducă un coordonator de joc, echipa pregătită de Costel Gâlcă simțind lipsa unui „decar” care să facă diferența la mijlocul terenului. Planul lui Dan Șucu Învinsă categoric la Cluj, de CFR, scor 0-3, Rapid simte presiunea urmăritoarelor. Ca să nu piardă primul loc în Superliga, Dan Șucu a promis că va investi atât cât trebuie în iarnă pentru a întări lotul. Iar ținta numărul 1 este un „decar” de top, capabil să rezolve problemele pe construcție ale formației „alb-vișinii”. Conducerea Rapidului l-a trimis pe Mauro Pederzoli în Italia, cu misiunea declarată de a negocia transferul unui jucător. Din câte se pare, rapidiștii au pus ținta pe acest fotbalist încă din vară, dar acum speră să-l convingă să vină în Giulești prin intermediul lui Pederzoli, unul dintre cei mai experimentați directori sportivi din Serie A. PROSPORT scrie că respectivul este genul de jucător pe care antrenorul Costel Gâlcă l-a tot cerut, încă de când a ajuns la echipă. „De lucrat la transferuri, se lucrează. Mauro a fost săptămâna trecută în Italia, a discutat acolo personal cu un jucător, un număr 10, este dorința expresă a lui Costel Gâlcă. Este un jucător care a lăsat o impresie bună în Italia, sperăm ca și jucătorul să-și dorească. De asta s-a deplasat Mauro în Italia, să-i prezinte proiectul, să-i spună ce înseamnă Rapid. Prima întâlnire a fost bună, acum să vedem mai departe. E greu să aduci un jucător din Italia, să-l convingi să vină în România”, a declarat Robert Niță, fost atacant al Rapidului și apropiat de șefii Grantului. Niță nu a oferit mai multe informații, dar a dat asigurări că viitorul „decar” din Giulești nu vine de la Genoa. Ce spune Raț despre colaborarea Rapid – Genoa De altfel, chiar Răzvan Raț, fost mare internațional și mâna dreaptă a lui Dan Șucu la Genoa, a vorbit deschis despre colaborarea dintre cele două cluburi patronate de milionarul român. „Genoa și Rapid conlucrează, sunt două cluburi surori. Recent a avut loc o întâlnire între cei doi directori sportivi. Nu știu ce s-a discutat, am preferat să nu particip, dar acest lucru se întâmplă. Cele două cluburi se ajută, este în interesul tuturor. Nu știu de transferuri. Genoa este într-o situație în care suntem concentrați pe perioada de mercato. Va fi nevoie de oameni. Dacă vrem să aducem întăriri, Genoa e prioritară. E un lucru secundar pentru Genoa să trimită jucători la Rapid. La momentul actual, pentru mine, la Genoa e foarte importantă strategia din perioada de mercato din ianuarie. Din fericire, Rapid merge foarte bine. Mauro decide dacă are nevoie de întăriri”, a comentat Raț, într-o declarație acordată ProSport. Dacă Rapid e pe primul loc în România, Genoa ocupă poziția a 18-a în Serie A, cu 8 puncte adunate în 12 etape. RECOMANDAREA AUTORULUI: Derby-ul FCSB – Rapid se JOACĂ pe 21 decembrie! O zi mai târziu, Craiova are ultimul meci al anului 2025 Lovitura pregătită de Dan ȘUCU: negociază cu AS Roma pentru un jucător. Este mijlocaș ofensiv și are o cotă de piață de 13 milioane de euro

Echipa Națională a României, umilită pe aeroportul din Mexic. Sportivii români, reținuți 12 ore și alungați din țara gazdă

echipa-nationala-a-romaniei,-umilita-pe-aeroportul-din-mexic.-sportivii-romani,-retinuti-12-ore-si-alungati-din-tara-gazda

Echipa națională de pescuit din caiac a României, calificată la Campionatul Mondial din Mexic, a fost întoarsă din drum de autoritățile mexicane imediat după aterizare, deși sportivii prezentaseră toate documentele necesare. Sportivii au fost reținuți 12 ore, privați de telefoane și pașapoarte, iar în final au fost urcați într-un avion și trimiși înapoi la Madrid. Echipa națională caută soluții pentru a reveni la competiție. Incidentul a fost relatat de Răzvan Ghindăoanu, membru al lotului, care a descris tratamentul primit drept degradant și umilitor. Potrivit acestuia, scandalul a pornit de la faptul că autoritățile de frontieră au cerut o dovadă tipărită pentru cazarea delegației pe perioada oficială a campionatului. Echipa Națională a României, umilită pe aeroportul din Mexic Sportivii susțin că aveau toate documentele necesare: confirmarea rezervării pentru zilele de antrenament, dovada plății către Federația Mexicană de Pescuit — în valoare de 13.500 de euro, care acoperea caiacele și cazarea — precum și scrisoarea oficială de invitație la Campionatul Mondial, potrivit Știri Diaspora. Echipa Națională a României, umilită pe aeroportul din Mexic Cu toate acestea, autoritățile mexicane nu au considerat actele suficiente. „Cea mai tristă zi din 2025! Am ajuns în Mexic plini de speranță după un an de gânduri și pregătiri. Eram fericiți că vom participa la Campionatul Mondial de pescuit din caiac… însă fericirea a dispărut și a fost înlocuită de frustrare și neputință când am aflat (după 20 de ore de zbor și escale) că ne-a fost refuzată intrarea în Mexic pe motiv că nu aveam tipărită o dovadă de la organizator pentru rezervarea cazării pe durata oficială a competiției!”, a scris Răzvan Ghindăoanu. El afirmă că delegația avea toate actele necesare: „Noi aveam dovada rezervării pentru zilele de antrenament neoficial și dovada plății către organizator (Federația Mexicană de Pescuit) pentru caiace și cazare (13.500 €). Aveam scrisoarea de invitație la Campionat. Toate acestea nu au contat!” Foto: Facebook Recomandarea autorului: Șeful FIFA se folosește de banii saudiților pentru a dezvolta fotbalul în țările sărace. A fost anunțat un program pentru oferit împrumuturi Lovitura pregătită de Dan ȘUCU: negociază cu AS Roma pentru un jucător. Este mijlocaș ofensiv și are o cotă de piață de 13 milioane de euro Eșec dureros cu Uruguay la RUGBY! Ni s-au anulat trei eseuri după analiza video

Gigi Becali pune la bătaie 1 milion de euro pentru Denis Drăguș. Ce spune impresarul atacantului

gigi-becali-pune-la-bataie-1-milion-de-euro-pentru-denis-dragus.-ce-spune-impresarul-atacantului

Internaționalul român Denis Drăguș rămâne una dintre cele mai urmărite piste de cluburile din Liga 1, iar FCSB insistă cel mai tare pentru transferul atacantului de 26 de ani. În prezent împrumutat la Eyupspor, în prima divizie din Turcia, Drăguș aparține de Trabzonspor. Cum la a 4-a forță din Turcia nu s-a impus, a fost trimis să evolueze la Eyupspor. Ce salariu are Drăguș Trecerea la Eyupspor nu l-a ajutat, însă, să își relanseze cariera, astfel că Drăguș este pe zero la reușite și la noua echipă. Încă nu a marcat vreun gol, iar evoluțiile sale sunt departe de a fi impresionante. Ca o scuză, însă, atacantul român a lipsit mai multe săptămâni din cauza unei accidentări. Gigi Becali vrea să-l aducă la FCSB cu orice preț. Latifundiarul din Pipera a declarat că Drăguș este cel mai bun „vârf” al momentului, iar transferul său la campioana en-titre ar putea fi „nucleara” campaniei de transferuri din iarnă. Pentru asta, finanțatorul FCSB este pregătit să facă un efort financiar semnificativ și să-i ofere fotbalistului un salariu de un milion de euro pe sezon, cu tot cu bonusuri. Vorbim de aceeași sumă pe care o încasează și de la Trabzonspor, scrie digisport.ro. „Denis este jucătorul lui Eyupspor și se concentrează doar pe asta. Suntem fericiți și mândri că sunt cluburi minunate și glorioase precum FCSB care și-au exprimat public interesul pentru Denis. Îl face să se simtă mândru și chiar îl motivează să muncească mai mult și să se perfecționeze. Totuși, așa cum v-am spus, Denis este jucătorul lui Eyupspor și se concentrează doar pe asta. Este club care l-a primit cu căldură încă din prima zi și cu care își dorește să facă lucruri mărețe. Piața de transferuri nu este treaba lui Denis și nu se gândește la asta. Se gândește doar să muncească din greu și să readucă Eyuppspor acolo unde îi este locul. Mai are contract până pe 30 iunie 2026″, a spus Enrico Sposato, impresarul jucătorului. Becali: „Cel mai bun fotbalist român la ora actuală” La finalul partidei de la Zenica, pierdută de România în fața Bosniei, scor 1-3, Gigi Becali a declarat că Denis Drăguș este „cel mai bun fotbalist român” al momentului. În opinia sa, atacantul celor de la Eyupspor atacantul nu trebuia eliminat în repriza a doua pentru o intrare neglijentă. „După părerea mea, e cel mai bun fotbalist român de la ora asta. Eu așa cred! Dacă vine la FCSB, Drăguș poate să câștige, cu tot cu primele din cupele europene, un milion de euro. Drăguș ridică piciorul sus, dar ăla vine din spate și se bagă, dă cu capul. Putea să îi dea galben, nu roșu. Are acoperire arbitrul, dar la cum a arbitrat… N-am văzut niciodată așa ceva”, a declarat Gigi Becali. RECOMANDAREA AUTORULUI: Mihai Stoica anunță PRIMUL transfer la FCSB din această iarnă. „De valoare 100%. Să vedem cum se va acomoda” Gigi Becali a explodat la finalul partidei FCSB – Petrolul 1-1: „Nu știu ce să mă fac cu el, nu mai e fotbalist. Nu mai cred în echipa asta” Gigi Becali voia să-i mărească salariul, dar jucătorul de la FCSB nu-i răspundea la telefon Elias Charalambous, despre demisia de la FCSB: „Fără negocieri”

Trump lansează o dezbatere despre o fază dintr-un meci de fotbal între două mesaje despre negocierile de pace privind Ucraina

trump-lanseaza-o-dezbatere-despre-o-faza-dintr-un-meci-de-fotbal-intre-doua-mesaje-despre-negocierile-de-pace-privind-ucraina

Donald Trump s-a declarat intrigat de o fază din meciul de fotbal american în care formația New York Giants a fost protagonista unei faze controversate. Mesajul a fost publicat pe rețeaua Truth Social. „De ce nu au reușit cei de la New York Football Giants (NFL) să înscrie acel Field Goal??? Cine ar fi făcut așa ceva? A fost nebunie! Am avut ocazia să mă uit la finalul meciului și m-am gândit, când au încercat să marcheze touchdown-ul în loc de 3 puncte, „asta-i foarte ciudat!!!”, a scris Donald Trump. Mesajul lui Trump despre meciul de fotbal a stârnit numeroase comentarii și aprecieri din partea urmăritorilor președintelui SUA. Practic, mesajul are aproape la fel de multe reacții ca celelalte postări făcute de Trump într-un scurt interval de timp. În celelalte mesaje, Donald Trump face comentarii despre politica internă și îi critică pe democrați. De asemenea, el se referă la politica externă, vizând negocierile de pace privind războiul din Ucraina. „Chiar e posibil să se facă progrese mari în negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina??? Nu credeți până nu vedeți, dar s-ar putea să se întâmple ceva bun. Dumnezeu să binecuvânteze America”, a scris Trump în mesajul care urmează celui despre faza controversată de la meciul de fotbal american. Rețeaua socială a președintelui SUA Președintele american este foarte activ pe rețeaua sa de socializare. El are numeroși urmăritori pe contul de pe Truth Social care așteaptă comentariile zilnice ale președintelui SUA. Truth Social a fost lansat de președinte Donald Trump ca o contrapondere la rețelele existente. Truth Social este promovat ca un serviciu de socializare care susține libertatea de exprimare. Pe pagina oficială, administratorii rețelei le sugerează utilizatorilor să blocheze sau să dezactiveze sunetul conținutului pe care nu doresc să-l vadă și anunță că va elimina doar conținutul care încalcă termenii și condițiile sale de utilizare. Accesul pe platforma Truth Social este gratuit.