Rafael Nadal a intervenit abrupt în paralela dintre Sinner Alcaraz și tridentul lui cu Federer și Djokovic

rafael-nadal-a-intervenit-abrupt-in-paralela-dintre-sinner-alcaraz-si-tridentul-lui-cu-federer-si-djokovic

Prezent la un eveniment caritabil de golf, Rafael Nadal (39 de ani) a fost pus în postura de a comenta comparația dintre el, Roger Federer (44), Novak Djokovic (38) și actuala generație de jucători profesioniști de tenis, care a condusă de Carlos Alcaraz (22 de ani – ATP) și Jannik Sinner (24 de ani – 2 ATP). Câștigător a 22 de titluri de Grand Slam de-a lungul carierei, legendarul ex-sportiv iberic a tranșat subiectul din prima. Rafael Nadal nu vrea să audă de comparații! Ce a spus despre noua generație, condusă de Sinner și Alcaraz, și vechea, care i-a avut în prim-plan pe el, Federer și Djokovic Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au fost de curând protagoniștii unei noi dispute electrizante, în finala US Open 2025, la capătul căreia câștigător a ieșit sportivul iberic. Tot în 2025, Alcaraz l-a învins pe Sinner și în finala de la Roland Garros, în timp ce în ultimul act de la Wimbledon, câștigător a ieșit italianul. Pare că cei doi lucrează din plin la o moștenire impresionantă pe care o vor lăsa tenisului și inevitabil au început să apară și comparațiile Sinner – Alcaraz vs. Nadal – Federer – Djokovic. Din lista din urmă menționată, Nadal are 22 de titluri de Grand Slam câștigate, Federer 20, iar Djokovic 24. Sârbul este și deținătorul recordului all-time de titluri de Grand Slam cucerite la masculin. În schimb, din noua generație, Alcaraz are deja 6 titluri de Grand Slam în palmares, iar Sinner 4. Rămâne de văzut cum vor continua carierele celor doi, însă în momentul în care a fost pus în postura de a comenta comparația precizată mai sus, Rafael Nadal a răspuns tranșant: „Noi am fost cine am fost și punct. În cele din urmă, fiecare trebuie să-și trăiască propria poveste. Fiecare poveste este diferită și nu este nevoie să comparăm tot timpul. Ceea ce am avut noi a fost o eră dominată de trei jucători care au schimbat, într-o mică măsură, cifrele care existaseră până atunci”, a declarat Rafael Nadal, prezent la un eveniment caritabil de golf, citat de Sports Keeda. Ce a spus despre Carlos Alcaraz Așa cum era de așteptat, lui Rafa Nadal i-a fost solicitată o opinie separată vizavi de conaționalul Carlos Alcaraz, care a revenit pe primul loc în ierarhia ATP. „Da, are o carieră impresionantă. Este un jucător foarte special, știm asta de ani de zile și odată cu trecerea timpului acest lucru se confirmă. El nu face decât să îmbunătățească o carieră care este deja impresionantă. E adevărat că având o persoană ca el în Spania avem și posibilitatea de a continua să fim o țară de referință în tenisul mondial, ceea ce suntem deja de mulți ani. Și nu spun asta doar ca să mă includ pe mine, este ceva mult mai vechi de atât. Carlos dă continuitate întregii ere de succese, nu doar în tenis, ci și în sport în general”, a mai declarat Rafael Nadal.

E disperat! Le scrie tuturor. Prietena Soranei Cîrstea a dezvăluit ce jucător ATP se dă la toate sportivele WTA

e-disperat!-le-scrie-tuturor.-prietena-soranei-cirstea-a-dezvaluit-ce-jucator-atp-se-da-la-toate-sportivele-wta

Anna Kalinskaya (26 de ani), perechea Soranei Cîrstea la dublu, a făcut dezvăluiri șocante despre o vedetă din circuitul masculin. Holger Rune (11 ATP) i-a trimis o mulțime de mesaje rusoaicei, cu speranța că va reuși să o scoată la întâlnire pe fosta iubită a lui Nick Kyrgios și Jannik Sinner. Holger Rune i-a făcut avansuri Annei Kalinskaya Anna Kalinskaya nu a stat prea mult pe gânduri și a făcut public numele vedetei din circuitul masculin care o „bombarda” cu mesaje pe social media. Sportivul în cauză este chiar Holger Rune, care, recent, a fost eliminat în turul doi la US Open. Din spusele rusoaicei reiese că tenismenul danez i-a făcut avansuri pe platformele digitale de comunicare, cu speranța că insistența sa virtuală va fi răsplătită cu o întâlnire. Mai mult, sportiva de 26 de ani l-a acuzat pe Holger Rune că nu s-ar fi limitat doar la ea, susținând că scandinavul își încearcă norocul cu numeroase sportive din circuitul WTA. În trecut, Anna Kalinskaya a mai format o relație cu doi tenismeni de top din ATP: Nick Kyrgios și Jannik Sinner. „(n.r. – Te invită des jucătorii în oraș?) Înainte se întâmpla mai des. Acum, că sunt mai în vârstă. Nu știu, deci… (n.r. – râde). Pentru unii nu există nicio șansă, n-are niciun rost să-mi scrie. Cineva mi-a scris de vreo zece ori, apoi a renunțat. (n.r. – Vei spune cine era această persoană disperată care ți-a scris de zece ori?) Îți spun… Holger Rune. Le scrie tuturor. Se ia prea în serios. Poate că este doar disperat, dar nu este singurul. (n.r. – Deci ai o listă întreagă?) Ei bine, sunt câțiva, da!”, a spus Anna Kalinskaya, la podcastul „First&Red” al Annei Chakvetadze. Anna Kalinskaya a postat imagini din podcastul „First&Red” pe contul său personal de Instagram, iar secțiunea de comentarii a fost imediat luată cu asalt de internauți, care s-au împărțit în tabere. „Echipa Holger! Nu e frumos să spui lucruri private”, „Bârfa nu te va ajuta”, „Săraca fată”, „Îl va ajuta pe Rune să înțeleagă că, dacă le scrii tuturor, răspunsul va fi zero”, sunt doar câteva dintre reacții. Anna Kalinskaya a fost vizibil revoltată de programul de la Cinncinati „Cum se pot aștepta WTA și organizatorii de la Cincinnati ca sportivele să dea tot ce au mai bun când programul este atât de nedrept? După meciul meu împotriva Alexandrovei, am ajuns acasă la 2:40 dimineața și am adormit abia la ora 4. Am dormit puțin și am venit înapoi în complex, pentru a mă antrena”, a scris Anna pe Instagram înainte de meciul cu Iga Swiatek, în urma căruia a fost eliminată din competiție.

Reacția danezului Rune după ce a fost acuzat că se dă la toate jucătoarele de tenis

reactia-danezului-rune-dupa-ce-a-fost-acuzat-ca-se-da-la-toate-jucatoarele-de-tenis

Holger Rune nu a rămas indiferent la acuzațiile lansate de Anna Kalinskaya, care a susținut că danezul i-a trimis mesaje repetate pe social media și că le-a făcut avansuri mai multor jucătoare din circuitul feminin. Tenismenul scandinav, în vârstă de 22 de ani, a intervenit și a clarificat situația, afirmând că sportiva rusă a exagerat și că a interpretat greșit întreaga poveste. Reacția lui Holger Rune după ce Anna Kalinskaya l-a acuzat că ar face avansuri mai multor sportive din WTA Holger Rune a rupt tăcerea după ce, într-un interviu recent, Anna Kalinskaya (26 de ani) a dezvăluit că danezul i-a trimis mai multe mesaje pe social media, cu speranța că va reuși să o invite la întâlnire. Intenția sa nu pare a fi întâmplătoare, având în vedere istoricul sentimental al sportivei, care a mai avut relații cu jucători de top din circuitul ATP, precum Nick Kyrgios și Jannik Sinner. Holger Rune a reacționat printr-un comentariu la un videoclip postat pe X, care surprindea momentul din interviul Annei Kalinskaya. Danezul a negat acuzațiile și a sugerat că întreaga situație a fost exagerată, iar gesturile sale au fost interpretate greșit. „Ha, ha, ha. S-ar putea să avem diferențe culturale care o fac pe Anna să citească un comentariu la o poveste ca pe o invitație la o întâlnire. Dacă vreau să merg la o întâlnire, cer o întâlnire. Nu-ți face griji”, a scris Holger Rune pe platforma X. După ce au văzut declarațiile Annei Kalinskaya și răspunsul lui Holger Rune, internauții l-au ironizat pe danez în ultima sa postare de pe Instagram. „10 mesaje fără răspuns… trebuie să continui să încerci, vei avea mai mult succes când vor răspunde în sfârșit și vocea ta se va schimba”, „Acum Rune o să dea repost de vreo 10 ori”, „Diferențe culturale”, au fost câteva dintre comentarii. Ce a spus mai exact Anna Kalinskaya despre Holger Rune La început, rusoaica a preferat să nu ofere un nume, însă, la insistențele gazdei, a dezvăluit că Holger Rune este cel care i-a trimis mesaje. „Cineva mi-a scris de vreo zece ori, apoi a renunțat. (n.r. – Vei spune cine era această persoană disperată care ți-a scris de zece ori?) Îți spun… Holger Rune. Le scrie tuturor. Se ia prea în serios. Poate că este doar disperat, dar nu este singurul”, a spus Anna Kalinskaya, la podcastul „First&Red” al Annei Chakvetadze.

Carlos Alcaraz i-a transmis un mesaj tranșant lui Jannik Sinner după ce l-a învins

carlos-alcaraz-i-a-transmis-un-mesaj-transant-lui-jannik-sinner-dupa-ce-l-a-invins

Carlos Alcaraz (22 de ani – 1 ATP) i-a transmis un mesaj tranșant lui Jannik Sinner (24 de ani – 2 ATP) după ce l-a învins în finala de la US Open 2025, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, și a luat un cec în valoare de 5 milioane de dolari. Spre deosebire de finala de la Roland Garros 2025, când Alcaraz a fost nevoit să facă o remontada istorică pentru a se impune, acum meciul s-a dovedit a fi mai lejer. Carlos Alcaraz vrea să îl țină la respect pe Jannik Sinner pentru mult timp. Declarații tari după finala US Open 2025 Carlos Alcaraz a câștigat trofeul US Open și a revenit pe locul 1 ATP, după ce duminică, 7 septembrie 2025, l-a învins în finala masculină de la Flushing Meadows pe rivalul și prietenul Jannik Sinner, reprezentant al Italiei, care începând de luni va ocupa locul secund în ierarhia mondială. Spre deosebire de finalele de la Roland Garros și Wimbledon, 2025, Carlos Alcaraz l-a distrus pe Jannik Sinner, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, iar mulțimită acestui triumf și-a asigurat și un cec de 5 milioane de dolari. A fost a cincea întâlnire a anului dintre cei doi, iar trei dintre ele au reprezentat finale de Grand Slam. La Paris, Alcaraz a câștigat cu 3-2 la seturi, după ce a reușit o remontada istorică. În schimb, la Wimbledon s-a impus Sinner, 3-1 la seturi. Iar în rest, cei doi s-au mai duelat în finalele de la Roma și Cincinnati. De fiecare dată, învingător a ieșit Alcaraz. Așadar, cu doar câteva săptămâni înainte de încheierea sezonului, Carlos Alcaraz poate spune că a ieșit pe plus în fața rivalului. Și conform declarațiilor pe care ibericul le-a oferit după finala US Open 2025, Sinner ar putea fi ținut la respect pentru mult timp de acum înainte: „Nu simt că Jannik trebuie să îmbunătățească ceva ca să mă învingă. Dar trebuie să fiu pregătit în caz că va face asta. Să mă gândesc: «Ce poate face Jannik mai bine ca să mă învingă?». Dar da, mă aștept ca o variantă diferită a lui Jannik să încerce să mă învingă și voi fi pregătit pentru orice. Simt că pot face orice pe teren, sincer, orice fel de lovituri. Sunt foarte încrezător în condiția mea fizică, am încredere că pot lovi orice minge, ceea ce îmi dă siguranța pentru a obține puncte bune și pentru a avea un joc variat. De la o vârstă foarte, foarte fragedă am avut sentimentul că pot face orice”, a declarat Carlos Alcaraz, citat de Marca. Și-a descris jocul drept „perfect” Pe de altă parte, Carlos Alcaraz a spus că a atins perfecțiunea odată cu US Open 2025, cel mai bun turneu al său din întreaga carieră. „De la primele runde și până la marea finală, a fost cel mai bun turneu pe care l-am jucat vreodată. Nivelul meu, atât de constant pe tot parcursul turneului, a fost foarte, foarte ridicat. Sunt foarte mândru, pentru că e ceva la care am lucrat: să fiu cu adevărat constant. Cred că am jucat perfect. Știam că dacă vreau să câștig US Open, dacă vreau să îl înving pe Jannik, trebuie să joc perfect. Și cred că am făcut-o”, a mai declarat noul lider din ierarhia ATP. US Open 2025 a fost al șaselea titlu de Grand Slam câștigat de Carlos Alcaraz, după US Open 2022, Wimbledon 2023/2024 și Roland Garros 2024/2025.

Moștenitorul magnatului Ion Țiriac e un pachet de mușchi. Reacția Soranei Cîrstea, iubita lui, când l-a văzut

mostenitorul-magnatului-ion-tiriac-e-un-pachet-de-muschi.-reactia-soranei-cirstea,-iubita-lui,-cand-l-a-vazut

Ion Alexandru Țiriac (48 de ani), moștenitorul magnatului Ion Țiriac (86), trage tare la sala de forță și ultima filmare pe care a postat-o pe rețelele de socializare arată că e un pachet de mușchi. Clipul a fost foarte apreciat de cele aproximativ 30 de mii de persoane care îl urmăresc pe Țiriac Jr., iar în secțiunea de comentarii și-a făcut loc și iubita acestuia, jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (35 de ani – 57 WTA). „Stil de viață dur”. Ion Alexandru Țiriac, iubitul Soranei Cîrstea, a surprins audiența cu ultima postare Ion Alexandru Țiriac, care a celebrat de curând triumful iubitei Sorana Cîrstea de la Cleveland, a intrat din nou în sala de forță și în timpul unei sesiuni de antrenament s-a filmat pentru a-i actualiza pe urmăritorii de pe platformele de socializare cu privire la progresul său. În vârstă de 48 de ani, moștenitorul magnatului Ion Țiriac este un pachet de mușchi și nu a ezitat să se mândrească prin intermediul descrierii alese pentru postare: „Sesiune de antrenament. Stil de viață dur”, a scris Ion Alexandru Țiriac, care e cunoscut pentru pasiunea pe care o are pentru ridicarea de greutăți. În filmarea respectivă, fiul lui Ion Țiriac trage tare la antrenamente, în timp ce persoanele din preajma lui îl ajută să se hidrateze și îi oferă un prosop. Sorana Cîrstea a văzut clipul și nu s-a putut abține să nu reacționeze în secțiunea de comentarii. Numărul 57 WTA a postat mai multe emoji-uri zâmbărețe, semn că s-a amuzat copios. Un comentariu similar a fost postat și de sora lui Alexandru Ion Țiriac. Se trezește și la ora 06:00 dimineața pentru a-și lucra fizicul Așa cum se poate vedea în galeria foto a articolului, Ion Alexandru Țiriac s-a mai pozat și cu alte ocazii în sala de forță. Fiul magnatului Ion Țiriac nu acceptă ideea de a avea un corp care nu este tonifiat, iar pentru a-și îndeplini obiectivele recurge la sacrificii pe care nu mulți le fac. Concret, uneori se duce la ora 06:00 dimineața la sală, pentru ca ulterior să se poată ocupa de afacerile pe care le gestionează. „Duminică la ora 6 dimineața fac exerciții pentru a fi în formă zi de zi. Nu te uita niciodată în oglindă, te vei obișnui cu imaginea locului în care ești, nu a locului unde vrei să fii!”, a scris fiul cel mare al lui Ion Țiriac, tot pe Instagram, alături de o postare pe care a realizat-o în primăvara lui 2023.

Carlos Alcaraz a reacționat imediat când a aflat că Donald Trump e primul președinte SUA care vine la finala US Open după 25 de ani

carlos-alcaraz-a-reactionat-imediat-cand-a-aflat-ca-donald-trump-e-primul-presedinte-sua-care-vine-la-finala-us-open-dupa-25-de-ani

Carlos Alcaraz (22 de ani – 2 ATP) a fost informat cu privire la faptul că Donald Trump (79) va asista la finala US Open 2025, devenind astfel primul președinte SUA care ia parte la ultimul act de la Flushing Meadows după 25 de ani. Duminică, 7 septembrie, talentatul sportiv iberic îl a înfrunta din nou pe marele său rival, italianul Jannik Sinner (24 de ani – 1 ATP). „Un privilegiu, este minunat”. Carlos Alcaraz se bucură de faptul că va fi privit de Donald Trump la finala US Open, cu Jannik Sinner Duminică, 7 septembrie 2025, la Flushing Meadows–Corona Park este programată finala masculină de la US Open, care se anunță a fi cu totul și cu totul specială, deoarece se va disputa pentru locul 1 mondial și un cec de 4.2 milioane de euro. În plus, Donald Trump a luat decizia de a urmări ultimul act de la US Open 2025 din tribune. Acest moment va reprezenta revenirea lui Trump la turneul de Grand Slam american după o pauză de un deceniu. Totodată, Trump va fi primul președinte SUA care vine la ultimul act de la Flushing Meadows după 25 de ani. Așadar, meciul de tenis de duminică va fi unul de neratat pentru toți iubitorii „sportului alb”. Pus în temă cu privire la toate aceste detalii, Carlos Alcaraz s-a declarat încântat de faptul că va fi urmărit din tribune de președintele Donald Trump și a spus că va face eforturi pentru a nu se lăsa copleșit de emoții: „Cred că este un privilegiu pentru fiecare turneu să poată beneficia de prezența președintelui țării. Doar pentru a susține turneul, pentru a susține tenisul și pentru a susține meciul. Pentru mine, să joc în fața lui… (n.r. – Donald Trump) voi face tot posibilul să nu mă gândesc la asta. Nu vreau să am emoții din cauza asta. Dar da, cred că este minunat pentru tenis ca președintele să ia parte la finală din postura de spectator. Totuși, treaba mea este să joc cel mai bun tenis al meu și să nu las nimic altceva să-mi stea în cale”, a declarat Carlos Alcaraz, citat de The Guardian. Donald Trump este un fin admirator al sportului în general Faptul că Donald Trump a decis să meargă la Flushing Meadows–Corona Park pentru a urmări finala Carlos Alcaraz – Jannik Sinner de la US Open 2025 nu este tocmai o surpriză. Actualul președinte american este cunoscut ca fiind un fin admirator al sportului, iar de-a lungul vieții și-a făcut apariția la o mulțime de evenimente, cum ar fi gale de Wrestling, gale de MMA sau mari premii din Formula 1. Doar în 2025, Donald Trump a asistat deja la o sumedenie de evenimente importante, cum ar fi finala Super Bowl din New Orleans, cursa Daytona 500 din Florinda, galele UFC din Miami și Newark, campionatele NCAA de lupte din Philadelphia sau finala Campionatului Mondial al Cluburilor FIFA, când la ceremonia de premiere le-a înmânat trofeul fotbaliștilor de la Chelsea Londra. Revenind la US Open, ultima oară când un președinte SUA a asistat la finala turneului de Grand Slam american s-a întâmplat în 2000. Atunci, Bil Clinton a fost cel prezent la Flushing Meadows. Meciul dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner e programat să înceapă de la ora României 21:00.

Ilie Năstase, limbaj scăpat de sub control despre Serena Williams

ilie-nastase,-limbaj-scapat-de-sub-control-despre-serena-williams

Ilie Năstase nu o are deloc la inimă pe Serena Williams. Și nu de acum, ci de pe vremea când aceasta îi era rivală Simonei Halep în circuitul WTA. „Nasty” a comentat în stilu-i său caracteristic, controversat, faptul că fostul lider mondial din ierarhia feminină a slăbit extrem de mult în ultimul timp. Legendarul tenismen român susține că fosta mare sportivă din SUA trebuia, paradoxal, să se îngrașe mai mult, deoarece acum nu o mai recunoaște nimeni. Ilie Năstase a avut o nouă reacție controversată la adresa Serenei Williams Fostul mare jucător de tenis nu o „înghite” deloc Serena Williams încă de pe vremea când aceasta domina circuitul WTA. „Nasty” a comentat în stilu-i său caracteristic transformarea fizică radicală a fostul lider mondial din ierarhia feminină. Sportiva de peste Ocean, ajunsă la 43 de ani, a jucat ultimul său meci oficial în 2022. Legendarul tenismen român susține că fosta mare sportivă din SUA trebuia, paradoxal, să se îngrașe mai mult, deoarece acum nu o mai recunoaște nimeni. Dar mai bine se abține, adaugă el, deoarece îi e teamă ca americanii să nu îi mai acorde viză. „Nu trebuia să slăbească așa! Nu o mai recunoaște nimeni. Ea mai grasă trebuie să se facă. Nu mai băga, mă iau ăia prin America… Nu îmi mai dau viza, lasă-mă în pace!” a comentat cu umor Ilie Năstase, potrivit sport.ro.

Cum s-a transformat viața Larisei Iordache după ce a devenit mamă

cum-s-a-transformat-viata-larisei-iordache-dupa-ce-a-devenit-mama

Larisa Iordache (29 de ani), ex-gimnastă medaliată olimpică, mondială și europeană, a devenit pentru prima oară mamă în luna februarie a acestui an, când a dat naștere unei fetițe pe nume Amira. Ea și partenerul de viață, Cristian Chiriță (25), de asemenea sportiv de performanță, multiplu campion naţional la tenis de masă, au ales numele copilului încă din finalul lui 2024. Larisa Iordache și Cristian Chiriță, detalii din viața de familie. Cum se simt în postura de părinți În luna octombrie a anului trecut, Larisa Iordache a dat vestea cea mare și a anunțat că ea și partenerul de viață, Cristian Chiriță, vor deveni părinții unei fetițe. Aproximativ patru luni de zile mai târziu, în februarie 2025, Larisa Iordache a devenit mamă și viața i s-a schimbat complet. Din ex-campioana medaliată olimpică, mondială și europeană, care stătea mai mult în sala de antrenamente și se deplasa constant în afara țării, Larisa Iordache a trebuit să devină mult mai preocupată de ce se întâmplă acasă. Totuși, odată cu trecerea săptămânilor, fetița a început să crească și Larisa Iordache încearcă treptat să simtă din nou gustul libertății. Însă, doar cu porția și atunci când bunicii Amirei au timp pentru a prelua îndatoririle de părinți din partea Larisei și a lui Cristian. Recent, cei doi tineri au fost surprinși în timpul unei escapade în oraș și au fost luați la întrebări cu privire la actuala situație din familia lor: „Suntem bine, am ieșit să ne relaxăm și să ne bucurăm unul de celălalt. (n.r. – De când ați devenit părinți vă faceți timp să petreceți o dată pe săptămână doar voi doi?) Da, am fost plecați cinci zile. Avem noroc că Amira este un copil foarte cuminte și foarte sociabil. Se adaptează tuturor situațiilor, ne uimește că se acomodează mult mai repede decât noi, noi fiind adulți. Ne bucurăm că stă cu bunicii, cu toți oamenii din familie, plus că este iubită, iar asta ne face să ne simțim relaxați. Am fost și la mare, și la munte cu ea, a fost și cu bunicii”, a declarat Larisa Iordache, potrivit Cancan.ro. Va lua Amira exemplul părinților și va deveni o sportivă de performanță? Fosta mare gimnastă a României, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2012, Londra, este convinsă că fiica ei va fi pasionată de sport. Însă, nu o va împinge de la spate să facă performanță și nici nu o va îndemna ce sport să aleagă: „Cu siguranță nu va fi indiferentă de sport, dar va alege ea, va încerca mai multe sporturi, va face gimnastică și înot pentru dezvoltarea armonioasă a corpului, tenis de masă o să încerce ca să aibă precizie și alte calități. Este foarte puternică, este foarte ambițioasă, căpoasă, dar și amuzantă, seamănă cu tatăl ei. E picătură ruptă, seamănă fizic cu el”, a completat Larisa Iordache, potrivit aceleiași surse. Revenind la momentul din februarie, când a devenit mamă, ex-gimnasta a mărturisit că nu i-a fost tocmai ușor în primele săptămâni: „Eu am fost foarte vulnerabilă după ce am născut, am avut mare teamă de ceea ce urmează pentru că intram pe un teren necunoscut, mama nu era alături de mine, dar i-am dat voie lui Cristian să fie alături de mine. I-am cerut ajutorul și m-am bucurat că a fost alături de mine pentru că mi-a dat curaj și putere”, a adăugat Larisa Iordache. În încheiere, ea a dezvăluit că în 2026 va face și nunta cu Cristian Chiriță, însă cei doi nu s-au apucat încă de planificarea evenimentului.

Simona Halep a postat o imagine de la masaj: Orice zi e bună pentru asta

simona-halep-a-postat-o-imagine-de-la-masaj:-orice-zi-e-buna-pentru-asta

Simona Halep se bucură de „pensionare” după retragerea din sportul profesionist și a profitat de timpul liber să meargă la masaj. Fostul lider mondial WTA nu a ratat ocazia să le arate fanilor săi cum se relaxează într-o zi din timpul săptămânii și le-a recomandat să îi urmeze obiceiul indiferent de zi fiindcă masajul e binevenit oricând. Simona Halep, mesaj pentru fanii săi de pe masa de masaj: „Orice zi e bună pentru asta” Milionara din tenis are acum la dispoziție suficient timp să își facă plăcerile. Stă departe de teren și se bucură de fiecare zi, ceea ce nu reușea să facă când era în circuitul profesionist. Astăzi, Simona Halep a fost la masaj și a făcut o fotografie din camera în care s-a relaxat pe masa de masaj într-unul din cele mai de lux saloane din București. Ea a transmis și un mesaj special: „Orice zi e bună pentru relaxare”. Fosta sportivă s-a relaxat la un spa de lux din centrul Capitalei, care se laudă că oferă servicii de înaltă calitate. Printre cele mai apreciate tipuri de masaje se numără masajul reginei, masaj thailandez sau balinez. Hobby nou cu care își umple timpul fostul lider WTA Simona Halep s-a apucat de golf acum ceva vreme, dar a dat sportul bogațiilor pe un alt sport aflat în vogă. Românca joacă padel ori de câte ori are ocazia.  A dat terenul de tenis pe un sport făcut în sală, dar în care folosește o paletă asemănătoare cu cea de tenis. „De la Grand Slam… la Grand Smash. Tenisul e în ADN-ul Simonei, dar azi a schimbat terenul și s-a distrat la padel, alături de noi. Lovituri, zâmbete și un vibe de campioni”, au scris deținătorii unor terenuri de padel din Constanța, pe Instagram. Cariera impresionantă în circuitul profesionist de tenis a fost umbrită de un scandal de dopaj care a scos-o din circuit o lungă perioadă de timp. Simona Halep nu a mai reușit să revină la nivelul care a consacrat-o și a decis să „pună racheta în cui” la doar 33 de ani. A strâns nu mai puțin de 24 de trofee printre care se numără și două titluri de Grand Slam la Wimbledon și Roland-Garros. A ocupat locul 1 mondial WTA timp de 64 de săptămâni. Retragerea oficială a avut loc pe  februarie 2025 în cadrul turneului Transylvania Open. „Îmi lipsește tenisul, dar mi-e bine și fără el, așa cum am spus. Nu simt că m-am lăsat de foarte mult timp ca joc, ca feeling, dar fizic se simte, adică picioarele, deplasarea nu mai sunt acolo unde trebuie să fie.”,  a declarat Halep pentru GSP.

Nemaivăzut! Mike Tyson şi Floyd Mayweather vor boxa unul împotriva altuia într-un meci istoric: Nimeni n-o să-mi terfelească legenda”

nemaivazut!-mike-tyson-si-floyd-mayweather-vor-boxa-unul-impotriva-altuia-intr-un-meci-istoric:-nimeni-n-o-sa-mi-terfeleasca-legenda”

Mike Tyosn (59 de ani), fost campion mondial la categoria grea și idol al mai multor generații, va boxa într-un meci istoric împotriva lui Floyd Mayweather (48), de asemenea ex-campion mondial la multiple clase de greutate. Mayweather a rămas în istoria boxului drept o adevărată legendă, deoarece a izbutit să câștige toate cele 50 de lupte pe care le-a dat la profesioniști. În plus, 27 dintre bătălii au fost încheiate prin K.O. Se lucrează intens la un meci de box care ar putea spulbera toate recordurile: Mike Tyson vs. Floyd Mayweather Mike Tyson și Floyd Mayweather, pugiliști care au scris istorie pentru boxul american, sunt doi dintre cei mai iubiți performeri din întreaga existență a sporturilor de contact. Iar din dorința de a exploata la maxim celebritatea de care beneficiază cei doi, americanii au început să lucreze la organizarea unui meci de box demonstrativ care să îi așeze față în față. Mike Tyson, ex-campion mondial la categoria grea, a intrat ultima oară în ring, tot pentru o luptă demonstrativă, în noiembrie 2024, atunci când a fost învins la decizie de mult mai tânărul youtuber Jake Paul (28). De partea cealaltă, Floyd Mayweather, despre care se speculează că s-ar putea bate din nou cu Manny Pacquiao în viitorul apropiat, a intrat ultima oară în ring în august 2024. La fel ca Tyson, Mayweather a avut parte de un meci de box demonstrativ împotriva mai tânărului John Gotti III (32 de ani). Potrivit ESPN.com, Mike Tyson și Floyd Mayweather și-au dat deja acordul de a lupta în cadrul unui eveniment demonstrativ, iar cei de la CSI Sports, în colaborare cu Fight Sports, lucrează intens pentru a pune la punct toate detaliile bătăliei. Conform sursei citate, locația, data exactă și felul în care va fi transmisă lupta nu au fost stabilite, însă în perioada imediat următoare ar putea apărea noutăți în acest sens. Pe de altă parte, Floyd Mayweather a oferit deja o reacție și a transmis răspicat că nu are de gând să îl lase nici măcar pe marele Mike Tyson să îi păteze moștenirea pe care a lăsat-o boxului: „Fac asta de 30 de ani și nu a existat niciun luptător care să-mi poată terfeli legenda. Știți deja că, dacă voi lua parte la ceva, va fi mare și legendar. Sunt cel mai bun din istoria boxului. Iar această demonstrație le va oferi fanilor exact ceea ce își doresc”, a declarat Floyd Mayweather într-un comunicat de presă. Ce a spus Mike Tyson De partea cealaltă, Mike Tyson a mărturisit că inițial s-a gândit să refuze propunerea organizatorilor evenimentului, din simplul fapt că nu vrea să îi pună sănătatea în pericol lui Floyd Mayeawther. „Când CSI a venit la mine și mi-a propus să intru în ring cu Floyd Mayweather, m-am gândit: «În niciun caz nu se va întâmpla asta». Dar apoi am aflat că Floyd a zis «Da». Ei bine, această luptă este ceva ce nici lumea, nici eu nu am crezut că se va întâmpla vreodată. Cu toate acestea, boxul a intrat într-o nouă eră, una a imprevizibilului, iar această luptă este cât se poate de imprevizibilă. Pur și simplu nu îmi vine să cred că Floyd chiar vrea să facă asta. Va fi în detrimentul sănătății lui, dar el vrea să o facă, așa că totul e stabilit și se va întâmpla”, a declarat Tyson. La cântarul oficial al luptei cu Jake Paul, Mike Tyson a înregistrat în dreptul său greutatea de 103.6 kilograme. De partea cealaltă, la bătălia cu John Gotti III, Floyd Mayweather a cântărit doar 72.9 kilograme. În plus, Mike Tyson este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai puternici pugiliști din istoria categoriei grele din box. Așadar, rămâne de văzut cum va putea încasa Mayweather loviturile. Pe de altă parte, Floyd este renumit pentru eschivele sale, astfel că lupta demonstrativă cu Mike Tyson se anunță cu adevărat electrizantă.