S-a produs minunea: Michael Schumacher nu mai e țintuit la pat.

s-a-produs-minunea:-michael-schumacher-nu-mai-e-tintuit-la-pat.

La aproximativ 12 ani distanță de la momentul cumplitului accident din stațiunea Meribel, în Alpii francezi, s-a produs minunea în cazul lui Michael Schumacher (57 de ani). Legenda Ferrari și marele campion din Formula 1 nu mai e ținut la pat, după cum au aflat jurnaliștii britanici de la Daily Mail, care au avut recent privilegiul de a păși în vila neamțului din Mallorca, Spania. Michael Schumacher se poate mișca prin propria casă! Britanicii de la Daily Mail prezintă detalii despre minunea din viața germanului Michael Schumacher, septuplu campion mondial în Formula 1, continuă să fie o legendă a sporturilor cu motor și nu numai, drept dovadă că produce bani și la 12 ani distanță de la accidentul tragic din stațiunea Meribel, consemnat la data de 29 decembrie 2013. Concret, recent a fost scoasă la licitație mașina cu care a obținut prima victorie din Formula 1, iar prețul de pornire stabilit a fost de 8.5 milioane de euro. Cât despre starea de sănătate a legendarului pilot german, foarte puține detalii au apărut în presă de-a lungul anilor, iar câteva informații din decembrie 2025 nu erau tocmai pozitive. „Nu-l vom mai vedea pe Michael Schumacher”, spunea Richard Hopkins, fost șef de operațiuni la Red Bull și director la McLaren, fără a dezvolta subiectul prea mult. Însă, surpriză! Pe 24 ianuarie 2026, britanicii de la Daily Mail au surprins presa internațională și au dezvăluit că au ajuns în „conacul lui Michael Schumacher din Mallorca”, detaliu cel puțin surprinzător, având în vedere că soția pilotului, Corinna, a ținut presa la mare distanță de familie. „Am călătorit la conacul lui Michael Schumacher din Mallorca – acestea sunt veștile sfâșietoare pe care le-am aflat despre starea fizică a legendei F1”, a titrat Daily Mail. Însă, veștile nu par să fie tocmai sfâșietoare. Despre Michael Schumacher se credea că este în continuare „țintuit la pat”, însă britanicii de la Daily Mail au aflat că acesta se poate deplasa singur prin casă, cu ajutorul unui scaun cu rotile și, în anumite cazuri, cu intervenția unor îngrijitori. În plus, legenda Ferrari chiar urmărește cursele din Formula 1, de cele mai multe ori alături de bunul său prieten Jean Todt: „Michael Schumacher nu mai e țintuit la pat și se poate deplasa prin casă, deși doar într-un scaun cu rotile și uneori cu asistența unei echipe de medici, plus asistente și terapeuți. În vârstă de 57 de ani, el primește îngrijiri medicale non-stop. Se spune că tratamentul său costă familia Schumacher zeci de mii de lire sterline pe săptămână. Foarte puțini vizitatori au voie să intre în casa lui Schumacher, fie că se află la proprietatea sa din Mallorca sau la reședința principală din Gland, Elveția. Dar o persoană care are permis accesul este fostul director al echipei Ferrari, Jean Todt. Și se spune că Todt și Schumacher urmăresc împreună Marile Premii din F1”, au preluat britanicii de la Express.co.uk. Înțelege sau nu ce se întâmplă în jurul lui? Pe de altă parte, chiar dacă se poate deplasa singur prin casă și urmărește cursele din Formula 1, Michael Schumacher nu ar înțelege mereu tot ceea ce se întâmplă în jurul său. „Însă, raportul adaugă că nu este clar dacă Schumacher, în ciuda faptului că e conștient, înțelege sau nu ce se întâmplă în jurul său. O sursă anonimă a declarat: «Nu poți fi sigur dacă înțelege totul, pentru că nu poate spune nimănui. Senzația este că înțelege unele dintre lucrurile care se întâmplă în jurul său, dar probabil nu pe toate»”, completează jurnaliștii de la sursa din urmă menționată. Cât despre zvonurile potrivit cărora Michael Schumacher ar fi asistat la nunta fiicei sale, Gina, din 2024, britanicii au aflat din partea familiei că acestea sunt nefondate. Septuplul campion mondial din Formula 1 nu a fost prezent la evenimentul respectiv.

Fostul partener al lui Victor Cornea, arestat după meci: poliția a descins la hotel

fostul-partener-al-lui-victor-cornea,-arestat-dupa-meci:-politia-a-descins-la-hotel

Jucătorii Luis David Martinez (Venezuela) și Cristian Rodriguez (Columbia) au fost reținuți pentru presupuse insulte și gesturi rasiste în timpul meciului lor de dublu, disputat joi la turneul ATP Challenger 75 de la Itajai, Brazilia. Poliția a descins la hotelul unde erau cazați tenismenii Luis David Martínez și Cristian Rodriguez, ducându-i în cătușe la secție. Venezueleanul ocupă locul 108 în clasamentul ATP de dublu, în timp ce columbianul se află pe poziția 162 ATP. La turneul de la Itajai, dotat cu premii în valoare totală de 107.000 de dolari, au luat parte mulți tenismeni români: Ștefan Paloși, Adrian Boitan, Bogdan Pavel și Alexandru Jecan. Paloși este calificat în sferturile probei de simplu, unde îl va întâlni pe spaniolul Nikolas Sanchez Izquierdo. Doi jucători arestați pentru rasism la turneul de la Itajai, unde participă mai mulți români Luis David Martinez și Cristian Rodriguez, favoriții principali ai concursului de dublu din Brazilia, sunt acuzați că ar fi adresat insulte și gesturi rasiste unui fan și unui oficial al turneului, după ce au pierdut meciul din sferturile de finală cu scorul 6–7(4), 7–6(6), 10-2, în fața jucătorilor locali Eduardo Ribeiro și Igor Marcondes. 🚨 ESCÁNDALO MUNDIAL. En el Challenger de Itajaí 🇧🇷, Luis David Martínez y Cristian Rodríguez terminaron detenidos acusados por racismo. Martínez realizó gestos imitando a un mono y Rodríguez le dijo „macaco” a un ballboy.pic.twitter.com/gfA1g8gpdF — Tiempo De Tenis (@Tiempodetenis1) January 23, 2026 Potrivit informațiilor publicate în presa braziliană, preluate de Claytennis.com, cei doi jucători ar fi folosit un limbaj și gesturi discriminatorii, chiar pe teren, fiind ulterior reținuți de poliție la hotelul unde erau cazați. Reacția organizatorilor turneului de la Itajai Organizatorii turneului au condamnat gesturile celor doi: „Ceea ce s-a întâmplat în timpul meciului de dublu de astăzi de la Itajai Open a condus la o reacție imediată din partea Poliției Militare, care a fost prezentă și a luat măsurile corespunzătoare conform legii braziliene. Itajai Open condamnă ferm rasismul sau orice formă de discriminare”, au transmis organizatorii competiției din Brazilia. ATP nu a emis încă niciun comunicat referitor la incidentul care s-a încheiat cu arestarea celor doi jucători. Conform legii braziliene, Luis David Martinez și Cristian Rodriguez riscă pedepse cu închisoarea de până la cinci ani. Luis David Martinez a făcut tandem cu tenismenul român Victor Cornea în perioada 2022-2023, la mai multe turnee de tenis din circuitul ATP Challenger. Echipa româno-venezueleană a disputat și o finală, în anul 2022, la Pozoblanco (Spania).

Japonezii au scris despre scandalul dintre Sorana Cîrstea şi Naomi Osaka

japonezii-au-scris-despre-scandalul-dintre-sorana-cirstea-si-naomi-osaka

Jurnaliștii japonezi și-au spus și ei părerea despre scandalul dintre Sorana Cîrstea și Naomi Osaka și i-au dat dreptate româncei, mai ales după ce același lucru l-au făcut și două legende din „sportul alb”, anume Martina Navratilova și Lindsay Davenport. Conflictul a avut loc la Australian Open 2026, în turul secund. Iar învingătoarea partidei a fost reprezentanta Japoniei, scor 6-3, 4-6, 6-2. Japonezii de la Japan Times îi dau dreptate Soranei Cîrstea în scandalul cu Naomi Osaka Sorana Cîrstea și Naomi Osaka au fost protagonistele unui conflict uriaș la Australian Open 2026, iar despre scandal au ajuns să scrie și o mulțime de publicații internaționale. Sorana Cîrstea a fost pusă la zid de reputatul jurnalist american Ben Rothenberg, însă cele mai multe voci i-au luat apărarea româncei și au contestat atitudinea japonezei Naomi Osaka. Pe scurt, Sorana a acuzat-o pe Osaka de lipsă de fair-play, după ce nipona a strigat „come one (n.r. – haide)” între două servicii ale româncei. Ulterior, la finalul partidei, Cîrstea i-a aruncat o privire rece adversarei și i-a transmis câteva vorbe, pe un ton serios, arbitrului de scaun. „Legendele Martina Navratilova și Lindsay Davenport o critică pe Naomi Osaka, spunând că aceasta nu a respectat regulile de bază ale tenisului”, au transmis japonezii de la Japan Times. Mai apoi, niponii au punctat: „Veterana Cîrstea, aflată la a 18-a și ultima ei apariție la Melbourne Park înainte de retragere, a avut probleme cu strigătul lui Osaka între primul și al doilea serviciu al româncei. În plus, în timpul interviului său de pe teren, Osaka, dublă câștigătoare la Australian Open, a tratat-o cu dispreț pe Cîrstea, dar ulterior și-a cerut scuze și a recunoscut că a fost lipsită de respect”, au adăugat jurnaliștii din Japonia. Ce au transmis Navratilova și Davenport Martina Navratilova a încercat să o înțeleagă pe Naomi Osaka pentru declarațiile de la final, însă nu i-a putut găsi nicio scuză pentru strigătele din timpul meciului care au deranjat-o atât de tare pe Sorana Cîrstea: „Pot înțelege ce a declarat Osaka după meci, pentru că totul s-a întâmplat la cald. A fost vizibil șocată de reacția lui Cîrstea la momentul strângerii mâinilor. Dar nu e acceptabil să vorbești cu voce tare între primul și al doilea serviciu al adversarului tău. Cîrstea era gata să lovească mingea cu al doilea serviciu, iar Osaka a strigat haide. Nu e corect. Nu cred că o face intenționat, ci doar nu își dă seama. Poți spune cât vrei haide, dar ține-o în tine, nu verbaliza”, a declarat legendara Martina Navratilova, cuvintele ei fiind preluate și de presa japoneză. De partea cealaltă, Lindsay Davenport a spus că nu poate înțelege cum de o jucătoare ca Naomi Osaka, cu atât de multă experiență în circuit, poate recurge la astfel de gesturi lipsite de fair-play: „Osaka are 28 de ani, joacă tenis de mult timp, este pur și simplu ceva inacceptabil ce a făcut. Știm cu toții că Osaka nu este o persoană rea, așa că aș fi surprinsă dacă va continua cu acest gest. Poți să te motivezi lovindu-ți ușor coapsa, dar e inacceptabil să țipi între servicii. E o regulă de bază în tenis”, a punctat și Lindsay Davenport, conform aceleiași surse.

Coco Gauff, Jessica Pegula și Madison Keys, chestionate despre Donald Trump la Australian Open

coco-gauff,-jessica-pegula-si-madison-keys,-chestionate-despre-donald-trump-la-australian-open

Cele mai cunoscute jucătoare de tenis din SUA au fost întrebate despre al doilea mandat al președintelui american Donald Trump, care a luat mai multe decizii controversate în ultima perioadă. Coco Gauff, jucătoare aflată pe locul 3 mondial, Madison Keys, numărul 9 WTA, și Jessica Pegula, locul 6 WTA, au fost rugate să comenteze acțiunile lui Donald Trump. S-a întâmplat chiar în timpul turneului de Grand Slam de la Australian Open, desfășurat la Melbourne, unde toate cele trei americance s-au calificat în turul al treilea. Coco Gauff, Jessica Pegula și Madison Keys, întrebate la Austrlalian Open despre al doilea mandat al lui Donald Trump Madison Keys a fost întrebată despre al doilea mandat al lui Donald Trump și despre cum percepe  situația actuală și tensiunile tot mai mari din Statele Unite: „Cred că poziția mea a fost destul de evidentă. Este destul de clar unde mă situez și sper ca noi, ca țară, să reușim să ne reunim și să revenim la valorile care, în opinia mea, ne fac o națiune mare”, a declarat campioana en-titre de la Australian Open, potrivit Esentially Sports. Keys a vorbit apoi despre diviziunea din SUA: „Nu sunt o fană a dezbinării și cred că frumusețea Statelor Unite constă în faptul că suntem un creuzet. Suntem foarte diverși. Suntem o țară a imigranților și sper să ne întoarcem la aceste valori”, a afirmat campioana en-titre de la Australian Open. Gauff a oferit un răspuns echilibrat Jessica Pegula a primit aceeași întrebare în conferința de presă și a rezonat cu mesajul transmis de Keys: „Sper doar ca, la un moment dat, toată lumea să poată veni împreună și să lucreze unită, indiferent dacă este vorba de situații politice sau nu, în țara noastră. Simt că suntem o țară mare, asupra căreia există foarte multă atenție mediatică, iar asta e dificil, pentru că lucrurile ajung rapid să fie cunoscute în toată lumea. Chiar și fiind în Australia, auzi despre tot ce se întâmplă acasă”, a declarat fiica miliardarului Terry Pegula. Întrebată despre Florida, statul ei natal, Pegula a răspuns: „Personal, Florida mi se pare că a fost în regulă. Este un mare amestec de oameni din toate colțurile lumii. Pentru mine, cel puțin în zona în care locuiesc, lucrurile au fost ok”. Subiectul a fost adus în discuție inițial cu o zi înainte, când Coco Gauff a fost întrebată, de asemenea, despre situația Americii sub cea de-a doua administrație Donald Trump. Sportiva de 21 de ani, cunoscută pentru pozițiile sale politice exprimate public, a oferit un răspuns echilibrat: „Sper ca, pe viitor, să existe mult mai multă pace în țara noastră și mai multă bunătate în modul în care vorbim unii cu alții despre diferite subiecte”, a afirmat Coco Gauff, conform sursei citate.

Ion Țiriac, replică memorabilă în fața fostului premier al României: Dumneavoastră știți în ce v-ați băgat?

ion-tiriac,-replica-memorabila-in-fata-fostului-premier-al-romaniei:-dumneavoastra-stiti-in-ce-v-ati-bagat?

Marți, 20 ianuarie 2026, la evenimentul care a marcat participarea României la Rallye Monte-Carlo, Ion Țiriac (86 de ani) a oferit o replică memorabilă în fața lui Călin Popescu Tăriceanu (74), fost premier al României în intervalul 2004-2008. Acesta din urmă a prezentat evenimentul de marți, pe de-o parte, iar pe de altă parte face parte din echipa României care va debuta pe 29 ianuarie la prestigiosul raliu monegasc. Cum a reacționat Ion Țiriac după discursul lui Călin Popescu Tăriceanu de la evenimentul premergător Rallye Monte-Carlo Încă din toamna anului trecut s-a aflat că România revine la Rallye Monte-Carlo într-o ediție cu totul și cu totul specială, deoarece aniversează 90 de ani de la victoria unică a pilotului român Petre Cristea. Iar marți, 20 ianuarie 2026, la muzeul Țiriac Collection a avut loc un eveniment important premergător faimosului raliu monegasc, sub numele „Petre Cristea Heritage Rally Team Romania – 90 Years”. Călin Popescu Tăriceanu, al 60-lea prim-ministru din istoria României, face parte din echipa care ne va reprezenta la Rallye Monte-Carlo Historique 2026, iar marți a avut onoarea de a fi prezentator la evenimentul din București. „Participarea echipei României la Monte-Carlo Historique își propune să marcheze 90 de ani de la victoria compatriotului nostru, Petre Cristea, în Raliul Monte-Carlo. Până astăzi – și, probabil, pentru o bună perioadă de timp în viitor – aceasta rămâne singura victorie a unui pilot român. La Monte-Carlo am dorit să înscriem echipa României pentru a marca acest eveniment. Nu este doar o experiență individuală, ci una de grup. Suntem cinci echipaje, aceasta fiind cerința pentru înscrierea unei echipe naționale”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, ex-prim-ministru al României în intervalul 2004-2008. Imediat după, Ion Țiriac a preluat microfonul și a ținut să îi ofere o replică lui Tăriceanu. Pe scurt, magnatul s-a declarat impresionat de curajul acestuia din urmă, care a acceptat să participe la un concurs important, la 74 de ani, care s-ar putea desfășura și în condiții vitrege: „Respectul meu. Dumneavoastră știți în ce v-ați băgat? Aveți vreo idee ce înseamnă ploaia, ce înseamnă vântul, ce înseamnă zăpada, gropile, noroiul și tot ce presupune această competiție? Felicitările mele, dacă aveți acest curaj!”, a punctat Ion Țiriac, în cadrul evenimentului de la muzeul ce îi poartă numele. Cum arată cele 5 echipe pe care România le trimite la Rallye Monte-Carlo Historique 2026 și ce mașini vor avea la dispoziție Călin Popescu Tăriceanu va face echipă cu Radu Dumitrescu și împreună vor conduce o mașină Lancia Fulvia 1.3 S, lansată în urmă cu mai bine de cinci decenii, în 1974. Mai jos toate echipele României: Adrian Anton Georgescu – Ștefan Marinescu — Renault 5 Alpine (1981) Adrian Nicolau – Levente Kovács — Ford Escort Mk1 (1968) Viorel Ognean – Florin Mitea — Ford Escort Mk2 (1976) Alexis Bizzarilli – Ioan Plămădială — Fiat X1/9 (1979) Călin Popescu-Tăriceanu – Radu Dumitrescu — Lancia Fulvia 1.3 S (1974)

Zeița frumuseții a renunțat la sportul de performanță la 19 ani și a devenit model: Să aveți la ce vă uita

zeita-frumusetii-a-renuntat-la-sportul-de-performanta-la-19-ani-si-a-devenit-model:-sa-aveti-la-ce-va-uita

Mikayla Demaiter, una dintre cele mai frumoase foste sportive, a renunțat la domeniul care a consacrat-o, la vârsta de 19 ani, pentru a se apuca de modeling. „Zeița frumuseții” din hochei le-a făcut fanilor cadou, la șase ani distanță de la retragere, un photoshooting special. Ajunsă la vârsta de 25 de ani, Mikayla Demaiter este una dintre cele mai „sexy jucătoare de hochei”. Femeia este urmărită pe rețelele de socializare de 3,1 milioane de oameni, acolo unde se postează frecvent în ipostaze sumare. O fostă jucătoare de hochei face furori pe Instagram În una dintre cele mai recente postări de pe Instagram, Mikayla Demaiter s-a fotografiat sumar, într-un costum de baie foarte strâmt. Femeia a publicat un carusel îndrăzneț, acolo unde a oferit și o descriere specială fanilor ei. „Rezoluția mea pentru noul an? Să continui să vă ofer vouă ceva frumos la care să va uitați”, a spus femeia, la postarea care a adunat zeci de mii de aprecieri. Concret, peste 61,4 mii de oameni i-au apreciat fotografiile de pe Instagram. Materialul a strâns și peste 10 mii de distribuiri. „Cea mai bună aromă pe care o pot simți bărbații”, „Te invit la o întâlnire?”, „Zeița frumuseții!”, „Rezoluția mea pentru 2026 este să îmi dai tu apreciere la o postare”, „Cea mai cea!”, „O frumusețe atomică”, au spus fanii fostei sportive. Mikayla Demaiter, declarații despre retragere Mikayla Demaiter a oferit o declarație publică emoționantă despre viitorul ei, în urmă cu șase ani, atunci când s-a retras din hochei. De la patinoar, femeia a devenit o prezență publică foarte puternică, adunând în total 6 milioane de urmăritori pe toate platformele. „Este timpul să schimb pagina și să trec la următorul capitol al vieții mele, la o nouă perioadă, în care nu vei mai fi principalul punct de interes. Vreau să-ți mulțumesc pentru toate locurile în care am mers împreună. De asemenea, vreau să-ți mulțumesc pentru toți prietenii pe care mi i-ai făcut. Și familia mea îți transmite cele mai bune urări. Știu că le va fi cu siguranță dor să ne vadă împreună. Sunt entuziasmată de viitor, pentru că tot ce m-ai învățat îmi permite să reușesc. Vor fi în continuare dimineți devreme, noi aventuri și noi prieteni și sper să-i îmbrățișez cu aceeași dragoste și pasiune pe care am avut-o pentru tine. Îți mulțumesc încă o dată pentru tot”, a fost mesajul Mikaylei pentru sportul care a consacrat-o, într-o scrisoare deschisă, publicată la vârsta de 19 ani.

Ce își spune magnatul Ion Țiriac în fiecare dimineață când se uită în oglindă

ce-isi-spune-magnatul-ion-tiriac-in-fiecare-dimineata-cand-se-uita-in-oglinda

Ion Țiriac, magnat care continuă să aibă mare succes în lumea afacerilor și la impresionanta vârstă de 86 de ani, a dezvăluit ce își spune în fiecare dimineață atunci când se uită în oglindă. Conform estimărilor făcute de celebra revistă Forbes în anul 2025, fostul jucător de tenis este mândrul posesor al unei averi de aproximativ 2.1 miliarde de dolari. Ion Țiriac meditează în fața oglinzii în fiecare dimineață: „Un pas înainte” În 2025, Ion Țiriac a fost depășit în clasamentul celor mai bogați români de doi informaticieni, însă cu toate acestea rămâne în top și revista Forbes estimează că deține o avere de aproximativ 2.1 miliarde de euro. După retragerea din tenis, Țiriac s-a axat pe afaceri și treptat a devenit unul dintre cei mai de succes antreprenori veniți din lumea sportului, la bătaie cu legendarul Michael Jordan, din Statele Unite ale Americii. Iar în pragul celor 87 de ani pe care îi va împlini la data de 9 mai 2026, magnatul a acceptat să abordeze câteva subiecte inedite într-un interviu pe care l-a acordat presei din România. Concret, într-un dialog pe care l-a avut cu Mădălina Bălan, realizatoarea emisiunii „Visul românesc-Succes american”, de pe Antena Stars, Ion Țiriac a vorbit despre sensul existenței omului pe Pământ, dar și despre relația dintre bani și fericire. În momentul în care a fost pus în postura de a oferi un sfat urmăritorilor ce visează să îi calce pe urme, Ion Țiriac a dezvăluit un obicei la care apelează în fiecare dimineață. Aparent, magnatul face zilnic o scurtă ședință de meditație, în care reflectă în fața oglinzii cu privire la ce are de făcut în următoarele 24 de ore, astfel încât se se autodepășească în comparație cu ziua precedentă: „Oricine poate face tot ce vrea în viaţă, atât timp cât are picioarele pe pământ, are contact cu realitatea şi rămâne în contact cu această realitate tot timpul vieţii. Dacă în fiecare dimineaţă te uiţi în oglindă şi spui că astăzi ai făcut tot ce ai putut, dar trebuie să fac puţin mai mult decât ieri, atunci sigur ai făcut un pas înainte”, a mărturisit Ion Țiriac, potrivit Antena Stars. Ion Țiriac a plecat de jos Despre ascensiunea fulminantă a lui Ion Țiriac a vorbit și Ilie Năstase, primul lider din istoria ATP, într-un interviu mai vechi pe care l-a acordat Televiziunii Române. Năstase a crescut lângă Țiriac și a avut oportunitatea de a-i vedea întreg parcursul, astfel că a oferit asigurări că miliardarul a plecat de jos. Atât de jos, încât la un moment dat a dormit chiar și pe plajă: „Noi am plecat de la zero! Ne luam conserve cu noi la turnee ca să ne putem hrăni, am dormit și pe plajă în Italia. Am luat-o de jos de tot. Și ca să ajungi să ai avioanele tale private, să mai și pilotezi, când ție îți era frică… Țin minte că mergeam cu el în SUA și spunea să îl țin de mână în avion, îi era frică. Și acum să ajungi să pilotezi un avion privat, e ceva incredibil”, Ilie Năstase, în urmă cu mai mulți ani, la emisiunea „Rețeaua de idoli” de la TVR 2.

Simona Halep a publicat 4 fotografii: În prima se citesc durerea din ochii mei înlăcrimați şi speranța

simona-halep-a-publicat-4-fotografii:-in-prima-se-citesc-durerea-din-ochii-mei-inlacrimati-si-speranta

Simona Halep a postat 4 fotografii pe pagina sa de Instagram în care a retrăit cu mari emoții cariera exemplară în tenis, încheiată în primăvara anului trecut. Imaginile sunt din cartea „Din România, Simona Halep”, povestea cu ilustrațiile, văzute și nevăzute, a celei care va rămâne una dintre legendele tenisului românesc. Fosta mare sportivă a rămas blocată mai mult asupra uneia dintre fotografii care o întruchipează, cu durere, lacrimi în ochi și speranță, după o mare finală pierdută. Simona Halep și cele patru imagini care au făcut-o să-și retrăiască fabuloasa sa carieră Legendara jucătoare de tenis a postat patru imagini pe rețelele sociale în care pare că și-a revăzut cariera excepțională, încheiată prematur în primăvara anului trecut din cauza problemelor medicale și fizice. Fotografiile cu pricina sunt din volumul „Din România, Simona Halep”, editat de „30-0”, ediția clasică, care cuprinde ilustrații știute și mai ales neștiute a celei care va rămâne una dintre cele mai mari sportive ale României. „Simo” a povestit pe scurt, pentru fiecare fotografie în parte, emoțiile prin care a trecut. De la lacrimile unei finale pierdute, la mândria, fericirea supremă și încrederea trofeului câștigat și până la bucuria împărtășită cu fanii în arenele de tenis. „Am ales aceste poze pentru că sunt cele care m-au marcat cel mai mult. Privind acest album, îmi revăd viața de până acum, în imagini. În prima fotografie se citesc în ochii mei înlăcrimați durerea unei finale pierdute, dar și speranța tăcută că va mai exista o șansă, cândva… Și a existat. În următoarea poză se vede mândria și încrederea cu care am ridicat trofeul visat, în fața miilor de oameni. Eram eu, cu trofeul în mâini, înconjurată de aplauze. Am simțit atunci o fericire și o împlinire interioară atât de mari, încât aveam impresia că plutesc. Ultima imagine spune totul despre cât de mult putem evolua în viață: de la copilul introvertit care se ascundea în timpul încălzirii înaintea meciurilor, la copilul mai mare care a învățat să primească iubirea, aprecierea și energia mulțimii. Cu sufletul plin de recunoștință față de toți cei care m-au ajutat să devin mai stăpână pe mine, mai curajoasă, mai încrezătoare și mai dornică de victorie de fiecare dată când pășeam pe cele mai mari arene ale lumii… Mă înclin și spun din tot sufletul: tenisul a fost o călătorie cu totul specială. Mulțumesc @treizecizero.ro pentru acest cadou minunat”, a fost mesajul Simonei Halep. Ediția clasică „Din România, Simona Halep” costă 699 de lei „Din România, Simona Halep” – povestea în imagini a carierei celei mai importante jucătoare de tenis din istoria României și una dintre cele mai mari legende ale sportului românesc. Este o colecție a celor mai bune imagini, văzute și nevăzute, din cariera Simonei. Este o frază care rezumă cine e și ce reprezintă, de fapt, Simona. Este o poveste de pus la suflet și la colecție. Și este un obiect al afecțiunii românilor pentru Simona. Ediția limitată este tipărită în doar 641 de exemplare, toate numerotate, o referință la cele 64 de săptămâni petrecute de Simona pe locul 1 în lume. Are mai multe pagini, conținut bonus, imagini de la making-of de la photoshooting-ul Simonei, o copertă diferită și, de asemenea, are autograful Simonei. De asemenea, alte surprize vor fi anunțate ulterior. Exceptând exemplarul 001, care îi este rezervat Simonei, și exemplarul 300, care va face parte din colecția noastră, toate celelalte exemplare sunt la dispoziția fanilor”, scrie 30-0.

Serena Williams, imagini fără inhibiții la 44 de ani! Rivala Simonei Halep s-a dat în stambă

serena-williams,-imagini-fara-inhibitii-la-44-de-ani!-rivala-simonei-halep-s-a-dat-in-stamba

Serena Williams (44 de ani) s-a retras din tenisul profesionist în septembrie 2022, însă în ciuda acestui fapt, legenda din Statele Unite ale Americii pare să fie acum într-o formă fizică mai bună ca niciodată. Fostul lider WTA a ținut o dietă strictă pe parcursul ultimelor multe luni, iar mai nou se mândrește constant pe rețelele de socializare cu trupul pe care îl are. „Nu-mi pare rău!”. Serena Williams trăiește a doua tinerețe la 44 de ani Serena Williams, legendă a tenisului care a fost învinsă de Simona Halep în finala Wimbledon 2019, a început în urmă cu aproximativ doi ani o luptă împotriva kilogramelor. Acuzată de multe ori că a fost supraponderală, mai ales pe finalul carierei de sportivă profesionistă, Serena Williams a început să le dea peste nas răutăcioșilor din mediul online și a postat frecvent actualizări despre greutatea ei. Iar în vara lui 2025, Serena Williams era deja atât de slabă încât s-a văzut nevoită să recunoască public că a apelat și la medicamente în misiunea sa de a pierde în greutate. Totuși, legenda din Statele Unite ale Americii a continuat să se mândrească public cu noul ei look și s-a autointitulat sexy in interviurile acordate. Iar vineri, 16 ianuarie 2026, Serena a lovit cu un nou gest. Americanca a postat pe pagina ei de Instagram, acolo unde e urmărită de peste 18 milioane de persoane, o serie de imagini fără inhibiții. La cei 44 de ani ai săi, sora lui Venus Williams s-a afișat în ținute provocatoare, în timp ce dansează sau pur și simplu stă în ipostaze sexy. „Nu-mi pare rău, dar acești genunchi Meg (n.r. – trimitere la o mișcare populară de dans pe nume «Megan Thee Stallion’s knees») sunt aici să rămână. Noapte în oraș cu fetele”, a scris Serena Williams, pe Instagram, postarea ei reușind să adune peste 70 de mii de aprecieri și sute de comentarii în mai puțin de 24 de ore. Ce comentarii a primit Printre primele persoane care au sărit să aplaude atitudinea dezinvoltă a Serenei s-a regăsit, evident, sora ei mai mare, la fel de celebra Venus Williams. Aceasta a apelat la mai multe emoji-uri sugestive, cu flăcări, aplauze și coroane de regină, și a scris „WOW!!”. Împreună, Serena Williams și Venus Williams dețin nu mai puțin de 30 de titluri de Grand Slam, toate cucerite doar la simplu. Cele mai multe dintre ele, 23 la număr, se regăsesc în vitrina Serenei, care este considerată de mulți drept cea mai mare jucătoare de tenis din toate timpurile.

Economia atenției pe social media. Simona Halep și FCSB domină pe Facebook. Pe ce loc e Hagi și care sunt marile surprize

economia-atentiei-pe-social-media-simona-halep-si-fcsb-domina-pe-facebook.-pe-ce-loc-e-hagi-si-care-sunt-marile-surprize

Dincolo de performanțele de pe teren, bazin sau din ring, sportivii concurează și pe social media, unde își pot crește baza de fani prin interacțiunile cu aceștia. Deși nu mai activează în circuitul WTA, fostul număr 1 mondial Simona Halep rămâne cel mai urmărit sportiv român pe Facebook, în timp ce campioana en-titre din Superligă, FCSB, are cea mai mare comunitate de fani pe cea mai populară rețea de socializare din România. Pagina Simonei Halep de pe Facebook, creată în 2014, numără în prezent nu mai puțin de 1,7 milioane de urmăritori. Pe locul 2 se află tot un constănțean, legendarul Gheorghe Hagi, fost fotbalist și actual conducător al Farului Constanța. Pagina oficială a acestuia, creată în 2010, are 967.000 de fani online. Marea surpriză din Top 3 este fostul luptător Cătălin Moroșanu, actualmente antrenor și promotor al galelor Dynamite Fighting Show. Poreclit „Moartea din Carpați”, Moroșanu și-a creat pagina în 2011 și a strâns 965.000 de urmăritori, cu doar 2.000 mai puțin decât Hagi. Fostul campion mondial la box profesionist, Lucian Bute, retras de aproape un deceniu din ring, are și el 681.000 de urmăritori, deși în ultima perioadă s-a concentrat mai mult pe viața din Canada. Cel mai în vogă sportiv român al momentului, David Popovici, a ajuns la 424.000 de urmăritori, în timp ce fostul atacant al Fiorentinei și ultima oară antrenor la Petrolul Ploiești are 524.000 de urmăritori și ocupă Top 5. Printre alți sportivi cu sute de mii de urmăritori se numără Ciprian Marica (400.000) și Sorana Cîrstea (343.000). FCSB, cea mai urmărită echipă și în online Dincolo de audiențele TV, FCSB are și cea mai mare bază de fani pe Facebook, cu 1,7 milioane de urmăritori de la crearea paginii oficiale în septembrie 2010. Pe poziția a doua se află pagina oficială a Federației Române de Fotbal pentru Echipa Națională, creată în 2014, cu 585.000 de urmăritori. Podiumul este completat de RXF, organizație de fighting care bagă influenceri în cușcă să lupte între ei, cu 444.000 de urmăritori în cei 15 ani de activitate. Rivala FCSB, Dinamo, are 436.000 de urmăritori pe pagina de Facebook creată în 2011. Surpriza din Top 5 vine de la organizația de kickboxing a lui Cătălin Moroșanu, creată acum 7 ani, Dynamite Fighting Show, care are deja 431.000 de urmăritori și continuă să crească. Universitatea Craiova se apropie de 320.000 de urmăritori, iar Superliga României, fostă LPF până în 2022, a ajuns la 161.000 de urmăritori. Cealaltă echipă de fotbal a Bucureștiului, Rapid, are doar 150.000 de urmăritori pe Facebook. Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, deși are 36 de secții sportive care acoperă majoritatea ramurilor de sport, a strâns doar 55.000 de urmăritori. Pagina sa de Facebook a fost creată la 22 iulie 2011. Captură Facebook FCSB și CSA Steaua CFR Cluj vs Universitatea Cluj Un detaliu interesant a atras atenția în derby-ul Clujului, cel dintre CFR și Universitatea. Deși „Șepcile roșii” aduc mai mulți suporteri la stadion decât rivala din oraș, pe Facebook situația este invers. Universitatea Cluj are 116.000 de urmăritori pe Facebook, în timp ce fosta campioană CFR Cluj a ajuns la 175.000 de urmăritori. Top 15 pagini de Facebook ale sportivilor, echipelor sau federațiilor din România 1. Simona Halep – 1.700.000 de urmăritori 1. FCSB – 1.700.000 2. Gheorghe Hagi – 967.000 3. Cătălin Moroșanu – 965.000 4. Lucian Bute – 681.000 5. Echipa națională de fotbal a României – 585.000 6. Adrian Mutu – 524.000 7. RXF – 444.000 8. Dinamo București – 436.000 9. Dynamite Fighting Show – 431.000 10. David Popovici – 424.000 11. Ciprian Marica – 400.000 12. Andrei Stoica – 387.000 13. Sorana Cîrstea – 343.000 14. Universitatea Craiova – 318.000 15. Cristina Neagu – 282.000