Nu-i mai pasă de ce zice lumea! Gimnasta, care s-a retras la 22 de ani, s-a afişat în bikini pe rețele de socializare

nu-i-mai-pasa-de-ce-zice-lumea!-gimnasta,-care-s-a-retras-la-22-de-ani,-s-a-afisat-in-bikini-pe-retele-de-socializare

Olivia Dunne, o gimnastă care s-a retras la vârsta de doar 22 de ani, s-a afișat în bikini pe rețelele de socializare. Aceasta și-a petrecut vacanța în Florida, acolo unde a purtat un mini-bikini leopard. După ce a terminat facultatea, acolo unde practica gimnastică, Olivia Dunne a ales să fie model Instagram. Aceasta postează frecvent pentru urmăritorii ei de pe rețelele de socializare, mai ales în ținute sexy, din vacanțe exotice. Gimnasta care s-a retras la 22 de ani, fotografii în bikini pe rețelele de socializare Olivia Dunne s-a postat din vacanță în Florida, acolo unde a abordat un mini-bikini, cu un imprimeu leopard. Pentru descriere, aceasta a preferat un simplu „vacay”, adică prescurtarea de la „vacation”, din limba engleză. Femeia și-a petrecut vacanță în minunatul stat american alături de sora ei, Juiz. Anunțul că renunță la gimnastică a fost făcut chiar recent de americancă, printr-o postare pe rețelele de socializare. „Gata cu gimnastică, totul e pe bune… Și, bineînțeles, forță LSU (n.r. Louisiana State University)”, a scris această pe Instagram, alături de emoji de pace și o inimă mov. Olivia Dunne a renunțat la cariera din sport după ce a pierdut în semifinalele NCAA, alături de echipa LSU Tigers, a facultății pe care o urmează. Deși nu va mai practica la nivel profesionist, ea va rămâne apropiată de sport, după cum afirmă. Aceasta a impresionat în urmă cu câteva zile la celebrul Kentucky Derby, din fotbalul american. Ținuta aleasă de Olivia Dunne a fost una foarte apreciată. Fanii au comparat-o cu personajul interpretat de Julia Roberts în celebrul film al anilor ’90 Pretty Woman. Olivia Dunne a simțit nevoia de o vacanță, după ce a renunțat la gimnastică Olivia Dunne a postat pe TikTok un mesaj foarte clar, acela că își dorește o vacanță. „Primul semestru din anul de absolvire e rezolvat, căutarea unei case pe plajă, achiziția unui apartament în New York City, toate rezolvate. Acum a rămas doar să merg să îmi iau o pina colada, viața e dulce precum scorțișoara”, a scris Olivia Dunne pe TikTok. După ce a petrecut ultimii ani în sala de gimnastică a colegiului, a indicat că și-ar dori o schimbare a vieții. În ceea ce privește viața ei sentimentală, formează un cuplu împreună cu jucătorul celor de la Pittsburgh Pirates, Paul Skenes. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult

Ce a trăit în închisoare copilul lui Ion Țiriac. Boris Becker: Am fost speriat

ce-a-trait-in-inchisoare-copilul-lui-ion-tiriac.-boris-becker:-am-fost-speriat

Boris Becker, fostul mare jucător de tenis german, a povestit cât de speriat a fost în perioada petrecută în închisoare și în ce fel i-a schimbat viața această experiență. În acest context, cel poreclit „copilul lui Ion Țiriac”, de pe vremea când magnatul român îi manageria cariera, spune că întotdeauna a plătit greșelile comise și a învățat mereu mai mult din eșecuri decât din victorii. Boris Becker și experiența din spatele gratiilor. „Viața e dificilă” Legendarul jucător de tenis german, cel mai tânăr câștigător all-time al turneului de la Wimbledon, a povestit cât de traumatizat a fost pentru el în perioada în care a fost închis și în ce fel i-a schimbat viața această perioadă negativă. În contextul vieții sale controversate, atât pe teren, cât și în viața personală, Boris Becker susține că mereu și-a plătit greșelile comise și a învățat mult mai multe din înfrângeri decât din victorii. „Mi-a fost greu să-mi găsesc locul în viață după tenis. Am făcut greșeli, am avut o perioadă dificilă, dar acum sunt fericit. Închisoarea m-a făcut un om mult mai bun. Am fost speriat, uneori, și am plătit prețul greșelilor comise, dar întotdeauna am învățat mai mult din eșecuri decât din victorii. Mi s-a întâmplat atât în tenis, cât și în viață. Chiar și în închisoare. Când ai atât de mult succes precum am avut eu când eram tânăr, presupui că lucrurile se vor derula mereu așa, că ești de neatins. Dar nu eram. A fost nevoie să învăț că majoritatea oamenilor nu câștigă și că viața e dificilă”, a declarat Boris Becker, pentru El Mundo. A dezvăluit cum și-a irosit averea agonisită în tenis Acuzat de faliment, ascundere de bunuri, afaceri păguboase și un stil de viață care a epatat mereu, Boris Becker și-a isprăvit banii strânși cu greu din tenis în partaj, pensii alimentare și amenzi. „Am avut perioade în care tot ce îmi doream era să dispar. Am avut o totală lipsă de intimitate pe care nu i-aș dori-o nici măcar celui mai mare dușman. Au fost ani dificili pentru mine. Să trăiești așa e insuportabil. A fost un coșmar, dar a făcut parte din proces. Acum sunt împăcat cu viața. Tot ce mi s-a întâmplat e o consecință a succeselor mele. Dacă nu aș fi câștigat Wimbledon la 17 ani, nu aș fi fost număr unu mondial. Dacă aș fi fost un jucător de duzină, nu aș fi suferit aceste probleme. Sunt două fețe ale aceleiași monede pe care o accept acum, dar am avut și perioade în care tot ce îmi doream era să dispar” a conchis Boris Becker pentru sursa citată mai sus. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Campionul Mihai Leu a învins încă o dată boala! Mesajul sportivului: Merg până la capăt

campionul-mihai-leu-a-invins-inca-o-data-boala!-mesajul-sportivului:-merg-pana-la-capat

Vești excelente vin din partea lui Mihai Leu, campionul nostru câștigând încă o dată teribila bătălie pe care o dă cu cancerul de peste un deceniu. Fostul campion din box și raliuri a trecut cu bine peste o nouă intervenție chirurgicală extrem de complicată în urma unei hemoragii digestive și a postat un mesaj în care vorbește despre starea sa actuală de sănătate. Mihai, încă o dată Leu în fața cancerului! Mesajul sportivului de pe patul de spital Mihai Leu vine cu vești senzaționale de pe patul de spital, campionul nostru câștigând încă o bătălie în războiul pe care îl duce cu cancerul de peste 10 ani. Fostul campion din box și raliuri a trecut din nou razant pe lângă moarte, după ce a suferit o nouă intervenție chirurgicală extrem de complicată, în urma unei hemoragii digestive. Acesta a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care le transmite recunoștință fanilor săi pentru grija avută și le dezvăluie acestora cum se simte în momentul de față. Marele sportiv al României a ieșit de la Terapie Intensivă și a fost dus în rezervă, unde a început să-și revină ușor, ușor. Mihai Leu le promite românilor că va face tot ce depinde de el să „meargă până la capăt” cu recuperarea. „Dragii mei, Am citit cât am putut din sutele de mesaje, comentarii și postări prin care mi-ați arătat că sunteți alături de mine. Chiar dacă nu am avut mereu acces la telefon, să știți că sprijinul vostru a ajuns la mine, și mi-a dat putere. Am trecut cu bine peste perioada grea de după operație. Astăzi sunt deja pe secție, în rezervă, și am început recuperarea. E un drum care cere răbdare și tărie, dar sunt pregătit să merg până la capăt. Vă mulțumesc din suflet pentru toate gândurile bune, fiecare încurajare a contat. Sper ca în curând să revin acasă și să vă dau vești din ce în ce mai bune. Cu respect și recunoștință, Mihai”, a scris pe Facebook campionul român. Profund recunoscător profesorului Irinel Popescu Cu câteva zile în urmă, după ce a depășit perioada critică, Mihai Leu a postat un alt mesaj în care a mulțumit din inimă echipei de medici de la Spitalul Fundeni, conduse de profesorul Irinel Popescu, omul căruia îi datorează faptul că este acum în viață. „Vă mulțumesc din inimă! Am trecut din nou printr-o cumpănă, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, al medicilor și al gândurilor voastre bune, am reușit să merg mai departe. Vă simt aproape, iar fiecare mesaj de încurajare mi-a dat putere. Chiar dacă acum sunt în continuare la Terapie Intensivă, sper ca în curând să mă pot muta în rezervă și să încep recuperarea, să mă întorc la curse cât mai rapid. Sunt profund recunoscător echipei de la Spitalul Fundeni, conduse de domnul profesor Irinel Popescu. Aici lucrează niște oameni extraordinari, dedicați și cu suflet mare, cărora le datorez enorm. Mă bucur să știu că nu sunt singur în această luptă și am atât de mulți oameni alături de mine”, a scris Mihai Leu. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

A fost găsită fără suflare într-un hotel din Tokyo, unde a mers să vadă cursa de Formula 1. Moartea tinerei este învăluită în mister

a-fost-gasita-fara-suflare-intr-un-hotel-din-tokyo,-unde-a-mers-sa-vada-cursa-de-formula-1.-moartea-tinerei-este-invaluita-in-mister

Amanda Borges, în vârstă de 30 de ani, a fost găsită fără suflare într-un hotel din Tokyo, unde a mers încă să urmărească Marele Premiu de Formula 1. Brazilianca a fost găsită decedată în condiții încă neelucidate, în locația care a fost surprinsă de un incendiu devastator. A fost găsită fără suflare într-un hotel din Tokyo, unde a mers să vadă cursa de Formula 1 Amanda Borges da Silva a zburat de mai mult timp la Tokyo, iar acum a urmărit Marele Premiu de Formula 1 câștigat de Max Verstappen și, chiar înainte de a se întoarce acasă, la Sao Paulo, a fost găsită moartă într-un hotel din Tokyo, conform thesun.co.uk. Brazilianca a fost găsită decedată în condiții misterioase, în locația care a fost cuprinsă de un incendiu devastator. Prietenul ei, James Fernandes, a declarat presei braziliene că era pe cale să se întoarcă din Japonia în Brazilia: „Ea era cazată lângă aeroportul Narita din Tokyo, iar totul s-a întâmplat la primele ore ale dimineții de ieri. Zborul ei ar fi avut loc joi. Era plecată din Brazilia încă din martie”. Amanda, o mare pasionată de Formula 1, a călătorit în Japonia pentru a urmări Grand Prix-ul de pe 6 aprilie. Presa japoneză a scris că ea se afla într-o clădire care a luat foc și că autoritățile au arestat un bărbat din Sri Lanka despre care se crede că a fugit din incinta fără a stinge incendiul. Cauza morții ei rămâne neclară Născută la Caldazinha, în regiunea metropolitană Goiania, a studiat Literatură și Lingvistică la Universitatea Federală din Goiás (UFG) și a fost pasionată de Formula 1. Amanda a fost licențiată în literatură la UFG și a câștigat masterul în martie 2023, cu lucrarea de disertație intitulată: „Aspecte lingvistice, discursive și cognitive ale portughezei scrise cu litere stradale”. Pe lângă faptul că este cercetătoare, Goiana nu și-a ascuns profilul pe rețelele sale de socializare, unde a surprins momente importante destinate exclusiv Formulei 1. Declarată fană a pilotului britanic Lewis Hamilton, Amanda a reacționat la una dintre postările acestuia pe când era pilot al echipei Mercedes: „Cu Ferrari încă de copil”. Ea și-a împărtășit dragostea pentru Formula 1 cu fanii ei pe rețelele de socializare. În urma veștii despre moartea ei fulgerătoare, unul dintre urmăritorii ei a scris: „Vă mulțumim pentru toate filmele, meme-urile și toate discuțiile, în special cele despre Formula 1, despre care am vorbit. Promit să nu te uit niciodată, draga mea prietenă. Veghează asupra noastră de oriunde te-ai afla.” Familia ei ar fi cerut autorităților braziliene asistență pentru repatrierea corpului ei neînsuflețit.

Floyd Mayweather a dat în judecată un ziarist şi publicația la care scrie şi a cerut despăgubiri de 100.000.000 de euro într-un mega-scandal imobiliar

floyd-mayweather-a-dat-in-judecata-un-ziarist-si-publicatia-la-care-scrie-si-a-cerut-despagubiri-de-100000.000-de-euro-intr-un-mega-scandal-imobiliar

Fostul pugilist Floyd Mayweather a dat în judecată un ziarist și publicația la care scrie și a cerut despăgubiri de 100 de milioane de euro într-un mega-scandal imobiliar. Legenda din boxul mondial îl acuză pe jurnalist de rasism, hărțuire și de denaturare a adevărului cu privire la afacerile derulate de el. Floyd Mayweather dă în judecată un ziarist şi publicația la care scrie şi a cerut despăgubiri de 100.000.000 de euro într-un mega-scandal imobiliar Mayweather a depus o cerere la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul Sudic din New York împotriva Business Insider, a companiei-mamă a acesteia, Insider Inc., și a reporterului Daniel Geiger . Legenda din box susține că Geiger și Business Insider au publicat un articol în mod conștient fals și defăimător care a denaturat investițiile sale imobiliare, în care i-au atacat reputația și au dat dovadă de prejudecăți rasiale și politice, notează morningstar.com. Ce a ajuns să facă Mayweather pentru bani: a luat 20.000.000 de dolari pentru 12 minute şi un scenariu în care a trebuit să-i spargă, pe bune, nasul unui luptător WWE: „I-am zis să fugă după ce face asta, pentru că sunt pe jumătate nebun” Deși a câștigat milioane din box, Floyd Mayweather nu se dă în lături de la nimic și e pornit să facă bani din orice. Fostul pugilist a luat 20 de milioane de dolari pentru un show de 12 minute și un scenariu în care a trebuit să-i spargă, pe bune, nasul luptătorului WWE Paul Wight, cunoscut sub numele de The Big Show. Totul a avut loc la ediția din 2008 a WrestleMania, cel mai mare eveniment din lumea wrestlingului profesionist din Statele Unite, dar și din lumea întreagă. Franciza este cunoscută pentru momentele sale șocante, în care luptătorii fac lucruri absolut nebunești. „Floyd este cu adevărat uimitor. Am fost supărat, pentru că timp de 15 sau 20 de secunde, din cauza adrenalinei și a sângelui fierbinte care mi-a urcat la cap, am luat-o razna”, și-a amintit Big Show, citat de TalkSport.com. Alexandru Vălu este unul dintre cei mai noi membri ai redacției ProSport. Povestea cu unul dintre cele mai puternice branduri din presa sportivă din România începe încă din copilărie, când avea aproape în fiecare seară câte o ediție a ziarului. Tot de atunci a început și pasiunea sa pentru … citește mai mult

Iubita tenismenului Andrei Cornea, reacție dură în scandalul momentului. Andreea Bălan l-a distrus pe Claudiu Bleonț: Narcisist fără empatie!

iubita-tenismenului-andrei-cornea,-reactie-dura-in-scandalul-momentului.-andreea-balan-l-a-distrus-pe-claudiu-bleont:-narcisist-fara-empatie!

Andreea Bălan, iubita tenismenului Victor Cornea, a lansat un atac dur la adresa cunoscutului actor Claudiu Bleonț, după ce acesta a dorit să țină o lecție de parenting, alături de fiica sa, în vârstă de 11 ani. Cântăreața l-a distrus pe actor prin declarațiile sale și-l acuză de narcisism și lipsă de empatie după ce s-a expus cu fiica sa la gala Premiilor Gopo din acest an. Reacția dură a iubitei tenismenului Victor Cornea. Andreea Bălan l-a distrus pe Claudiu Bleonț: „Narcisist fără empatie!” Andreea Bălan a avut o reacție dură la adresa celebrului actor Claudiu Bleonț, care a fost prezent alături de fiica sa la gala Premiilor Gopo din acest an și unde a ținut un discurs în care și-a expus ideile postmoderniste în ceea ce privește parentingul (modul de creștere al copiilor). Bleonț este cunoscut ca fiind o personalitate tranșantă și care nu se ferește să spună adevărul indiferent de consecințe. Iubita tenismenului Andrei Cornea nu a ezitat să-i ofere replica actorului pe rețelele de socializare, unde a folosit termeni foarte duri, după ce și-a expus fiica la un eveniment atât de important și unde a oferit și o lecție de educație asupra copiilor din ziua de astăzi. „De obicei, nu comentez când văd lucruri care mă deranjează, dar aici e ceva ce mă răscolește profund și cred că mulți din generația mea au avut parte de situații asemănătoare în copilărie. Aici s-a creat o traumă imensă. Am simțit un disconfort fizic privând asemenea umilință oribilă! Un narcisist fără empatie, fără simțul realității și fără conexiune cu sinele și cu propriul copil! Dacă așa face public, vă dați seama ce face în privat cu familia sa. Și peste câțiva ani se va întreba de ce nu îl sună copiii! Mai bine mamă singură decât cu un așa tată”, a scris Andreea Bălan, pe Instagram. Andreea Bălan, relație de lungă durată cu Victor Cornea Andreea Bălan are o relație de mai mult timp cu tenismenul Victor Cornea. Cei doi nu ezită să se afișeze împpreună în public și își împărtășesc experiențele și cu fanii lor de pe rețelele de socializare. Cântăreața și tenismenul sunt de mai bine de doi ani împreună și merg în diverse sejururi prin colțurile lumii, dar și la cele mai importante evenimente din tenisul mondial. Alexandru Vălu este unul dintre cei mai noi membri ai redacției ProSport. Povestea cu unul dintre cele mai puternice branduri din presa sportivă din România începe încă din copilărie, când avea aproape în fiecare seară câte o ediție a ziarului. Tot de atunci a început și pasiunea sa pentru … citește mai mult

Milionarul de 67 de ani se iubeşte cu o femeie cu 26 de ani mai tânără, care l-a ajutat în lupta cu o boală grea

milionarul-de-67-de-ani-se-iubeste-cu-o-femeie-cu-26-de-ani-mai-tanara,-care-l-a-ajutat-in-lupta-cu-o-boala-grea

Fostul superstar din wrestling și actualmente milionar Bret Hart, în vârstă de 67 de ani, a început să aibă o relație cu o femeie cu 26 de ani mai tânără, care l-a ajutat în lupta sa cu cancerul. Fostul luptător profesionist s-a căsătorit pentru a treia oară în 2010 cu Stephanie Washington, în cadrul unei ceremonii private. Canadianul este considerat unul dintre luptătorii legendari ai celebrei promoții de wrestling WWE. Bret Hart, milionarul din wrestling de 67 de ani se iubeşte cu o femeie cu 26 de ani mai tânără, care l-a ajutat în lupta cu o boală grea Bret Hart, una dintre legendele wrestlingului profesionist, trăiește de mai mulți ani o frumoasă poveste de dragoste cu Stephanie Washington, care este cu 26 de ani mai tânără decât canadianul de 67 de ani. Fostul luptător s-a căsătorit pentru a treia oară în 2010, în cadrul unei ceremonii private. Partenera de viață a fostului wrestler a fost și cea care l-a ajutat în lupta sa aprigă cu cancerul la prostată, care se afla în stadiul cinci și pe care a reușit să-l învingă în anul 2016, în urma unei operații care s-a desfășurat cu succes, notează jurnaliștii cotidianului britanic The Sun. Cel supranumit „The Hitman” a postat în urmă cu ceva ani pe contul său de Instagram o fotografie alături de partenera sa la un eveniment ce a avut loc în Calgary, orașul său natal, cu ocazia zilei de naștere a celei cu care are o relație de mai bine de 15 ani. În postare, Bret Hart îi mulțumește pentru faptul că este alături de el. „Îi urez iubitei și minunatei mele soții, Steph, la mulți ani astăzi. Născută în aceeași zi cu mama mea, este binecuvântată cu multe dintre trăsăturile ei, în special o inimă mare și bună, care nu se oprește niciodată din dăruit. Pot spune sincer că nu știu unde aș fi fost fără ea”, a scris celebrul wrestler. Cine este Bret Hart Bret Hart este unul dintre cei mai buni wrestleri ai cunoscutei promoții WWE (World Wrestling Entertainment). Debutul său în ring a fost pe 29 martie 1978, iar în WWE a intrat în 1984, anul lansării promoției. Canadianul a câștigat centura WWE de cinci ori, a fost de două ori campion intercontinental și o dată campion al Statelor Unite ale Americii. Hart s-a retras din activitate în septembrie 2011 și a fost introdus de trei ori în Hall of Fame-ul WWE, în 2006, 2019 și în acest an. Alexandru Vălu este unul dintre cei mai noi membri ai redacției ProSport. Povestea cu unul dintre cele mai puternice branduri din presa sportivă din România începe încă din copilărie, când avea aproape în fiecare seară câte o ediție a ziarului. Tot de atunci a început și pasiunea sa pentru … citește mai mult

Ion Țiriac n-a mai ținut-o ascunsă. Relaxare de magnat miliardar cu Rolls-Royce-ul de milioane de euro, care a fost al lui Sir Elton John

ion-tiriac-n-a-mai-tinut-o-ascunsa.-relaxare-de-magnat-miliardar-cu-rolls-royce-ul-de-milioane-de-euro,-care-a-fost-al-lui-sir-elton-john

Magnatul Ion Țiriac (85 de ani) a scos din garajul impresionant pe care îl deține la muzeul Țiriac Collection una dintre cele mai valoroase bijuterii. Este vorba despre un autoturism marca Rolls-Royce, model Phantom V, care a fost deținut în trecut de Sir Elton John (78) și care are un preț estimat de câteva milioane de euro. Rolls-Royce-ul roz al lui Elton John, deținut în prezent de magnatul Ion Țiriac, s-a bucurat recent de razele soarelui! Magnatul l-a scos din garaj pentru a-l admira în toată splendoarea lui Ion Țiriac este renumit în toată lumea ca fiind unul dintre cei mai fanatici colecționari de mașini, iar în garajul său impresionant de la muzeul Țiriac Collection deține sute de exemplare care mai de care mai valoroase, atât din punct de vedere financiar, cât și sentimental. Bijuteriile sunt ținute în condiții optime, astfel încât să nu se degradeze din cauza intemperiilor și să își conserve valoarea cât mai bine posibil. Însă, când și când, magnatul Ion Țiriac le mai scoate la lumina naturală pentru a le admira în toată splendoarea lor și, de ce nu, chiar pentru a le conduce. Iar de curând, dintre pereții Țiriac Collection a ieșit la razele soarelui splendidul Rolls-Royce roz al lui Elton John. Este vorba despre un model Phantom V, care potrivit site-ului ȚiriacCollection.ro a fost finalizat la data de 23 martie 1960, adică în urmă cu puțin peste 65 de ani. La trei decenii distanță de la ieșirea din uzină, superba mașină a ajuns în posesia lui Sir Elton John, cântăreț, compozitor, pianist și, poate mai presus de toate, una dintre cele mai emblematice personalități din întreg peisajul britanic. Aflată acum în garajul lui Ion Țiriac, bijuteria continuă să impresioneze cu aspectul ei clasic și luxuriant în același timp. Iar prin intermediul unui videoclip pe care l-a postat pe pagina de Instagram a muzeului Țiriac Collection, Ion Țiriac le-a arătat-o și internauților. Mașina a fost scoasă la o scurtă sesiune de întreținere, iar grija cu care este tratată, protagonistul din imagini având inclusiv mănuși, denotă valoarea colosală pe care o are pe piață. Cel mai probabil, modelul respectiv are un preț estimat la câteva milioane de euro. Muzeul Țiriac Collection, unic în lume când vine vorba despre Rolls-Royce Modelul de Phantom V descris mai sus este ajutat de un motor V8 cu o capacitate cilindrică de 6.230 CC. Acesta forțează autoturismul să dezvolte aproximativ 200 de cai putere. În ceea ce privește transmisia, în ciuda faptului că mașina a fost finalizată în 1960, vorbim de o cutie automată în 4 trepte. Exemplarul Phantom V expus în galeria Țiriac Collection a fost finalizat pe 23 martie 1960. A ajuns în posesia lui Sir Elton John în 25 mai 1990, iar artistul a cerut vopsirea mașinii în nuanțele roz și alb, cu un interior asortat. Colecția Țiriac este singura galerie care include toate cele 7 modele Phantom ale seriei I-VII”, se arată pe ȚiriacCollection.ro. Cel mai faimos Rolls-Royce deținut de Ion Țiriac Sir Elton John nu este singura personalitate a cărei mașină a ajuns în garajul lui Ion Țiriac. Magnatul român mai deține și alte exemplare superbe, care în trecut au fost conduse de vedete internaționale. Avem aici exemplul unei mașini care a fost deținută de Bernie Ecclestone, fost șef în Formula 1, sau a uneia care a făcut parte din garajul sultanului Aga Kahn. Mașina din urmă menționată este tot un Rolls-Royce, model Phantom IV, care a câștigat numeroase premii internaționale și este poate cea mai valoroasă din întreg garajul lui Ion Țiriac în prezent: Sunt singurul om din lume care deține colecția completă Rolls-Royce Phantom, seriile de la unu la șapte. Pe numărul opt nu-l am încă. Nu l-am cumpărat, că sunt măgar. A durat doi ani şi multe sute de mii de dolari ca să îl refac (n.r. – modelul Phantom IV cumpărat de la sultanul Aga Kahn). Cât ar valora acum? Cât ar anunţa cineva la o licitaţie că vrea să dea. Dacă dă cineva 5 milioane, 7 milioane (n.r. – de euro), eu nu aș da-o”, Ion Țiriac, în 2019.

Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: Suntem un cuplu!

campioana-olimpica-se-iubeste-cu-colega-ei,-mai-tanara-cu-8-ani:-suntem-un-cuplu!

Triplă campioană olimpică la patinaj Martina Sablikova și-a oficializat relația cu Nikola Zdrahalova, nimeni alta decât colega sa din echipa Novis. Totul a fost făcut public pe Instagram de către sportiva din Cehia, deținătoare a șapte medalii la Jocurile Olimpice. Campioana olimpică a oficializat relația cu colega ei de echipă. „Suntem un cuplu!” Triplă campioană olimpică la patinaj Martina Sablikova (37 de ani), una din cele mai bune patinatoare de viteză din istorie, a anunțat că formează un cuplu cu Nikola Zdrahalova (29 de ani), colega sa din echipa Novis. Totul a fost făcut public pe rețelele sociale de către sportiva din Cehia, specializată pe curse de 3000 de metri și 5000 de metri. Are a bifat de-a lungul timpului mai multe recorduri mondiale și deține șapte medalii la Jocurile Olimpice (Vancouver, 2010 – aur la 3000 m și 5000 m, bronz la 1500 m, Sochi, 2014 – aur la 5000 m și argint la 3000 m, Pyeongchang, 2018 – argint la 5000 m, Beijing, 2022 – bronz la 5000 m). Recent, Martina Sablikova a dezvăluit printr-o postare pe Instagram despre relația pe care o are cu Nikola Zdrahalova, și ea participantă la două ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă. „Voi știți că întotdeauna mi-am păstrat viața intimă în privat – și asta nu se va schimba, pentru că chiar contează pentru mine. Dar, recent, am simțit că unii oameni au încercat să vorbească în locul meu și a devenit prea mult. Așa că, iată, direct de la mine: Niky Zdrahalova și cu mine suntem un cuplu. Ea a fost stânca mea, suntem fericite și am trăit această viață frumoasă de peste 12 ani. Dați iubire mai departe!”, a scris, pe Instagram, Sablikova. Deține recordurile mondiale la 3.000 de metri și 10.000 de metri Martina Sablikova este în continuare deținătoarea recordului mondial la 3000 de metri (3:52,02, Cupa Mondială Salt Lake City 2019), dar și la cel de la 10.000 de metri (13:48,33, Calgary 2007). Sportiva în vârstă de 37 de ani a concurat și în curse de ciclism și chiar a fost la un pas de calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio (2016). Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Ce a făcut Simona Halep de 1 Mai la Dubai: Mai multă dragoste, vă rog!

ce-a-facut-simona-halep-de-1-mai-la-dubai:-mai-multa-dragoste,-va-rog!

Simona Halep s-a relaxat de 1 Mai departe de România într-un resort de 5 stele din Dubai, unul dintre orașele sale de suflet. Fosta jucătoare de tenis profită la maximum de timpul liber după retragerea din circuit și vizitează locații de vis din orașele sale preferate. Ea a revenit la Dubai, acolo unde a petrecut de 1 Mai într-un cadru romantic la un restaurant a cărui deviză este „Mai multă dragoste, vă rog”. Destinație romantică pentru Simona Halep: a petrecut pe plajă de 1 Mai Simona Halep a ales o destinație exclusivistă pentru a-și petrece mini vacanța de 1 Mai. Departe de grătare și iarbă verde, românca a ales nisipul fierbinte din Dubai. Ea a postat pe rețelele de socializare imagini din resortul exclusivist în care este cazată. „Casa Amor” este o destinație pe o plajă privată, care are și un restaurant cu ”inspirație boemă, ce îmbină gastronomia, divertismentul și arta la doar câțiva pași de mare”, după cum se arată chiar pe site-ul locației. Locația superbă pe care a ales-o românca se află pe țărmurile Dubaiului și oferă o experiență exclusivistă. Masa a luat-o la un restaurant cu o bucătărie rafinată acolo unde lipsesc din meniu celebrele preparate românești degustate de români în această zi. Dubai, a doua casă a Simonei Halep: „A început să îmi placă” Simona Halep a fost criticată de fani că petrece mai mult timp la Dubai decât în România. Fosta sportivă și-a achiziționat un apartament în valoare de 1 milion de euro aflat într-un zgârie-nori din cel mai luxos complex rezidențial. Se pare că deține apartamentul chiar în același loc cu Dorin Mateiu, un afacerist despre care s-a scris că ar avea o relație. „Sunt și în România, sunt și la Dubai. A început să-mi placă foarte mult la Dubai, deoarece condițiile pentru antrenament sunt cele mai bune. Vremea este extraordinară pe timpul iernii și sinceră să fiu, după atâția ani în care am răbdat frigul din România la alergări, în cantonamente, acum mi-am dat seama că este mult mai bine să te antrenezi la căldură. Am și îmbătrânit și, da, îmi face plăcere să fiu la Dubai, pentru că e o atmosferă relaxată și pot să trăiesc bine. Bineînțeles că în România vin de câte ori pot, mi-e drag, pentru că România rămâne acasă”, declara Simona Halep în 2024, la Digi Sport. Simona Halep s-a retras oficial din tenisul feminin, după o luptă lungă cu accidentările. A pus capăt unei cariere spectaculoase, umbrită de o decizie a celor de la ITIA care a afectat-o grav în ultimii ani.