E în comă indusă. Cele mai noi detalii despre starea de sănătate a lui Mihai Leu

Fostul campion mondial de box, Mihai Leu, internat în stare gravă la Spitalul Fundeni, unde a ajuns săptămâna trecută cu un elicopter SMURD, se află în comă indusă. Potrivit CANCAN.RO, medicii sunt rezervați în ceea ce îl privește pe Mihai Leu, care a ajuns la Fundeni cu o hemoragie internă. Pentru fostul sportiv, în vârstă de 56 de ani, aceasta este a doua internare la Fundeni în ultimele cinci luni. Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer de colon în 2014, după un control amănunțit la Viena. În decembrie 2024, boala lui Mihai Leu a recidivat și a fost supus unei noi intervenții chirurgicale. Dan Bobouțanu, edilul municipiului Hunedoara, despre situația lui Mihai Leu: „E în comă indusă” Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, un apropiat al fostului campion de box, a confirmat pentru CANCAN.RO că Mihai Leu se află la Fundeni, dar și că este în comă indusă. „Mihai se află la Fundeni, la doctorul Irinel Popescu. Din păcate, cred că e în comă indusă. Ioan Andone e acolo, el știe mai multe”, a declarat Dan Bobouțanu, edilul municipiului Hunedoara, pentru CANCAN.RO. Primarul, un apropiat al lui Mihai Leu, a afirmat că fostul pugilist, reprofilat după retragere, a beneficat de tot ceea ce avea nevoie pentru a trece de problemele sale de sănătate, descoperite în 2014 și care au recidivat anul trecut. „Ne ocupam de el cu ce-i trebuia de la spital, asistentă medicală etc. Dar, era acasă, am tot vorbit atunci cu el la telefon”, a mai spus Bobouțanu. Anna Leu: „A fost operat” Soția lui Mihai Leu, Anna, a mărturisit că fostul campion a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, dar și că este optimistă că acesta își va reveni. „A fost sedat. O să-și revină probabil. A fost operat acum trei zile”, a declarat Anna Leu, într-o emisiune TV. Mihai Leu, despre lupta cu boala și una dintre dorințele sale Recent, Mihai Leu a afirmat că progresele sunt vizibile în urma noului tratament și s-a arătat optimist, subliniind că are planuri de viitor. „Am început să fac kinetoterapie, după atâta timp în care am stat doar în pat. Progresele se văd de la o zi la alta, abia aștept să șofez din nou, să particip la raliuri când voi fi pregătit. Țin legătura cu domnul doctor Irinel Popescu prin telefon, îmi spune ce să fac, eu îi spun toate progresele. Starea mea evoluează în bine, asta este concluzia”, a afirmat el. În iulie 2024, a participat la prima cursă din an, la Reșița, unde a făcut senzație, chiar dacă a ratat podiumul. Mihai Leu a fost primul român care a cucerit centura mondială, în 1997, cu puțin timp înainte de a se retrage din activitatea sportivă după o carieră care s-a întins pe numai șase ani. Leu are în palmaresul său 28 de victorii din tot atâtea meciuri, iar zece dintre acestea s-au încheiat cu KO. După retragerea forțată, din cauza unei accidentări la braț, Mihai Leu s-a orientat spre cursele de raliuri, unde a debutat în 1994.
Jannik Sinner are o nouă iubită. După ce a părăsit-o pe partenera Soranei Cîrstea s-a cuplat cu o altă rusoaică, un manechin cu 8 ani mai în vârstă decât el
Jannik Sinner (23 de ani), liderul mondial al tenisului masculin, se pregătește să revină în circuit după suspendarea de trei luni primită după ce a fost depistat pozitiv cu clostebol, în martie 2024. La începutul anului, Sinner s-a separat iubita sa, Anna Kalinskaya, partenera de dublu a Soranei Cîrstea la Madrid Open, iar la scurtă vreme a fost surprins în compania Larei Leito, un model din Rusia. Iubita lui Jannik Sinner, mai în vârstă cu opt ani decât el Lara Leito, cu opt ani mai mare decât Sinner, este fosta iubită a lui Adrien Brody, dublu premiat cu Oscar (Pianistul, 2002, și Brutalistul, 2024). Sinner și Leito s-au cunoscut în pauza forțată a liderului mondial, care a început pe 9 februarie și care se termină pe 4 mai. Potrivit revistei Chi, Lara Leito a fost prezentă la antrenamentele din Monte Carlo ale lui Sinner. Conform acordului cu WADA, Sinner a putut reveni la antrenamentele oficiale începând cu data de 13 aprilie. Pregătiri intense pentru ATP Masters 1.000 de la Roma Odată cu revenirea la antrenamentele oficiale, Sinner se poate pregăti pentru a participa la turneul ATP Masters 1.000 Roma, unde va fi cap de serie. Competiția va avea loc în perioada 6-18 mai, campionul ediției din 2024 a fost germanul Alexander Zverev. Cea mai bună performanță pe zgura de la Roma a fost în 2022, când a ajuns în sferturile de finală, pe care le-a pierdut în fața lui Stefanos Tsitsipas. „Acum, că mai avem mai puțin de o lună până la final (n.r. până începe turneul de la Roma), ne antrenăm foarte, foarte mult. Să sperăm că vom prinde din nou avânt înainte de sezonul de zgură. Cu siguranță nu va fi ușor pentru mine. Primele meciuri vor fi dificile. Dar, sper că voi reuși să revin în ritm și apoi vom vedea cum merge”, a declarat Jannik Sinner pentru un post de televiziune italian, scrie SportsKeeda. Ce a spus WADA în cazul lui Sinner În februarie 2025, Agenția Mondială Antidoping (WADA) a confirmat încheierea unui acord cu Sinner, care a acceptat o perioadă de ineligibilitate de trei luni pentru o încălcare a regulilor antidoping care a dus la depistarea sa pozitivă la clostebol, o substanță interzisă, în martie 2024. În septembrie 2024, WADA a depus un apel la TAS de la Lausanne în cazul lui Sinner, care a fost găsit de un tribunal independent ca „fără vină sau neglijent”. „În pofida acestui apel, circumstanțele acestui caz specific au făcut ca, pentru a asigura un rezultat corect și adecvat, WADA să fie pregătită să încheie un acord de soluționare, în conformitate cu articolul 10.8.2 din Codul mondial antidoping. WADA acceptă explicația sportivului cu privire la cauza încălcării, astfel cum a fost prezentată în decizia primei instanțe. WADA acceptă că dl Sinner nu a intenționat să trișeze și că expunerea sa la clostebol nu a adus niciun beneficiu în ceea ce privește îmbunătățirea performanțelor și a avut loc fără știința sa, ca urmare a neglijenței membrilor anturajului său”, se arată în comunicatul WADA. De altfel, Sinner a afirmat la începutul lunii aprilie că a ales „răul cel mai mic, chiar dacă a fost o injustiție”. Ca urmare a acestei suspendări, Sinner a ratat turneele de la Indian Wells și Miami, precum și cele de la Monte Carlo și Madrid, toate din categoria Masters 1.000. Iar acum are șansa să revină în circuit, chiar pe zgura de acasă, la turneul de la Roma. FOTO: Instagram @ Lara Leito
A fost sedat!. Anna, soția marelui campion, a dat detalii despre starea actuală a lui Mihai Leu

Mihai Leu traversează din nou un moment de cumpănă al vieții, după ce a fost operat în urmă cu trei zile, în urma unor complicații suferite în urma intervenției complicate de la sfârșitul anului trecut. Soția sa Anna a venit cu detalii de ultimă oră despre fostul campion din box și anunță că acesta este sedat, însă starea actuală de sănătate acestuia se ameliorează. Anna, soția lui Mihai Leu, detalii despre momentul de cumpănă trăit din nou de fostul mare campion Mihai Leu se luptă din nou pentru viața sa, după ce a fost operat în urmă cu trei zile, după anumite complicații suferite în urma intervenției chirurgicale complicate de la sfârșitul lui 2024, când a fost la un pas de moarte. Soția sa venit cu amănunte de ultimă oră despre fostul campion din box și anunță că acesta este sedat și în momentul de față, dar starea de sănătate acestuia se ameliorează de la o zi la alta. „A fost sedat, dar se pare că o să-și revină. Da, este adevărat că a fost operat acum trei zile și, din fericire, starea lui este în ameliorare”, a declarat Anna Leu, potrivit antenastars.ro. Acum patru luni a driblat iar moartea Mihai Leu a fost diagnosticat în 2014 cu cancer la colon, iar de atunci duce o luptă „la baionetă” cu temuta boală. La sfârșitul anului trecut, acesta a trecut razant pe lângă moarte, din cauza unor complicații apărute în urma unei operații de schimbare a unui stent la rinichi. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0. Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez. O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune”, a scris Mihai Leu pe rețelele de socializare. Acum, acesta a suferit o hermoragie internă și a fost adus de urgență cu elicopterul de la Hunedoara, acolo unde a ales să trăiască departe de tumultul Capitalei. A fost internat la Spitalul Fundeni din București, unde a fost operat de profesorul Irinel Popescu, cel care l-a salvat și în urmă cu câteva luni. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult
Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila și-a tras autocar de 450.000 de euro care face invidioși granzii din Superliga! Investiția e din surse private. FOTO
La finalul acestei săptămâni a fost livrat primul autocar MAN Lion’s Coach echipei de handbal feminin Dunărea Brăila, grupare de top în Liga Florilor. Autocarul, destinat deplasărilor la meciurile naționale și internaționale, costă 450.000 de euro. Dunărea Brăila are cel mai modern autocar din handbalul românesc. Ce detalii fac diferența Noul mijloc de deplasare este o investiția sută la sută privată. HC Brăila este pe locul 3 în Liga Florilor, iar sezonul trecut a jucat în Final Four-ul European League. Autocarul livrat la finalul lunii aprilie este un vehicul cu 3 axe, cu o lungime de 13,4 m și este special configurat pentru a asigura de fiecare dată o călătorie cât mai plăcută echipei clubului brăilean. Cel mai nou vehicul al flotei H.C. Dunărea Brăila, autocarul MAN Lion’s Coach este configurat special pentru a susține echipa în cele mai bune condiții de confort, siguranță și funcționalitate. Acesta dispune de 46 de locuri, cu scaune amplasate generos, pentru un spațiu optim între pasageri. Scaunele, configurate cu spătar ajustabil, prize USB, cotiere, tetiere reglabile pe înălțime și măsuțe individuale, au fost atent alese pentru a oferi un nivel ridicat de confort, esențial pentru jucătoarele clubului brăilean înainte și după meciuri. Design-ul personalizat al autocarului reflectă cu fidelitate identitatea clubului datorită culorilor emblematice și a siglei echipei brodată pe fiecare tetieră. În interior, autocarul oferă facilități, care transformă orice drum într-o experiență relaxantă, cum ar fi: zona cu masă între scaunele față în față, ideală pentru discuții sau relaxare, bucătăria complet echipată, cu espressor Jura, cuptor cu microunde, chiuvetă, frigider, toaleta cu lavoar și apă curentă, pentru un plus de confort în deplasările lungi. De asemenea, tavanul iluminat cu efect StarrySky, creează o atmosferă calmă și relaxantă. Motor puternic de 520 CP Autocarul este propulsat de un motor puternic de 520 CP, cu o capacitate cilindrică de 12,4 l, echipat cu tehnologii moderne de eficientizare a consumului. Transmisia automată asigură schimbări de viteză line și rapide, în timp ce sistemul MAN ComfortSteering ușurează manevrarea vehiculului în orice condiții. Este echipat cu lumini automate, senzor de ploaie și parbriz încălzit. Această achiziție unică și extrem de importantă ne bucură enorm. Este un vis la care am muncit foarte mult, iar acum a devenit realitate. Noul autocar, dotat la cele mai înalte standarde, ne oferă exact ceea ce avem nevoie: siguranță, confort și condiții optime pentru deplasările echipe Adrian Manole, președinte HC Dunărea Brăila Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult
Cum a numit-o Sorana Cîrstea pe Nadia Comăneci. Nora lui Ion Țiriac a nimerit în loja VIP a turneului de la Madrid chiar lângă Zeița de la Montreal
Eliminată prematur de la turneul de tenis Mutua Madrid Open, Sorana Cîrstea (35 de ani – 122 WTA) a avut prilejul de a urmări un meci, din loja VIP, alături de nimeni alta decât „Zeița de la Montreal”, Nadia Comăneci (63). Cele două mari sportive ale României au imortalizat momentul, iar Sorana a încărcat imaginea pe pagina ei de Instagram, alături de o descriere savuroasă. Legenda Nadia Comăneci și Sorana Cîrstea! Imagine memorabilă de la Mutua Madrid Open cu „nora” lui Ion Țiriac și „Zeița de la Montreal” În aceste zile, în capitala Spaniei se desfășoară turneul Mutua Madrid Open, din categoria WTA 1000, care reprezintă una dintre cele mai importante competiții premergătoare celui de-al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros. La turneul vândut de „socrul” Ion Țiriac a participat și Sorana Cîrstea, însă din nefericire, aceasta a surprins și a sfârșit prin a fi eliminată prematur din competiție, încă din primul meci mai precis, scor 2-6, 7-5, (4)6-7 de americanca Hailey Baptiste (23 de ani – 88 WTA). Chiar dacă a părăsit competiția înainte de așteptări, Sorana Cîrstea a ales să mai rămână la Madrid, un oraș pe care îl are la suflet și unde a legat și o mulțime de prietenii. În plus, sportiva din Târgoviște a continuat să meargă la meciuri, din postura de spectatoare de lux, iar la un duel a avut oportunitatea de a se interesecta în loja VIP cu nimeni alta decât Nadia Comăneci. „Nora” lui Ion Țiriac și „Zeița de la Montreal” au imortalizat momentul, iar Sorana a distribuit imaginea pe pagina ei de Instagram, sub forma unui Insta Story: O legendă, Nadia Comăneci, împreună cu un fan (n.r. – trimitere la propria persoană)!”, a scris Sorana Cîrstea, adăugând și câteva emoji-uri sugestive, cu nota 10 sau cu o medalie de aur. A făcut haz de necaz de situația în care se află Fără nici urmă de dubiu, Sorana Cîrstea și-ar fi dorit să fie în continuare pe suprafața de joc la Mutua Madrid Open. Însă, prin intermediul unei alte poze pe care a postat-o pe Instagram și care poate fi văzută în galeria foto a articolului, reprezentanta României din circuitul WTA a făcut haz de necaz de situația în care a ajuns. Chiar și în contextul în care a fost eliminată din competiție, Sorana a ajuns tot în interiorul unei arene de tenis: Seară liberă… Și cum sfârșesc? Urmărind un meci de tenis”, a scris Sorana Cîrstea, de data aceasta adăugând un emoji care râde, o minge de tenis și o inimă. Turneul Mutua Madrid Open este poate cel mai important premergător Roland Garros și pune la dispoziția jucătoarelor premii totale de 8.963.700 dolari, după cum se arată pe site-ul WTATennis.com. În 2024, cea care s-a impus în capitala Spaniei a fost Iga Swiatek, după un triumf în fața rivalei Aryna Sabalenka, scor 7-5, 4-6, 7-6(7).
Război în echipa naționala a României de FED Cup. Gabriela Ruse, reacție dură la adresa lui Horia Tecău: Am impresia că nu înțelege asta
Horia Tecău (40 de ani) pare că a declanșat un mic război în echipa națională a României de FED Cup, după declarațiile pe care le-a oferit înainte de plecarea „tricolorelor” la Tokyo. România a pierdut fără drept de apel împotriva reprezentativelor din Canada și Japonia, iar înaintea meciurilor, antrenorul Tecău s-a plâns de faptul că nu a avut la dispoziție cele mai bune jucătoare. Și nu doar că s-a plâns, ci le-a pus la zid pe sportivele care au refuzat să se prezinte la lot. Gabriel Ruse răspunde acuzațiilor făcute de Horia Tecău și reaprinde scandalul izbucnit în naționala României de FED Cup Naționala României de FED Cup a fost distrusă de Canada și Japonia în grupa de calificare la turneul final Billie Jean King Cup, însă ce-i drept, antrenorul Horia Tecău nu a avut la dispoziție cele mai bune jucătoare. Reprezentativa noastră s-a deplasat la Tokyo cu un lot tânăr și fără prea mare experiență la nivel înalt, iar cea mai bine clasată jucătoare din ierarhia WTA, numărul 85 mondial mai precis, a fost Anca Todoni, în vârstă de 20 de ani. Horia Tecău parcă a anticipat dezastrul ce a urmat în Japonia și înainte de plecarea „tricolorelor” a făcut câteva declarații acide. Pe scurt, le-a atacat fără menajamente pe jucătoarele din TOP 100 WTA care l-au refuzat: E un subiect pe care trebuie să îl vorbim. Mie nu îmi place această abordare de tip „Vii la echipa națională doar când contextul este favorabil pentru tine”. Am fost și eu jucător. Poate nu avem susținerea financiară pe care ne-o dorim, dar ne antrenăm în condiții bune, avem specialiști la care putem să apelăm… Și când adevărul este că „Pot să vin să reprezint România, dacă se potrivește cu programul meu”, mie sincer nu îmi place. Și asta trebuie să o spun”, a spus, printre altele, Horia Tecău. Declarațiile sale au ajuns, în mod evident, și la urechile jucătoarelor țintite, iar la aproximativ 3 săptămâni distanță, Gabriela Ruse a ales să îi răspundă. În vârstă de 27 de ani și ocupantă a locului 45 în clasamentul WTA, Ruse a transmis: Am văzut declaraţia lui Horia, ce pot să zic, câteodată am aşa impresia că nu a fost jucător şi nu înţelege situaţia. Şi pentru noi, să mergem să jucăm în Japonia pe o altă suprafaţă, pe un alt continent, schimbând deja de zece ori fusul orar, nu e uşor. Adică toate lucrurile astea se simt, şi pentru mine scopul principal a fost să mă calific la Roland Garros pe tabloul principal”, și-a început Gabriela Ruse discursul, citată de As.ro. „M-a durut!” În continuare, sportiva a spus clar că a luat personal acuzațiile lansate de Horia Tecău, chiar dacă antrenorul naționalei României de FED Cup a evitat să dea nume: M-a şi durut puţin acea declaraţie a lui, pentru că am venit mereu cu sufletul deschis. S-a întâmplat o dată sau de două ori să nu pot participa. Plus că la mine, eu n-am putut să particip din cauza accidentării de la Miami, eu n-am ştiut dacă o să fiu disponibilă să pot participa la Fed Cup. Priorităţi, în primul rând. Dar să nu se înţeleagă faptul că nu vreau să joc pentru ţara mea. Iubesc să joc pentru ţara mea şi probabil că sunt cele mai frumoase momente din cariera unui sportiv. Câteodată, trebuie să pui în balanţă lucrurile. Ce e câteodată bine pentru tine şi ceea ce nu este atât de bine”, a completat Gabriela Ruse, conform sursei citate. Pe 21 aprilie, Gabriela Ruse a fost eliminată în prima partidă din calificările turneului WTA 1000 de la Madrid, scor 4-6, 6-2, (3)6-7 de mult mai slab cotata Teodora Kostovic (17 ani – 625 WTA), din Serbia. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site … citește mai mult
Regele petrecerilor a reapărut! Bărbatul care a cheltuit sute de milioane de dolari pe yacht-uri, maşini şi petreceri cu manechine rupe tăcerea: La 70 de ani, mai ai chef să te culci cu cine vrei?”
Dan Bilzerian (44 de ani), celebrul jucător profesionist de poker care mai e cunoscut sub supranumele de „regele petrecerilor” sau „regele Instagramului”, a reapărut în prim-planul presei de tip tabloid. Cu o avere estimată la peste 200.000.000 de dolari și cu o comunitate de peste 30.000.000 de persoane pe rețelele de socializare, Bilzerian a surprins cu apariția sa de la un podcast. Cu această ocazie, milionarul a făcut și câteva declarații interesante. Lecții de viață de la regele petrecerilor! Cum motivează Dan Bilzerian cheltuielile de sute de milioane de dolari pe yacht-uri, maşini şi petreceri cu manechine Dan Bilzerian sau „regele Instagramului”, supranume pe care și l-a căpătat datorită comunității imense de pe platforma de socializare în cauză, unde are aproape 31.000.000 de urmăritori în prezent, a postat din ce în ce mai rar în ultimii ani și fanii s-au îngrijorat în privința lui. De asemenea, și mai recent, decăderea lui Dan Bilzerian, care mai e poreclit „regele petrecerilor” sau „idolul bărbaților”, a căpătat amploare. Bărbatul despre care se crede că are o avere de peste 200.000.000 de dolari și-a vândut la reducere, cu 19.900.000 de dolari, moșia denumită „Cuibul plăcerilor”. Toate cele menționate mai sus au sugerat că epoca de glorie a lui Dan Bilzerian ar putea fi aproape de sfârșit. Însă, de curând, milionarul a reapărut în prim-planul presei de tip tabloid, după ce a onorat invitația de a participa la un podcast online. Dan Bilzerian a asigurat că faima sa nu a avut de suferit și nici conturile nu i s-au golit subit, chiar dacă a cheltuit în neștire în deja ultimele decenii. De altfel, jucătorul profesionist de poker a spus că încă din primii ani de celebritate, când avea o avere de „doar” câteva milioane de dolari, mulțumită jocului de cărți menționat, cheltuia precum deținătorul unei averi de sute de milioane. Motivul? Dan Bilzerian spune că nu își dorește să ajungă la bătrânețe cu bani în cont, ci vrea să se bucure de ei din plin acum, cât încă este tânăr și în putere: Pokerul m-a ajutat să fac banii care mi-au adus faima. Am devenit faimos undeva prin 2014, iar după aceea am continuat să cresc din punct de vedere al popularității. Și după lucrurile au luat-o razna, mi-am cumpărat efectiv tot ce am visat în copilărie: Lamborghini, Ferrari și toate c**atu**le astea. Mi-am luat un avion privat, după care mi-am angajat propriul personal. Mereu am avut un staff personal, dar numărul angajaților a crescut. Am ajuns să am 5 chefi… La casa mea din Los Angeles, începând din 2011, după care mi-am cumpărat o casă și în San Diego. Deci trăiam de parcă aveam sute de milioane de dolari, dar în realitate eu aveam 5 sau 10 milioane de dolari. După, când am ajuns să am sute de milioane de dolari, mă purtam de parcă aveam miliarde de dolari. Dar am știut mereu că banii pe care îi cheltui atunci când sunt tânăr aduc mai mult plus valoare decât cei pe care îi poți cheltui la bătrânețe. Să stau pe un fu*ut de teren de golf la 70 de ani, să stau pe yacht, nu am vrut să fiu tipul bătrânului bogat. Vreau să fiu tipul tânărului care se bucură la maxim atâta timp cât poate. Pentru că toate rahaturile pe care le-am făcut, surf, culcat cu femei, petreceri, călătorit, toate chestiile astea sunt chestii de tineri. Pe bune! La 70 de ani, mai ai chef să te culci cu cine vrei?”, a declarat Dan Bilzerian, într-un podcast distribuit pe canalul de Youtube cu numele Let’s TalkHub. „Sunt obsedat sexual, 100%” După cele precizate mai sus, una dintre gazdele podcastului nu s-a sfiit să îl numească în față pe Dan Bilzerian drept „obsedat sexual”. În replică, jucătorul profesionist de poker nu a negat, ci a confirmat cu tărie: (n.r. – Ești un obsedat sexual!) Da, știu, sunt! 100% sunt! Dar simt că am făcut față adicției destul de bine, deci…”, a completat Dan Bilzerian. În încheiere, milionarul a confirmat și faptul că intenționează să facă anumite investiții în viitorul apropiat, pentru a-și asigura într-o oarecare măsură averea.
M-a trezit la 4 dimineața pentru asta”. Maria Sharapova, surprinsă de soțul ei, afaceristul milionar Alex Gilkes
Prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe pagina ei de Instagram, acolo unde este urmărită de aproape 5.000.000 de persoane, Maria Sharapova (38 de ani) a dezvăluit că soțul ei, afaceristul milionar Alex Gilkes (45), a trezit-o forțat la ora 4 dimineața. Motivul? Britanicul a dorit neapărat să facă o achiziție și a vrut ca partenera de viață să îi fie alături atunci când trebuie să aleagă produsul perfect. Pentru ce a putut milionarul Alex Gilkes să o trezească pe Maria Sharapova la ora 4 dimineața. Reacția ex-jucătoarei de tenis, savuroasă Chiar dacă s-a retras din circuitul profesionist de tenis feminin deja de mai bine de 5 ani, Maria Sharapova continuă să păstreze o legătură foarte strânsă cu fanii ei, iar cel mai ușor mod prin care poate ține vie această legătură este pagina ei de Instagram. Pe platforma de socializare menționată, fosta campioană a izbutit să adune o comunitate de aproape 5.000.000 de persoane, pe care o încântă cu postări frecvente. De curând, Maria Sharapova a publicat o nouă imagine cu fiul ei, Theo, care a crescut considerabil și deja este un băiat mare. Totodată, rusoaica vrea să sfideze vârsta din buletin, cei 38 de ani mai precis, și tot recent a postat un selfie în costum de baie. După ce au ieșit în evidență ea și fiul ei, a venit momentul ca Maria Sharapova să îl ia la țintă și pe partenerul de viață, afaceristul milionar britanic Alex Gilkes. Potrivit unei postări pe care Sharapova a distribuit-o la InstaStory, Gilkes a trezit-o forțat la ora 4 dimineața și a obligat-o să îl însoțească la o piață destinată vânzării de pește. M-a trezit la 4 dimineața… pentru a merge la piața de pește”, a scris Maria Sharapova, pe o fotografie în care se poate observa cu ușurință cât de deranjată a fost de faptul că nu și-a făcut somnul de frumusețe. Într-o altă imagine, Sharapova a fost fotografiată, alături de soțul ei, de la fața locului. Aparent, cei doi au mers să achiziționeze un ton proaspăt prins și de dimensiuni impresionante, care poate avea un preț și de câteva mii de dolari, în funcție de greutate, de cantiatea de grăsime și de calitatea peștelui: Ce părere am eu despre asta”, a scris Sharapova, de data aceasta în dreptul unei poze în care stă cu brațele încrucișate. Cel mai probabil, ea a vrut să sugereze că Alex Glikes putea foarte ușor să aleagă captura potrivită și în lipsa ei. SURSA FOTO: instagram.com/mariasharapova/ Maria Sharapova și Alex Glikes sunt logodiți din decembrie 2020 Maria Sharapova și Alex Glikes formează un cuplu din 2018, iar doi ani mai târziu, în 2020, au devenit logodnici. Am spus da din prima zi în care ne-am cunoscut. Dar acesta a fost micul nostru secret, nu-i așa”, scria Sharapova pe Instagram, în dreptul unui selfie cu Alex Gilkes. Milionarul britanic a realizat și el o postare la acel moment: Îți mulțumesc pentru că m-ai făcut un bărbat foarte, foarte fericit. Aștept cu nerăbdare să te iubesc o viață și să învăț lucruri de la tine”, a punctat Alex Gilkes. În ciuda celor menționate mai sus, cei doi nu se grăbesc să își unească destinele în mod oficial. Într-un interviu pe care l-a acordat în 2024, pentru revista People, Sharapova a transmis: Voiam să facem o nuntă mare, dar apoi am rămas însărcinată. Momentan nu am programat un nou eveniment. Poate în următorii doi ani”, spunea Sharapova.
Ce a făcut Nadia Comăneci chiar înainte de Înviere

Nadia Comăneci nu a stat acasă înainte de Înviere și a zburat în Spania, unde a participat la un eveniment care folosește fotbalul ca instrument de incluziune socială, educație și dezvoltare personală pentru copii și tineri din comunitățile defavorizate. Fútbol Más este o organizație internațională non-guvernamentală, iar la ediía din acest an, la Madrid, au luat parte, alături de „Zeița de la Montreal”, fostul mare jucător brazilian Cafu, dar și Nicol David, ex-lider mondial la squash. Ce a făcut Nadia Comăneci la Madrid fix înainte de Înviere Nadia Comăneci a stat departe de familia ei de Înviere și a plecat în Spania, unde a luat parte la un eveniment care folosește fotbalul ca instrument de incluziune socială, educație și dezvoltare personală pentru copiii și tinerii din comunitățile defavorizate. Fútbol Más este un ONG fondat în anul 2008, iar acum, la Madrid, au luat parte, alături de „Zeița de la Montreal”, legenda fotbalului brazilian Cafu, dar și Nicol David, fostul lider mondial la squash. Futbol Mas a luat naștere în Chile și în tot acest timp, s-a exitins în zece țări din America Latină, Africa și Europa. „Cafu, fostul căpitan brazilian, câștigător al Cupei Mondiale, Nicol David, fostul număr 1 mondial la squash, legenda rugby-ului argentinian Hugo Porta și Nadia Comăneci, gimnasta de cinci ori campioană olimpică, au revenit astăzi în arena sportivă, asigurându-se că tinerii din proiectul Fútbol Más din Madrid și-au încheiat sesiunea cu zâmbetul pe buze”, a fost anunțul organizatorilor de la Futbol Mas. Chemată la Gala Laureus, unde vor fi premiați sportivul și sportiva anului 2024 Ulterior, fosta gimnasta de nota 10 a României, va participa luni, în a doua zi de Paște, la Gala Laureus, eveniment anual unde se vor acorda premiile pentru sportivul și sportiva anului trecut în sportul mondial. Printre nominalizați se numără Carlos Alcaraz (tenis), Mondo Duplantis (atletism), Leon Marchand (natație), Tadej Pogačar (ciclism), Max Verstappen (Formula 1) – la masculin. La fete, nominalizatele sunt Simone Biles (gimnastică), Aitana Bonmatí (fotbal feminin), Sifan Hassan (atletism), Faith Kipyegon (atletism), Sydney McLaughlin-Levrone (atletism), Aryna Sabalenka (tenis). „Am fost membru al Laureus World Sports Academy încă de la început, acum 25 de ani, și sunt mândră să spun că am vizitat multe dintre programele pe care le-am sprijinit în acest timp. Fútbol Más este un exemplu strălucit al misiunii Laureus – de a folosi sportul pentru a îmbunătăți viețile tinerilor. Compasiunea și imaginația lor dovedesc că această mișcare este abia la început”, a declarat Nadia Comăneci. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult
Gigi Becali a trimis-o să cânte în Ghimpați, pe câmp, dar ea s-a dus între bogătaşii planetei, în Arabia Saudită. Apariția în piele roz cu care J Lo a atras toate privirile
Jennifer Lopez (55 de ani), faimoasa artistă care va concerta în România în 2025 și pe care Gigi Becali a trimis-o să cânte la Ghimpați, în județul Giurgiu, s-a dus recent între bogătașii planetei, la Marele Premiu al Arabiei Saudite din Formula 1. J Lo a intrat în garajul italienilor de la Ferrari, însă nu oricum, ci într-o costumație din piele roz cu care a atras toate privirile. Jennifer Lopez, artista trimisă de Gigi Becali la Ghimpați, apariție de senzație la Marele Premiu al Arabiei Saudite din Formula 1 Jennifer Lopez va concerta în România la data de 27 iulie 2025, cu ocazia turneului „Up All Night”, și l-a scos din minți pe Gigi Becali, deoarece s-a crezut că locația evenimentului va fi Arena Națională din București. Gigi Becali a anunțat că va încerca să boicoteze concertul cu o lege și a trimis-o pe Jennifer Lopez să cânte pe câmp, la Ghimpați, și nu pe un stadion de fotbal. Între timp, lucrurile s-au calmat, deoarece s-a aflat că J Lo va cânta în Piața Constituției, nu pe Arena Națională. Iar celebra artistă de origine portoricană a mers în zona Golfului, printre bogătașii planetei, pentru a asista la Marele Premiu al Arabiei Saudite din Formula 1. J Lo chiar și-a programat și un mic concert în cadrul competiției de pe circuitul de la Jeddah, însă înainte de a pune mâna pe microfon s-a dus în garajul italienilor de la Ferrari și a făcut senzație cu apariția ei. Cântăreața a îmbrăcat un costum din piele roz, pe care l-a asortat cu o pereche de ochelari la modă. Ea s-a plimbat printre componenții Scuderiei și chiar s-a pozat cu faimosul pilot britanic al italienilor, Lewis Hamilton. Câteva dintre imaginile surprinse au fost distribuite de Jennifer Lopez pe pagina ei de Instagram, acolo unde beneficiază de o comunitate imensă, de aproape 250.000.000 de persoane, și pot fi văzute în galera foto a articolului, la final. Gigi Becali, enervat la culme de concertul lui Jennifer Lopez Atunci când a aflat despre posibilitatea ca Jennifer Lopez să îl alunge de pe Arena Națională din București, Gigi Becali a avut o reacție în stilul caracteristic și a transmis: Concertele pot fi făcute pe câmp. Jennifer Lopez să plece pe câmp, la Ghimpaţi! Proiectul de lege pe care l-au propus specialiştii, pe care l-am semnat şi eu: «Se completează cu următorul cuprins: folosirea bazelor sportive, precum şi a unităţilor de productivitate a sportului construite din fonduri provenite în cuantum de 75% din bugetul statului, aflate în proprietatea şi administrarea unităţilor administrative teritoriale, organelor administraţiei publice, centrale sau subordonate acestora, pentru acţiuni de pregătire sportivă desfăşurate în competiţii sportive… vor fi date în custodie după următoarele criterii: Cu prioritate, loturile olimpice naţionale şi federaţii sportive naţionale, cluburi sportive care participă la competiţii sportive naţionale sau internaţionale, cluburi sportive publice sau private având prioritate cele din eşalonul superior, cluburi sportive şcolare, licee, toate celelalte. Apoi la final spunem: Alte activităţi decât cele sportive sau terţi, dacă nu sunt activităţi sportive prevăzute»”, Gigi Becali, potrivit Fanatik.