Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate prea hot pentru internet

Brittney Palmer (38 de ani), femeia din ring care s-a ales cu supranumele de „Zeița din UFC”, a postat noi imagini provocatoare pe platformele de socializare, iar internauții le-au considerat „prea hot”. Doar pe pagina oficială de Instagram, tânăra din San Diego, California, SUA, beneficiază de o comunitate de peste 1.1 milioane de persoane. Brittney Palmer, modelul care a scris istorie în ringul UFC, a încins din nou internetul Brittney Palmer le este cunoscută pasionaților de arte marțiale mixte, însă nu pentru că ar fi o luptătoare din UFC, așa cum a fost Diana Belbiță, ci pentru că este o „fată de ring”. Pe scurt, ea se numără printre cele care intră în octagon cu pancartele pe care sunt trecute rundele. Însă, așa cum am precizat deja, nu este o oarecare, ci cea mai faimoasă, motiv pentru care s-a și ales cu supranumele de „Zeița din UFC”. În vârstă de 38 de ani și cu o lungă carieră în modeling, Brittney Palmer a ajuns să fie o figură importantă și pe platformele de socializare. Spre exemplu, doar pe Instagram, americanca beneficiază de o comunitate de peste 1.1 milioane de persoane. Acolo postează imagini provocatoare și nu numai, iar cele mai apreciate postări ale ei au chiar și câteva zeci de mii de „like-uri”. De curând, ea a ajuns în atenția tabloidului britanic The Sun, după ce a postat o fotografie în lenjerie intimă, considerată de internauți „prea hot”. „Legenda UFC Brittney Palmer arată impecabil în lenjerie sexy, într-o ședință foto considerată prea sexy pentru internet”, a titrat The Sun. Jurnaliștii britanici au selectat cele mai tari reacții ale urmăritorilor lui Brittney Palmer În continuarea materialului prezent pe tabloidul britanic, jurnaliștii au prezentat și o selecție de comentarii lăsate de internauți la postarea lui Brittney. „Frumoasă” / „Uluitoare” / „Ești atât de frumoasă Brittney” / „Ești absolut superbă” / „Prea hot pentru internet”, sunt câteva dintre complimentele pe care le-a primit „Zeița din UFC”. Revenind la lucrurile care contează cu adevărat, respectiv la cariera tinerei, The Sun scrie că Brittney Palmer a semnat cu UFC în 2007, adică în urmă cu aproximativ 20 de ani! De atunci, ea a fost desemnată cea mai tare „fată de ring a anului”, la gala World MMA Awards, de nu mai puțin de cinci ori, în 2012, 2013, 2019, 2022 și 2023. „Am făcut asta mult timp și mereu am primit aceeași întrebare: «Când o să te retragi? Când o să lași locul unei alte fete?»,. Am 36 de ani. Mereu am spus că, în momentul în care cariera mea artistică va ajunge la același nivel cu cea din UFC și nu voi mai putea să mă dedic în mod egal ambelor, va trebui să iau o decizie. Și acel moment a sosit. Pur și simplu simți asta”, a declarat Brittney Palmer, în 2023, atunci când a decis să renunțe la cariera de „fată de ring”.
Arabii l-au îmbrăcat în aur pe Djokovic, dar sârbul a fost eliminat în 63 de minute de Jannik Sinner. Dați vina pe el pentru asta
Joi seară, 16 octombrie 2025, în cadrul turneului demonstrativ Six Kings Slam, disputat în Arabia Saudită, Jannik Sinner (24 de ani – 2 ATP) „l-a executat” pe Novak Djokovic (38 de ani – 5 ATP) în doar 63 de minute, scor 6-4, 6-2. După meci, mai în glumă, mai în serios, legendarul jucător de tenis din Serbia a spus că și-ar fi dorit să le ofere celor prezenți în tribune un duel mai lung. Jannik Sinner, pur și simplu prea bun pentru Novak Djokovic la Six Kings Slam. Cum a reacționat sârbul după ce a fost bătut în 63 de minute Novak Djokovic a scăzut ușor din turația motoarelor pe final de an 2025, iar după ce a fost eliminat de numărul 204 ATP la turneul de la Shanghai, China, acum a comis-o la o competiție demonstrativă din Arabia Saudită, desfășurată sub numele Six Kings Slam. Îmbrăcat în aur de șeicii saudiți, respectiv premiat cu un cec de 1.500.000 de dolari, Djokovic l-a întâlnit în semifinale pe italianul Jannik Sinner, actual număr 2 ATP. Deși rolul celor doi sportivi era acela de a le oferi spectatorilor o confruntare electrizantă, disputa s-a terminat în doar 63 de minute, scor 6-4, 6-2 în favoarea lui Sinner. După meci, Djokovic a glumit cu reporterii și a spus că nu e vina lui pentru ceea ce s-a întâmplat, ci a lui Sinner, pentru că pur și simplu a jucat prea bine: „Îmi pare rău că nu ați putut vedea un meci mai lung astăzi. E vina lui Jannik, nu a mea. Eu am încercat să-l intimidez puțin în ultimul game, atunci când am avut 15-0, dar nu a funcționat”, a glumit Djokovic cu reporterii și cu cei prezenți în arenă, conform TennisWorldUSA. Victoria de la Six Kings Slam a fost a șaptea consecutivă pe care Jannik Sinner a înregistrat-o în meciurile directe cu Novak Djokovic. Sârbul nu se gândește la retragere Tot din Arabia Saudită, Novak Djokovic a făcut marele anunț în privința retragerii și a transmis că își hrănește motivația de la sportivi precum Cristiano Ronaldo sau LeBron James, care cuceresc publicul chiar și la 40 de ani. Ce a dorit Djokovic să spună prin acest detaliu este că nu se gândește să își agațe racheta de tenis în cui prea curând. Sârbul va împlini 39 de ani pe 22 mai 2026, iar având în vedere ritmul cu care au crescut și cresc în continuare premiile din tenis, Djokovic are un motiv în plus să continue. Așa cum am precizat deja, doar din Arabia Saudită a încasat 1.500.000 de euro, ceea ce a însemnat 250.000 de dolari pentru fiecare game câștigat în fața lui Sinner. „M-am simțit ca și cum aș fi fost călcat de tren. A lovit din toate unghiurile, am încercat să rezist, a fost prea bun. Îl felicit și îi urez succes în finală”, a mai spus Djokovic după înfrângerea categorică de la Riyadh. În cealaltă semifinală, Carlos Alcaraz a trecut de americanul Taylor Fritz în două seturi, scor 6-4, 6-2. Așadar, marea finală de la Six Kings Slam îi va așeza față în față, la fel ca anul trecut, pe Sinner și Alcaraz. În 2024, cel care a câștigat a fost italianul.
Bărbatul a ajuns la sapă de lemn după ce a tocat o avere de 15 milioane de euro. A rupt tăcerea despre problemele sale
Bradley Wiggins (45 de ani), campion la ediția din 2012 a Turului Franței și ex-posesor al unei averi de 15 milioane de euro, a ajuns la sapă de lemn. Bărbatul a rupt tăcerea în presa britanică și a mărturisit că inclusiv fiul lui a fost speriat de situația în care a ajuns. Mai exact, tânărul a crezut că își va găsi tatăl decedat în casă la un moment dat. Sir Bradley Marc Wiggins s-a confesat presei britanice. Cum și-a cheltuit averea de 15 milioane de euro și prin ce clipe de coșmar a trecut Bradley Wiggins este unul dintre sportivii de elită ai Marii Britanii, după ce în 2012 a devenit primul reprezentat al Regatului care a izbutit să se impună la Turul Franței. Performanța i-a adus o faimă extraordinară, mai ales pe plan intern, iar Casa Regală din Marea Britanie i-a oferit titlul de „Sir”. Totodată, Bradley Wiggins a concurat și la curse de velodrom, iar în 2015 a spulberat recordul orei, după ce a parcurs 54.526 de kilometri pe velodromul Lee Valley Velo Park. Ex-multiplu campion mondial și olimpic, Wiggins a strâns de-a lungul carierei o avere estimată la 15 milioane de euro, însă în ultimii ani, din cauza mai multor probleme de ordin personal, a pierdut absolut toți banii și a ajuns în pragul unei tragedii. Mai întâi de toate, divorțul de soția Catherine, alături de care a dat naștere la doi copii, după care dependențele de diverse substanțe, plus câteva investiții neinspirate i-au întors viața lui Sir Bradley Wiggins cu susul în jos. Discutând cu reporterii britanici despre cât de greu i-a fost să iasă din această pasă neagră, Wiggins a sugerat că nu a fost tocmai departe de luarea unei decizii crunte. El a spus că inclusiv fiul lui a fost speriat de faptul că l-ar putea găsi decedat în casă: „Au fost momente când fiul meu a crezut că voi fi găsit mort dimineața. Oamenii nu și-ar da seama. Am fost drogat aproape tot timpul mulți ani. Nu există cale de mijloc pentru mine. Nu pot să beau doar un pahar de vin. Dacă beau un pahar de vin, atunci cumpăr droguri. Înclinația mea spre dependență îmi alina durerea cu care trăiam”, s-a confesat Bradley Wiggins, conform britanicilor de la The Observer. A ajuns pe străzi, după cum a lăsat de înțeles avocatul lui Despre situația dramatică a lui Bradley Wiggins a vorbit și Alan Sellers, cel care i-a fost avocat. Într-un interviu acordat în urmă cu mai mult timp, acesta a spus că învingătorul de la Turul Franței 2012 și-a pierdut inclusiv casa: „A pierdut totul, absolut totul. Casa lui, cealaltă casă din Mallorca, economiile şi investiţiile sale… Nu mai are niciun ban. Este foarte trist. Nu ştiu unde a dormit noaptea trecută şi nici nu ştiu unde va dormi la noapte sau mâine. Nu are o adresă permanentă”, spunea avocatul fostului ciclist. Din fericire, situația lui Wiggins s-a îmbunătățit în ultima perioadă. El și-a lansat autobiografia, intitulată „The Chain”, iar prin postările de pe rețelele de socializare, unde este urmărit de aproape 400.000 de persoane, lasă de înțeles că duce un stil de viață sănătos. Wiggins este mai mereu prezent în sala de fitness și, așa cum era de așteptat, nu a renunțat nici la marea sa pasiune, ciclismul.
Jaqueline Cristian, înfrângere dramatică după aproape 3 ore! Câți bani a câștigat, deși a ratat finala de la Osaka
Sâmbătă, 18 octombrie 2025, Jaqueline Cristian (27 de ani – 47 WTA) a încasat o înfrângere dramatică, scor 7-6(3), 4-6, 3-6 cu cehoaica Tereza Valentova (18 ani – 78 WTA), după o confruntare care a durat aproape 3 ore. Sportiva din România a ratat astfel finala turneului WTA 250 de la Osaka și va rămâne doar cu satisfacția premiului în bani pe care l-a câștigat din partea organizatorilor. Finala de la Osaka se joacă fără sportive din România. Jaqueline Cristian, învinsă dramatic de cehoaica Tereza Valentova Vineri, Jaqueline Cristian s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 din Japonia fără să o mai înfrunte pe Naomi Osaka. Nipona s-a retras din cauza unei accidentări. Tot ieri, Sorana Cîrstea s-a calificat și ea în penultimul act de la Osaka, astfel că toți iubitorii tenisului din țară sperau la o finală românească în Japonia. Din păcate, ziua de sâmbătă nu a mai venit cu vești bune. Sorana Cîrstea a ratat finala turneului de la Osaka prima, după ce a cedat în trei seturi cu canadianca Leylah Fernandez, 1-6, 6-2, 4-6. Iar câteva ore mai târziu, Jaqueline Cristian a părăsit și ea competiția, fiind învinsă de cehoaica Tereza Valentova la capătul unei dispute dramatice. După o luptă intensă de o oră și 15 minute, Jaqueline și-a adjudecat primul set, chiar dacă adversara a solicitat un time-out medical la scorul de 5-4. Românca a fost scoasă ușor din mână și sportiva din Cehia a izbutit să împingă setul în tie-break. Totuși, Jaqueline s-a impus în cele din urmă și a câștigat primul act cu 7-6(3). A urmat apoi un set secund câștigat de Valentova, care a reușit până la urmă să o scoată de tot din ritm pe Jaqueline Cristian. Românca a cedat pe propriul serviciu încă din primul game al decisivului, după care jocul a decurs în favoarea adversarei. În cele din urmă, după două ore și 43 de minute de luptă, Tereza Valentova a învins-o pe Jaqueline Cristian cu scorul de (3)6-7, 6-4, 6-3 și a obținut calificarea în marea finală, unde o va întâlni pe Leylah Fernandez. Jaqueline Cristian va rămâne astfel doar cu satisfacția premiului în bani pe care l-a câștigat din partea organizatorilor. Însă, nici acesta nu este unul imens. Pentru prezența în penultimul act, la fel ca Sorana Cîrstea, Jaqueline și-a asigurat un cec în valoare de 11.970 de dolari. În eventualitatea în care ar fi ajuns în marea finală, premiul aproape că s-ar fi dublat. Concret, ar fi fost de 21.484 dolari. În schimb, sportiva care va cuceri trofeul la Osaka va avea asigurat un cec de 36.300 de dolari.
E gata opera de artă de 35.000.000 de euro din orașul istoric al României. Noua Sală Polivalentă din inima Moldovei arată impecabil la interior
Noua Sală Polivalentă din Suceava, oraș istoric al României, este aproape gata, iar imaginile postate pe platformele de socializare demonstrează acest lucru. „Opera de artă”, care a avut la bază o investiție de 35.000.000 de euro, are mai nou și scaunele montate. Practic, după cum se poate vedea în fotografii, ar mai trebui pusă doar pardoseala. Imagini noi de la Sala Polivalentă din Suceava. Investiția de 35.000.000, aproape de momentul inaugurării Lucrările de construcție de la noua Sală Polivalentă din Suceava au mers la capacitate maximă pe parcursul anului 2025, iar cei care se ocupă de șantier au prezentat publicului larg și actualizări frecvente cu privire la evoluție. Dacă în primăvară încă se lucra la ridicarea scheletului, în vară clădirea a fost gata și s-a trecut la finisajele interioare și exterioare. Încă din august se specula că lucrările de construcție au ajuns la 90%, iar acum, procentele se îndreaptă cu pași repezi către 100%. Cel puțin asta sugerează ultimele imagini postate pe pagina de Facebook cu numele Sala Polivalentă Suceava, joi, 16 octombrie 2025, în care se poate vedea că inclusiv scaunele au fost montate. La interior, finisajele pare că au ajuns aproape de punctul final și singura care ar mai trebui montată este pardoseala. În schimb, la exterior încă se lucrează la ultimele detalii. „Așa arată, în acest moment, interiorul Sălii Polivalente din Suceava”, a transmis sursa citată, în dreptul unor fotografii care pot fi văzute și în galeria foto a acestui articol. Fanii sunt încântați de progres și abia așteaptă deschiderea Postarea a adunat rapid câteva zeci de aprecieri și aproape 1.000 de vizualizări. De asemenea, internauții cu domiciliul în Suceava nu și-au putut ascunde entuziasmul și au reacționat în secțiunea de comentarii: „Bravo” / „Arată bestial! Felicitări! Să vină și videobox-ul!!!”, sunt două dintre comentariile disponibile. Detalii despre proiect Noua Sală Polivalentă din Suceava este situată la marginea orașului, la ieșirea spre Fălticeni, iar lucrările de construcție au început în primăvara lui 2023. Însă, așa cum am precizat deja, abia în 2025 proiectul a demarat în trombă. Doar Sala Polivalentă va avea o capacitate de 5.000 de locuri, însă aceasta va fi încadrată într-un complex sportiv mai amplu. Acesta se întinde pe 12 hectare, iar în viitor va fi ridicat în zonă și un Aqua Park, dar și o bază sportivă la standarde actuale. Alte detalii despre proiect: Capacitate sală încălzire (mică): 300 locuri Locuri de parcare: 715 Spații verzi: 7.100 metri pătrați Zonă de recuperare medicală Spații pentru expoziții și activități culturale 6 piste de bowling Zone VIP Zonă media Spații tehnice, de depozitare și comerciale Valoare construcție: 35 milioane euro Competiții sportive și evenimente: tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, volei, gimnastică, scrimă, arte marțiale, judo, concerte, congrese, simpozioane, vernisaje Terenul va fi dotat cu un sistem de parchet demontabil, adaptabil la diferite sporturi. Pentru handbal, va exista o pardoseală specială din PVC Construcția e structurată pe patru niveluri: subsol, parter și două etaje, suprafață totală desfășurată – 42.850 mp
Maghiarii ne-au spulberat în Liga Campionilor. Campioana Ungariei, victorie categorică în fața campioanei României
Maghiarii de la FTC Telekom Wateropolo, cunoscuți și drept Ferencvaros Budapesta, ne-au spulberat în partida de debut din Liga Campionilor, ediția 2025-2026. Campioana Ungariei a obținut o victorie categorică în fața campioanei României, CSM Oradea, într-o confruntare ce s-a disputat la Budapesta. Ferencvaros Budapesta, prea puternică pentru CSM Oradea. Maghiarii au câștigat clar în prima rundă din Liga Campionilor CSM Oradea, campioana en-titre a României la polo, a debutat, miercuri seară, 15 octombrie, în grupele Ligii Campionilor, ediția 2025-2026. Reprezentanta noastră este repartizată în Grupa C, iar în runda inaugurală a avut parte de o confruntare cu cel mai tare adversar posibil. Este vorba despre FTC Telekom Wateropolo, cunoscută și drept Ferencvaros Budapesta, care e campioana Ungariei și deținătoarea ultimelor două trofee din Champions League. CSM Oradea a început entuziasmant partida, izbutind să ducă scorul la 2-0 în favoarea ei, însă treptat maghiarii și-au intrat în mână și au trecut la conducerea jocului. Astfel, după primul sfert, scorul era de 4-3 în favoarea gazdelor. Ulterior, echilibrul s-a rupt și sfertul secund a fost câștigat cu un clar 7-1 de maghiari. Scorurile din sferturile trei și patru au fost 3-3, respectiv 5-4, iar la final, tabela a indicat o victorie categorică a campioanei Ungariei, 19 la 11. Însă, trebuie precizat că pe finalul jocului de la Budapesta, gazdele au trimis în bazin și mai mulți sportivi de 18-19 ani, care au și-au marcat astfel debuturile în Champions League. Mai jos marcatorii din cele două tabere: CSM Oradea – Filip Gardasevic (4), Sebastian Oltean (3), Tiberiu Negrean (1), Flavius Nichita Ilisie (1), Ivan Gusarov (1), Petar Velkic (1). Ferencvaros – Zsombor Vajk Vismeg (5 goluri), Akos Nagy (3), Vendel Csaba Vigvari (3), Edoardo Di Somma (2), Szilard Jansik (2), Viktor Bator Pajan (1), Marton Gyorgy Vamos (1), Gergo Janos Fekete (1), Vince Daniel Varga (1) Cum a reacționat clubul CSM Oradea și ce urmează în Liga Campionilor La scurt timp după înfrângerea de la Budapesta, CSM Oradea a realizat o scurtă postare pe pagina oficială de Facebook: „Înfrângere în primul joc din WaterPolo Champions League, dar revenim acasă încrezători în viitor!”, a trasmis campioana României la polo. Nici fanii nu au părut foarte deranjați de eșec, având în vedere că Ferencvaros este poate cea mai bună echipă a continentului la polo în acest moment: „Pentru CSM nu putea sa fie un obiectiv victoria impotriva Ferencvaros. Eu sper că echipa va folosi acest meci pentru a trage toate concluziile necesare, pentru un joc cât mai bun împotriva Brescia si Kotor. Dacă băieții dau 100%, acolo vor veni rezultatele”, a scris un internaut, în secțiunea de comentarii a postării menționate mai sus. Pentru CSM Oradea urmează un meci cu VPK Primorac Kotor, programat în România, pe 28 octombrie 2025. În Grupa C mai este și Brescia, așa cum a precizat și fanul lui CSM. Trebuie precizat că primele două clasate din fiecare grupă avansează în faza următoare din Liga Campionilor, în timp ce ultimele două clasate merg în Euro Cup. În runda inaugurală, Brescia a învins-o la limită pe Primorac, scor 14-13.
Ilie Bolojan a băgat România într-o austeritate cruntă, dar e gata, totuși, să spargă pușculița Guvernului pentru Nadia Comăneci. Mesajul premierului
Ilie Bolojan a pus stop investițiilor în infrastructura sportivă din România, însă e gata să aloce sume importante pentru legenda Nadia Comăneci. Anul viitor se împlinesc 50 de ani de când „zeița” gimnasticii a scris istorie JO de la Montreal, iar autoritățile din România se pregătesc să celebreze cum se cuvine în primăvara anului viitor. Premierul a transmis un mesaj în care a dat asigurări că Executivul va oferi tot sprijinul necesar pentru organizarea evenimentelor legate de sărbătorirea faimoasei sportive. Ilie Bolojan scoate banii anul viitor pentru pentru Nadia Comăneci Șeful Guvernului a băgat țara într-o austeritate totală, însă e gata să aloce sume importante pentru legenda Nadia Comăneci. Și asta cu ocazia celor 50 de ani de când „zeița” gimnasticii a scris istorie la Montreal. Autoritățile din România se pregătesc să celebreze cu fast în primăvara anului viitor, iar prim-ministrul a asigurat că Executivul va sprijini financiar și logistic organizarea evenimentelor legate de această sărbătoare. Nadia Comăneci, însoțită de Mihai Covaliu, preşedintele COSR, s-au întâlnit, luni, cu premierul Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna în biroul prim-ministrului de la Palatul Victoria. Principalul subiect de dialog au fost legate de pregătirile pentru celebrarea ”Anului Nadia Comăneci” în 2026 şi pentru Gala dedicată faimoasei gimnaste, care este programată pe 29 mai 2026. „În memoria societăţii româneşti numele Nadia Comăneci a făcut istorie în ultimii 50 de ani. Rezultatele muncii sale şi performanţele realizate au inspirat şi vor continua să inspire”, a anunțat prim-ministrul Ilie Bolojan. Încurajarea practicării sportului de către copii şi tineri a fost un alt subiect discutat la întâlnirea de la Palatul Victoria, unde, de asemenea, s-a discutat și despre organizarea unor competiții de gimnastică, evenimente sportive, educative și despre lansarea documentarului dedicat Nadiei Comăneci. Foto: Sport Pictures Și Ion Țiriac este în alertă Anul viitor se împlinesc cinci decenii de la Jocurile Olimpice de la Montreal, ediție unde Nadia a primit şapte note de 10, premieră în istoria concursurilor de gimnastică!, şi a stabilit un adevărat record: 20 de puncte, la paralele inegale, conform punctajelor acordate în acele timpuri. „Zeița” a câștigat cinci medalii la Montreal: trei de aur, la individual compus, bârnă şi paralele, una de argint, cu echipa României, şi una de bronz, la sol. Totodată, Ion Țiriac trage tare ca până atunci să termine lucrările de la sala de gimnastică de la Otopeni ce va purta numele Nadia Comăneci.
Adrian Mutu şi-a tunat Mercedesul AMG de 115.000 de euro

Posesor, de un an și jumătate al unui Mercedes AMG de 115.000 de euro, Adrian Mutu și-a tunat automobilul de lux, care acum arată senzațional. În luna aprilie a anului 2024, Adrian Mutu, pe atunci antrenor la CFR Cluj, a achiziționat un bolid de lux, pe care acum l-a tunat prin intermediul celor de la Custom Tunning. Adrian Mutu este foarte încântat de felul în care a fost tunat Mercedesul AMG de 115.000 de euro Fostul mare fotbalist român a investit nu mai puțin de 120.000 de euro pentru un model exclusivist de Mercedes-Benz GLE 53 AMG Coupe, deși recunoaște că nu-l mai atrag bolizii de lux la fel cum se întâmpla când era fotbalist. Primul proprietar al respectivei mașini din România a luat decizia să o ducă la tunat, iar rezultatul, prezentat pe pagina de instagram a celor de la Custom Tunning, este spectaculos. „Un nume legendar, atât în fotbalul românesc, cât și în cel internațional, Adrian Mutu, fost jucător la cluburi emblematice precum Chelsea, Juventus, Fiorentina și Parma, a ales să-și protejeze și să-și personalizeze mașina cu stil. Pentru noul său Mercedes GLE 53 AMG Coupe, Mutu a optat pentru o soluție 2 în 1: folia de protecție de culoare @rgbg.official Gloss Nardo Grey, care oferă protecție premium, împreună cu un finisaj impecabil, care arată exact ca vopseaua originală. Un proiect elegant, exact așa cum i se potrivește unui adevărat campion. Mulțumim, Adrian Mutu, pentru încrederea acordată și pentru că ai ales serviciile noastre!”, au transmis administratorii contului respectiv. Mutu a uitat că este poseseorul unui Aston Martin, aducându-și aminte acum câteva zile că are mașina Mașina deținută de Adrian Mutu un motor de doar 3 litri, cu 6 cilindri în linie, însă dezvoltă nu mai puțin de 451 de cai-putere! Viteza maximă pe care o poate atinge mașina este de 250 de kilometri pe oră și ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în nici 5 secunde. Cuplul mașinii este de 560 Nm. Adrian Mutu a recunoscut, la vremea respectivă, că mașinile nu-l mai atrag așa de mult, mai ales că de-a lungul timpului a avut modele produse de mărcile de lux. „Asta e mașină pe maturitate. (…) Am avut toate mașinile, Ferrari, Bentley, Lamborghini. Nu mă mai simt atât de interesat de mașini. Eu sunt înnebunit cu Mercedesul. Mașina trebuie să fie din ce în ce mai mare și mai confortabilă. Poate vom lua una și mai mare”, a spus Adrian Mutu, în luna aprilie a anului 2024. El a mai povestit că obișnuia să cumpere mașini de lux, deși acestea nu i se potriveau. Pe cale de consecință, a vândut un Ferrari și un Lamborghini chiar după ce le-a achiziționat, iar de un autoturism Aston Martin și-a adus aminte acum câteva zile.
David Popovici nu se oprește și face un nou gest de suflet. A scos la licitație o oră de înot cu el pentru copiii cu dizabilități: care e suma de pornire
David Popovici, cunoscut pentru gesturile sale de filantropie, face un nou lucru de suflet. Sportivul a scos la licitație o oră de înot cu el pentru a ajuta copiii cu dizabilități. Pentru a petrece timpul cu înotătorul, doritorii trebuie să scoată din buzunar cel puțin 500 de euro, cât este suma de pornire. Pentru a putea petrece o oră în bazin cu David Popovici, doritorii pot să-și liciteze ofertele pe website-ul Artmark, acolo unde suma minimă este de 500 de euro. David Popovici este cunoscut pentru campaniile sale de caritate, pe care le face încă de la debutul în natație. Pe website-ul companiei de licitații, David Popovici a fost prezentat ca un campion național, mondial și olimpic, care vrea să susțină copiii cu dizabilități. Sportivul s-a implicat în trecut în multe gesturi umanitare, astfel că nu este o surpriză. Sesiunea de licitare a început deja, prin sistem de licitare online, iar prețul de pornire este de 500 de euro. Licitația fizică va avea loc pe data de 21 octombrie, de la ora 17:30. Alături de anunț este o fotografie cu David Popovici care înoată în apa învolburată din bazin. Suma care va fi strânsă de casa de licitații Artmark va ajunge în conturile asociației Climb Again, un ONG care se ocupă în principal de copiii și tinerii cu nevoi speciale. Claudiu Miu, fost campion balcanic la cățărări, este cel care a înființat organizația, în anul 2014. Ce au anunțat organizatorii despre gestul mare al lui David Popovici David Popovici va participa la licitația de toamna a Casei Artmark peste aproape două săptămâni. Organizatorii au anunțat că mai multe vedete din spațiul public vor lua parte la marele eveniment, care va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviță, dar și online. „Visezi să înoți alături de David Popovici, să ai o conversație tête-à-tête cu Ana Ularu sau să pășești în culisele unui film cu Micutzu Cosmin Nedelcu? Acum ai șansa să trăiești toate acestea și să susții totodată copiii cu dizabilități care urcă zilnic pereții de cățărat la Climb Again, depășind imposibilul! Te invităm la Licitația de Toamnă Artmark, pe 21 octombrie 2025, unde generozitatea se întâlnește cu experiențele unice”, au scris cei de la Climb Again, ONG-ul care va primi sumele obținute în urma licitațiilor organizate de Artmark. Recent, de ziua de naștere a înotătorului, acesta a anunțat o campanie specială pentru Fundaţia Hope and Homes for Children, care are un program special, Bursele DAR. Suma a depășit 105.000 de euro, iar banii au ajuns la tineri cu mari calități în arte, sport sau alte discipline.
Milionarul de 73 de ani e criticat pentru comportamentul iubitei sale în vârstă de 24 de ani: Rușine! E prea mult ce face
Bill Belichick, antrenorul cu origini croate al echipei North Carolina Tar Heels, este pus la zid pentru comportamentul de care dă dovadă iubita sa în vârstă de doar 24 de ani. Fosta majoretă, Jordon Hudson, este acuzată de către fanii formației din NFL că se implică prea mult în conducerea echipei de pe bancă în locul partenerului său de viață milionar în vârstă de 73 de ani. Antrenorul Bill Belichick e aspru criticat pentru imixtiunea iubitei sale în vârstă de 24 de ani în viața echipei Tehnicianul echipei North Carolina Tar Heels este din nou luat în vizor din cauza comportamentului iubitei sale în vârstă de doar 24 de ani. Fostă majoretă Jordon Hudson este acuzată dur de către suporterii formației din NFL că se implică prea mult în conducerea echipei de pe bancă în locul partenerului său, scrie sportal.blic.rs. Echipa lui Belichick nu o duce prea bine în ultima vreme. Doar două victorii și trei înfrângeri a acumulat în primele cinci meciuri, iar iubita sa a fost văzută pe marginea terenului înainte de un meci, în mijlocul unei conversații cu Jim Phillips, comisarul Atlantic Coast Conference. Și nu este prima dată când fosta majoretă apare în această ipostază, implicându-se mai mult decât e cazul, iar americanii cred că ea joacă în momentul de față un „rol din ce în ce mai important” la echipă din NFL. Foto: Instagram jordon Fanii au luat foc. „Echipa este condusă de o majoretă” Din această cauză, mai mulți fani au acuzat-o de comportament „nepotrivit” pe fosta majortetă. Cotidianul german Bild citează comentarii de pe rețelele de socializare care o critică pe iubita legendei NFL: „Hudson pare chiar să conducă jocul acum. Echipa este condusă de o fostă majoretă!” „Total nepotrivit!” „Rușine! E prea mult ce face” „Dacă e prea slab ca să-i spună prietenei lui să se ridice de pe bancă, nu e în măsură să antreneze echipa masculină. Îmi place echipa, dar asta e o rușine prea mare!” Deocamdată, Belichick este calm în privința unor astfel de critici. În plus, câștigătorul a șase Super Bowl-uri nu a anunțat nicio schimbare în echipă. „Greșelile fundamentale sunt principala noastră problemă. Cei mai buni jucători vor juca, indiferent de vârsta lor”, s-a limitat a spune Belichick.