Tragerea la sorți a Cupei Mondiale 2026 va avea loc la Kennedy Center din Washington, anunță Trump
„Este cel mai mare, probabil cel mai mare eveniment sportiv, cred eu”, a declarat Trump în cadrul unui eveniment la Biroul Oval, la care au participat președintele FIFA, Gianni Infantino, și vicepreședintele JD Vance, potrivit AP. Statele Unite vor co-găzdui turneul alături de Canada și Mexic, pentru prima dată cu 48 de echipe naționale, față de 32 în edițiile precedente. Tragerea la sorți va stabili grupele Cupei Mondiale și meciurile fiecărei echipe în faza grupelor. Infantino a spus că toate cele 48 de echipe vor juca „104 meciuri într-o lună”, comparându-le cu „104 Super Bowl-uri” (finala campionatului de fotbal american – NFL). Trump a preluat metafora, adăugând: „Este ca și cum am avea multe Super Bowl-uri într-o perioadă scurtă, pentru că fiecare dintre aceste meciuri este, practic, un Super Bowl. Unele dintre ele chiar mai mari”. Trump a afirmat că Kennedy Center „va oferi un start fenomenal și vom fi implicați”. Când a fost întrebat dacă el va extrage efectiv numele echipelor, nu a răspuns direct și a lăsat decizia președintelui FIFA, spunând că Infantino „este șeful”. Alegerea locului este semnificativă, deoarece Trump a preluat controlul asupra Kennedy Center, instalându-se ca președinte al consiliului și înlocuind membrii cu susținători loiali, sugerând chiar că ar dori ca locația să fie redenumită „Trump/Kennedy Center”. Președintele a mai subliniat că măsurile de securitate vor fi sporite pentru eveniment, prin mobilizarea Gărzii Naționale și federalizarea poliției din Washington, pentru a asigura siguranța participanților. Într-o notă inedită, Infantino a adus cu el în Biroul Oval trofeul Cupei Mondiale, permițându-i lui Trump să-l atingă, deși superstițiile spun că acest lucru poate aduce ghinion echipei înainte de câștigarea turneului. Trump a numit trofeul „o piesă frumoasă de aur” și a glumit că l-ar putea expune în Biroul Oval.
Baschet. Thomas Bropleh vine din prima ligă a Spaniei la vicecampioana României, CSM Oradea

Echipa de baschet CSM Oradea a anunțat vineri transferul lui Thomas Bropleh, jucător originar din Denver (Colorado, SUA), în vârstă de 34 de ani. Bropleh, care deține dublă cetățenie liberiană-americană, a semnat un contract valabil pentru sezonul 2025/26 și poate evolua pe pozițiile 2 și 3. Jucătorul măsoară 1,96 m și cântărește 92 kg. Cu o experiență impresionantă la nivel profesionist, Bropleh a jucat patru sezoane în NCAA pentru Boise State, înainte de a-și începe cariera profesionistă în 2014. De-a lungul carierei a evoluat în Germania (Paderborn Baskets), SUA (Texas Legends), Portugalia (FC Porto), Spania (CB Breogan, Real Betis, CB Bahia, CB Granada, Forca Lleida), Franța (ASC Denain Voltaire) și Japonia (Veltex Shizuoka). În sezonul 2024/25, Bropleh a jucat în prima ligă a Spaniei pentru Lleida, bifând 33 de apariții, cu medii statistice de 9,9 puncte, 2,3 recuperări, 1,2 pase decisive și 0,7 intercepții, în 20,1 minute pe meci, atingând un indice de eficiență de 7,0. A avut procentaje de 44% la aruncările de două puncte, 36% de la semicerc și 86% la libere. Printre performanțele notabile se numără 15 puncte contra FC Barcelona (6 octombrie 2024), 16 puncte împotriva lui Baskonia (10 noiembrie 2024) și 18 puncte în fața lui Real Madrid (17 noiembrie 2024), reprezentantele Spaniei în Euroligă. „Bropleh este recunoscut pentru corpul său masiv, care îi permite să puncteze eficient aproape de coș, dar și pentru abilitatea de a arunca de la distanță. Cu peste șapte sezoane în baschetul spaniol și experiență în Germania, SUA și Franța, el completează efectivul CSM Oradea, aducând forță fizică, experiență internațională și versatilitate în perspectiva sezonului 2025/26”, se mai arată în comunicatul vicecampioanei României.
Malaezia renunță la Formula 1 din cauza costurilor uriașe

Guvernul din Malaezia a anunțat că nu intenționează să readucă Marele Premiu de Formula 1 pe circuitul internațional Sepang, care a găzduit curse între 1999 și 2017, devenind un punct spectaculos al calendarului reginei curselor auto. Decizia a fost luată după ce Ministerul Sportului a evaluat costurile organizării: „Evenimentul ar necesita un angajament de aproximativ 300 de milioane de ringgit (71 de milioane de dolari) anual, timp de trei până la cinci ani. Această sumă este aproape de trei ori mai mare decât bugetul alocat pentru 20 de programe sportive naționale”, a declarat joi ministrul sportului, Hannah Yeoh, în parlament, potrivit Reuters. Marele Premiu nu mai e posibil pe banii statului În plus, Malaezia ar trebui să concureze pentru un loc în calendarul mondial al Formulei 1 cu alte țări din Asia de Sud-Est. Singapore găzduiește deja un Mare Premiu foarte popular, iar Thailanda a intrat în competiție cu o ofertă puternică: guvernul de la Bangkok a aprobat finanțarea de 1,2 miliarde de dolari pentru a organiza o cursă de Formula 1 în 2028. Practic, chiar dacă Malaezia ar plăti costurile, ar exista riscul să nu obțină imediat un loc disponibil în programul oficial. Totuși, țara denumită perla Asiei de Sud-Est spune că rămâne deschisă unei reveniri a Marelui Premiu, dar numai dacă sponsori privați sunt dispuși să acopere cheltuielile: „Formula 1 este un eveniment sportiv prestigios, urmărit de fani din întreaga lume. Dacă ne-am putea permite, ar fi bine să îl avem în Malaezia”, a explicat ministrul sportului. MotoGP, Formula 1 pe două roți, ține circuitul viu Cunoscut pentru clima tropicală imprevizibilă, cu ploi torențiale care schimbau cursa într-o clipă, circuitul de 5,5 km proiectat de Hermann Tilke din Malaezia oferea linii drepte lungi și viraje tehnice ce favorizau depășirile. Atmosfera de festival motorsport atrăgea fani locali și turiști din întreaga Asie de Sud-Est, de la Singapore până la Thailanda, transformând fiecare ediție într-un eveniment memorabil. Circuitul de la Sepang continuă să găzduiască MotoGP, echivalentul Formulei 1, dar pe două roți, și alte competiții, sub denumirea Petronas Sepang International Circuit.
Atacantul lui Arsenal, Kai Havertz, din nou indisponibil din cauza unei accidentări la genunchi

Kai Havertz, atacantul german de 26 de ani de la Arsenal, va lipsi o perioadă de timp după ce a suferit o accidentare la genunchi. Fotbalistul nu a participat la antrenamentul de miercuri dimineață, iar evaluările sunt încă la început, astfel că durata exactă a absenței nu este cunoscută. accAceasta este a doua accidentare majoră pentru Havertz în 2025, notează The Athletic. În februarie, o ruptură musculară la gambă l-a ținut departe de teren 18 meciuri, inclusiv în Premier League și Liga Campionilor. De atunci, a revenit doar pentru câteva apariții ca rezervă. Arsenal se uită deja pe piața transferurilor pentru a-și întări atacul în lipsa lui Havertz. Noul transfer Viktor Gyokeres este momentan singurul atacant de meserie disponibil, iar Leandro Trossard poate juca și el în această poziție. Gabriel Jesus, o altă variantă experimentată, încă se recuperează după o accidentare la ligamentul încrucișat din ianuarie și nu va reveni curând. Absența lui Havertz subliniază importanța ca Gyokeres să se adapteze rapid la Premier League și ar putea influența deciziile clubului în această perioadă de transferuri, mai ales dacă Havertz va necesita operație sau o perioadă mai lungă de recuperare. Havertz a jucat 88 de meciuri pentru Arsenal de la transferul de la Chelsea, marcând 29 de goluri. Arsenal revine în acțiune sâmbătă, când va întâlni Leeds United, în a doua etapă a Premier League.
Simone Tempestini, start în Barum Czech Rally. Pleacă de pe locul 7

Simone Tempestini a avut un start promițător în Barum Czech Rally Zlín 2025, una dintre cele mai prestigioase etape din Campionatul European de Raliuri (ERC). Pilotul clujean, alături de copilotul său Sergiu Itu, a încheiat prima probă specială pe locul 7, la bordul unei Skoda Fabia RS Rally2 înscrise de echipa MRF Tyres. Superspeciala inaugurală, desfășurată vineri seara pe străzile din Zlín, a măsurat 9,57 kilometri și a atras mii de spectatori pasionați, potrivit ProSport Tempestini și Itu au parcurs traseul în 7 minute și 9,1 secunde, la doar 7,3 secunde în urma italianului Andrea Mabellini, liderul raliului după SS1. „Am pornit cu încredere și ne dorim să avem un parcurs constant și competitiv. Pentru noi, miza este și contribuția la obiectivul echipei MRF Tyres, care vrea să devină campioană la echipe în acest sezon”, a declarat Tempestini înaintea startului zilei de sâmbătă. Barum Czech Rally Zlín, programat între 15 și 17 august 2025, este recunoscut pentru probele sale rapide și tehnice, desfășurate pe asfaltul din regiunea Moravia. În acest weekend, cei mai buni piloți ai Europei se duelează nu doar pentru victorie, ci și pentru puncte importante în lupta la vârful clasamentului ERC. Pe lângă clasamentul individual, acolo unde luptă pentru a urca în Top 10 general, pentru Simone Tempestini, multiplu campion național al României, fiecare kilometru parcurs în Cehia reprezintă o oportunitate de a confirma valoarea și de a sprijini echipa MRF Tyres în ambiția de a cuceri titlul european la echipe. Pilotul timișorean Nicolas Benea este primul câștigător al trofeului „Mihai Leu – Spirit de Campion”, creat de Anna Leu prin clubul AMC Racing și care va fi acordat la fiecare etapă de super rally, competiția creată de fostul campion la box și raliuri în 2017, se arată într-un comunicat al clubului. Distincția, inițiată de soția fostului campion, Anna Leu, și AMC Racing, recompensează nu doar rezultatele pe circuit, ci și atitudinea, curajul și perseverența sportivilor’, precizează sursa citată. Cel care a primit acest trofeu este Nicolas Benea, cel mai tânăr pilot din campionat, în vârstă de 17 ani și 10 luni, răsplătit pentru atitudinea pe care a avut-o în cursa de la Timișoara. Legitimat la Canova Racing Timișoara, acesta concurează de anul trecut în competițiile de seniori, reușind anul trecut să devină cel mai tânăr campion național la debutanți din istoria vitezei în coastă.
Voyo a picat. Drita – FCSB, returul din turul III al Europa League e în direct la TV

Cu toate că trebuia să fie transmis de Voyo, numai online, platforma deținută de Pro TV a picat cu câteva minute înainte de startul partidei. Meciul este transmis pe tv, pe Pro arena, deși nu trebuia transmis. Astfel, meciul care a început la ora 21:00, nu poate fi urmărit pe platforma Voyo de pe niciun dispozitiv: PC, telefon sau televizor. Pe telefon, aplicația Voyo se deschide după mai bine de un minut de așteptare, dar meniul nu se încarcă. După ceva timp, pe ecran apare mesajul: „Ceva nu a funcționat corect. Te rugăm să încerci din nou mai târziu”. Aplicația nu funcționează nici pe TV, acolo unde pe ecran apare mesajul: „O eroare a apărut în timp ce video-ul se încărca”. În plus, Mai pe unele televizoare mesajul afișat era: „Acest conținut nu poate fi redat pe dispozitivul tău. Pentru a te bucura de vizionare, te rugăm să folosești un televizor fabricat după anul 2018”. Deși aplicația funcționase până la startul partidei. Suporterii FCSB care s-au abonat special pe Voyo pentru acest meci au reacționat pe pagina de FCSB a platformei Voyo: „De 10 minute încerc să intru în aplicație. Exact ce se întâmpla și la primul meci transmis. Cer bani pentru nimic. La fel ca anul trecut, aplicația nu suportă trafic mare. Ați luat bani degeaba și nu ați îmbunătățit nimic. O mare rușine”. După mai bine de 20 de minute, trustul a decis să mute partida în direct pe Pro Arena și să o transmită pe contul de YouTube al aplicației Voyo: „Întâmpinăm unele dificultăți de conectare la platforma online. Echipa noastră lucrează chiar acum pentru a remedia cât mai repede acestă situație. Între timp, pentru a putea urmări, în continuare, meciul Drita – FCSB, puteti accesa acest link sau la PRO Arena”. Pe unele dispozitive, partida s-a putut vedea începând cu minutul 33, însă la calitate foarte slabă.
Cine este arbitrul din Liga 1 care a stârnit furia lui Mihai Stoica. Președintele FCSB, de neoprit: M-a minţit cu neruşinare
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a „mitraliat” un arbitru important din România, despre care a spus că l-a mințit „cu nerușinare”. Mai mult, oficialul campioanei a cerut să fie chemat „față-n față cu el”, pentru a demonstra cine spune adevărul. În cauză este „centralul” George Găman, care a oficiat la partidei dintre FCSB și Farul Constanța, din etapa a 3-a a Superligii. Meciul s-a disputat la București și a fost câștigat de constănțeni cu 2-1. La final, mai multe decizii luate de brigada de arbitri au fost puternic contestate, inclusiv eliminarea portarului Ștefan Târnovanu, în minutul 68, după două cartonașe galbene acordate pentru proteste într-un interval de câteva secunde. „Da, am fost chemat la Comisii!” „Vassaras s-a simţit lezat că am atentat la onoarea lui Găman. Da, am fost chemat la Comisii! Găman îşi atentează singur la onoare atunci când mie îmi zice ceva, iar în raport scrie cu totul altceva. Deja e prea mult, sunt foarte sensibili, Găman e foarte sensibil! M-a minţit cu neruşinare, mi-a zis cu totul şi cu totul altceva. Minte cu neruşinare şi n-are nicio problemă cu asta. Să fiu chemat faţă-n faţă cu el şi să discutăm! De ce a trebuit să mă mintă? Ar trebui să putem asculta ce vorbesc arbitri. Ok, nu le face publice, dar lasă-ne pe noi, cei implicaţi, să venim şi să ascultăm înregistrările. Să meargă cine e interesat să afle ce au de spus”, a răbufnit Mihai Stoica împotriva „centralului” George Găman. FCSB a ajuns la trei înfrângeri consecutive în campionat, acumulând patru puncte după primele cinci etape. Echipa antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii a pierdut cu Farul Constanța (1-2, etapa a 3-a), Dinamo (3-4, etapa a 4-a) și Unirea Slobozia (0-1, etapa a 5-a). Campioana României a fost eliminată și din al doilea tur preliminar al UEFA Champions League de Shkendija. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ce schimbări pregătește Gigi Becali pentru returul Drita – FCSB. Ei nu vor juca în Kosovo Gigi Becali continuă SCANDALUL cu ceilalți patroni din Liga 1: „Mi se înclină mie! E o mândrie să asculți de Becali”
S-au stabilit grupele Campionatului Mondial de Cluburi la handbal masculin

Grupele fazei preliminare ale celei de-a 18-a ediții a Campionatului Mondial de Cluburi la handbal masculin IHF au fost stabilite luni, în cadrul unei ceremonii organizate la Stadionul din Cairo, în paralel cu desfășurarea Campionatului Mondial de Tineret IHF 2025. Competiția se va desfășura în perioada 26 septembrie – 2 octombrie, în Sala Capitalei Administrative Noi din Egipt, o arenă care a găzduit anterior turnee majore, inclusiv ediția din 2021 a Campionatului Mondial de seniori și competiția similară de cluburi. Tragerea la sorți a fost condusă de Directorul de Competiții al IHF, Patric Strub, asistat de Yasser El Ramli, Directorul Competiției pentru Cluburi, alături de portarul naționalei Egiptului, Karim Hendawy, și Jordi Rosell, reprezentant al FC Barcelona. În urma procedurii de tragere, echipele din urnele 2 și 3 au fost distribuite în cele trei grupe. Al-Ahly, echipa gazdă, a beneficiat de dreptul de a-și alege grupa și a optat pentru Grupa B, unde va întâlni campioana en-titre Veszprém HC (Ungaria) și formația Sydney Uni (Australia). FC Barcelona, cea mai titrată echipă din istoria competiției, a fost repartizată în Grupa C, alături de Zamalek SC (Egipt) și Handebol Taubaté (Brazilia). Grupa A aduce la start debutanta Sharjah SC (Emiratele Arabe Unite), care va avea parte de o provocare dificilă în fața SC Magdeburg (Germania), campioană în trei ediții consecutive (2021, 2022, 2023), și a formației California Eagles (SUA), aflată la a doua participare. Meciurile din faza grupelor se vor disputa în format round-robin între 26 și 28 septembrie, cu echipele cap de serie (FC Barcelona, SC Magdeburg, Veszprém HC) programate să joace în zilele de 27 și 28 septembrie. Semifinalele vor avea loc pe 30 septembrie, iar finala este programată pentru 2 octombrie.
Florian Wirtz, premiul pentru cel mai bun jucător al anului din Germania

Florian Wirtz, în prezent la Liverpool, a fost ales cel mai bun jucător al sezonului 2024-2025 din Germania, după un alt sezon remarcabil la Bayer Leverkusen, în timp ce Julian Schuster, de la Freiburg, a câștigat premiul pentru cel mai bun antrenor, potrivit AP. Coechipierele Giulia Gwinn și Ann-Katrin Berger trebuie să împartă titlul de jucătoarele anului, după ce ambele au primit 608 voturi de la membrii Asociației Jurnaliștilor Sportivi Germani (VDS) în sondajul anual organizat de revista Kicker. Kicker a anunțat că Wirtz, în vârstă de 22 de ani, care s-a transferat la Liverpool în iunie, a primit 191 de voturi, devansându-i pe Michael Olise de la Bayern München (81), Nick Woltemade de la Stuttgart (71) și Thomas Müller (70). Julian Schuster, declarat cel mai bun antrenor, a condus clubul Freiburg pe locul cinci în Bundesliga, asigurându-i calificarea în Europa League în primul său sezon la cârma echipei, după ce l-a înlocuit pe antrenorul de lungă durată Christian Streich. Premiul pentru jucătorul anului se acordă din 1960, iar antrenorii sunt premiați din 2002.
Doi boxeri japonezi au murit din cauza leziunilor cerebrale suferite la aceeași competiție

Doi boxeri japonezi au murit din cauza leziunilor cerebrale suferite în meciuri separate, dar în cadrul aceluiași eveniment sportiv. Partidele s-au desfășurat la Korakuen Hall din Tokyo. Shigetoshi Kotari, în vârstă de 28 de ani, s-a prăbușit la scurt timp după ce a terminat un meci de 12 runde la competiția care a avut loc pe 2 august. El a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru eliminarea sângelui aflat între creier și craniu, dar a murit vineri, potrivit AP. „Odihnește-te în pace, Shigetoshi Kotari”, a scris Organizația Mondială de Box pe rețelele de socializare. Sâmbătă, Hiromasa Urakawa, în vârstă de 28 de ani, a murit după ce a suferit o accidentare asemănătoare în timpul unei înfrângeri prin knockout. Și el a fost operat de medici în încercarea de i se salva viața. „Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiilor, prietenilor și comunității boxului japonez în această perioadă incredibil de dificilă”, a transmis WBO. Organizatorii competițiilor de box din Japonia au anunțat că toate meciurile pentru titlul OPBF vor fi acum reduse de la 12 la 10 reprize.