Emil Boc, reacție vehementă după ce Moscova şi-a retras sportivii de la Cluj-Napoca

emil-boc,-reactie-vehementa-dupa-ce-moscova-si-a-retras-sportivii-de-la-cluj-napoca

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a avut o reacție fermă, după ce Moscova şi-a retras sportivii de la etapa de Cupei Mondiale de gimnastică ritmică din orașul ardelean. Scandalul pe marginea retragerii rușilor de la Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Cluj-Napoca este abia la început, dar reacțiile se succed cu repeziciune. Edilul spune că nu se abate de la principiile care țin de securitate și întreabă, retoric, dacă Rusia a plecat din Ucraina Cluj-Napoca trebuia să fie centrul gimnnasticii ritmice, în contextul în care în orașul condus de Emil Boc are loc etapa de Cupă Mondială. Dar totul s-a transformat într-un scandal uriaș. Federația internațională a ridicat la finele lunii mai restricțiile impuse rușilor și belarușilor după debutul ofensive ruse în Ucraina, în 2022. Forul le-a permis gimnaștilor din cele două țări să-și folosească imnul și culorile naționale și alte însemne de acest gen, dar Emil Bol a luat altă decizie. Astfel, edilul orașului a transmis, verbal, delegației Rusiei că drapelul nu va fi arborat și imnul nu va fi intonat dacă gimnastele din această țară urcă pe podium și iau medalia de aur. Ca urmare, Moscova şi-a retras sportivii de la Cluj-Napoca. Boc a venit cu detalii și a spus motivul pentru care a decis să sfideze decizia World Gymnastics. „Atunci când ai valori și principii, nu ai de ce să-ți fie teamă. Nu am absolut nimic cu sportivii din Rusia. Cei din Rusia au fost și anul trecut la Cluj și au respectat regulile Uniunii Europene și ale României. Când am aprobat organizarea pentru acest an, restricțiile încă erau în vigoare. În condițiile acelea le-am aprobat, să se folosească elemente neutre. Federația Mondială de Gimnastică a schimbat regulile pe ultima sută de metri. O situație similară s-a întâmplat și în Polonia, tot la gimnastică ritmică. A ieșit Rusia din Ucraina și n-am aflat eu? S-a schimbat poziția României față de o țară agresoare? Când România sau UE își va schimba poziția, eu voi fi primul care va respecta regulile României și ale UE”, a spus Boc, la Digi Sport. Boc cpuen că afișarea steagului și întonarea imnului Rusiei înseamnă încurajarea indirectă a unui agresor În context, Comitetul Olimpic Rus a numit demersul lui Boc o încălcare flagrantă a Cartei Olimpice și a principiului neutralității politice în sport. Dmitri Svișcev, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru cultură fizică și sport din Duma de Stat, speră ca România să nu mai organizeze competiții pe viitor. „Dacă Rusia va părăsi teritoriile cucerite din Ucraina, și eu voi respecta regulile. Nu este o ofensă împotriva nimănui. Nu putem accepta să abandonăm aceste valori. Ziua să fim cu UE, noaptea să fim cu Rusia în pat. E treaba domniilor lor. Am discutat civilizat cu toată lumea. Până acum, Rusia nu a avut nicio problemă, a participat fără steag și fără imn. E bine să rămânem cu valori și cu principii. Eu sper ca Rusia să se retragă din Ucraina și după lucrurile să reintre în normalitate. Nu cred că trebuie încurajat agresorul, nici direct, nici indirect. Afișarea acestor simboluri oficiale înseamnă încurajarea indirectă a unui agresor. Ești de acord cu el. Nu trebuie să ne grăbim, ci să ne respetăm valorile și principiile, să respectăm grupul select în care suntem, UE”, a mai spus edilul din Cluj-Napoca.

Se dau bani și pentru români! Olimpicii pot primi până la 8.800 de euro

se-dau-bani-si-pentru-romani!-olimpicii-pot-primi-pana-la-8.800-de-euro

Comitetul Olimpic Internațional anunță că olimpicii vor putea solicita o subvenție de 10.000 de dolari, iar primii care beneficiază sunt participanții la JO de iarnă din 2026. Este de așteptat ca aproximativ 14.000 de olimpici să fie eligibili pentru respectiva subvenție. La Paris, acum 2 ani, au fost 10.500 de sportivi din 206 comitete olimpice naționale. Veste bună pentru români! Olimpicii pot aplica pentru a primi până la 8.800 de euro la fiecare ediție Bursa „Grantul pentru a fi potrivit ca viitorii sportivi olimpici” a fost creată pentru a sprijini cariera celor care au dificultăți financiare de-a lungul carierei. Va fi alocat un fond de 140 de milioane de dolari, puțin peste 132.000.000 de euro, pentru fiecare ediție a evenimentului sportiv. Primii care pot aplica sunt cei care au participat la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, organizate la Milano-Cortina între 6 și 22 februarie. Bani nu sunt accesibili celor care au încălcat reglementările antidoping, codul de etică al CIO, condițiile de participare sau Carta Olimpică. Altfel spus, Ana Bărbosu, suspendată provizoriu de ITIA deoarece s-a eschivat de 3 ori de la controlul antidoping, nu poate aplica pentru a primi subvenția. Banii vor fi acordați prin intermediul fiecărui comitet olimpic național, iar suma nu va fi redusă dacă sportivii fac parte, deja, din vreun program de sprijin existent oferit de CIO. Inițiativa este una dintre primele acțiuni întreprinse în cadrul cadrului „pregătit pentru viitor” al CIO, menit să găsească noi modalități de a sprijini sportivii. Președinta CIO, Kirsty Coventry, este împotriva oferirii de premii olimpice în bani Triplu medaliat la baschet din Spania, Pau Gasol, actualul președinte al comisiei sportivilor din cadrul CIO, a dat detalii cu privire la acest demers. „Deși parcursul fiecărui sportiv este diferit, orice olimpic a făcut sacrificii pentru a ajunge la un anumit nivel. A investit ani de dăruire, de muncă asiduă, de credință într-un vis. Sumele nu trebuie văzute ca premii în bani. Este vorba despre recunoașterea parcursului și a angajamentului necesar pentru a deveni un atlet olimpic. Este o recunoașteree a faptului că fiecare olimpic face parte din comunitatea noastră și despre onorarea celor care au deschis calea”, a spus el, potrivit BBC. La JO de la Paris din 2024, World Athletics a devenit prima federație internațională care a acordat premii olimpice în bani. Astfel, medaliații cu aur primind 50.000 de dolari, aproape 44.000 de euro. Suma va fi extinsă la medaliații cu argint și bronz de la Los Angeles din 2028. Deși președinta CIO, Kirsty Coventry, a declarat că este împotriva oferirii de premii olimpice în bani, ea recunoaște că organizația trebuie să găsească modalități pentru a ajuta sportivii. Grantul va fi disponibil tuturor sportivilor care concurează la JO cu o acreditare Aa și nu se extinde celor de la Jocurile Olimpice de Tineret. CIO își propune ca procesul de aplicare pentru sportivii olimpici din 2026 să fie deschis la sfârșitul anului, primele plăți urmând să fie efectuate în 2027.

Număr impresionant de medalii pentru sportivii de la CS Kim Ho Dao Iași, la Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru Copii și Juniori Onești 2026

numar-impresionant-de-medalii-pentru-sportivii-de-la-cs-kim-ho-dao-iasi,-la-campionatul-national-de-qwan-ki-do-pentru-copii-si-juniori-onesti-2026

La finele săptămânii trecute s-a desfășurat, în Sala „Nadia Comăneci“ din Onești editia 2026 a Campionatului Național de Qwan Ki Do 7-15 ani, secțiunea tehnică. La această competiție au fost prezenți peste 630 de sportivi, care s-au întrecut în probele de Thao Quyen – tehnică individuală, Thao Quyen sincron feminin, masculin și mixt, precum și în Song Luyen – luptă regizată, feminin, masculin și mixt. Ca de fiecare datp, la aceste competiții naționale au participat și sportivii de la CS Kim Ho Dao Iași, care s-au întors cu un număr impresionant de medalii: 66 medalii de aur, 30 medalii de argint si 32 medalii de bronz. Andrei Grigoruță – 5 Aur Alexandru Grigoruță – 4 Aur, 1 Bronz Radu Zbanț – 3 Aur, 1 Bronz David Sarbușcă – 3 Aur Maria Șerban – 3 Aur Diana Buimac – 3 Aur Theodor Teleman – 2 Aur, 2 Argint, 1 Bronz Silvana Rușan – 2 Aur, 1 Argint, 1 Bronz Vlad Ungureanu – 2 Aur, 1 Argint Matei Toader – 2 Aur, 1 Argint Miruna Roznovaț – 2 Aur, 1 Argint Sara Buraga – 2 Aur, 1 Argint Amalia Ilie – 2 Aur, 1 Argint Ioan Onuță – 2 Aur, 1 Argint Călin Roznovaț – 2 Aur, 1 Bronz Eric Raducanu – 2 Aur, 1 Bronz Maria Onuța – 2 Aur, 1 Bronz Matei Radu -2 Aur Bogdan Caciuc – 2 Aur Carol Alexii – 2 Aur Ioana Sandu – 2 Aur David Păun – 2 Aur Maia Druțu – 1 Aur, 2 Argint, 1 Bronz Teodora Lazăr – 1 Aur, 2 Argint, 1 Bronz Tudor Iurea – 1 Aur, 2 Argint Ilinca Ciobanu – 1 Aur, 1 Argint Mirela Bulgariu – 1 Aur, 1 Argint Călin Ciobanu – 1 Aur, 1 Argint Teodor Arădoaie – 1 Aur, 1 Argint Maya Varganici – 1 Aur, 2 Bronz Eduard Moglan – 1 Aur, 2 Bronz Antonia Tăzlăoanu – 1 Aur, 1 Bronz Flavius Lupu – 1 Aur Mihai Pricop – 1 Aur Iustin Olariu – 1 Aur David Lefter – 2 Argint, 1 Bronz Ana Maria Holban – 2 Argint Sofia Hrimiuc – 1 Argint, 2 Bronz Eva Buimac – 1 Argint, 2 Bronz Ianis Bălașa – 1 Argint, 2 Bronz Aris Durac – 1 Argint, 1 Bronz Maria Minea – 1 Argint, 1 Bronz George Pricop – 1 Argint, 1 Bronz Sebastian Erdic – 1 Argint Emilia Moglan – 2 Bronz Andrei Alexandru – 1 Bronz Nikolas Bratu – 1 Bronz Nicholas Cobuz – 1 Bronz Codrin Glodeanu – 1 Bronz Luca Munteanu – 1 Bronz Robert Sonohat – 1 Bronz „Acum exact o lună, ne-am întors cu o mulțime de medalii de la Campionatul Național de Qwan Ki Do – luptă liberă desfășurat la Bacpu, dar ceea ce au realizat acum sportivii noștri a fost de poveste. Știu că pe parte sportivă contează medaliile, dar în spatele acestor trofee stau luni, ani de muncă asidua, repetări, repetări, repetări, până când și cea mai mica greșeală este eliminată. Prin aceste antrenamente epuizante copiii trebuie să înțeleagă că doar prin muncă poți atinge obiectivele pe care ți le-ai propus. Aceste competiții nu sunt neapărat pentru medalii, sunt pentru examenele ce îi așteptă la sfârșitul claselor a 4a, a 8a și a 12a, unde doar prin rezolvare de teste peste teste, fără greșeală, pot accede la școlile pe care le țintesc. Au fost momente la antrenamente când nu mai puteau fizic, psihic, dar în spatele lor s-a aflat un corp de antrenori de elită format din Vlad Onuța, Iulian Lungu, Maria Nistor, Ștefana Averescu, Georgiana Nistor, Bianca Teodor și Andrei Oiță, care i-a ajutat, în final, să-și depășească limitele și să ajungă pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Țin să-i felicit și pe această cale pe toți componenții lotului Kim Ho Dao, să le mulțumesc părinților pentru imensul efort de a veni chiar și în weekend-uri pentru a-i aduce pe sportivi la antrenamente și chiar dacă au ratat, poate, ocazii de a se relaxa în concedii, sper ca explozia de bucurie a copiilor când urcau pe podium să-i facă să uite toate aceste mici neajunsuri“, a declarat președintele CS Kim Ho Dao, ing.prof. Baciu Irinel CN 5 Dang. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Performanță extraordinară pentru sportivii de la CS Kim Ho Dao Iași la Campionatul National de Qwan Ki Do luptă liberă

performanta-extraordinara-pentru-sportivii-de-la-cs-kim-ho-dao-iasi-la-campionatul-national-de-qwan-ki-do-lupta-libera

În weekend-ul trecut 485 de copii, practicanți de Qwan Ki Do, s-au întrecut în orașul Bacău în probele de luptă la Campionatul Național de Qwan Ki Do destinat celor cu vârsta cuprinsă între 7 și 15 ani. Așa cum ne-au obișnuit, deja sportivii de la CS Kim Ho Dao Iași s-au prezentat excelent și în acest an, reușind să se întoarcă cu o mulțime de medalii. Locul 1 a fost obținut de sportivii: Luca Munteanu, Flavius Lupu, Dragoș Drutu, Călin Roznovaț, Vlad Ungureanu, Matei Radu, Antonia Tăzlăoanu, Ioana Sandu, Diana Buimac, Sofia Oita, David Păun, Alexandru Grigoruță, Ștefan Ungureanu, Rareș Ilie. Pe locul 2 s-au clasat: Eduard Moglan, Dominic Nechifor, Carol Alexii, Andrei Grigoruță, Radu Zbanț, Maia Druțu, Miruna Roznovaț și Maria Minea. Locul 3 a fost obținut de: Iustin Olariu, Robert Sonohat, Ana Maria Holban, Teodora Lazăr, Antonia Rebegea, Teodor Arădoaie și Mihai Iarovoi. “O competiție extrem de dificilă, atât prin prezența unui număr mare de sportivi, dar mai ales prin excelenta lor pregătire la cluburile din România, unde o greșeală de tactică, cât de mică, putea transforma ușor o victorie într-o dezamăgire. Mă bucură enorm performanța elevilor de la Kim Ho Dao, pe care țin să-i felicit și pe această cale, mai ales că mulți dintre ei au participat pentru prima oară la un concurs de o asemenea anvergură. Nu avem timp să sărbătorim prea mult pentru că fix peste o lună ne vom deplasa la Onești, unde vom participa la Campionatul Național de Qwan Ki Do – tehnică, cu aceleași categorii de sportivi 7-15 ani. Felicitări tuturor sportivilor din România, care au încântat publicul din Sala Polivalentă din Bacău și spor în pregătire și succes la următoarele competiții”, ne-a declarat antrenorul CS Kim Ho Dao, ing. prof. Baciu Irinel, centura neagră 5 Dang. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Valul de aer polar crește riscul de infarct, iar bărbații tineri, aparent sănătoși, sunt o categorie tot mai expusă / 10 lucruri de făcut ca să previi infarctul de îngheț

valul-de-aer-polar-creste-riscul-de-infarct,-iar-barbatii-tineri,-aparent-sanatosi,-sunt-o-categorie-tot-mai-expusa-/-10-lucruri-de-facut-ca-sa-previi-infarctul-de-inghet

Valul de aer polar aduce risc crescut de infarct miocardic, iar bărbații tineri, aparent fără nicio problemă de sănătate, sunt cel mai predispuși. Din statisticile oficiale, reiese că decesele care apar în timpul iernii care nu au o cauză aparentă sunt cauzate de temperaturile scăzute. Mai mult, efectele frigului pot fi resimțite în organism chiar și la două săptămâni după expunerea la temperaturi scăzute. Genialitatea organismului uman Studii defășurate la Universitatea din Bristol au scos în evidență că atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale sunt mult mai susceptibile să se producă în timpul perioadelor de îngheț, care durează mai mult de patru zile consecutiv. Inima și vasele de sânge se adaptează în mod constant la mediul înconjurător. Când ne este frig, sistemul nostru nervos intră în acțiune pentru a opri scăderea temperaturii corpului și pentru a menține în funcțiune organele vitale. Frigul și constricția vaselor sangvine Când ne este frig, vasele de sânge de la nivelul pielii și al degetelor se îngustează pentru a pierde mai puțină căldură, însă această îngustare creează mai multă presiune în restul circulației, ceea ce înseamnă că inima trebuie să depună mai mult efort pentru a pompa sânge în tot organismul. Se creează condițiile perfecte pentru producerea unui atac de cord sau AVC. Persoanele peste 60 de ani sunt mai predispuse la astfel de accidente, însă bărbații tineri, care fac sport și iau suplimente nutritive și proteice se expun mult mai mult în perioadele de îngheț, din cauza coroborării factorilor de risc. Bărbații tineri, aparent sănătoși, sportivi, cad victime frigului Trebuie să știi că riscul de infarct miocardic crește cu 2% la fiecare scădere de 1 grad Celsius a temperaturii exterioare sub temperatura de îngheț. De asemenea, vântul și umezeala sunt un risc crescut pentru infarct, pentru că organismul resimte temperaturi mai scăzute decât ce spun termometrele. Momentele din zi când temperatura este scăzută, dimineața și seara, pun o problemă de risc mărită. Tot mai mulți bărbați tineri, aparent sănătoși, cad victime infarctului cauzat de temperaturile scăzute, din cauză că asociază suplimentele de creștere a masei musculare cu energizantele și stimulentele, ignoră simptomele și pot avea anomalii cardiace nediagnosticate. La ei, infarctul nu apare din cauza unei plăci clasice de aterom, ci dintr-un spasm coronarian, aritmie malignă, hipercoagulabilitate temporară, suprasolicitare acută. Trei tipuri de simptome nespecifice pe care nu trebuie să le ignori Dar nici sedentarii nu sunt scutiți, alturi de supraponderali și fumători. Medicii atrag atenția ca durerile ce apar în piept și care sunt ca o constricție, presiune, strângere, sfredelire, arsură, greutate, care se duce înspre umărul stâng și durează mai mult de câteva minute să nu fie ignorate. Doctorul Tudor Ciuhodaru avertizează că nu trebuie subevaluate trei tipuri de simptome nespecifice: digestive (grețuri, vărsături, dureri abdominale, arsuri epigastrice – care adesea sunt puse pe seama exceselor alimentare) osteoarticulare (dureri la nivelul brațelor, umerilor, gâtului sau spatelui, puse, de asemenea, pe seama efortului fizic sau ale afecțiunilor osteoarticulare) respiratorii (senzația de lipsă de aer, sufocare, leșin, respirație sacadată, palpitații, amețeli, oboseală, transpirație abundentă, apărute din senin) Îmbracă-te potrivit cu sezonul în care te afli Medicul sfătuiește evitarea stresului termic (prin îmbrăcăminte groasă, adecvată sezonului rece, impermeabilă, care să protejeze fața și mâinile, consumarea de lichide calde, evitarea deplasărilor nejustificate, reducerea drumurilor matinale și nocturne, când este foarte frig), evitarea automedicației. Medicul Tudor Ciuhodaru avertizează ca simptomele, fie ele și nespecifice, să nu fie neglijate și să apelați la consultarea unui medic. Orice întârziere poate fi fatală, spune Ciuhodaru, iar terapia după ureche este letală.

Moartea subită în rândul sportivilor profesioniști ridică multe semne de întrebare

moartea-subita-in-randul-sportivilor-profesionisti-ridica-multe-semne-de-intrebare

Lumea culturismului a fost zdruncinată în 2021, când peste douăzeci de sportivi profesioniști au murit subit într-un interval de doar 12 luni. Cea mai tânără victimă avea doar 27 de ani. Fenomenul a declanșat un val de întrebări privind siguranța acestei discipline, cunoscută pentru exigențele fizice extreme și recursul frecvent la substanțe de creștere a performanței. Un nou studiu condus de cercetători de la Universitatea din Padova (Italia), publicat în European Heart Journal, este primul care analizează riscul de moarte subită în rândul unui eșantion mare de culturiști de sex masculin. Rezultate îngrijorătoare în rândul profesioniștilor de top Analiza a urmărit peste 20.000 de culturiști, pe o durată medie de 8 ani, perioadă în care au fost înregistrate 73 de decese subite, la o vârstă medie de 42 de ani. Dintre acestea, 46 au fost cauzate de insuficiență cardiacă acută – principala cauză a morții în rândul culturiștilor de elită. Deși riscul absolut de deces subit este redus la nivel general, în cazul sportivilor de top acesta este semnificativ crescut. În rândul culturiștilor care au participat la celebra competiție Mr. Olympia (categoria „open”), cercetătorii au descoperit o rată a mortalității „alarmant de mare”: din 100 de participanți, 7 au murit din cauze subite, iar 5 dintre aceștia aveau vârsta medie de doar 36 de ani și au suferit, cel mai probabil, moarte cardiacă subită. Steroizi, antrenamente extreme și riscuri tăcute Studiul semnalează că factorii precum utilizarea frecventă a steroizilor, regimurile alimentare stricte și antrenamentele excesive pot afecta grav sănătatea cardiovasculară. Autopsiile disponibile au relevat hipertrofie a ventriculului stâng și inimi mărite, în linie cu alte studii care arată că masa inimii la culturiști este cu aproape 74% mai mare decât valorile normale. „Aceste practici pun o presiune semnificativă asupra sistemului cardiovascular, cresc riscul de aritmii și pot produce modificări structurale ale inimii”, a explicat Marco Vecchiato, cercetător în medicină sportivă și coordonatorul studiului. Avertisment pentru sportivi, federații și medici Autorii studiului solicită dezvoltarea unor recomandări specifice pentru prevenirea deceselor subite în rândul culturiștilor și instalarea sistematică a defibrilatoarelor externe în sălile de antrenament și competiții. „Urmărirea excelenței fizice este admirabilă, dar transformările corporale extreme, cu orice preț, pot aduce riscuri semnificative pentru inimă”, avertizează Vecchiato. Acesta subliniază că este timpul ca asociațiile medicale și federațiile sportive să colaboreze pentru a asigura o participare mai sigură la culturism.