Se întâmplă şi surprize în plină austeritate: primăria care a alocat 14,2 milioane de lei pentru refacerea unui stadion şi a pistei de atletism!
În plină austeritate, arădenii au primit o veste cât se poate de bună. Primăria a alocat nu mai puțin de 14,2 milioane de lei pentru refacerea stadionului „Gloria”, precum și a pistei de atletism. Alte proiecte de anvergură – aflate fie în faza de construire fie în așteptarea aprobărilor ori în curs de demolare ale vechilor arene – vor fi sistate, în schimb, ca urmare a demersurilor de reducere a deficitului bugetar. Printre ele se numără și stadionul Dinamo, care primise recent avizele necesare. Din păcate, nici Constanța nu face excepție. Gică Hagi așteaptă de ani buni să vadă „bijuteria” de 100 de milioane de euro devenind realitate, așa cum au promis autoritățile. Primăria Aradului reface stadionul „Gloria” Situat în centrul orașului, stadionul „Gloria” este frecventat atât de sportivii legitimați la cluburile locale, cât și de restul oamenilor pasionați de mișcare. Toți au primit, evident, cu mare bucurie anunțul Primăriei. Lucrările vor viza demolarea anexelor existente și a actualei tribune, refacerea împrejmuirii și a suprafeței pistei de atletism, refacerea trotuarului exterior pistei, amplasarea unei tribune modulare, refacerea gazonului, precum și amenajarea spațiului verde adiacent pistelor de alergare. De asemenea, vor fi refăcute pavajele, va fi realizat un sistem de irigare pentru terenul din interiorul pistei – cu toate celelalte zone verzi – și va fi amenajată o pistă nouă destinată încălzirii sportivilor. Nu vor lipsi nici sistemul de iluminat public și cel de sonorizare. Se estimează că proiectul va fi realizat în termen de 12 luni. „Din dorința de a oferi condiții optime de pregătire și competiție a tuturor probelor atletice, dar și pentru a pune la dispoziția cetățenilor o pistă de alergare modernă, municipalitatea arădeană a demarat lucrările de reparații capitale la pista de atletism din incinta bazei sportive Gloria. Investiția este estimată la 14,2 milioane de lei. Așa cum am promis, refacem în integralitate stadionul Gloria. Am predat amplasamentul constructorului. Zilele trecute a fost dezafectată împrejmuirea stadionului, au fost demolate tribunele, iar acum se intervine la nivelul pistei și a terenului. Este și motivul pentru care accesul pe stadion nu mai este posibil, nu se mai pot desfășura niciun fel de activități sportive. Îmi cer scuze tuturor iubitorilor de mișcare. Apelez la înțelegerea lor și le recomand să folosească cu încredere, pentru antrenamente sau recreere, celelalte baze sportive administrate de municipalitate, terenul de sport de la «Moise Nicoară» sau malul Mureșului. Dacă totul merge conform planului, anul viitor vom avea un complex sportiv modern de care să ne putem bucura în voie”, a transmis primarul Călin Bibarț. Stadionul Pitești, afectat de măsurile de austeritate Dacă Aradul punctează la capitolul infrastructură sportivă, Piteștiul va trebui să mai aștepte, deși are echipă pe prima scenă a fotbalului românesc. Noul stadion este afectat de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan. Totuși, edilul a avut o întâlnire cu potențialii sponsori ai clubului. Au participat reprezentanții mai multor companii importante care activează pe raza județului. „Ne asigurăm, așadar, ca Dani Coman, Bogdan Andone și întreaga echipă să aibă toate condițiile, să existe liniște financiară, în așa fel încât ei să se ocupe doar de pregătirea echipei pentru a obține rezultatele pozitive pe care ni le dorim cu toții. Hai, FC Argeș. Vă aștept în număr cât mai mare alături de echipa noastră, iar pe această cale lansez și un apel prin care vă îndemn să cumpărați noile abonamente! Eu am făcut-o astăzi!”, a transmis Cristian Gentea.
Ion Țiriac face un stadion nou cu 50.000.000 de euro, la un pas de Bucureşti. Bijuteria va fi acoperită şi va avea 10.000 de locuri
Ion Țiriac (85 de ani) a dezvăluit că în perioada următoare va ridica, din fonduri proprii, un stadion de aproximativ 50.000.000 de euro. Arena va fi una modernă, cu acoperiș și circa 10.000 de scaune, iar în ceea ce privește amplasamentul, ea va fi situată în Otopeni, adică la doar un pas de București. Ion Țiriac așteaptă aprobările pentru a construi un stadion de fotbal de 50.000.000 de euro Ion Țiriac promite de mai mult timp să construiască un stadion de fotbal în Otopeni, în preajma complexului sportiv pe care îl administrează în zonă, iar în primăvara lui 2024 a dezvăluit că și-ar dori să îl aibă ca antrenor pentru copii pe legendarul Mircea Lucescu. Între timp, „Il Luce” a mai dat curs unei provocări în carieră și a devenit selecționerul naționalei de fotbal a României. Însă, în ceea ce îl privește pe magnatul Ion Țiriac, acesta nu a renunțat la ideea de a construi un stadion în Otopeni și a lăsat de înțeles că a avansat timid cu proiectul. Miliardarul ar fi vrut să cheme deja buldozerele pe șantier, însă birocrația din România îi dă în continuare bătăi de cap și se vede nevoit să aștepte după o mulțime de aprobări: Stadionul Dinamo nu-l fac. Dar o să fac un teren de fotbal la Otopeni. Probabil că Stelea (n.r. – Bogdan Stelea) o să se ocupe acolo (nr. de pregătirea copiilor). Îl rugasem pe Mircea Lucescu, dar s-a dus la națională. Eu îi aduceam o mie de copii. O să fac stadion de fotbal și de rugby, tot acolo. I-aș ruga pe oamenii ăștia să nu mă mai țină ani și luni cu aprobări. Că nu fac nimic pentru mine. Las tot! Eu mă întreb cum mai merge economia asta. Iar la construcții, noi suntem zero. Ați văzut că în București, în patru ani nu s-a construit nimic. Nu e problema mea…”, a declarat Ion Țiriac, citat de Gsp.ro. Detalii despre arenă În continuare, Ion Țiriac a dezvăluit că va investi în ridicarea stadionului, prin intermediul fundației sale, aproximativ 50.000.000 de euro. Cât despre capacitatea arenei, aceasta va fi de circa 10.000 de locuri. Însă, fanii vor avea parte de tot confortul în timpul evenimentelor sportive și nu numai, deoarece stadionul va fi acoperit complet, după cum a mai precizat magnatul Ion Țiriac: Fac stadion de fotbal. Sunt în mari bătăi acum. Mari, mari bătăi. Facem stadion acoperit sau numai o groapă, 5.000 de locuri, mulțumesc, la revedere! Se pare totuși că ăla acoperit, numai de 10.000 de locuri, nu 20.000. Ca să îmi intre în bugetul pe care fundația mi l-a dat, adică 50.000.000 de euro. Acum sunt alte prețuri. Am 50.000.000 și pot să-l fac. Ar trebui, oarecum, atât Guvernul, cât și administrația locală să se gândească că dacă faci așa ceva, nu-l faci să-l duci acasă. Nu e comercial. Nu o să câștige banii ăla încă o sută de ani. Și ăla, eu mâine, după ce-l fac, îl dau cu plăcere cuiva să-l administreze. Dar tu crezi că statul ia? Sau orașul Otopeni? Nu! Îți trebuie un manager ca să aducă 50 de concerte. Clujul este un exemplu superb, senzațional. Uite că Bucureștiul nu poate. O să ai și metrou, plus trei mii de locuri de parcare…”, a completat fostul mare jucător de tenis.