Putin reia tacticile represive din epoca stalinistă pentru a-i viza pe dușmanii poporului. Numărul condamnărilor pentru trădare a crescut de 10 ori
La Forumul Juridic Internațional de la Sankt Petersburg, care s-a încheiat la mijlocul lunii mai, Ministerul Justiției din Rusia a pledat pentru „urmărirea penală imediată” a așa-numiților „agenți străini”. Reprezentanții instituției au propus, în același timp, imunitate pentru cei care comit infracțiuni în demersul de „apărare a valorilor morale”. Această contradicție evidențiază marja tot mai largă pentru represiune din Rusia, care a înregistrat o creștere bruscă a cazurilor penale motivate politic de la invadarea Ucrainei în luna februarie a anului 2022. Nu doar activiștii cu poziții civice vizibile ar fi vizați, ci și cei care nu și-au exprimat opoziția explicită față de război. „Chiar și cei care au tăcut sunt acum striviți de sistem”, notează, pentru The Insider, Olga Romanova, jurnalistă și fondatoarea organizației pentru drepturile prizonierilor „Rusia După Gratii” (Rus’ Sidyashchaya). O tipologie a represiunii Urmăririle penale pe motive politice din Rusia de astăzi seamănă foarte mult cu basorelieful lui Stalin, recent restaurat, de la stația de metrou Taganskaya din Moscova: aproape identic cu originalul, dar realizat din plastic ieftin în loc de porțelan. „Și totuși, mulți din Rusia par să aprobe basorelieful, chiar dacă cei mai rafinați ideologic se plâng că este o lucrare de proastă calitate și că ar fi trebuit făcută așa cum se cuvenea. Sursa foto – The Insider A devenit ceva obișnuit să se afirme că represiunile de astăzi nu pot fi comparate cu cele din anii `30. Oficialii din domeniul securității, în special cei mai perspicace dintre ei, remarcă adesea că investigația este un proces creativ. Iar FSB a devenit… artistul. Agenția deține monopolul asupra represiunii politice și, chiar și atunci când se pare că un caz este gestionat de Comitetul de Investigații sau, Doamne ferește, de Ministerul Afacerilor Interne (MVD), tot FSB este cel care dă ordine. Era operațiunilor independente ale MVD s-a încheiat în același timp cu carierele generalului Denis Sugrobov și ale colonelului Dmitri Zaharcenko – încă de la mijlocul anilor 2010. Nici Comitetul de Investigații nu mai acționează din proprie inițiativă, mai ales după arestările din iulie 2016 ale unor personalități de top din propria divizie de securitate internă – vezi cazurile lui Mihail Maksimenko, Alexander Lamonov și Denis Nikandrov. Desigur, FSB nu are niciun interes în infracțiuni obișnuite precum jafurile, violurile, crimele domestice, furturile sau traficul de droguri. Dar atunci când suspecți, inculpați sau condamnați din aceste categorii sunt trimiși pe front, desfășurarea lor trebuie aprobată de FSB – iar în unele cazuri, permisiunea este refuzată. Acest lucru se aplică în primul rând oficialilor și foștilor membri ai personalului de securitate. Dmitri Zaharcenko (n.red. – condamnat la 16 ani de închisoare pentru luare de mită), de exemplu, nu a avut voie să se alăture așa-numitei operațiuni militare speciale, evident pentru că există încă probleme neoficiale legate de cazul său. Motivul este simplu. Pentru cei bogați și cu relații bune, o astfel de recrutare în timp de război ar servi efectiv ca o formă de amnistie, deoarece serviciul lor s-ar efectua probabil în unități staționate confortabil în spatele frontului. De fapt, această putere informală de a ierta ar putea fi singura inovație din sistemul represiv actual. Totul în rest constă în practici vechi care revin în actualitate. FSB nu a inventat nimic nou, iar toate tacticile sale sunt inspirate din anii `30, anii staliniști”, notează Olga Romanova. Represiunea centrată pe indivizi și organizații Împreună cu expertul juridic Andrei Tarasov, Olga Romanova propune următoarea tipologie a represiunii, nu bazată pe coduri legale sau pe acuzațiile penale specifice (care pot fi nepolitice sau legate de război), ci pe motivațiile care stau la baza cazurilor. „În anii `30, țintele vizate erau Leon Troțki, Partidul Industrial, Nikolai Buharin, Biserica Ortodoxă Rusă și practic toate confesiunile religioase. Astăzi, printre acestea se numără galeristul Marat Guelman, Fundația Anticorupție (ACF) a regretatului Alexei Navalnîi, organizația de monitorizare a alegerilor Golos, publicația independentă Meduza, ONG-ul pentru drepturile omului Memorial și chiar Martorii lui Iehova – autoritățile demontând metodic obiectele lor de interes. Să examinăm trei exemple din sute de cazuri similare: Jurnalista Tatyana Felgengauera fost victima unei campanii de denigrare susținute. Ea se confruntă cu multiple acuzații penale, a fost arestată în lipsă ca agent străin pentru neîndeplinirea cerințelor legale asociate cu desemnarea și face obiectul unui nou proces pentru presupusa justificare a terorismului. Expertul în monitorizarea alegerilor, Grigori Melkonyants, este un exemplu excelent de țintă al cărei caz a fost construit atât în jurul individului, cât și al organizației – în acest caz, Golos – în ciuda absenței oricărei logici juridice formale. Melkonyants a fost recent condamnat la cinci ani de închisoare pentru organizarea activităților unui ONG străin sau internațional declarat indezirabil în Rusia. Cel puțin 60 de persoane au fost urmărite penal într-o campanie masivă care vizează Fundația Anticorupție. Printre cei care atrag furia autorităților se numără aliați ai regretatului Alexei Navalnîi, jurnaliști și chiar donatori mărunți. În 2024, 21 de persoane au fost arestate și 26 amendate pentru «utilizarea de simboluri» asociate cu ACF sau Navalnîi. Amenzi similare sunt încă aplicate și în 2025”, avertizează Olga Romanova. Represiunea serială și Ordinul NKVD nr. 00447, emis la 30 iulie 1937 În anii 1930–1940, acuzațiile aduse disidenților includeau: agitație antisovietică, calomnie la adresa autorităților sovietice, glorificarea stilului de viață burghez, anarhism și terorism (atât ca act, cât și ca acuzație politică). Echivalentele de astăzi sunt: „propagandă” LGBT, discreditarea armatei, răspândirea de „informații false” (sau „știri false”) despre Forțele Armate Ruse, justificarea terorismului, a terorismului în sine, incitarea la ură și reabilitarea nazismului. „Printre exemple se numără: Anna Ganina, o asistentă medicală din Ekaterinburg, condamnată pentru un singur comentariu antirăzboi pe rețeaua de socializare Odnoklassniki — un caz de manual despre cum articolul 280.3 din Codul Penal este folosit ca instrument serial de intimidare. Vladimir Rumyantsev, un pasionat de radio din Vologda, condamnat pentru repostarea de conținut antirăzboi — chiar dacă nu era autorul. Cazul Guelman, care implică percheziții, interogatorii și presiuni asupra comunității artistice „antistatale” în ansamblu. Încă nu am văzut dovezi concrete, dar ar fi fascinant să aflăm dacă autoritățile regionale primesc instrucțiuni secrete similare Ordinului NKVD nr. 00447, emis la 30 iulie 1937, care stabilea cote pentru represiune: de exemplu, 5.000 de persoane să fie