A murit fostul selecționer al Stelei. Unul dintre cei mai respectați antrenori. Drum lin, maestre!

a-murit-fostul-selectioner-al-stelei-unul-dintre-cei-mai-respectati-antrenori.-drum-lin,-maestre!

Fostul antrenor de baschet Dumitru Lecca a murit, vineri, la vârsta de 90 de ani, a anunțat Federația Română de Baschet. A fost tehnician emerit la echipele Academiei Militare, ICED București și Steaua București. «Dumitru Lecca, unul dintre cei mai respectați antrenori și oameni de baschet ai României, a încetat din viață, lăsând în urmă o moștenire impresionantă construită în zeci de ani dedicați sportului cu mingea la coș. A fost un excepțional slujitor al baschetului, sportiv de performanță, antrenor al echipelor reprezentative de juniori, tineret și seniori. Antrenor de baschet emerit, Dumitru Lecca a pregătit și echipele Academiei Militare, ICED București și Steaua București. Un caracter puternic, de român de viță nobilă, cu principii la care nu a renunțat nici în pușcăriile comuniste. Recompensat de FR Baschet drept una dintre „Legendele Baschetului”, antrenorul emerit Dumitru Lecca a publicat cărțile „Mingea buclucașă” și „Visul împlinit”. Federația Română de Baschet adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate! Drum lin, maestre!», a transmis Federația Română de Baschet pe Facebook. FOTO – Caracter ilustrativ În urmă cu doi ani, Dumitru Lecca și-a lansat, la Onești, volumul autobiografic „Vis împlinit”, în care a rememorat marile momente ale carierei de peste o jumătate de secol dedicate baschetului românesc, scrie Prosport. Aceasta este a doua carte de amintiri și opinii din domeniul acestui sport pe care l-a slujit cu pasiune și devotament. În 2023, acesta și-a șansat și volumul „Mingea buclucașă”, care a apărut la acceași editură Magic Print. „Baschetul mi-a dat tot” „Baschetul mi-a dat tot. Mi-a dat, să mă laud, un renume. Ajungând antrenor emerit, am avut și plăcerea acum câteva luni, la lansarea cărții de la Federația Română de Baschet, să mi se acorde un premiu pentru întreaga carieră. Am o medalie pentru întreaga carieră.Baschetul mi-a dat notorietate, am avut șansa să cunosc, după 1990, să cunosc foarte multă lume din baschetul european, am fost un bun prieten cu președintele Federației Mondiale de Baschet, cunoscut antrenor francez, mulți prieteni prin Italia, datorită cărora am fost invitat la concursuri și școli de baschet. Nu sunt mare colecționar de premii, dar în Italia, la un curs, am primit premiul pentru cel mai bun antrenor străin, în condițiile în care am predat acolo alături de doi antrenori din NBA, patru dintre cei mai buni antrenori italieni, un francez, un neamț, un sârb. Am avut bucuria că în România am antrenat toate echipele naționale de la juniori la seniori. Cum să vă spun… profesional, nu cred că puteam mai mult de atât”, a declarat Dumitru Lecca, pentru insociety.ro.

Radu Miruță, șocat de cum s-au tocat banii la Steaua: E caz penal

radu-miruta,-socat-de-cum-s-au-tocat-banii-la-steaua:-e-caz-penal

Șeful Ministerului Apărării Naționale (MApN), Radu Miruță, a pus tunurile pe Steaua București. Oficialul a făcut acuzații grave la adresa conducerii CSA, aducând în discuție un posibil caz penal. Radu Miruță a devenit ministru al Apărării după demisia lui Ionuț Moșteanu și a promis că va încerca să rezolve chestiunea referitoare la promovarea „militarilor” în Superliga. Încă de la preluarea mandatului, politicianul a analizat cu atenție situația clubului din Ghencea și a explicat că a identificat nereguli, unele dintre ele fiind chiar foarte grave. Radu Miruță a spus, printre altele, că Steaua ar fi cheltuit ilegal sume semnificative din bani publici Conform cuvintelor exprimate de ministru, CSA Steaua ar fi cheltuit ilegal sume importante din bani publici. „Stadionul ăla e un stadion modern, un stadion nou, un stadion frumos. Nu produce bani pentru că stadionul național, care este mai mare, se închiria cu 35.000 de euro. Stadionul ăsta… Se pusese din pix, din minister, suma de 45.000 de euro. Adică i-au pus 10.000 de euro în plus ca să nu vină nimeni să închirieze, să nu cumva să înceapă să respire”, a comunicat oficialul, relatează news.ro. În continuare, Radu Miruță a subliniat gravitatea problemei și modul în care ar trebui să se întâmple lucrurile: „Am dat decizie să reducem. Se calculează proporțional cu numărul de locuri. Am propus să fie un pic mai ieftin, dacă vreți, ca la ofertă: punem mai ieftin ca să înceapă lumea să vină acolo. Am văzut multe lucruri și o să fac o conferință de presă pentru toată pagina asta cu probleme. Dar vă dau doar așa, câte una din cele care s-au întâmplat până acum acolo. Diurne plătite de vreo 22-23.000 de euro pe plecare în plus față de cât permite legea. Oameni care se angajează fără să existe postul în organigramă”. „Evident că e caz penal, dar până la caz penal se consumă banii”. Subiectul promovării Miruță a vorbit și despre echipa de handbal, care „închiriase o sală de sport pe la Chiajna”. Primăria din localitate „avea o hotărâre de Consiliu Local cu preț maxim”, a mai punctat ministrul. „CSA-ul a plătit de cinci ori mai mult decât prețul maxim, față de cât permite legea. Evident că e caz penal, dar până la caz penal se consumă banii. Deci de 32 de milioane de euro, cât este bugetul tuturor sporturilor…”, e o altă parte din mesajul șefului MApN. În privința obținerii promovării, Radu Miruță a explicat că există două variante pentru realizarea pasului, trăgând o concluzie teribilă: „Fie schimbatul legii, fie printr-o asociere privată. Astea sunt cele două metode. E provocarea mea să găsesc o metodă prin care cel care vine să investească să poată și decide. Dar ce se întâmplă acum acolo este o bătaie de joc față de fiecare om din România”.

La doar câteva luni după ce secția de tenis a clubului Rapid București a fost reînființată, s-a întâmplat ceva de necrezut

la-doar-cateva-luni-dupa-ce-sectia-de-tenis-a-clubului-rapid-bucuresti-a-fost-reinfiintata,-s-a-intamplat-ceva-de-necrezut

Clubul Sportiv Rapid București și-a trecut în palmares un rezultat cu totul ieșit din comun în sportul alb, în condițiile în care în urmă cu câteva luni avea lacătul pus pe secția de tenis. Rapid a reușit performanța uimitoare de a deveni campioană națională la tenis atât la feminin, cât și la masculin, după ce și-a redeschis secția de tenis chiar în acest an. Clubul alb-vișiniu a învins echipa CSA Steaua București în ambele finale, desfășurate în weekendul recent încheiat la Centrul Național de Tenis Simona Halep. Campionatele Naționale de tenis și-a desemnat câștigătorii la seniori, iar pe prima treaptă a podiumului au urcat rapidiștii, atât la fete, cât și la băieți. Victoriile din finală au fost cu atât mai „dulci” pentru jucătorii de la Rapid, ținând cont că au fost obținute contra clubului rival, CSA Steaua București. Reprezentanții CS Rapid București s-au arătat entuziasmați de performanța obținută, în condițiile în care secția de tenis a fost reînființată abia în 2025: „Fantastic începe acest sfârșit de săptămână! Tenismenele Rapidului au câștigat titlul național! Fetele noastre sunt Campioane Naționale! În finală, Rapidistele au câștigat împotriva echipei Steaua! Performanța este absolut extraordinară, având în vedere că Secția de Tenis a fost reînființată la Clubul nostru anul acesta! Iată că, numai la câteva luni, fetele noastre au devenit campioanele României!”, a fost mesajul postat de clubul giuleștean, în descrierea imaginii cu jucătoarele sărbătorind titlul. Apoi, a venit anunțul că băieții au adus și ei titlul național în Giulești: „Să vină titlul, să vină titlul în Giulești! Și titlul a venit! 7-0 în finala cu Steaua și echipa masculină de tenis a Rapidului este campioană națională!”. Cine sunt jucătorii de tenis care au adus titlul național pentru Rapid atât la feminin, cât și la masculin Cu toate că secția de tenis a clublui Rapid a fost reînființată în 2025, performanța nu este deloc întâmplătoare. „Alb-vișinii” s-au mobilizat rapid și au reușit să aducă în Giulești nume cunoscute din sportul alb românesc. La feminin, Rapid le are în lot pe Irina Maria Bara, Oana Georgeta Simion, Ilinca Dalina Amariei, Elena Ruxandra Bertea, Alexandra Cadanțu Ignatik, Cristina Dinu și Mara Gae. Căpitanul nejucător al echipei este Ștefan Enciu. În concursul masculin, Rapid a fost reprezentată la Campionatele Naționale de tenis de către Filip Cristian Jianu, Cezar Crețu, Adrian Gabi Boitan, Dan Alexandru Tomescu, Bogdan Pavel, Radu Mihai Papoe și Dragoș Dima, sub conducerea antrenorului Andi Jianu.

Poveste senzațională sub tricolor! Fiul Alinei Dobrin, fosta handbalistă de Europene și Mondiale a României, debutează azi ca fotbalist la EURO U19: Însărcinată cu tine, am ratat argintul. Tu ai devenit medalia mea. Azi e vremea să o câștigi p

poveste-senzationala-sub-tricolor!-fiul-alinei-dobrin,-fosta-handbalista-de-europene-si-mondiale-a-romaniei,-debuteaza-azi-ca-fotbalist-la-euro-u19:-insarcinata-cu-tine,-am-ratat-argintul-tu-ai-devenit-medalia-mea.-azi-e-vremea-sa-o-castigi-p

Astăzi începe EURO U19, găzduit de țara noastră. România U19, calificată din oficiu, va evolua într-o grupă din care mai fac parte Spania, Danemarca și Muntenegru și dispută azi primul meci din grupa A, de la ora 21:00, pe Arena Arcul de Triumf, împotriva reprezentativei din Muntenegru. Ghidul complet al turneului final este disponibil aici. În lotul convocat de selecționerul Ion Marin îl regăsim pe David Păcuraru. Atacantul de 19 ani care a jucat în acest sezon la Steaua București, formația din Liga 2. Un talent care a început fotbalul sub comanda lui Petre Marin și Sorin Ghionea la școala New Stars din cartierul Militari. A ajuns la academia lui Gică Hagi de la Ovidiu și, în prezent, este împrumutat de Farul Constanța la Steaua. Fiul Alinei Dobrin, fosta mare handbalistă, e azi atacant la EURO U19 Dar știți cine mai este David Păcuraru? Fiul fostei mari handbaliste Alina Dobrin! Cea care a strâns 154 de apariții și 418 goluri la echipa națională, reprezentând România la cinci Campionate Mondiale și două Campionate Europene, și care la nivel de club pentru Rapid sau CSM București! Într-un interviu plin de emoție oferit în exclusivitate pentru ProSport, care începe de la „destinul nostru este foarte interesant…”, fosta extremă tricoloră vorbește despre însemnătatea aparte a acestui EURO U19 pentru ea și fiul său. Alina Dobrin relatează frânturi din dezvoltarea băiatului și trasează similitudinile unui tablou de familie format din piese de suflet în care fiul și mama s-au sprijinit unul pe celălalt peste cumpenele timpului. Fosta handbalistă dezvăluie, sub talismanul unei mari dorințe pe care a căptușit-o, toată viața, în gând: „Este timpul ca, după 20 de ani, să-mi pui la gât acea medalie de argint de care eu nu am beneficiat pentru că, atunci, te-am considerat pe tine medalia mea”. ProSport: Bună ziua doamna Dobrin, știți de ce vă deranjăm? Alina Dobrin: Nu, sunt curioasă! Pentru fotbal! Gata, m-am prins, pentru David, băiatul meu. Asta mă bucură cel mai tare, atunci nu poate fi vorba de niciun deranj, e o plăcere! Începe EURO U19 cu fiul dumneavoastră în lotul tricolor. Cum este acest moment? Important, în primul rând pentru el, și apoi pentru mine, din umbră. L-am susținut cu tot ce am putut. Iar destinul nostru este foarte interesant. În momentul în care David a început performanța, eu am terminat-o! M-am retras și, atunci, m-am dedicat 100% pentru a-l ajuta pe el să crească în sport. Dumnezeu așa le-a aranjat și sunt norocoasă, atât ca mamă, cât și ca sportivă. Pot să spun doar că, după ce m-am retras, am schimbat sportul (n.r. râde). M-am lăsat de handbal și am trecut la fotbal! Și încă ceva, datorită fiului meu mi-a fost mai ușor să depășesc momentul retragerii mele, un punct de multe ori critic pentru mulți sportivi ajunși în această ipostază. Cum a fost acest drum pentru dumneavoastră, pentru David? Nu a fost foarte ușor. El a plecat de acasă la 14 ani, a mers într-o academie în care patru ani a trebuit să se descurce singur cu toate lucrurile și, uite așa… nu a mai fost băiatul mamei. Și vă spun ceva! Încă de atunci, de la 14 ani, toată motivația a fost acest Campionat European, EURO U19. Acum doi ani au avut calificări la Under 17, nu au reușit. A fost prezentă la 90% din meciurile fiului: „Nu am cum și nu am voie să lipsesc” În cazul părinților de sportivi, emoțiile sunt uriașe în timpul competițiilor. Ați făcut sport de performanță la cel mai înalt nivel, cum vă descurcați în postura asta?   Emoțiile sunt foarte greu de gestionat, dacă pentru mine, când eram sportiv, reușeam, pentru el e infinit mai greu. Iar acum, la acest EURO, vor fi emoții mari, iar eu nu o să lipsesc la niciun meci. Am mers la toate turneele lui, la 90% din meciurile lui, cum aș putea să ratez o astfel de competiție? Nu am cum și nu am voie să lipsesc! Care este cel mai important sfat dat lui David? Mereu i-am spus că trebuie să muncească mult, că talentul fără muncă nu duce nicăieri, e degeaba! Să rămână optimist, să țintească obiective mari. În rest, mama se roagă pentru sănătatea lui, că asta e cea mai importantă, vitală pentru un sportiv de performanță. Ambiție, muncă, obiective! A crescut cu mine când eu jucam handbal și-i arătam de mic modele, cum se antrenează o jucătoare care își dorește foarte mult. Apoi, dădeam exemplul altei sportive cu talent care, însă, nu se pregătea cum trebuie. Așa l-am crescut, cu exemplele astea, așa l-am preparat pentru marea performanță. Ăsta a fost drumul, unul frumos, plin de obstacole, dar frumos. Codou pentru mama: „Să mă bucur măcar de o medalie de argint” Cred că acum o să vă adresez o întrebare de care ați tot avut parte: de ce fotbal și nu handbal pentru David? Pentru băiatul meu mi-am dorit să facă sport, apoi am mers spre performanță. A fost și la baschet, însă i-a plăcut fotbalul și, de la cinci ani, a rămas la fotbal. Dar vreau să vă povestesc ceva, țin mult la acest detaliu care, legat de acest turneu final, are o însemnătate importantă pentru mine și fiul meu. Vă rog! Știți care este paradoxul? Acum 20 de ani, când echipa națională de handbal a României a luat medalia de argint la Campionatul Mondial din Rusia, eu eram însărcinată cu el. Jucasem în preliminarii, dar nu am mers la turneul final pentru că se disputa în luna decembrie, iar eu urma să îl nasc pe David în februarie. Iar acum i-am spus, înainte de acest turneu, că este timpul ca, după 20 de ani… „să-mi pui la gât acea medalie de argint de care eu nu am beneficiat pentru că eram însărcinată cu tine!”. Și-i mulțumesc frumos lui Dumnezeu pentru copilul minunat pe care mi l-a dat! Dar am zis că acum este timpul, după două decenii, să mă bucur măcar de o medalie de argint. Am considerat la vremea aia