Legenda Stelei taie în carne vie! L-a făcut praf pe fostul comandant

legenda-stelei-taie-in-carne-vie!-l-a-facut-praf-pe-fostul-comandant

Vasilie Stângă, fostul mare handbalist al Stelei, îl consideră pe fostul comandant Ștefan Bichir principalul vinovat pentru retrogradarea „militarilor” în Liga 2. Unul dintre cei mai mari handbaliști ai României și ai Stelei, Vasile Stângă, 68 de ani, consideră că fosta sa echipă a trăit, prin retrogradarea din acest sezon în Liga 2, cea mai mare umilință posibilă. Vaslie Stângă a spus pentru ProSport că gloriile Stelei au fost îndepărtate de conducerea clubului și că fostul comandant al clubului din Ghencea, Ștefan Bichir, a refuzat ajutorul lui Cristian Gațu pentru salvarea echipei de handbal de la dezastru. Legenda Stelei taie în carne vie! L-a făcut praf pe fostul comandant  Vasile Stângă a explicat pentru ProSport de ce îl consideră principalul vinovat pe Ștefan Bichir. „Nu se poate așa ceva. Ne e rușine de halul în care a ajuns dubla câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, iar rând pe rând am fost îndepărtați din viața acestei echipei toți cei care ne-am rupt genunchii și picioarele pentru Steaua. Să ai tu un Voinea și alți mari foști handbaliști steliști, să ai un Vasile Stângă, dar în primul rând să îl ai în viață pe marele nea Cristi Gațu și să nu îl bagi în seamă, atunci înseamnă că am înnebunit toți. Nu se poate așa ceva! Nea Cristi Gațu a vrut să se implice și să ajute echipa de handbal la începutul campionatului. A discutat cu ei. Venea și cu domnul Georgescu, cel care fusese pe la Dinamo. Aduceau niște jucători, dar aveau discuții și cu unii sponsori. Și, când colo, ce să vezi? A avut grijă acest domn Bichir să nu apară în viața echipei nea Cristi Gațu. Incredibil! Bichir are retrogradarea acestei echipe pe conștiință, iar acum tace. Bine că nu mai este el comandantul clubului și sper ca noul comandant să realizeze că e nevoie la secția de handbal de oameni care se pricep cu adevărat. Păi, ne mai putem compara acum cu Dinamo? E pe la Steaua acest Cian, a fost handbalist, dar îl pui să se ocupe de fotbal? Cred că nici Cian nu mai știe ce este pe la Steaua. Ce soluție văd? V-am spus că trebuie aduși la echipă oameni care se pricep cu adevărat. Nu mai vreau ca această echipă să fie sabotată din interior. Sper ca domnul Din, președintele FRH, să îi acorde un loc Stelei pentru Liga 1, în locul uneia dintre formațiile care s-au retras. S-au retras din campionat trei echipe. Măcar pentru ceea ce am făcut noi, cei mai în vârstă, pentru handbalul românesc, FRH să se gândească la noi și să îi dea Stelei un loc în prima ligă. Mi-aș dori acest lucru și ca o palmă pentru cei din conducere. Nu se poate să ajungi cu echipa de handbal, dubla cîștigătoare de Cupa Campionilor, în Liga 2. Este incredibil. Mă simt umilit pentru tot ceea ce am făcut eu, dar și alți foști colegi de-ai mei în handbal. Sper să primim un loc, pentru că, dacă ne vom duce în Liga 2 cu actuala structură de conducere de la secția de handbal, acolo vom sta mult și bine”, a spus Stângă, pentru ProSport. Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 – 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, … citește mai mult

Cristian Gațu, atac devastator după retrogradarea Stelei. Acuzații grave: „S-o desființeze. Poate au vrut asta, ca să ducă banii în altă parte”

cristian-gatu,-atac-devastator-dupa-retrogradarea-stelei-acuzatii-grave:-„s-o-desfiinteze.-poate-au-vrut-asta,-ca-sa-duca-banii-in-alta-parte”

Echipa de handbal masculin a Stelei a retrogradat matematic din Liga Zimbrilor, spre dezamăgirea fanilor, dar și a sportivilor de legendă care i-au îmbrăcat tricoul de-a lungul timpului. Cristian Gațu a cerut explicații, lansând, totodată, acuzații grave. Din punctul său de vedere, oamenii din fruntea clubului își doresc să desființeze această secție. Motivul? Folosirea banilor în cu totul și cu totul alte scopuri. „Militarii” au în palmares nu mai puțin de 28 de titluri naționale și două Cupe ale Campionilor, cucerite în  1968, respectiv 1977. În plus, au disputat alte două finale ale competiției. Cristian Gațu, revoltat de retrogradarea Stelei. A pus tunurile pe conducătorii echipei În cele 25 de etape din actualul sezon, bilanțul Stelei a fost pur și simplu catastrofal: 4 victorii, 4 rezultate de egalitate, 16 înfrângeri. Nimeni nu l-ar fi putut anticipa, chiar dacă au existat emoții în privința retrogradării și în precedenta ediție. Când a observat că echipa sa de suflet se îndreaptă spre eșalonul secund, Gațu a tras un puternic semnal de alarmă. Conducătorii i-au dat, însă, asigurări, că vor redresa situația. „Eu unul nu m-aș mai implica, pentru că mi-e greață de handbalul românesc, de ce se întâmplă. Acum trei ani, m-am dus împreună cu Oțelea și cu Radu Voinea să asistăm la Adunarea Generală a Federației, când a ieșit Constantin Din președinte. Și nu ne-au lăsat să intrăm, ne-au ținut pe hol. Le-o fi fost frică să nu atragem toată atenția, să nu influențăm oamenii. Că nu votam noi. Cât despre ce se întâmplă acum la Steaua, să-o desființeze, dom’le! Păi ce s-o mai țină?! Că am senzația că asta s-a dorit. Deși aud că bani au fost, că a venit și un sponsor puternic sud-coreean. Dar atunci unde sunt banii?! Și de ce s-a ajuns aici, dacă au avut toate condițiile asigurate?! Toți cei din conducerea clubului sunt de vină, la fel și cei din minister, că nu s-au implicat. Eu am sunat la club când am văzut că iar sunt în play-out, le-am zis că o să o aibă grea. Că și anul trecut abia au scăpat. Au zis că nu e problemă, că sunt adversari slabi, că se descurcă. Văd cum s-au descurcat. Păcat de această echipă, de acest brand. Era o mândrie a României, atâtea titluri, cupe europene, o pleiadă de mari jucători la echipa națională, când eram printre cei mai buni din lume. Și uite cum se alege praful de tot! Pentru mine e ceva de neînchipuit, nu pot să înțeleg cum s-a ajuns iar aici!”, a declarat Cristian Gațu pentru gsp.ro. Dinamo, „proiect bun pentru ei, dar nu și pentru România” Dacă roș-albaștrii au bifat cea de-a doua retrogradare din istorie, eterna rivală Dinamo a sărbătorit cucerirea unui nou titlu de campioană. Fostul coordonator de joc a lăudat-o pentru performanțele din ultimii ani, dar s-a arătat sceptic în privința beneficiilor aduse României, ținând cont că are în componență foarte mulți jucători străini. „Cei de la Dinamo au reușit, acum domină handbalul românesc. Au numai străini și foarte puțini jucători de-ai noștri. Ne reprezintă în cupele europene, e un proiect bun pentru ei, însă nu și pentru România, pentru națională. La Steaua chiar nu pot să-mi dau seama ce au făcut cu un buget de aproape două milioane de euro”, a spus Gațu.

Steaua, retrogradată! Clubul cu 28 de titluri şi fostă campioană a Europei a suferit o ruşine istorică

steaua,-retrogradata!-clubul-cu-28-de-titluri-si-fosta-campioana-a-europei-a-suferit-o-rusine-istorica

Clubul Steaua a suferit o rușine istorică! Echipa de handbal masculin a clubului Armatei a retrogradat în divizia a doua, cu două etape înainte de finalul sezonului din Liga Zimbrilor. Steaua ocupă locul 13, care este primul retrogradabil din campionatul național de handbal masculin, iar al doilea este ocupat de CSM Făgăraș. Echipa nu mai poate evita retrogradarea directă, indiferent de rezultate. Șoc în handbalul masculin! Steaua a retrogradat și a suferit o rușine istorică Echipa de handbal masculin a Stelei a reușit o contraperformanță rușinoasă. Handbaliștii clubului din Ghencea au reușit să retrogradeze matematic echipa cu două etape înaintea sfârșitului de sezon din Liga Zimbrilor. Steaua ocupă locul 13, care este primul retrogradabil din campionatul național de handbal masculin și are o linie de clasament cu patru victorii, patru remize și 16 înfrângeri. Mai slab clasată decât Steaua este CSM Făgăraș, iar ambele echipe vor evolua în stagiunea viitoare în eșalonul secund al handbalului masculin. În Liga Zimbrilor evoluează 14 echipe, iar ultimele două retrogradează direct, iar alte două joacă baraj de menținere în prima divizie cu echipele din liga a doua. Locurile de baraj sunt ocupare de CSM Focșani și CSM Vaslui. Nici la alte secții ale clubului Armatei lucrurile nu stau tocmai grozav. Și echipa de baschet masculin este în pericol de retrogradare din Liga Națională, unde joacă play-out-ul cu Dinamo, meci care se dispută în formatul cel mai bun din cinci partide, iar pe prima, „militarii” au pierdut-o. În ceea ce privește și secția de fotbal, băieții lui Daniel Oprița nu au obținut nici în acest sezon dreptul de promovare în Superliga, notează Digi Sport. Palmaresul Stelei la handbal masculin Echipa de handbal masculin a Stelei a mai retrogradat în trecut, în anul 2012, dar a revenit după doar un an în prima divizie. Steaua a cucerit 28 de titluri de campioană, două Cupe ale Campionilor Europeni, în 1968 și 1977, dar și Challenge Cup în trei rânduri, 1971, 1989 și 2006. De asemenea, pe plan intern au mai cucerit de nouă ori Cupa României, a fost semifinalistă de două ori în Cupa EHF și o singură dată în Cupa Cupelor. În prezent, echipa este antrenată de sârbul Nedeljko Matic. Prima reacție după retrogradarea Stelei la handbal masculin: „M-aș cere afară de rușine! Este dramatic, probabil că nu mai vor echipa” Radu Voina, fostul mare jucător și antrenor al roș-albaștrilor a lansat un atac la adresa conducerii clubului din Ghencea și îi acuză că nu îi mai interesează secția de handbal. Totodată aruncă vina și pe jucători pentru contraperformanța rușinoasă din acest sezon. Voina nu nu exclude varianta ca Steaua să dispară de pe „harta” handbalului românesc. „Pe vremea mea, noi dădeam totul pe teren și nu ieșeam din casă dacă pierdeam un meci în tricoul Stelei. Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat! N-am conceput așa ceva. Nu merită să poarte aceste tricouri. Nu au absolut nimic în comun cu ceea ce reprezintă Steaua. Atâta indolență eu nu am mai văzut. În locul lor, m-aș cere afară de rușine. Este dramatică această retrogradare, dar probabil că nu mai vor echipa de handbal”, a spus Radu Voina, pentru ProSport. Alexandru Vălu este unul dintre cei mai noi membri ai redacției ProSport. Povestea cu unul dintre cele mai puternice branduri din presa sportivă din România începe încă din copilărie, când avea aproape în fiecare seară câte o ediție a ziarului. Tot de atunci a început și pasiunea sa pentru … citește mai mult