Erou în uniformă! Polițistul local Ștefan Moșuc a salvat o adolescentă prabușită în stradă

Un moment care putea deveni o tragedie s-a transformat într-o lecție de umanitate și curaj. În seara de sambata, în jurul orei 19:30, o adolescentă din Iași s-a prăbușit inconștientă în apropierea hotelului Hampton, chiar sub privirile trecătorilor. Din fericire, acolo se afla Ștefan Moșuc, agent la Serviciul Siguranța Circulației din cadrul Poliției Locale Iași, care a reacționat fără ezitare. Fără să piardă nicio secundă, Ștefan a alergat spre tânăra căzută, i-a verificat pulsul și respirația, iar apoi i-a acordat primul ajutor până la sosirea ambulanței.În același timp, a alertat dispeceratul pentru a chema un echipaj medical de urgență, rămânând alături de victimă până la stabilizarea ei. La scurt timp după incident, mama adolescentei a publicat un mesaj plin de recunoștință, care a devenit viral pe rețelele sociale. În postare, femeia i-a mulțumit polițistulu: “Doresc nespus de mult să mulțumesc enorm de mult domnului Ștefan știu doar că este de la serviciul circulație Poliția Locală care printr-un adevărat devotament și curaj mi-a adus fiica la “viața” care a trecut printr-o clipă de o grea încercare a vieții ! Mulțumesc nespus domnului Moșuc Ștefan, colegului său și tuturor cadrelor medicale care au fost la fața locului ! Datorită lor Sofia este bine ! “, este mesajul mamei. Acesta nu este primul caz în care agentul Moșuc se remarcă prin prezență de spirit și curaj. În trecut, el a ajutat persoane accidentate pe trecerile de pietoni sau aflate în stare de rău în trafic, până la sosirea ambulanțelor. Intr-o lume în care veștile negative par să domine, gestul lui Ștefan reamintește că eroii nu poartă întotdeauna capă, ci uniforme, și trăiesc printre noi. Please follow and like us: