Accident grav la Lețcani: un bărbat rănit, două persoane în stare de șoc

În cursul zilei de astăzi, un grav accident rutier în comuna Lețcani a atras reacția rapidă a forțelor de intervenție. Din primele date oficiale, două autoturisme s-au ciocnit, iar trei persoane au fost implicate. Un bărbat de 36 de ani a suferit o fractură de claviculă și a fost transportat cu ambulanța la spital, celelalte două refuzând evaluarea. Cauza coliziunii este acum cercetată de poliția rutieră. Imediat ce apelul a intrat prin SNUAU 112, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași (ISU) a dirijat la fața locului o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), dotată cu modul de descarcerare și echipamente pentru acordarea primului ajutor (ASAS), un echipaj SMURD de prim ajutor calificat (EPA) și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași (SAJ). La fața locului au fost evaluate trei persoane: Bărbat de 36 de ani – fractură de claviculă, considerat tip leziune majoră, preluat și transportat cu ambulanța SAJ la un spital din Iași Celelalte două persoane – au refuzat investigații medicale sau transport la spital, conform surselor ISU. Please follow and like us:
Zeci de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale in ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, echipele medicale SMURD și personalul UPU Iași din cadrul punctului medical avansat amplasat la Mitropolie au intervenit în sprijinul a 36 de persoane aflate în nevoie. Cazurile variate, de la simple episoade de lipotimie până la urgențe neurologice, arată din nou importanța acestui punct de prim-ajutor pentru siguranța pelerinilor și a vizitatorilor din centrul Iașului. În intervalul 07:00 – 19:00, medicii și paramedicii din cadrul punctului medical avansat (PMA) au evaluat 18 pacienți.Printre aceștia, un bărbat a fost transportat de urgență către UPU Neurochirurgie (NCH), după ce a suferit o criză comițială inaugurală – un episod neurologic sever care necesita investigații suplimentare. Alți patru pacienți au fost direcționați către UPU „Sf. Spiridon” Iași, unul dintre cele mai importante centre de urgență medicală din Moldova. Printre cazurile menționate se află: un pacient de 65 de ani, cu sincopă și tensiune arterială scăzută; un bărbat de 66 de ani, cu traumatism toraco-abdominal după o criză tonico-clonică survenită în urmă cu trei zile; un pacient de 71 de ani, aflat sub observație pentru reacție pancreatită; o femeie de 86 de ani, cu puseu hipertensiv și fibrilație atrială. Activitatea echipei medicale a continuat și pe timpul nopții. Între orele 19:00 – 07:00, în același punct medical, au fost evaluați alți 18 pacienți. Conform datelor transmise de prof. dr. Diana Cimpoeșu, patru dintre aceștia au fost direcționați către Spitalul de Neurologie, trei prezentând status post-critic după crize comițiale, iar o pacientă fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral minor după o cădere accidentală. Un alt tânăr de 24 de ani a fost transportat la UPU „Sf. Spiridon” după ce a suferit o sincopă cu hipotensiune ortostatică. În total, patru persoane au refuzat transportul la spital, după evaluarea și stabilizarea la fața locului. Please follow and like us:
Patru persoane au scăpat ca prin minune fără răni grave după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-o vie
Patru persoane au fost rănite sâmbătă dimineață, după ce un autoturism a părăsit drumul și a ajuns într-o vie, în localitatea Plopi, județul Vaslui. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, accidentul s-a produs în jurul orei 7:00 dimineața, pe un segment de drum local, când șoferul ar fi pierdut controlul volanului. Conform primelor date oficiale, mașina a derapat și a părăsit carosabilul, oprindu-se în rândurile unei vii aflate la marginea drumului. Impactul a fost suficient de puternic pentru a provoca avarii serioase autoturismului, însă, din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată. Echipajele de intervenție de la Detașamentul Huși al ISU Vaslui au ajuns rapid la fața locului, asigurând zona și verificând starea ocupanților. Una dintre persoane ar fi necesitat îngrijiri medicale, însă toți cei patru pasageri au refuzat transportul la spital. Polițiștii rutieri din Vaslui au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Primele ipoteze vizează viteza neadaptată la condițiile de drum sau o posibilă neatenție la volan. Please follow and like us:
Vești bune pentru pelerini! Mai multe trenuri BucureștiIași de Sfânta Parascheva

CFR Călători a anunțat suplimentarea trenurilor pe ruta București–Iași și retur în perioada 11–15 octombrie 2025, pentru a facilita deplasarea pelerinilor care vin la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Compania feroviară promite un transport fluent, fără blocaje și fără lipsă de locuri, în contextul celui mai mare eveniment religios din România. Pentru a acoperi cererea crescută din această perioadă, CFR introduce două trenuri InterRegio suplimentare cu vagoane directe către și dinspre Iași: IR 1653 / IR 1968: Bucureşti Nord (plecare 22:36) – Paşcani – Vatra Dornei Băi (sosire 07:41), cu vagoane directe către Iași, sosire la ora 05:13. Trenul va circula în perioada 11/12 – 14/15 octombrie 2025. IR 1754 / IR 1969: Suceava (plecare 12:40) – Paşcani – Bucureşti Nord (sosire 18:53), cu vagoane directe de la Iași, plecare la ora 12:27, în perioada 12–15 octombrie 2025. CFR Călători recomandă pasagerilor să verifice orarul complet și să achiziționeze biletele din timp, pentru a evita supraaglomerarea. Biletele pot fi cumpărate online, din aplicația CFR Călători, de la automatele din gări sau direct de la casele de bilete. Plata se poate face cu cardul, iar reducerile pentru elevi, studenți și pensionari rămân valabile. Please follow and like us:
Accident rutier cu 18 persoane implicate în Schitu Duca: ciocnire între microbuz și mașină pe DN24!
Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN24, în comuna Schitu Duca, la ieșirea spre localitatea Poieni. Un microbuz cu 16 persoane și un autoturism s-au ciocnit. Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași (ISU Iași), impactul s-a produs între un microbuz care transporta 15 pasageri și șoferul și un autoturism în care se aflau două persoane. La locul intervenției au ajuns imediat echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj medical tip B din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași – stația Coropceni. Potrivit echipajelor medicale, o persoană din microbuz a acuzat dureri la brațul drept, posibil în urma unei lovituri ușoare cauzate de impact, iar șoferul autoturismului a suferit iritații la nivelul ochilor, provocate de cioburile parbrizului spart. După circa 45 de minute, circulația pe DN24 a fost reluată în condiții normale, iar vehiculele au fost îndepărtate de pe carosabil. Echipajele de la Poliția Rutieră Iași au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale evenimentului. Din primele date, se pare că nepăstrarea distanței în mers și neadaptarea vitezei la condițiile de drum ar fi contribuit la producerea coliziunii. Please follow and like us:
Tragedie cumplită la Miroslava: o femeie de 86 de ani a murit lovită de un microbuz

Un nou accident tragic a zguduit comunitatea din Miroslava, în dimineața zilei de 10 octombrie 2025, când o femeie de 86 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșată de un autovehicul pentru transport persoane. Incidentul a avut loc pe VO28D, una dintre cele mai circulate artere care fac legătura între Iași și Voinești. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, apelul la numărul unic 112 a fost primit în cursul dimineții, semnalând un accident rutier soldat cu victime omenești. Echipajele de poliție și cadrele medicale s-au deplasat imediat la locul indicat, în comuna Miroslava. Din primele verificări, s-a stabilit că șoferul, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Iași, conducea un autovehicul destinat transportului de persoane, pe direcția VO28D – Iași-Voinești. Într-un moment nefericit, acesta a lovit o femeie de 86 de ani, originară din județul Neamț, care s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea drumului, printr-un loc nepermis pietonilor. Echipajul medical sosit la fața locului a intervenit rapid, însă, din păcate, femeia era deja în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul la fața locului. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a indicat zero alcoolemie. Totuși, în baza procedurii legale, polițiștii au dispus întocmirea unui dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Please follow and like us:
Incendiu puternic la Iași! Un bloc întreg s-a umplut de fum pompierii au intervenit de urgență

În această seară, pe Aleea Păcurari din municipiul Iași, un incendiu izbucnit la etajul al doilea al unui bloc de zece niveluri a pus în alertă locatarii și forțele de intervenție. Casa scării era inundată de fum dens când pompierii au ajuns. Din fericire, nu a fost raportată nicio victimă, iar operațiunea continuă pentru evacuarea fumului. Echipajele sosite au constatat lipsa victimelor raportate la apelul inițial. Pentru localizare și lichidare, s-au mobilizat resurse de la ambele detașamente de pompieri din Iași: 4 autospeciale de stingere apă-spumă, 1 autospecială pentru salvări de la înălțime, 1 autospecială pentru intervenție și descarcerare, 1 autospecială pentru transport personal și materiale, 1 echipaj SMURD – tip TIM, 1 echipaj SMURD – tip EPA precum și 1 echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași – tip B2 Până acum, aproximativ 15 locatari au reușit să iasă singuri din clădire. Alți 10 au fost evacuați de pompieri de la etajele superioare, prin intervenție directă. Operațiunea continuă cu prioritate pe evacuarea fumului și siguranța locatarilor rămași. Please follow and like us:
Un nou punct de atracție la Iași! Parcul din fața Teatrului Național, inaugurat sâmbătă

Lucrările de modernizare a parcului din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” se încheie într-un moment festiv, în perioada celei de-a XXXIV-a ediții a Sărbătorilor Iașului. Inaugurarea parcului va avea loc sâmbătă, 11 octombrie 2025, de la ora 17.00. Proiectul a constat în amenajarea, sistematizarea și refuncționalizarea zonei ca un spațiu cultural în aer liber, cu mobilier urban și elemente noi: teatru de vară în aer liber, panouri pentru expoziții, fântână interactivă, fântâni cu cascadă, gradenă circulară, toalete ecologice, istem de sonorizare, videoproiector,sistem de iluminat modern etc. Aleile pietonale și amfiteatrul au fost pavate cu plăci de marmură și granit, iar mobilierul urban (băncile, coșurile de gunoi) este nou. Vegetația matură și valoroasă a rămas pe acelaşi amplasament și a fost completată cu noi spații verzi. Pe spațiile verzi au fost montate rulouri de gazon dotate cu sisteme automate de irigație și au fost plantate flori și plante decorative. Vestigiile valoroase au fost conservate, protejate și puse în valoare în cadrul unui muzeu. De asemenea, am adus și am montat statuile pe soclurile refăcute. Terenul amenajat are o suprafață de circa 9.700 de metri pătrați, din care spațiile verzi reprezintă peste 7.000 de metri pătrați! Please follow and like us:
Traseul 54 al CTP Iași își schimbă programul și traseul

Locuitorii din zona C.A. Rosetti și satul Cuza Vodă vor avea, din această săptămână, un motiv în plus să folosească transportul public metropolitan. Traseul 54 al Companiei de Transport Public Iași (CTP) circulă după un nou program, care aduce o extindere până în localitatea Cuza Vodă, la orele de vârf, pentru a răspunde mai bine nevoilor de deplasare ale ieșenilor. Decizia a fost luată la solicitarea Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI) și urmărește o mai bună conectare a cartierelor și satelor din nordul municipiului la rețeaua principală de transport. Potrivit CTP Iași, în anumite intervale orare stabilite în graficul de circulație, traseul 54 va deveni 602, parcurgând un itinerariu extins: Târgu Cucu – Șos. Ștefan cel Mare – Cuza Vodă – C.A. Rosetti – Târgu Cucu. Astfel, locuitorii din comuna Popricani vor putea ajunge mai rapid în centrul orașului, fără a schimba mijloacele de transport. Măsura vine în contextul creșterii fluxului de călători din zona metropolitană, mai ales în intervalele de dimineață și seară. În afara acestor intervale orare, traseul 54 își păstrează vechiul program. Autobuzele vor continua să circule de pe C.A. Rosetti (str. Brândușa) – Str. Ursulea – Str. Caprelor – Sărărie – Târgu Cucu. Please follow and like us:
Alertă la Pelerinajul Sfintei Parascheva: patru persoane au avut nevoie de ajutor medical

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, a confirmat că echipajele medicale aflate la Postul Medical Avansat SMURD din zona Catedralei Mitropolitane au intervenit în 4 cazuri în noaptea de 8 spre 9 octombrie. Printre cazurile preluate s-a numărat o femeie de 38 de ani, diagnosticată anterior cu neoplasm de colon și care prezenta complicații ocluzive. Aceasta a fost internată la Secția de Chirurgie a Spitalului Sf. Spiridon. O altă pacientă, în vârstă de 83 de ani, a acuzat dureri toracice în timpul pelerinajului și a fost transportată de urgență pentru investigații cardiologice. Celelalte două persoane au fost stabilizate la fața locului și nu a fost necesară internarea. Pe durata întregului pelerinaj, echipele SMURD Iași și Serviciul de Ambulanță Județean sunt mobilizate în regim de permanență, pregătite să intervină rapid în caz de urgență. Postul Medical Avansat SMURD, amplasat în apropierea Catedralei Mitropolitane, funcționează ca un punct de triere și asistență rapidă pentru cazurile medicale apărute în rândul pelerinilor. Please follow and like us: