Prima furtună majoră de zăpadă face ravagii în nord-estul Statelor Unite. Traficul a fost perturbat, iar școlile s-au închis

prima-furtuna-majora-de-zapada-face-ravagii-in-nord-estul-statelor-unite.-traficul-a-fost-perturbat,-iar-scolile-s-au-inchis

Furtuna ar putea cauza depuneri de zăpadă cu strat gros de până la 30 de centimetri în state cum ar fi Pennsylvania, New York, Massachusetts, dar și, pe alocuri, și în Maine. Meteorologii americani au emis avertismente de furtună, dar și alerte meteo de vreme rea, potrivit Associated Press.  Din cauza furtunii care început marți, sute de zboruri au fost întârziate, iar drumurile au devenit periculoase înainte de răsăritul soarelui din cauza depunerilor de polei. În West Virginia, un șofer de camion a pierdut controlul volanului, iar cabina acestuia a rămas suspendată de un pod timp de câteva ore. Bărbatul nu a fost rănit în urma accidentului, potrivit agențiilor de știri. Meteorologii din SUA au avertizat că drumurile din zona de coastă a statului Maine vor deveni periculoase din cauza depunerilor de zăpadă și polei. Locuitorii au fost îndemnați să își amâne călătoriile pe cât posibil. Mai multe state din nord-estul SUA au închis școlile. „Va fi prima ninsoare a sezonului pentru multe dintre aceste zone și va fi destul de semnificativă”, a precizat Andrew Orrison, meteorolog în cadrul Serviciul Național de Meteorologie din SUA. Furtuna de zăpadă a făcut ravagii și în Ohio. Luni noapte a nins, iar stratul de zăpadă măsura între 7 și 12 centimetri. Școlile au fost închise, iar traficul a fost blocat din cauza înghețului. Autostrada care traversează orașul Cleveland a fost închisă în urma unui accident rutier. Accidente rutiere cauzate de depunerile de zăpadă s-au petrecut și în New York. Mai multe mașini aflate pe autostrada Interstate 87 au ieșit de pe șosea. Și în jumătatea estică a Statului Pennsylvania au fost impuse restricții de circulație pe autostrăzi.

Trupurile britanicilor morți în accidentul aviatic din India conțineau niveluri ridicate de substanțe toxice

trupurile-britanicilor-morti-in-accidentul-aviatic-din-india-contineau-niveluri-ridicate-de-substante-toxice

Un raport întocmit de un medic legist a arătat că cele 53 de cadavre repatriate la morga publică Westminster din Londra, aparținând cetățenilor britanici morți în urma accidentului aviatic din India, au fost îmbibate în formalină în concentrații mari, apoi așezate în sicrie căptușite, potrivit Sky News.  Potrivit medicului legist responsabil de caz, angajații morgii au fost surprinși de natura pericolului. „Aceștia păreau să nu fie conștienți și au fost surprinși de natura pericolului”, a declarat acesta. Formalina conține formaldehidă, cunoscută popular de formol, un gaz utilizat în mod obișnuit pentru conservarea rămășițelor umane. Acest tip de gaz este utilizat în special pentru repatrierea cadavrelor din străinătate. Medicul legist a constatat că nivelurile de formalină „erau periculos de ridicate”, ajungând la 40%. În concentrații ridicate, substanța are efecte toxice și poate provoca iritații respiratorii severe. Potrivit Agenției pentru Securitate Sanitară din Mare Britanie, expunerea pe termen lung poate provoca apariția cancerului. În morgă au fost înregistrate și niveluri ridicate de monoxid și carbon, dar și cianură, potrivit raportului. În raportul intitulat „Prevenirea deceselor viitoare” nu se menționează nicăieri că angajații ar fi fost bolnavi. De asemenea, nu este clar cine era responsabil pentru nivelurile de formalină utilizate. Cu toate acestea, medicul legist șef Fiona J Wilcox, din zona de vest a Londrei, a declarat că morgile ar trebui să fie mai bine pregătite și echipate. „În morgi există o subestimare a pericolelor pe care formalina le prezintă pentru sănătatea tuturor angajaților mortuari”, a declarat experta. Morgile primesc des cadavre conservate în formalină, a continuat ea, afirmând că nu există monitorizări regulate ale acestor cazuri. În urma accidentului aviatic din luna iunie, petrecut în Ahmedabad, India, 241 de pasageri au murit, după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit. Dintre cei morți 53 erau cetățeni britanici. În urma accidentului a existat un singur supraviețuitor la bordul avionului, tot un cetățean de origine britanică.

Șeful OpenAI anunță cod roșu din cauza progreselor realizate de concurenți

seful-openai-anunta-cod-rosu-din-cauza-progreselor-realizate-de-concurenti

Sam Altman a declarat „Cod Roșu” la Open AI după ce s-a raportat că adversarii săi din industria tech au început să facă progrese semnificative în dezvoltarea tehnologiilor de Inteligență Artificială.  Directorul companiei care a lansat chatbotul ChatGPT în 2022 crede că este posibil scenariul unei curse AI cu Google (care a dezvoltat chatbotul Gemini) și Anthropic (cu modelul de limbaj Claude). Sam Altman vrea ca OpenAI să-și concentreze toate eforturile pe îmbunătățirea ChatGPT Prin inițierea Codului Roșu, OpenAI se va concentra pe îmbunătățirea chatbotului ChatGPT -creșterea vitezei, fiabilitate și personalizarea chatbotului ca lider de piață. Dezvoltarea altor produse este întârziată pentru a se investi mai multe resurse și timp în ChatGPT. Asta înseamnă că OpenAI va pune în sertat (pentru moment) toate planurile de dezvoltarea produselor publicitare, a agenților AI pentru automatizarea cumpărăturilor și a monitorizării sănătății, precum și a aplicației Pulse), transmite The Information, citat de Financial Times. Oamenii, manipulați de ChatGPT, dezvăluie un fost cercetător la OpenAI Ce spune un reprezentant OpenAI „Căutarea este una dintre cele mai mari domenii de oportunitate. ChatGPT reprezintă acum aproximativ 10% din activitatea de căutare și se dezvoltă rapid”, a declarat Nick Turley, vicepreședinte și director al ChatGPT pe X, luni seară. „Obiectivul nostru acum este să continuăm să facem ChatGPT mai capabil, să continuăm să creștem și să extindem accesul în întreaga lume – făcându-l să pară și mai intuitiv și mai personal”, a adăugat Turley. Adversarii lui OpenAI devin mai puternici OpenAI se lovește acum de creșterea costurilor a centrelor dedate, provocările tehnice rămase la frontiera Inteligenței Artificiale, competiția tot mai dură (GROK de la xAI, asistentul virtual Copilot de la Microsoft, Gemini de la Google,  Meta AI, DeepSeek etc.). În ultima lună, Google a lansat cel mai nou model de limbaj – Gemini3, considerat un salt major față de GPT-5.  Iar Anthropic a lansat modelul Opus  4.5., care de asemenea, a depășit GPT-5 la performanță. Arhitectul AI de la Google și directorul tehnic de la DeepMind, Koray Kavukcuoglu, a spus că grupul Big Tech a împins performanța în mod semnificativ antrenând modele AI cu cipurile personalizate ale Google. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Compania OpenAI nu se consideră „răspunzătoare” pentru moartea unui adolescent după ce acesta a discutat timp de câteva luni despre suicid cu ChatGPT

Sabrina Carpenter critică dur folosirea uneia dintre piesele sale de către Casa Albă: E malefic și dezgustător

sabrina-carpenter-critica-dur-folosirea-uneia-dintre-piesele-sale-de-catre-casa-alba:-e-malefic-si-dezgustator

Reacția Sabrinei Carpenter vine după ce Casa Albă a distribuit un videoclip cu arestarea unor persoane, în contextul intensificării acțiunilor administrației Trump în domeniul imigrației, imaginile fiind însoțite de melodia „Juno”, potrivit Politico. Interpreta hitului „Espresso” a scris marți că „acest videoclip este malefic și dezgustător. Să nu îndrăzniți vreodată să mă implicați pe mine sau muzica mea pentru a vă promova agenda inumană”. Replica administrației Trump la criticile cântăreței Casa Albă a răspuns într-o declarație în care a făcut din nou referire la muzica artistei, afirmând că administrația „nu își va cere scuze”. „Nu ne vom cere scuze pentru deportarea unor infractori periculoși, criminali, violatori și pedofili aflați ilegal în țara noastră”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Abigail Jackson. Sabrina Carpenter se alătură astfel altor muzicieni care, în ultimii ani, au cerut echipei lui Donald Trump să nu le mai folosească piesele în materiale de campanie sau la evenimente. În 2024, Beyoncé a amenințat că va lua măsuri legale pentru a interzice folosirea piesei „Freedom” într-un videoclip al campaniei Trump. Trupa ABBA, Foo Fighters și artistul Kenny Loggins au formulat plângeri similare în trecut.

Piața globală a ajuns inundată de mașinile chinezești care nu se pot vinde în China

piata-globala-a-ajuns-inundata-de-masinile-chinezesti-care-nu-se-pot-vinde-in-china

În ultimii ani, industria mașinilor electrice din Republica Populară Chineză a captat jumătate din piața sa auto, ceea ce a dus la prăbușirea vânzărilor de mașini pe bază de combustibili fosili. Marii jucători globali din Asia, Europa și America de Nord care mizau pe supremația petrolului și a gazului au avut de pierdut. Piața europeană a ajuns inundată de mașinile electrice chinezești care nu se pot vinde nici în țara în care au fost fabricate. Legiuitorii vestici și-au îndreptat atenția către protejarea piețelor interne de așa zisa amenințare a mașinilor electrice chinezești printr-un război comercial, în care tarifele sunt principalele arme. China a devenit cel mai mare exportator global de mașini Însă, producătorii auto din SUA și UE au de-a face cu o concurență mult mai dură cu producătorii chinezi de benzină din țări precum Polonia, Africa de Sud și Uruguay, informează Reuters. Automobilele pe bază de combustibili fosili au reprezentat 76% din exporturile auto chineze din 2020. Transporturile navale de mașini electrice chinezești au sărit de la 1 milion la 6,5 milioane pe an. Explozia exporturilor de mașini pe bază de combustibili fosili a rezultat de pe urma subvențiilor și politicilor asupra vehiculelor electrice, rezultând distrugerea afacerilor din China ale producătorilor auto VW, GM și Nissan. Un război devastator al prețurilor a fost declanșat. Ora Good Cat, fabricat de compania chinezească Great Wall Motor Concurenții străini se luptă să țină pasul, dar fără succes Din cauza impactului politicii industriale chineze, concurenții străini se luptă să țină pasul cu firmele susținute de guvernul de la Beijing, având ca obiectiv să domine sectoarele critice la nivel național și global. Fără a include vehiculele electrice și hibride, numai exporturile de mașini pe bază de benzină au fost suficiente pentru a transforma China în cea mai mare națiune exportatoare de automobile din lume ca volum. Reuters a realizat această analiză după ce a intervievat 30 de directori executivi, producători auto, manageri din distribuție și cercetători industriali din Republica Populară Chineză. Afluxul mașinilor chineze pe bază de benzină pe piețele emergente reflectă o coliziune între încercarea Beijingului de a promova vehiculele electrice și politice mai vechi care au clădit industria internă a vehiculelor pe bază de combustibili fosili prin valorificarea tehnologiei producătorilor auto din afară. Tesla este abia pe locul 9 în clasamentul exportatorilor auto din China Cel mai mare exportator de mașini pe bază de combustibili fosili din China, între ianuarie și octombrie 2025, este compania Chery (1.063.000 vehicule) , iar cel mai mare exportator de mașini electrice este compania chinezească BYD (789.000 vehicule). În clasamentul top 10 al celor mai mari exportatori auto din China, numai Tesla este singura companie americană (209.000) amplasată în China care figurează în clasamentul realizat de Automobility. Printre cei mai mari exportatori sunt companii gigantice deținute de statul chinez, precum SAIC, BAIC, Dongfeng și Changan. SAIC a avut o perioadă de declin. Vânzările de mașini au scăzut de la 1,4 milioane de vehicule la 435.000 între anii 2020 și 2024. Mașinile chinezești se vând ca pâinea caldă în țările est-europene. Există soluții de contracararea monopolului chinez? Din 2020, China a întrecut Japonia, Germania, Mexic, Coreea de Sud și SUA la exportat mașini. Fiindcă mașinile pe bază de combustibili încă se vând bine în Europa de Est, America Latină și în Africa, care încă se opun adoptării mașinilor electrice, iar China profită de această oportunitate. Nic Thomas, director de marketing de la compania chinezească Changan care vinde în Europa, a declarat pentru Reuters: „Putem să ne perfecționăm oferta pentru fiecare piață”. Vicepreședintele Giles Taylor de la FAW a spus: „China este suprasaturată de companii auto. Este de la sine înțeles că este chiar la limită”. Unii jucători tradiționali spun că sunt pregătiți de luptă, precum Alexander Seitz, directorul Volkswagen pentru America de Sud, care a  declarat că „nu se teme de chinezi”. „Îi respect ca pe un concurent. Sunt bineveniți să li se alăture.” Ca răspuns la concurența chineză, Volkswagen dorește să exporte mașini construite în China către mai multe piețe externe. Iar un purtător de cuvânt al General Motors a făcut referire la remarcile din octombrie ale directorului general Mary Barra. El a afirmat: „Compania își propune să concureze cu rivalii chinezi  cu tehnologia potrivită, la costul potrivit”. 2030: Vânzările de vehicule în afara Chinei ar putea crește la 4 milioane Firma de consultanță AlixPartners preconizează că vânzările anuale ale producătorilor auto chinezi în afara Chinei vor crește cu 4 milioane de vehicule până în 2030. Cele mai multe vehicule vor fi vândute în America de Sud, Orientul Mijlociu, Africa și Asia de Sud-Est. Se așteaptă ca producătorii auto chinezi să controleze 30% din industria auto globală în 5 ani. „Această creștere va veni în detrimentul tuturor celorlalți”, a declarat Stephen Dyer, co-director al AlixPartners în China. Cea mai mare destinație de export a mașinilor pe bază de combustibili a Chinei este Mexicul, incomod de aproape pentru Statele Unite, care au interzis practic vehiculele de marcă chineză cu bariere comerciale care vizează protejarea securității naționale și economice. La sud de granița cu SUA, unde se vând puține vehicule electrice, producătorii auto chinezi vor încheia probabil anul cu vânzări care depășesc 200.000 de unități și o cotă de piață de 14%, potrivit GlobalData.Toyota a înregistrat cea mai mare scădere a vânzărilor în Africa de Sud în rândul producătorilor auto tradiționali anul trecut, scăzând cu aproape 15% la 93.805 vehicule, potrivit GlobalData. Gigantul de stat Changan lansează cinci vehicule în Africa de Sud, inclusiv modele cu două baterii, dar se așteaptă ca cel mai bine vândut model al său să fie o camionetă cu motorină, sau „bakkie”, așa cum sunt cunoscute local. „Piața vehiculelor electrice va necesita mai mult timp”, a declarat Marinus Venter, care gestionează marca Changan acolo pentru distribuitorul Jameel Motors. Sursa Foto: Shutterstock/Profimedia Autorul recomandă: Europa, pas înapoi în „războiul” cu China pe piața bateriilor pentru mașinile electrice. Un producător suedez a inițiat procedura de FALIMENT China „inundă” Asia Centrală cu mașini electrice. Una din schemele extravagante ale Beijingului este uluitoare: „Impactul va fi de lungă durată”

Papa Leon al XIV-lea pledează pentru dialog și avertizează împotriva unei intervenții americane în Venezuela

papa-leon-al-xiv-lea-pledeaza-pentru-dialog-si-avertizeaza-impotriva-unei-interventii-americane-in-venezuela

„Se pare că există posibilitatea să existe chiar o operațiune de invadare a teritoriului venezuelean. Cred cu tărie că este mai bine să căutăm modalități de dialog, poate presiune, inclusiv presiune economică”, a transmis marți suveranul pontif.  De asemenea, Papa Leon care a fost misionar și episcop în Peru a susținut că liderii religioși din statele sud-americane caută metode de calmare a tensiunilor între Statele Unite și Venezuela.  Acesta a mai punctat și că liderii Maduro și Trump au avut o convorbire telefonică, declarând că pozițiile oficiale din SUA se schimbă frecvent.  Tensiunile dintre Statele Unite și Venezuela s-au accentuat pe fondul  acuzațiilor formulate de liderul american conform cărora Maduro permite și sprijină transporturile de droguri destinate pieței americane.  Sâmbătă, președintele Trump a transmis: „Către toate companiile aeriene, piloți, traficanți de droguri și persoane, vă rugăm să luați în considerare închiderea în întregime a spațiului aerian de deasupra și din jurul Venezuelei. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme! Președintele Donald J. Trump”, iar duminică a anunțat că a discutat telefonic cu președintele Venezuelei, Nicolas Maduro.  În paralel, guvernul american crescut prezența militară în regiune, sub pretextul operațiunilor anti-drog, efectuând din septembrie cel puțin 21 de atacuri asupra unor ambarcațiuni suspecte din Caraibe și Pacific, atacuri soldate cu cel puțin 83 de morți.  

Dreptul cetățenilor de a plăti cu numerar, introdus în Constituția Sloveniei. Nu este singura țară care vrea să-și protejeze dreptul de a folosi bani cash

dreptul-cetatenilor-de-a-plati-cu-numerar,-introdus-in-constitutia-sloveniei.-nu-este-singura-tara-care-vrea-sa-si-protejeze-dreptul-de-a-folosi-bani-cash

Amendamentul constituțional corespunzător, care consacră dreptul de a utiliza bancnote și monede în toate tranzacțiile bancare și juridice, a fost aprobat luni în Parlamentul Sloveniei, format din 90 de membri. Măsura a primit 61 de voturi pentru și niciun împotrivă, a relatat marți ziarul Delo din Ljubljana, scrie EFE. Procedura legală pentru această modificare a început după o campanie populară lansată pe Facebook în 2023, care a reușit să strângă peste 50.000 de semnături. Conform legislației slovene, o schimbare a Constituției poate fi inițiată de 20 de deputați, de guvern sau de un minimum de 30.000 de alegători și necesită aprobarea a două treimi din membrii prezenți în Parlament. Reprezentantul inițiativei, Ivan Jurgec, a argumentat că cetățenii erau preocupați de o eventuală eliminare a banilor lichizi în viitor și că, prin urmare, scopul moțiunii este „protejarea banilor fizici”. Alte țări europene analizează inițiative similare, iar Elveția, a cărei monedă este francul și care nu face parte din UE. plănuiește să voteze în martie următor dacă va proteja și ea numerarul ca parte a Constituției sale. Motivele Inițial, guvernul premierului Robert Golob, un liberal și ecologist, se opusese adoptării amendamentului, considerând că politica monetară este responsabilitatea exclusivă a Băncii Centrale Europene (BCE) . Totuși, el a abandonat această poziție după ce mai mulți experți în drept constituțional au dat asigurări că măsura nu intră în conflict cu regulile cadrului monetar euro. Atât partidele de centru-stânga care alcătuiesc coaliția condusă de Golob, cât și opoziția, au convenit să evidențieze vulnerabilitatea sistemelor digitale și eșecurile acestora , care au devenit evidente în diverse crize. De asemenea, parlamentarii au remarcat că multe persoane, inclusiv unii cetățeni în vârstă, nu au abilitățile necesare pentru a utiliza tehnologii avansate. Prin acest amendament, au afirmat ei, guvernul se asigură că aceștia nu sunt excluși de la tranzacțiile financiare de bază.

Hong Kong deschide o anchetă condusă de un judecător după incendiul care a ucis 156 de persoane

hong-kong-deschide-o-ancheta-condusa-de-un-judecator-dupa-incendiul-care-a-ucis-156-de-persoane

„Pentru a evita din nou tragedii similare, voi înființa un comitet independent condus de judecători pentru a examina motivul din spatele cauzei și răspândirii rapide a incendiului și problemele conexe”, a spus marți, John Lee, liderul autorităților locale din Hong Kong.  Poliția a arestat 15 persoane suspectate de ucidere din culpă și 12 într-o anchetă de corupție, fără să fie specificat dacă există persoane care sunt investigate în ambele dosare.  Conform anchetei preliminare, în lucrările care erau efectuat la complexul rezidențiale au fost folosite materiale neconforme precum  plase din plastic și spumă izolatoare care au alimentat flăcările și au permis incendiului să se extindă rapid în șapte dintre cele opt turnuri ale complexului, locuite de peste 4.000 de oameni.  Incendiul a readus în atenție avertismentele neglijate ale locatarilor, care semnalaseră încă din 2024 riscuri legate de materialele folosite în renovări.  Testele efectuate acum arată că plasa folosită pentru acoperirea schelelor nu îndeplinea standardele ignifuge, iar spuma izolatoare a contribuit la amplificarea dezastrului. În plus, sistemele de alarmă ale complexului funcționau defectuos în momentul izbucnirii incendiului. În urma tragediei, aproape 1.500 de persoane în locuințe temporare, iar alte sute au fost cazate în hosteluri și hoteluri. 

Un cântăreț celebru a murit la vârsta de 26 de ani. Motivul decesului nu a fost anunțat

un-cantaret-celebru-a-murit-la-varsta-de-26-de-ani.-motivul-decesului-nu-a-fost-anuntat

Vedeta muzicii rap Poorstacy a murit la vârsta de 26 de ani după ce ar fi suferit „o urgență medicală” într-o cameră de hotel. Muzicianul, al cărui nume real eeste Carlito Milfort, a fost dus de urgență la spital, dar nu a supraviețuit. Nu a fost dezvăluită cauza decesului, deoarece oficialii continuă să investigheze, potrivit express.co. Originar din Palm Beach, Florida, cântărețul se afla într-un hotel din zona Boca Raton când a murit. Un angajat al hotelului a declarat pentru TMZ că el s-a cazat cu o femeie și un copil mic și că a stat în complex timp de 10 zile înainte de moartea sa. Muzica rapperului foarte popular a combinat influențe din hip-hop, punk rock și heavy metal. A lansat două albume de studio, două EP-uri și a fost inclus pe coloana sonoră a filmului nominalizat la premiile Grammy, Bill & Ted Face the Music. Cântărețul a lucrat îndeaproape cu un prieten și cu emblematicul baterist Blink-182, Travis Barker, o mare parte din cariera sa. Ultima sa postare pe Instagram a fost publicată în urmă cu trei luni și jumătate. Aceasta conținea trei fotografii cu el în interiorul unei mașini, una dintre ele înfățișând și un copil. Fanii au fost luați prin surprindere Decesul s-a produs sâmbătă, dar informația a devenit publică peste câteva zile. După confirmare, fanii s-au grăbit să-i aducă un omagiu. „Omule, ce naiba m-ai ajutat să trec prin niște vremuri întunecate pe vremuri… Odihnește-te în pace, frate. Sper să găsești o rezolvare oriunde te-ai afla”, a scris un fan „Muzica ta mi-a ținut companie în timp ce luptam cu o dependență puternică la începutul anilor 2020, îmi pare rău să te văd plecând, omule, dar voi fi mereu recunoscător pentru muzica ta”, a adăugat altul.

WhatsApp Web va deconecta utilizatorii la fiecare șase ore

whatsapp-web-va-deconecta-utilizatorii-la-fiecare-sase-ore

WhatsApp Web va deconecta utilizatorii la fiecare șase ore în India. Departamentul de Telecomunicații a emis o directivă strictă pentru combaterea fraudei digitale și accesului neautorizat la conturi. Regulile stricte de verificare Directiva a fost difuzată pe 28 noiembrie. Aceasta a stârnit reacții online, în special din partea utilizatorilor care depind de accesul neîntrerupt la WhatsApp Web pentru muncă și călătorii. Conform noilor instrucțiuni, platformele trebuie să se asigure că contul de mesagerie rămâne conectat în permanență la aceeași cartelă SIM activă utilizată în timpul înregistrării. Dacă un utilizator scoate sau schimbă cartela SIM din dispozitiv, aplicația de mesagerie corespunzătoare va înceta imediat să funcționeze. Deconectare obligatorie la șase ore Cerința Departamentului de Telecomunicații este ca toate serviciile web asociate, cum ar fi WhatsApp Web, să deconecteze utilizatorii la fiecare șase ore, fără excepții. Reautentificarea va necesita scanarea codului QR de fiecare dată. Regulile trebuie aplicate în termen de 90 de zile. Termenul limită de conformare este în jurul lunii februarie 2026. Departamentul de Telecomunicații a solicitat platformelor să depună rapoarte de progres în următoarele patru luni. De ce a fost emisă directiva Măsura vine din cauza preocupărilor crescânde cu privire la frauda online. Infractorii cibernetici exploatează ușurința cu care pot accesa conturi. Au fost descoperite numeroase cazuri în care aplicațiile au continuat să funcționeze chiar și după ce SIM-ul original nu mai era prezent. Aceasta oferă o portiță de scăpare pentru deturnarea conturilor inactive. Reacții negative online Reacțiile negative au fost intense online. Un utilizator de pe Threads a comentat „Ei bine, s-a dus productivitatea mea la locul de muncă”. Platformele de socializare au fost pline de plângeri. Unii sunt de acord cu măsura de reducere a înșelătoriilor. Alții sunt îngrijorați de fluxul de lucru, anunță Metroindia. Impact asupra muncii Utilizatorii care depind de WhatsApp Web pentru comunicarea zilnică la birou spun că fereastra de deconectare de șase ore va încetini zilele de lucru. Threadurile de pe Reddit sunt pline de comentarii care numesc regula „fricțiune la superlativ” și „un ucigaș total al productivității”. O altă postare larg distribuită a descris politica ca „o durere de cap majoră deghizată în măsură de securitate”. Întrebări legate de confidențialitate Pe lângă frustrare, mulți utilizatori au ridicat întrebări legate de confidențialitate. Criticii se tem că legarea strictă a aplicațiilor de mesagerie de prezența activă a cartelei SIM extinde vizibilitatea guvernului asupra modelelor de comunicare. Cei care călătoresc frecvent în străinătate și-au exprimat îngrijorarea. Utilizarea temporară a unei cartele SIM străine ar putea face ca conturile lor de mesagerie din India să devină inoperabile. Implementarea pune sub semnul întrebării dacă deconectarea de șase ore va crea haos sau va fi o soluție durabilă.