Tomesti: două autoturisme spulberate într-un accident cumplit circulația este complet blocată pe ambele sensuri!
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea Tomești, la ieșirea din Iași, în apropiere de zona Dovis. Potrivit primelor informații, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune violentă, iar una dintre mașini a fost proiectată în afara carosabilului, pe marginea drumului. La fața locului se deplasează de urgență echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe, pentru a acorda îngrijiri medicale persoanelor implicate și pentru a securiza zona. Circulația este complet blocată pe ambele sensuri de mers, iar șoferii care tranzitează zona sunt sfătuiți să folosească rute alternative până la finalizarea intervenției. Vom reveni cu detalii oficiale despre starea victimelor și cauza exactă a accidentului imediat ce acestea vor fi comunicate de autorități. „Intervenție la un accident rutier in sat Tomești, com Tomești, pe DN 28, intre doua autoturisme, in care au fost implicate trei persoane. La locul evenimentului se deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași si un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Judetean Iași„, au transmis reprezentantii ISU Iasi. Sursa foto: Info Trafic Iasi Please follow and like us:
O ambulanță de ultimă generație ajunge la Iași! Pacienții critici vor avea șanse reale la viață

O veste excelentă pentru ieșeni și întreg județul: o ambulanță nou-nouță, echipată la standarde internaționale, este deja în drum spre Iași și va intra curând în dotarea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Este vorba despre o unitate mobilă destinată urgențelor majore, capabilă să transforme orice loc de intervenție într-o adevărată sală de terapie intensivă. Noua ambulanță vine complet echipată cu: Ventilator mecanic de ultimă generație pentru susținerea respirației pacienților aflați în stare critică. Defibrilator modern cu funcții avansate de monitorizare. Echipamente pentru resuscitare și terapie intensivă, menite să facă diferența în primele minute vitale. ECHO FAST portabil, esențial pentru diagnostic rapid în cazurile de traumă majoră – ajută medicii să depisteze hemoragii interne și să decidă rapid următorii pași. Targă hidraulică și sistem de siguranță pentru un transport optim și sigur al pacientului. Un element revoluționar este sistemul de dezinfecție cu ozon, care igienizează rapid și eficient spațiul de lucru din ambulanță. Astfel, atât pacienții, cât și echipajul medical sunt protejați de riscul infecțiilor, un aspect extrem de important mai ales în contextul epidemiilor. Echipajul medical – format din medic, asistent și ambulanțier – va putea oferi îngrijiri de nivel spitalicesc chiar la locul accidentului sau al urgenței. În cazurile critice, această dotare poate face diferența dintre viață și moarte. În condițiile în care parcul auto al Serviciului de Ambulanță Județean Iași este supus presiunii uzurii, noua achiziție reprezintă un pas concret spre modernizare. Această investiție oferă echipajelor medicale șansa de a acționa mai rapid și mai eficient, iar pacienților, speranța reală că vor primi ajutorul necesar la timp. Ambulanța de ultimă generație va intra în scurt timp în serviciul operativ, aducând un plus de siguranță și încredere comunității ieșene. Please follow and like us:
Permis de conducere fals descoperit de polițistii de frontiera ieseni în timpul unui control de rutină
Miercuri, 21 august 2025, la frontiera de est a României, un tânăr în vârstă de doar 21 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost prins de polițiștii de frontieră din Iași în timp ce încerca să iasă din țară folosindu-se de un permis de conducere fals. Totul s-a petrecut în jurul orei 13:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași, acolo unde tânărul s-a prezentat ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova. În urma unei analize de risc, polițiștii de frontieră au decis să efectueze un control amănunțit asupra acestuia. Verificările au scos imediat la iveală faptul că asupra tânărului se afla un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, însă documentul ridica suspiciuni serioase. Testele și verificările specifice au demonstrat fără echivoc: permisul nu îndeplinea condițiile de formă și de fond ale unuia autentic. Cu alte cuvinte, tânărul încerca să treacă frontiera folosind un act falsificat. Cazul a fost preluat imediat de polițiștii de frontieră, care au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Autoritățile au anunțat că, la finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Please follow and like us:
Destin sfâșietor în Iași: și-a lăsat viața întreagă într-un geamantan și a ajuns să doarmă pe străzi!
O imagine tulburătoare a atras atenția trecătorilor din Parcul Copou: un bărbat, cu un troler plin de haine și câteva lucruri personale, și-a început viața pe stradă chiar în inima orașului. Cazul său scoate la lumină o problemă tot mai îngrijorătoare pentru comunitatea ieșeană – creșterea alarmantă a numărului de persoane fără adăpost. Situația a fost semnalată la Dispeceratul Poliției Locale Iași, iar un echipaj a ajuns imediat în Copou. Acolo, oamenii legii au descoperit bărbatul dormind pe o bancă, alături de mai multe bagaje. Deși i s-a propus să fie transportat într-un centru specializat pentru persoane fără adăpost, bărbatul a refuzat. Din declarațiile martorilor, acesta părea hotărât să își ducă traiul în stradă, în ciuda condițiilor grele. Mai mulți vizitatori ai parcului au reclamat faptul că prezența bărbatului genera un disconfort vizual și olfactiv, motiv pentru care polițiștii locali i-au cerut să elibereze zona. Ulterior, a fost solicitat un echipaj Salubris Iași, care a intervenit pentru igienizarea locului. Please follow and like us:
Aeroportul Iași scoate la concurs posturi pe perioadă nedeterminată

, Aeroportul Iasi scoate la concurs 𝐧𝐨𝐢 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐯𝐚𝐜𝐚𝐧𝐭𝐞: 1 post 𝐒̦𝐄𝐅 𝐒𝐄𝐑𝐕𝐈𝐂𝐈𝐔 𝐒𝐈𝐆𝐔𝐑𝐀𝐍𝐓̦𝐀̆ 𝐎𝐏𝐄𝐑𝐀𝐓̦𝐈𝐎𝐍𝐀𝐋𝐀̆ – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului Siguranță Operațională; 1 post 𝐄𝐂𝐎𝐍𝐎𝐌𝐈𝐒𝐓 – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Compartimentului Contabilitate-Buget; 1 post 𝐄𝐋𝐄𝐂𝐓𝐑𝐈𝐂𝐈𝐀𝐍 – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului Energetic; 1 post 𝐌𝐔𝐍𝐂𝐈𝐓𝐎𝐑 𝐂𝐀𝐋𝐈𝐅𝐈𝐂𝐀𝐓 (𝐅𝐎𝐂𝐇𝐈𝐒𝐓) – normă întreagă, perioadă nedeterminată, în cadrul Serviciului Mentenanță Terminale și Zona Publică. Dosarul de candidatură se poate depune până la data de 𝟎𝟑.𝟎𝟗.𝟐𝟎𝟐𝟓, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟔:𝟎𝟎, la Compartimentul Resurse Umane al R.A. Aeroportul Iași. Concursul cuprinde trei etape: selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă din bibliografia de concurs și interviul. Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși în etapa precedentă. Sunt declarați admiși la proba scrisă și interviu, candidații care au obținut minimum 70 de puncte din punctajul maxim de 100 de puncte pentru posturile de conducere și minimum 50 de puncte din punctajul maxim de 100 de puncte pentru posturile de execuție. Proba scrisă va avea loc pe data de 𝟏𝟏.𝟎𝟗.𝟐𝟎𝟐𝟓, ora urmând să fie comunicată odată cu anunțul privind rezultatele selecției dosarelor, la sediul R.A. Aeroportul Iași. Detalii, la nr. de telefon 𝟎𝟐𝟑𝟐/𝟐𝟕𝟏𝟓𝟗𝟎, 𝐢𝐧𝐭. 𝟏𝟏𝟐. Toate informațiile privind 𝒅𝒐𝒔𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒄𝒂𝒏𝒅𝒊𝒅𝒂𝒕𝒖𝒓𝒂̆, 𝒄𝒐𝒏𝒅𝒊𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒊̂𝒏𝒔𝒄𝒓𝒊𝒆𝒓𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒄𝒖𝒎 𝒔̦𝒊 𝒃𝒊𝒃𝒍𝒊𝒐𝒈𝒓𝒂𝒇𝒊𝒂 sunt publicate și pe site-ul aeroportului, la secțiunea Noutăți-Cariere (Locuri de muncă): https://www.aeroport-iasi.ro/noutati Please follow and like us:
Spitalul Prof. Dr. N. Oblu angajează urgent infirmieri, asistenți și economiști

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ „PROF. DR. N. OBLU” IAȘI, str. Ateneului nr. 2, organizează concurs în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu aprobarea Consiliului Județean nr. 29201, 31041/29.07.2025, cu respectarea art. VII din O.U.G. nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene,O.U.G. nr. 12/2025 privind acordarea unui sprijin financiar pentru unele categorii de pensionari în anul 2025, precum și pentru completarea unor acte normative,pentru ocuparea următoarelor posturi: Infirmier – cu studii școală generală//medii și atestat profesional/adeverință – 11 posturi Registrator medical – cu studii medii – 3 posturi (din care 1 post temporar vacant) Asistent medical generalist – cu studii postliceale – 1 post Asistent medical generalist principal – cu studii superioare – 2 posturi Lăcătuș mecanic – cu studii școală generală/medii – 1 post Inginer construcții civile – cu studii superioare – 1 post Economist specialist grad A – cu studii economice superioare – 1 post Please follow and like us:
Un medic pediatru din Galați s-a recuperat la Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia, după ce a suferit un accident rutier
În luna mai a anului 2024, Maricica a suferit un accident rutier care s-a soldat cu 28 de fracturi la nivelul tuturor segmentelor, dintre care cele mai afectate au fost umărul stâng și glezna dreaptă. Fracturile multiple și atrofia musculară aveau să reprezinte o provocare enormă, dar totul a început cu un prim pas: încrederea în procesul de recuperare. De la imobilizare totală, la primele mișcări în Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia din Iași După 6 săptămâni de imobilizare totală, Maricica a început procesul de recuperare la Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia. După o evaluare primară meticuloasă, a fost elaborat un plan de terapie individualizat, cu accent pe autonomia transferului, verticalizarea progresivă, mobilizarea pasivă a umărului și reluarea mersului cu încărcare progresivă. „Am venit pe targă, cu imobilitate totală pe membrele inferioare și membrul superior stâng. Eram cu atrofie musculară, cu dureri la orice mică mobilizare și extrem de astenică. Am început terapia inițial la pat, câteva zile, și apoi am mers în sala de kinetoterapie. Nu au întârziat să apară satisfacția și progresele care au venit treptat-treptat. Acum plec mergând pe picioarele mele, în cadru, mai greu, dar merg și pot să îmi folosesc și membrul superior stâng”, a menționat Maricica. Prima provocare majoră a fost să învețe din nou să își miște membrele, însă, în acest parcurs, Maricica nu a fost singură – întreaga echipă multidisciplinară din cadrul Spitalului de Recuperare Medicală Arcadia a fost alături de ea, monitorizând atent fiecare pas în procesul de recuperare. Maricica a avut acces la tehnologie robotizată de înaltă performanță Planul de recuperare a Maricicăi a inclus ședințe personalizate de kinetoterapie și utilizarea tehnologiilor robotizate, precum Walkerview, o bandă interactivă cu analiza 3D a mersului, pentru reeducarea mersului și antrenamentului la efort. Care Therapy, un dispozitiv care accelerează vindecarea tisulară, a fost utilizat pentru a permite o mobilizare mult mai ușoară a umărului stâng. Durerea și imposibilitatea de a se mișca au fost un început greu pentru ea, dar Maricica nu a pierdut niciodată speranța că va reuși să se ridice din nou: mai mult, a învățat să își aprecieze fiecare mică reușită. Ramona Baciu, fiziokinetoterapeut în cadrul Spitalului de Recuperare Medicală Arcadia: „Doamna doctor este un om excepțional din toate punctele de vedere. Nu a existat niciodată «nu pot» sau «nu vreau» . Mereu a venit cu zâmbetul pe buze și a spus «pot mai mult, rezist și fac tot ce este nevoie ca să mă văd pe picioare»”. Astfel, Maricica a reușit să își depășească propriile limite: de la recuperarea mișcărilor de bază, până la redobândirea forței musculare și îmbunătățirea coordonării, a învățat că fiecare pas înainte, oricât de mic, o aduce mai aproape de obiectivul final – acela de a merge din nou. Spitalul de Recuperare Medicala Arcadia este cea mai complexă soluție din Europa pentru recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni neurologice, ortopedice, cardiovasculare, pneumologice sau reumatologice. Principalele elemente distinctive includ tehnologia robotizată de ultimă generație, echipa medicală cu experiență internațională și capacitatea extinsă de internare, în rezerve cu un înalt grad de confort. Please follow and like us:
Un spectacol care poate SCHIMBA DESTINE: INIMO 2025, evenimentul anului la Iași

În perioada 30-31 august 2025, în fața Palatului Culturii din Iași, se va desfășura ediția a IV-a a celui mai așteptat eveniment caritabil al anului, INIMO, Festivalul Internațional al Vieții, Familiei și al Faptelor Bune. Evenimentul este organizat de Asociația „Glasul Vieții” și aduce împreună zeci de mii de oameni uniți de dorința de a sprijini copiii sărmani ori orfani din întreaga țară, ocrotiți de noi. Așa cum bine știți, Asociația „Glasul Vieții” are în grijă în cadrul proiectului Bursele „Grăuntele de Iubire”, 10.554 de copii sărmani ori orfani, pe care îi îmbrăcăm pentru școală de trei ori pe an: la începerea anului şcolar – GRĂUNTELE DE MUȘTAR, de Învierea Domnului – GRĂUNTELE DE LUMINĂ şi de Nașterea Domnului Iisus Hristos – GRĂUNTELE DE IUBIRE. Pe lângă aceasta, toți acești copii, alături de familiile lor, marea majoritate cu mame singure ori cu mulți frați acasă, beneficiază de sprijin permanent pe tot parcursul anului, în funcție de nevoile lor și de posibilitățile noastre, mai cu seamă acum când oamenii sărmani trec printr-o criză materială dificilă, ca urmare a restricțiilor impuse de regimul de austeritate. Venind la INIMO, dorim să adunăm forțe și suflete bune pentru ca fiecare dintre acești copii să aibă hăinuțe, încălțăminte, ghiozdan și toate cele necesare, astfel încât să poată păși fericiți, curați și demni pragul clasei la începutul acestui an școlar, precum și în viață. Iar dacă mai există cineva care se întreabă unde se duc donațiile din invitații, ei bine, o spunem răspicat că nu în beneficii personale, fie ele și de imagine, ci pe încălțămintea, hăinuțele, ghiozdanele și toate cele necesare pentru școală, fără de care copiii noștri dragi vor fi condamnați la abandon școlar, sau, mai curând, la cerșetorie ori infracționalitate. Uniți sub deviza „Bucură-te și fă bine!”, zeci de mii de oameni cu suflet mare din Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui, Bacău dar și din celelalte colțuri ale țării ori din Diaspora, sunt așteptați, alături de cei mai buni artiști ai momentului să ofere șansa la educație pentru toți 10.554 de copii sărmani ori orfani din cele mai sărace comunități ale Moldovei și nu numai. Totodată, Festivalul INIMO își propune să vină în sprijinul mamelor, copiilor și tinerilor din medii defavorizate, care vor beneficia de servicii medicale în cadrul Clinicii Veronica, primul spital socio-medical gratuit din România. La eveniment sunt așteptați artiștii de renume, precum: Andra, Smiley, Connect-R, Misha Miller,, Antonia, Alex Velea, The Urs, Cedry2k, Direcția 5, Andra Gogan , Eva Timush și mulți alții. Ca de obicei, cei mici vor fi în centrul atenției, prin momente speciale pregătite de Planeta Clonuella și Coloricii, dar și prin activități interactive precum face-painting, spații de joacă generoase, ateliere educaționale și jocuri sportive, pentru o experiență de neuitat. Festivalul INIMO este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, cu sprijinul Consiliul Județean Iași și al tuturor instituțiilor de siguranță și ordine publică (Jandarmeria Iași, Poliția Locală Iași, Poliția Română – Secția de Poliție Iași, Pompieri/ISU Iași și Serviciul Rutier Iași). Nu am fi putut ajunge aici fără contribuția esențială a principalilor sponsori Migdalin – Amma și Profi, precum și sprijinul atât de necesar din partea tradiționalilor prieteni de fapte bune: La Castel, Royal Town, Homico, Arca, Kosarom, Ouartz Matrix, Crevețeria Casa Pogor, Hotel Unirea, Cotnari, Bras, Heaven Solutions, Neo Kids, Palas Mall, Hotel Pleiada, Rebfruct, Cobyul, Fredy, Coșul cu pâini, Arena Compakt, IașiSting, Prime Advertising, TBI Bank, Blanca, Albrau, Antibiotice, Fiald, Cenit SRL, Charlotte, Elegance Outlet, Climatherm, Motiv Pizzerie, Merlin’s, Proiect Consulting, Hotel Ramada, Praxis, Atrium Garden, Mitropolit Residence, Akadika, Cake Expert, Petru, San Auto, Suzuki, Salubris, Yummi, Banca Comercială Română, Pufuleții Yummi, Domeniile Bohotin, Save Protection, Ius Serv, Bohemia, Agroilmar, Macromex, Bytex, AutoPadova, Restaurant Biutiful, Let`s Play. Vă așteptăm pe toți iubitorii faptelor bune în inima orașului nostru drag, Piața Palatului Culturii din Iași, pe 30-31 august, de la ora 17.00, unde vom trăi două zile de spectacol extraordinar alături de cei mai îndrăgiți artiști ai României. Ne vom bucura de activități pentru întreaga familie și, cel mai important, vom avea șansa să-i sprijinim pe cei mai sărmani copii din lista celor 10.554 de grăuncioare de muștar. Toți cei care vor să fie alături de activitatea și misiunea Asociației Glasul Vieții, prin participarea la Festivalul INIMO, pot afla mai multe detalii pe https://inimo.ro/. Please follow and like us:
Târgul EXCELSIOR de la Palas îi întâmpină pe elevi cu tot ce au nevoie pentru noul an școlar: rechizite, produse de papetărie, manuale, dar și alte surprize
Atriumul Palas devine o „librărie uriașă”, cu tot ce au nevoie elevii pentru noul an școlar, odată cu cea de-a douăsprezecea ediție a Târgului EXCELSIOR. Oferta educațională include rechizite, cărți școlare și de literatură, enciclopedii, dicționare, jocuri creative − toate la prețuri promoționale −, dar și surprize atractive menite să transforme pregătirile de școală într-o experiență plăcută și relaxantă pentru toată familia. Începând de astăzi, 20 august 2025, și până pe 14 septembrie, educatori sau profesori, părinți, bunici, dar mai ales școlari sunt invitați, în Atriumul Palas, să descopere oferta celei de-a douăsprezecea ediții a Târgului EXCELSIOR. Organizatorii au pregătit o gamă variată de cărți și materiale educaționale: de la manuale și literatură școlară la enciclopedii, dicționare, articole de papetărie, până la ghiozdane, penare, caiete, agende, instrumente de scris și jocuri creative. Căutarea celor necesare pentru școală va fi și mai distractivă, pentru că vizitatorii vor beneficia de promoții speciale, oferte personalizate și surprize atractive. „Curiozitatea deschide drumul către cunoaștere” este tema ediției din acest an, iar mesajul evenimentului subliniază importanța educației și a culturii, încurajând un proces de învățare continuă, care să pregătească tinerii pentru provocările viitorului. Târgul promovează aceste valori prin diversitate, noutate și adaptarea ofertei la cerințele educației pentru viitor. Please follow and like us:
Imagini șocante la Pașcani:bătrân de 70 de ani, pus la pământ și încătușat pentru o bere

Imagini șocante au fost surprinse pe Esplanada din municipiul Pașcani, unde un bătrân cu probleme cardiace a fost încătușat și pus la pământ de polițiștii locali, după ce ar fi refuzat să se legitimeze. Scenele, filmate atât de martori, cât și de camerele polițiștilor, au stârnit un val de indignare în rândul localnicilor. Potrivit informațiilor obținute de reporterii [numele publicației], totul a început după ce bărbatul a fost surprins bând o bere pe o bancă. Agenții Poliției Locale Pașcani s-au apropiat de el și i-au cerut să se legitimeze. Omul a refuzat, dar a explicat că nu este agresiv și că vrea să i se dovedească faptul că a consumat alcool. În imaginile apărute în spațiul public se vede cum bătrânul, în vârstă de aproape 70 de ani, este încătușat, târât și pus la pământ, în timp ce unul dintre polițiști îl apasă cu genunchiul pe cap. Martorii spun că bărbatul nu a opus rezistență și că intervenția a fost abuzivă. „Abia venise de la pescuit, s-a așezat să se odihnească și a băut o bere. Nu a deranjat pe nimeni, nu a ridicat vocea. L-au luat ca pe un infractor”, a povestit un martor. La scurt timp după intervenția în forță, bătrânului i s-a făcut rău. Oamenii au sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță. Până la sosirea medicilor, bărbatul a rămas întins pe trotuar, cu cătușele la mâini, fiind ajutat de soție și de trecători. După ce a primit îngrijiri medicale, acesta a fost transportat la Spitalul de Urgențe din Pașcani, unde a fost diagnosticat cu răni ușoare și ulterior externat. „Am băut o bere, recunosc, dar nu am fost agresiv. Le-am spus să-mi dovedească faptul că am băut, nu să mă umilească în fața tuturor. Nu meritam să fiu tratat așa”, a declarat bătrânul. Martorii confirmă varianta lui: „Nu s-a luat de nimeni. A refuzat să dea buletinul, dar asta nu înseamnă că trebuie pus la pământ. Cei de la Poliția Locală au exagerat grav.” Contactat pentru un punct de vedere, primarul municipiului Pașcani a luat apărarea polițiștilor locali: „Nu a fost abuzat nimeni. Dacă acel bătrân are 70 de ani și nu a învățat până acum că atunci când Poliția îți cere să te legitimezi trebuie să arăți buletinul, înseamnă că nu prea a înțeles multe de la viață.” Imaginile video au împărțit comunitatea în două tabere: unii susțin că legea trebuie respectată indiferent de vârstă, alții cer sancționarea polițiștilor pentru o intervenție disproporționată. Cazul este acum în atenția opiniei publice, iar autoritățile sunt presate să explice dacă acțiunea Poliției Locale Pașcani a respectat sau nu legea și drepturile cetățenești. Sursă: bit24.ro Please follow and like us: