Atenție, ieșeni! Joi și vineri se oprește circulația tramvaielor în fața Palatului Culturii

atentie,-ieseni!-joi-si-vineri-se-opreste-circulatia-tramvaielor-in-fata-palatului-culturii

În contextul repetițiilor și concertului organizat de Sărbătorile Iașului 2025, autoritățile au decis restricționarea temporară a circulației tramvaielor în zona Palatului Culturii, una dintre cele mai aglomerate artere ale municipiului. Conform anunțului transmis de CTP Iași, măsurile vor fi aplicate în două zile consecutive, după cum urmează: Joi, 16 octombrie 2025, circulația tramvaielor va fi închisă în fața Palatului Culturii, începând cu ora 14:00. Vineri, 17 octombrie 2025, restricțiile se mențin în aceeași zonă, tot de la ora 14:00, în funcție de programul repetițiilor și al concertului. Pe durata acestor restricții, echipele tehnice ale CTP vor fi prezente în teren pentru a dirija traficul și a sprijini călătorii care vor trebui să își modifice traseul obișnuit. Pentru a evita disconfortul călătorilor, CTP Iași a anunțat măsuri alternative de transport. -Pe traseul 9, tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze, care vor circula cu o frecvență adaptată cererii, astfel încât timpul de așteptare să fie minim. -Tramvaiele de pe traseele 1, 7 și 13 vor fi redirecționate prin zona Tudor Vladimirescu, o rută alternativă care va asigura conexiunea între cartierele mari ale orașului. Tot vineri, 17 octombrie, autobuzele de pe traseele 9b, 28 și 41 ar putea fi deviate pe strada Sfântul Lazăr, în funcție de necesitățile momentului și de fluxul de participanți din zona centrală. Please follow and like us:

Tragedie la primele ore ale dimineții in judetul Iasi: o femeie a fost lovită mortal de tren

tragedie-la-primele-ore-ale-diminetii-in-judetul-iasi:-o-femeie-a-fost-lovita-mortal-de-tren

În aceasta dimineata in jurul orei 05:30, mecanicul trenului Regio 6444, care circula pe ruta Pașcani–Iași, a anunțat la numărul unic de urgență 112 că garnitura a lovit o persoană aflată pe calea ferată, la aproximativ 300 de metri de intrarea în gara Ruginoasa. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat (EPA), formate din opt subofițeri, precum și un echipaj tip C al Serviciului de Ambulanță Județean Iași. Potrivit autorităților, victima este o femeie de aproximativ 70 de ani, care a fost găsită în stare de inconștiență lângă linia ferată. Echipele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, eforturile lor au fost zadarnice. „Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Medicul de pe ambulanță a declarat decesul la fața locului”, au declarat reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean Iași. Identitatea femeii urmează să fie stabilită de polițiști, iar corpul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști în vederea efectuării necropsiei. În momentul producerii accidentului, în tren se aflau aproximativ 70 de pasageri. Niciunul dintre ei nu a fost rănit și nu a necesitat îngrijiri medicale. Please follow and like us:

Tragedie în Iași: un tânăr student a murit în somn, la doar 22 de ani

tragedie-in-iasi:-un-tanar-student-a-murit-in-somn,-la-doar-22-de-ani

Tragedia s-a petrecut în noaptea de 14 spre 15 octombrie 2025, în locuința din municipiul Iasi în care Cosmin, student în anul III la Facultatea de Constructii de masini si Management Industrial, locuia împreună cu logodnica sa. Cei doi adormiseră liniștiți, însă spre dimineață, tânăra a observat că respirația iubitului ei devenise neregulată. În doar câteva clipe, totul s-a transformat într-un coșmar. Potrivit primelor informații, în jurul orei 02:30, logodnica a sesizat că lui Cosmin i s-a făcut brusc rău în somn. A încercat să-l trezească, dar a realizat imediat că ceva grav se întâmplă. Cuprinsă de panică, a sunat la numărul unic de urgență 112, cerând disperată ajutor. În scurt timp, la fața locului a sosit un echipaj medical de urgență, care a început imediat manevrele de resuscitare. Medicii au încercat zeci de minute să readucă semnele vitale ale tânărului, însă eforturile lor au fost zadarnice. Cosmin a fost declarat decedat la fața locului. Autopsia urmează să stabilească exact cauza morții, iar rezultatele vor fi esențiale pentru a înțelege tragedia . Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Sursa foto: vremeanoua.ro Please follow and like us:

Panică într-un bloc din Iași! Pompierii din cadrul ISU Iasi au intervenit de urgență

panica-intr-un-bloc-din-iasi!-pompierii-din-cadrul-isu-iasi-au-intervenit-de-urgenta

Un moment de neatenție a fost la un pas să provoace un incendiu într-un bloc cu opt etaje din municipiul Iași. În cursul acestei dimineți, un apel la numărul unic de urgență 112 a semnalat degajări de fum la parterul unui imobil de pe strada Tabacului, în apropierea zonei centrale a orașului. Pompierii de la Detașamentul 1 Iași au intervenit prompt, trimițând la fața locului două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat (EPA). În total, 14 pompieri militari au fost mobilizați în cadrul operațiunii de urgență. După verificarea apartamentului, s-a constatat că fumul provenea de la o tigaie uitată pe foc. Proprietarul locuinței, un tânăr de 24 de ani, ar fi adormit pentru câteva minute, timp în care uleiul din tigaie a început să fumege abundent. Tânărul, vizibil speriat, a fost evaluat de echipajul SMURD EPA, dar nu a necesitat transportul la spital. Potrivit paramedicilor, acesta a suferit doar o ușoară expunere la fum. După aproximativ 30 de minute, intervenția pompierilor a fost declarată finalizată, fără pagube materiale semnificative. Echipele au ventilat scara blocului, iar locatarii s-au putut întoarce în apartamente. Please follow and like us:

Scene dramatice în Iași: o persoana s-a prăbușit de la etajul 4 al unui bloc din cartierul Nicolina

scene-dramatice-in-iasi:-o-persoana-s-a-prabusit-de-la-etajul-4-al-unui-bloc-din-cartierul-nicolina

Momente de soc pentru locatarii unui bloc de pe strada Clopotari din municipiul Iași, după ce un apel la numărul unic 112 a anunțat că o persoană a căzut de la etajul 4. Incidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, iar la fața locului s-au deplasat imediat echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași, însoțite de polițiști pentru primele verificări. Potrivit primelor informații, apelul a fost înregistrat în dispeceratul 112 cu puțin înainte de ora prânzului, iar echipajele medicale SAJ, inclusiv unul cu medic, au ajuns rapid la locul incidentului. Medicii au găsit victima căzută pe spațiul verde din fața blocului, în stare critică. În paralel, polițiștii au securizat zona și au început primele cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. Deocamdată nu se cunosc detalii despre identitatea victimei sau motivul pentru care aceasta a căzut de la etaj. Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii din Iași investighează toate ipotezele – de la o posibilă cădere accidentală până la un gest deliberat. UPDATE:Este vorba despre o femeie de aproximativ 71 de ani care ar fi recurs la un gest necugetat. Deocamdată nu se cunosc motivele care ar fi putut-o determina pe femeie să încerce să își pună capăt zilelor. Potrivit vecinilor, femeia avea probleme locomotorii și se deplasa cu dificultate. Please follow and like us:

Atenție șoferi! Restrictii de circulatie in zona centrală a municipiului Iași

atentie-soferi!-restrictii-de-circulatie-in-zona-centrala-a-municipiului-iasi

Organizarea numeroaselor manifestări din cadrul celei de-a XXXIV-a ediții a Sărbătorilor Iașului impune o serie de modificări şi restricţii ale traficului auto. Astfel, pentru organizarea spectacolului organizat în încheierea Sărbătorilor Iașului, vineri, 17 octombrie 2025, în Piața Palatului Culturii, se impun următoarele modificări și restricții de circulație: – în perioada 16 octombrie 2025, ora 7.00 – 18 octombrie 2025, ora 16.00 se închide circulația rutieră în Piața Palatului Culturii, pe sectorul de drum cuprins între str. Anastasie Panu şi liniile de tramvai, pentru repetiție generală, concert, montare / demontare de gradene şi scaune. – în zilele de 16 și 17 octombrie 2025, în intervalul orar 14.00 – 23.00, se închide circulația rutieră pe str. Palat, pe sectorul cu liniile de tramvai cuprins între str. Palat şi accesul la Hotel Moldova, pentru montare/demontare de gradene și scaune, repetiție generală şi concert. – În data de 17 octombrie 2025, în intervalul orar 18.00 – 23.00, se închide circulația rutieră pe str. Anastasie Panu, pe sectorul de drum cuprins între str. Sf. Lazăr (ANAF) și bld. Ștefan cel Mare şi Sfânt, și pe str. Palat, pe sectorul de drum cuprins între str. Anastasie Panu şi str. Sf. Lazăr (BCR), pentru concert, spectacol de drone şi foc de artificii. Poliţia Rutieră, Jandarmeria şi Poliţia Locală pot lua și alte decizii punctuale privind restricţionarea/închiderea circulaţiei rutiere, în funcție de necesități, pentru buna desfăşurare a evenimentelor incluse în Sărbătorile Iaşului. Please follow and like us:

Stay Fit Gym va deschide o sală de fitness la Family Market Tomeşti, dezvoltat de IULIUS

stay-fit-gym-va-deschide-o-sala-de-fitness-la-family-market-tomesti,-dezvoltat-de-iulius

Compania IULIUS şi Stay Fit Gym, cea mai extinsă rețea de fitness din România și Europa de Est, continuă parteneriatul în viitorul Family Market de la Tomeşti, situat în zona metropolitană a Iaşului. Investiţia IULIUS, în valoare de 28 de milioane de euro, va avea o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 16.000 mp și va include: sală de fitness, un hipermarket, magazine fashion, articole sport și home & deco, restaurante, servicii utile zilnic, un spaţiu de joacă, parc şi 450 de locuri de parcare. Locuitorii din Tomești se vor bucura de o sală de sport modernă în noul proiect Family Market, unde Stay Fit Gym va aduce un concept complet de fitness, pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 mp. Clubul oferă antrenamente de forță, cardio, antrenamente funcționale, cycling și o gamă variată de clase de grup, de la Zumba și Pilates, până la Yoga, Circuit, Pump, Step & Tone sau Abs & Butt. Aceasta este cea de-a cincea locaţie Stay Fit Gym din reţeaua IULIUS din Iaşi, după sălile inaugurate la Palas, Palas Campus, Iulius Mall şi Family Market Miroslava. „Tomești este următoarea destinație pentru Family Market, fiind o zonă satelit a Iașului care a atras în ultimii ani familii tinere și a mers pe un trend al dezvoltării. Prin acest proiect ne adresăm unui areal comercial de 55.000 de persoane, aferent unei distanțe de 10 minute cu mașina, însă credem că atractivitatea ar putea fi chiar mai extinsă, inclusiv pentru locuitorii din Republica Moldova aflaţi în tranzit, fiind aproape de graniță. Ne bucurăm să aducem Stay Fit în cadrul proiectului, parte dintr-un mix pe care îl implementăm în urma a peste 250 de păreri ce ne-au fost transmise de către locuitori, alături de hipermarket, produse ale antreprenorilor locali, magazine fashion și de specialitate, dar și servicii și zone verzi care să contribuie la calitatea vieții”, a spus Radu Pârlea, Shopping Center Manager Family Market. „Suntem bucuroşi să consolidăm parteneriatul cu grupul IULIUS prin implicarea în cel mai recent proiect din Iași și să aducem serviciile Stay Fit în comunitatea din Tomești. Suntem încrezători în potențialul acestui proiect mai ales datorită rezultatelor foarte bune obținute de centrul de fitness din Miroslava. Tomești este o localitate care se dezvoltă, cu locuitori preocupaţi de un stil de viață sănătos, motiv pentru care credem că Stay Fit va deveni principala destinație pentru cei interesați de activități sportive”, a declarat Marius Preodişteanu, Fondator şi Head of Expansion Stay Fit Gym. Cu peste 65.000 de membri și o rețea de 58 de cluburi, deschise în 23 de orașe, Stay Fit Gym continuă să inoveze în industria fitnessului, punând la dispoziția clienților servicii care combină tehnologia și performanța, totul pentru a aduce și mai multe beneficii comunității de fitness pe care a creat-o în 13 ani de experiență. Spaţii verzi pe 10.000 mp Family Market Tomești se află în faza de obținere a autorizației de construire, iar termenul estimat de finalizare este ultimul trimestru din 2026. Formatul de retail de proximitate, centrat pe familii, presupune un mix special conceput pentru nevoile comunității din zona metropolitană Iași. Proiectul va aduce într-un singur loc branduri de modă, articole sport și home & deco, loc de joacă pentru copii, pet-shop, farmacie, servicii medicale, coafor & barber shop, un restaurant de tip drive-thru, locaţii de food şi cafenele, florărie, băcănie, carmangerie, produse pentru grădinărit și multe altele. Locuitorii din Tomeşti se vor bucura şi de un parc amenajat, primul de acest fel din zonă. Spațiile verzi vor avea, în total, o suprafață de circa 10.000 mp şi vor include arbori maturi, gazon și plante decorative. Proiectul mai presupune crearea a peste 450 de locuri de parcare, noi conexiuni şi accese pietonale, prin investiţii de remodelare a infrastructurii din zonă. Sugestii privind serviciile și facilitățile pe care locuitorii din zonă și le doresc aproape de casă pot fi transmise prin formularul accesibil pe platforma www.family-market.ro. De asemenea, antreprenorii și producătorii care doresc mai multe informații despre oportunitățile generate de Family Market Tomești pot intra în contact cu echipa de dezvoltare pe email [email protected] sau la telefon 0728 856 482 ori 0232 208 812. Despre Family Market Sub conceptul Family Market sunt dezvoltate două proiecte de retail de proximitate, în județul Iași, ambele presupunând o investiție totală de peste 24 milioane de euro. Proiectele, inaugurate în 2022, au suprafețe închiriabile de retail de 5.400 mp (Bucium) şi 7.000 mp (Miroslava), adresându-se unui areal cu 30.000 – 40.000 de locuitori. Mixul propus include un supermarket, brandul fashion Sinsay, dm drogerie markt, Dr. Max, McDonald’s Drive Thru (Family Market Bucium), Stay Fit Gym (Family Market Miroslava) și o serie de antreprenori și producători locali și naționali, selectați în funcție de așteptările exprimate de comunitățile în mijlocul cărora s-au dezvoltat proiectele. Centrele comerciale includ spații verzi, cu arbori maturi și plante decorative, ce contribuie la reducerea amprentei de carbon. În același timp, sunt ușor de accesat, pe jos, cu bicicleta sau mașina, datorită soluțiilor de mobilitate implementate, având amenajate spații de parcare pentru autoturisme, pentru biciclete, precum și stații de încărcare pentru vehicule electrice. Din 2023, cele două proiecte Family Market sunt operate într-un parteneriat joint venture 50-50 de IULIUS și grupul de investiții româno – american W&E Assets. Please follow and like us:

Afectare vasculară cardiacă cu risc de moarte subită, tratată intervențional la Arcadia

afectare-vasculara-cardiaca-cu-risc-de-moarte-subita,-tratata-interventional-la-arcadia

O pacientă în vârstă de 71 de ani s-a adresat Spitalulului de Cardiologie Clinică și Intervențională Arcadia pentru dureri puternice în piept, manifestate de câteva luni sub forma unor crize foarte severe care apăreau la cel mai mic efort. Durerile se asociau cu amețeală, panică și lipsă de aer, determinând pacienta să se oprească din orice tip de activitate și să aștepte să treacă. Crizele durau de la câteva minute până la câteva zeci de minute și se remiteau spontan. Acest tip de simptomatologie ridică o mare suspiciune, indicând o posibilă afectare circulatorie cardiacă și necesită în mod obligatoriu explorare coronarografică. În afara crizelor, pacientul poate părea clinic sănătos, cu electrocardiogramă, tensiune arterială și ecocardiografie normale, însă simptomatologia descrisă nu trebuie neglijată. Principala recomandare în astfel de cazuri este explorarea coronarografică întrucât investigațiile paraclinice, cum ar fi electrocardiograma sau ecocardiografia, nu exclud o patologie vasculară cardiacă, ci doar indică faptul că inima nu a suferit încă modificări ireversibile. Coronarografia realizată pacientei a evidențiat artera principală a inimii – trunchiul principal coronarian stâng – înfundată în proporție de 99%, ceea ce înseamnă că 2/3 din suprafața cardiacă nu beneficia de o o circulație coronariană adecvată. Acest tip de afectare vasculară cardiacă este principala cauză de moarte subită întrucât nu există nicio șansă de supraviețuire atunci când se înfundă o arteră care presupune un teritoriu implicat foarte mare. Trunchiul principal coronarian fiind închis subtotal, șansa de a avea o reușită cu tratament medicamentos este spre zero. La acest tip de pacienți se impune intervenția în urgență pentru a se reface circulația coronariană prin orice tip de metodă – chirurgicală sau intervențională. Riscul de a nu se realiza nicio intervenție este cel mai mare pentru pacient întrucât riscul de moarte subită depășește considerabil riscul chirurgical și riscul intervențional. În cazul pacientei, prin intermediul unei proceduri intervenționale, cu ajutorul dispozitivelor medicale de care dispune Compartimentul de Cardiologie Intervențională Arcadia, s-a reușit deschiderea trunchiului coronarian stâng, lărgirea sa cu balon și implantarea unui stent coronarian. Când s-a realizat explorarea coronarografică a fost implantat și stentul pentru că intervenția nu putea fi amânată. Această procedură de Cardiologie intervențională a normalizat fluxul coronarian, impactând considerabil starea pacientei. Odată cu refacerea circulației coronariene normale, riscul de moarte subită a fost eliminat, iar simptomele au dispărut. Intervenția a durat în jur de o oră, iar internarea pacientei în Spitalul de Cardiologie Clinică și Intervențională Arcadia a fost de 2 zile. Pacienta a revenit la control după o lună, interval în care nu a mai prezentat simptome, deci starea sa s-a ameliorat semnificativ. Având un stent, pacienta necesită tratament și controale medicale în continuare. Tratamentul are drept obiective prevenirea progresiei patologiei, normalizarea dislipidemiei și prevenirea trombozei intrastent. Dacă simptomatologia dispare și timp de 6 luni nu reapare, aceasta fiind perioada critică, se consideră că pericolul a fost eliminat. Controlul este doar clinic, electrocardiografic și ecocardiografic, principalul aspect urmărit fiind absența simptomelor. Cât timp nu sunt simptome cardiace semnificative, nu se efectuează controale prin coronarografie. În cazul apariției simptomelor, este necesară o coronarografie de control pentru că stentul nu poate fi vizualizat direct prin nicio altă metodă, iar computer tomografia nu este foarte precisă. Orice pacient care prezintă dureri în piept necesită un consult cardiologic, în urma căruia medicul cardiolog evaluează necesitatea unei explorări în detaliu prin intermediul coronarografiei. Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia. Dr. Igor Nedelciuc, medic primar Cardiologie, Arcadia Please follow and like us:

Trafic restricționat între Valea Ursului și Iași! DJ248A intră în reparații pe 16 și 17 octombrie

trafic-restrictionat-intre-valea-ursului-si-iasi!-dj248a-intra-in-reparatii-pe-16-si-17-octombrie

Consiliul Județean Iași a anunțat că, în datele de 16 și 17 octombrie, vor fi demarate lucrări de modernizare prin asfaltare pe drumul județean DJ248A, un tronson foarte circulat care leagă zona metropolitană de municipiu. Intervențiile vor începe devreme, în jurul orei 5:00 dimineața, și vor afecta temporar traficul rutier pe ambele sensuri, în funcție de ziua lucrărilor. Drumul vizat de reparații este tronsonul cuprins între sensul giratoriu Valea Ursului și zona Biroului Notarial Iulia Păduraru, aflat la intrarea în municipiul Iași. 🔹 Joi, 16 octombrie – lucrările se vor desfășura pe sensul de mers spre Municipiul Iași;🔹 Vineri, 17 octombrie – se va interveni pe sensul de mers spre Valea Ursului. Reprezentanții Consiliului Județean recomandă șoferilor și locuitorilor din zonă să elibereze carosabilul încă din seara precedentă, în special în fundacuri sau parcări improvizate, pentru a evita blocajele și a permite echipelor tehnice să lucreze în siguranță. Please follow and like us:

Angajari la Aeroportul International Iasi! Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20 octombrie 2025

angajari-la-aeroportul-international-iasi!-termenul-limita-pentru-depunerea-dosarelor-este-20-octombrie-2025

Aeroportul Internațional Iași continuă procesul de extindere și modernizare, iar odată cu dezvoltarea infrastructurii, vin și noi oportunități de angajare. Instituția a anunțat deschiderea a patru posturi permanente, destinate profesioniștilor din domenii tehnice, IT și mentenanță. Conform anunțului oficial publicat de R.A. Aeroportul Iași, sunt scoase la concurs următoarele funcții: 1 post – Inginer de sistem (normă întreagă, perioadă nedeterminată) în cadrul Compartimentului IT și Securitate Cibernetică; 1 post – Electromecanic (normă întreagă, perioadă nedeterminată) în Compartimentul Mentenanță zona aeriană; 2 posturi – Muncitor calificat (Fochist) în Serviciul Mentenanță terminale și zona publică. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20 octombrie 2025, ora 16:00. Candidații interesați trebuie să își depună documentele la Compartimentul Resurse Umane al Aeroportului Iași. Concursul de ocupare a posturilor se va derula în trei etape, conform regulamentului intern al instituției: Selecția dosarelor de înscriere – se verifică îndeplinirea condițiilor de participare; Proba scrisă, pe baza bibliografiei de concurs; Interviul, în care se evaluează competențele profesionale și adaptarea la mediul specific de lucru dintr-un aeroport. La următoarea etapă pot participa doar candidații declarați admiși în faza anterioară.Pentru posturile de execuție, sunt declarați admiși cei care obțin minimum 50 de puncte din 100 la probele scrisă și orală. Proba scrisă este programată pentru data de 28 octombrie 2025, ora exactă urmând să fie comunicată ulterior, odată cu publicarea rezultatelor selecției dosarelor. Candidații interesați pot solicita detalii suplimentare la numărul de telefon 0232/271590, interior 112, sau direct la sediul Regiei Autonome Aeroportul Iași, la compartimentul Resurse Umane. Please follow and like us: