Traseul 54 al CTP Iași își schimbă programul și traseul

Locuitorii din zona C.A. Rosetti și satul Cuza Vodă vor avea, din această săptămână, un motiv în plus să folosească transportul public metropolitan. Traseul 54 al Companiei de Transport Public Iași (CTP) circulă după un nou program, care aduce o extindere până în localitatea Cuza Vodă, la orele de vârf, pentru a răspunde mai bine nevoilor de deplasare ale ieșenilor. Decizia a fost luată la solicitarea Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI) și urmărește o mai bună conectare a cartierelor și satelor din nordul municipiului la rețeaua principală de transport. Potrivit CTP Iași, în anumite intervale orare stabilite în graficul de circulație, traseul 54 va deveni 602, parcurgând un itinerariu extins: Târgu Cucu – Șos. Ștefan cel Mare – Cuza Vodă – C.A. Rosetti – Târgu Cucu. Astfel, locuitorii din comuna Popricani vor putea ajunge mai rapid în centrul orașului, fără a schimba mijloacele de transport. Măsura vine în contextul creșterii fluxului de călători din zona metropolitană, mai ales în intervalele de dimineață și seară. În afara acestor intervale orare, traseul 54 își păstrează vechiul program. Autobuzele vor continua să circule de pe C.A. Rosetti (str. Brândușa) – Str. Ursulea – Str. Caprelor – Sărărie – Târgu Cucu. Please follow and like us:
Alertă la Pelerinajul Sfintei Parascheva: patru persoane au avut nevoie de ajutor medical

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, a confirmat că echipajele medicale aflate la Postul Medical Avansat SMURD din zona Catedralei Mitropolitane au intervenit în 4 cazuri în noaptea de 8 spre 9 octombrie. Printre cazurile preluate s-a numărat o femeie de 38 de ani, diagnosticată anterior cu neoplasm de colon și care prezenta complicații ocluzive. Aceasta a fost internată la Secția de Chirurgie a Spitalului Sf. Spiridon. O altă pacientă, în vârstă de 83 de ani, a acuzat dureri toracice în timpul pelerinajului și a fost transportată de urgență pentru investigații cardiologice. Celelalte două persoane au fost stabilizate la fața locului și nu a fost necesară internarea. Pe durata întregului pelerinaj, echipele SMURD Iași și Serviciul de Ambulanță Județean sunt mobilizate în regim de permanență, pregătite să intervină rapid în caz de urgență. Postul Medical Avansat SMURD, amplasat în apropierea Catedralei Mitropolitane, funcționează ca un punct de triere și asistență rapidă pentru cazurile medicale apărute în rândul pelerinilor. Please follow and like us:
Un nou centru pentru sănătatea ieșenilor: sprijin real împotriva dependențelor și tulburărilor psihice
Vești excelente pentru ieșeni: Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Institutul de Psihiatrie „Socola” și Inspectoratul Școlar Județean Iași, inaugurează Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor „Lascăr Catargi”. Ceremonia de deschidere și slujba de sfințire vor avea loc joi, 9 octombrie 2025, de la ora 13:00, la sediul situat pe strada Mihai Costăchescu nr. 1, în incinta Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”. Noul centru își propune să ofere sprijin real persoanelor care se confruntă cu probleme de sănătate mintală și dependențe, dar și familiilor acestora – o inițiativă necesară într-un context social în care tot mai mulți tineri și adulți se confruntă cu anxietate, depresie sau consum de substanțe. Centrul va funcționa sub coordonarea specialiștilor de la Institutul de Psihiatrie „Socola”, o instituție de referință în domeniul sănătății mintale din România. Printre facilitățile disponibile se numără: Cabinet de consiliere psihologică – pentru evaluare și terapie individuală; Cabinet de asistență socială – pentru sprijin în situații de criză; Cabinete medicale – pentru administrarea tratamentelor specifice; Sală pentru grupuri de suport – dedicată celor care luptă cu dependențele de alcool, droguri sau alte substanțe. Totodată, vor fi organizate campanii educaționale și programe de prevenire în școli, pentru a-i informa pe elevi despre pericolele consumului de droguri și pentru a le oferi alternative sănătoase de dezvoltare emoțională. Please follow and like us:
Licitație pentru locuri de parcare în zona Clopotari din municipiul Iasi

Primăria Municipiului Iași continuă procesul de închiriere a locurilor de parcare de reședință, oferind locatarilor din zona Clopotari șansa de a-și asigura un spațiu propriu pentru autoturisme. Astfel, joi, 16 octombrie 2025, de la ora 10:00, va avea loc licitația publică cu strigare pentru atribuirea unui număr de nouă locuri de parcare (cu numerele 5, 6, 7 și 9 ÷ 14), situate în stradela Clopotari nr. 6. Evenimentul se va desfășura la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu din Șoseaua Națională nr. 43. Dreptul de participare este rezervat locatarilor din blocurile 609, 610, 611 și 612, care au domiciliul în imediata apropiere a parcării vizate. Conform regulamentului impus de Direcția Exploatare Patrimoniu (DEP), înscrierea se face pentru un singur loc de parcare per unitate locativă, astfel încât fiecare familie să beneficieze de condiții echitabile. Cei interesați trebuie să depună documentele solicitate în format electronic (scan) pe adresa de email [email protected]. Data limită de depunere a dosarelor este 14 octombrie 2025, ora 13:00.Dosarul trebuie să conțină documentele standard cerute pentru participarea la licitație, inclusiv dovada domiciliului, actele mașinii și cererea de înscriere completată corect. După validarea dosarelor, participanții vor fi contactați pentru confirmarea înscrierii la licitația propriu-zisă. Pentru informații suplimentare privind condițiile de participare și procurarea documentației, ieșenii pot suna la Direcția Exploatare Patrimoniu, telefon 0232.264.246, interior 165. Please follow and like us:
Tragedie la Iași: un șofer de ridesharing a murit la volan pe pasarela Nicolina

O după-amiază obișnuită s-a transformat într-o tragedie cutremurătoare în Iași, în zona Nicolina.Un șofer Bolt care se afla în trafic, transportând un client, s-a prăbușit brusc la volan, chiar pe pasarela Nicolina. Scenele care au urmat i-au lăsat fără cuvinte pe martori. Clientul, aflat pe bancheta din spate, și-a dat seama imediat că ceva nu este în regulă. Fără să stea pe gânduri, a sunat la numărul unic de urgență 112, anunțând că șoferul pare să fi intrat în stop cardio-respirator. Potrivit primelor informații furnizate de Serviciul de Ambulanță Județean Iași (SAJ Iași), un echipaj aflat întâmplător în zonă a intervenit imediat, până la sosirea autospecialei de Terapie Intensivă Mobilă (TIM).Medicii au început manevrele de resuscitare direct pe carosabil, în încercarea disperată de a-l readuce la viață pe bărbat. Ambulanța a ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași în jurul orei 19:30, însă, cu toate eforturile medicilor din Unitatea de Primiri Urgențe, bărbatul a fost declarat decedat la ora 19:55. Surse medicale spun că bărbatul nu prezenta semne de traumă rezultate dintr-un accident rutier, ceea ce confirmă ipoteza unui eveniment medical acut. Polițiștii rutieri au efectuat cercetări la fața locului, iar traficul pe pasarela Nicolina a fost restricționat temporar, pentru a permite intervenția echipajelor medicale și criminalistice. Please follow and like us:
Ploaia a făcut ravagii în municipiul Iași! Pompierii, chemați să intervină în mai multe zone ale orașului
În dimineața zilei de 8 octombrie, municipiul Iași s-a confruntat cu mai multe probleme provocate de ploile torențiale și vântul puternic. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” au fost solicitați să intervină în mai multe puncte ale orașului pentru a gestiona efectele fenomenelor meteorologice extreme. Din fericire, toate intervențiile s-au desfășurat fără victime, însă pagubele materiale au fost semnificative. Prima intervenție a avut loc în zona industrială din Calea Chișinăului, acolo unde ploile abundente au transformat carosabilul într-un adevărat lac.În apropierea fabricii de ulei, s-a acumulat o cantitate impresionantă de apă — aproximativ 200 de metri cubi, întinși pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați. Un echipaj din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, dotat cu o autospecială de stingere și echipat complet, a acționat rapid pentru evacuarea apei și deblocarea circulației. O altă intervenție a fost raportată în zona străzii Ciurchi, unde rafalele de vânt au smuls din rădăcini un arbore care a căzut peste un autoturism parcat. Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Iași au intervenit cu o autospecială de stingere și o autoscară mecanică pentru degajarea elementelor de vegetație și eliberarea mașinii avariate. Operațiunea s-a încheiat fără victime, dar pagubele materiale sunt notabile. Please follow and like us:
Parteneriat în premieră: Family Market Tomești, o investiție de 28 de milioane de euro, va integra primul hipermarket Kaufland din rețeaua IULIUS
Family Market, conceptul de retail de proximitate al companiei IULIUS, a încheiat un parteneriat cu hipermarketul Kaufland pentru proiectul aflat în dezvoltare în comuna Tomești, județul Iași. Cu o investiție de 28 de milioane de euro, întregul proiect va avea o suprafață închiriabilă generoasă, de aproximativ 16.000 mp, și va urma formatul celorlalte două dezvoltări Family Market, din Miroslava și Bucium, care integrează hipermarket, servicii, spații verzi și zone de recreere. Hipermarketul Kaufland, cu o suprafață de peste 4.000 mp, va fi magazinul ancoră al proiectului și va pune la dispoziția clienților o gamă variată de produse alimentare și nealimentare, alături de servicii moderne pentru cumpărături rapide și ușor accesibile. În acest fel, proiectul răspunde nevoilor comunităților în expansiune din zona metropolitană a Iașului, unde accesibilitatea și eficientizarea timpului devin tot mai importante. „Parteneriatul cu Kaufland este o premieră pentru rețeaua de retail a companiei IULIUS și marchează începutul unei colaborări motivate de un obiectiv comun: acela de a aduce mai aproape de comunitate un format modern, cu produse variate, relevante și accesibile, care se pliază pe necesitățile zilnice ale clienților. Kaufland este un retailer apreciat pentru calitatea produselor sale, pentru oferta variată și pentru integrarea brandurilor autohtone și ne bucurăm că, împreună, le vom putea oferi locuitorilor din Tomești produsele și serviciile pe care și le doresc, la care vor avea acces mult mai ușor”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS. „Parteneriatul cu Family Market confirmă deschiderea noastră către concepte noi de expansiune, inclusiv spații operate în regim de chirie. Într-un context urban dinamic și cu terenuri limitate, aceste formate ne permit să ne extindem mai rapid, să ne adaptăm la specificul local și să fim mai aproape de comunități. Prin acest model integrat într-un centru comercial, le oferim clienților o experiență completă de cumpărături, aproape de casă, și arătăm flexibilitatea cu care răspundem așteptărilor lor reale”, a declarat Andreea Cioromela, Deputy CEO & Real Estate Executive Board Member, Kaufland România și Republica Moldova. Clienții hipermarketului Kaufland din Family Market Tomești se vor bucura de o gamă completă de produse alimentare și nealimentare – de la legume și fructe proaspete, lactate, produse de brutărie și dulciuri, până la articole de drogherie, bricolaj, papetărie, textile și multe altele. Oferta va fi completată de mărcile proprii Kaufland și de sortimente proaspete, sezoniere, gândite să răspundă nevoilor fiecărei familii, la prețuri accesibile. Family Market Tomești se află în etapa de obținere a autorizației de construire și va include un mix personalizat de facilități și servicii, ce răspunde așteptărilor comunității din zona metropolitană a Iașului, aflată în plină dezvoltare. Investiția de aproximativ 28 milioane de euro, realizată de compania IULIUS, va integra magazine fashion, articole sport și home&deco, pet-shop, farmacie, servicii medicale, coafor & barber shop, restaurante, florărie, băcănie, carmangerie, articole de grădină etc. Marcă a proiectelor IULIUS, Family Market Tomești va integra și spații verzi, amenajate pe o suprafață de circa 10.000 mp, cu arbori maturi, gazon și plante decorative, dar și facilități pentru recreere și activități în aer liber. La fel ca celelalte două astfel de proiecte, conceptul din Tomești este centrat pe familii, astfel că va include și un spațiu de joacă pentru copii și o sală de fitness. De asemenea, vor fi create peste 450 de locuri de parcare, noi conexiuni şi accese pietonale, prin investiţii de remodelare a infrastructurii din zonă. Termenul estimat de finalizare a proiectului este ultimul trimestru din 2026. Pentru că ideile cele mai bune vin din comunitate, sugestii privind serviciile și facilitățile pe care locuitorii din zonă și le doresc aproape de casă pot fi transmise prin formularul accesibil pe platforma www.family-market.ro. De asemenea, antreprenorii și producătorii care doresc mai multe informații despre oportunitățile generate de Family Market Tomești pot intra în contact cu echipa de dezvoltare pe email [email protected] sau la telefon 0728 856 482 ori 0232 208 812. Kaufland angajează la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe www.cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, la numărul de telefon 021.9132 sau la biroul de informații din oricare magazin Kaufland. Despre Family Market Sub conceptul Family Market sunt dezvoltate două proiecte de retail de proximitate, în județul Iași, ambele presupunând o investiție totală de peste 24 milioane de euro. Proiectele inaugurate în 2022 au suprafețe închiriabile de retail de 5.400 mp (Bucium) şi 7.000 mp (Miroslava), adresându-se unui areal cu 30.000 – 40.000 de locuitori și având la bază relevanța mixului de shopping, accesibilitatea și eficientizarea timpului. Mixul propus include un supermarket, brandul fashion Sinsay, dm drogerie markt, Dr. Max, McDonald’s Drive Thru (Family Market Bucium), Stay Fit Gym (Family Market Miroslava) și o serie de antreprenori și producători locali și naționali, selectați în funcție de așteptările exprimate de comunitățile în mijlocul cărora s-au dezvoltat proiectele. Proiectele includ spații verzi, cu arbori maturi și plante decorative, ce contribuie la reducerea amprentei de carbon. În același timp, sunt ușor de accesat, atât pe jos, cât și cu bicicleta sau mașina, datorită soluțiilor de mobilitate implementate, având amenajate spații de parcare pentru autoturisme, pentru biciclete, precum și stații de încărcare pentru vehicule electrice. Din 2023, cele două proiecte Family Market – Bucium și Miroslava – sunt operate într-un parteneriat joint venture 50-50 de IULIUS și grupul de investiții româno – american W&E Assets. Despre Kaufland Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de peste 190 de magazine în România. În 2024, Kaufland România a primit pentru a șasea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a
Accident grav la Valea Lupului! O femeie a fost spulberată pe trecerea de pietoni de un șofer neatent
Un accident rutier grav a avut loc marți dimineață, 8 octombrie, în localitatea Valea Lupului, la intrarea în municipiul Iași. O femeie de 57 de ani a fost lovită de o mașină chiar pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa regulamentar. Martorii au relatat că femeia traversa strada pe trecerea de pietoni de pe DN28, în apropierea magazinului Metro, când a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani. Impactul a fost puternic, victima fiind proiectată câțiva metri mai în față. În scurt timp, la locul accidentului au ajuns echipaje SMURD, Poliția Rutieră și un echipaj de Ambulanță SAJ Iași. Medicii i-au acordat primele îngrijiri la fața locului, iar apoi femeia a fost transportată la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași pentru investigații suplimentare. Din primele informații, aceasta este conștientă, însă a suferit mai multe contuzii la nivelul membrelor și al toracelui. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. De asemenea, și victima a fost verificată, stabilindu-se că nici aceasta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Please follow and like us:
Tragedie in judetul Iasi: o casă a fost mistuită de flăcări în câteva minute

O seară liniștită s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din satul Slobozia, comuna Deleni, unde un incendiu violent a izbucnit în locuința unei femei de 56 de ani. Flăcările s-au extins cu repeziciune în interiorul casei și la nivelul podului, iar fumul gros a fost vizibil de la distanță. Incidentul s-a produs în cursul serii de 7 octombrie, iar apelul la numărul unic de urgență 112 a mobilizat imediat echipajele Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos – Punctul de Lucru Hârlău. La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru transportul apei și un echipaj medical tip B din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași. În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, existând un risc major de propagare la întreaga construcție. Pompierii au intervenit prompt, reușind să localizeze și să lichideze focul înainte ca acesta să cuprindă întreaga casă. În urma incendiului, proprietara locuinței, o femeie de 56 de ani, a trăit momente de panică extremă. Echipajul medical prezent la fața locului i-a acordat îngrijiri de urgență, după ce aceasta a suferit un atac de panică în timp ce își vedea casa cuprinsă de flăcări. Din fericire, femeia a refuzat transportul la spital, iar medicii au confirmat că starea sa este stabilă. Deși pompierii au reușit să salveze o parte din locuință, pagubele sunt semnificative. În incendiu au ars: aproximativ 150 kg de materiale textile, documente de identitate și alte acte personale și de proprietate, manuale școlare, obiecte de mobilier, geamuri și uși, elementele de construcție din pod și acoperiș, pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați, soba din cărămidă a fost grav afectată de flăcări. După primele verificări efectuate de specialiști, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric, provocat de un cablu cu izolația deteriorată. Please follow and like us:
AllMountain, unicul distribuitor al brandurilor The North Face și Patagonia, s-a deschis în Palas. Vino să te bucuri de reducerile inaugurale de până la 20%!
Prima locație AllMountain din regiunea Moldovei s-a deschis pe 6 octombrie 2025, în Palas, și îi așteaptă pe toți iubitorii de natură să descopere colecțiile de îmbrăcăminte. Până duminică, 12 octombrie, clienții beneficiază de 20% reducere la o selecție de produse. AllMountain este unicul importator și distribuitor oficial în România al unor brandurilor de prestigiu The North Face, Patagonia, Atomic, Olang, Altra, Smartwool și Scott. Palas continuă să își consolideze mixul de retaileri, adăugând noi branduri în premieră regională. Începând cu data de 6 octombrie, ieșenii pasionați de drumeții au mai aproape o selecție variată de echipamente specializate pentru orice tip de activitate în aer liber. Magazinul AllMountain este dedicat celor pasionați de drumețiile montane și oferă o gamă amplă de articole sportive profesionale pentru activități outdoor de la branduri de top: The North Face, Patagonia, Atomic, Olang, Altra, Smartwool și Scott. Până duminică, 12 octombrie, toți clienții beneficiază de reduceri inaugurale de până la 20% la articolele cu preț întreg. În rețeaua de centre comerciale dezvoltate de IULIUS, AllMountain mai este prezent cu o locație în Iulius Mall Cluj, iar în România mai deține magazine în Brașov și București. Vino în noua locație AllMountain din Palas și bucură-te de brandurile tale favorite! Please follow and like us: