Bloomberg: Fondul de apărare de 150 de miliarde de euro al UE a primit aprobarea inițială a celor 27 de state membre
Fondul de apărare în valoare de 150 de miliarde de euro al Uniunii Europene a primit aprobarea inițială în Consiliul UE din partea celor 27 de state membre. Fondul va distribui bani țărilor care doresc să investească în capacități de securitate, cum ar fi muniție, drone și protecția infrastructurii critice, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune, conform Bloomberg. Fondul este așteptat să primească aprobarea oficială săptămâna viitoare, a declarat una dintre persoane, care a vorbit sub rezerva anonimatului. Conform Le Figaro, ambasadorii celor 27 state membre ar trebui să formalizeze acest acord de principiu în timpul unei noi reuniuni miercuri, înaintea unui acord final așteptat pe 27 mai, în timpul unei reuniune a miniștrilor Afacerilor Europene din UE. Programul a fost propus de Comisia Europeană, în martie, ca răspuns la posibila restrângere a securității oferite de americani în Europa, menționată de către președintele Donald Trump. Fondul vine în completarea noilor norme care permit statelor membre flexibilitate fiscală pentru cheltuielile cu apărarea, care s-ar putea ridica la un total de 800 de miliarde euro. Ursula von der Leyen: Un „moment unic într-o generație” Comisia Europeană va strânge cele 150 de miliarde de euro pe piețele de capital și va distribui banii sub formă de împrumuturi statelor membre, la cerere, pentru a finanța produse specifice de care continentul duce cel mai mult lipsă, potrivit uneia dintre persoane. Acestea includ rachete, capacități de apărare terestră și sisteme de apărare antirachetă. Noul instrument de împrumut ar fi similar cu cel instituit în timpul pandemiei de Covid pentru a sprijini schemele de șomaj tehnic ale statelor membre și măsurile similare. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numit acest program un „moment unic într-o generație” și a declarat anterior că Uniunea Europeană se confruntă cu nevoi de investiții în domeniul apărării de aproximativ 500 de miliarde de euro în următorul deceniu. Unele țări din afara UE sunt eligibile pentru a participa la program, cu condiția ca aceste cheltuieli să nu depășească 35% din cost, a spus sursa. Luni, Marea Britanie și Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind un parteneriat în domeniul apărării, iar blocul s-a angajat să exploreze modalități de a permite Londrei accesul la program. Marea Britanie va putea participa la sistemul UE de achiziții comune în materie de apărare, dar companiile britanice de profil – precum BAE și Rolls Royce – vor trebui să ajungă la acorduri separate pentru a putea beneficia de schema de subvenții în valoare de 150 de miliarde de euro. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Von der Leyen: UE lucrează la NOI sancțiuni împotriva Rusiei. Pachetul nr. 17 a fost adoptat acum câteva zile Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele
Financial Times: Germania semnalează că nu va mai bloca eforturile Franței din domeniul energiei nucleare
Germania este pe cale să renunțe la opoziția față de eforturile Franței din domeniul energiei nucleare, în primul semn concret de apropiere de Franța a noului Guvern de la Berlin, condus de cancelarul conservator Friedrich Merz. Germania a semnalat Parisului că nu va mai bloca eforturile Franței de a se asigura că energia nucleară este tratată la egalitate cu energia regenerabilă în legislația UE, potrivit oficialilor francezi și germani, conform Financial Times. Decizia pune capăt unei dispute între cele două țări care a întârziat deciziile privind politica energetică a UE, inclusiv în timpul crizei care a urmat invadării Ucrainei de către Rusia. „Germanii ne spun: vom fi foarte pragmatici în problema energiei nucleare”, a declarat un diplomat francez de rang înalt implicat în discuții. Acest lucru înseamnă că „toate prejudecățile împotriva energiei nucleare, care încă rămân ici și colo în legislația UE, vor fi eliminate”. „Aceasta va fi o schimbare radicală de politică”, a declarat un oficial german. Decizia vine în timp ce Friedrich Merz încearcă să exploreze modalități prin care Germania să se alăture scutului nuclear al Franței ca un mijloc de descurajare împotriva viitoarei agresiuni rusești. „Acum suntem în sfârșit deschiși să discutăm cu Franța despre descurajarea nucleară pentru Europa. Mai bine mai târziu decât niciodată”, a spus oficialul german. „Este o apropiere binevenită care va face subiectul energiei mai ușor în UE”, a declarat Guntram Wolff, cercetător senior la institutul Bruegel. „Din punct de vedere politic, Merz se gândește și la umbrela nucleară”. Schimbarea abordării autorităților de la Berlin față de energia nucleară face parte din eforturile lui Merz de a revigora cooperarea franco-germană, o condiție prealabilă pentru deciziile majore la nivelul UE care au stagnat sub fostul cancelar Olaf Scholz. „Când Franța și Germania sunt de acord, este mult mai ușor pentru Europa să avanseze”, a declarat Lars-Hendrik Roller, profesor la școala de afaceri ESMT din Berlin și fost consilier economic șef al fostului cancelar Angela Merkel. „Deși rămân mai multe provocări, cred că această problemă va fi rezolvată”. Austria rămâne singurul stat UE care se opune strict energiei nucleare Merz a criticat decizia Germaniei de a renunța la energia nucleară în 2011, sub conducerea lui Angela Merkel, despre care a spus că privează Germania de electricitate ieftină și fiabilă. Merz l-a criticat, de asemenea, pe predecesorul său Scholz pentru închiderea ultimelor trei centrale nucleare ale Germaniei, chiar dacă țara se confrunta cu prețuri ridicate la energie. Deși nu intenționează să redeschidă centralele nucleare convenționale, el a promis să investească în noi tehnologii, inclusiv reactoare modulare mici și fuziune nucleară, care, spre deosebire de fisiune, nu produce deșeuri nucleare cu perioadă de viață lungă. Noua înțelegere franco-germană privind energia vine în contextul unui val de entuziasm pentru energia nucleară, după ce prețul gazului natural a atins niveluri record în urma războiului din Ucraina. Austria rămâne singurul stat UE care se opune strict energiei nucleare. Țări precum Olanda și Belgia și-au reluat angajamentul față de energia atomică, după ce se angajaseră anterior să închidă reactoarele. Miniștrii din 12 state membre cer o cale spre ajutorul de stat pentru proiectele nucleare Într-o scrisoare trimisă vineri Comisiei Europene, miniștrii din 12 state membre ale UE cu reactoare nucleare au declarat că este „imperativ” ca UE să recunoască „natura complementară a surselor de energie nucleară și regenerabile”. Ei au cerut o actualizare a unei analize a sectorului nuclear al blocului pentru a deschide calea pentru ca Guvernele să acorde ajutor de stat proiectelor de energie nucleară și să trimită un „semnal clar” companiilor și investitorilor cu privire la beneficiile energiei atomice. Germania, unde anul trecut mai mult de 60% din consumul de energie electrică a provenit din energia regenerabilă, s-a opus mult timp efortului Parisului de a eticheta energia atomică drept „verde”. Franța obține aproximativ 70% din energia electrică din energia atomică. Opoziția Berlinului provenea parțial din îngrijorările că industria franceză va obține un avantaj competitiv datorită celor 56 de reactoare, în timp ce industria germană încă se luptă cu impactul prețurilor ridicate la gaze după întreruperea combustibilului ieftin rusesc. În Germania, opoziția a fost și o problemă de ideologie, în contextul în care Partidul Verzilor – cu abordarea sa anti-nucleară – a făcut parte din Guvernul lui Scholz. Impasul a dus la lungi dezbateri cu privire la includerea cuvintelor „cu emisii reduse de carbon” – văzute ca sinonime cu energia nucleară – în textele legale ale UE, în special cele legate de energia regenerabilă și producția de hidrogen, pe care Berlinul îl vede ca un vector energetic critic pentru decarbonizarea industriei germane. „Pentru a ne asigura suveranitatea energetică, respectând în același timp alegerile naționale, cerem să se pună capăt oricărei discriminări la nivel european împotriva energiilor cu emisii scăzute de carbon, fie ele nucleare sau regenerabile”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron în timpul vizitei lui Merz la Paris pe 7 mai. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele
Nicușor Dan, discuție telefonică cu Mark Rutte: Ne bazăm pe NATO pentru a garanta securitatea de neclintit a României / Mesaj pentru Giorgia Meloni
Președinte ales al României, Nicușor Dan, a avut luni după-masă o discuție telefonică cu secretarul general NATO, Mark Rutte, potrivit echipei sale de comunicare. „Îi mulțumesc Secretarului General al NATO, Mark Rutte, pentru conversația pe care am avut-o în această dimineață. I-am transmis că România va rămâne un aliat ferm în cadrul NATO. În același timp, ne bazăm pe NATO pentru a garanta securitatea de neclintit a României”, i-a spus Nicușor Dan. Nicușor Dan spune că, pe durata mandatului său, România va prioritiza investițiile în industria de apărare autohtonă: „Intern, ne vom concentra eforturile pe investițiile în apărare pentru a întări legătura transatlantică, esențială atât pentru România, cât și pentru Alianță”. Nicușor Dan i-a răspuns „leonesei” Meloni pe X „Îi mulțumesc sincer prim-ministrului Giorgia Meloni pentru felicitările sale în numele guvernului italian. Sunt încrezător că, împreună, putem consolida în continuare cooperarea bilaterală dintre țările noastre, în spiritul păcii, stabilității și prosperității pentru Europa Unită”, a scris Nicușor Dan pe X. I sincerely thank Prime Minister @GiorgiaMeloni for her heartfelt congratulations on behalf of the Italian Government. I am confident that, together, we can further strengthen the bilateral cooperation between our countries in the spirit of peace, stability, and prosperity for… https://t.co/kr14qPeNzY — Nicușor Dan (@NicusorDanRO) May 19, 2025 „În numele Guvernului italian, îi adresez felicitări lui Nicuşor Dan pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte al României”, spune Giorgia Meloni al cărei guvern de coaliţie include şi partidul extremistului Matteo Salvini, care şi-a exprimat de multe ori sprijinul pentru George Simion şi a criticat anularea alegerilor şi interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu. „Sunt convinsă că vom putea construi o colaborare constructivă, în vederea consolidării cooperării bilaterale între ţările noastre şi cu obiectivul comun de a promova pacea, stabilitatea şi prosperitatea pentru popoarele noastre şi pentru Europa”, i-a transmis Giorgia Meloni lui Nicuşor Dan. Edilul Capitalei a câștigat scrutinul electoral din 18 mai, cu peste 820.000 de voturi față de contracandidatul său, George Simion. Nicușor Dan a obținut un scor de 53,6%, la o prezență de 64,72%, adică peste 6 milioane de voturi. Foto: Alexandra Pandrea CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Ce urmează după ALEGERILE de duminică și când va prelua oficial Nicușor Dan funcția de președinte
Nicușor Dan a fost ales președintele României, în urma centralizării complete a proceselor-verbale din toate secțiile de votare. De la validarea rezultatului, până la depunerea jurământului noului președinte și formarea unei noi majorități guvernamentale, România intră într-o etapă de tranziție instituțională. Perioasa post-electorală cuprinde mai multe etape, inclusiv validarea rezultatelor de către Curtea Constituţională, posibilitatea contestării acestora în cazul suspiciunilor de fraudă, ceremonia de investire a președintelui ales și procesul de formare a noului guvern. Validarea rezultatelor alegerilor prezidențiale Potrivit calendarului alegerilor prezidențiale, pe parcursul zilei așteptăm ca Biroul Electoral Central să publice procesul-verbal final cu rezultatele votului. După publicarea rezultatelor finale, BEC are sarcina de a înainta către Curtea Constituţională procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării. Totuși, avem un termen de maxim trei zile de la încheierea votării pentru depunerea cererilor de anulare a procesului electoral, termen care a început așadar de aseară de la ora 21. Contestațiile pot veni de la candidați sau partide și pot viza nereguli semnalate în procesul de vot sau numărare. După primirea dosarului de la Biroul Electoral Central şi soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, Curtea Constituţională validează rezultatul alegerilor, care se publică în Monitorul Oficial. Din acel moment, candidatul declarat câștigător devine oficial „președinte ales”. Dar el nu-și începe încă mandatul. Mai este un pas esențial. În cel mult 20 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, președintele ales trebuie să depună jurământul în fața Camerelor reunite ale Parlamentului. Cum arată procedura de învestire După validarea rezultatelor de către CCR, va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de către președintele ales. Potrivit regulamentului Camerei Deputaților și Senatului, în termen de 24 de ore de la validarea alegerilor de către CCR, președinții celor două Camere convoacă aleșii într-o ședință de plen comună, pentru depunerea jurământului de către candidatul a cărui alegere a fost validată. Ședința comună este prezidată de șefii celor două Camere. În ședință urmează să ia cuvântul și Marian Enache, președintele Curții Constituționale, sau, după caz, reprezentantul acestuia, pentru a prezenta raportul privind validarea alegerilor pentru funcția de președinte, și invită candidatul, în speță Nicușor Dan, pentru depunerea jurământului de credință. „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, este citatul pe care Nicușor Dan îl va rosti în fața Parlamentului. După validarea procedurii parlamentare, Nicușor Dan urmează să preia ștafeta la Palatul Cotroceni, de la președintele interimar, Ilie Bolojan, cel vehiculat de președintele ales drept propunerea sa de prim-ministru. Pe plan intern, noul președinte al României va avea câteva responsabilități imediate: desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru și numirea Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Desemnarea premierului vine în urma consultărilor și negocierilor cu partidele parlamentare, pentru a identifica o majoritate care poate susține un nou Guvern. Alegeri parțiale pentru noul primar al Capitalei După validarea oficială a rezultatelor alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan este obligat să renunțe la funcția de primar general al Bucureștiului. Potrivit Codului Administrativ, demisia trebuie transmisă atât Consiliului General al Municipiului București, cât și Prefecturii. Conform legislației, prefectul Capitalei are la dispoziție 10 zile de la primirea demisiei pentru a constata vacantarea funcției și a solicita Guvernului stabilirea unei date pentru alegeri. Până la organizarea alegerilor locale pentru un nou primar general, Primăria Municipiului București va fi condusă de un primar interimar, desemnat dintre cei doi viceprimari aflați în funcție la momentul vacantării postului. În prezent, primăria Capitalei are doi viceprimari, Adrian Vigheciu (PSD) și Stelian Bujduveanu (PNL). Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX CITEȘTE ȘI: S-a încheiat oficial turul doi al alegerilor prezidențiale. Peste 11,6 milioane de români au votat până la ora 21:00 în țară și străinătate Nicușor Dan: „România va avea un nou președinte/ Întregul nostru
Previziunile economice ale Comisiei Europene pentru 2025: Creștere moderată pe fondul incertitudinii economice globale
Economia UE a început anul 2025 pe o bază ceva mai solidă decât se anticipase și se preconizează că va continua să crească la un ritm modest în acest an, anunță Comisia Europeană. O accelerare a creșterii este prognozată pentru 2026, în pofida incertitudinii politice și a tensiunilor comerciale sporite la nivel mondial. Previziunile economice din primăvara anului 2025 ale Comisiei Europene estimează că PIB-ul real va crește cu 1,1% în 2025 în UE și cu 0,9% în zona euro, în linii mari același ritm ca cel înregistrat în 2024. În 2026, se preconizează o accelerare a creșterii la 1,5% în UE și la 1,4% în zona euro. Inflația în zona euro ar trebui să încetinească de la 2,4% în 2024 la o medie de 2,1% în 2025 și 1,7% în 2026. În UE, inflația ar trebui să urmeze o dinamică similară, scăzând puțin sub 2% în 2026. O perspectivă deteriorată, dar o economie rezistentă În ultimul trimestru din 2024, economia UE a înregistrat o creștere peste așteptări, de 0,4%, în mare parte datorită cererii interne robuste. Această dinamică pozitivă a continuat în primul trimestru al anului 2025, datele preliminare indicând o creștere reală a PIB de 0,3%. Cele mai recente previziuni revizuiesc semnificativ în scădere perspectivele de creștere. Acest lucru se datorează în mare parte unei perspective mai slabe a comerțului mondial și unei incertitudini mai mari a politicii comerciale. Conform Le Figaro, Danemarca (cu o creștere economică de 3,6%), Irlanda (3,4%) și Polonia (3,3%) ar fi cele mai dinamice țări din zona euro în 2025. Germania și Austria sunt codașe, cu economii în stagnare sau chiar în recesiune în cazul Austriei. În cazul Franței, Comisia preconizează o creștere foarte modestă de 0,6%, o prognoză identică cu cea a FMI, care încă miza pe o creștere de 0,8% în toamna anului trecut. Creșterea economică globală în afara UE este acum estimată la 3,2% atât pentru 2025, cât și pentru 2026, în scădere față de rata de 3,6% prognozată în toamna anului 2024. Această revizuire în sens descendent reflectă în mare măsură o perspectivă mai slabă atât pentru SUA, cât și pentru China. Încetinirea comerțului mondial este și mai accentuată. În consecință, se preconizează că exporturile UE vor crește cu numai 0,7% în acest an, cu o nouă contracție a exporturilor de bunuri, parțial compensată de rezistența exporturilor de servicii, mai puțin afectate de tensiunile comerciale. În 2026, creșterea exporturilor ar trebui să se accelereze la 2,1%. În ceea ce privește consumul privat, se preconizează că creșterea va fi ușor mai robustă decât cea proiectată în toamnă, ajungând la 1,5% în 2025 și la 1,6% în 2026. Piața forței de muncă rămâne solidă, cu o îmbunătățire a salariilor reale În 2024, expansiunea continuă a ocupării forței de muncă a dus la crearea a 1,7 milioane de noi locuri de muncă în economia UE, atingându-se astfel un nou record pentru numărul de locuri de muncă din Uniune. În ciuda unei creșteri economice modeste, se preconizează că ocuparea forței de muncă va crește cu încă două milioane de locuri de muncă până la sfârșitul orizontului de prognoză. Rata șomajului ar trebui să scadă la un nou minim istoric de 5,7% în 2026. După ce a crescut cu 5,3% în 2024, creșterea salariilor nominale va încetini în 2025 și 2026. Lucrătorii vor continua să beneficieze de creșteri ale salariilor reale și, de asemenea, se așteaptă să recupereze pe deplin puterea de cumpărare pierdută în ultimii ani, cauzată de creșterea inflației. Procesul dezinflaționist în curs, care a început la sfârșitul anului 2022, este așteptat să avanseze în mod constant. După o scădere la 2,4% în 2024, se preconizează că inflația din zona euro, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum, va atinge ținta BCE de 2% în 2025, scăzând în continuare în 2026. Riscurile la adresa perspectivelor sunt înclinate în sens negativ. Fragmentarea în continuare a comerțului mondial ar putea diminua creșterea PIB-ului și ar putea reaprinde presiunile inflaționiste. Pe de altă parte, reducerea în continuare a tensiunilor comerciale dintre UE și SUA sau extinderea mai rapidă a comerțului UE cu alte țări, inclusiv prin noi acorduri de liber schimb, ar putea susține creșterea UE. Creșterea cheltuielilor pentru apărare ar putea avea, de asemenea, o contribuție pozitivă. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Von der Leyen: UE lucrează la NOI sancțiuni împotriva Rusiei. Pachetul nr. 17 a fost adoptat acum câteva zile Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele
Emmanuel Macron l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria din alegeri: Franța va fi alături de dumneavoastră
Emmanuel Macron, președintele Franței, l-a felicitat pe Nicușor Dan, câștigătorul alegerilor prezidențiale din România, pentru victoria de duminică seara. Oficialul francez a transmis pe platforma X că l-a sunat pe Nicușor Dan și i-a transmis că Franța îi va fi alături. „L-am sunat pe Nicușor Dan și l-am felicitat pentru alegerea sa în fruntea României. În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană. Franţa va fi alături de dumneavoastră pentru a consolida parteneriatul nostru și pentru a lucra împreună pentru o Europă mai puternică, mai suverană și mai independentă”, a scris Emmanuel Macron pe X. L-am sunat pe @NicusorDanRO și l-am felicitat pentru alegerea sa în fruntea României. În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană. Franţa va fi alături… — Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) May 18, 2025 La scurt timp, Nicușor Dan i-a mulțumit președintelui francez pentru felicitările sale. „Îi mulțumesc președintelui Emanuel Macron pentru apelul de felicitare din această noapte, una în care toată Europa a stat cu ochii pe alegerile din România. L-am asigurat pe președintele Macron că vom continua să fim parteneri de încredere în interiorul Uniunii Europene, și că în următoarele zile vom avea discuții consistente cu privire la viitorul nostru comun și securitatea Uniunii Europene”, a transmis Nicușor Dan. CITEȘTE ȘI: REZULTATE parțiale BEC. Nicușor Dan – 55,15 %, George Simion – 44,85 % după centralizarea a 99,98 % din procesele verbale Marcel Ciolacu îl felicită pe Nicușor Dan: Românii au dovedit din nou lumii că știu să stea uniți în fața pericolului Nicușor Dan, despre posibile acuzații de la AUR privind frauda electorală: „Dacă se întâmplă asta, oamenii au dreptul să protesteze” Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele
Marcel Ciolacu îl felicită pe Nicușor Dan: Românii au dovedit din nou lumii că știu să stea uniți în fața pericolului
Marcel Ciolacu este printre primii politicieni care l-au felicitat pe Nicușor dan pentru victoria în alegerile prezidențiale. „Rezultatul alegerilor de astăzi arată clar că România are nevoie de reconciliere și de reconstrucție” a scris fostul premier social-democrat pe facebook. Social-democratul Marcel Ciolacu a salutat victoria lui Nicușor Dan în urma alegerilor prezidențiale din 18 mai. Fostul premier a transmis un mesaj românilor care au ales ” să treacă peste diferențele economice, sociale sau politice și să stea uniți în fața pericolului.” „Îl felicit pe Nicușor Dan pentru victorie și îi felicit mai ales pe românii din țară și din diaspora, pentru că prezența lor masivă la vot îi va da viitorului președinte o legitimitate sporită.
Fostul președinte, Traian Băsescu, a votat alături de soție: Este o zi DECISIVĂ. Poporul se va pronunța
Traian Băsescu și-a exercitat dreptul la vot la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Capitală. Fostul președinte pentru două mandate consecutive a venit însoțit de soția sa, Maria Băsescu. „Probabil, astăzi, se va pronunța poporul. Dacă opțiunea e pro-Moscova, se va vota un candidat, dacă opțiunea va fi pro-atlantică, se va vota un candidat. Este o zi decisivă”, a spus fostul șef al statului. La ora 10:00, prezența la vot în țară și în diaspora este de peste 14%, adică peste 2,5 milioane de români care s-au prezentat la urne. Pentru diaspora, votarea se desfășoară pe parcursul a trei zile, cu închiderea urnelor la ora 21:00, ora României. În primul tur din 4 mai, prezența la vot a fost de 53,21%, comparativ cu 49,87% la turul doi din 2019. Aproximativ 1,1 milioane de tineri între 18-22 ani vor vota pentru prima dată. Foto: Mediafax – Liviu Untaru, arhivă 2014 CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
A început VOTAREA în țară în turul decisiv pentru alegerea președintelui

Românii cu drept de vot aflați în țară pot să meargă la secțiile de vot, duminică, 18 mai, începând cu ora 07:00, până la ora 21:00, ca să își aleagă preferatul pentru Palatul Cotroceni dintre cei doi candidați rămași în cursa prezidențială după primul tur, de acum două săptămâni. Votarea debutează în țară după ce startul alegerilor a fost dat joi, ora 22:00, ora României, respectiv ora 07:00 vineri, 2 mai, la ora 7:00, ora locală, din Auckland, Noua Zeelandă, cea mai estică secție deschisă pe mapamond. Toate cele aproape o mie de secții din străinătate se închid odată cu cele aproape 19.000 de secții din țară la ora 21:00 ora României, chiar dacă, de exemplu, pe coasa de vest a SUA este ora 11:00. Procesul electoral se poate prelungi cu 2 ore și 59 de minute, dacă în interiorul sau în fața secției sunt alegători care nu au apucat să își exercite dreptul constituțional până la finalul programului oficial. Turul doi al scrutinului pentru alegerea președintelui României a început duminică, ora 7:00, și la secțiile de vot din țară și se încheie, teoretic, 14 ore mai târziu, la ora 21:00, peste tot în lume. Toți cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv au dreptul să voteze, cu excepția categoriilor definite prin lege, în total fiind aproape 19 milioane de alegători așteptați la urne, dintre care peste un milion de cetățeni români cu domiciliul în străinătate. Câteva sute de mii dintre aceștia au pus deja stampila pe buletinele de vot trimise în secțiile de peste granițe în cele 57 de ore care s-au scurs de la startul votului din diaspora. Totuși, nu au dreptul de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă. La al doilea tur, numărul total al persoanelor care au dreptul de vot interzis este de 20.326 de cetățeni. Cine votează la al doilea tur al alegerilor prezidențiale La alegerile prezidențiale din 18 mai 2025 pot să voteze, conform celor mai recente cifre publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, 19.004.545 înscriși în Registrul electoral, cu 164 mai mulți decât la primul tur de scrutin. Dintre aceștia, 17.988.218 sunt înscriși în listele electorale permanente și 1.016.327 sunt alegători români cu domiciliul în străinătate. Din totalul de alegători de pe liste permanente, 17.988.218, sunt bărbați 8.675.996, iar femei, 9.312.222. Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul prin corespondență prin înregistrarea pe site-ul www.votstrainatate.ro și sunt înscriși în listele electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondență este de 6.085 de cetățeni; Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secția de votare prin înregistrarea pe site-ul www.votstrainatate.ro și sunt înscriși în listele electorale permanente din străinătate este de 2.235 de cetățeni. Ce votează românii Potrivit legii, preşedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de cinci ani. În cursa pentru funcția de șef al statului au rămas doi dintre cei 11 candidați înscriși. Ei apar pe buletinele de vot, în ordinea dată în funcție de voturile primite la scrutinul din 2 – 4 mai, respectiv candidatul AUR, George Simion, și independentul Nicușor Dan. Conform rezultatelor finale și validate, la turul 1 s-au prezentat la urne este de 9.571.899 de alegători, reprezentând 53,19% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. Au fost în total 9.430.274 de voturi valabil exprimate, adică 98,52% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne. George Simion a obţinut 3.862.761 de voturi valabil exprimate, respectv 40,96% din totalul voturilor valabil exprimate, Nicușor Dan a a obţinut 1.979.767 de voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă 20,99% din totalul voturilor valabil exprimate. Cel care va câștiga cele mai multe voturi valabil exprimate va fi declarat ales pentru mandatul de cinci ani la Palatul Cotroceni. Unde se poate vota La alegerile prezidențiale, românii pot vota în secția la care sunt arondați, dacă se află în localitatea de domiciliu, sau pe listele suplimentare, dacă sunt în altă zonă din țară ori se află în străinătate. Bucureștenii trebuie să știe că nu pot vota la o secție dintr-un alt sector al Capitalei, nici chiar pe liste suplimentare. Alegătorii cu drept de vot pot vedea cărei secții sunt arondați, pe listele permanente, în funcția de adresa de domiciliu. Numărul și adresa exactă a secției se poate afla prin accesarea Registrului electoral, la adresa www.registrulelectoral.ro, după introducerea datelor personale (Codul Numeric Personal și numele de familie). Românii din străinătate cu drept de vot, în cazul în care nu s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, pot vota la orice secţie, fiind înscrişi în listele electorale suplimentare. În cazul în care alegătorul este și membru al unui birou electoral al secţiei de votare sau operator calculator într-o secţie de vot, ori asigură menţinerea ordinii, acesta are dreptul să voteze la secţia unde îşi desfăşoară activitatea. Un alt caz special este cel al alegătorilor cu mobilitate redusă, care pot vota la orice secţie unde le este asigurat accesul la urne. De la ce oră începe votarea și când se închid secțiile de vot Votarea în străinătate la al doilea tur al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe parcursul a trei zile: vineri 16 mai și sâmbătă 17 mai – între orele locale 07:00 și 21:00, orele locale; duminică 18 mai – între ora locală 07:00 și 21:00, fără a depăși 21:00, ora României. Orarul de vot se poate prelungi până cel târziu la ora 23:59, în cazul în care sunt alegători care așteaptă la rând în fața sediului secției de votare la ora de închidere, precum și pentru cei care se află în secția de vot. De precizat că duminică, 18 mai, la ora 21:00, dacă majoritatea secțiilor de votare din străinătate aflate la est de România vor fi, teoretic închise deja, la această oră se închid și toate de la vest de România, în state din Europa, Africa, America de Sud, SUA și Canada. De exemplu,
Mihai Bendeac îi umilește pe votanții lui George Simion: „Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale”
Comediantul Mihai Bendeac nu s-a reținut nici la finalul campaniei electorale pentru Cotorceni din a jignii parte din poporul român, pe cei care sunt votanți ai lui Simion, pe care îi califică “muritori de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor”, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății”, „această dejecție umană” și multe alte injurii la adresa oamenilor care nu au aceeași opțiune politică. Comentariile sale au percepute ca un reproș direct la adresa oamenilor din mediul rural sau din familiile cu dificultăți financiare, care nu au acces la aceleași oportunități, comentează Cancan. Mai mult, Bendeac consideră că părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. „Mesaj pentru domnul parazit social care sloboade maxime patriotarde și bășini pe gură: Părinții unui copil care mănânca doar cartofi trebuie decăzuți din drepturile parentale. Asta pentru că ăia, prin faptul că nu muncesc, că beau, că joacă la păcănele, pun viața acelor copii în primejdie. Haideți să ne împăcăm cu ideea că trăim, în sfârșit, într-un stat occidental în care o familie în care tatăl face Uber sau Bolt 10 ore pe zi de luni pana vineri și mama coace cozonaci la o patiserie, venitul familie permite o alimentatie complet sănătoasă, permite o îmbrăcăminte decentă, rechizite, cărți și chiar două vacanțe pe an. Sigur, nu la Dubai, dar una la o pensiune în Maramureș și alta de câteva zile în orice capitală europeană. M-am săturat de zăngănitul “muritorilor de foame” ce se ridică asupra “ciocoilor” care și-au permis în nesimțirea lor să muncească, să învețe o meserie și să trăiască bine. Și asta o spun eu, profund socialist fiind. Ba chiar, uneori, cu accente comunistoide pe care mă străduiesc să mi le reprim. Da, “pleava societății” este, literalmente, pleava societății. Iar această dejecție umană, acest fascist cu episoade psihotice, acest voievod de pe Temu, profită cu sânge rece de abilitatea sa unică: aceea de manipulator pentru mințile slabe. Eu nu cred, așa cum alții spun, că Simion este un fan înrăit al cârnatului securist. Simion este doar un tip obsedat să ajungă președinte. Pentru el este doar un mijloc de marketing pe care-l folosește sub promisiunea că-l va grația. Dar nu va fi cazul”, a scris Mihai Bendeac pe Facebook. Mihai Bendeac a atacat frecvent practicile creștine precum pelerinajele, unde oamenii pupau moaștele și aprindeau lumânări. La începutul lunii mai, actorul a publicat o imagine cu George Simion și Călin Georgescu realizată după ce au votat în turul 1, unde o femeie îi săruta mâna fostului candidat la alegerile prezidențiale, publică Cancan.